Contract de împrumut. Interpretarea clauzelor contractuale. Motivarea hotărârii, acordarea cheltuielilor de judecată în măsura în care acţiunea a fost admisă doar în parte

Decizie 403 din 06.06.2019


DREPT CIVIL. DREPT PROCESUAL CIVIL

Contract de împrumut. Interpretarea clauzelor contractuale. Motivarea hotărârii, acordarea cheltuielilor de judecată în măsura în care acţiunea a fost admisă doar în parte

- art. 1266 alin. 1, art. 1268, art. 1269, art. 2158 alin. 1 Cod civil

- art. 10, art. 12 alin. 1 din OUG nr. 193/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 70/2015

- art. 8 din OG nr. 2/2001

- art. 425 alin. 1 lit. b), art. 451 alin. 1, art. 452, art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă

Sentinţa apelată a rezumat concis obiectul cauzei deduse judecăţii, probele administrate, apărările pârâtului, fiind expusă situaţia de fapt şi de drept, raţiunile ce au justificat soluţia adoptată, astfel că nu s-a putut reţine o încălcare a prevederilor art. 245 alin. 1, lit. b) Cod procedură civilă.

La data de 10.03.2017 s-a încheiat între părţile în litigiu un contract de împrumut, sub semnătură privată, în cuprinsul căruia s-a arătat că apelantul ia cu titlu de împrumut o sumă de bani, pe care s-a obligat a o restitui până la data de 01.08.2017; ceea ce s-a contestat a fost remiterea sumei de bani. Câtă vreme s-a specificat faptul că apelantul ia suma de bani cu titlu de împrumut, fiind stabilită data restituirii acestuia, s-a apreciat că suma de bani a fost remisă de către împrumutător, nefiind astfel vorba de o terminologie improprie care să necesite o interpretare în sensul de a se stabili dacă a avut loc sau dacă va avea loc o convenţie pentru încheierea în viitor a unui contract de împrumut, criticile fiind astfel nefondate. Pentru nerespectarea obligaţiei de plată în numerar, în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei, nu este stabilită sancţiunea nulităţii convenţiei, ci doar o răspundere contravenţională.

Fiind admisă doar în parte acţiunea, un capăt de cerere fiind respins, greşit instanţa de fond a acordat integral cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial, astfel că a fost admis apelul şi redus cuantumul acestora.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 403 din 6 iunie 2019

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/D din 20.12.2018, pronunţată de Tribunalul (...) s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul (...) (...), având CNP (...), domiciliat în (...), (...) (...), în contradictoriu cu pârâtul (...) (...), având CNP (...), domiciliat în (...), (...) (...).

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 56.500 Euro cu titlu de împrumut.

A fost respins capătul de cerere, având ca obiect constatarea garantării împrumutului cu ipotecă imobiliară.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 6238 lei, reprezentând taxa de timbru şi 4000 lei reprezentând onorariu avocaţial.

A fost respinsă cererea reclamantului de executare provizorie a sentinţei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Părţile au încheiat un contract sub semnătură privată conform art. 1241 Cod civil la data de 10.03.2017, prin care pârâtul (...) (...) „ia un împrumut în sumă de 56.500 Euro de la reclamantul (...) (...), obligându-se să restituie suma la 01.08.2017”.

Prin răspunsul la interogator s-a constatat că pârâtul a recunoscut că el este cel care a scris contractul de împrumut pe care l-a şi semnat, prin aceasta a confirmat voinţa sa liberă de a contracta conform art. 1240 Cod civil.

Pârâtul a recunoscut însă, la interogator, doar parţial suma datorată pe care este dispusă să o restituie, respectiv 30.000 Euro.

S-a reţinut că, prin întâmpinarea formulată pârâtul a negat remiterea sumei de către reclamant.

