Evacuare. Imobil restituit fostului proprietar. Inaplicabilitatea art. 14 din l 10/2001. Împlinirea termenului pentru care legea a acordat prelungirea de drept a contractelor de închiriere ce au făcut obiect al o.u.g. nr. 40/1999 şi o.u.g. nr. 8/2004

Decizie **** din 07.05.2019


DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V A CIVILĂ

Î N C H E I E R E

Şedinţa publică din data: 29.03.2019

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE:  *** 

JUDECĂTOR:  *** 

GREFIER:  *** 

Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de către apelantul – reclamant  *** împotriva Sentinţei civile nr.***/06.12.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ***, având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi ***, ***, ***.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, a răspuns apelantul – reclamant, prin avocat substituent ***, în temeiul împuternicirii avocaţiale şi a delegaţiei pe care le depune la dosar, lipsind intimaţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că apelantul – reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Reprezentantul convenţional al apelantului – reclamant depune la dosar concluzii scrise. Arată că nu are dreptul de a pune concluzii în faţa tribunalului, fiind stagiar.

Tribunalul, având în vedere aspectele învederate de către reprezentantul convenţional al apelantului – reclamant, în sensul că este stagiar, neavând dreptul de a pune concluzii în faţa instanţei şi constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunţare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă urmează a amâna pronunţarea.

D I S P U N E:

Amână pronunţarea la data de 12.04.2019.

Stabileşte că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei tribunalului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.03.2019.

 Preşedinte, Judecător,

*** ***

 Grefier,

***

ECLI:RO:TBBUC:***

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. *** A/2019

Şedinţa publică din data: 12.04.2019

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE:  ***

JUDECĂTOR:  ***

GREFIER:  ***

Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de către apelantul – reclamant  ***  împotriva Sentinţei civile nr. ***/06.12.2018  , pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.  *** , având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi  ***  ,  ***  ,  *** 

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 29.03.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa a amânat pronunţarea la 12.04.2019, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

I. Procedura în faţa instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 06.11.2018 sub nr.  *** , reclamantul  ***  a solicitat evacuarea pârâţilor  ***  ,  *** şi  ***  din imobilul situat în municipiul Bucureşti,  ***  şi lăsarea imobilului în libera posesie şi folosinţă a reclamantului.

În motivarea a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. ***/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pusă în executare prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. ***/30.03.2018, reclamantul a dobândit în natură o parte a imobilului situat în Bucureşti, ***, inclusiv apartamentul nr. *, care în prezent este ocupat de pârâţi.

A învederat că prin notificarea nr. ***/09.09.2016 emisă de BEJ *** i s-a solicitat pârâtei  *** să permită accesul în apartament, pentru a-l lua în posesie, însă pârâta nu a formulat niciun răspuns.

Următoarea notificare de evacuare a fost emisă în data de 28.09.2018, prin intermediul aceluiaşi executor judecătoresc. Pârâta s-a prezentat la sediul avocatului reclamantului şi a precizat că împreună cu ea, în apartamentul nr. *** din  ***  , au locuit şi cei doi copii minori ai săi,  *** şi  *** 

La data de 29.10.2018 pârâta  *** a semnat un proces-verbal în care a menţionat că va elibera apartamentul la data de 03.11.2018, ora 18.00, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În continuare, reclamantul a menţionat că pârâta nu îndeplinea condiţiile legale pentru a i se prelungi contractul în anul 2014, contractul de închiriere încetând la data emiterii dispoziţiei nr. ***/30.03.2018, astfel că se impune evacuarea ei din imobil, stăpânind fără drept spaţiul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1034 şi următoarele C.pr.civ., art. 555, 563 şi 566 C.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.

Pârâţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.  ***/06.12.2018  , Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins cererea, ca neîntemeiată.

În motivare a reţinut, în esenţă, următoarele:

În fapt, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti,  ***  , conform Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. ***/30.03.2018 (f. 15-18), emisă în executarea sentinţei definitive nr. ***/29.05.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură către aceasta a imobilului, în baza Legii nr. 10/2001.

