Constatarea clauzelor abuzive

Hotărâre 27/2019 din 22.05.2019


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ...

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

SENTINŢA  CIVILĂ Nr. 27/2019

Şedinţa publică de la 22 Mai 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol  fiind  pronunţarea asupra acţiunii formulată de reclamanţii  ... şi ..., cu  domiciliul ales  în ..., str.  ... nr.3, judeţ ... în contradictoriu cu pârâta ... SA, cu sediul în  Bucureşti, ... ... nr., sector , pentru constatarea clauzelor abuzive  din contractul de credit nr..../15.02.2007.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 08 mai 2019, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa în vederea depunerii de concluzii scrise a amânat pronunţarea pentru astăzi, când,

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată la nr. 16727/231/2017 la Judecătoria ... reclamanţii ... şi ... au chemat în judecată ... România SA Bucureşti pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit .../15.02.2007, să se dispună restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive,  să se oblige banca la recalcularea ratelor având în vedere cursul valutar de la data încheierii contractului şi să restituie sumele încasate în plus până la data pronunţării.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că acest contract este unul nenegociat şi care generează efecte împovărătoare pentru ei.

Cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 din Legea 190/1999 pârâta i-a perceput un comision de acordare de 2520 CHF, comision care nu este definit  şi pentru care nu se indică serviciul oferit în contraprestaţie.

În ce priveşte comisionul de administrare stabilit ca un  procent de 0,03% aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse garanţie şi perceput lunar, prevăzut  în art. 1.3 lit.c, acesta este unul abuziv şi creează un dezechilibru semnificativ între părţi.

Abuziv este şi comisionul de conversie de 3% aplicat la soldul creditului întrucât în art. 1.3 lit.d nu se arată serviciile prestate de bancă şi raportarea la întregul sold al creditului justifică reaua-credinţă şi dezechilibrul.

Clauzele înserate la art. 5.1 şi 5.3 din contract privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de indicele de referinţă şi marjă conform deciziei băncii sunt clauze abuzive întrucât nu au un conţinut clar şi inteligibil.

Modificarea unilaterală a clauzelor contractuale este înscrisă în lista anexă la Legea 193/2000 cuprinzând clauzele abuzive.

Referitor la dobânda penalizatoare de 1% anual peste dobânda curentă şi respectiv de 1% anual aplicată pentru alte sume restante este prohibită de lege, astfel cum rezultă din Decizia ICCJ XI/24.10.2005, clauza  privind această dobândă fiind şi ea nulă.

Caracter abuziv are şi clauza de la art. 7.1 lit.k potrivit căreia banca are dreptul de a declara exigibil creditul în orice moment întrucât consumatorul nu are niciun reper cu privire la situaţiile care duc la exigibilitate anticipată.

Cursul valutar la data contractării a fost de 2,07 lei, iar la data introducerii acţiunii este de 3,98 lei, aproape dublu.

În aceste condiţii riscul valutar este suportat în întregime de împrumutaţi, clauza contractuală privind restituirea împrumutului în moneda în care s-a acordat împrumutul fără a se menţiona nimic în legătură cu situaţia aprecierii excesive a monedei, fiind una abuzivă.

Banca nu a informat consumatorul cu privire la riscul de hipervalorizare a CHF şi în cauză sunt întrunite condiţiile clauzei abuzive în sensul  art. 4 din Legea 193/2000.

Au solicitat constatarea caracterului abuziv a clauzelor prevăzute  de art. 1.3 lit.b, 1.3 lit.c, 1.3 lit.d, 5.1, 5.3, 5.4, 7.1 lit.k, restituirea comisionului de acordare,  de administrare, de conversie,  obligarea băncii la recalcularea ratelor în funcţie de cursul valutar de la data încheierii contractului şi la restituirea sumelor achitate în plus până la pronunţare.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei de interes a reclamanţilor privind cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzelor referitoare la dobânda variabilă şi comisionul de conversie.

