Operaţiuni de cont. Rezilierea convenţiei între client şi societatea bancară

Sentinţă civilă 1139 COM din 28.02.2002


Operaţiuni de cont. Rezilierea convenţiei între client şi societatea bancară.

Neexecutarea ordinelor de plată de către societatea bancară atrage rezilierea convenţiei încheiate în legătură cu efectuarea de operaţiuni specifice bancare, prin contul deschis la dispoziţia clientului, precum şi restituirea sumei depuse în contul menţionat.

Reclamanta S.C. COMVEX S.A. Constanţa a chemat în judecată BANCA TURCO-ROMÂNĂ S.A. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 28.550,13 dolari SUA, cu dobânda legală de 6% pe an şi la cheltuieli de judecată.

În considerente s-a arătat că reclamanta şi-a deschis, la 09.04.2001, un cont la societatea bancară menţionată, astfel cum atestă extrasul de cont emis la acea dată şi că deşi documentul atestă existenţa sumei în valută, pârâta refuză să o restituie.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii. S-a susţinut că operaţiunea bancară a vizat încheierea unui contract de cont curent, iar reclamanta nu a probat că operaţiunile ordonate, ca titular al contului, nu au fost executate de bancă.

Pe parcursul procesului, reclamanta şi-a modificat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat rezilierea contractului de cont curent, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi, ca efect al acesteia, restituirea de către pârâtă a sumei menţionate.

Având în vedere acţiunea modificată, instanţa a reţinut următoarele considerente :

Societatea bancară şi-a asumat, în temeiul contractului de cont încheiat cu reclamanta, obligaţia de a executa imediat instrucţiunile titularului contului, de creditare, respectiv de debitare a acestuia.

Apărările formulate de pârâtă, în sensul lipsei unei dovezi legate de neexecutarea ordinului scris dat de titularul contului, nu sunt întemeiate.

Debitarea unui cont prin eliberări de numerar sau prin transfer bancar se efectuează de bancă numai în baza instrucţiunii date în scris de către titularul contului.

Prin adresele datate 20.09.2001, 09.10.2001 şi înregistrate la sediul băncii rezultă că societatea bancară a fost atenţionată asupra neexecutării a două ordine de plată în lei şi în valută, emise de reclamantă în vederea trnsferării soldurilor sale de 28.550,13 dolari SUA , respectiv 108.581 lei către CITYBANK.

Fiind dovedită existenţa contractului şi neîndeplinirea obligaţiei asumate, culpa contractuală a pârâtei este prezumată, iar în raport de dispoziţiile art. 1020 – 1021 cod civil în cauză operează, la cererea reclamantului, rezilierea contractului.

Ca o consecinţă, va opera şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, pârâta urmând a fi obligată la restituirea sumei menţionate, cu dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/ 2000, la nivelul taxei oficiale a scontului practicat de B.N.R. de la data pronunţării hotărârii şi până la data restituirii.

Vor fi respinse ca neîntemeiate pretenţiile referitoare la plata de dobânzi legale pentru sumele nerestituite în perioada derulării contractului de cont, întrucât prin convenţia încheiată părţile au stipulat, faţă de sumele derulate prin cont, dobânzi bancare echivalente dobânzii la vedere, dar pe care reclamanta nu le-a solicitat.

(sentinţa civilă nr. 1139 COM/ 28.02.2002, irevocabilă prin nerecurare)