Acţiune în constatare

Sentinţa Civilă nr. 4007/2018

Şedinţa publică  de la 21 Iunie 2018

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 02.10.2017, sub dosar nr. 15436/271/2017, reclamanta B.A. prin reprezentant convențional, în contradictoriu cu pârâta P.BANK ROMANIA SA, a solicitat instanței următoarele: 1) sa constate  aparitia unei cauze de impreviziune si in consecinta sa dispună adaptarea pentru viitor a Contractului de imprumut pentru finantarea unui credit de consum nr. ……….., în sensul că toate sumele datorate în temeiul contractului de imprumut se vor calcula la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării ; 2) să dispună restituirea de către parata a sumelor excedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menționată, începând cu data achitarii primei rate.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că defunctul ei sot, B. A.,  a incheiat cu parata, de la data de 27.08.2008, Contract de imprumut pentru finantarea unui credit de consum nr. ……………., care prevedea in esenta imprumutarea lui cu suma de 9870 EURO, la o valoare a dobanzii de 11,45% pe an, dobanda variabila.

Sotul reclamantei a decedat la data de 24.02.2017 iar in urma dezbaterii succesorale,  finalizata prin Certificatul de mostenitor nr. ………….,  reclamanta a ramas singur mostenitor acceptant.

Pe parcursul derularii contractului, situatia familiei a ajuns mult impovaratoare,  datorita unor cauze multiple. Cauza premisa a acestei situatii a fost Criza economica mondiala din anii 2007-2010,  care a avut  consecinte directe asupra contractului in derulare: cresterea cursului de schimb valutar, in masura in care moneda creditului este CHF, corelata cu scaderea veniturilor familiei.

Urmare acestei cresteri continue a nivelului lor de indatorare, a depus cereri de renegociere, refinantare, restructurare si rediscutare a contractului. Prin actele aditionale incheiate (ex. Actul aditional incheiat la data de 16.02.2015 s-a convenit achitarea pe o durata de 5 luni doar a dobanzii contractuale, cu prelungirea duratei contractului) –  cu  mentiunea ca, din cate stie, nu a fost singurul aditional incheiat, insa de toate operatiunile privind derularea s-a ocupat sotul reclamantei, astfel ca nu cunoaște toate elementele derularii contractului.

Arată ca, dacă la epoca contractarii, sotul său avea un salariu de aproximativ 800/860 lei (conform extraselor de pe cartea de munca depusa in anexa) in prezent, dupa 9 ani de la incheierea contractului, veniturile reclamantei (pensia) sunt in aproximativ acelasi cuantum - 917 lei - in conditiile in care este evident ca devalorizarea monedei nationale a fost una  notorie pe acest interval.

Ca și chestiuni prealabile, reclamanta a menționat că este necesara  o discutie asupra institutiei aplicabile cauzei, in masura in care contractul ce face obiectul discutiei este incheiat in anul 2008,  insa simpla inexistență a unei reglementări exprese in  VCC din 1864 nu poate conduce instanța la o denegare de dreptate, trebuind a fi avute în vedere jurisprudența și doctrina care au consacrat existența acestei instituții. 

Astfel, impreviziunea, astfel cum este reglementata de Noul Cod Civil, doar consacra soluțiile jurisprudențiale anterioare in sensul aplicării teoriei impreviziunii :

-Decizia pronunțată de Tribunalul Ilfov în 1920 în Cauza Lascăr Catargiu c. Banca Bercovic, în care s-a reținut că scăderea drastică a valorii monedei naționale în raport de moneda în care s-a contractat contul curent (francul belgian) în 1912 ca urmare a primului război mondial constituie un eveniment cu totul excepțional, ce nu putea fi prevăzut, făcând ca echilibrul să se rupă prin crearea de avantaje excesive de o parte și piederi ruinătoare de cealaltă parte;

-Decizia pronunțată de Tribunalul Mehedinți în 1926, publicată în Revista Pandectele Române din 1926, în care instanța a dispus desființarea unui contract, reținând Deprecierea fantastică a leului în raport cu lira sterlină în timpul primului război mondial, ce a condus la creșterea imensă a prețului bumbacului, considerând că toate raporturile econimice s-au răsturnat după războiul mondial, iar părțile nu ar fi încheiat contractul de furnizare bumbac în 1914 dacă ar fi prevăzut aceste urmări;

- Decizia nr. 33/1921 a Curții de apel București, sectia II, în care s-a reținut că aplicarea teoriei impreviziunii cere ca evenimentele ulterioare să nu fi putut fi imprevăzute de părți, nici evitate prin clauze de apărare, pe când războiul din 1916 putea fi prevăzut la data încheierii contractului în 1914, când întreg continentul era în război.

-Decizia nr.21/1994 a Curții Supreme de Justiție, în sensul admiterii teoriei impreviziunii în contractele cu executare succesivă.

-abordarea Curții Constituționale în Decizia nr. 623/2016, publicată în M.Oficial nr. 53/18.01.2017, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată :

„Curtea reține că sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Această instituție și-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 și în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România și a liberalizării prețurilor (para. 95).”

Or, astfel cum reține și Curtea Constituțională în decizia sus-citată, sub regimul Codului civil din 1864 teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art.970 C.civ., potrivit cărora '”Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa."

Conclusiv, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor;  in realitate institutia imprevizinii era subinteleasa si sub imperiul VCC in cadrul contractelor cu executare succesiva, NCC nefacand altceva decat sa consacre legal si formal o instituie reglementata informal. 