Analizându-se contractul scris şi semnat de către pârât, deci asumat prin această semnătură, s-a constatat că formularea „iau împrumut suma de 56.500 Euro” exprimă prin verbul folosit luarea sumei, primirea ei de la împrumutător, remiterea banilor. Mai mult, contractul a prevăzut data scadenţei împrumutului însă nu a prevăzut o altă dată a remiterii împrumutului către împrumutat sau o altă modalitate de acordare a banilor care să confirme apărările pârâtului.

Pe de altă parte, s-a reţinut de instanţa de fond că martorii audiaţi în cauză, au declarat că au fost prezenţi la remiterea unui teanc de bani de către reclamant către pârât şi deşi aceştia nu au putut indica suma remisă, declaraţiile lor au confirmat faptul predării banilor de către împrumutătorul reclamant către pârâtul împrumutat.

Apărările pârâtului vizând diferite înţelegeri cu reclamantul, privind multiple împrumuturi acordate şi restituite parţial, dar, neconsemnate în vreun înscris, s-a apreciat că nu sunt de natură să răstoarne proba înscrisului din cauză.

De asemenea, apărările vizând plafonarea operaţiunilor în numerar prin Legea nr. 70/2015 pentru completarea OUG nr.193/2002 s-a reţinut că nu prezintă relevanţă pentru valabilitatea contractului de împrumut conform art. 2158 alin. 1 Cod civil.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată conform disp. art. 2164 Cod civil, obligând pârâtul să restituie suma de 56.500 Euro.

S-a apreciat însă că este lipsită de temei cererea reclamantului având ca obiect constatarea garantării împrumutului cu ipotecă imobiliară întrucât între părţi nu există o astfel de convenţie.

În baza art. 451 şi urm. Cod de procedură civilă, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului constând în taxa de timbru 6238 lei şi onorariu avocaţial – 4000 lei conform chitanţei depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, timbrat cu suma de 3144 lei, prin chitanţa (...)/27.03.2019, a declarat apel pârâtul (...) (...), solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii în tot a cererii, a capătului de cerere având ca obiect obligarea sa la restituirea a 56.500 euro, a acordării în parte a cheltuielilor de judecată fiind stabilite în cuantumul maxim fără a se ţine cont de admiterea doar în parte a acţiunii, cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

Prin motivele de apel s-a invocat încălcarea art. 425 aliniat 1 litera b) Cod procedură civilă, considerentele se rezumă la câteva paragrafe în care se arată voalat că starea de fapt este dovedită prin încheierea contractului, prezenţa martorilor la presupusa remitere a unei sume de bani, fără a fi analizate probele, apărările sale.

Motivarea este insuficientă şi duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Dispoziţia privind motivarea, analiza tuturor excepţiilor este edictată în interesul unei bune administrări a justiţiei, încrederii ce trebuie inspirată justiţiabililor şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe, or, în acest sens, judecătorii fondului trebuie să arate motivele de fapt şi drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile ce au determinat-o.

Obligativitatea motivării constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 aliniat 3 din Constituţie României, a art. 6 aliniat 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A recunoscut încheierea contractului dar nu ca urmare a acestui aspect a recunoscut că ar datora 30.000 euro, instanţa interpretând eronat susţinerile sale, răspunsurile date la interogatoriu. A arătat că nu i-a fost remisă vreo sumă de bani cu aceea ocazie, suma de 30.000 euro provine din alt raport juridic anterior datei de 10 martie 2017. S-a şi reţinut că prin întâmpinare a negat remiterea sumei ca urmare a încheierii actului sub semnătură privată.

Judecătorul, potrivit principiului disponibilităţii, nu se poate pronunţa cu privire la obligarea sa la restituirea altor împrumuturi ci doar în limitele investirii, la analiza contractului din 10 martie 2017.

S-a făcut analiza contractului cu încălcarea regulilor de interpretare a contractelor, a art. 1269 aliniat 1 Cod civil ce prevăd că dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă. El nu a menţionat primirea sumei de bani, formularea „iau” nu poate fi echivalentă uneia în care se arată că am luat sau am primit, remiterea banilor nu poate fi probată prin această formulare, neputând fi trasă concluzia că în mod cert suma a fost remisă.

Actul de care se prevalează reclamantul este o promisiune de împrumut, fiind stabilită scadenţa în vederea primirii sumei, a obligării sale la restituire până la data de 01 august 2017, însă, suma nefiind remisă, nu s-a încheiat contractul, lipsind un element esenţial, remiterea banilor.

Potrivit art. 2158 aliniat 1 Cod civil, împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate. Ca urmare, acesta este un contract real în sensul art. 1174 aliniat 4 Cod civil, pentru validitatea lui fiind necesară remiterea bunului, potrivit şi art. 2158 aliniat 1 Cod civil. În lipsa remiterii sumei de bani, contractul nu este considerat născut, un înscris constatator chiar şi în formă autentică, are doar valoarea juridică a unui antecontract de împrumut dacă nu este însoţit de predarea materială a bunului împrumutat.

Într-adevăr, plafonarea operaţiunilor în numerar, potrivit Legii nr. 70/2015, nu prezintă în sine relevanţă pentru valabilitatea contractului, dar prezintă din perspectiva remiterii sumei, element esenţial al contractului, potrivit art. 2158 aliniat 1 Cod civil, înscrisul sub semnătură privată reprezintă doar o promisiune de contractare.

Pentru acordarea unui împrumut atât de mare trebuie respectate şi dispoziţiile de drept special ce impun condiţii de validitate referitoare la remiterea sumelor de bani ce fac obiectul contractelor de împrumut încheiate între persoane fizice. Legea nr. 70/2015 privind plafonarea operaţiunilor în numerar prevede la art. 10 că, operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Dovada remiterii sumei de 56.500 euro la data de 10 martie 2017 trebuie dovedită printr-un extras de cont prin care suma să fie transferată din contul reclamantului în cel al său, nefiind admisibilă proba cu martori. Nu s-a ţinut cont de faptul că martorii audiaţi nu au confirmat data predării sumei ca fiind cea a încheierii contractului, nu se poate astfel reţine că predarea unei sume confirmă remiterea celei arătate în contract. Nu s-a ţinut cont de contradictorialitatea declaraţiilor, acestea fiind îndoielnice.

Martora (...) a declarat că a fost de faţă în momentul în care reclamantul i-ar fi dat aproximativ 30.000 de euro în bancnote de 50 în partea de jos a teancului şi de 20 în cea superioară, or, martorul (...) a susţinut că stătea de vorbă cu martora (...) la acel moment şi nu a putut aproxima ce sumă de bani s-a remis, neştiind ce bancnote conţinea teancul pentru că nu erau desfăcute, apreciind că putea fi o sumă mare sau mică.

Chiar lucrând la o casă de schimb valutar, are rezerve că cineva ar putea estima cu atât de multă exactitate cuantumul sumei de bani care s-ar fi aflat într-un teanc sau în mai multe, indicând concret o sumă atât de apropiată de cea a obiectului cauzei. De altfel, s-a arătat că martorii stăteau de vorbă dar martora (...) a putut observa toate bancnotele după mai bine de 1 an de la presupusul eveniment, arătând chiar poziţionarea acestora.

Se contrazice această martoră arătând că a înmânat pârâtului un teanc de bani reclamantul, apoi că erau mai multe legate împreună, declaraţiile martorilor se contrazic şi cu privire la momentul presupusei remiteri a banilor. Martora (...) susţine că după acest moment cei doi s-au retras să discute în spate într-un birou, iar martorul (...) susţine că nu ştie încotro au plecat, dacă au plecat împreună sau separat, aspect ce denotă că au părăsit incinta casei de schimb valutar, contrar celor arătate de aceasta.

Un alt aspect asupra căruia se contrazic martorii a fost cel legat de sosirea sa în casa de schimb valutar, martora (...) a susţinut că reclamantul a venit cu banii în mână, împreună cu pârâtul din spate, martorul (...) că l-a văzut pe pârât intrând din stradă iar reclamantul ar fi venit din biroul din spate.