De la momentul încheierii contractului şi până la încheierea actului adiţional 1/17.09.2010, marja  băncii a fost una fixă de 4%, iar ulterior a fost îngheţată la 3,50%.

La calcularea dobânzii s-a avut în vedere această marjă şi LIBOR la 3 luni, împrumutaţii având previzibilitate şi nefiind prejudiciaţi.

Pe de altă parte, reclamanţii nu au plătit niciodată un comision de conversie pentru că nu s-a convertit creditul,  iar din 09.2010 comisionul de conversie a fost eliminat rămânând un comision unic de 30 EUR.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv.

Împrumutaţii au studii superioare şi nu pot fi consideraţi consumatori profani, iar clauzele contractuale au fost negociate.

Reclamanţilor li s-a transmis oferta înainte de semnarea contractului,  iar obligaţiile asumate sunt neechivoce.

Comisionul de acordare a fost perceput o singură dată şi reprezintă contraprestaţia analizării cererii şi documentaţiei de acordare a creditului, iar comisionul de administrare de 0,03% a fost acceptat şi este permis de legislaţia în vigoare.

Referitor la dobânda penalizatoare, aceasta nu este abuzivă.

Prin actul adiţional încheiat în baza OUG 50/2010 s-a stabilit aplicarea unei dobânzi penalizatoare numai la creditul restant şi numai în anumite condiţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin.2 din OUG 50/2010.

Nici clauza de la art. 7.1 lit.k nu este abuzivă întrucât declararea exigibilităţii anticipate se face după ce se parcurg anumiţi paşi, iar din contract rezultă condiţiile.

Cu privire la îngheţarea creditului la cursul de schimb de la data acordării, cererea este neîntemeiată.

Banca nu putea prevedea evoluţia CHF, iar în cauză se aplică principiul nominalismului prevăzut de art. 1578 Vechiul Cod civil.

În cauză nu sunt aplicabile Hotărârile CJUE în cauzele Kasler şi Andriciuc întrucât în discuţie nu sunt diferenţe de curs valutar percepute de bancă fără a face operaţiuni de schimb valutar şi nici clauze neclare şi neinteligibile.

În contract nu sunt prevăzute clauze derogatorii de la principiul nominalismului, iar la momentul încheierii contractului nu exista obligaţia legală a băncii de a informa consumatorii cu privire la consecinţele posibile ale suportării sarcinilor pecuniare generate de variaţiile cursului de schimb.

A solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 4764/12.06.2018 a Judecătoriei ... s-a declinat cauza la Tribunalul ....

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În baza contractului de credit ipotecar .../15.02.2007 reclamanţii ... şi ... au împrumutat de la pârâta ... România SA Bucureşti (devenită ...SA) 126.000 CHF.

Urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 s-a comunicat reclamanţilor actul adiţional la contract în vederea alinierii la noile prevederi legislative.

Actul adiţional nu a fost semnat de reclamanţi, însă având în vedere că aceştia nu au notificat banca în legătură cu denunţarea contractului, urmează să se constate că acesta a fost acceptat tacit şi a intrat în vigoare de la 19.09.2010, dată prevăzută în art. VII din actul adiţional.

Prin prezenta acţiune introdusă la 13.11.2017 reclamanţii au invocat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 1.3 lit.b,c şi e, art. 5.1, 5.3, 5.4, 6.3 şi 7.1 lit.k din contractul iniţial.

Pârâta a invocat lipsa de interes a reclamanţilor în ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda de la punctele 5.1 şi 5.3 şi comisionul de conversie de la punctul 1 lit.e din contractul de credit.

Potrivit art. 5.1 şi 5.3 din contract dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual şi este la data încheierii contractului menţionată în art. 1.2, adică LIBOR la 3 luni şi marja băncii de 4 puncte procentuale pe an.

Dobânda este stabilită în funcţie de indicele de referinţă şi marja băncii, marjă care se poate modifica, astfel cum prevede şi art. 5.3.