În speță, reclamanta a arătat că, deși este incheiat in anul 2008, prezentului contract ii sunt aplicabile prevederile Noului Cod Civil – art.1271 – in materie de impreviziune.  Patru sunt argumentele in sensul acestei teze :

-Primul,  ca desi incheiat sub durata Vechiului Cod, contractul cu executare succesiva se deruleaza,  produce efecte si resimte efecte (ca cele ale unei situatii de impreviziune) sub durata  noului Cod ; de altfel, situatiile  de impreviziune s-au produs mai ales dupa data intrarii in vigoare a Noul Cod Civil

-Al doilea,  ca in ce priveste condițiile privind aplicarea impreviziunii, ele  au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică, drept pentru care nu vorbim de o noua situatie juridica, ci de alte conditii de circumstantiere

-Al treilea, ca aplicarea teoriei impreviziunii nu intră în conflict cu principiul neretroactivității legii, căci instanța nu doar aplică in termeni art. 1271 NCC, pentru a da efect retroactiv legii noi, ci se face aplicarea instituției jurisprudențiale a impreviziunii, astfel cum a fost consacrată de practică și doctrină, grefată pe art.970 C.civ. de la 1864 si preluata de reglementarea NCC

-Al patrulea,  ca instituția impreviziunii este aplicabilă și în cazul contractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, chestiune reiterata expres de Curtea Constituțională în decizia sus citată.

Privita in acest context, analiza conditiilor de impreviziune este aceeasi,  fie ca vorbim de Noul sau Vechiul Cod civil.

Analiza conditiilor impreviziunii in lumina noului Cod Civil  -  cele 4 conditii prevazute de art. 1271 NCC – priveste urmatoarele 4 aspecte :

1.Schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului  - Aparitia impreviziunii trebuie recunoscuta in masura in care obligatia contractuala nu mai este susceptibila de executare, cand imprejurarile in care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata prin contract . In acest sens se apreciaza, daca obligatia si-a pierdut identitatea, verificandu-se daca modificarea circumstantelor nu a fost integrata in riscul contractual.

Astfel,  la data contractării creditului 27.08.2008 cursul CHF era de 2,193 lei (conform cursului BNR oficial — http://www.cursbnr.ro/arhiva-curs-bnr), iar la 27.08.2017, data luata ca reper de evaluare a cursului  CHF a fost de 4,036 lei lei (conform acelorasi surse oficiale). Prin urmare, a avut loc, ulterior contractării, o creștere de 1,84 ori a valorii monedei CHF raportat la valoarea monedei naționale.

Corelativ, desi veniturile reclamantei și a soțului au ramas in prinicipiu aceleasi, ele si-au pierdut puterea de cumparare, fiind clar ca suma de aproximativ 900 lei pe care o incasau la data contractarii nu mai are aceeasi putere de cumparare dupa 9 ani.

In asemenea conditii este clar ca obligatia initiala si-a pierdut identitatea. Reclamanta și soțul ei s-au obligat in anumite conditii, constitenti fiind de anumite conditii, care evident  puteau suferi modificari in anumita marja predictibila,  insa, datorita Crizei economice mondiale, elementele de baza ale pozitiilor partilor (nivel cursului de schimb si  nivelurile veniturilor) s-au schimbat in cu totul alti parametrii.

2. Schimbarea imprejurarilor nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului - Prima condiţie a imprevizibilităţii presupune intervenirea unei situaţii imprevizibile sau cu efecte imprevizibile.

Din perspectiva rolului pe care această primă condiţie îl are în aplicarea mecanismului impreviziunii contractuale, a fost reţinut cel declanşator, fiind vorba de cauzele care generează necesitatea adoptării contractului.

Pentru a obţine revizuirea contractului, este necesară o anumită gravitate a efectului constatat asupra contractului prin intervenirea situaţiei imprevizibile.  Elementul declansator al impreviziunii a fost Criza economica internationala,  izbucnita in anul 2007 in SUA si extinsa  la nivel global mondial pana in anul 2010 (în acest sens, relevante fiind Studiul „Criza economica mondiale 2007-2010”, Studiul Unicef “Impactul Crizei economice internationale in Romania 2009-2010 “ ).

Cele doua studii suscitate au fost in sine o cauza de impreviziune care a declansat instrumentul necesar promovarii prezentei proceduri. Cresterea cursului de schimb,  scaderea veniturilor populatiei, scaderea puterii de cumparare, contractarea pietii imobilare, a pietii constructiilor , a pietii muncii, a pietei de consum, impreuna cu toate variabilitatile conexe, sunt doar consecintele elementului imprevizional care este criza economica.

Dacă se analizează doar cursul de schimb, acesta este, pana la un punct, un risc asumat al contractului, la fel și scaderea veniturilor, respectiv scaderea pietii imobiliare din bazinul careia se nasc garantiile contractuale.

Atunci insa cand toate aceste variabilitati fluctueaza (cresc sau scad) in functie de un eveniment imprevizibil comun, si care este sursa a acestor fluctuatii, vorbim de o singura cauza declansatoare - Criza economica internationala. In acest context, aceste variabilitati nu mai pot fi privite disparat, ut singuli,  in ceea ce numim riscul normat al contractului.

A spune despre cresterea valutara  ca nu poate fi  element declansator al impreviziunii  si ignora in fapt si in corpore existenta Crizei economice mondiale care a cauzat-o,  este ca si cum ai spune ca o persoana nu poate deceda din cauza ca poate pierde putin sange, ignorand ca  de fapt pierderea sangelui se datoreaza unui soc traumatic.

Toate acestea au fost elemente  care „nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor in mod rezonbail” de catre reclamantă și de soțul ei.

 3. Debitorul nu si-a asumat riscul schimbarilor imprejurarilor si nici nu putea in mod rezonabil considerat ca si-a asumat acest risc -Determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc al contractului. Este evident ca în sine contractul presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului .

În prezenta cauză, devalorizarea monedei nationale fata de moneda CHF într-un raport de aproape 200% urmare a crizei economice mondiale, se impune a fi analizata prin raportare la riscul supra-adăugat, căci nu se contestă că, prin încheierea unui contract în monedă străină, există un risc minim asumat de ambele părți .

