Acţiune in constatarea dării in plată Legea 77/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2019:013.002592

Dosar nr. 7535/280/2018

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2592/2019

Ședința publică de la 05 Iunie 2019

Obiectul cauzei:acţiune in constatarea dării in plată Legea 77/2016

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 16 mai 2018, sub numărul 7535/280/2018, reclamanții R.I. si R.E. , soți, în contradictoriu cu pârâta S.S. , au solicitat ca, prin hotărârea ce va pronunţa in temeiul art.8 alin. l si alin.5 coroborat cu art.7 pct.l din legea nr.77/2016, sa constate stingerea obligaţiilor născute in sarcina lor din contractul de credit ipotecar nr. ... cu BCR România SA pe care urmează ca, in măsura in care instanța consideră necesar, sa o introducă in cauza din oficiu, intrucat de la aceasta a preluat creanţa societatea parata indicata mai sus; obligarea la cheltuieli de judecata.

In fapt, s-a arătat că au încheiat contractul de credit cu BCR SA pe care l-au garantat cu ipoteca asupra imobilului situat in (…), constând in apartament 2 camere.

Întrucât nu au mai putut suporta ratele la banca, au fost executaţi silit si li s-a vândut bunul ipotecat.

In temeiul art.8 al.5 din legea 77/2016 a notificat prin executor judecătoresc creditoarea sa opereze in contabilitatea proprie stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit arătat mai sus, având in vedere ca li s-a executat silit bunul ipotecat si sunt supuşi in continuare executării silite in cadrul dosarului de executare nr. (...) BEJ G.E. , in contextul in care, bunul ipotecat a fost valorificat in cadrul procedurii de executare silita. Mai exact li se opresc sume din pensie, chiar daca in urma notificării toate procedurile trebuiau sa fie suspendate conform legii darii in plata, pe care a invocat-o.

In aceste condiţii sunt nevoiţi sa formuleze acţiunea si sa solicite instanței sa constate ca, practic, creditoarea (succesoarea in drepturile băncii BCR) nu s-a conformat dispoziţiilor prevăzute de art.7 din legea 77/2016, in sensul ca nu a formulat contestaţie împotriva notificării in termenul de 10 zile (notificarea a fost înaintata in data de 14.11.2016), iar creditoarea a luat cunoştinţa in data de 25.11.2016.

Întrucât legea spune clar ca in situaţia in care creditorul primeşte o astfel de notificare trebuie sa o conteste in termen de 10 zile si, cum acest termen a fost depăşit, legea îi îndreptățește, conform art.8 al. l sa formuleze  cererea.

In dovedire, a solicitat  proba cu înscrisurile depuse la filele 5-17.

La data de 19.06.2018 pârâta S.S. ., a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare in judecata formulata de către reclamanţii R.I. si R.E. , prin care a solicitat sa respingerea acesteia ca inadmisibila, in principal, si neintemeiata, in secundar, având in vedere următoarele motive:

In fapt, s-a arătat că la data de 24.12.2007 a fost încheiat contractul de credit nr. ... din prezenta cauza prin care instituţia financiar bancara i-a acordat debitorului (...) EUR. Întrucât reclamantul a incetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancara a declarat sumele datorate scadente anticipat si ulterior, a cesionat întreaga creanţa subscrisei.

Ulterior, la data de 07.12.2017, S.S.  a cesionat către I. LTD, actualul creditor. Totodată, au fost efectuate formalităţile de inscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. (...) .

Având in vedere faptul ca reclamantul a refuzat in mod constant sa mai plătească sumele de bani datorate, fostul creditor a început executarea silita imobiliara, astfel incat la data de 29.01.2013 a fost adjudecat imobilul proprietatea debitorului, deci inainte de intrarea in vigoare a Legii 77/2016 (13.05.2016).

In prezent, folosindu-se de o interpretare eronata a dispoziţiilor legii darii in plata, debitorul incearca sa obtina ştergerea datoriei reziduale, solicitare ce nu poate fi acceptata de către instanţa de judecata, dupa cum a înţeles  sa demonstreze.