În actul adiţional, la punctul 1.1 se prevede expres că dobânda se compune din LIBOR la 3 luni şi marja fixă de 3,5% şi care nu se modifică decât în cazul modificărilor legislative.

Din situaţia privind evoluţia dobânzii de la fila 18 – dosar tribunal -  rezultă că aceasta s-a calculat în funcţie de LIBOR şi de marja băncii care a fost 4%, până la 15.01.2008, după care a fost fixă în cuantum de 3,5%.

Clauza din actul adiţional este clară, inteligibilă, banca a respectat modul de calcul şi pentru perioada 15.02.2007-19.09.2010 iar reclamanţii nu au suferit prejudicii determinate de modul de calcul al dobânzii.

Referitor la comisionul de conversie de 3% din soldul creditului, prevăzut de art. 1.3 lit.e din contractul iniţial, se constată că în perioada 15.02.2007-19.09.2010 nu a operat conversia, iar ulterior s-a stabilit un comision unic de 30 EUR  pentru această operaţiune.

Împrejurarea că s-a stabilit în mod clar modul de calcul al dobânzii şi valoarea comisionului prin actul adiţional nu determină lipsa de interes a reclamanţilor în analiza caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5.1, 5.3 şi 1.3 lit.e.

Cum reclamanţii justifică interes în sensul art. 32 Cod procedură civilă urmează să se respingă excepţia lipsei de interes invocată Bancă.

Pe fondul cauzei se constată următoarele:

Potrivit  art. 4 din Legea nr.193/2000:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.(…)

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.” Aşadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiţii pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecţia adecvată a intereselor consumatorului.

Orice contract bancar trebuie să fie încheiat cu respectarea exigenţelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori şi ale Directivei nr. 93/13/CEE, căci, la încheierea acestui contract, pârâta a acţionat ca un profesionist (comerciant – la data încheierii contractului), iar reclamantii aveau calitatea de consumatori, astfel încât, pe lângă cerinţele respectării condiţiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credit trebuia să respecte şi cerinţele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire la protecţia consumatorului, în speţa de faţă reclamantii având această calitate.

Conform practicii constante a ICCJ, cât şi a CJUE, o instanţă poate analiza o clauză care se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp aceasta nu a fost redactată în mod clar şi inteligibil.

Chiar dacă informaţiile furnizate consumatorului înainte de încheierea unui contract îndeplinesc cerinţele de claritate şi de transparenţă care rezultă din art. 5 din directiva, această împrejurare nu poate permite, în sine, excluderea caracterului abuziv al unei clauze. Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Limbajul clar înseamnă exprimarea corectă din punct de vedere gramatical. Însă chiar şi atunci când clauzele au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca l-a informat pe reclamant în legătură cu conţinutul contractului şi că i-a lăsat timp de analiză şi gândire nu înseamnă că a şi negociat contractul.

Limbajul inteligibil înseamnă posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, cu precădere sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-l priveşte (cauza C-26/13).

Totodată, reţine că art. 3 din Directiva 93/13 atribuie caracterul de clauză abuzivă acelor clauze contractuale care nu s-au  negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă,  provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Astfel, atât în dreptul intern - art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, cât şi în legislaţia comunitară se pot distinge aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv. Art. 4 alin. 3 Legea nr.193/2000 instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. Pe de altă parte, nici legea naţională şi nici Directiva 93/13/CEE nu exclud, de principiu, posibilitatea existenţei unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul, art. 4 alin. 3, teza 1.

Este adevărat că potrivit art. 9.13 din contractul iniţial Banca le-a pus la dispoziţie reclamanţilor o ofertă scrisă cuprinzând toate condiţiile, oferta având un termen de valabilitate mai mare de 10 zile şi că reclamanţii şi-au însuşit această ofertă prin semnarea contractului de credit, însă în cauză nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor de la art. 1. 3 lit.b şi c, 5.4, 6.3 şi 7.1 lit.k în legătură cu care s-a invocat caracterul abuziv.

Împrejurarea invocată de Bancă privind studiile superioare şi poziţia socială a reclamanţilor care ar face din aceştia consumatori avizaţi nu poate fi reţinută întrucât nu s-a făcut dovada că aceştia au studii în domeniul financiar-bancar.

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. Judecătorul naţional trebuie să stabilească, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 3 alin. 1 şi art. 5 din Directiva 93/13, dacă, în funcţie de împrejurările proprii ale litigiului pendinte, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Invitel, C 472/10, punctul 22, Hotărârea RWE Vertrieb, C 92/11, punctele 42-48, Hotărârea Árpád Kásler, C 26/13, punct 40).

La analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conţinutul drepturilor sau obligaţiilor părţilor, valoarea la care acestea se raportează, precum şi existenţa clauzelor prin care nu se acordă aceleaşi drepturi ambelor părţi contractante.

Prin contractul încheiat, banca şi-a asumat obligaţia de a pune la dispoziţia reclamanţilor suma împrumutată, iar cei din urmă obligaţia de a rambursa suma necesară conform graficului de rambursare cel mai târziu în ziua scadenţei, în valuta în care a fost acordat creditul. De asemenea, împrumutaţii au mandatat pe pârâtă să facă orice operaţiune de schimb valutar pentru conversia sumelor deţinute de împrumutaţi în conturile lor în moneda prezentului contract. Prin urmare, în cazul în care moneda contului difera de moneda in care a fost acordat împrumutul, pârâta este autorizată expres să utilizeze disponibilitaţile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda sumei datorate, aplicand rata de schimb a bancii si poate debita contul respectiv cu costurile aferente cumpararii.

În consecinţă, reclamanţii au la dispoziţie posibilitatea de a-si procura CHF de la casele de schimb si de a plati la ghiseele bancii sau de a-si alimenta contul curent în CHF deschis la banca, dar pot, totodată, să achite ratele şi în lei, în cazul în care au conturi de disponibilităţi în lei deschise la bănci, moneda care ulterior va fi convertită  în CHF de catre bancă, la cursul valutar al acesteia. Întrucât părţile nu au stipulate nicio clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monei CHF, reclamanţii urmează să achite fiecare rată lunară la cursul de schimb leu-CHF, astfel încât riscul hipervalorizării urmează să-l suporte reclamanţii.

În ceea ce priveşte clauza prin care imprumutaţii sunt obligaţi sa ramburseze creditul si dobanda aferenta in rate lunare, conform graficului de rambursare, în valuta în care a fost acordat creditul, instanţa reţine că aceasta reprezinta un element esenţial al prestaţiei debitorilor care ţine chiar de esenţa raportului contractual, constând în rambursarea sumei puse la dispoziţie de împrumutător si care face parte din pretul contractului.

Potrivit articolul 4 alineatul (2) din directivă, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil. Această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului. (Hotărârea Invitel, cauza C 472/10, punctul 23, Hotărârea Kasler, C-26/13, pct.56, 62 ).

În contractul de credit care face obiectul analizei, clauza privind suportarea riscului valutar exclusiv de reclamanţi este prevăzută în art. 6.3.

Contractul a avut drept scop cumpărarea unui imobil, imobil  asupra căruia s-a instituit garanţia, iar banca a făcut dovada existenţei celor 126.000 CHF în contul împrumutaţilor, suma fiind transferată în contul vânzătorilor, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.692/15.02.2007.

Cu privire la caracterul abuziv  al clauzei privind riscul valutar-obligaţia reclamantului de a restitui în CHF creditul şi de a suporta, implicit, riscul valutar, s-a retinut ca  reclamantul invocă dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorilor, determinând executarea excesivă a obligatiei de către reclamant, apreciind că se impune îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, pentru a se asigura o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de către părţi care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.

Instanţa a reţinut că în momentul încheierii contractului de credit, reclamanţii consumatori s-au aflat într-o poziţie de inegalitate în raport cu banca, convenţia de credit fiind în realitate un contract de adeziune, în care clauzele sunt prestabilite de către bancă, fiind impuse chiar reclamantilor, acestia din urmă neavând la îndemână posibilitatea de a modifica sau interveni asupra clauzelor din contract, ci doar posibilitatea de a le acepta sau nu. Chiar dacă reclamantii ar fi  avut posibilitatea studierii contractului de credit, informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform jurisprudenţei constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie, pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito SA, C-618/10, dispozitiv, nepublicată; Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec., p. I-4941, pct. 25; Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, Rec., p. I-10421, pct. 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I-9579, pct. 29), drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Oceano Editorial).

Condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor se analizează în funcţie de plasarea reclamanţilor consumatori faţă de profesionist într-o situaţie juridică de inferioritate faţă de cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă a contraprestaţiilor părţilor. Astfel, banca le-a pus la dispoziţie reclamanţilor consumatori un credit într-o moneda CHF, fără a-i face cunoscute şi riscurile aferente acestuia. Or, este de notorietate că francul elveţian nu este o monedă utilizată efectiv pe piaţa românească, unde plăţile se efectuează constant în lei sau euro. Cu atât mai mult nici la data semnării contractului de credit această monedă nu beneficia de popularitate, reclamanţii neavând informaţii legate de stabilitatea şi evoluţia acesteia. Pe de altă parte, pe piaţa românească existau cantităţi insuficiente de franc elveţian, conducând automat la creşterea cursului acestuia, datorită creşterii numărului de contracte de credit în această monedă. Astfel, a avut loc o creştere galopantă a cursului valutar de la 1,8-1,9 lei, valoarea la data încheierii contractului de credit la valoarea de 4,4 lei, în prezent. Or, acest număr ridicat de credite în franci elveţieni făcea previzibilă evoluţia cursului pentru bancă, însă nu şi pentru consumator. Împrumutaţii nu aveau niciun interes special pentru a solicita un credit în franci elveţieni de vreme ce nu realizau venituri în această monedă, nu utilizau această monedă şi nu cunoşteau aproape nimic despre ea, decizia de a contracta un credit în franci elveţieni fiind indusă de bancă si printr-o promovare insistentă a acestui tip de credit şi prin neîndeplinirea obligaţiei de informare completă si precisă.

Cresterea accelerata a valorii francului elveţian faţă de moneda naţională, cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar au produs o schimbare fundamentală a conditiilor de creditare, astfel că, în prezent, împrumutaţii sunt obligaţi la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea carora si-a manifestat vointa de a contracta. Prin urmare are caracter abuziv clauza contractuală prin care se stipuleaza suportarea exclusivă de catre consumatori a diferenţei de curs valutar.

Potrivit Normei BNR nr. 17/2013, privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, in vigoare in anul 2007, parata avea obligatia de a identifica, monitoriza si administra riscurile semnificative activitatii de creditare.

Faţă de poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile si in vederea asigurării unei angajări in deplina cunoştinţa de cauza a consumatorului, în contractele de credit, este instituită în sarcina băncii, care are o poziţie dominanta in raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urma cu privire la aspectele esenţiale ale produsului oferit (art. 18 din O.G. nr. 21/1992) si implicit cu privire la implicaţiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese si din O.U.G. nr. 50/2010.

Obligatia de informare în sarcina băncii pârâte se referă la explicarea riscului valutar aferent încheierii unui contract de credit într-o monedă utilizată foarte rar şi fără legătură cu moneda în care consumatorii îşi realizează veniturile, la impactul pe care deprecierea severă a monedei de acordare a creditului o poate avea asupra obligaţiilor de plată periodice ale împrumutatului si la posibilitatea acestuia de a pune capat contractului intr-un mod acceptat de ambele parti.

De altfel şi I.C.C.J. a reţinut prin decizia nr. 4418/2012 că există în sarcina profesionistului o obligaţie de informare si că potrivit Rezoluţiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator în mod corect şi echidistant, banca neputand lăsa ca toate riscurile modificării pieţei financiare să se transfere în sarcina clienţilor fără ca ea să suporte parte din acestea.

Analizând clauza în discuţie şi problema riscului valutar, instanţa constată că banca nu şi-a îndeplinit obligaţia de administrare a riscului şi de informare în perioada anterioară contractului, reclamanţii consumatori aflându-se în imposibilitatea de a prevedea riscurile creditului în franci elveţieni. Banca nu a adus la cunoştinţă reclamanţilor evolutia cursului valutar al francului elveţian pe perioadele anterioare contractării creditului si nici faptul că la încheierea contractului cursul înregistra un minim istoric. De asemenea, reclamanţii nu au fost în niciun fel informaţi anterior incheierii contractului că, în viitor, costul creditului poate creşte foarte mult din cauza evoluţiei pe piaţa valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare şi a cursului de schimb valutar la cumpărare al francului elveţian astfel, astfel încat aceştia să poată evalua consecinţele economice pentru ei, sa poata aprecia daca tipul de credit este adaptat situaţiei lor financiare si sa negocieze o clauza pentru situatia producerii riscului previzibil din punctul de vedere al bancii.

În speţă, reclamanţii au fost determinaţi sa incheie contractul prin condiţiile facile de creditare, insa aceştia nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informaţi de instabilitatea valutară a monedei străine sau ar fi contractat un atare credit numai dacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părţi.

Faţă de considerentele expuse mai sus, dovada existenţei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de credit analizat este dată de faptul că numai reclamanţii consumatori sunt obligaţi să suporte riscul valutar.

Clauza de la art.6.3. este evident abuzivă în măsura în care doar reclamanţii suportă riscul valutar.

Ca urmare, se va constata caracterul abuziv al clauzei de la art.6.3. în măsura în care riscul valutar este suportat numai de reclamanţi şi ca măsură reparatorie se va stabiliza contractul în lei la valoarea de CHF mai mare cu 20% faţă de data încheierii contractului.

Banca urmează să recalculeze rata şi dobânzile faţă de această valoare a CHF şi să restituie reclamanţilor sumele achitate în plus cu dobânda legală calculată de la data achitării la data restituirii efective.

Reclamanţii au invocat caracterul abuziv şi pentru comisioanele de acordare a creditului şi comisionul de administrare lunar.

Art.1.3 lit.b prevede că împrumutaţii trebuie să achite un comision de acordare de 2520 CHF reprezentând 2% din valoarea totală a creditului.

Procentul de 2% din valoarea creditului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în  detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Comisionul se achită integral la data semnării sau cel mai târziu la prima tragere şi consumatorii nu beneficiază astfel de toată suma împrumutată, deşi achită dobânzi la întreaga sumă împrumutată.

Operaţiunile în vederea acordării creditului  nu pot fi suportate de împrumutat, banca îndestulându-se din dobânzi, iar reclamanţii nu pot fi obligaţi la suportarea unui cost excesiv pentru desfăşurarea  unei activităţi normale a băncii aducătoare de profit.

În ce priveşte comisionul de administrare prevăzut de art.1.3. lit.c se constată că iniţial a avut o valoare de 0,03% aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanţie, iar prin actul adiţional s-a stabilit o valoare fixă de 65,49 CHF.

Potrivit datelor furnizate de bancă reclamanţii au achitat cu titlu de comision de administrare credit 17.983,07 lei.

Niciunul dintre comisioanele de acordare şi de administrare nu este definit şi nu se indică în ce constă contraprestaţia băncii.

De esenţa activităţii de creditare este analiza în vederea acordării creditului, iar pentru creditul acordat şi pentru toate operaţiunile efectuate în acest sens banca se îndestulează din dobânzi.