Revine, așadar, instanței să aprecieze două aspecte : pe de-o parte, dacă evenimentul survenit ulterior încheierii contractului, ce a determinat această creștere, nu putea fi prevăzut, în mod rezonabil, la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale; pe de altă parte, dacă această creștere face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor reclamantei.

Primul aspect – la epoca contractarii - anul 2008 - nimeni nu s-ar fi gandit ca poate aparea o criza economica, iar amploarea evenimentului este evident ca nu putut fi determinat în mod rezonabil la momentul încheierii contractului de către părți.

Al doilea aspect,  instanța este chemata sa constate ca scaderea cu  200 %  a valorii CHF fata de moneda natională, combinata cu scaderea puterii de cumparare a veniturilor imprumutatilor, cauzeaza  neindoielnic o onerozitate excesivă a obligațiilor reclamantei, prin comparație cu obligațiile băncii.

Pentru a reține astfel, trebuie subliniat că, la modul general, în lipsa unei definiții legislative a noțiunii de onerozitate excesivă, procentul de 50% de marire a valorii obligatiei debitorului este reținut și propus de către comentatorii Proiectului Codului Privat European ca un criteriu în acest sens (Principles of European Contract Law, p. 121, apud în Condițiile impreviziunii (...) C. Zamșa, cit. ant.)  Ori in cazul nostru procentul de 50% de marire a valorii obligatiei este de mai multe ori depasit.

Rugam a reține că, prin raportare la alte contracte de credit încheiate în monedă străină, moneda CHF a avut o creștere spectaculoasă si  ca urmare a deciziei Băncii Centrale a Elveției de a nu mai susține plafonul minim de schimb valutar al francului elvețian față de euro. Acest fapt a fost in sine un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi în sine anticipat de părți la momentul contractării, motiv pentru care condiția este apreciată ca fiind îndeplinită.

In evaluarea riscului supra-adăugat, se poate admite că, la momentul contractării, moneda CHF avea in principiu o valoare stabila, prezentând tocmai avantajul unei relative stabilitati, chiar daca se putea anticipa o creștere relativă a monedei. Totuși, o creștere de o asemenea anvergură, intr-un asemenea procent,  nu putea fi în mod rezonabil previzionată, de către un consumator mediu, potrivit standardului de referință instituit de jurisprudența CJUE.

In acest sens,  a se avea in vedere poziția de inferioritate a consumatorului la momentul contractării, atât din punct de vedere economic, față de cocontractantul său, cât mai ales din punct de vedere al lipsei cunoștințelor de specialitate. Aceasta deoarece, astfel cum a subliniat și Curtea Constituțională în decizia citată mai sus „Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/ juridice a cocontractanților [dihotomia profesionist/consumator] (para.98).”

4. Debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului - Obligatia de negociere in vederea adaptarii contractului este alcatuita  din doua obligatii distincte: obligatia de a intra in negocieri, care este de rezultat, si obligatia de negociere efectiva, care face parte din categoria obligatiilor de mijloace. In lipsa ajungerii la un acord privind reasezarea unor termeni ai contractului, oricare din parti poate sesiza instanta.

Obligatia de negociere trebuie executata cu buna-credinta, asa cum se impune prin dispozitiile art. 1170 din Noul Cod civil, in care se arata ca partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executarii sale. Ele nu pot inlatura sau limita aceasta obligatie.

Din formularea art. 1271 alin.3, lit. d din Noul Cod civil, s-ar putea deduce ca debitorul are sarcina de a negocia adaptarea rezonabila a contractului. In ce ne priveste consideram ca aceste dispozitii creaza obligatii in sarcina ambelor parti contractante, deoarece sunt incidente in cauza si dispozitiile art. 1183 din Noul Cod civil, conform carora partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta pe durata negocierilor, care trebuie realizate in scopul incheierii contractului, iar initierea, continuarea sau ruperea negocierilor contrar principiului mentionat atragand raspunderea civila.

Obligatia creditorului de a participa la negocierea adaptarii contractului la noile imprejurari decurge din indatorirea legala de minimizare a prejudiciului care i-ar putea fi cauzat prin neexecutarea contractului, chiar daca suntem in analiza ipotezei posibilitatii extreme de executare din partea debitorului. Creditorul are obligatia de a adopta toate masurile rezonabile pentru reducerea prejudiciilor cauzate prin neexecutare, sub sanctiunea diminuarii despagubirilor la care ar putea fi obligat debitorul.

In acest sens, art. 1534 din Noul Cod civil prevede ca daca, prin actiunea sau omisiunea sa culpabila, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despagubirile datorate de debitor se vor diminua in mod corespunzator. Aceasta dispozitie se aplica si atunci cand prejudiciul este cauzat in parte de un eveniment al carui risc a fost asumat de creditor. Debitorul nu datoreaza despagubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta.

Aceasta obligatie a creditorului, de atenuare a prejudiciului pe cale sa il suporte, este cunoscut in doctrina sub denumirea de “principiul proportionalitatii”, considerandu-se ca el este o consecinta fireasca a solidarismului contractual. Ea are ca finalitate asigurarea respectarii justei masuri, ceea ce impune creditorului sa iși adapteze comportamentul contractual la neexecutarea debitorului.

 Rezultă deci faptul că banca poate să refuze modificarea contractului dacă nu sunt aduse motivaţii serioase şi legale – adica o cerere de modificare a contractului poate să fie refuzata de către banca în cazul în care nu există un temei legal, sau chiar mai  mult s-ar incalca anumite dispozitii prin incuviintarea unei asemenea cereri.

Urmare a acestor cresteri continue a nivelului familiei reclamantei de indatorare, aceștia au depus mai multe cererei de renegociere, refinantare, restructurare si rediscutare a contractului, unele aprobate altele nu. De altfel, insasi incheierea acestui contract a fost rezultatul unei cereri de refinantare a unui contract incheiat 4 luni mai devreme la 4.04.2008.

Daca nu a prevazut si nu avea cum sa prevada schimbarea imprejurarilor  si nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor, a incercat intr-un termen acceptabil si cu buna credinta adaptarea contractului conform noii situatii intervenite,  insa acest fapt nu a fost posibil, legea recunoaste debitorului posibilitatea de sesiza instanta cu privire la impreviziune, urmand ca instanta sa stabileasca modul in care va solutiona aceste aspecte.

Sesizata in acest sens, instanta poate sa dispuna: adaptarea contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor  sau incetarea contractului, la momentul si in conditiile pe care le stabileste.

In această privință, se face trimitere la considerentele obligatorii din Decizia Curții Constituționale sus-citată : adaptarea contractului nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

In analiza pe care instanța o va realiza, urmeaza a fi avute în vedere și considerentele obligatorii din Decizia Curții Constituționale sus-citată, respectiv : clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

Adaptarea contractului este o formă de aplicare a principiul echității și a bunei-credințe, iar instanța este chemată să restabilească echilibrul contractual, menținând pe cât posibil voința părților de la momentul contractării.  Ea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială. Rezultă deci că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menținerea utilității sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestațiilor .

Instanta poate dispune renegocierea contractului de credit, recalcularea ratelor, acordarea unui termen de gratie, a suspendarea lui pe anumite perioade  astfel incat contractul sa poata fi executat .

Aspectul principal ce atrage dezechilibrul contractual în cauză este valoarea monedei CHF de la data fiecărei plăți lunare a dobânzii contractuale. In aceste conditii, instanța poate dispune adaptarea pentru viitor a convenției de credit în sensul că toate sumele datorate de reclamantă și de soțul acesteia în temeiul convenției de credit se vor calcula la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Formula sus-menționată este în măsură a restabili pentru viitor echilibrul contractual, reconfigurând prestațiile părților fără a apela la denominarea contractului sau a interveni asupra altor clauze contractuale, aflate în profundă interdependență cu alte obligații instituite în sarcina părților. Formula sus-menționată împarte în mod echitabil riscul supra-adăugat, la care se face referire în Decizia Curții Constituționale sus-citată, și reprezintă un mod de gestionare a fluctuației monedei care oferă și stabilitate pentru viitor, urmând ca și banca, iar nu doar consumatorul, să suporte 50% din acest risc supra-adăugat.

Practic, instanța își auto-limitează intervenția asupra contractului, încercând a prezerva, pe cât posibil voința părților contractante — pentru aplicarea principiului echității, a bunei-credințe, și a solidarismului contractual — fără a modifica alte prevederi contractuale.  Aceasta formula este deja consacrata in jurisprudenta actuala, existand mai multe hotarari de restructurare a creditelor in derulare intemeiate pe teoria impreviziunii.

Ca și chestiuni procedurale, dupa cum rezulta din petitul actiunii, aceasta a fost promovata ca urmare a incheierii de catre defunctul sot al reclamantei a Contractului imprumut cu parata societate bancara - ca urmare, fiind vorba despre un contract de credit incheiat intre o persoana fizica si o societatea bancara, este neîndoielnic faptul că reclamanta și soțul ei au fata de parata calitatea de consumator, calitate ce se păstrează indiferent de natura răspunderii ce revine acesteia în raport cu subsemnata, consumator în prezenta cauză.

Aceasta chestiune este de esenta in ceea ce priveste instanta competenta din punct de vedere teritorial prin raportare la  disp. art.126 alin.2 din NCPC care prevede că: “în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prev. la alin.1, numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă”.

De asemenea, potrivit art.113 pct.8 din NCPC „în afară de instanţele prevăzute la art.107-112, mai sunt competente: instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”.

Calitatea de consumator trebuie retinuta de in ce priveste aplicabilitatea in prezenta cauza a dispozitiilor art. 29 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013. Fiind vorba despre un contract de credit incheiat intre o persoana fizica si o societatea bancara, este neîndoielnic faptul că  reclamanta are calitatea de consumator, calitate ce se păstrează indiferent de natura răspunderii ce i-ar reveni acesteia prin incheierea unui act lovit de nulitate, în raport cu acesta, consumator în prezenta cauză.

Fata de aceasta calitate prezenta actiune este scutita de plata taxei judiciare de timbru, în considerarea art. 47 din O.G. nr. 21/1992 și a art. 29 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013.

 În drept, reclamanta a invocat disp.art.1271 N.C.civ., iar în probațiune a depus la dosar înscrisuri.

Legal citată, pârâta P. BANK ROMÂNIA SA a depus la dosar întâmpinare (f.27-31 dos.), înregistrată la instanță în data de 24.11.2017, invocând, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, în esență, pârâta a arătat că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor privind impreviziunea.

Astfel, cu privire la impactul Deciziei Curții Constituționale nr.623/25.10.2016 asupra modului de aplicare a Legii nr.77/2016, se arată că dispozițiile legii sunt constituționale numai în măsura în care instanța investită cu soluționarea cererii analizează îndeplinirea condițiilor pentru existența impreviziunii. Din motivarea Curții, cuprinsă la pct.116-119 din decizie, rezultă că teoria impreviziunii nu poate fi aplicată ope legis, ci judecătorul trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii, prevederile legale criticate trebuind aplicate numai debitorilor care, deși au acționat cu bună credință, nu își mai pot îndeplini obligațiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

Mai mult, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr.623/2016, teoria impreviziunii urmează să fie aplicabilă numai în condițiile în care aceasta ar fi fost aplicabilă și sub imperiul Codului civil din 1864 (raportat la anul încheierii contractului de credit-2008).

Este de remarcat, totodată, că jurisprudența instanțelor din România din chiar perioada interbelică, cât și ulterior acestei perioade, a fost majoritară în sensul respingerii teoriei impreviziunii, cazurile în care aceasta a fost admisă fiind cu totul izolate.

Față de aplicabilitatea Codului civil de la 1864 în prezenta cauză, teoria impreviziunii nefiind prevăzută de dispozițiile legale și nefiind admisă decât în câteva cazuri, nu trebuie tratată și aplicată în prezent cu o permisivitate mai mare decât cea din perioada în care ea a fost chiar conturată, în care contextul social-istoric (care a și generat crearea teoriei impreviziunii) era unul de război, context în care nu ne regăsim în cazul prezent.

Cu privire la sarcina probei în ceea ce privește condițiile impreviziunii, aceasta aparține consumatorului, întrucât pârâta nu poate proba un fapt negativ, respectiv neîndeplinirea condițiilor, cu atât mai mult cu cât intimații nu indică, prin notificare, motivele pentru care ar opera teoria impreviziunii, din contra, notificarea este motivată de consumatori pe alte considerente (respectiv ”din cauza situației financiare precare”, care conduce la imposibilitatea de a continua plata ratelor).

În probațiune, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

La data de 21.12.2017, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.34-36 dos.), solicitând respingerea excepțiilor invocate de pârâtă ca neîntemeiate, iar pe fond respingerea apărărilor formulate cu titlu general, și nu cu referire la cauza dedusă judecății.

Prin încheierea de ședință din 22.02.2018 (f.67 dos.), instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și excepția netimbrării acțiunii, pentru motivele acolo arătate.

După repunerea pe rol a cauzei, conform încheierii din 04.04.2018 (f.86 dos.), reclamanta a formulat o extindere de acțiune (f.95), înregistrată la instanță în data de 04.05.2018, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a G.A.  SA.

În motivare, reclamanta a arătat că, în conformitate cu art.15.13 din contractul de împrumut pentru finanțarea unui credit de consum nr……………, banca ar fi trebuit să încheie în numele asiguratului o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală sau deces din accidente. Totodată, a menționat reclamanta că decesul soțului ei s-a datorat bolii (cancer la plămâni și la gât), astfel că extinderea de acțiune a fost formulată doar pentru opozabilitate.

Prin încheierea de ședință din 03.05.2018 (f.102 dos.), s-a consemnat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a G.A. SA.

Legal citată, pârâta G.A. SA a depus la dosar întâmpinare (f.105-107 dos.), înregistrată la instanță în data de 31.05.2018, invocând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a formula acțiunea civilă împotriva acestei pârâte (beneficiarul și contractantul poliței de asigurare fiind P. BANK ROMANIA SA) și excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei.

În motivare, pârâta a arătat că a fost avizată la data de 23.04.2018 de P. BANK SA, că a deschis dosarul nr……… și s-a comunicat în aceeași zi documentele necesare instrumentării dosarului de daună, pentru a putea să se stabilească cauzele și împrejurările care au dus la decesul lui B.A. Până în prezent, pârâta de rând 2 nu a primit certificat constatator din care să reiasă cauza decesului pentru a stabili dacă este risc asigurat sau nu, conform condițiilor de asigurare.

Prin încheierea de ședință din 31.05.2018 (f.110 dos.), instanța a unit cu administrarea probelor și cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția netimbrării acțiunii, invocate de pârâta de rând 2 prin întâmpinare.

În cauză, instanţa a încuviinţat pentru părți și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între soţul reclamantei, numitul B.A. în calitate de împrumutat, pe de o parte, şi pârâta P. BANK ROMÂNIA SA, denumită în continuare „Banca”, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum, înregistrat cu nr………… (f.20-23 dos.), având ca obiect „acordarea de către Bancă împrumutatului a unui împrumut cu rambursare lunară pentru refinanţarea unui credit de consum şi pentru nevoile personale ale împrumutatului în baza venitului net lunar al împrumutatului” (art.II.1. din contract), cuantumul creditului fiind de 9870 CHF (franci elveţieni), cu o durata de restituire de 120 luni de la data încheierii convenției, conform art.III din contract.

Din valoarea creditului, conform art.II.2 din contract, suma de 4737 CHF este aferentă contractului de credit iniţial (refinanţat) nr………...

Executarea obligaţiei de rambursare a creditului, dobânzilor şi comisioanelor aferente  a fost garantată exclusiv printr-o clauză de instituire a unei garanţii reale mobiliare asupra veniturilor sale prezente şi viitoare, inclusiv salariul, dar fără a se limita la acestea, până la concurenţa sumelor datorate în baza acestui contract.

Nu a fost constituită, pe seama împrumutatului, odată cu încheierea contractului de credit, o garanţie reală imobiliară şi nici nu s-a solicitat, de către bancă, „concursul” unei alte persoane cu titlu de garant.

Aşa cum s-a arătat mai sus, încheierea contractului nr…………… a avut ca scop, între altele, şi refinanţarea unui credit de consum încheiat anterior de către împrumutat, respectiv a contractului nr………… (f.58-66 dos.), care, la rândul lui, s-a  perfectat pentru refinanţarea altor două contrate de credit încheiate de împrumutat cu banca pârâtă (nr.97206/24.01.2007 şi nr.81676/29.11.2006), cu rambursare în 60 de luni, în aceleaşi condiţii de garantare.

Potrivit art.8.1 din contractul de credit nr……….., „împrumutatul va rambursa împrumutul şi dobânda aferentă în rate lunare egale, (...) în valuta în care a fost acordat împrumutul”, iar conform art.13.1 din contract, „împrumutatul îşi asumă riscul politic, riscul de forţă majoră sau a oricăror alte dispune şi banca nu va accepta, în nici un caz, exonerarea împrumutatului de la obligaţiile acestuia de plată.”

Totodată, la art.13.15 din contract, s-a stipulat expres că „împrumutatul mandatează expres banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente şi împrumutatul este de acord că banca este beneficiarul acestei poliţe de asigurare.”

Instanţa constată că, prin acţiunea formulată, reclamanta nu a invocat caracterul abuziv al clauzei privind riscul valutar, solicitând exclusiv adaptarea contractului, în sensul că acest risc valutar trebuie suportat de ambele părţi contractante, cursul valutar urmând a fi stabilizat, conform solicitării reclamantei, la o valoare a CHF  egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării.

Cu prioritate, conform art.248, alin.1 şi 2 C.pr.civ., instanţa va supune analizei sale excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.A., invocate de pârâta de rând 2 G.A. SA prin întâmpinare.

În primul rând, privind excepţia netimbrării cererii, instanţa o va respinge ca nefondată, în speţă acţiunea reclamantei, faţă de obiectul litigiului, respectiv de motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii, fiind scutită de taxă de timbru, în considerarea prevederilor art.29, alin.1, lit.f din OUG nr.80/2013.

Privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.A. invocată de aceeaşi pârâtă, instanţa o va admite ca întemeiată, pentru motivele ce succed:

Conform art.13.15 din contract, mai sus citat, împrumutatul a mandatat expres banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente, împrejurare confirmată de pârâta G.A. SA prin întâmpinare (f.105 dos.) şi dovedită cu înscrisul depus la f.109 dos, prin care se certifică faptul că numitul Buzaş Alexandru, în calitate de împrumutat în contractul de credit ce face obiectul litigiului, a fost inclus în poliţa de asigurare de grup pentru invaliditate permanentă totală şi deces din accidente, în baza contractului de asigurare încheiat între pârâta P.BANK ROMÂNIA SA şi G. A. SA, asigurarea de faţă nefiind o asigurare de viaţă/de deces/de boală a persoanei împrumutatului.

În primul rând, în acord cu poziţia procesuală exprimată de pârâta de rând 2, aşa cum rezultă din cuprinsul art.13.15 din contract, instanţa reţine că beneficiarul unei astfel de poliţe ar fi banca, şi nu persoana fizică împrumutată sau moştenitorii acesteia.

Pe de altă parte, faţă de precizările reclamantei din cuprinsul modificării de acţiune (f.95 dos.), constând în faptul că decesul soţului său, B.A. - dovedit cu certificatul de deces şi cu certificatul de moştenitor nr.21/2017 (f.70-71 dos.) - s-ar fi datorat bolii de care acesta suferea (cancer la plămâni şi la gât), conform înscrisurilor medicale depuse la dosar (f.97-100), coroborat cu precizările pârâtei de rând 2 G.A. SA, din cuprinsul întâmpinării şi potrivit înscrisului de la f.109 dos., în sensul că s-a deschis un dosar de daună nr………, fără a se face demersuri pentru a se depune la acest dosar un certificat constatator din care să rezulte cauza decesului, pentru a se stabili dacă este risc asigurat sau nu, conform condiţiilor de asigurare, instanţa apreciază că, referitor la această împrejurare, operează, în favoarea reclamantei, o prezumţie de deces a numitului B.A. din cauza bolii de care acesta suferea, şi nu din cauza vreunei invalidităţi permanente totale sau a vreunui accident, pentru ca riscul contractual să fie încadrat în categoria „risc asigurat”.

În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele de mai sus pentru a reţine caracterul întemeiat al legitimităţii procesuale active a reclamantei faţă de pârâta de rând 2 din prezenta cauză, instanţa va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.A., invocată de pârâta G.A. SA prin întâmpinare, și, în consecință, va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta G.A. SA, ca fiind formulată de o persoană fără legitimitate procesuală activă în cauză.

Pe fond, reclamanta şi-a argumentat demersul procesual pe incidenţa impreviziunii, solicitând instanţei să constate intervenirea unei cauze de impreviziune, motivată de hipervalorizarea francului elveţian (CHF), aceasta fiind moneda creditului acordat împrumutatului B.A., în baza contractului nr……, în vădită opoziţie cu scăderea veniturilor împrumutatului, în contextul devalorizării continue a monedei naţionale şi culminând cu decesul împrumutatului la data de 24.02.2017.

Astfel, la data acordării creditului (27.08.2008), cursul CHF era de 2,193 lei, conform cursului oficial al BNR, iar la 27.08.2017 (dată luată ca reper de către reclamantă), deci anterior prezentei acţiuni în justiţie, cursul CHF era de 4,036 lei, prin urmare a avut loc o creştere  de 1,84 ori a valorii monedei CHF raportat la valoarea monedei naţionale.

Instanţa, procedând la verificarea evoluţiei cursului valutar, în perioada de referinţă cuprinsă între data încheierii, de către împrumutatul B.A., a contractului iniţial de credit (04.04.2008), a contractului de refinanţare şi pentru nevoi personale ce face obiectul prezentului litigiu (27.08.2008), data decesului împrumutatului (24.02.2017) şi data înregistrării prezentei acţiuni pe rolul instanţei (02.10.2017), instanţa constată următoarea evoluţie a francului elveţian (CHF) în raport de moneda naţională: la 04.04.2008 - 1 CHF era echivalentul a 2,3458 lei; la 27.08.2008 – 1 CHF era echivalentul a 2,2016 lei; la 24.02.2017 – 1 CHF era echivalentul a 4,2410 lei, iar la 02.10.2017 – 1 CHF era echivalentul a 4,0259 lei, concluzia fiind o valorizare galopantă, de aproape 52% (francul elveţian aproape s-a dublat în raport de moneda naţională) a francului elveţian în raport de moneda naţională, raportat la momentele de referinţă 27.08.2008 (data încheierii contractului în litigiu) şi 24.02.2017 (data decesului împrumutatului B.A.

Totodată, procedând la verificarea evoluţiei cursului CHF cu 5 ani înainte de contractarea creditului (27.08.2008), instanţa constată că francul elveţian a avut o evoluţie constantă, stabilă, uşor fluctuantă, într-o marjă de apreciere rezonabilă, pe piaţa monetară, în raport de moneda naţională, după cum urmează: 2,4039 lei/1CHF la 27.08.2003; 2,6613 lei/1CHF la 27.08.2004; 2,2861 lei/1 CHF la 26.08.2005; 2,2291 lei/1 CHF la 28.08.2006; 1,9768 lei/1 CHF la 27.08.2007, constatându-se chiar o evoluţie majoritar descendentă a cursului de schimb, în favoarea monedei naţionale, ceea ce a constituit un criteriu de alegere  justificat, în privinţa consumatorilor, pentru contractarea unor produse de creditare în această monedă străină.

Pe de altă parte, aşa cum s-a dovedit de către reclamantă, veniturile soţului său, B.A., au rămas aproximativ aceleaşi, dar puterea de cumpărare a scăzut în mod constant, astfel că suma de 809 lei încasată de împrumutat (angajat în meseria de „sudor”) în 2008 cu titlu de salariu, conform copiei certificate a carnetului de muncă depus la f.13-17 (şi, deci, inclusiv la data perfectării contractului de credit) nu are aceeaşi însemnătate şi putere de cumpărare în prezent, în contextul devalorizării continue şi în mod galopant a monedei naţionale în raport de moneda creditului.

Mai mult, reclamanta a făcut dovada că drepturile băneşti cuvenite soţului său, cu titlu de pensie, în luna ianuarie 2017 (deci cu o lună înainte de survenirea decesului acestuia) erau în sumă de 930 lei, conform cuponului de pensie depus la f.12 dos.

Pe de altă parte, reclamanta a iterat şi situaţia sa financiară, în sensul că beneficiază de pensie care, în luna iunie 2017 se ridica la suma de 520 lei, iar în luna februarie 2018 era de 545 lei, conform cupoanelor de pensie depuse la dosar (f.68-69), starea sa de sănătate fiind precară, conform Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr.2054/17.05.2017 (f.72 dos.), capacitatea sa de muncă fiind pierdută în proporţie de cel puţin 50%, data ivirii invalidităţii fiind 12.05.2006, deci anterior încheierii contractelor de credit de către soţul său, starea de fapt mai sus expusă fiind dovedită cu înscrisurile medicale de la dosar (f.73-84).

În concluzie, instanţa reţine că hipervalorizarea francului elveţian s-a dovedit a fi, în privinţa reclamantei şi a soţului său, un eveniment imprevizibil, viitor şi incert, raportat la puterea de înţelegere a celor doi, soţul reclamantei  făcând parte din categoria unui consumator fără cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar, care să îi permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, în consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar.

În acest sens, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.9.1 din contractul de credit (f.21, verso, dos.), conform cărora „prin semnarea prezentului contract, împrumutatul declară că înainte de încheierea contractului, banca i-a adus la cunoştinţă următoarele: - contractele de împrumut pe care le oferă, tipul şi suma totală a creditelor cele mai adecvate, luînd în calcul situaţia financiară a împrumutatului, avantajele şi dezavantajele asociate cu produsul propus, precum şi scopul împrumutului (...)”, prevedere contractuală din interpretarea căreia se poate lesne concluziona că reprezentanţii băncii pârâte chiar au accentuat şi au oferit împrumutatului informaţii detaliate privind avantajele contractării unui credit în CHF, raportat la situaţia lui financiară din acel moment, fără a-i prezenta şi riscul la care se expune în cazul unei valute considerate „exotice” pe piaţa bancară din România anului 2008.

Mai mult, aşa cum s-a arătat mai sus, contractul nu a fost încheiat cu luarea în considerare a unor garanţii suplimentare, în afara celei mobiliare, strict personale (asupra salariului, veniturilor prezente şi viitoare ale împrumutatului), şi nu ale altor persoane (ca, de exemplu, ale unei alte persoane în calitate de garant fidejusor sau de altă natură), iar contractul nu a fost asigurat decât pentru situaţii excepţionale (riscurile de invaliditate permanentă totală şi deces din accidente), conform art.13.15 din contract.

În speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, condiţiile existente la momentul contractării creditului s-au modificat considerabil, astfel că în prezent reclamanta, care a preluat obligaţia soţului ei de plată a ratelor contractului de credit, este obligată la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora s-a manifestat voinţa soţului său de a contracta, în 2008, fiind necesară restabilirea echilibrului contractual, prin adaptarea contractului de credit aflat în derulare.

Cât priveşte solicitarea reclamantei de a se constata intervenirea cauzei de impreviziune în derularea contractului de credit nr…………., instanţa o apreciază ca fondată, în sensul celor ce succed:

În primul rând, instanţa va avea în vedere, în prezenta cauză, dispoziţiile vechiului Cod civil (de la 1864), faţă de data încheierii contractului de credit (27.08.2008).

Sub acest aspect, sunt întemeiate susţinerile potrivit cărora instituţia impreviziunii nu avea o reglementare proprie, expresă în vechiul Cod civil, dar nu şi cele potrivit cărora impreviziunea nu poate fi aplicată contractelor încheiate sub imperiul legii vechi. Simpla inexistenţă a unei dispoziţii exprese în Codul civil vechi nu poate conduce instanţa la o denegare de dreptate, ci trebuie avute în vedere jurisprudenţa şi doctrina, care au consacrat existenţa acestei instituţii, în contextul în care impreviziunea, astfel cum este reglementată în Noul Cod civil (art.1271) doar consacră soluţiile jurisprudenţiale anterioare.

