Anulare infiintare poprire

 Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă X din data de 28.02.2018 pronunţată  de Judecătoria  Slatina, în dosarul nr. X/311/2017 s-a respins ca neîntemeiate excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind prescripţia extinctivă.

S-a admis acţiunea având ca obiect „contestaţie la executare”, formulată de contestatoarea B R C în contradictoriu cu intimata P S L.

S-a constatat  prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Cerere pentru emitere card de credit nr. X/26.05.2008.

S-au anulat toate actele la executare îndeplinite în dosarul de executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I –E şi M M.

S-a dispus întoarcerea executării şi restituirea de către intimata în favoarea contestatoarei a tuturor sumelor executate silit în cadrul dosarul de executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I –E şi M M

 Intimata a fost obligată în favoarea contestatoarei la plata sumei de 126,14 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 1.300 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond, a constat că prin acţiunea înregistrată sub nr.X/311/2017 contestatoarea B R C, in contradictoriu cu intimata P S L, a formulat contestaţie la executare împotriva Somaţiei, a Încheierii de cheltuieli si a Încheierii de încuviinţare a executării silite nr. X din 08.06.2017 pronunţata de Judecătoria Slatina in dosarul civil nr. X/311/2017,  acte de executare emise de BEJ M M in dosarul de executare nr. X/E/2O17, precum si împotriva tuturor actelor de executare care se afla in conexiune cu somaţia de mai sus  solicitând pe cale de excepţie:

- anularea înfiinţării popririi si a tuturor actelor de executare, inclusiv a încheierii de

executare formulata de SOCIETATEA CIVILA  PROFESIONALA A EXECUTORILOR

JUDECĂTOREŞTI A I E si M M in dosarul de executare nr.

X/E/2017 si sa se constate ca fiind intervenita prescripţia executării

silite a titlului executoriu cerere pentru emitere card de credit nr.X din 26.05.2008 emis de B S.A. in conformitate cu dispoziţiile art. 706 NCPC;

- lipsa calităţii  procesuale active a P S.a.R.L. in a demara

procedura executării silite, precum si prematuritatea demarării executării silite, având in vedere ca nu s-a realizat notificarea cesiunii de creanţa fata de debitor, in conformitate cu dispoziţiile art. 1578 NCC (1393 Vechiul Cod Civil), iar in titlul executoriu calitatea de parte o are instituţia bancara B S.A. întoarcerea executării silite

- obligarea paratei la plata cheltuielilor

In motivare, contestatoarea a arătat că la data de 26.05.2008 a încheiat cu B SA un contract intitulat Cerere pentru emitere card de credit nr.X din 26.05.2008 prin care a împrumutat in total de la aceasta suma de 1.000 lei, reprezentând contravaloare card de cumpăraturi.

S-a invocat lipsa calităţii creditoarei P Sa.R.L de a solicita încuviinţarea executării silite a unui titlu executoriu emis de o unitate bancara precum si excepţia prematuritatii executării silite, întrucât creditoarea P S.a.R.L nu i-a notificat cesiunea de creanţa, astfel încât nu-i poate fi opusă executarea demarată/continuată de cesionar, cu privire la cesiunea de creanţă.

A apreciat incidente prevederile din Noul Cod Civil, având în vedere data încheierii Contractului de cesiune creanţe, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011.

Însă, creanţa transmisă printr-o cesiune intervenită după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei, conform art. 117 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, fiind incidente dispoziţiile art. 1578 din Noul Cod Civil, în raport de care contestatoarea a solicitat să se reţină faptul că intimata nu a făcut dovada acceptării sau a comunicării scrise a cesiunii către debitoare.

În plus, a mai arătat că  înscrierea în AEGRM este proba cesiunii de creanţă faţă de ceilalţi terţi specifici ai cesiunii de creanţa, cu excepţia debitorului cedat, în privinţa căruia operează dispoziţiile speciale citate mai sus.

A apreciat contestatoarea că nu se putea susţine nici faptul ca, având in vedere condiţiile contractului de credit din 2008, a citit şi a înţeles aspectele referitoare la dreptul băncii de a cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din contractul de credit mai sus-menţionat si a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagina a contractului de credit bancar.

De asemenea, chiar dacă instanţa de judecata a pronunţat deja încheierea de admitere a încuviinţării procedurii de executare silita, nu înseamnă că aceasta a verificat integral legalitatea actelor înfăţişate de executorul judecătoresc şi că a constatat respectarea prevederilor legale în privinţa transmiterii creanţei si publicităţii cesiunii de creanţă, întrucât în procedura de încuviinţare a executării silite sunt prevăzute, limitativ, atribuţiile instanţei, într-o procedură simplificata şi necontencioasă.

Astfel, în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, cesiunea de creanţa nu produce niciun efect, deşi creanţa a fost deja transmisă către cesionar - contractul îşi produce efectele doar între părţile cesiunii, nu şi faţă de debitorul cedat, care reprezintă un terţ specific al cesiunii de creanţă. Debitorul cedat este îndreptăţit să se comporte ca şi cum cesiunea nu ar exista, chiar dacă ştie de ea pe o altă cale decât comunicarea sau acceptarea cesiunii, raportat la prev. art. 1582 alin. 1 din Noul Cod Civil.