Pârâta  *** locuieşte în acest imobil în baza contractului de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă încheiat în 29.05.2000 între pârâtă şi Primăria Municipiului Bucureşti (f. 20), prelungit succesiv, ultima prelungire intervenind prin contractul de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţă nr. *** încheiat la data de 16.05.2015 cu locatorul Administraţia Fondului Imobiliar (f. 17).

Potrivit art. 1 par. 4 din contractul de închiriere nr. ***/16.05.2015, termenul de închiriere se împlineşte la data de 27.06.2019, fiind stabilit conform legislaţiei în vigoare – O.U.G. nr. 43/26.06.2014.

Prin notificarea nr. ***/09.09.2016 (f. 24) comunicată pârâtei prin intermediul B.E.J.  ***  , reclamantul i-a adus pârâtei la cunoştinţă intenţia de a intra în posesia apartamentului ap. *  situat în municipiul Bucureşti,  ***  , solicitându-i comunicarea datei şi a orei la care doreşte să fie prezent reclamantul pentru întocmirea de procese-verbale privind punerea în posesia imobilului.

Prin notificarea nr. ***/28.09.2018 emisă de B.E.J.  *** (f. 28), reclamantul i-a pus în vedere pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la primirea înștiințării, să predea apartamentul nr. * şi boxa aferentă, pe care le ocupă.

Cererea dedusă prezentei judecăţi este neîntemeiată întrucât pârâta se prevalează de un titlu locativ valabil, reprezentat de contractul de închiriere nr. ***/16.05.2015, al cărui termen se va împlini la data de 27.06.2019, conform O.U.G. nr. 43/26.06.2014.

Se constată că O.U.G. nr. 43/2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe dispune în sensul că durata contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe, aprobată prin Legea nr. 309/2009, pentru care a operat tacita relocaţiune, în condiţiile prevăzute la art. 1.810 din Legea nr. 287/2009  privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

La data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2014, respectiv în 27.06.2014, a operat prelungirea de drept a contractului de închiriere nr. 11419/03.09.2014. La acel moment contractul de închiriere se afla în curs de executare, nefiind încetat printr-una din modalităţile prevăzute de lege.

Având în vedere că la data intrării în vigoare a actului normativ contractul de închiriere era valabil, producând efecte juridice, pârâta beneficiază în continuare de protecţia instituită de dispoziţiile O.U.G. nr. 40/1999, convenţia încheiată cu locatorul Administraţia Fondului Imobiliar fiind prelungită de drept.

Contrar alegaţiilor reclamantului, contractul de închiriere nu a încetat la data emiterii dispoziţiei de restituire în natură nr. ***/30.03.2018, neexistând vreun temei în acest sens, astfel că dreptul de folosinţă al chiriaşului nu s-a stins în data de 30.03.2018.

Totodată, deşi în cuprinsul acestei dispoziţii, la art. 4, se menţionează că toate „contractele de închiriere privind apartamentele în cauză, dintre chiriaşi şi Administraţia Fondului Imobiliar, încetează de drept pe data punerii în posesie a proprietarului”, se constată că în protocolul de punere în posesie nr. ***/11.07.2018 (f. 12) este specificat că predarea-primirea bunului prevăzut la art. 2 al Dispoziţiei nr. ***/30.03.2018 a Primarului General al Municipiului Bucureşti (care include şi spaţiul stăpânit de pârâtă) se face cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 10/2001.

În acord cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Cu relevanţă în cauză se prezintă şi art. 14 din acelaşi act normativ, care dispune că dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. 

De asemenea, în concordanţă cu dispoziţiile normative înscrise în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, neîncheierea noului contract de închiriere în cazul prevăzut la art. 9 şi 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, cauzată de neînţelegerea asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau de pretenţia acestuia de restrângere a suprafeţei locative pentru persoanele prevăzute la art. 32 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea noului contract. 