Pe cale de excepţie a  invocat excepţia lipsei calităţii calităţii procesuale pasive,  excepţia nulităţii cererii pentru neîndeplinirea de către contestator a prevederilor art. 194 coroborat cu art. 196 NCPC , respectiv pentru faptul că cererea de chemare in judecata nu este semnata de către ambii reclamanţi, motiv pentru care  a solicitat admiterea prezentei excepţii si constatarea nulităţii cererii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale imperative.

A mai invocat excepţia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, întrucât Curtea Constituţionala a României a decis de curând ca prevederile din art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 Legea 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale in măsura in care instanţa judecătoreasca verifica condiţiile referitoare la existenta impreviziunii. Aşadar, legea poate retroactiva doar in condiţii excepţionale, respectiv daca debitorul poate sa faca dovada in fata instanţei a tuturor condiţiilor necesare teoriei impreviziunii, in baza căreia instanţa sa decidă ca datoriilor izvorand din contractul incheiat cu banca se sting pentru viitor.

Pe fondul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 Legea 77/2016, una din condiţiile de fond ale admisibilităţii acţiunii, o reprezintă dovedirea de către reclamant a faptului ca riscurile contractuale au fost suportate exclusiv de către acesta, au devenit excesiv de oneroase si imposibil de executat. In plus, legea foloseşte termenul de risc, prin urmare, pentru aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 77/2016, mai trebuie analizata si aceasta noţiune de risc si care este partea contractuala care o suporta.

Fata de aceste aspecte,  a considerat  ca acţiunea este nedovedită, întrucât așa cum rezulta si din expunerea de motive a legii precum si din directiva Directiva 2014/17/ UE, cele doua acte normative au ca scop protejarea consumatorilor care se afla in situaţii dificile de plata si nu a oricăror persoane care pur si simplu refuza restituirea creditului in ciuda faptului ca au o situaţie materiala ce le-ar permite achitarea acestuia, precum in cazul de fata.

Legea 77/2016 nu se aplica in mod global tuturor categoriilor de consumatori, ci doar acelor consumatori ce se afla in dificultate de plata. Aceasta este si soluţia promovata de către Curtea Constituţionala, care obliga instanţele sa verifice indeplinirea condiţiilor teoriei impreviziunii si nu sa admită de plano acţiunea debitorilor.

În esență, a solicitat instanţei  sa respingă acţiunea ca fiind in principal inadmisibila si, in subsidiar, ca neintemeiata/nedovedita.

In drept şi-a  intemeiat  prezenta cerere pe dispoziţiile art. 205 NCPC, precum si pe orice alte dispoziţii legale menţionate in cadrul intampinarii.

În dovedire a solicitat probe cu inscrisuri.

De asemenea, a ataşat contractul de cesiune incheiat intre S.S.  si I. LTD, precum si notificarea privind cesiunea de creanţa.

La termenul din data de 04.09.2018, lipsa semnăturii reclamantei R.E.  a fost acoperită prin semnarea în fața instanței a acțiunii. S-a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâta S.S.  de către reclamanți și s-a introdus în cauză, în calitate de pârât I. LTD.

La data de 30 octombrie 2018, pârâta I. LTD a formulat note scrise prin care a învederat că achiesează la apărările formulate de pârâta S.S. .

La termenul din data de 06.11.2018, instanța a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca o apărare de fond.

A fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 7474/2018 Judecătoria Piteşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii Rădoi Ion, ca neîntemeiată.

În adoptarea soluţiei prima instanţă a reţinut următoarele:

„ Între reclamanţi, în calitate de debitori, şi BCR S.A. în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr. (...) garantat prin contractul de ipotecă nr. (...) autentificat sub nr. (...) de BNP C.I. , având ca obiect un credit ipotecar in valoare de (...) EUR. Prin contractul de ipotecă, creditul a fost garantat cu imobilul situat în (...), compus din două camere de locuit şi dependinţe, având suprafaţă utilă 33,90 mp.

