Contestaţie

Hotărâre 8 din 08.07.2019


Dosar nr. …………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

DECIZIA PENALĂ NR. 8

Şedinţa publică din data de 08.07.2019 

PREŞEDINTE : ……………

JUDECĂTOR :  ………….

GREFIER : ……….

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror ……………… din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de condamnatul C.G., împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 09.05.2019 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată  în dosarul penal nr. .............

Dezbaterile asupra cauzei de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 369 alin. 1 C.pr.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se prezintă contestatorul – condamnat C.G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care arată că doamna judecătoare ……….., care face parte din completul CR3, investit cu soluţionarea dosarului cu nr. ............, se află în concediu de odihnă, astfel că, este înlocuită cu judecătorul din planificarea de permanenţă din perioada 08.07.-14.07.2019, respectiv cu doamna judecătoare …………….. 

Preşedintele completului de judecată verifică identitatea contestatorului – condamnat şi constată că datele din cartea de identitate a acestuia coincid cu datele reţinute de către Judecătoria Întorsura Buzăului prin sentinţa de condamnare, şi totodată, aduce la cunoştinţa acestuia motivul citării sale în instanţă, având în vedere faptul că, acesta arată că nu a înţeles motivarea hotărârii contestate.

Întrebaţi fiind, contestatorul – condamnat şi reprezentantul Ministerului Public arată că nu au excepţii de invocat şi nici cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra contestaţiei.

Contestatorul – condamnat C.G. solicită admiterea contestaţiei, şi în consecinţă, solicită să fie scutit de prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, având în vedere că nu poate lucra, având probleme cu mâinile. Arată că nu are certificat medical care să acopere toată perioada de supraveghere, urmând ca în ianuarie 2020 să se prezinte din nou la control. 

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind legală şi temeinică sentinţa penală nr. 24 din data de 09.05.2019 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, prin care s-a respins cererea de încetare a obligării la muncă neremunerată în folosul comunităţii privind pe contestatorul - condamnat C.G., ca urmare a sesizării formulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova, având în vedere certificatul medical de constatare a capacităţii de muncă emis în data de 16.01.2019. 

Arată că prin acel certificat s-a constatat faptul că, persoana condamnată are capacitatea de muncă pierdută, însă, certificatul este valabil până în data de 16.01.2020, astfel că, în mod corect judecătorul cauzei, analizând dispoziţiile art. 51 alin. 3 şi 7 din Legea nr. 253/2013, a constatat că această obligaţie la muncă poate fi executată până la finalizarea termenului de supraveghere.

Or, hotărârea prin care contestatorul a fost obligat la muncă în folosul comunităţii a rămas definitivă la data de 04.12.2018, iar termenul de supraveghere de 2 ani, expiră la data de 03.12.2020, practic cu 11 luni după expirarea certificatului medical de constatare a capacităţii de muncă.

În atare situaţie, arată că în mod corect a apreciat judecătorul cauzei faptul că, din data de 17.01.2020, în condiţiile în care contestatorului - condamnat nu i se va elibera un alt certificat, acesta poate să presteze munca în folosul comunităţii la care a fost obligat prin sentinţa penală pronunţată de către Judecătoria Întorsura Buzăului, motiv pentru care apreciază ca fiind nefondată contestaţia formulată de către condamnatul C.G. şi solicită respingerea acesteia.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 din data de 09 mai 2019, Judecătoria Întorsura Buzăului a respins, ca neîntemeiată, sesizarea Serviciului de Probaţiune Prahova privind încetarea obligaţiei de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii prevăzută de art. 85 alin. 3 C.pen., stabilită în sarcina intimatului C.G., prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …………, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului sub nr. ............, Serviciul de Probaţiune Prahova a solicitat instanţei să dispună încetarea executării obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. 3 C.pen., stabilită în sarcina intimatului C.G. prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. ............, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare, arătând, în esenţă, că intimatul a depus la dosarul de probaţiune certificatul medical de constatare a capacităţii de muncă nr. 197/16.01.2019, eliberat de Dr. L. L. – medic primar expert, valabil 12 luni, certificat din care reiese că intimatul are capacitatea de muncă pierdută.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. ............, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare, s-a stabilit faţă de inculpatul C.G. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., pedeapsă a cărei aplicare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, în temeiul art. 83 C.pen., iar, în baza art. 85 alin. 2 lit. b C.pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, în cadrul  Primăriei comunei Bucov, judeţul Prahova sau în cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, judeţul Prahova.

S-a mai reţinut că la data de 04.02.2019, intimatul C.G. a depus la dosarul de probaţiune certificatul medical de constatare a capacităţii de muncă nr.197/16.01.2019, eliberat de Dr. L.L. – medic primar expert, valabil 12 luni, certificat din care reiese că intimatul are capacitatea de muncă pierdută.

S-a arătat, de asemenea, că Serviciul de Probaţiune Prahova a solicitat instanţei să dispună încetarea executării obligaţiei prevăzută de art. 85 alin. 3 C.pen., stabilită în sarcina intimatului C.G. prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. ............, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare, arătând, în esenţă, că intimatul a depus la dosarul de probaţiune certificatul medical de constatare a capacităţii de muncă nr.197/16.01.2019, eliberat de Dr. L.L. – medic primar expert, valabil 12 luni, certificat din care reiese că intimatul are capacitatea de muncă pierdută.

În continuare, instanţa de fond a invocat dispoziţiile art. 51 alin.3 din Legea nr.253/2013, conform cărora după evaluarea iniţială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin.1, persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, precum şi dispoziţiile alin. 7 al aceluiaşi articol potrivit cărora, în cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează.

Analizând dispoziţiile legale invocate, judecătoria a reţinut că în cazul în care se constată că persoana supravegheată este incapabilă să presteze munca în folosul comunităţii zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, însă este necesar ca această incapacitate de muncă să fie permanentă sau, cel puţin, să aibă o durată egală cu cea a termenului de supraveghere.

S-a constatat că în prezenta cauză, din examinarea certificatului medical de constatare a capacităţii de muncă nr. 197/16.01.2019, eliberat de Dr. L.L. – medic primar expert, ale cărui concluzii sunt în sensul că intimatul are capacitatea de muncă pierdută, rezultă că valabilitatea concluziilor prezentate acoperă doar perioada 16.01.2019 – 16.01.2020, în vreme ce termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. ............, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare, a început să curgă la data de 04.12.2018 şi se va împlini la data de 03.12.2020.

În aceste condiţii, văzând, pe de-o parte, că este vorba de o stare de incapacitate temporară de muncă a intimatului C.G., iar, pe de altă parte, că există posibilitatea ca până la împlinirea termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. ............, definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare, această incapacitate temporară de muncă să înceteze, instanţa de fond a respins sesizarea Serviciului de Probaţiune Prahova.Împotriva sentinţei penale de mai sus, în termenul legal, condamnatul C.G. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia şi încetarea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, se constată că este nefondată contestaţia formulată de inculpat, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018 a Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a dispus condamnarea inculpatului C.G. la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicare art. 375  şi art. 396 alin. 10  C.proc.pen.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Printre altele, instanţa a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată  în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile în cadrul Primăriei comunei Bucov, judeţul Prahova sau în cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, judeţul Prahova.

Sentinţa penală nr. 63/13.11.2018 a Judecătoriei Întorsura Buzăului a rămas definitivă în data de 04.12.2018, prin neapelare, dată de la care a început să curgă termenul de supraveghere de 2 ani.

Astfel cum s-a reţinut şi prin hotărârea atacată, conform art. 51 alin. 3 din Legea nr. 253/2013, pentru stabilirea instituţiei în cadrul căreia urmează a fi prestată munca în folosul comunităţii, persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane.

Potrivit alin. 7 al aceluiaşi articol, în cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează.

Din interpretarea textelor legale invocate rezultă că incapacitatea de muncă trebuie să existe pe toată perioada rămasă de executat din termenul de supraveghere, întrucât pot exista situaţii în care capacitatea de muncă se redobândeşte şi persoana condamnată poate să îşi îndeplinească în totalitate obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. 2 lit. b C.pen.

În speţă, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii a fost impusă prin sentinţa penală nr. 63/13.11.2018 a Judecătoriei Întorsura Buzăului,care a rămas definitivă la data de 04.12.2018, prin neapelare. În consecinţă, termenul de supraveghere de doi ani stabilit prin hotărârea menţionată se împlineşte în data de 03.12.2020 dată până la care trebuie respectate şi îndeplinite toate obligaţiile impuse în sarcina condamnatului.

Prin certificatul medical nr. 197 din data de 16.01.2019, eliberat de medicul specialist din cadrul Cabinetului de expertiză medicală nr. … Ploieşti (fila 4 din dosarul Judecătoriei Întorsura Buzăului) s-a stabilit diagnosticul „deficienţă accentuată” şi s-a constatat pierderea de către contestatorul C.G. a capacităţii de muncă, acesta fiind încadrabil în gradul 2 de invaliditate. Acest act medical are termen de valabilitate un an, de la data de 16.01.2019 până la data de 16.01.2020, ceea ce înseamnă că după împlinirea termenului, condamnatul trebuie să se prezinte pentru o reevaluare la medicul specialist, iar la acea dată concluziile specialistului ar putea să difere de cele menţionate în certificatul medical depus la dosar.

Or, în situaţia în care nu rezultă dincolo de orice dubiu că persoana condamnată nu o să îşi redobândească capacitatea de muncă înainte de împlinirea termenului de supraveghere, aceasta nu poate fi scutită de obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii.

În cazul în care contestatorul va prezenta un alt act medical valabil până la împlinirea termenului de supraveghere, situaţia sa poate fi reanalizată de instanţa de executare.

Pentru aceste motive, se va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 09 mai 2019 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. .............

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul – condamnat va fi obligat să plătească statului suma de 30 lei cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit. b C.pr.pen., cu aplicarea art. 597 alin. 8 C.pr.pen., respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat C.G. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 09 mai 2019 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. ............, pe care o menţine.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul să plătească statului 30 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 iulie 2019.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR  GREFIER

Domenii speta