Prin urmare, întrucât societatea pârâtă - intimata P S.a.R.L- nu a făcut dovada calităţii de creditoare faţă de debitorul cedat, executarea silită a fost începută şi continuată în mod nelegal, la cererea acesteia.

În plus, contestatoarea a solicitat să se constate intervenita prescripţia dreptului de a solicita executarea silita a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. X din 26.05.2008, având in vedere că, în raport de dispoziţiile 706 C.pr.civ. precum si ale art. 7 din Decretul 167/1958, au trecut mai mult de 3 ani de la data în care trebuia efectuata plata/trebuia executata datoria, ţinând cont ca acest credit a fost declarat scadent anticipat in anul 2011 (când s-a efectuat benevol ultima plata), iar cererea de executare silita a fost încuviinţata la data de 15.12.2016 după mai bine de 8 ani, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege.

A menţionat contestatoarea că, potrivit Legii de punere in aplicare a Noului Cod Civil, prescripţiile începute înainte de intrarea in vigoare a Noului Cod rămân a fi soluţionate potrivit legii vechi, asa incat si actele de întrerupere sau suspendare a prescripţiei vor fi analizate in raport de legea veche.

Contestatoarea a susţinut că ultimul act de plata a fost efectuat in vara anului 2008, moment de la care, potrivit clauzelor contractuale si codului civil din 1865, contractul de credit a devenit scadent anticipat, debitorul fiind decăzut din beneficiul termenului, fiind obligat ia rambursarea integrala a creditului.

Cu referire la cheltuielile de executare, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 669 alin. 4 C.pr.civ. şi ale Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2561/201 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006, apreciind că atât onorariul executorului judecătoresc, cât şi cheltuielile de executare sunt exagerate si nu se încadrează in dispoziţiile legii, astfel incat acestea se impun a fi reduse corespunzător.

A mai susţinut că respectivul credit a fost rambursat integral, numai ca instituţia bancară a omis „din greşeală" să închidă contul, cheltuielile pentru închiderea contului neputând să îi fie imputabile, acestea revenind întregime proprietarului acestuia. Având in vedere ca datoria sa a fost stinsa integral prin plata, consideră ca eventualele cheltuieli privind închiderea contului nu pot genera costuri si dobânzi penalizatoare, cu atât mai mult cu cat nu a fost notificata niciodată de banca-creditoare ca ar fi avut vreo datorie de acest gen fata de aceasta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 si urm. NCPC.

In susţinerea cererii contestatoarea a depus la dosar înscrisuri ( f. 5-8).

Intimata a depus la doar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nelegala si neîntemeiata a contestaţiei la executare.

A menţionat că, la data de 26.05.2008, a fost încheiat Contractul de credit nr. X, intre B SA, in calitate împrumutător si reclamantul din prezenta cauza in calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acestuia din urma un credit de 663,13 lei pe o perioada de 68 luni.

Întrucât debitorul a încetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancară, la data de, la data de 16.08.2016, a cesionat întreaga creanţa intimatei. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2016-X-CYN.

A mai susţinut intimata că încercările sale de a oferi consiliere si posibilitatea rambursării creanţei in mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către contestator, motiv pentru care la data de 05.05.2017 a început formalităţile de executare silită prin intermediul SCPEJ A I si M M.

Intimata a invocat următoarele excepţii:  excepţia netimbrării acţiunii, sens în care a invocat dispoziţiile art. 148 alin. 6 rap. la art. 197 C.pr.civ. şi art. 1 coroborat cu art. 10 alin. 2 şi alin. 4, art. 32, 33 si 34 OUG 80/2013; excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, sens în care a citat art. 715 alin. (1) alin. (1) pct. 3 C.pr.civ şi considerente din Decizia civila nr. X din data de 2 mai 2012 pronunţata de Tribunalul Argeş; excepţia inadmisibilitatii cererii privind capătul de cerere referitor la prescripţia extinctivă, cu motivarea că prescripţia poate fi opusa pe cale de excepţie, de apărare, formulata de cel in folosul căruia curge prescripţia, iar art. 2513 Cod civil prevede: „prescripţia poate fi opusă numai in prima instanţa, prin întâmpinare sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate.", rezultând, în opinia intimatei că prescripţia extinctiva nu poate fi invocată prin intermediul unei contestaţii la executare deoarece natura juridica a unei contestaţii este aceea a unei veritabile cereri de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, intimata a apreciat că toate documentele întocmite in cadrul procedurii de executare silită au fost transmise la adresa menţionata în contractul de credit, acesta fiind domiciliul declarat de către contestator.

Potrivit dispoziţiilor din contractul - condiţii generale, contestatorul avea obligaţia sa notifice instituţiei financiar bancare în scris toate schimbările survenite cu privire la domiciliul sau datele sale de identitate, ori contestatorul nu a depus dovezi in acest sens, fiind de rea-credinţă.