Remiterea unei sume atât de mari de bani nu se face într-un loc public ci de regulă într-un loc adecvat, departe de ochii lumii, nu în văzul oricărui client care ar fi putut intra în incinta casei de schimb valutar, fiind greu de crezut că o persoană care acordă un astfel de împrumut nu solicită participarea unui martor la numărarea şi identificarea sumelor de bani, că nu solicită constatarea acestui fapt prin menţionarea martorului în cuprinsul contractului de împrumut sau în alt înscris cu aceiaşi valoare probatorie.

Niciunul dintre martori nu au menţionat că suma de bani ar fi fost acordată, remisă cu titlul de împrumut, că ar cunoaşte înţelegerea părţilor, or, câtă vreme reclamantul îi cunoaşte pe ambii martori nu a existat un impediment a le solicita să asiste la acordarea împrumutului, dacă era într-adevăr un împrumut. Nu au arătat martorii că pârâtul s-ar fi opus prezenţei martorilor, nu s-a putut preciza de aceştia data la care au asistat la acea remitere de bani, astfel că nu se poate presupune că a fost data de 10 martie 2017, din declaraţiile lor nu reiese că pârâtul ar fi redactat un înscris cu acea ocazie, depoziţiile fiind nu doar contradictorii dar nu sunt credibile, conforme cu realitatea.

Greşit a fost obligat la achitarea cheltuielilor de judecată deşi reclamantul a câştigat procesul doar în parte, fiind respins capătul de cerere privind constatarea garantării presupusului împrumut cu o ipotecă imobiliară, ca lipsit de temei. A fost obligat la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată, 6238 lei taxă de timbru şi 4000 lei onorariu avocaţial, nu s-a ţinut cont de art. 453 aliniat 2 Cod procedură civilă, el neputând fi obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

S-a invocat în drept art. 425, art. 466, art. 453 Cod procedură civilă, art. 1174, art. 2158 Cod civil, art. 10 din Legea nr. 70/2015.

Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, invocând că nu se indică punctual argumentele la care nu a răspuns instanţa, se fac doar aprecieri generale, or, sentinţa cuprinde elementele prevăzute de art. 425 aliniat 1 Cod procedură civilă.

Judicios s-a dat prioritate valorii probante a contractului de împrumut sub semnătură privată în defavoarea alegaţiilor pârâtului, nesusţinute de probe. Din contractul încheiat la data de 10.03.2017 reiese că părţile au convenit remiterea unei sume de bani cu titlu de împrumut şi nu încheierea unei promisiuni de contract de împrumut. Chiar apelantul critică circumstanţa remiterii unei sume de bani atât de mari în numerar, dar o face cu scopul de a dezvolta pretinse neconformităţi formale ale contractului.

Comportamentul apelantului atât anterior încheierii contractului cât şi ulterior a fost în sensul ascunderii averii pentru a evita restituirea sumei datorate.

Deşi iniţial a promis restituirea prin vânzarea unui imobil din strada (...) sau prin transferul dreptului de proprietate către el, a preluat ipoteca de 50.000 euro ce îl greva, în contextul presiunilor făcute, l-a vândut sub preţul pieţei, astfel că a formulat acţiune pauliană în dosar nr. (...)/2018, a notat în CF existenţa litigiului, s-a instituit sechestru asigurator, dar aceste aspecte nu l-au împiedicat să vândă.

A oferit apelantului anterior vânzării posibilitatea de-ai transmite lui imobilul în contul datoriei, refuzul se justifică prin aceea că vânzătorii au achitat o sumă suplimentară celei declarate în contract, aspecte ce reliefează comportamentul acestuia.

Din interpretarea contractului nu se poate reţine o altă voinţă decât cea a încheierii unui contract de împrumut prin remiterea sumei de bani, contractul se numeşte de împrumut, debitorul a stipulat că ia cu împrumut suma de 56.000 euro şi că se obligă a o restitui până la data de 01.06.2017, trimiterea la art. 1269 Cod Civil este o simplă apărare pro causa, contractul fiind clar.

Nerespectarea interdicţiilor din Legea nr. 70/2015 nu are efecte asupra valabilităţii contractului, a remiterii sumei împrumutate, efectul încălcării fiind doar răspunderea contravenţională.

Referitor la martorii audiaţi, instanţa a reţinut din declaraţiile acestora doar că au fost prezenţi la remiterea unui teanc de bani de către el apelantului. S-a apreciat justificat că nu se impune respingerea vreunei sume din cheltuielile de judecată efectuate, caracterul echitabil al acestora reieşind din admiterea capătului principal al acţiunii, din circumstanţele înstrăinării imobilului, caracterul acestora fiind justificat şi proporţional.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 425 aliniat 1, litera b) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Considerentele sau motivarea hotărârii reprezintă, în esenţă, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei la adoptarea soluţiei, considerentele impunându-se astfel a cuprinde o analiză riguroasă şi coroborată a probelor prezentate de părţi. Motivarea se impune astfel a se face în concret, simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta în ce constau aceste probe, reprezintă o nemotivare.

Din analiza considerentelor sentinţei care face obiectul prezentei căi de atac Curtea a reţinut faptul că într-adevăr aceasta nu se întinde pe mai multe pagini, însă, rezumă concis obiectul cauzei deduse judecăţii, probele administrate, apărările pârâtului, fiind expusă situaţia de fapt şi de drept, elementele de fapt, astfel cum au rezultat din probele aflate în dosar, raţiunile de drept care au justificat soluţia adoptată, fiind indicate punctual motivele pentru care s-au admis şi s-au respins cererile părţilor litigante.

Raportat la cele expuse, nu s-a putut reţine că s-ar fi adus atingere obligaţiei instituite de art. 425 aliniat 1 litera b) Cod procedură civilă, garanţiile conferite de art. 21 aliniat 3 din Constituţia României, de art. 6 aliniat 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului fiind astfel respectate, criticile în acest sens fiind nefondate.

Cât priveşte celelalte critici aduse hotărârii apelate, s-au reţinut următoarele:

Potrivit copiei înscrisului sub semnătură privată, aflat în copie la dosarul de primă instanţă la fila 3, a cărui conformitate cu originalul s-a constatat în şedinţa publică din data de 26.10.2018 de către instanţa de fond, numit contract de împrumut, apelantul pârât a arătat faptul că ia împrumut suma de 56500 euro de la numitul (...) (...), intimat reclamant, pe care s-a obligat a o restitui până la data de 01.08.2017.

Acest înscris poartă data încheierii ca fiind 10.03.2017, fiind semnat de către (...) (...) ca împrumutant şi de către (...) (...) ca împrumutat, nefiind contestate semnăturile sau cuprinsul acestuia ci doar remiterea sumei ce s-a înscris că se ia cu titlu de împrumut, iar, raportat la faptul că apelantului pârât i-a fost luat un interogatoriu cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, s-a făcut referire în acest sens la răspunsurile date, respectiv la cele privitor la scrierea şi semnarea acestuia, ce au fost afirmative.

Din analiza răspunsurilor date de către apelant la interogatoriu, filele 104 - 107, Curtea a reţinut faptul că acesta la întrebarea nr. 7, ce a vizat recunoaşterea scopului solicitării împrumutului ca fiind achitarea unei garanţii bancare cu care a fost grevat apartamentul de pe strada (...) pentru a putea fi vândut întrucât mai avea şi o altă datorie de peste 20.000 de euro, a răspuns afirmativ, or, acest aspect nu poate fi calificat decât ca fiind implicit o recunoaştere a datoriilor ce depăşeau suma de 20.000 de euro.

