Confiscarea specială. Venituri din trafic de persoane. - art. 118 alin. 1 lit. e Codul penal din 1969 (art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal actual)

Hotărâre 803/Ap din 07.12.2018


Nu este întemeiată motivarea instanţei de fond în sensul că nu ar exista posibilitatea concretă de a aprecia, nici măcar în termeni relativi, câştigurile obţinute de către inculpaţii din cauza de faţă de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele de sex feminin la care s-a făcut referire în cauză (care nu ar fi avut constanţa necesară). Curtea constată că, din moment ce s-a stabilit cu certitudine săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor de trafic de persoane faţă de persoanele vătămate nu există niciun motiv pentru care să nu fie luate în considerare declaraţiile acestora referitoare la câştigurile obţinute de pe urma practicării prostituţiei.

Constată că, prin sentinţa penală nr. 32/S din 27.02.2018 a Tribunalului Braşov, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 16 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A. – […] - pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată B.).

În baza art. 386 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată C.) şi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată D.) în infracţiunea continuată prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior – 2 acte materiale - şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior – 2 acte materiale – art. 74 alin. 2 Cod penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior, art. 80 Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior pe o durată de 3 ani executabilă conform art. 66 Cod penal anterior (persoane vătămate C. şi D.).

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior.

În baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei indicate pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. la datele fixate de respectivul serviciu; să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 15.03.2005 la 21.12.2007.

În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 16 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului F. – […] - pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 şi alin. 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată D.).

În baza art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior pe o durată de 3 ani executabilă conform art. 66 Cod penal anterior (persoană vătămată  D.).

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior.

În baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei indicate pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul F. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. la datele fixate de respectivul serviciu; să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului  F. asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul F. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 15.03.2005 la 21.12.2007.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 19 Cod procedură penală, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă D. şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi F., în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 50.000 Euro – echivalent în lei la data efectuării plăţii - cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

S-au respins celelalte pretenţii civile ale părţii civile D..

S-a luat act că persoanele vătămate D., B. şi C. nu s-au constituit părţi civile.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins solicitarea Ministerului Public de aplicarea a măsurii confiscării speciale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în perioada 2002-2004, inculpaţii A. şi F. au recrutat, transportat în Italia şi adăpostit în imobile pe care le deţineau, anumite tinere, care aveau domiciliul în diferite localităţi din ţara, în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Astfel, Tribunalul a reţinut că aceste tinere erau recrutate prin inducerea în eroare de către cei doi inculpaţi prin promisiunea nereală a unor locuri de muncă bine plătite în străinătate, inculpaţii A. şi F. profitând de situaţia lor materială precară, lipsa posibilităţilor de angajare, lipsa educaţiei şi naivitatea acestora.

După ce erau recrutate, tinerele erau transportate în Italia - de inculpaţi sau de persoane din anturajul acestora -, apoi persoanelor vătămate li se solicitau paşapoartele, pentru a le îngrădi libertatea de mişcare şi a le împiedica să părăsească locaţia, adăpostindu-le în imobilele deţinute de inculpaţii A. şi F..

Tribunalul a mai reţinut că persoanele vătămate erau supravegheate permanent, iar inculpaţii A. şi F. le constrângeau prin exercitarea de acţiuni de intimidare prin mijloace psihice şi fizice.

În acest sens, Tribunalul a reţinut că - prin modalitatea mai sus descrisă – inculpaţii A. şi F., le-au recrutat, transportat în Italia şi adăpostit pe persoanele vătămate D. (amândoi inculpaţii indicaţi) şi C. (doar inculpatul A.) în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Tribunalul nu a reţinut aceleaşi aspecte relativ la persoanele vătămate D. şi B., pentru motivele ce au fost dezvoltate ulterior.

Tribunalul a reţinut astfel că în ianuarie 2002, inculpatul F., cunoscând situaţia materială precară a persoanei vătămate D., pe care o ştia încă din anul 2000, şi profitând de această situaţie, i-a câştigat încrederea prin amabilitate, oferindu-se să-i plătească deplasarea în străinătate şi promiţându-i că îi va găsi un loc de muncă în Italia, ca menajeră.

 În acest context, persoana vătămată D. a acceptat să plece din ţară, fiind transportată într-o localitate din apropierea oraşului X., unde a fost preluată de către inculpatul A., fiind cazată într-un apartament aparţinând inculpatului F..

La scurt timp după sosirea în Italia, persoana vătămată i-a remis paşaportul numitei G., la solicitarea acesteia, după care, a fost adăpostită în alt imobil folosit de inculpatul A., şi, fiind ameninţată şi lovită de ultimul inculpat menţionat şi sora acestuia, a fost obligată să practice prostituţia în folosul inculpaţilor, aflându-se permanent sub supravegherea acestora.

Tribunalul a reţinut că întregul câştig obţinut din practicarea prostituţiei în locurile din apropierea X. - unde era transportată şi supravegheată permanent de inculpaţii A. şi F. - îl dădea inculpaţilor indicaţi.

Tribunalul a mai reţinut că persoana vătămată, C., a fost recrutată în decembrie 2002 de către inculpatul A., persoană pe care o cunoscuse prin intermediul unei prietene, victima fiind indusă în eroare prin promisiunea că inculpatul indicat îi va găsi un loc de muncă în Italia.

Mai mult, aflând că persoana vătămată C. nu are banii necesari pentru eliberarea paşaportului, inculpatul A. s-a oferit să-i plătească atât cheltuielile cu eliberarea paşaportului, cât şi pe cele necesare deplasării în Italia, persoana vătămată urmând să-i restituie suma de bani din primul salariu.

 Persoana vătămată  C. a fost transportată în Italia cu un autoturism, iar la destinaţie a fost aşteptată de G., care a adăpostit-o într-un imobil din localitatea Y..

Tribunalul a mai reţinut că persoana vătămată C., după ce în prealabil i-a fost luat paşaportul, a fost obligată, prin exercitarea de acte de violenţă şi ameninţări, să se prostitueze în folosul inculpatului A., câştigul zilnic revenind acestuia.

Situaţia de fapt anterior expusă a reieşit din declaraţiile multiple date în cauză de către persoanele vătămate D. şi C. – acestea coroborându-se inclusiv între ele, fiind vorba de victime exploatate în aceeaşi perioadă de timp, începând cu anul 2002, de către inculpaţi – dar şi din susţinerile persoanei vătămate H. (căreia sora sa, D., i-a povestit cele ce i s-au întâmplat începând cu anul 2002), dar şi din declaraţiile martorilor I. (care s-a căsătorit ulterior cu persoana vătămată C.), J. (care s-a căsătorit ulterior cu persoana vătămată H.), K., L., M. şi N. sau cu interceptările convorbirilor telefonice, realizate cu autorizarea unui judecător.

Astfel, prin încheierea din Camera de consiliu din data de 09.02.2005 din dosarul nr. xxxx/2005 al Tribunalului Dolj, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la numerele de telefon […]; […] şi […], pe o perioadă de 30 zile, începând cu 09.02.2005 şi până la 10.03.2005, inclusiv şi în acest sens, Tribunalul Dolj a emis autorizaţia nr. x/09.02.2005.

Cu titlu exemplificativ din nota privind conţinutul convorbirii telefonice purtate la postul telefonic cu nr. […] - aparţinând numitei O., soţia inculpatului A. - rezultă faptul că, la data de 11.02.2005, ora 15:55, numita O. a purtat o conversaţie cu A. (inculpatul A.), care conturează activitatea infracţională a inculpatului A., respectiv:

A. (inculpatul A.): - M-a dat, m-a dat în primire lumea.

….O..-. Te-a dat în primire o femeie şi un bărbat......

O.: - Dacă mă întreabă, ceva de fete, de ceva, să mă întrebe ceva? Nu cunosc nimic, ă?

O.: - Lucrezi în construcţii atâta, da?”

O parte dintre martorii ascultaţi după restituirea cauzei la Parchet (la o distanţă de peste 10 ani de la comiterea faptelor) şi-au nuanţat parţial susţinerile, însă declaraţiile acestora date în cursul urmăririi penale sau în cursul cercetării judecătoreşti efectuate de către Tribunalul Dolj – cu respectarea principiilor contradictorialităţii sau dreptului la apărare al inculpaţilor – pe de  parte sunt mai aproape în timp de momentul faptelor imputate inculpaţilor A. şi F. şi, pe de altă parte, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Pe de altă parte însă, Tribunalul nu a putut reţine, fără dubiu, comiterea infracţiunii de trafic de persoane în dauna persoanelor vătămate B. şi H..

Astfel – relativ la persoana vătămată B., care ar fi fost exploatată timp de 2 săptămâni, în cursul anului 2004 de către inculpatul A. – Tribunalul a observat că susţinerile acestei persoane vătămate apar ca singulare şi nu se coroborează cu alte probe (declaraţii persoane vătămate, martori etc.) administrate în cauză în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti.

În cauză nu au fost administrate probe neechivoce – privitor la persoana vătămată B. - de natură a răsturna „prezumţia de nevinovăţie” vizată de art. 4 Cod procedură penală, interpretată şi prin prisma art. 4 alin. 2 Cod procedură penală, care arată, neechivoc, că „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului ”.

Or, aşa cum se reliefează în mod constant, în cauzele penale nu sunt admisibile anumite „prezumţii ” - precum cea conform căreia dacă relativ la unele persoane (D. şi C.) inculpaţii A. şi  F. au comis infracţiunea de „trafic de persoane”, ar rezulta că acelaşi comportament infracţional l-au adoptat şi în raport de alte persoane.

Aceleaşi aspecte rezidă şi în raport de persoana vătămată H., ajunsă în Italia, la inculpatul F., în anul 2003.

Astfel, pe de o parte, această persoană vătămată nu s-a prostituat nicio zi în favoarea inculpatului F., iar pe de altă parte probele administrate în cauză nu relevă – fără echivoc – „scopul” inculpatului F. de a o exploata pe aceasta, aşa cum o impune norma incriminatoare.

În acest sens, se poate observa că însăşi  D. – sora persoanei vătămate H. - a arătat că „au venit la mine cu sora mea H.…încercând să mă determine să mai stau în Italia” (fila 17, prim dosar de urmărire penală), în acelaşi sens martorul J. – actualul soţ al persoanei vătămate H. – arătând „H. nu mi-a spus ca F. să-i fi propus să iasă la stradă” (fila 50, prim dosar de urmărire penală).

Tribunalul a reţinut că şi relativ la persoana vătămată H. - care nu  s-a prostituat în Italia în favoarea inculpatului F. – apare incidentă „îndoiala” vizată de art. 4 alin. 2 Cod procedură penală, îndoială care – potrivit textului procesual – este în favoarea inculpatului menţionat.

Faţă de cele expuse, prin prisma art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 16 lit. c Cod procedură penală, Tribunalul a dispus achitarea inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 şi alin. 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată  H.).

În mod similar, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 16 lit. c Cod procedură penală, Tribunalul a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată B.).

În cauză s-a mai discutat – în contradictoriu şi cu respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor - încadrarea juridică dată faptelor comise de către aceştia, atât prin prisma legii penale mai favorabile cât şi a incidenţei Deciziei nr. 49/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată într-un recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanţa de fond a reţinut, în aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, faptul că prevederile cuprinse în legile speciale existente înainte de intrarea în vigoare a Codului penal (la data de 01 februarie 2014) care reglementau infracţiunile de trafic de minori şi trafic de persoane (în speţă Legea nr. 678/2001), sunt mai favorabile, în ansamblul lor, faţă de Codul penal intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, în care se regăsesc la acest moment distinct incriminate aceste infracţiuni (art. 210, art. 211 Cod penal actual).

Chiar dacă limitele speciale ale pedepselor stabilite pentru aceste infracţiuni de Codul penal intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 sunt mai reduse decât cele prevăzute de legea specială sub imperiul căreia au fost comise faptele, instanţa de fond a constatat că regimul sancţionator al concursului de infracţiuni şi al recidivei prevăzut de Codul penal actual este cu mult mai sever decât reglementarea anterioară, astfel că s-ar ajunge, în situaţia în care inculpatului A. i s-ar aplica noua reglementare (art. 39, art. 43 Cod penal), la o pedeapsă rezultantă mai severă decât cea care s-ar putea aplica prin reţinerea ca lege penală mai favorabilă, în ansamblul său, a Codului penal din 1969.

În mod similar, circumstanţele atenuante vizate de vechiul Cod penal – exemplificativ prin art. 74 alin 2 Cod penal, care a şi fost reţinut în cauză – sunt mai largi decât în actuala reglementare, iar instituţia suspendării sub supraveghere nu impune, precum actualul Cod penal, obligaţia aplicării inculpatului a obligaţiei prestării de muncă în folosul comunităţii.

Prin prisma celor expuse, Tribunalul a reţinut că – dincolo de limitele de pedeapsă – în mod concret în cauza de faţă legea penală mai favorabilă este vechea reglementare vizată de Legea nr. 678/2001 şi pentru care au şi fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi F..

Pe de altă parte, Decizia nr. XLIX (49) din 04 iunie 2007 arată, cu privire la încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane comisă asupra mai multor persoane în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, că unitatea de rezoluţie infracţională se va reţine în cazul pluralităţii de subiecţi pasivi şi în cel al mai multor conţinuturi alternative ale aceleiaşi infracţiuni – în cazul de faţă pentru inculpatul A., infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată C.) şi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată D.) - dacă traficul de persoane, a fost comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, ceea ce se constituie  într-o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu în mai multe infracţiuni aflate în concurs.

Or, acest aspect apare incident în cauza de faţă relativ la condiţiile de loc şi de timp în care au fost traficate, de către inculpatul A., persoanele vătămate D. şi C..

Faţă de toate cele expuse, Tribunalul, în baza art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată C.) şi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal (persoană vătămată D.) în infracţiunea continuată prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior – 2 acte materiale - şi art. 5 Cod penal.

Relativ la apărările inculpaţilor A. şi F., Tribunalul a mai reţinut următoarele:

Astfel, prezentarea de către inculpaţi a unei alte situaţii privitor la activitatea concretă ce urmau să o presteze în Italia persoanele vătămate D. şi C., iar pe de altă parte, folosirea unor acte de constrângere morală pentru a obţine şi menţine consimţământul persoanelor în discuţie în practicarea prostituţiei, o punere a acestora într-o situaţie de subordonare faţă de inculpaţi, toate sunt elemente ce justifică încadrarea juridică în infracţiunea de „trafic de persoane”, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Tribunalul a reţinut că persoanele vătămate D. şi C. au fost ademenite prin promisiuni mincinoase să accepte plecarea în străinătate, promisiuni în absenţa cărora aceste persoane nu ar mai fi fost de acord cu plecarea, inculpaţii creând astfel persoanelor vătămate convingerea că vor fi angajate în locuri de muncă decente.

Pe de altă parte, inculpaţii au facilitat – direct sau indirect - demersurile pentru obţinerea unor acte de intrare în Italia, au asigurat transportul lor în altă ţară, chiar însoţindu-le pe parcursul traseului, le-au asigurat cazarea la destinaţie, şi acestea – în mod coroborat – fiind aspecte de natură a justifica întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de “trafic de persoane”, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Faptul că eventual persoanele vătămate s-au deplasat ulterior, chiar singure, în România - în perioada în care au practicat prostituţia în Italia - nu exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de “trafic de persoane” atât timp cât, acestor persoane vătămate, li s-a indus iniţial şi apoi întărit convingerea, că urmează a fi angajate în Italia într-o activitate cu caracter licit, pentru ca ulterior acestea să fie puse într-o situaţie de vulnerabilitate în raport cu inculpaţii.

Nu se poate reţine apărarea inculpaţilor A. şi F. – în sensul că nu a existat o înţelegere între aceştia relativ la „traficarea” persoanei vătămate D. şi implicit nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, ci doar ale celei vizate de alin. 1 din textul penal incriminator – atât timp cât, cum o relevă probele administrate în cauză, ambii inculpaţi indicaţi au exploatat această persoana vătămată şi au colaborat implicit în a realiza vulnerabilizarea numitei D..

Aşa cum s-a arătat, faptele expuse comise de către inculpatul A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior – 2 acte materiale - şi art. 5 Cod penal, sens în care s-a dispus condamnarea acestuia.

În favoarea acestui inculpat, s-a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară vizată de art. 74 alin. 2 Cod penal anterior – şi s-a făcut aplicarea art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior şi a art. 80 Cod penal anterior – prin prisma perioadei de aproximativ 15 ani care a trecut de la comiterea faptelor, perioadă în care inculpatul A. nu a mai comis alte infracţiuni şi care e de natură – invariabil – de a diminua impactul social al faptelor comise, aspect văzut prin prisma prevenţiei generale avute în vedere ca şi scop al pedepsei aplicate unei persoane.

Astfel, Tribunalul, în baza art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior – 2 acte materiale – art. 74 alin. 2 Cod penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior, art. 80 Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior pe o durată de 3 ani executabilă conform art. 66 Cod penal anterior (persoane vătămate C. şi D.).

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior.

Cu privire la individualizarea judiciară a tratamentului penal, s-a constatat că în cauză, procedura a durat foarte mult, respectiv din anul 2005, perioadă în care inculpaţii au fost supuşi măsurilor preventive, inclusiv arestaţi preventiv, şi chiar dacă aceste probe au fost administrate tocmai în respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor; din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat că această durată mare a procedurii, timp în care inculpaţii au fost supuşi măsurilor preventive şi au trăit cu spectrul condamnării, trebuie să se reflecte în pedeapsă, în sensul diminuării acesteia, aşa cum a recomandat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase speţe.

La individualizarea pedepsei s-au observat astfel – pe lângă cele expuse - toate criteriile vizate de art. 72 Cod penal anterior, prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a gradului de pericol social al faptelor comise sau a persoanei inculpatului A., care nu are antecedente penale, însă a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul prezentului proces penal.

Aspectele expuse relativ la durata excesivă a procedurii, coroborate şi cu perioada arestului preventiv de aproape 3 ani – care are rolul său evident în a contribui la conştientizarea semnificaţiei sociale a faptelor săvârşite – şi cu întrunirea condiţiilor cumulative vizate de  art. 86/1 Cod penal, au condus instanţa de fond la aprecierea că scopurile pedepsei pot fi atinse şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.

În acest sens, Tribunalul, în baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei indicate pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. la datele fixate de respectivul serviciu; să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 15.03.2005 la 21.12.2007.

În mod similar, faptele expuse comise de către inculpatul F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 5 Cod penal, sens în care s-a dispus condamnarea acestuia.

Şi în favoarea acestui inculpat s-a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară vizată de art. 74 alin. 2 Cod penal anterior – şi s-a făcut aplicarea art. 76 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior – tot prin prisma perioadei de aproximativ 15 ani care a trecut de la comiterea faptelor, perioadă în care nici inculpatul F. nu a mai comis alte infracţiuni şi care e de natură, aşa cum s-a arătat, de a diminua impactul social al faptelor comise.

Astfel, Tribunalul, în baza art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior pe o durată de 3 ani executabilă conform art. 66 Cod penal anterior (persoană vătămată D.).

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior.

La individualizarea pedepsei au fost observate tot criteriile vizate de art. 72 Cod penal anterior, prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a gradului de pericol social al faptelor comise sau a persoanei inculpatului F., care nu are antecedente penale, însă a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul prezentului proces penal.

În mod similar, aspectele expuse relativ la durata excesivă a procedurii, coroborate şi cu perioada arestului preventiv de aproape 3 ani – care are rolul său evident în a contribui la conştientizarea semnificaţiei sociale a faptelor săvârşite – şi cu întrunirea condiţiilor cumulative vizate de art. 86/1 Cod penal, au condus instanţa de fond la aprecierea că scopurile pedepsei pot fi atinse şi relativ la inculpatul F. şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.

În acest sens, Tribunalul, în baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei indicate pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86/2 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul F. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. la datele fixate de respectivul serviciu; să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului F. asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul F. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 15.03.2005 la 21.12.2007.

Relativ la latura civilă a cauzei, Tribunalul a observat că prin faptele inculpaţilor A. şi F. a fost cauzat, fără echivoc, un prejudiciu moral persoanei vătămate D., fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Aşa cum s-a mai arătat, această persoană vătămată a fost indusă în eroare de către inculpaţii A. şi F. – care au creat şi ulterior întărit convingerea că urmează a fi angajată în Italia într-o activitate cu caracter licit -, pentru ca ulterior să fie pusă într-o situaţie de vulnerabilitate în raport cu inculpaţii indicaţi şi să practice prostituţia în folosul acestora din urmă, o lungă perioadă de timp.

Daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei, cuantumul acestei compensaţii fiind determinat, între altele, şi prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu.

Relativ la aceste aspecte, Tribunalul a apreciat că suma de 50.000 Euro – echivalent în lei la momentul efectuării plăţii – pentru această persoană vătămată, poate fi de natură a contribui la acoperirea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat urmare a faptelor inculpaţilor A. şi F..

Nu se poate ignora la stabilirea cuantumului acestor daune morale perioada de timp relativ lungă – aproximativ 2 ani de zile – în care persoana vătămată D. a fost “exploatată”, în înţelesul art. 12 alin. 1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, de către inculpaţii A. şi F., dar nici impactul emoţional deosebit şi de durată al acestor fapte penale.

Astfel, Tribunalul, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 19 Cod procedură penală, a admis în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă D. şi a obligat inculpaţii A. şi F., în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 50.000 Euro – echivalent în lei la data efectuării plăţii - cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Tribunalul a respins celelalte pretenţii civile ale părţii civile D., observând că aceasta nu a dovedit în niciun fel prejudiciul material suferit.

Tribunalul a luat act că persoanele vătămate H., B. şi C. nu s-au constituit părţi civile.

Relativ la solicitarea Ministerului Public de aplicare a măsurii confiscării speciale, Tribunalul a observat că nu există posibilitatea concretă de a aprecia, nici măcar în termeni relativi, câştigurile obţinute de către inculpaţii din cauza de faţă de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele de sex feminin la care s-a făcut anterior referire (care nu au avut constanţa necesară).

Pe de altă parte, nu se poate ignora nici faptul că inculpaţii A. şi F. au avut o situaţie materială relativ bună la momentul în care au ajuns în Italia - concomitent activităţii infracţionale ce li se impută -, în acest sens oferind în chirie unor persoane mai multe spaţii în imobile din Italia.

Toate cele expuse, în mod coroborat, se constituie în aspecte ce împiedică formarea convingerii instanţei la stabilirea unui cuantum eventual al sumei ce ar putea fi confiscată de la inculpaţi şi conduc la imposibilitatea aplicării în cauza de faţă a confiscării speciale.

Faţă de cele expuse, Tribunalul a respins cererea Ministerul Public de aplicare a măsurii confiscării speciale.

(…)

Curtea constată că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpaţii A. şi F. au dobândit sume importante de bani de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate C. şi D..

Faţă de probele de la dosar, Curtea constată că nu este întemeiată motivarea instanţei de fond în sensul că nu ar exista posibilitatea concretă de a aprecia, nici măcar în termeni relativi, câştigurile obţinute de către inculpaţii din cauza de faţă de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele de sex feminin la care s-a făcut referire în cauză (care nu ar fi avut constanţa necesară).

Curtea constată că, din moment ce s-a stabilit cu certitudine săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor de trafic de persoane faţă de persoanele vătămate C. şi D., nu există niciun motiv pentru care să nu fie luate în considerare declaraţiile acestora referitoare la câştigurile obţinute de pe urma practicării prostituţiei. Este cert că acestea au câştigat sume de bani importante din practicarea prostituţiei şi că inculpaţii le-au luat aceste sume de bani, aspecte reţinute şi de instanţa de fond în prezenta cauză. Or, stabilirea cuantumului acestor sume de bani se poate face pe baza declaraţiilor date de persoanele traficate, care sunt cele mai în măsură să arate care sunt sumele exacte câştigate în folosul inculpaţilor din practicarea de către ele a prostituţiei.

Astfel, în declaraţia din data de 28.02.2005, dată în dosarul penal nr. xx/D/P/2005, persoana vătămată D. arată că „cred că în perioada în care am stat în Italia am câştigat din practicarea prostituţiei aproximativ 100.000 de euro, toţi aceşti bani fiind însuşiţi de familia A şi F.” (filele 13-18 dosar urmărire penală nr. xx/D/P/2005). Chiar dacă ulterior, în declaraţia din data de 24 mai 2005 persoana vătămată D. susţine că ar fi câştigat pentru F. aproximativ 200.000 de euro, Curtea nu va ţine cont de această declaraţie, deoarece se va lua în considerare declaraţia cea mai favorabilă inculpaţilor. În plus, într-o altă declaraţie, din data de 29.09.2011, dată în dosarul de urmărire penală nr. xxx/D/P/2005, persoana vătămată D. arată din nou că „toată perioada cât am fost obligată să practic prostituţia în Italia am obţinut din această activitate peste 100.000 euro”.

De asemenea, în declaraţia dată la urmărirea penală, persoana vătămată C. arată că „eu am primit de la A. în toată această perioadă aproximativ 500 de euro şi câteva bunuri trimise familiei mele, restul banilor, mai mult de 100.000 de euro luându-i el”.

Curtea constată că aceste declaraţii ale persoanelor vătămate se coroborează cu afirmaţiilor lor legate de sumele de bani pe care le câştigau în fiecare seară, raportat la perioada în care acestea au practicat prostituţia în folosul celor doi inculpaţi. În consecinţă, sumele de câte 100.000 de euro, pe care persoanele vătămate D. şi C. susţin că le-ar fi obţinut de pe urma practicării prostituţiei, sume însuşite de către inculpaţi, pot fi luate în considerare pentru a se dispune măsura confiscării speciale a bunurilor dobândite de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane.

Cum persoana vătămată D. a fost traficată de ambii inculpaţi, iar prin sentinţa apelată s-a dispus obligarea acestora la plata către persoana vătămată a sumei de 50.000 de euro, restul de 50.000 de euro urmează a fi confiscaţi în proporţii egale de la cei doi inculpaţi, fiind sume obţinute din săvârşirea faptei de trafic de persoane. 

Întrucât persoana vătămată C. a fost traficată doar de inculpatul A., Curtea va dispune confiscarea doar de la acest inculpat a sumei de 100.000 de euro, obţinută de această persoană vătămată din prostituţie.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 32/S/27.02.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul cu numărul de mai sus, pe care o va desfiinţa în ceea ce priveşte respingerea solicitării Ministerului Public de aplicare a măsurii confiscării speciale.

Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, Curtea va dispune confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 125.000 de euro, iar în temeiul art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, va dispune confiscarea specială de la inculpatul F. a sumei de 25.000 de euro.

Restul motivelor de apel ale Parchetului urmează a fi respinse, având în vedere că în mod corect a dispus instanţa de fond achitarea inculpaţilor A. şi F. pentru o parte din infracţiunile de trafic de persoane de care aceştia au fost acuzaţi, respectiv pentru infracţiunile privind traficarea persoanelor vătămate B. şi H..

În faza de apel nu au mai putut fi administrate alte probe în afara celor administrate în faţa instanţei de fond, neputând fi aduşi martorii pentru a fi audiaţi nemijlocit de către instanţa de apel, iar inculpaţii au uzat de dreptul la tăcere.

Analizând întregul material probator, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Curtea constată că nu există probe dincolo de orice dubiu rezonabil că persoana vătămată B. ar fi fost exploatată de inculpatul A., timp de 2 săptămâni, aşa cum susţine Parchetul. Faptul că inculpatul A. a traficat alte persoane vătămate nu este o probă indubitabilă că ar fi procedat la fel şi cu persoana vătămată B.. Singura probă în acuzare invocată de Parchet este declaraţia persoanei vătămate dată în cursul urmăririi penale, însă aceasta nu poate fi determinantă în pronunţarea unei hotărâri de condamnare, ci ar trebui să se coroboreze şi cu alte probe. În plus, această persoană vătămată nu a mai putut fi audiată nemijlocit de către instanţă, pentru a se putea analiza veridicitatea declaraţiei sale.

În lipsa oricăror alte probe cu care să se coroboreze declaraţia anterioară a persoanei vătămate, Curtea nu poate dispune condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane faţă de această persoană. Declaraţia martorului M., invocată de Parchet în susţinerea acuzaţiei, nu relevă nimic important în legătură cu săvârşirea de către inculpatul A. a acestei infracţiuni. Acesta spune doar că s-a deplasat în Italia împreună cu A. şi că era cu ei în autoturism şi o persoană de sex feminin pe care o recunoaşte din fişa prezentată ca fiind B.. Această declaraţie nu este suficientă pentru a se reţine existenţa traficului de persoane în sarcina inculpatului, în legătură cu această persoană vătămată.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există probe dincolo de orice dubiu rezonabil din care să rezulte că inculpatul F. ar fi recrutat-o pe minora H. în vederea practicării prostituţiei. Din faptul că această minoră nu a practicat deloc prostituţia rezultă un dubiu serios cu privire la săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de trafic de minori. Este adevărat că pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori este suficientă îndeplinirea activităţii de recrutare, însă în prezenta cauză este vorba de existenţa unui dubiu cu privire la existenţa unei activităţi de recrutare, dubiu care rezultă în special din faptul că persoana vătămată nu s-a prostituat deloc. Or, dacă inculpatul F. ar fi urmărit traficarea acestei persoane vătămate, nu există niciun motiv pentru care acesta să o fi lăsat-o să plece după ce a adus-o în Italia în acest scop.

Din declaraţia persoanei vătămate D., dată la Parchet în data de 29.09.2011, rezultă că scopul pentru care a fost adusă în Italia sora ei H. a fost acela de a o determina pe D. să continue practicarea prostituţiei în folosul inculpaţilor. D. nu confirmă susţinerea Parchetului că scopul pentru care a fost adusă în Italia sora sa minoră ar fi fost exploatarea ei prin practicarea prostituţiei. Acest lucru este confirmat şi de martorul J., actualul soţ al persoanei vătămate H., care arată că aceasta nu i-a spus că F. i-ar fi propus să iasă în stradă. Or, dacă acest lucru ar fi fost adevărat, este de presupus că martorul ar fi cunoscut acest lucru, având în vedere relaţiile apropiate dintre el şi persoana vătămată, chiar din momentul săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze. Faptul că inculpatul ar fi cheltuit bani pentru deplasarea în Italia a minorei H. nu este un argument suficient pentru reţinerea în sarcina acestuia a infracţiunii de trafic de minori, având în vedere că acest lucru ar putea fi explicat şi prin intenţia inculpatului de a o determina astfel pe persoana vătămată D. să se prostitueze în continuare pentru el.

Nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale Parchetului referitoare la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la individualizarea pedepselor trebuie ţinut cont de faptul că în cauză procedura a durat foarte mult, respectiv din anul 2005, perioadă în care inculpaţii au fost supuşi măsurilor preventive, inclusiv arestaţi preventiv, şi această durată mare a procedurii trebuie să se reflecte în pedeapsă, în sensul diminuării acesteia, aşa cum a recomandat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase speţe.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că reducerea cuantumului pedepselor aplicate constituie un remediu eficient pentru încălcarea dreptului inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În speţă, având în vedere că procesul s-a desfăşurat în mai multe cicluri procesuale, din motive care nu le sunt imputabile inculpaţilor, s-a depăşit durata rezonabilă de soluţionare a cauzei. Pentru asigurarea unei reparaţii echitabile a încălcării dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului constituie un remediu eficient.

Toate aceste motive, precum şi faptul că prin trecerea timpului s-a diminuat ecoul social al faptelor comise de inculpaţi, iar aceştia nu au mai comis alte infracţiuni între timp, justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 2 din vechiul Cod penal şi denotă că desfăşurarea procesului penal împotriva inculpaţilor  şi-a atins scopul de reeducare, nefiind nevoie de executarea pedepselor în regim penitenciar.

Din aceste motive, ţinând cont şi de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a gradului de pericol social al faptelor comise sau a persoanei inculpaţilor A. şi F., care nu au antecedente penale, Curtea constată că este suficientă aplicarea pedepselor de câte 3 ani închisoare pentru fiecare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 861 şi următoarele din vechiul Cod penal.

Măsurile de supraveghere stabilite de instanţa de fond, constând în obligaţiile inculpaţilor să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. la datele fixate de respectivul serviciu, să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă, să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă, sunt de natură să asigure reeducarea inculpaţilor, fără a fi nevoie de privarea lor de libertate.

Curtea constată că sunt nefondate apelurile inculpaţilor A. şi F., prin care aceştia solicită achitarea lor şi pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de fond.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că din probele administrate rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, săvârşirea de către inculpaţii F. şi A. a infracţiunilor de trafic de persoane, faţă de persoanele vătămate D. şi C..

Constituie infracţiunea de trafic de persoane fapta inculpatului F., care, în ianuarie 2002, cunoscând situaţia materială precară a persoanei vătămate D. şi profitând de această situaţie, i-a câştigat încrederea prin amabilitate, oferindu-se să-i plătească deplasarea în străinătate şi promiţându-i că îi va găsi un loc de muncă în Italia, ca menajeră.

Săvârşirea de către ambii inculpaţi a infracţiunii de trafic de persoane faţă de aceasta rezultă din declaraţiile persoanei vătămate precum şi din faptul că persoana vătămată D. a fost transportată într-o localitate din apropierea oraşului X., unde a fost preluată de către inculpatul A., fiind cazată într-un apartament aparţinând inculpatului F.. De asemenea, săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane rezultă din faptul că la scurt timp după sosirea în Italia, persoana vătămată i-a remis paşaportul numitei G., a fost adăpostită în alt imobil folosit de inculpatul A., şi, fiind ameninţată şi lovită de ultimul inculpat menţionat şi de sora acestuia, a fost obligată să practice prostituţia în folosul inculpaţilor, aflându-se permanent sub supravegherea acestora.

Nu poate fi reţinută susţinerea inculpaţilor că ei doar au cazat persoanele vătămate în locuinţele pe care le deţineau în Italia şi pe care le închiriau la mai multe persoane, deoarece din probe rezultă cu certitudine că persoana vătămată D. era transportată de inculpaţii A. şi F. în locurile din apropiere pentru practicarea prostituţiei şi supravegheată permanent de aceştia, care îi luau şi banii obţinuţi din practicarea prostituţiei. Săvârşirea de către ambii inculpaţi a infracţiunii de trafic de persoane este confirmată şi de martorii Q. şi N., care susţin că era de notorietate că fraţii A şi F. aveau fete „la stradă” în Italia, care se prostituau în folosul lor. Martorul N., care era şofer, a declarat că cei doi inculpaţi transportau fetele în Italia şi aveau case închiriate în apropierea oraşului X., unde locuiau fetele care practicau prostituţia pentru ei.

Pe lângă declaraţiile persoanei vătămate D., săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane de către inculpaţi rezultă şi din declaraţia numitei H., care a fost la persoana vătămată în perioada în care aceasta era traficată de inculpaţi şi a putut afla astfel despre infracţiune. De asemenea, şi persoana vătămată C. a confirmat că D. se prostitua în Italia în folosul lui A., cele două persoane vătămate fiind traficate în acelaşi timp de către inculpat. Aceleaşi aspecte le confirmă şi martorul I., care a fost în Italia în perioada respectivă şi a putut constata personal că D. se prostitua în folosul inculpaţilor. Martorul L. a declarat că le ducea pe fete să se prostitueze, la solicitarea inculpatului  A..

Din convorbirea purtată la data de 11.02.2005, ora 15:55 de inculpatul A. cu soţia acestuia, rezultă că inculpatul a aflat că „l-a dat în primire lumea” şi a stabilit că dacă îl „întreabă ceva de fete”, el să răspundă că nu cunoaşte nimic, că lucrează în construcţii.

Săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de trafic de persoane faţă de persoana vătămată C. rezultă din faptul că aceasta a fost recrutată în decembrie 2002 de către inculpatul A., fiind indusă în eroare prin promisiunea că inculpatul indicat îi va găsi un loc de muncă în Italia. La fel ca şi persoana vătămată D., persoana vătămată C. a fost transportată în Italia cu un autoturism, iar la destinaţie a fost aşteptată de G., care a adăpostit-o într-un imobil din localitatea Y..  După ce i-a fost luat paşaportul, aceasta a fost obligată, prin exercitarea de acte de violenţă şi ameninţări, să se prostitueze în folosul inculpatului A., câştigul zilnic revenind acestuia.

Declaraţiile persoanei vătămate C. sunt confirmate de cele ale martorului I., care a ajutat-o să scape de constrângerea exercitată de inculpatul A. pentru a o determina să practice prostituţia în folosul lui.

Curtea constată că este nefondat şi apelul părţii civile D., formulat cu privire la cuantumul despăgubirilor civile la care instanţa de fond i-a obligat pe cei doi inculpaţi către ea.

Suma de 50.000 de euro este suficientă pentru repararea prejudiciului moral produs părţii civile prin fapta inculpaţilor, ţinând cont de natura faptelor comise împotriva părţii civile şi de durata exploatării acesteia de către inculpaţi. Daunele morale sunt de natură să constituie o minimă reparaţie a prejudiciului moral suportat de partea civilă D. ca urmare a săvârşirii împotriva ei a infracţiunii de trafic de persoane. Având în vedere situaţia personală a acesteia, nivelul de trai avut de partea civilă înainte de săvârşirea infracţiunii împotriva acesteia şi atitudinea avută pe parcursul exploatării ei, Curtea constată că suma de 50.000 de euro este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit. Acordarea unei sume mai mari, cu titlu de daune morale, ar transforma această instituţie juridică într-un temei de îmbogăţire fără justă cauză, ceea ce ar contraveni scopului instituţiei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge apelurile declarate de partea civilă D. şi de inculpaţii A. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi, în cuantum de câte 360 de lei pentru fiecare, şi pentru persoanele vătămate şi partea civilă, în cuantum de câte 195 de lei pentru fiecare, vor fi înaintate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, va obliga pe partea civilă D. şi pe inculpaţii A. şi F. la plata sumei de câte 600 de lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, restul urmând a rămâne în sarcina statului.