A susţinut că executarea silita înseşi, cat si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc, au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civilă, şi au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

În opinia sa, aplicarea de către instanţa de judecată a unei măsuri de natura anulării executării silite însăşi, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiţionată de dovedirea de către contestator a încălcării dispoziţiilor legale aplicabile in materia executării silite, condiţie ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Fată de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, a menţionat intimata că, în data de 30.09.2014, contestatorul a mai efectuat o ultima plata parţiala voluntara către fosta contestatoare, plată care a întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

A precizat că în data de 16.08.2016 a avut loc cesiunea de creanţa dintre banca, in calitate de cedent si intimata, in calitate de cesionar,  contestatorul fiind notificat in data de 26.08.2016 cu referire la această cesiune.

A afirmat că, ulterior,  a încercat in nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, dovada făcând adresele si notificările trimise in acest sens, notificări care au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa realizata de către P SARL a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare - fapt care întrerupe prescripţia extinctiva,  fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, cesiunea faţă de debitorul cedat începând sa-si producă efecte din momentul in care cesiunea ii devine opozabilă.

A apreciat că lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar în cazul in care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşată de cesionarul devenit creditor.

Cesiunile drepturilor de creanţa îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, în cauză, fiind realizata aceasta formalitate.

Intimata susţinut că, în concret, creditoarea a formulat cerere de încuviinţare, cerere care a fost admisa la data de 08.06.2017 de către Judecătoria Slatina - fapt care a întrerupt prescripţia extinctivă.

Ulterior, în data de 05.05.2017 dosarul a fost predat la BEJ, in vederea recuperării, pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate creditoarei – fapt care a întrerupt prescripţia extinctiva.

Ca urmare a predării acestui dosar execuţional la BEJ, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţiala prescripţie.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispoziţiile art. 2537 C.civ, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei 2014 - 2017, atât de plata voluntară a contestatorului, cât şi actele prin care aceasta a fost pusa în întârziere. Termenul de prescripţie ar fi început sa curgă de la data declarării scadenţei anticipate a contractului, numai dacă de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute in mod explicit de legea în vigoare, care să întrerupă această prescripţie.

Referitor la invocarea de către contestator a lipsei calităţii de creditor a intimatei, a menţionat că la data de 26.05,2008 a fost încheiat contractul de credit şi întrucât debitorul nu a înţeles să achite întreaga creanţă, contractul de credit a fost reziliat automat de către bancă şi declarat scadent anticipat.

Banca in calitate de cedent si actualul creditor, in calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune de creanţe prin care cedentul a cedat cesionarului un portofoliu de creanţe neperformante, intre care se regăseşte si cea rezultată din contractul de credit bancar din prezenta cauză.

Cesiunea de creanţă a acoperit toate cerinţele legii şi prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de intimată in atenţia contestatorului, cuprind toate cerinţele Legii nr. 31/1990 şi în antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii, inclusiv denumire, adresa, CUI, cât şi faptul că societatea este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care au fost autorizaţi să prelucreze date cu caracter personal.

S-a referit pe larg la faptul că banca poate cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale dintr-un contract şi a făcut consideraţii teoretice privitoare la cesiunea de creanţă.

Debitorului i s-a comunicat prin scrisoare, cesiunea de creanţă şi s-a dovedit opozabilitatea şi in momentul înregistrării in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare sub nr. 2016-X-CYN.

Creditorul actual a împuternicit pe KRUK România S.R.L. in vederea reprezentării în faţa tuturor persoanelor fizice si juridice şi in fata oricărei autorităţi române în vederea colectării creanţelor, având încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului, astfel că societatea intimata a făcut dovada calităţii de creditoare, atât prin contractul de cesiune de creanţe, cât şi prin avizul de înscriere al creanţei in Arhiva Electronică.

A susţinut că si-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 1579 C.civ, debitorului fiindu-i opozabilă cesiunea de creanţa, fiind notificat despre cesiune.

Având in vedere condiţiile generale de creditare, contestatorul a luat la cunoştinţă aspectele referitoare la dreptul băncii de a cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din contractul de credit bancar si a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagina a Condiţiilor Generale de Creditare - Anexa la contractul de credit bancar.

Cu privire la comunicarea notificării privind încheierea contractului de cesiune intre părţi, a susţinut intimata că debitorul cedat trebuie să justifice un interes, în sensul că neştiind de cesiune, a plătit primului creditor - cedentul, plata care în aceste condiţii apare ca perfect valabilă.

Ori, în condiţiile in care debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil sa conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevata de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşată de cesionarul devenit creditor.

Referitor la pretinsa inopozabilitate a cesiunii de creanţa, a susţinut că neindeplinirea condiţiilor pentru opozabilitate nu afectează validitatea cesiunii si nici dreptul cesionarului de a cere executarea silita a obligaţiei, ci doar conferă debitorului posibilitatea de a opune cesionarului plata făcuta cedentului anterior notificării sau orice alta cauza de stingere a obligaţiilor survenita înainte de acel moment.