Într-adevăr, a recunoscut că-i datorează intimatului reclamant 29-30000 de euro (răspunsul la întrebarea nr. 9), dar, a arătat că provine din mai multe împrumuturi pe care le-a luat de la acesta în anii 2015-2016, din care a precizat că a mai restituit parţial unele sume, că datoria finală rămasă este această sumă, însă, apoi s-a contrazis şi a arătat o alta de 20.000 de euro de care ar fi vorbit în legătură cu apartamentul.

Sigur că instanţa de fond a reţinut că apelantul ar fi recunoscut că ar datora suma de 30000 de euro, dar, nu a precizat din care împrumut, litigiul de faţă vizând doar împrumutul din luna martie 2017, or, întrucât s-a reţinut totodată că a negat remiterea sumei de către intimatul reclamant, în mod corect s-au făcut analize raportat la probaţiunea administrată privitor la contractul de împrumut încheiat între părţi la data de 10.03.2017, criticile în sensul că s-ar fi analizat alte raporturi juridice fiind astfel nefondate.

Potrivit art. 1266 aliniat 1 Cod civil, contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. Conform aliniatului 2, la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Din interpretarea contractului de împrumut încheiat între părţi, Curtea a reţinut faptul că, atâta timp cât apelantul a arătat că ia cu titlu de împrumut, la data menţionată în contract, suma de 56.500 euro, nu că o va lua, nu se poate vorbi de folosirea unei terminologii improprii care să necesite o interpretare în sensul de-a se stabili dacă a avut loc o convenţie pentru încheierea în viitor a unui contract de împrumut, o promisiune de împrumut sau dacă acesta a fost încheiat efectiv la acea dată.

Faptul că între părţi s-a încheiat un veritabil contract de împrumut şi nu doar o promisiune de împrumut, reiese şi din menţionarea datei scadenţei la care suma urma a fi restituită, or, nu se impunea a se stabili un termen de rambursare a acesteia decât în măsura în care s-a remis suma împrumutată, neputând fi reţinută apărarea apelantului în sensul că nu s-ar fi încheiat contractul câtă vreme suma nu i-a fost remisă. Expresia folosită în cuprinsul acestui contract – iau împrumut suma de 56.500 euro – este clară şi nu poate fi calificată decât în sensul că la data la care s-a încheiat convenţia suma a fost remisă de către împrumutător împrumutatului.

Art. 1269 Cod civil se referă la situaţiile în care se impun a fi interpretate clauzele contractuale, în măsura în care acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, când sunt clauze îndoielnice, or, potrivit celor arătata mai sus, cele stipulate în contractul de împrumut, scris chiar de către apelant, sunt clare şi relevă faptul că acesta a primit cu titlu de împrumut de la intimat suma de 56.500 de euro, nefiind necesare interpretări în sensul dispoziţiei legale susmenţionate. Doar în măsura în care s-ar fi impus astfel de interpretări, iar ulterior uzării de această procedură instituită potrivit art. 1268 Cod civil, contractul încheiat între părţi ar fi rămas neclar, se impunea interpretarea acestuia potrivit art. 1269 Cod civil, or, nefiind într-o astfel de situaţie, critica în acest sens este neavenită.

Potrivit art. 2158 aliniat 1 Cod civil, împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate. Conform aliniatului 2, atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privind instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare.

Câtă vreme, potrivit celor expuse, apelantul a arătat în cuprinsul contractului de împrumut că ia suma de 56.500 de euro cu titlu de împrumut, condiţia validităţii contractului constând în remiterea bunului, a fost îndeplinită, bunul împrumutat fiind predat la data semnării acestuia, dată la care s-a stabilit şi scadenţa, aspect corect reţinut de instanţa de fond.

Legea nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, într-adevăr, la art. 10 stabileşte că, operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei

Pentru nerespectarea acestei obligaţii însă, legiuitorul nu a stabilit o sancţiune a nulităţii, a lipsirii de efecte juridice, contractul în speţă, încheiat între părţi fiind unul ce a respectat dispoziţiile legale impuse în acest sens de art. 2158 Cod civil, expus mai sus, legiuitorul stabilind pentru încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 70/2015 la art. 12, aliniat 1 faptul că, nerespectarea prevederilor art. 10 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită fapta în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.