Ulterior încheierii contractului, BCR SA a cesionat creanţa decurgând din contract către S.S. , iar aceasta din urmă a cesionat creanța către pârâta I. .

Aşa cum rezultă din actul de adjudecare nr. (...) emis în dosarul nr. (...) al BEJ G.E. , imobilul ipotecat a fost vândut în cadrul executării silite din aceași dosar.

Prin acţiune, au arătat reclamanţii că au notificat creditorul S.S.  la data de 14 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 77/2016. Instanţa constată însă că nu s-a făcut dovada acestei notificări ori a comunicării ei către creditor, la dosar fiind depusă dor dovada comunicării notificării de dare în plată către executorul judecătoresc BEJ G.E. , care a aplicat pe înscris stampila de primire cu data de 14.11.2016.

Art. 5 alin. 1 din legea nr. 77/2016 prevede: ”În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4”. Or, nu numai că notificarea de la fila 5 dosar nu a fost transmisă creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, notar public sau avocat, dar este ea însăși comunicată doar unui executor judecătoresc, iar nu creditorului, conform dispozițiilor citate. În consecință, întrucât notificarea de  stingere a creanței potrivit legii privind darea în plată nr. 77/2016 nu a fost niciodată comunicată creditorului, reclamanții nu se pot prevala de nerespectarea de către creditor a termenului de  10 zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.

 Ca urmare, instanţa va aprecia în cele ce urmează, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, temeinicia acţiunii formulate de reclamanţi în temeiul art. 8 alin. 1 din legea nr.77/2016, pentru constatarea stingerii obligaţiilor născute din convenţia de credit şi transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditorul I. LTD.

În drept, Legea nr. 77/2016 prevede: „Art. 8 - (1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

Art. 11 - În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată”.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016, publicată în M.Of. nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

În consecinţă, instanţa va proceda în continuare la analiza condiţiilor stabilite de Legea 77/2016 pe baza probatoriului administrat şi a aspectelor reţinute în cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25.10.2016, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada încetării executării silite pornite de creditor împotriva reclamanţilor, astfel că prevederile art. 8 sunt aplicabile debitorilor în cauză conform art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

Raportat la condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 instanţa a constatat că în cauză acestea sunt îndeplinite. Astfel, în cauză este vorba de un contract de credit încheiat de o instituţie bancară cu doi consumatori, iar cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte echivalentul sumei de (...) euro. Pentru garantarea împrumutului în favoarea băncii a fost instituită o ipotecă asupra imobilului situat în (...), compus din două camere de locuit şi dependinţe, având suprafaţă utilă 33,90 mp (f. 55-56), ipotecă constituită prin contractul autentificat sub nr. (...) de BNP C.I. . Totodată, nu s-a probat că debitorii ar fi fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, instanţa a reţinut că aceasta urmează a fi analizată prin prisma doctrinei și practicii judiciare conturate sub imperiul Codului civil din anul 1864, având în vedere momentul încheierii contractului, respectiv anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții civile de drept substanțial. 

În sensul celor arătate, instanța a observă că, deși nu a avut o reglementare expresă în sistemul Codului civil din anul 1864, teoria impreviziunii a cunoscut o aplicare consistentă în practica judiciară, punctul de plecare fiind reprezentat de prevederile art. 970 din Codul civil menţionat.

Astfel cum s-a reţinut în decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25.10.2016  impreviziunea vizează nu riscul inerent manifestării de voinţă care însoţeşte un contract cu executare în timp sau ale cărui obligaţii sunt supuse unui termen, ci riscul supraadăugat. În acest sens, se arată că în ipoteza încheierii unui contract de credit, există un risc inerent oricărui contract şi un risc supraadăugat. Primul implică posibilitatea prevederii sale de către părţi la momentul încheierii contractului (de exemplu, o devalorizare/valorizare rezonabilă a monedei creditului care sunt fenomene curente oscilatorii), fiind un risc obișnuit,  în timp ce al doilea nu, catalogat ca fiind excepţional.

Astfel cum a fost configurată în practica judiciară impreviziunea presupune apariţia, după încheierea contractului, a unor împrejurări excepţionale, care nu puteau fi avute în vedere în mod rezonabil de către debitor la momentul încheierii contractului, iar aceste împrejurări fac ca executarea contractului să devină excesiv de oneroasă pentru debitor astfel încât obligarea sa la executarea obligaţiilor ar fi vădit injustă.

Aşadar,  un prim element care se impune a fi stabilit în cauză îl constituie existenţa unor împrejurări excepţionale care au determinat ca executarea obligaţiilor să devină excesiv de oneroasă.

În cuprinsul acţiunii nu s-a învederat nici un astfel motiv, debitorii limitându-se a susţine că admisibilitatea cererii decurge din neprezentarea creditorului în termenul de 10 zile de la notificare la notarul public. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu s-a probat de către debitori comunicarea notificării către creditor, argumentul acestora fiind neîntemeiat.

Totodată, pe baza înscrisurilor de la dosar, nu se poate identifica intervenţia vreunui risc supraadăugat în derularea contractului.

Or, faţă de toate aceste aspecte, reclamanţii nu au făcut dovada faptului că a intervenit vreo împrejurare excepţională care să facă excesiv de oneroasă executarea contractului, împrejurare care nu putea fi prevăzută de părţi şi nici împiedicată, astfel încât intervenirea impreviziunii nu ar putea fi reţinută în cauză.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii astfel încât debitorii nu pot solicita aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 77/2016, în baza argumentelor menţionate pe larg mai sus, instanţa a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei I. LTD ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile de mai sus au declarat apel apelanţii-reclamanţi R.I. şi R.E. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

Instanţa de fond a respins acţiunea pe care au formulat-o, reţinând ca cererea introductivă vizează doar neprezentarea creditorului la notar in 10 zile de la data notificării si că, de fapt, nu am probat faptul ca notificarea ar fi fost comunicata creditorului. De asemenea s-a reţinut ca nu fac dovada impreviziunii.

Au mai arătat că instanța de fond nu a înțeles dispoziţiile legii aplicabile in sensul ca termenul de 10 zile de la notificare se refera la obligativitatea impusa creditorului de a contesta aceasta notificare si nu de a se prezenta la notar. Pornind de la acest considerent urmează sa se constatate acest aspect de nelegalitate si sa analizeze cu precădere cererea  raportat la acest motiv. Astfel, așa cum au arătat si in fata instanţei de fond, câtă vreme creditorul nu a contestat notificarea de dare in plata, nu se poate analiza in niciun mod teoria impreviziunii. Consecinţa necontestării notificării in instanţa, așa cum prevede legea, are ca efect acceptarea in mod tacit a darii in plata.

Chiar instanţa a arătat in cuprinsul hotărârii, in mod greșit, ca nu poate lua in considerare notificarea pentru ca nu fac dovada comunicării, per a contrario, existând dovada comunicării. În mod normal instanța trebuia sa admită acţiunea. Si din motivarea instanţei se deduce faptul ca in situaţia in care ar fi făcut dovada comunicării notificării, soluția ar fi fost alta. Oricum, instanța face o mare confuzie. Termenul de 10 zile priveşte obligaţia creditorului de a contesta in instanţa si nu are legătura cu prezentarea la notariat.

Au mai arătat apelanții că, în situația in care a făcut dovada comunicării notificării, întrucât creditorul nu a contestat aceasta notificare de dare in plată, soluţia logica este de admitere a cererii de dare in plata cu consecinţa constatării ca debitul a fost achitat si dispunerea ridicării popririi asupra veniturilor noastre. Art. 8 din lege spune foarte clar, in situaţia in care creditorul nu se conformează prevederilor legii debitorul este îndreptăţit sa solicite instanţei sa pronunţe o hotărâre prin care sa constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar. Acesta este obiectul acţiunii de fata. Instanţa de fond nu a inteles acest lucru.

În ceea ce privește existenta impreviziunii, apelanții au făcut precizarea ca sunt bătrâni si bolnavi. Au grad de handicap grav, li se rețin bani inclusiv din pensia de handicap. Practic sunt condamnaţi la subzistenta sau chiar mai jos In situaţia in care nu au bani pentru medicamente, pentru traiul zilnic, au arătat apelanții că nu  reușesc sa plătească si creditul deosebit de împovărător. Au rămas fără casă, sunt într-o situație disperata. Acest lucru a fost observat chiar de către executorul care i-a executat silit. Acesta, impresionat de situaţia lor a formulat notificarea de dare in plata pentru diferenţa de credit nerecuperat ca urmare a devalorizării imobilelor. Daca s-ar fi efectuat executarea la acest moment  preturile au crescut, euro  a crescut vertiginos, creditoarea si-ar fi îndestulat toata creanţa.

Prin întâmpinare, intimatele au invocat excepția netimbrării, excepția tardivității formulării apelului și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. Pe fond, au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând  sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate, tribunalul apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica referitoare comunicarea notificării către intimata S.S. ., reținem că aceasta a fost comunicată efectiv, așa cum rezultă din adresa nr. (...) din 25.11.2016, emisă de K.  Romania S.R.L., în calitate de reprezentant al S.S. . În concret, în adresă se confirmă primirea notificării.

Tribunalul observă că, deși instanța de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada comunicării notificării, a procedat însă la verificarea acesteia, prin prisma îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 4 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată și a teoriei impreviziunii. Astfel, s-a procedat la judecata cauzei pe fond, ca și când notificarea ar fi fost comunicată creditorului.

Din probele administrate, în acord cu susținerile apelanților,  reținem că împotriva notificării nu s-a formulat contestație de către creditor, conform art. 7 din Legea nr. 77/2016. Totuși, lipsa contestației nu poate echivala cu o acceptare tacită a cererii debitorilor, privind constatarea stingerii obligațiilor născute din contractul de credit. Mai mult, pasivitatea creditorului notificat nu poate produce, prin sine însăși, beneficii debitorilor, în sensul de a nu se mai analiza impreviziunea. În consecință, criticile apelanților sub acest aspect sunt neîntemeiate. Așa cum se arată și prin Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25.10.2016, verificarea condițiilor impreviziunii este obligatorie, în soluționarea unei astfel de cauze.

Tribunalul mai arată că instanța de fond nu a făcut nicio confuzie cu privire la termenul de 10 zile prev. de art. 7 din Legea nr. 77/2016, cererea introductivă fiind respinsă în urma analizei condițiilor prev. de art. 4 din legea nr. 77/2016 și prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 623 din 25.10.2016.

Nici critica referitoare la întrunirea condițiilor impreviziunii nu este întemeiată, pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Astfel, anterior analizarii existentei in cauza a unei situatii de impreviziune, instanta precizeaza ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutie (“Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”).

Desi nu avea o reglementare expresa in Codul civil anterior, institutia impreviziunii a fost analizata de doctrina prin raportare la dispozitiile art. 969 si 970 C.civ., respectiv aplicata, uneori, de instantele judecatoresti.

In ceea ce priveşte sarcina probei îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, instanţa considera ca aceasta revenea reclamanţilor, deoarece aceştia au formulat cererea de dare in plata, pârâţii având doar dreptul de a combate, în fata instanţei, susţinerea intimatului ca îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea procedurii darii in plata.

Aplicând considerentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2017 la aspectele reţinute in doctrina privind normele Codului civil de la 1864, instanţa retine ca impreviziunea este rezultatul schimbării realităţilor economice existente la momentul încheierii contractului, cu luarea in considerare a faptului ca aceste schimbări economice, incluzând si situaţia financiara a părţilor, pot modifica scopul avut in vedere de acestea la încheierea contractului.

Aşadar, in forma simplificata, impreviziunea reprezintă apariţia unui eveniment excepţional, independent de voinţa părţilor, care determina un dezechilibru al prestaţiilor contractuale.

Or, acest dezechilibru este contrar principiilor bunei-credinţe si echităţii (art. 970 alin. 2 C.civ. 1864). Pentru a se pretinde executarea obligaţiei de către partea afectata de schimbarea circumstanţelor iniţiale este necesara reechilibrarea prestaţiilor pe calea negocierii (excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C.civ. 1864). In cazul in care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţei care poate sa decidă „ajustarea” prestaţiilor sau încetarea contractului cu efect pentru viitor.

Cu aplicare la procedura darii in plata, instanţa are o marja de apreciere a soluţiilor care pot fi adoptate in scopul salvgardării raporturilor contractuale, ca expresie a solidarismului contractual, darea in plata a imobilului fiind limita maxima (par. 109, 117, 121 Decizia C.C.R. nr. 623/2016).

Analiza existentei impreviziunii presupune deci, analiza următoarelor condiţii:

1.schimbarea împrejurărilor economice ulterior încheierii contractului (apariţia riscului supra-adăugat)

2.imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor

3.neasumarea producerii riscului supra-adăugat de către partea aflata in dezechilibru

4.existenta unor negocieri eşuate

5.existenta bunei credinţe a consumatorului (par. 117 Decizia C.C.R. nr. 623/2016: )

Raportat la circumstanţele de fapt ale prezentei cauze, instanţa constata ca nu sunt îndeplinite toate condiţiile impreviziunii.

Schimbarea împrejurărilor economice ulterior încheierii contractului

Tribunalul constată că apelanţii reclamanţi nu au dovedit că s-au schimbat împrejurările economice de la momentul încheierii contractului de credit. În apel au depus o decizie de acordare a pensiei de invaliditate pentru R.E. , din anul 2010, deci emisă cu 6 ani anterior notificării privind darea în plată. Nu s-a făcut dovada veniturilor la data încheierii contractului de credit şi nici la data notificării, pentru a se putea verifica această condiţie.

Imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor

Astfel cum am menţionat anterior, in cazul de fata, apelanţii nu au făcut dovada schimbării vreunor împrejurări economic care să fie de natură a atrage incidenţa impreviziunii. Contractul de credit a fost încheiat pentru o durată de 300 de luni ( 25 de ani), R.E.  având la acel moment 50 de ani. Or, pensionarea era un lucru iminent a se produce pe perioada derulării contractului de credit. Nici acordarea pensiei de invaliditate nu poate fi reţinută ca un eveniment imprevizibil, raportat la perioada contractantă.

Neasumarea producerii riscului supra-adăugat de către partea aflata in dezechilibru

Nu s-a făcu dovada producerii vreunui risc supra-adăugat.

Existenta unor negocieri eşuate

Negocierile trebuie sa fie efective si constate printr-un înscris ad probationem, astfel incat instanţa sa poată stabili, in funcţie de concluziile care au rezultat din aceste negocieri, care măsură de reechilibrare a prestaţiilor contractuale este cea justă, astfel incat scopul contractului sa fie atins de ambele părţi.

Nu s-a făcut dovada vreunei negocieri.

Faţă de toate acestea, nu se mai impune analiza condiţiei bunei-credinţe a consumatorului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, în baza art. 480 alin. 1 C.pro.civ., tribunalul va respinge apelul formulat de apelanţi împotriva  sentinţei civile nr. 7474/20.11.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 7535/280/2018ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, ca nefondat formulat de apelanţii-reclamanţi R.I. şi R.E. , împotriva  sentinţei civile nr. 7474/20.11.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 7535/280/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi I. LTD şi S.S. .

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 05.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare