Civil - contestaţie la executare

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 208/2014

Şedinţa publică de la 01 Octombrie 2014

T R I B U N A L U L ,

Asupra recursului civil de faţă.

La data de 09.07.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea dosarul 5299/327/2013 având ca obiect contestaţia la executare formulată de SC ...SRL împotriva actelor de executare silită efectuate de Biroul executorului judecătoresc ....

La data de 09.07.2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, dos. 5299/327/2013 având ca obiect contestaţia la executare formulată de SC ...SRL împotriva actelor de executare silită efectuate de Biroul executorului judecătoresc ....

Contestatoarea a pretins : anularea încheierilor de încuviinţare a executării silite, în baza cărora s-a efectuat executarea silită; reducerea cheltuielilor de executare, respectiv a onorariului de executor ; desfiinţarea executării silite.

Iniţial, contestaţia la executare a fost înregistrată sub nr.8866/327/2011, unde, prin Sentinţa penală nr.1022/03.04.2012 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executările silite pornite în dosarele înregistrate sub nr. 498/2011 şi respectiv nr. 499/2011 la Biroul Executorului Judecătoresc „...”, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Urmare a conflictului negativ de competenţă, declanşat de Judecătoria Sector 5 Bucureşti – prin Decizia nr.4029/16.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Astfel, s-a reînregistrat cauza sub nr.8318/327/2012, unde prin Sentinţa civilă nr.347/04.02.2013 s-a respins acţiunea, ca nefondată. Prin Decizia civilă nr.339/30.04.2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a casat în totalitate sentinţa recurată şi s-a dispus rejudecarea contestaţiei la executare.

În acest context s-a format dosarul nr. 5299/327/2013.

Pârâtul BEJ ... a formulat note scrise prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând în esenţă că, părţile în cadrul procedurii de executare silită sunt: creditorul şi debitorul. Organul de executare silită este învestit cu autoritate de stat pentru  a impune debitorului urmărit sau terţilor care deţin bunurile acestuia, obligaţia de a executa dispoziţiile din titlul executoriu. S-a arătat că în sensul celor expuse s-a pronunţat Decizia Curţii Constituţionale nr.225/03.06.2003.

Prin sentinţa civilă nr. 1156/16.04.2014, Judecătoria Tulcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de BEJ ... şi a respins contestaţia la executare, în contradictoriu cu BEJ ..., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

A admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea şi a desfiinţat poprirea instituită în baza contractului de leasing financiar nr.83561, asupra terţului poprit ...S.A.

A fost respinsă cererea contestatoarei privind anularea clauzelor penale înscrise în contractul de leasing financiar nr.83560 şi respectiv contractul de leasing financiar nr.83561, ca nefondată.

Au fost anulate în parte actele de executare silită efectuată în dosarul de executare nr.498/2011 al BEJ ..., doar cu privire la creanţa ce derivă din titlul executoriu  contract de leasing financiar nr.83560, ce se va reduce de la 73187 lei la 73055 lei.

Au fost anulate în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare nr.498/07.11.2011 întocmit de BEJ ..., în dosarul de executare nr.498/2011 cu privire la onorariul executorului judecătoresc, care se va reduce la suma de  1501,10 lei.

 Au fost anulate în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare nr.499/14.12.2011 întocmit de BEJ ..., în dosarul de executare nr.499/2011 cu privire la onorariul executorului judecătoresc, care se va reduce la suma de  1118,04 lei.

Totodată, intimata S.C. ...IFN SA a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestaţia face obiectul a două dosare de executare silită, înregistrate la Biroul executorului judecătoresc ...:

În dosarul nr.498/2011 – S.C. ...IFN SA a formulat cerere de executare silită a debitoarei S.C. ...S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.83560, până la concurenţa sumei de 73.187 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Creditoarea a indicat şi modul în care să se facă executarea silită, respectiv: prin înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare ale debitoarei la toate băncile autorizate de BNR; prin urmărirea, indisponibilizarea şi executarea titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale ale debitoarei; asupra bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei; asupra bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei.

Prin Încheierea din data de 08.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în dosar nr.31739/300/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pe raza Sector 2, până la realizarea creanţei.

Prin Încheierea din data de 12.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosar nr.31845/301/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006, pe raza Sector 3.

Prin Încheierea din data de 20.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, în dosar nr.18679/303/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006, în oricare dintre formele prevăzute de lege, pe raza Sector 6.

Prin Încheierea din data de 16.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în dosar nr.16424/302/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006, pe raza Sector 5.

Prin Încheierea din data de 21.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosar nr.36677/299/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006.

Prin Încheierea din data de 30.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în dosar nr.22340/4/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83560/12.09.2006.

Ulterior încuviinţării executării silite, pe raza tuturor sectoarelor municipiului Bucureşti – executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de cheltuieli executare nr.498/07.11.2011, stabilind cuantumul acestora la suma de 7834,55 lei, după care a înfiinţat poprirea asupra conturilor bancare ale debitoarei, ce a fost înştiinţată cu adresa din data de 09.01.2012.

În dosarul nr. 499/2011 – S.C. „Romstal Leasing” IFN S.A. a formulat cerere de executare silită a debitoarei S.C. „...” SRL, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.83561, până la concurenţa sumei de 53902 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Prin Încheierea din data de 08.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosar nr.31966/301/2011 s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83561/12.09.2006, pe raza Sector 3.

Prin Încheierea din data de 05.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în dosar nr.31741/300/2011 s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83561/12.09.2006, pe raza Sector 2, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu şi a cheltuielilor de executare.

Prin Încheierea din data de 20.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, în dosar nr.18678/303/2011  s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83561/12.09.2006, pe raza Sector 6.

Prin Încheierea din data de 16.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosar nr.36678/299/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83561/12.09.2006, pe raza Sector 1.

Prin Încheierea din data de 30.09.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în dosar nr.22339/4/2011 – s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing financiar nr.CLF83561/12.09.2006, pe raza Sector 4.

La data de 09.01.2012, debitoarea-contestatoare a fost înştiinţată despre înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare, până la concurenţa sumei de 61019,14 lei.

Instanţa de fond a reţinut că, executarea silită a contractului de leasing financiar nr.83561 nu a fost încuviinţată pe raza Judecătoriei Sector 5 Bucureşti. Efectuându-se verificări în această privinţă, a rezultat faptul că executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviinţare a executării silite, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, sub nr.16423/302/2011, care însă a fost anulată la 30.09.2011 (soluţie nerecurată la Tribunalul Bucureşti).

Referitor la cheltuielile de executare, instanţa a reţinut că acestea au fost stabilite prin procesul-verbal din data de 14.12.2011, în cuantum de 7117,14 lei.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ ... a arătat judecătorul fondului că stabilirea calităţii procesuale determină legitimarea procesuală în raportul juridic dedus judecăţii, iar calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât persoanei despre care se afirmă că ar fi încălcat drepturile reclamantului, sub aspectul dreptului substanţial, material.

A mai arătat instanţa că executorul judecătoresc este o persoană juridică de drept public, investită prin lege să îndeplinească acte de autoritate publică pentru executare silită a oricărui titlu executoriu, iar acesta acţionează ca şi un mandatar al creditorului, astfel că actele executorului judecătoresc sunt actele creditorului, însuşi şi, prin urmare, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/03.06.2003 executorul judecătoresc nu poate avea calitatea de parte într-o contestaţie la executare, întrucât acesta nu este parte a procesului execuţional, ci doar instrumentul juridic de realizare a creanţei.

Referitor la competenţa executorului judecătoresc şi la formalităţile de încuviinţare a executării silite judecătorul fondului a arătat că poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit  conform dispoziţiilor art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă, instanţa reţinând că ...are sediul în Bucureşti - Sector 5, iar ...are sediul în Bucureşti - Sector 2.

A considerat instanţa că, întrucât executorul judecătoresc are plenitudine de competenţă în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 188/2000 denotă că, (deşi are sediul în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti) poate îndeplini acte de executare pe tot cuprinsul municipiului Bucureşti.

Faptul că, poprirea s-a efectuat asupra conturilor bancare deţinute de către debitoarea-contestatoare, la sucursalele tulcene ale unităţilor bancare – nu înseamnă că actele de înfiinţare a popririi au fost efectuate cu încălcarea normelor de competenţă.

A arătat instanţa că sucursala, constituie potrivit art. 7 pct. 31  din O.U.G. nr. 99/2006 orice unitate operaţională dependentă din punct de vedere juridic de o instituţie de credit sau de o instituţie financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile acesteia şi prin urmare, fiind înfiinţată poprirea asupra unităţii bancare centrale, aceasta se extinde şi asupra sucursalelor bancare.

A mai arătat judecătorul primei instanţe că, deşi actele de executare silită şi-au produs efectele pe raza de competenţă a Judecătoriei Tulcea şi că această instanţă nu a încuviinţat executarea silită, însă sucursala este o unitate operaţională a băncii centrale, iar conturile bancare deschise la sucursale sunt conturi ale băncii centrale (întrucât sucursala nu funcţiona independent de unitatea bancară centrală).

Prin urmare, efectele încheierilor de încuviinţare a executării, s-au extins şi în privinţa sucursalelor bancare tulcene, mai puţin în privinţa ....- Sucursala Tulcea, în executarea silită a contractului de leasing financiar nr.83561.

S-a mai reţinut de către instanţă că Judecătoria Sector 5 Bucureşti a anulat cererea de încuviinţare a executării silite a contractul de leasing financiar nr. 83561 şi în aceste condiţii, executorul judecătoresc nu putea efectua acte de executare, în privinţa acestui titlu executoriu, în raza de competenţă a Judecătoriei Sector 5. 

Instanţa a considerat că în acest context, poprirea efectuată în baza contractului de leasing financiar nr.83561 asupra conturilor bancare deţinute de contestatoarea-debitoare la ..., este nelegală.

Referitor la cele două titluri executorii, prima instanţă a reţinut că la data de 12.09.2006 au fost încheiate contractele de leasing financiar nr. CLF 83560 şi nr. CLF 83561 şi că potrivit expertizei contabile contractul de leasing financiar nr.83560/12.09.2006 s-a derulat în perioada 05.12.2006-15.03.2009, în interiorul căreia intimata a emis şi transmis spre decontare, redevenţa, dobânzile şi penalităţile de întârziere în sumă totală de 75.139,43 lei.

La data de 30.03.2009 s-a procedat la restituirea autovehiculului către finanţatoare. Ulterior, intimata a reziliat contractul, invocând nerespectarea clauzelor de către utilizatoare, iar ultima rată în sumă de 2.761,82 lei a fost achitată de contestatoare cu ordinul de plată nr. 74/02.04.2009.

În ceea ce priveşte contractul de  leasing financiar nr. 83561/12.09.2006, instanţa de fond a reţinut că acesta s-a derulat în perioada 20.10.2006-15.03.2009, în interiorul căreia intimata a emis şi transmis spre decontare, redevenţa, dobânzile şi penalităţile de întârziere în sumă totală de 74598,54 lei.

A mai reţinut instanţa că, la data de 30.03.2009, utilizatoarea a restituit autovehiculul ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar, iar la data de 31.03.2009, intimata a notificat contestatoarea cu privire la rezilierea contractului, ultima rată în sumă de 1940,52 lei fiind achitată de contestatoare cu ordinul de plată nr.74/02.04.2009.

Instanţa a reţinut că prin răspunsul la obiecţiuni, expertul judiciar a arătat că în privinţa ambelor contracte, toate ratele au fost plătite la scadenţă, iar finanţatoarea nu a calculat penalităţi de întârziere şi abia ulterior rezilierii, intimata a pretins penalităţi de întârziere în cuantum de 593 lei, conform facturii 57322/29.04.2009 – factură în privinţa căreia se face precizarea că nu a fost înregistrată în contabilitatea finanţatoarei.

Referitor la acest aspect, instanţa a apreciat că modul de evidenţiere a contabilităţii finanţatoarei-intimate, nu are relevanţă în privinţa obligaţiilor de plată ale utilizatoarei, întrucât aceasta nu este o condiţie de validitate a obligaţiilor contractuale. Rezilierea contractelor produce efecte, pentru viitor. În consecinţă, obligaţiile de plată datorate până la momentul rezilierii, pot fi pretinse de creditor.

Întrucât expertul judiciar a apreciat că obligaţiile de plată au fost executate la scadenţă,  instanţa a considerat că  nu există nicio raţiune pentru care intimata să perceapă penalităţi de întârziere.

Privitor la daunele-interese, judecătorul fondului a arătat că acestea sunt reglementate la pct.3.5 din condiţiile generale ale contractului de leasing, ce are următorul conţinut: „În cazul în care întârzierea în efectuarea plăţii redevenţelor scadente este mai mare de 60 zile calendaristice, calculate de la data scadenţei efective şi dacă nu se va conveni altfel, locatorul poate rezilia contractul de leasing financiar fără somaţie, notificare sau orice altă formalitate prevăzută de lege. Utilizatorul este obligat să restituie, în mod necondiţionat, obiectul contractului, să plătească redevenţele scadente şi neachitate, penalităţile înregistrate până la această dată precum şi daunele interese. Daunele interese cuprind cuantumul valoric al redevenţelor rămase de plată şi a valorii reziduale înscrisă în contract”.

A reţinut instanţa că cele două contracte de leasing au fost încheiate pe o durată de 4 ani (2006-2010) şi că înainte de expirarea contractelor, utilizatoarea S.C. ...S.R.L. a predat bunurile ce făceau obiectul contractelor, exprimându-şi astfel poziţia privind încetarea acestor contracte, acest fapt, fiind interpretat de către finanţatoarea ca şi o neexecutare contractuală iar în aceste condiţii a pretins rezilierea.

În acest context, referitor la contractul de leasing financiar nr. 83560, finanţatoarea a solicitat executarea silită pentru suma de 73.187 lei, din care: 132 lei, reprezintă restanţă redevenţă restantă şi penalităţi de întârziere şi 73.055,44 lei, reprezintă redevenţă (de la nr. 30 la nr. 48 care înseamnă 98.029,45 lei, diminuată cu valoarea de vânzare a bunului, 24.974 lei).

Cât priveşte contractul de leasing financiar nr. 83561, finanţatoarea a solicitat executarea silită pentru suma de 53.902 lei, reprezentând redevenţă (de la nr. 29 la nr. 48 care înseamnă 78.356,59 lei, diminuată cu valoarea de vânzare a bunului, 24.454,49 lei), această solicitarea fiind conformă clauzelor contractuale şi reglementărilor legale în materie (art. 10 lit. d din O.G. nr. 51/1997).

Referitor la suma de 132 lei pretinsă cu titlu de redevenţă restantă şi penalităţi de întârziere, ţinând cont de concluziile expertului judiciar, instanţa a constatat că aceasta nu era datorată.

Privitor la nulitatea absolută a clauzei penale, prima instanţă a reţinut că încheierea contractului de leasing este guvernată de principiul autonomiei voinţei juridice şi principiul obligativităţii efectelor contractului, conform căruia "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".

A arătat judecătorul fondului cu privire la clauza penală, că, aşa cum este definită în doctrină, este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Astfel, dacă debitorul nu-şi execută obligaţia asumată, creditorul este îndreptăţit să obţină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului.

Instanţa a reţinut că în cele două contracte de leasing s-a prevăzut faptul că, la rezilierea contractului, utilizatorul are obligaţia (pe lângă aceea de a restitui bunul şi a achita obligaţiile restante) de a achita daune-interese în echivalentul redevenţelor rămase de plată şi valoarea reziduală.

A apreciat instanţa că incidenţa dispoziţiilor. Legii nr. 313/1879, asupra cauzei în speţă este criticabilă, reţinând că potrivit art.1 din legea anterior indicată – „clauza penală, aflată în contractele de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilităţii creanţei va cădea în urma promulgării acestei legi” şi prin urmare, prevederile Legii nr. 313/1879 se aplică doar contractelor de împrumut.

A arătat instanţa că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing este un contract prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

Referitor la contractul de împrumut de folosinţă, a arătat judecătorul fondului că acesta este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp, iar faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze distinct contractul de leasing, denotă că acesta trebuie perceput independent de celelalte contracte asemănătoare (împrumut de folosinţă/locaţiune).

 A considerat instanţa că, rezultă în mod evident că, raţiunea contestatoarei este greşită; contractul de leasing nu este contract de împrumut de folosinţă, iar în aceste condiţii prevederile Legii nr.313/1879 nu se pot extinde în cauza de speţă.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de cheltuieli de executare nr. 498 din data de 07.11.2011 – BEJ ... a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare, în dos. 498/2011, la suma de 7834,55 lei, din care: 7.062,56 lei cu TVA inclus, cu titlu de onorariu executor; 249,95 lei, taxe poştale, judiciare şi 522,04 lei, cheltuieli de executare silită.

A mai reţinut instanţa că prin procesul-verbal de cheltuieli de executare nr. 499 din data de 14.12.2011 – B.E.J. ... a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare, în dosarul nr.  499/2011, la suma de 7117,14 lei, din care: 6.345,15 lei cu T.V.A. inclus, cu titlu de onorariu executor; 249,95 lei, taxe poştale, judiciare şi 522,04 lei, cheltuieli de executare silită

A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Legea nr. 188/2000 (în vigoare la momentul stabilirii onorariului),  pentru creanţele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depăşeşte 50.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

A mai arătat instanţa că la pct.4 din Ordinul MJ 2550/2006 (în vigoare la momentul stabilirii onorariului) s-a stabilit că onorariul executorului se încadrează în următoarele limite: 60 lei+2% din suma ce depăşeşte 1000 lei (min.) şi 3% (max.)

Prima instanţă a reţinut că pentru dosarul de executare nr. 498/2011 şi creanţa de 73.187 lei executorul putea pretinde un onorariu max. de 5.695,61 lei (potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2000), respectiv 2.195,61 lei (potrivit Ordinului M.J. nr. 2550/2006); acesta a pretins însă, 7.062,56 lei, iar pentru dosarul de executare nr.499/2011 şi creanţa de 53.902 lei executorul putea pretinde un onorariu max. de 5.117,06 lei (potrivit dispoziţiilor. Legii nr.188/2000), respectiv 1.617,06 lei (potrivit Ordinului M.J. nr. 2550/2006); acesta a pretins 6345,15 lei.

A considerat instanţa de fond că, în mod evident onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în mod nelegal.

A arătat instanţa că, potrivit art. 669 alin.4 Cod proc. civilă, instanţa de executare poate cenzura cheltuielile de executare, pe calea contestaţiei la executare, dacă apreciază că acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de executor, iar în contextul acestor prerogative legale, ţinând cont de munca prestată de executor, instanţa a apreciat că reducerea onorariului se impune la nivelul minim, aşa cum acesta era prevăzut de Ordinul M.J. nr. 2550/2006.

Astfel, pentru dosarul de executare nr. 498/2011 – ţinând cont de faptul că, suma de 132 lei a fost apreciată ca fiind nedatorată (aspect rezultat din raportul de expertiză contabilă), rezultă că pentru creanţa de 73.055 lei, onorariul executorului judecătoresc trebuie diminuat la 1501,10 lei (2% din 72055, adică 1441,10 + 60), iar  pentru dosarul de executare nr. 499/2011, având în vedere creanţa de 53.902 lei, onorariul trebuie diminuat la 1.118,04 lei (2% din 52902, adică 1.058,04 + 60). 

Referitor la acordarea cheltuielilor judiciare, instanţa a reţinut că au fost efectuate de către contestatoare cheltuieli judiciare de 9.630 lei, din care 9.000 lei cu titlu de onorariu avocat şi 630 lei, cheltuieli de deplasare, aceasta achitând şi suma de 1.750 lei – onorariul expertului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs  S.C. „...” S.R.L. Tulcea. criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că doreşte să se judece şi cu sucursalele băncilor, terţii popriţi, ce îşi au sediul în Tulcea şi susţine că acestea nu au capacitate de exerciţiu a drepturilor, acest aspect fiind reţinut chiar şi de Judecătoria Tulcea, conform art.7 pct. 31 din O.G. nr. 99/2006 şi, mai mult decât atât, a criticat acest aspect încă de la primul recurs, Tribunalul Tulcea admiţându-l şi pentru acest aspect.

Susţine recurenta-contestatoare că, deşi instanţa a reţinut că nu a contestat şi executările şi nu a solicitat şi desfiinţarea actelor de executare,  ea a contestat executările, ceea ce se desprinde din formularea contestaţiei şi nota din septembrie 2013 şi a solicitat şi desfiinţarea actelor de executare, nu  numai a executării.

Consideră recurenta-contestatoare că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că numai Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins încuviinţarea silită şi arată că şi Judecătoria Sectorului I Bucureşti a admis doar în parte cererea de încuviinţare a executării, respectiv doar pentru sumele scadente la data încetării contactului, iar prin admiterea doar în parte a arătat că respinge celelalte pretenţii, respectiv daunele interese, penalităţile, ... etc., celelalte accesorii petite în diferite forme.

Referitor la faptul că s-a reţinut de către instanţa de fond că nu este necesară şi încuviinţarea executării silite şi de către această instanţă, pentru a se efectua executarea în jurisdicţia Judecătoriei Tulcea, operând o extindere a încuviinţărilor date de către celelalte judecătorii de sector  (respectiv cele ce au admis în tot încuviinţarea executării), arată recurenta-contestatoare că încuviinţarea executării silite şi judecarea contestaţiei la executare au fost făcute de către instanţe deosebite, deşi art. 373 alin. 3 în mod imperativ instituie  aceste competenţe unei singure instanţe, cu o singură aptitudine funcţională, aceea de a fi instanţa de executare, instanţa în a cărei rază  se efectuează executarea silită.

Consideră recurenta-contestatoare că obligatoriu executarea silită nu  poate porni şi nu poate continua dacă a fost pornită, decât după ce instanţa de executare a încuviinţat începerea executării silite, iar instanţa în a cărei rază se efectuează executarea silită este competentă material, iar nu teritorial.

Recurenta-contestatoare, arată referitor la faptul că Judecătoria Tulcea a considerat că nu facturarea este de esenţa daunelor, şi nici evidenţierea contabilităţii finanţatoarei intimate nu are relevanţă în privinţa obligaţiilor de  plată ale utilizatoarei, astfel încât nu este o condiţie de validitate a obligaţiilor contractuale că facturarea daunelor este determinantă în dovedirea pagubei, mai mult este hotărâtoare prin obligaţia de înscriere a daunelor în contabilitate precum şi prin  evidenţiere contabilă a acestor daune, deoarece (aşa cum rezultă şi din adresele Ministerului Finanţelor Publice de la dosar şi din doctrina şi practica judiciară) efectul negativ, pierderea efectivă  şi reală sunt obligatorii, imperios necesare şi trebuie să fie reflectate în contabilitatea creditorului. În acelaşi sens judecătoriile de sector din Bucureşti i-au solicitat intimatei acest lucru (dovedirea daunelor prin sentinţă sau prin titlu executoriu  - Judecătoria sectorului 1)

Susţine recurenta-contestatoare că orice plată trebuie să aibă un temei, sens în care, Regulamentul nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer-credit, statuează foarte clar că formularul biletului la ordin prezintă în tiparul său o căsuţă  specială în care se înscrie temeiul plăţii şi susţine că toate operaţiunile comerciale trebuiau facturate conform art. 155 din Legea nr. 571/2003 modificată şi din contract, ceea ce creditorul nu a dovedit niciodată şi ceea ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat.

Pentru că nu a făcut dovada  existenţei daunelor, instanţele din Bucureşti ce au încuviinţat executarea, au respins cererile de investire (în parte) tocmai ca urmare a refuzului de a  proba daunele interese. Pentru plata ratelor de leasing au fost emise patruzeci şi opt de bilete la ordin cu diferite scadenţe la plată,  conform art. 3.3. din contractul de leasing financiar. Toate aceste bilete la ordin constituie titluri executorii, ca efect al legii.

Susţine în continuare recurenta-contestatoare că motivarea  hotărârii instanţei de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 3.5 din contract, or rejudecarea cauzei sub aspectul celor deja judecate şi asupra cărora Judecătoria Tulcea s-a pronunţat  deja conform art. 315 din Codul de procedură civilă, tribunalul în primul recurs interzicând rejudecarea cauzei sub aspectele deja cercetate este o conduită interzisă judiciar, ca urmare a limitei de casare impusă de primul recurs. Instanţa de fond în rejudecare după casare, nu poate avea ca motive, aceeaşi motivare în fapt şi în drept, ca cea care a fost deja casată, ca efet al admiterii primului recurs.

Referitor la faptul că instanţa de fond a considerat că efectul încuviinţării silite chiar dacă este dat de o altă instanţă în raza căreia se face executarea silită, se poate extinde şi în alte raze de competenţă, arată că aria pentru care orice judecătorie de sector a încuviinţat executarea este cea arondată fiecărei judecătorii. În acest sens trebuie avută în vedere şi semantica „încuviinţează executarea silită pe raza judecătoriei sectorului....”  Raza de competenţă este stabilită prin legea de funcţionare a instanţelor de judecată şi Regulament. Acolo unde legea tace, trebuie să tacă şi interpretul, iar legea arată clar care este aria de competenţă a fiecărei instanţe de judecată fiecare judecătorie de sector, respectând legea şi Regulamentul, sens în care, a încuviinţat executare doar în jurisdicţia sa. Jurisdicţia nu se poate extinde sau proroga, atât legea, regulamentul cât şi sentinţa de încuviinţare (şi implicit structura sentinţei) tăcând în aceste sens. Sentinţele sunt de strictă interpretare, şi pot fi aplicate doar în limitele legii şi ale conţinutului lor. Dacă erau atacate de  către creditor - ceea ce nu a făcut, instanţa de recurs  putea verifica legalitatea  pronunţării lor  şi posibilitatea de extindere a efetului acestor hotărâri şi în alte jurisdicţii  material (instanţa de executare).

În ceea ce priveşte faptul că instanţa a considerat că executorul judecătoresc nu poate avea calitate procesuală,  susţine recurenta-contestatoare că nu ea este cea care a chemat executorul judecătoresc în judecată, ci subiectul de drept fiscal B.E.J. care îşi stabileşte onorariul cu creditorul prin contract, iar nu ca efect al legii. Pe cale de consecinţă, onorariul executorului este reglementat de dreptul privat contractul şi factura executorului judecătoresc reglementând raporturile dintre executor şi clientul său. Creditorul S.C. ...S.R.L. este un străin în aceste raporturi, Legea nr. 188/2000 face referire la drepturile şi obligaţiile executorilor (iar nu B.E.J.) în cadrul executărilor, în realizarea lor. Onorariul are însă ca reglementare contractul, Legea nr. 188/2000 plafonând doar baremul maximal. Creditorul onorariului execuţional, este însă B.E.J. ..., ce nu a dovedit că a încasat întreaga sumă de la creditor, astfel încât creditorul să se subroge în drepturile B.E.J. pentru a încasa un onorariu nelegal negociat şi nelegal acceptat.

S-a  mai susţinut de către recurentă  faptul că părţile nu au definit exact noţiunile din contractul de leasing relativ la noţiunile de rate şi redevenţe, fiind statuat expres când creditorul poate culege doar penalităţi sau numai redevenţe, sau numai rate nu si daune, iar instanţa de fond nu a interpretat coordonat clauzele contractului conform vechiului Cod civil.

S-a mai arătat că instanţa  de fond nu a avut în vedere o interpretare coordonată a clauzelor contractuale iar părţile nu au convenit ca penalităţile să fie aplicate până la recuperarea efectivă şi totală a sumei.

O altă critică este aceea că părţile nu au prevăzut în contract ca penalităţile să fie aplicate şi după încetarea acestora, perceperea lor după data încetării contractului neputându-se efectua decât dacă părţile au convenit expres acesta.

Susţine recurenta-contestatoare că data încetării contractului, este data până la care se pot exercita toate drepturile şi toate obligaţiile prevăzute în contract şi acte adiţionale, iar pentru a transforma clauza penală în daune interese era obligatoriu ca intimata-creditore să fi înregistrat paguba în contabilitatea sa.

În apărare, intimata-pârâtă  S.C. ...IFN (fosta ...IFN S.A.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. 

Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată,  tribunalul constată că recursul este nefondat.

Recurenta-contestatore critică hotărârea instanţei de fond  arătând că în mod greşit  a înţeles să se judece şi cu sucursale băncilor - terţii popriţi  care nu au capacitate de exerciţiu a drepturilor, critică neîntemeiată

Astfel, în dosarele nr. 8866/327/2011 79/327/2012 şi 8318/327/2012, recurenta-contestatore a formulat cererea in contradictoriu cu sucursalele ...şi ...Tulcea.

Sucursala constituie, potrivit art. 7 pct. 31 din O.U.G. 99/2006, orice unitate operaţională dependentă din punct de vedere juridic de o instituţie de credit sau de o instituţie financiară, care efectuează în mod direct toate, sau unele din activităţile acesteia.

Prin urmare, fiind înfiinţată poprirea asupra unităţii bancare centrale, aceasta se extinde şi asupra sucursalelor bancare.

Relativ la al doilea motiv de recurs, potrivit cu care susţine recurenta că a contestat  şi executările,  solicitând şi desfiinţarea actelor de executare, nu numai a executării, se reţine că instanţa de fond  a reţinut exact ceea ce s-a solicitat de către recurenta-contestatoare, pronunţându-se pe actul dedus judecăţii, în mod corect prima instanţă reţinând faptul că în cadrul contestaţiei la executare s-a solicitat anularea încheierilor de încuviinţare a executării silite, reducerea cheltuielilor de executare şi desfiinţarea executării silite.

În ce priveşte al patrulea motiv de critică a hotărârii atacate, recurenta-contestatore susţinând că instanţa de fond a reţinut aspecte contrare celor deduse judecăţii, critică de asemenea neîntemeiată, prima instanţă reţinând opinia majoritară a instanţelor care au încuviinţat executarea silită.

Asupra competentei soluţionării cauzei, se reţine că aceasta a fost stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că, competentă în soluţionarea contestaţiei la executare este Judecătoria Tulcea, astfel că nu mai pot fi făcute discuţii cu privire la extinderea încuviinţării  executărilor silite.

Este adevărat că, actele de executare silită şi-au produs efectele pe raza de competenţă a Judecătoriei Tulcea şi că această instanţă nu a încuviinţat executarea silită, însă tot la fel de adevărat este şi faptul că sucursala este o unitate operaţională a băncii centrale, iar conturile bancare deschise la sucursale sunt conturi ale băncii centrale (întrucât sucursala nu funcţiona independent de unitatea bancară centrală).

Prin urmare, efectele încheierilor de încuviinţare a executării, s-au extins şi în privinţa sucursalelor bancare tulcene, mai puţin în privinţa ...- Sucursala Tulcea, în executarea silită a contractului de leasing financiar nr.83561.

Aşa cum s-a reţinut anterior, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a anulat cererea de încuviinţare a executării silite a contractul de leasing financiar nr. 83561.

În aceste condiţii, executorul judecătoresc nu putea efectua acte de executare, în privinţa acestui titlu executoriu, în raza de competenţă a Judecătoriei Sector 5. 

În acest context, poprirea efectuată în baza contractului de leasing financiar nr. 83561 asupra conturilor bancare deţinute de contestatoarea-debitoare la ...., este nelegală.

S-a susţinut de către recurentă faptul că în mod greşit a reţinut prima instanţă că nu facturarea este de esenţa daunelor şi nici evidenţierea în contabilitate nu are relevantă în privinţa obligaţiilor de plată ale utilizatoarei, nefiind o condiţie de validitate a obligaţiilor contractuale, întrucât facturarea daunelor este determinantă în dovedirea pagubelor, fiind obligatorie înscrierea lor în contabilitate.

Critica este neîntemeiată.

În mod corect a reţinut prima instanţă că modul de evidenţiere a contabilităţii finanţatoarei-intimate, nu are relevanţă în privinţa obligaţiilor de plată ale utilizatoarei, aceasta nefiind o condiţie de validitate a obligaţiilor contractuale. Rezilierea contratelor produce efecte pentru viitor, în consecinţă, obligaţiile de plată datorate până la momentul rezilierii pot fi pretinse de creditor.

Daunele interese au fost calculate în temeiul prevederilor contractului de leasing şi sunt datorate conform clauzei penale agreate de părţi la data semnării contractelor de leasing

Relativ la biletele la ordin lăsate de către utilizatorul contratului de leasing pentru a garanta obligaţiile de plată, se reţine că nu pot fi luate în discuţie în condiţiile în care recurenta face pentru prima dată referire la ele în recurs, având în vedere dispoziţiile art. 294  şi 316 Cod procedură civilă.

În ce priveşte interpretare clauzei 3.5. din contractul de leasing, se retine că daunele-interese, sunt reglementate la pct.3.5 din condiţiile generale ale contractului de leasing, ce are următorul conţinut:

„În cazul în care întârzierea în efectuarea plăţii redevenţelor scadente este mai mare de 60 zile calendaristice, calculate de la data scadenţei efective şi dacă nu se va conveni altfel, locatorul poate rezilia contractul de leasing financiar fără somaţie, notificare sau orice altă formalitate prevăzută de lege. Utilizatorul este obligat să restituie, în mod necondiţionat, obiectul contractului, să plătească redevenţele scadente şi neachitate, penalităţile înregistrate până la această dată precum şi daunele interese. Daunele interese cuprind cuantumul valoric al redevenţelor rămase de plată şi a valorii reziduale înscrisă în contract”.

Cele două contracte de leasing au fost încheiate pe o durată de 4 ani (2006-2010) şi înainte de expirarea contractelor, utilizatoarea SC ...SRL a predat bunurile ce făceau obiectul contractelor, exprimându-şi astfel poziţia privind încetarea acestor contracte.

Acest fapt, a fost interpretat de către finanţatoarea ca şi o neexecutare contractuală iar în aceste condiţii a pretins rezilierea.

Se retine că referitor la contractul de leasing financiar nr.83560, finanţatoarea a solicitat executarea silită pentru suma de 73187 lei, din care:

-132 lei, reprezintă restanţă redevenţă restantă şi penalităţi de întârziere

-73055,44 lei, reprezintă redevenţă (de la nr.30 la nr.48 care înseamnă 98029,45 lei, diminuată cu valoarea de vânzare a bunului, 24974 lei).

Totodată, în priveşte contractul de leasing financiar nr.83561, finanţatoarea a solicitat executarea silită pentru suma de 53902 lei, reprezentând redevenţă (de la nr.29 la nr.48 care înseamnă 78356,59 lei, diminuată cu valoarea de vânzare a bunului, 24454,49 lei), solicitare conformă clauzelor contractuale şi reglementărilor legale în materie (art.10 lit. d din O.G.  nr.51/1997).

Referitor la suma de 132 lei pretinsă cu titlu de redevenţă restantă şi penalităţi de întârziere, ţinând cont de concluziile expertului judiciar, se reţine că aceasta nu era datorată.

Se reţine că încheierea contractului de leasing este guvernată de principiul autonomiei voinţei juridice şi principiul obligativităţii efectelor contractului, conform căruia "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".

Clauza penală, este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Prin urmare, dacă debitorul nu-şi execută obligaţia asumată, creditorul este îndreptăţit să obţină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului.

În cele două contracte de leasing s-a prevăzut faptul că, la rezilierea contractului, utilizatorul are obligaţia (pe lângă aceea de a restitui bunul şi a achita obligaţiile restante) de a achita daune-interese în echivalentul redevenţelor rămase de plată şi valoarea reziduală.

Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 313/1879, asupra cauzei în speţă este criticabilă întrucât potrivit art. 1 „clauza penală, aflată în contractele de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilităţii creanţei va cădea în urma promulgării acestei legi”.

Conform prevederilor art.1 din O.G. 51/1997, contractul de leasing este un contract prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

În ce priveşte, contractul de împrumut de folosinţă, se retine că este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp.

Faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze distinct contractul de leasing, denotă că acesta trebuie perceput independent de celelalte contracte asemănătoare (împrumut de folosinţă/locaţiune).

Rezultă astfel, că susţinerea recurentei-contestatoare este greşită; contractul de leasing nu este contract de împrumut de folosinţă, iar în aceste condiţii prevederile Legii nr. 313/1879 nu se pot extinde în cauza de speţă.

Recurenta-contestatoare susţine faptul că, contractual nu are clauze speciale, derogatorii de la voinţa comună a părţilor.

În cauză, daunele interese sunt calculate în temeiul clauzei penale stipulate în art. 3.5. din Condiţiile generale de leasing, potrivit cu carte utilizatorul este obligat să restituie în mod necondiţionat ,,obiectul contractului”, să plătească redevenţele scadente şi neachitate,penalităţile înregistrate până la acea dată, precum şi daunele interese.

Cum rezilierea contractelor de leasing a interveni ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de către recurenta-contestatoare, sunt aplicabile prevederile art. 3.5. alin 2 si 3 din contractele de leasing, condiţii generale, potrivit cu care debitorul datorează daune interese compensatorii evaluate convenţional de către părţi, la nivelul tuturor redevenţelor nefacturate şi a valorii  reziduale.

Clauza penală prevăzută de art. 3.5. depăşeşte evaluarea legală a prejudiciului stabilită de art. 15 din O.G. nr. 51/1997, evaluarea convenţională fiind posibilă datorită caracterului supletiv al art. 15 ce reglementează evaluarea legală, respectiv „dacă în contract nu se prevede astfel..”, ori în contractele de leasing se prevede altfel, aceasta fiind voinţa reală a părţilor

Aşa cum am mai arătat, debitul este datorat în temeiul prevederilor contractuale şi nu în baza unor facturi, astfel că nu poate fi invocată nefacturarea sumelor restante pentru a putea fi datorate

Cu privire la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în mod corect prima instanţă a considerat că nu  poate fi ţinută întru totul de concluziile raportului de expertiză întocmit, ele fiind  apreciate de către instanţă în coroborare cu toate celelalte probe administrate in cauză

Critica privitoare la calitatea procesuală a executorului judecătoresc nu este justificată în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra calităţii acestuia.

Astfel, se reţine că stabilirea calităţii procesuale determină legitimarea procesuală în raportul juridic dedus judecăţii, iar calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât persoanei despre care se afirmă că ar fi încălcat drepturile reclamantului, sub aspectul dreptului substanţial, material.

În cauză, se reţine că executorul judecătoresc este o persoană juridică de drept public, investită prin lege, să îndeplinească acte de autoritate publică pentru executare silită a oricărui titlu executoriu şi acţionează ca şi un mandatar al creditorului, astfel că actele executorului judecătoresc sunt actele creditorului, însuşi.

Aşa cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/03.06.2003, executorul judecătoresc nu poate avea calitatea de parte într-o contestaţie la executare, întrucât acesta nu este parte a procesului execuţional, ci doar instrumentul juridic de realizare a creanţei,  motiv pentru care a fost admisă excepţia şi respinsă  contestaţia la executare în contradictoriu cu acesta.

Relativ la competenţa executorului judecătoresc şi la formalităţile de încuviinţare a executării silite, se reţine că poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit – conform dispoziţiilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă.

...are sediul în Bucureşti - Sector 5, iar ...are sediul în Bucureşti - Sector 2.

Cum, executorul judecătoresc are plenitudine de competenţă în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, conform prevederilor art. 8 din Legea nr.188/2000 denotă că, (deşi are sediul în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti) poate îndeplini acte de executare pe tot cuprinsul municipiului Bucureşti.

Faptul că, poprirea s-a efectuat asupra conturilor bancare deţinute de către debitoarea-contestatoare, la sucursalele tulcene ale unităţilor bancare – nu înseamnă că actele de înfiinţare a popririi au fost efectuate cu încălcarea normelor de competenţă.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, văzând şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare