Anulare decizie impunere anaf

Dosar nr. 980/91/2018

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 155/2019

Şedinţa publică de la 27 Martie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE Jud

Grefier Gref

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamanta Societatea FIRMA cu sediul în comuna X, satul X,  judeţul X, având CUI X  şi număr de ordine la Registrul  Comerţului X şi sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat AV, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI  -  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, cu sediul în Focşani, bd.Independenţei nr.24, judeţul Vrancea pentru anularea Deciziilor nr.102/22.01.2018 şi F-VN 325/13.09.2017.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 13 martie 2019, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa în vederea deliberării şi  pentru depunerea de concluzii scrise a amânat pronunţarea pentru astăzi, când,

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată la nr. 980/91/2018 reclamanta Firma a chemat în judecată pârâta DGRFP Galaţi –AJPP Vrancea pentru ca prin hotărâre să se anuleze Decizia de Impunere F-VN 325/13.09.2017,  Raportul de Inspecţie Fiscală  din 13.09.2017 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei 102/22.01.2018 şi să se înlăture obligaţiile  de plată stabilite în sarcina sa.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin decizia de impunere i s-a stabilit obligaţia de plată a impozitului pe profit de 168.636 lei şi a TVA –ului de 2605 lei.

Din impozitul pe profit de 168.636 lei reclamanta contestă impozitul de 155.842 lei întrucât acesta a fost stabilit eronat.

1. Organele fiscale au procedat eronat la reîntregirea bazei impozitabile pentru anul 2015 cu suma de 64.500 lei reprezentând cheltuiala cu transportul şi cheltuielile portuare.

Potrivit Ordinului 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind

situaţiile financiare anuale individuale şi consolidate, stocurile obţinute din producţie se evaluează la costul de producţie în care nu se include costul de distribuţie.

2. Prin factura 437/06.11.2015 societatea reclamantă a acordat clientului său SC Imico Hima SRL un discount de 15.976 lei, factura a fost corect înregistrată şi pentru marfa livrată există proces verbal de recepţie.

Fără a solicita lămuriri,  organele fiscale au reîntregit baza impozabilă pentru anul 2015 cu 15.976 lei, au reţinut că s-au încălcat disp. art. 21 alin. 4 lit. f din Legea 571/2003 şi au stabilit impozit suplimentar de 2556 lei.

3. Şi pentru anul 2016 organele fiscale nu au avut în vedere prevederile Ordinului 1802/2014 şi au reîntregit baza impozabilă cu 38.368 lei-cheltuieli cu transportul a 949,13 mc cherestea reprezentând stocul de produse finite existent la 31.12.2016 şi a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 6138 lei

4. În mod eronat organele fiscale au intervenit în contractul 1/10.11.2014 şi au stabilit un alt preţ.

S-a reţinut că societatea reclamantă nu şi-a recuperat costurile de producţie pentru 2.405,14 mc cherestea livraţi în perioada 01.01-31.10.2016.

Temeiurile de drept reţinute în RIF –art. 7 pct. 21 lit c alin. ii din Legea 227/2015 şi art.11 alin. 2 lit. a din Legea 227/2015 sunt redate eronat.

Organele fiscale au apreciat că preţul mediu de 760 lei/mc cu care a facturat către XX este nejustificat faţă de preţul stabilit de ele prin metoda comparării preţului - 810 lei/mc.

Decizia de a ajusta venitul cu 112.595 lei şi de a calcula un impozit suplimentar de 18.015 lei este nemotivată, nu se indică documentele contabile şi care sunt elementele relevante cuprinse în aceste documente care au condus la concluzia că preţul practicat în relaţia cu XX este nejustificat şi se încalcă dispoziţiile art. 11 alin. 1 şi 4 din Legea 227/2015, art. 7 pct. 32 din Legea 227/2015 şi art. 39 din Ordinul 1802/2014 precum şi disp. art. 73 şi 113 alin. 2 lit. i din Legea 207/2015.

5. Măsura organului fiscal de reîntregire a bazei impozabile pentru anul 2016 cu suma de 678.224 lei este nelegală şi reclamanta nu datorează impozit suplimentar de 108.516 lei.

S-a reţinut fără temei că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înregistra în contabilitate 678.224 lei venituri din exploatare prescrise şi de a prezenta la control documente din care să rezulte că s-au întreprins măsuri de recuperare sau s-au mărit termenele de prescripţie.

Organul de jurisdicţie nu poate aplica prescripţia din oficiu şi nu există un termen obligatoriu de trecere la capitolul venituri a sumelor datorate pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie.

Sumele prescrise nu pot căpăta caracter de venituri impozabile şi, mai mult, în relaţia cu entitatea egipteană XX nu este intervenită prescripţia, contractul din 25.09.2012 fiind prelungit.

6. Organele fiscale au reţinut că factura 103/31.05.2016 fără serie nu întruneşte condiţiile pentru a fi document justificativ prev de art. 319 alin. 20 lit. a şi art. 25 alin. 1 din Legea 227/2015.

Cheltuielile cu materialele achiziţionate de la SC SRL sunt cheltuieli deductibile în sensul art. 25 alin. 1 din Legea 227/2015 şi în mod eronat organul fiscal a reîntregit baza impozabilă pentru anul 2016 cu suma de 4120 lei şi a stabilit impozit pe profit de 659 lei.

7. Pentru  semestrul I 2017 organele fiscale au dispus reîntregirea bazei impozabile cu 18.164 lei reprezentând cheltuielile de transport pentru 439,824 mc cherestea existentă în stoc la 30.06.2017 şi au stabilit un impozit suplimentar de 2906,24 lei cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului 1802/2014 menţionate mai sus.

8. S-a majorat baza impozabilă la 30.06.2017 cu suma de 180.631 lei şi s-a stabilit impozit pe profit suplimentar în valoare de 28.900,96 lei prin considerarea ca nejustificat de mic al preţului de livrare prevăzut în contractul 1/10.11.2014.

Temeiurile de drept au fost reţinute eronat de organele fiscale care nu indică elementele relevante cuprinse în documente contabile utilizate pentru metoda comparării preţurilor.

Având în vedere aceste motive a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale şi înlăturarea obligaţiilor de plată reprezentând 168.636 lei impozit pe profit şi 2605 lei TVA.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Referitor la impozitul pe profit calculat pentru cheltuielile de transport cherestea, acesta este datorat de reclamantă.

În mod greşit a apreciat aceasta că cheltuielile de transport şi portuare nu fac parte din costul produselor finite. În costul de producţie se includ costurile generate de transport necesare pentru a aduce stocurile în locul final de depozitare care nu reprezintă cost de distribuţie.

Potrivit prevederilor OMFP 1802/2014 Secţiunea 1.2. costul de producţie înseamnă preţ de achiziţie al materiilor prime şi al materialelor consumabile şi alte cheltuieli care pot fi atribuite direct bunului în cauză,  respectiv cheltuielile de transport şi portuare pentru depozitarea produselor finite în portul Constanţa.

Referitor la discountul de 15.976 lei pentru factura 437/06.11.2015 acesta a fost considerat deductibil fără documente justificative, încălcându-se astfel disp. art. 21 alin. 4 lit. f din Legea 571/2003.

Procesul verbal încheiat între reclamantă şi SC SRL prin care s-a convenit reducerea preţului pentru 32,53 mc este încheiat la 3 luni de la ultima livrare şi nu a fost prezentat la control.

Cu privire la majorarea bazei impozabile cu 293.226 lei, reprezentând diferenţă preţ de livrare s-a constatat că în perioada  ianuarie 2016 –septembrie 2016 şi ianuarie 2017- iunie 2017 reclamanta a livrat către SC SRL  cherestea la un preţ inferior celui de referinţă din contract.

Ca urmare organele  de control au reapreciat preţul având în vedere metoda comparării preţurilor, preţurile practicate pentru acelaşi tip de produs către entităţi independente şi au calculat impozit pe profit.

Pe de altă parte, reclamanta nu a încasat datoria de la XX în sumă de 678.224 lei care s-a prescris.

 Cum entitatea egipteană nu a înapoiat avansul şi nici nu a efectuat livrări, reclamanta avea obligaţia înregistrării în contabilitate în contul 7588 potrivit pct. 435 alin. 1 lit e din OMFP 1802/2014.

Referitor la susţinerea reclamantei că a fost prelungit contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu XX, aceasta a depus traducerea ulterior controlului neconformă cu originalul.

În ce priveşte factura pentru materialele aprovizionate în sumă de 4120 lei, aceasta este întocmită necorespunzător cu încălcarea disp. art. 319 alin. 20 lit. a din Legea 227/2015, fără număr de ordine în baza unei serii, cheltuiala fiind nedeductibilă.

Referitor la TVA, contestatoarea  nu a indicat motivele de fapt şi de drept şi dovezile pe care se întemeiază şi în mod corect a fost respinsă ca nemotivată sub acest aspect.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În baza Raportului de Inspecţie fiscală F-VN 253/13.09.2017 prin Decizia de Impunere F-VN 325/13.09.2017 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată de 171.241 lei din care 168.636 lei impozit pe profit şi 2605 lei TVA.

Din aceste obligaţii  reclamanta a contestat impozitul pe profit în sumă de 155.842 lei şi TVA-ul de 2605 lei.

Prin Decizia 102/22.01.2018 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia privind  impozitul pe profit de 155.842 lei şi ca nemotivată  contestaţia privind TVA-ul de 2605 lei.

Prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat anularea Deciziei 102/22.01.2018 şi în parte a Deciziei de Impunere şi a Raportului de Inspecţie şi înlăturarea obligaţiilor de plată pentru 155.842 lei impozit pe profit şi 2605 lei TVA.

Având în vedere că perioada vizată de control este trimestrul IV 2015 –iunie 2017 incidente în cauză sunt atât Legea 571/2003 şi Legea 227/2015 cât şi actele subsecvente acestora.

Organele de control au stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe profit de 19.364,24 lei prin includerea cheltuielilor de transport şi portuare efectuate pentru stocul produselor finite din perioada trimestrul  IV 2015- semestrul I 2017, cheltuieli în sumă de 121.032 lei în baza impozabilă având în vedere disp. art. 19 adin. 1 din Legea 571/2003 şi OMF 1802/2014.

Potrivit Reglementărilor contabile din OMFP 1802/2014 Secţiunea 1.2. pct. 7 costul de producţie înseamnă preţul de achiziţie al materiilor prime şi al materialelor consumabile şi alte cheltuieli care pot fi atribuite direct bunului în cauză.

În costul de producţie se include o proporţie rezonabilă din cheltuielile de regie fixe sau variabile  atribuite indirect bunului în cauză în măsura în care acestea se referă la perioada de producţie.

Este adevărat că în această situaţie cheltuielile de transport şi depozitare în portul Constanţa sunt ulterioare perioadei de producţie, dar pct. 7 din Secţiunea 1.2. a Ordinului 1802/2014 prevede includerea în costul de producţie a cheltuielilor pentru aducerea stocului în forma şi locul dorite.

Dispoziţii similare se regăsesc şi în ultima ipoteză a pct. 22  - Structura costurilor de Anexa la Ordinul 1826/2003.

Aşa fiind, în mod corect organele fiscale au majorat baza impozabilă cu cheltuielile de transport şi portuare pentru stocuri şi au stabilit un impozit pe profit suplimentar de 19.364,24 lei.

Cu privire la majorarea bazei impozabile cu 15.976 lei discountul acordat SC SRL în factura 437/06.11.2015, se constată următoarele:

Reducerea acordată vizează marfa neconformă.  În discuţie este un rabat în sensul pct. 76 alin. 7 din Ordinul 1802/2014 şi care s-a acordat în baza procesului verbal încheiat în 02.11.2015.

Reclamanta a făcut dovada existenţei acestui proces verbal şi a înregistrării facturii în contabilitate astfel cum reţine şi expertul desemnat în cauză, cheltuiala fiind una deductibilă.

Aşa fiind, reclamanta nu datorează impozitul pe profit în sumă de 2556 lei.

Referitor la reconsiderarea de către organele de control a tranzacţiilor comerciale cu societatea aplicată SC SRL se reţin următoarele:

Potrivit art. 11 alin. 4 C. fiscal organele fiscale pot ajusta în tranzacţiile dintre persoane afiliate dacă principiul valorii de piaţă nu este respectat sau pot estima în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziţia organului fiscal competent actele necesare pentru a stabili dacă preţurile de transfer respectă principiul valorii de piaţă, suma venitului sau a cheltuielilor aferente rezultatului fiscal al  oricăreia dintre părţile afiliate  pe baza nivelului tendinţei centrale a pieţii.

Prin contractul de vânzare –cumpărare 1/01.10.2014 reclamanta s-a angajat să-i livreze SC SRL  cherestea fag.

Potrivit art. IV din contract preţul este prevăzut în anexă.  Anexa prevede un preţ de 200 USD/mc cherestea netivită.

Din analiza documentelor contabile a reieşit că s-a vândut la un preţ mai mic de 200 USD.

Organele fiscale au procedat la ajustare fără a parcurge procedura prev. de art. 11 alin. 4 din Codul Fiscal şi nu au emis deciziile de ajustare prevăzute  de Ordinul 3737/2015, astfel cum a reţinut expertul desemnat în cauză.

Fundamentarea deciziei de majorare a bazei impozabile cu 293.226 lei şi stabilirea unui impozit pe profit suplimentar de 46.915 lei pe disp. art. 19 alin. 1 din Legile 571/2003 şi 227/2015, art. 6 şi 17 din Legea 82/1991, art. 21 din 4 lit. f din Legea 571/2003 şi art. 25 alin. 1 din Legea 227/2015 nu oferă suficiente garanţii pentru reclamantă.

Practic, organele fiscale nu indică temeiul pentru neluarea în seamă a tranzacţiilor dintre cele 2 entităţi.

Deşi face vorbire despre nerespectarea unui preţ de piaţă, preţ care este definit în art. 7 pct. 32 din Legea 227/2015, nu indică elementele care au condus la concluzia că preţul practicat în relaţia cu SC este în mod nejustificat şi voit sub preţul pieţii.

Organele fiscale nu respectă astfel prevederile pct. 39-41din Ordinul 1802/2014 şi nici disp. art. 7-9 din Ordinul 442/2016.

Astfel, organele fiscale nu indică elementele de comparabilitate, intervalul de comparare şi nici tendinţa centrală  a pieţii, astfel cum impun reglementările indicate şi nu se poate reţine ca certă obligaţia de plată a impozitului calculat în urma ajustării preţurilor.

Cu privire la factura 103 din 31.05.2016 emisă de SC SRL şi pentru care reclamanta a considerat că cheltuiala cu materialele aprovizionate este deductibilă, se constată următoarele:

SC SRL a înregistrat în contabilitate materiale consumabile în contul 3028, materiale care au fost date în consum.

Organele fiscale au considerat că factura 103/31.05.2016 în valoare de 4.119,86 lei nu întruneşte condiţiile de document justificativ în sensul art. 6 alin. 1 din Legea 82/1991 şi nu cuprinde elementele obligatorii prev de art. 319 alin. 20 lit. a din Legea 227/2015.

Chiar dacă factura nu are serie, aceasta are număr, este înregistrată în contabilitate şi putut fi identificată.

Pe de altă parte, cheltuiala a fost efectuată în scopul desfăşurării activităţii şi este deductibilă în sensul art. 25 din Codul  fiscal.

În aceste condiţii, înlăturarea dreptului de deducere pentru această factură este excesivă şi contrară principiilor generale instituite de Directiva 2006/112/CF a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată şi jurisprudenţa europeană.

Ca urmare, reclamanta nu poate fi obligată la plata impozitului pe profit suplimentar de 659 lei.

Referitor la majorarea bazei impozabile cu 678.224 lei sumă neînregistrată în contabilitate ca venituri din datorii prescrise în contul 7588, se constată următoarele:

Organele fiscale au constatat că societatea reclamantă nu a încasat de la XX entitate egipteană 678.224 lei şi pentru această datorie s-a împlinit termenul de prescripţie.

Relaţiile comerciale între cele 2 societăţi se desfăşoară în baza contractului din 25.09.2012 potrivit căruia reclamanta trebuie să livreze 1500 mc cherestea, iar XX trebuia să achite 275.000 USD  cu titlu de avans.

Art. 11 din contract prevede că dacă nu se achită avansul până la finalul anului 2012,  se prelungesc datele de livrare şi durata contractului.

De asemenea art. 12 instituie valabilitatea contractului pentru 3 ani şi posibilitatea reînnoirii.

Prin act adiţional –Anexa 2 – la 24.05.2014 se prelungeşte contractul până la îndeplinirea obligaţiilor de către ambele societăţi.

Având în vedere disp. contractului şi art. 1270 C.civil contractul în discuţie este în vigoare şi în mod eronat organele de control au stabilit că în discuţie este o datorie prescrisă.

Mai mult, potrivit art. 2512 alin. 2 şi 3 Cod civil organele de jurisdicţie competente nu pot aplica prescripţia din oficiu.

Împrejurarea că ulterior inspecţiei fiscale reclamanta a prezentat traducere autorizată pentru contract nu este de natură a înlătura existenţa contractului,  în contabilitate fiind înregistrate operaţiunile aferente raporturilor comerciale dintre cele 2 societăţi.

Aşa fiind, cum organele fiscale au încadrat nelegal debitul ca datorie prescrisă şi venit din exploatare generator de impozit,  urmează să se constate că reclamanta nu datorează impozitul pe profit suplimentar în sumă de 108.516 lei.

Reclamanta a contestat şi debitul în sumă de 2605 lei reprezentând TVA însă nu şi-a motivat contestaţia, astfel încât decizia de respingere ca nemotivată a acesteia este legală şi temeinică.

Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile  art. 18 din Legea 554/2004 şi art. 281 alin. 2 C.pr. fiscală urmează  să se admită în parte acţiunea, să se anuleze în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei 102/22.01.2018, Decizia de impunere F-VN 325/13.09.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-VN 253/13.09.2017

Se va menţine obligaţia de plată a impozitului suplimentar de 19.364,24 lei şi de 12.794 lei necontestat şi a TVA-ului de 2605 lei.

Se vor înlătura celelalte obligaţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea FIRMA cu sediul în comuna X, satul X,  judeţul X, având CUI X  şi număr de ordine la Registrul  Comerţului X şi sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet AV,  în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI  -  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, cu sediul în Focşani, bd.Independenţei nr.24, judeţul Vrancea pentru anularea Deciziilor nr.102/22.01.2018 şi F-VN 325/13.09.2017.

Anulează în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei 102/22.01.2018, Decizia de impunere F-VN 325/13.09.2017 şi Raportul de inspecţie F-VN 253/13.09.2017.

Menţine obligaţia de plată a impozitului pe profit de 19.64,24 lei şi  de 12.794 lei necontestat şi a TVA-ului de 2605 lei.

Înlătură celelalte obligaţii.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vrancea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, azi, 27.03.2019.

PREŞEDINTE,

Jud GREFIER,

Gref

Red. jud – 27.03.2019

Tehnored. grefier. – 28.03.2019

Ex.4; Com.2 ex. 01.04.2019

Domenii speta

Spete similare