Cât priveşte probaţiunea testimonială administrată în cauză, raportat la cele expuse, nu era una utilă şi necesară soluţionării cauzei, astfel că, nu se impun a se face referiri la criticile aduse modului în care au fost interpretate declaraţiile celor doi martori audiaţi.

Referitor la dispoziţia de obligare a apelantului pârât la plata a 6238 lei taxă de timbru şi 4000 lei onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea a reţinut următoarele:

Cheltuielile de judecată, conform art. 451 aliniat 1 Cod procedură civilă, constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Art. 452 Cod procedură civilă stabileşte că, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Potrivit art. 453, aliniat 1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform aliniatului 2, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Analizând actele aflate în dosarul de fond, raportat la cererea prin care intimatul reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat faptul că, pentru capătul principal al acţiunii ce a fost admis integral, în sensul obligării apelantului pârât la restituirea sumei de 56.500 euro cu titlul de împrumut, taxa judiciară de timbru achitată, potrivit art. 3 aliniat 1, litera e) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost în valoare de 6238 lei, potrivit chitanţei fiscale din data de 27.06.2018, aflată la fila 19, o altă sumă de 50 de lei a fost achitată pentru capătul de cerere privitor la constatarea garantării împrumutului, ce a fost respins.

Ca urmare, atâta timp cât capătul de cerere pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 6238 lei a fost admis integral, cu respectarea dispoziţiei art. 451 aliniat 1, art. 452, art. 453 aliniat 1 Cod procedură civilă, instanţa de fond a obligat apelantul pârât la plata acesteia.

Referitor la obligaţia de plată a sumei de 4000 lei reprezentând onorariu avocaţial ocazionat în instanţa de fond, Curtea a reţinut faptul că aceasta a fost achitată de către intimatul reclamant potrivit chitanţei nr. (…)/25.06.2018, aflată la fila 174, pentru munca prestată pentru litigiul promovat în întregul său, însă acţiunea s-a admis doar în parte, astfel că, într-adevăr erau aplicabile dispoziţiile art. 453 aliniat 2 Cod procedură civilă, aspect care însă greşit instanţa de fond nu l-a luat în considerare, criticile în acest sens fiind astfel întemeiate.

Nu se poate contesta faptul că litigiul are o valoare mare, de 56.000 euro, fiind unul de o complexitate ridicată, că avocatul ales al acesteia a fost nevoit a se documenta, a se deplasa la sediul instanţei, a propune probe, a depune la dosar întâmpinare, actele necesare în susţinerea poziţiei, însă, câtă vreme acţiunea s-a admis doar în parte privitor la solicitarea de obligare la restituirea împrumutului acordat, fiind respins un capăt de cerere accesoriu ce viza solicitarea constatării garantării împrumutului cu o ipotecă imobiliară, se impunea ca să fie acordate cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial în parte, de 3000 lei în loc de cel stabilit la 4000 lei.

Această măsură de diminuare a onorariului avocaţial nu este una de natură a duce la concluzia că nu ar fi fost unul onest, că nu ar avea un caracter real, serios, că nu s-ar fi depus eforturi pentru apărarea intereselor clientului, că ar fi depăşit limitele prevăzute de Statutul avocatului.

Se constată de altfel faptul că apelantul pârât a achitat pentru soluţionarea cauzei în fond un onorariu avocaţial mai mare decât cel solicitat şi acordat intimatului reclamant, respectiv 5.000 lei, potrivit chitanţei nr. (…)/17.07.2018, fila 183.

Faţă de toate considerentele expuse, Curtea în baza art. 480 aliniat 2, art. 453 aliniat 2 Cod procedură civilă, a admis ca fondat apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial, la care a fost obligat pârâtul (...) (...), în favoarea reclamantului (...) (...), de la suma de 4000 lei la suma de 3000 lei.