Dacă avem în vedere că din credit în perioada 15.02.2007 - aprilie 2019 s-au achitat doar 33.257,51 CHF şi s-au încasat dobânzi de 44.747,49 şi comision de administrare de 17.983,07 lei rezultă fără dubiu că banca s-a îndestulat din dobânzi şi că dezechilibrul contractual este dovedit.

Aşa fiind, se va constata caracterul abuziv al comisioanelor de acordare şi de administrare prin raportare la condiţiile impuse de Legea 193/2000 şi se va dispune restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

Cu privire la clauzele de la art. 5.1 şi 5.3 privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei conform deciziei băncii se constată că  acestea au fost revizuite prin actul adiţional,  iar marja băncii a fost fixă.

Cum aceste clauze nu au fost generatoare de dezechilibru, se va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului lor abuziv.

Referitor la clauza de la art. 5.4 privind dobânda penalizatoare, se constată că în perioada 15.02.2007-19.09.2010 s-au achitat penalităţi modice de 1,88 CHF, iar prin actul adiţional s-a prevăzut expres că această dobândă se calculează pentru plăţile restante.

Din situaţia plăţilor prezentată de Bancă, rezultă faptul că penalităţile totale achitate de reclamanţi au fost de 120, 64 CHF.

Modul de calcul al dobânzii este clar şi evident nu s-a făcut calculul la valoarea creditului.

Aşa fiind, se va constata că în discuţie nu este o clauză abuzivă.

Neabuzivă este şi clauza de la art. 7 alin.1 lit.k întrucât potrivit art. 7.2 împrumutaţii sunt notificaţi cu privire la apariţia situaţiilor care duc la exigibilitatea anticipată,  iar art. 7.1 detaliază aceste situaţii.

Pentru considerentele arătate se va admite în parte acţiunea, se va constata caracterul abuziv al clauzelor de la art. 1.3 lit.b şi c şi art. 6.3 din contract.

Se va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de la art. 1.3 lit.e, 5.1, 5.3, 5.4 şi  7 alin.1 lit.k.

Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor de la art. 6.3, 1.3 lit.b şi c se va dispune stabilizarea creditului în lei la cursul când CHF a înregistrat o creştere cu 20% faţă de valoarea din momentul acordării creditului, ca un efect al reducţiunii contractului, recalcularea ratelor şi restituirea sumelor percepute în plus ca urmare a aplicării cursului valutar în moneda în care s-a efectuat plata, restituirea a 2520 CHF încasaţi cu titlu de comision de acordare şi a 17.983,07 lei încasaţi cu titlu de comision de administrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamanţilor pentru constatarea  caracterului abuziv al clauzelor de la art.5.1, 5.3 şi art.1.3 lit.e.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii  ... şi ..., cu  domiciliul ales  în ..., str.  ... nr.3, judeţ ... în contradictoriu cu pârâta ... SA, cu sediul în  ... ... nr., sector 1, pentru constatarea clauzelor abuzive  din contractul de credit nr..../15.02.2007.

 Constată caracterul abuziv al clauzelor de la art.1.3 lit.b şi c şi  6.3 din contract.

Respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de la art.1.3  lit.e, 5.1, 5.3, 5.4 şi 7.1 lit.k.

Stabilizează creditul în lei la cursul când CHF a înregistrat o creştere cu 20% faţă de valoarea din momentul acordării creditului.

Dispune recalcularea ratelor şi  restituirea sumelor achitate în plus ca urmare a aplicării cursului valutar în momentul efectuării plăţii.

Dispune restituirea de către pârâtă a sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare în cuantum de 2520 CHF şi 17.983,07 lei.

Cu apel, în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul ... – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, azi,  22 Mai 2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. – 22.05.2019

Tehnored.SN/IS – 22.05.2019

Ex.4; Com.2 ex.