Referindu-se la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a afirmat că are obligaţia de a prelungi contractul de închiriere în urma unor negocieri, însă acestea au eşuat conform procesului-verbal încheiat în data de 29.10.2018 între pârâtă şi avocatul reclamantului. Se constată însă că acest mijloc de probă nu face dovada purtării unei negocieri cu privire la încheierea unui contract de închiriere între pârâtă şi reclamant, neexistând menţiuni în acest sens.

Prin urmare, instanţa reţine că pârâta beneficiază în continuare de un titlu în baza căruia să fie îndrituită la folosinţa bunului, împreună cu membrii familiei sale, minorii  *** şi  *** 

Având în vedere că pârâta exercită în baza unui titlu locativ folosinţa asupra apartamentului nr. * situat în Bucureşti,  ***  , dispoziţiile art. 1034 – 1049 din Codul de procedură civilă nu pot constitui temei al evacuării din acest spaţiu. Totodată, împrejurarea că prin procesele-verbale încheiate cu reprezentantul reclamantului pârâta s-a declarat de acord cu predarea cheilor apartamentului nu poate conduce la admiterea cererii, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune evacuarea.

II. Procedura în faţa instanţei de apel

Împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare a arătat, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod greşit că a intervenit prelungirea contractului de închiriere, din moment ce intimaţii nu au avut iniţiativa încheierii unui nou contract şi nu au răspuns notificărilor transmise atât în 2016, cât şi în 2018.

Art. 14 din Legea nr. 10/2001, reţinut de prima instanţă, trebuie interpretat prin prisma jurisprudenţei CEDO, care a statuat că reglementarea instituită prin OUG nr. 40/1999 încalcă, prin efectele sale concrete, dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO.

Astfel, se impune interpretarea OUG nr. 40/1999 şi a art. 15 din Legea nr. 10/2001 în sensul că acestea nu mai instituie o prorogare tacită a contractelor de închiriere, în lipsa unui nou contract între proprietari şi chiriaşi şi nici obligaţia proprietarului de a încheia noi contracte de închiriere, în temeiul acestor acte normative.

Apelantul a invocat, ca practică judiciară, hotărârea nr. ***/13.03.2017 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

A susţinut că nu mai poate fi justificată prelungirea contractelor de închiriere la 16 ani după Legea nr. 10/2001, care a urmărit instituirea unor măsuri de protecţie pentru chiriaşi pentru a nu se vedea lipsiţi de o locuinţă în urma restituirii imobilelor către foştii proprietari şi nicidecum ca aceste categorii de persoane să beneficieze de măsuri de protecţie socială pe durată nedeterminată.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu au fost purtate negocieri în vederea contractului de închiriere, cu atât mai mult cu cât chiar intimata a precizat că nu doreşte prelungirea contractului şi nu a formulat apărări în prezenta cauză, fiind de acord cu evacuarea.

A menţionat că intimaţii nu au dreptul la prelungirea contractului, întrucât nu mai locuiesc efectiv în imobil de peste 1 an şi jumătate, iar intimata are o altă proprietate pe numele său, astfel că nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru a i se prelungi contractul în anul 2014

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul intimatei.

Intimaţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

Tribunalul a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Apelantul a depus concluzii scrise.

Analizând cererea de apel, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, reţine următoarele:

În acord cu apelantul, tribunalul reţine că dispoziţiile OUG nr. 43/2014 (şi ale actelor normative anterioare (OUG nr. 8/11.03.2004, OUG nr. 44/13.05.2009, etc.) vizează exclusiv spaţiile cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, iar nu şi locuinţele redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora.

Legiuitorul a urmărit să excludă de la o nouă prorogare legală de 5 ani locuinţele închiriate, dar retrocedate proprietarilor, considerând că prin OUG nr. 40/1999 s-a asigurat protecţia adecvată şi suficientă pentru chiriaşi, conferindu-le o perioadă de timp suficientă pentru soluţionarea situaţiei lor locative. OUG nr. 40/1999 a acordat o perioadă de 5 ani pentru protecţia chiriaşilor, prevăzând măsura prelungirii de drept a raporturilor locative, dar fără a se depăşi durata maximă de protecţie şi fără a se aplica această prelungire în mod perpetuu până la perfectarea unui contract de închiriere, pentru că altfel ar însemna golirea de conţinut a dreptului de proprietate, prin privarea titularului său de prerogativa însemnată a folosinţei. Prin adoptarea actului normativ menţionat nu s-a urmărit instituirea unor locaţiuni veşnice, ci stabilirea unui interval de timp suficient pentru a permite chiriaşilor contractarea unor alte locuinţe, în ipoteza în care imobilele ocupate sunt restituite foştilor proprietari.

Pe de altă parte, ulterior prorogării legale prin O.U.G. nr. 8/2004, O.U.G. nr. 44/2009 şi O.U.G. nr. 43/2014, contrar celor reţinute de prima instanţă, proprietarii nu pot fi obligaţi la încheierea unui contract de închiriere, în condiţiile existenţei principiului libertăţii actelor juridice civile (autonomiei de voinţă), întrucât subiectele de drept civil sunt libere să încheie sau nu un act juridic civil.

În prezent, contractul de închiriere nr. ***/16.05.2015 încheiat de pârâţi a încetat, chiar în cuprinsul Dispoziţiei de restituire nr. ***/30.03.2018 menţionându-se că încetează de drept contractele de închiriere dintre chiriaşi şi Administraţia Fondului Imobiliar privind imobilul în cauză, pe data punerii în posesie a proprietarului. Or, apelantul a fost pus în posesie cu privire la imobilul ce face obiectul cauzei, prin Protocolul nr. ***/11.07.2018, menţiunea din cuprinsul acestuia, în sensul că predarea-primirea bunului se va face cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 10/2001, nefiind de natură să conducă la o altă concluzie.

Contrar opiniei primei instanţe, tribunalul apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi invocate în susţinerea unui eventual drept al intimaţilor la reînnoirea contractului de închiriere faţă de împrejurarea că, la data de 19.05.2014 s-a împlinit termenul pentru care legea a acordat prelungirea de drept a contractelor de închiriere ce au făcut obiectul OUG nr. 40/1999, OUG nr. 8/11.03.2004 şi OUG nr. 43/2014, acest din urmă act normativ nefiind aplicabil întrucât priveşte suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât imobilul aparţine în prezent apelantului. Totodată, menţiunea din cuprinsul contractului nr. ***/16.05.2015, în sensul că acesta a fost prelungit în baza OUG nr. 43/2014 până la data de 27.06.2019, se explică prin faptul că la data prelungirii, respectiv 27.06.2014, nu fusese încă emisă Dispoziţia nr. ***/30.03.2018.

Faţă de toate aceste considerente, este evident că în speţă nu poate fi vorba de o subzistenţă a dreptului locativ al intimaţilor, în condiţiile OUG nr. 40/1999, întrucât protecţia conferită de acest act normativ s-a finalizat, iar o interpretare ce ar impune proprietarului închirierea obligatorie a bunului restituit, la un preţ derizoriu (65,82 lei/lună), ar conduce în mod indiscutabil la o ingerinţă în dreptul acestuia de proprietate, astfel cum s-a decis în jurisprudenţa constantă a CEDO.

Cum în prezent nu mai există niciun cadru legal explicit în temeiul căruia să se poată interveni în exercițiul liber al dreptului de proprietate, Tribunalul constată că şi din această perspectivă hotărârea primei instanțe este netemeinică.

Cu alte cuvinte, acţiunea în evacuare nu poate fi respinsă prin raportare la dispoziţiile art. 13-15 din Legea nr. 10/2001 şi art. 9-11 din O.U.G. nr. 40/1999.

A considera că prelungirea de drept a contractului de închiriere operează sine die până la încheierea unui nou contract de închiriere şi că proprietarul nu ar putea refuza prelungirea ar fi o sarcină specială şi exorbitantă impusă acestuia în condiţiile în care, deşi a fost recunoscut de lege sau prin justiţie ca unic proprietar al imobilului, nu se poate bucura de unul din prerogativele esenţiale ale dreptului său de proprietate şi anume de dreptul de folosinţă, sarcină de natură să încalce echilibrul just dintre interesele puse în discuţie, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 1 alin. 1 al Primului Protocol adiţional al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cauzele Radovici şi Stănescu împotriva României, Hutten Czapska împotriva Poloniei, Cleja şi Mihalcea împotriva României).

În acest sens, tribunalul subliniază că nu mai poate fi justificată prelungirea contractelor de închiriere la 17 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care a urmărit instituirea unor măsuri de protecţie pentru chiriaşi pentru a nu se vedea lipsiţi de o locuinţă în urma restituirii imobilelor către foştii proprietari şi nicidecum ca aceste categorii de persoane să beneficieze de măsuri de protecţie socială pe durată nedeterminată, în detrimentul foştilor proprietari. Dacă s-ar proceda astfel, restituirea bunului ar fio strict formală în raport cu foştii proprietari, întrucât aceştia nu s-ar putea bucura de atributele dreptului de proprietate, ceea ce ar constitui o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate şi o încălcare a raportului de proporţionalitate între interesele în cauză (dreptul proprietarului de a se bucura de bun şi dreptul chiriaşului de a-i fi asigurată o locuinţă). În concret, dorinţa statului de a asigura protecţia socială a chiriaşului este legitimă, însă nu poată fi realizată exclusiv pe seama fostului proprietar, care trebuie să beneficieze de toate atributele dreptului său, ci trebuie să identifice alte mijloace, inclusiv prin punerea la dispoziţia chiriaşilor a unor locuinţe sociale, bineînţeles dacă este cazul şi cu respectarea legii.

Pe de altă parte, în cazul concret dedus judecăţii, tribunalul constată că apelantul le-a comunicat intimaţilor intenţia de a intra în posesia imobilului încă din data de 09.09.2016, prin notificarea nr. ***. Astfel, aceştia au avut la dispoziţie peste 2 ani pentru a-şi găsi o altă locuinţă sau pentru a efectua demersuri pentru alocarea unei locuinţe de la stat.

Apelantul a notificat din nou intimaţii la data de 28.09.2018, însă aceştia nu şi-au manifestat în vreun fel intenţia cu privire la prelungirea contractului de închiriere.

De altfel, intimaţii nu au efectuat nicio apărare în cursul prezentului dosar.

Mai mult, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 27.11.2018 (f. 60-61 dosar fond), intimata  ***  , în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorilor, s-a prezentat la Cabinetul de Avocat ***, unde a avut discuţii cu apelantul, rezultă că are cunoştinţă despre prezentul dosar, imobilul ce face obiectul cauzei nu reprezintă locuinţa familiei, nu mai are bunuri în respectivul apartament şi îl va preda când se va pronunţa o hotărâre de evacuare.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, în condiţiile în care intimaţii nu au făcut dovada unui titlu locativ valabil, contractul de închiriere nr. ***/16.05.2015 încetând la data restituirii imobilului către apelant, tribunalul va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că va admite cererea şi va dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti,  ***  , sector 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de către apelantul – reclamant  *** , cu domiciliul în Italia *** şi cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „ ***” în Bucureşti ***, împotriva Sentinţei civile nr. ***/06.12.2018  , pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.  *** , având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi  ***  , CNP: ***,  *** şi ***, prin reprezentant legal  ***  , toţi cu domiciliul în sector 1, Bucureşti, *** .

Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că:

Admite cererea.

Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti,  *** , sector 1.

Definitivă.

Soluţie pusă la dispoziţia părţilor azi, 12.04.2019, prin mijlocirea grefei tribunalului.

 Preşedinte, Judecător,

*** ***

 Grefier,

 ***

Red. jud. ***/6 ex/07.05.2019

J.S.1 – jud. ***