In ceea ce priveşte susţinerea debitorului cu privire rambursarea unei mari părţi

din credit,  a invocat art. 249 corob. cu art. 255 alin. 1 C.pr.civ. şi a susţinu că parata nu a făcut dovada rambursării creanţei, invocând faptul ca „am rambursat o mare parte din credit...", motive care nu reprezintă dovezi certe ale celor invocate.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, a apreciat că  acesta este in concordanta cu prevederile legale in vigoare, cheltuielile de executare ocazionate de efectuarea executării silite fiind in sarcina debitorului urmărit.

În opinia intimatei, instanţa nu poate interveni pentru a mari sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având in vedere ca legea a reglementat plafoanele minime si maxime intre care trebuie sa fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului.

Cu referire la întoarcerea executării silite, intimata a citat art. 723 C.pr.civ., afirmând că nu poate face obiectul restituirii un bun (respectiv sume de bani) care erau datorate si nu au fost plătite ca urmare a relei-credinte si comportamentului culpabil ale debitorului.

În opinia sa, în situaţia in care o persoana are calitatea de debitor, iar creditorul său a obţinut un titlu executoriu care i-a dat dreptul sa pornească executarea silita si sa isi recupereze sumele datorate, chiar daca titlul executoriu este ulterior desfiinţat, debitorul nu poate fi repus automat in situaţia anterioara pe acest simplu motiv.

Intimata a susţinut că, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata prin înţelegere amiabila si totuşi au ales sa ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabila, dar si datorita faptului ca motivele si argumentele sunt neprobate (la acţiune nefiind anexate dovezi a celor susţinute) aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a ingreuna procesul cu rea credinţa, fiind aplicabile prevederile art. 720 alin. (3) C.pr.civ.

În fine, intimata a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât contestatorul nu a specificat cuantumul acestora si nici nu a probat achitarea si necesitatea achitării acestora prin documente justificatoare.

In acest sens, intimata a citat considerentele Deciziei nr. X din 23 aprilie 2010 pronunţata in recurs de Secţia comerciala a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, precum şi considerentele Deciziei nr. X din 27 martie 2014 pronunţata in recurs de Secţia II-a civila a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 NCPC, precum si orice alte dispoziţii menţionate in cadrul întâmpinării.

BEJ A I a înaintat, la solicitarea instanţei, copia dosarului de executare nr. X/E/2017. ( f.37-143)

In cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând pe fond prezenta contestaţie al executare, în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a constatat  şi reţinut următoarele:

La data de 25.05.2017 s-a înregistrat pe rolul BEJ A I –E şi M M cererea de executare silită prin care creditoarea P SARL a solicitat executorului să procedeze la executarea silită a creanţei în cuantum de 19.135,30

 lei, pe temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de card de credit nr. X/26.05.2008, împotriva debitoarei.

Anterior, între debitoare şi ERB Rl S IFN SA s-a încheiat contractul de card precitat, pentru suma de 6295,10 lei, pe o perioadă 60 de luni, astfel cum rezultă din contract, iar la data de 16.08.2016 banca a cesionat întreaga creanţă rezultată din contractul respectiv către intimată, cesiunea fiind notificată debitoarei.

Potrivit dovezilor de la dosar, Notificarea nr. PBNC/1/X din data de 26.08.2016 a reprezentat singurul demers pe care intimata l-a efectuat, în vederea stingerii amiabile a debitului, contrar susţinerilor sale din întâmpinare, în sensul că i-ar fi comunicat debitoarei nenumărate adrese şi notificări

În cadrul dosarului execuţional nr. X/E/2017, format pe rolul BEJ A I –E şi M M ca urmare a cererii de executare silită a creditoarei, executorul judecătoresc a emis Încheierea din data de 24.05.2017, prin care a admis cererea creditoarei şi dispus deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de card de credit nr. X/26.05.2008.

Ulterior,  după ce, prin Încheierea nr. X/08.06.2017 instanţa a încuviinţat executarea silită, la data de data de 24.07.2017 executorul judecătoresc a emis Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi Somaţia de executare, acte comunicate debitoarei la data de 26.07.2017, conform dovezii de comunicare de la dosar.

În fine, la data 18.10.2017, respectiv 17.11.2017, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti pe care debitoarea le are în conturile terţului poprit, acestea fiind de altfel singurele acte de executare îndeplinite la dosar, comunicate debitoarei la adresa sa de domiciliu.

Rezultă aşadar că, în speţă, nu a fost necesar ca executorul judecătoresc să identifice un alt domiciliu al părţii, contrar alegaţiilor intimatei din întâmpinare, cu referire neîndeplinirea de către debitoare a obligaţiei de a încunoştinţa creditoarea despre schimbarea ulterioară a adresei de corespondenţă.

Analizând  criticile debitoarei, cu referire la faptul că în speţă s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului creditoarei de a obţine executarea silită împotriva sa, în concret, instanţa reţine că între părţi s-a încheiat, la data de 26.05.2008, un contract de emitere card de credit, pentru o perioadă de 60 luni (adică 26.05.2005 – 26.06.2013), iar intimata a solicitat executare silită la data de 25.05.2017.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului creditoarei intimate de a cere executarea silită, instanţa reţine că potrivit art. 6 alin. 4 NCC rap. la art. 201 din Legea 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, rezultând aşadar că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, care arată la art. 1 că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar la art. 6 stabileşte că dreptul de a cerere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

În acelaşi sens, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar conform art. 12, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţiuni succesive – cum este speţa de faţă, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, rezultând aşadar că pentru fiecare rată de credit curge un termen de prescripţie deosebit.

Potrivit probelor administrate în cauză, contractul dintre părţi s-a încheiat pentru perioada 26.05.2005 – 26.06.2013, situaţia de fapt de altfel necontestată de părţile litigante, care au poziţii diferite cu privire la intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

În ceea ce priveşte data la care a început să curgă termenul de prescripţie, instanţa constată că în raport de dispoziţiile legale citate mai sus, apărarea intimatei, cu referire faptul că la data de sunt lipsite de relevanţă, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia a  început  să curgă de la data când s-a născut  dreptul de a cere executarea silită, adică la scadenţa fiecărei rate din contract. Ori, faptul că intimata creditoare a rămas în pasivitate o perioadă îndelungată de timp, fără să procedeze la valorificarea de îndată a prevederilor art.11.4 corob. cu art. 11.5.3 din condiţiile generale ale contractului, care îi dădeau dreptul să declare scadent anticipat creditul, nu este de natură să ducă la suspendarea sau întreruperea cursului prescripţiei, astfel cum sunt reglementate de art. 13,14 şi 16 din Decretul nr. 167/1958.

Contrar susţinerilor intimatei, cu privire la întreruperea cursului prescripţiei prin intermediul unor pretinse plăţi efectuate de către debitoare, instanţa a reţinut că intimata nu a produs nici o probă în acest sens,  astfel cum pretind dispoziţiile art. 240 rap. la art. 10 C.pr.civ., deşi îi revenea această obligaţie. Prin urmare, instanţa va înlătura ca neîntemeiată apărarea intimatei creditoare, ce reprezintă în realitate o simplă alegaţie, fără suport faptic.

În ceea ce priveşte data la care a început să curgă termenul de prescripţie, instanţa a constatat  că în raport de dispoziţiile legale citate mai sus, apărarea intimatei, cu referire la data încheierii contractului de cesiune creanţă sunt lipsite de relevanţă, întrucât, cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă detinută împotriva unui terţ-debitor. Aşadar, principalul efect al cesiunii este ca partea cesionară devine titularul dreptului cedat, iar dreptul de creanţă trece neschimbat asupra cesionarului, fiind supus termenului de prescripţie aplicabil iniţial, în speţă termenul începând să curgă la data de 29.10.2008, data ultimei plăţi efectuate de către debitor.

Contrar susţinerilor intimatei, cu privire la întreruperea cursului prescripţiei prin intermediul Notificării din data de 26.08.2016, instanţa a reţinut că potrivit art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare. Ori, prin intermediul notificărilor respective intimata a comunicat debitoarei că a intervenit cesiunea de creanţă între bancă şi P, somând-o să procedeze la achitarea sumei restante, în caz contrar urmând ca banca să demareze procedura de executare silită a obligaţiei de plată. Rezultă aşadar că respectiva notificări  nu au natura unui act începător de executare, devreme ce tocmai creditoare a precizat că ulterior, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată, va trece la executare silită împotriva debitorului.

Pe cale de consecinţă, coroborând data la care s-a născut dreptul intimatei creditoare de a solicita executarea silită -  26.06.2013 cu data înregistrării la BEJ a cererii de executare silită formulată de creditoare împotriva debitorului – 25.05.2017, instanţa a constatat că dreptul creditoarei de a cere executarea silită pe temeiul contractului de credit nr. X/26.05.2008 s-a prescris, prin împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.

În raport de considerentele de mai sus, reţinând că s-a stins prin prescripţie dreptul creditoarei intimate de a cere executarea silită, nemaifiind necesar a se analiza celelalte critici invocate, în prezenta, de către debitoare, instanţa a constatat că executarea silită ce face obiectul dosarului nr. X/E/2016 al  BEJ A I –E şi M M este nelegală, astfel că în temeiul art. 711 C.pr.civ. va admite prezenta contestaţie la executare şi, anulând actele de executare îndeplinite în cauză,  va desfiinţa executarea silită.

Având în vedere nelegalitatea executării silite, instanţa  constatat că  potrivit art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile in care se desfiinţează titlul executoriu sau executarea silită însăşi, cel interesat ar dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, iar  potrivit dispoziţiilor art. 724 alin. 1 C.pr.civilă, în situaţia în care instanţa a desfiinţat însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

Rezultă aşadar că întoarcerea executării reprezintă o refacere în sens invers a drumului parcurs de executarea silită, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Conform textului de lege incident, pentru a opera întoarcerea executării este obligatorie îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, prima dintre acestea privind desfiinţarea titlului executoriu în temeiul căruia s-a efectuat executarea silită sau doar desfiinţarea executării silite, a doua condiţie este reprezentată de formularea unei cereri de către cel interes, şi acesta pentru că întoarcerea executării silite nu operează sine die, ci este necesară solicitarea persoanei interesate, cea de-a treia condiţie constând în executarea parţială sau totală a titlului executoriu, întrucât repunerea părţilor în situaţia anterioară este lipsită de sens în cazul în care nu a fot executat titlul executoriu.

Prin urmare, sunt lipsite de relevanţă juridică, sub acest aspect, apărările intimatei, cu referire la buna sa credinţă, întoarcerea executării operând, potrivit art. 723 alin. 1 C.pr.civ, ori de câte ori se desfiinţează titlul executoriu sau executarea silită însăşi, independent de atitudinea creditorului.

Faţă de considerentele expuse mai sus, constatând că partea contestatoarea a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 723 C.proc.civ., instanţa  a dispus întoarcerea executării şi restituirea de către intimata în favoarea contestatoarei a tuturor sumelor executate silit în cadrul dosarul de executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I –E şi M M

Cu aplicarea art. 453 rap. la 717 alin. 2 teza finală C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a intimatei creditoare, instanţa  obligat - o  în favoarea  contestatoarei debitoare la plata sumei de 126,14  lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în cheltuieli fotocopiere dosar.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, potrivit cu care suma achitată cu titlu de taxa de timbru se restituie în situaţia în care contestaţie la executare a fost admisă, instanţa a dispus  restituirea către contestatoare a sumei de 1.300 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei.

Împotriva acestei  sentinţe a declarat apel intimata P S.A.R.L.L  prin care solicită  admiterea apelului şi pe cale de consecinţă  să se respingă contestaţia la executare a debitoarei şi să fie exoneraţi de plata cheltuielilor de judecată.

În motivare  se arată că în fapt, la data de 26.05.2008, a fost încheiat Contractul de credit nr. X, între B SA, in calitate împrumutător şi intimata contestatoare în calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acesteia din urma un credit de 663,13 lei pe o perioada de 68 luni, întrucât aceasta a încetat să mai achite ratele, la data de 16.08.2016, a cesionat întreaga creanţa apelantei intimate. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2016-X-CYN încercările apelantei intimate de a oferi consiliere si posibilitatea rambursării creditului în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către intimata contestatoare, motiv pentru care la data de 05.05.2017  au început formalităţile de executare silită prin intermediul SCPEJ A I si M M.

La data de 28.02.2018 Judecătoria Slatina a  admis contestaţia la executare şi a anulat actele de executare silita întocmite in dosarul execuţional nr. X/2017 al SCPEJ A I si M M ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Faţă de susţinerile instanţei de fond, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, consideră că prima instanţa s-a  aflat intr-o absoluta eroare cu privire la termenul de la care începe sa curgă aceasta prescripţie.

Contractul de credit intervenit între contestatoare în calitate de împrumutat şi banca în calitate de creditor iniţial, a fost încheiat in data de 26.05.2008. In data de 30.09.2014 contestatoarea a mai efectuat o ultima plata parţiala voluntara către fosta contestatoare - care a întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Creditoarea a formulat cerere de încuviinţare, cerere care a fost admisă la data de 08.06.2017 de către Judecătoria Slatina - fapt care a întrerupt prescripţia extinctiva.

In data de 05.05.2017 dosarul a fost predat la BEJ, in vederea recuperării, pe calea procedurii executare silită a creanţei datorate de către contestatoare apelantei creditoare - fapt care a întrerupt prescripţia extinctivă.

Ca urmare a predării acestui dosar execuţional la BEJ, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţială prescripţie.

Prin urmare, in conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei 2014 – 2017, atât de plata voluntară a contestatorului cât şi actele prin care aceasta a fost pusă în întârziere. Termenul de prescripţie ar fi început să curgă de la data declarării scadenţei anticipate a contractului, numai dacă de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute in mod explicit de legea in vigoare, care să întrerupă aceasta prescripţie. 

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se motivează că, prin simplul fapt al confirmării argumentelor sale, partea ce a câştigat procesul primeşte nu numai realizarea dreptului său, ci şi rambursarea cheltuielilor efectuate în acest scop, care vor reveni, spre viitoare „îndreptare", in sarcina părţii ce a căzut in pretenţii.

Interpretarea şi aplicarea normelor referitoare la cheltuielile de judecată, în general, şi onorariile avocaţiale, în special, comportă nuanţe diferite.

Potrivit art. 451 NCPC, cu denumirea marginală: „Cuantumul cheltuielilor de judecata":

(1)Cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor si ale specialiştilor numiţi in condiţiile art. 330 alin. {3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2)Instanţa poate, chiar si din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei. Măsura luata de instanţa nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau".

Aşadar, potrivit textului invocat, in vigoare la acest moment, în procesele civile, instanţele pot diminua cheltuielile de judecata constând in onorarii avocaţiale, in mod justificat, atunci când onorariile respective sunt vădit disproporţionate in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei.

Intimata contestatoare a depus la dosar note de şedinţă prin care  solicită respingerea apelului  formulat, ca nefondat.

S-a invocat decăderea apelantei din dreptul de a administra proba cu înscrisuri în raport de dispoziţiile art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă. Totodată,  se menţionează, că, în cazul în care va fi depus un înscris „constatator", care atestă o plată voluntară a contestatoarei, care ar fi fost efectuată la data de 30.09.2014, şi care formal (presupunând ca ar fi depusă o copie xerox) ar îndeplini condiţiile legale, înţelege să îl conteste (în conformitate cu dispoziţiile art. 310 si 304 Cod procedură  civilă, chiar la primul termen după ce va fi depus), sub aspectul datei si semnăturii şi eventual, să se înscrie în fals cu privire la acest aspect, dacă apelanta va insista să se folosească de el.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. X/28.02.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2017 s-au respins ca neîntemeiate excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind prescripţia extinctivă.

S-a admis acţiunea având ca obiect „contestaţie la executare”, formulată de contestatoarea B R C în contradictoriu cu intimata P S L.

S-a constatat prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Cerere pentru emitere card de credit nr. X/26.05.2008.

S-au anulat  toate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I-E şi M M.

S-a dispus întoarcerea executării şi restituirea de către intimată în favoarea contestatoarei a tuturor sumelor executate silit în cadrul dosarul de executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I-E şi M M.

A fost obligată intimata  în favoarea  contestatoarei debitoare la plata sumei de 126,14  lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a dispus  restituirea către contestatoare a sumei de 1.300 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Motivul de apel referitor la faptul că instanţa de fond în mod nelegal a  admis contestaţia la executare  şi a anulat actele de executare  silită întocmite în dosarul de  executare nr. X/E/2017 al  BEJ A I-E şi M M, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, este nefondat.

Între contestatoare şi ERB Rl S IFN SA s-a încheiat contractul de card menţionat, pentru suma de 6295,10 lei, pe o perioadă 60 de luni, astfel cum rezultă din contract, iar la data de 16.08.2016 banca a cesionat întreaga creanţă rezultată din contractul respectiv către  apelanta intimată, cesiunea fiind notificată contestatoarei.

La data de 25.05.2017 s-a înregistrat pe rolul BEJ A I-E şi M M cererea de executare silită prin care apelanta intimată P SARL a solicitat executorului să procedeze la executarea silită a creanţei în cuantum de 19.135,30 lei, pe temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de card de credit nr. X/26.05.2008, împotriva contestatoarei.

În cadrul dosarului de executare nr. X/E/2017, format pe rolul BEJ A I-E şi M M ca urmare a cererii de executare silită a creditoarei, executorul judecătoresc a emis încheierea din data de 24.05.2017, prin care a admis cererea creditoarei şi dispus deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de card de credit nr. X/26.05.2008.

Ulterior,  după ce, prin încheierea nr. X/08.06.2017 instanţa a încuviinţat executarea silită, la data de data de 24.07.2017  s-a emis de către executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi somaţia de executare, acte comunicate contestatoarei la data de 26.07.2017.

La data 18.10.2017 şi la data de  17.11.2017, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti pe care contestatoarea le avea în conturile terţului poprit, acestea fiind de altfel singurele acte de executare îndeplinite la dosar.

Conform dispoziţiilor art.1 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil în cauză), dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar la art. 6 din acelaşi act normativ, se menţionează că dreptul de a cerere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, rezultând aşadar că pentru fiecare rată de credit curge un termen de prescripţie deosebit.

În ceea ce priveşte data la care a început să curgă termenul de prescripţie, tribunalul constată că în raport de dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit dispoziţiilor art. 12 din acelaşi act normativ, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune  cu privire la aceste prestaţii se stinge  printr-o prescripţie deosebită, rezultând  deci, că pentru fiecare rată de credit curge un termen de prescripţie deosebit.

Contractul de emitere card credit s-a încheiat la data de 26.05.2008 pentru o perioadă de 60 de luni, respectiv în perioada 26.05.2008-26.06.2013, iar apelanta intimată a formulat cerere de executare silită la data de 25.05.2017.

Tribunalul reţine că apelanta intimată a rămas în pasivitate o perioadă îndelungată de timp, deşi avea posibilitatea să  procedeze la valorificarea prevederilor art.11.4 coroborat prevederile art. 11.5.3 din condiţiile generale ale contractului, care îi dădeau dreptul să declare scadent anticipat creditul, acest fapt nefiind de natură să suspende sau să întrerupă cursul prescripţiei.

Prin raportare la data la care s-a născut dreptul apelantei intimate de a solicita executarea silită, respectiv 26.06.2013, şi la data înregistrării la BEJ A I-E şi M M a cererii de executare silită formulată de aceasta împotriva contestatoarei, respectiv 25.05.2017, tribunalul constată că dreptul apelantei intimate de a cere executarea silită în temeiul contractului de credit nr. X/26.05.2008 s-a prescris, prin împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.

Având în vedere că la data de 25.05.2017 s-a înregistrat la BEJ A I-E şi M M cererea de executare silită formulată de apelantă nu echivalează cu o întrerupere a cursului prescripţiei, deoarece dreptul de a cere executarea silită era prescris prin împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar  la data de 19.09.2018 de către contestatoare, s-a contestat înscrisul constatator, invocat de către apelanta intimată, care atestă o plată voluntară făcută la data de 30.09.2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi art. 310 Cod procedură civilă, sub aspectul datei  şi al semnăturii.

De asemenea, contestatoarea a menţionat că se va înscrie în fals cu privire la acest înscris, dacă apelanta intimată va înţelege să se folosească de el.

Instanţa, a dispus emiterea unei adrese către apelantă pentru a depune dovada achitării  de către debitoarea contestatoare a  ratei din data de 30.09.2014.

S-a depus de către apelantă un centralizator  privind situaţia plăţilor efectuate de către contestatoarea debitoare, defalcate pe componentele creditului de la data acordării,  de la data de 08.01/2013, până la data de 16.08.2016.

La termenul din data de 14.11.2018 instanţa a pus în vedere apelantei intimate, care a fost citată cu această menţiune, să depună la  dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul dovada efectuării plăţii  din data de 30.09.2014 de către intimata contestatoare.

Deşi a fost citată cu această menţiune, apelanta intimată a depus un centralizator care cuprinde situaţia plăţilor efectuate de către contestatoare, menţionând că din acesta rezultă şi plata efectuată la data de 30.09.2014, precizând, totodată, că, deşi s-a solicitat creditorului iniţial să  facă dovada plăţii efectuate de către contestatoare la data de 30.09.2014, s-a comunicat un centralizator, acesta fiind înscrisul care face dovada plăţii.

Conform dispoziţiilor art. 150 alin. (2) Cod procedură civilă: „Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul”.

Potrivit dispoziţiilor art. 292 alin.  (1) şi (2) Cod procedură civilă:

„(1)  Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile pe care înţelege să le folosească, în copie certificată pentru conformitate.

(2) Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus, este obligată să aibă asupra sa originalul, şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu ţine seama de înscris.”

În raport de aceste dispoziţii legale, întrucât contestatoarea a contestat înscrisul care atestă o plată voluntară făcută la data de 30.09.2014, apelanta intimată avea obligaţia de a depune la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul dovada efectuării plăţii  de către contestatoare din data de 30.09.2014.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei intimate că în data de 30.09.2014 contestatoarea a mai efectuat o ultimă plată voluntară, care a întrerupt cursul prescripţiei, tribunalul reţine că centralizatorul depus la dosar nu este un act doveditor al plăţii efectuate, şi nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei.

În raport de dispoziţiile art. 292 Cod procedură civilă, tribunalul nu va avea în vedere centralizatorul depus în copie de către apelantă, nefiind depus la dosar înscrisul original care să ateste plata efectuată de către contestatoare, în sensul menţionat de către apelanta intimată.

Susţinerea apelantei intimate că a fost întrerupt cursul prescripţiei prin punerea în întârziere a contestatoarei nu poate fi reţinută.

Prin notificarea din data de 26.08.2016 apelanta a comunicat contestatoarei că a intervenit cesiunea de creanţă  între bancă şi P, somând-o să procedeze la achitarea sumei restante, în caz contrar banca urmând să demareze procedura de executare silită a obligaţiei de plată. Această notificare nu are caracterul unui act începător de executare, deoarece prin această notificare s-a precizat că în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată, se va proceda la executarea silită.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Conform dispoziţiilor art. 717 alin. (2) Cod procedură civilă: „Instanţa sesizată va solicita  de îndată, executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta  de pe actele dosarului de executare contestate, dispoziţiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.”

Prin raportare la dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond, în mod corect, a obligat apelanta intimată  către contestatoare la plata sumei de 126,16 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în cheltuieli fotocopiere dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 suma achitată cu titlu de taxă de timbru se restituie în situaţia în care contestaţia la executare a fost admisă.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi faptul că a fost admisă contestaţia la executare formulată, apelanta intimată a fost obligată la plata sumei de 1300 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Dispoziţiile art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă invocate prin motivele de apel, în sensul posibilităţii instanţei de a diminua cheltuielile de judecată constând în onorarii de avocat, tribunalul apreciază că  nu îşi au aplicabilitate în cauza de faţă, motivat de faptul că apelanta intimată nu a fost obligată către contestatoare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.

Având în vedere considerentele menţionate, în conformitate cu disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanţe în sensul pretins de apelanta intimată, se va respinge apelul formulat, ca nefondat.

Data publicarii pe portal:15.03.2019

Domenii speta

Spete similare