În acest sens, instanţa va avea în vedere considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr.623/2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6-8, în special art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, decizie publicată în M.O. al României nr.53/18.01.2017, obligatorie pentru instanţele de judecată, necesare în demersul instanţei de verificare a incidenţei teoriei impreviziunii fiind considerentele expuse la pct.95-102 şi 120-121, redate în continuare:

“95. În acest sens, Curtea reţine că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: "Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa." Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271].

96. În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de  voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

97. Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea reţine că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.

98. Din cele de mai sus rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/ consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

99. De asemenea, Curtea constată că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului. Ca principiu general, echitatea se manifestă sub două aspecte: obiectiv - denumind principiul exactei compensaţii cu implicarea egalităţii de tratament - şi subiectiv - însemnând luarea în considerare a unei situaţii particulare, de regulă, slăbiciunea unei părţi contractante. Rămânând la acelaşi nivel general, funcţiile echităţii sunt de interpretare şi de completare a normelor juridice, inclusiv a voinţei exprimate a părţilor. Din coroborarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864 rezultă două principii interdependenţe pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forţa obligatorie pe care acesta o are pentru părţile contractante, pe de o parte, şi buna-credinţă în executarea acestuia, pe de altă parte. Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci şi toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa (art. 970 alin. 2 din Codul civil din 1864). Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Aşadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forţa obligatorie şi executarea cu bună-credinţă), principii care nu au existenţă de sine stătătoare, ci se condiţionează reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situaţie imprevizibilă, însă niciuna dintre părţile contractante nu abdică de la obligaţiile care îi revin potrivit executării cu bună-credinţă a contractului. Aşadar, echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele.

100. Prin urmare, potrivit arhitecturii constituţionale şi legale, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă şi imparţialitate şi care, pe această cale, dobândeşte un rol important în determinarea condiţiilor de executare a contractului. Consecinţa luării în considerare a criteriului bunei-credinţe constituie o lărgire a rolului judecătorului în contract, dar securitatea juridică nu va fi pusă în pericol, întrucât intervenţia judiciară este limitată de îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii contractuale.

101. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea reţine că impreviziunea constituie doar o aparentă excepţie de la principiul autonomiei de voinţă a părţilor.

102. Chiar dacă Legea nr. 77/2016 nu se referă in terminis la impreviziune, intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia "criză a contractului". Aceste sintagme trebuie interpretate ca fiind o expresie particularizată la nivelul contractului de credit a teoriei impreviziunii, aşa cum a fost enunţată mai sus. Legiuitorul a avut în vedere reechilibrarea prestaţiilor în condiţiile în care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit şi în care niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului (…) .

120. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege.

121. Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.”

Din interpretarea coroborată a considerentelor Curţii Constituţionale, mai sus citate, instanţa are în vedere că, desi acestea se referă la criticile de neconstituţionalitate aduse unor reglementări din cuprinsul Legii nr.77/2016 privind darea în plată, oferă, totodată, un punct de plecare în analiza teoriei impreviziunii, invocată în speţă de reclamantă, prin indicarea împrejurărilor necesar a fi evidenţiate pentru a se putea reţine intervenirea acestei instituţii, inclusiv cu privire la contractele de credit incheiate sub imperiul vechiului Cod civil.

Astfel, din punct de vedere obiectiv, impreviziunea presupune, pe de o parte, existenţa unui eveniment viitor care trece dincolo de capacitatea rezonabilă de previzionare a părţilor, iar pe de altă parte, efectul de dezechilibrare gravă a prestaţiilor contractuale ale părţilor.

Astfel cum s-a reţinut în Decizia nr.623/2016 a Curţii Constituţionale, mai sus citată, impreviziunea vizează nu riscul inerent manifestării de voinţă care însoţeşte un contract cu executare succesivă (şi care implică posibilitatea prevederii sale de către părţi la momentul încheierii contractului, ca, de exemplu, o devalorizare/valorizare rezonabilă a monedei creditului, care reprezintă fenomene normale, curente, obişnuite, pe piaţa monetară), ci riscul supraadăugat, care presupune intervenirea unor situaţii excepţionale, care nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil de un consummator mediu, diligent, la momentul încheierii contractului şi care fac ca executarea contractului să devină excesiv de oneroasă pentru debitor şi, în consecinţă, vădit injustă.

În acord cu opinia reclamantei, aşa cum s-a arătat mai sus, evoluţia cursului de schimb CHF/LEI de la data încheierii contractului de credit (27.08.2008) şi până la data decesului împrumutatului (24.02.2017) a fost una imprevizibilă, imposibil de anticipat de către debitorul împrumutat, aceasta în contextul evoluţiei constante şi a unor fluctuaţii curente, rezonabile, obişnuite, a cursului valutar CHF/lei într-o perioadă de 5 ani anterior încheierii contractului de credit, aşa cum s-a exemplificat mai sus.

Prin urmare, instanţa constată că hipervalorizarea CHF (moneda creditului) în raport de moneda naţională, ulterior încheierii contractului de credit şi pe parcursul derulării sale, reprezintă un eveniment cu caracter imprevizibil, exceptional, imposibil de previzionat de către împrumutat.

Pe de altă parte, din punct de vedere subiectiv, respectiv al analizării existenţei unei executări excesiv de oneroase din partea împrumutatului şi, implicit, a dezechilibrului contractual, instanţa trebuie să verifice toate împrejurările raportului juridic dintre părţi, respectiv dacă părţile nu ar fi încheiat contractual sau nu l-ar fi încheiat în asemenea condiţii.

În acest sens, instanţa va avea în vedere că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, pentru un consumator mediu, obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, există o fluctuaţie a cursului monedă naţională-monedă străină; în plus, chiar dacă variaţia cursului monetar este de notorietate, nicio parte contractuală nu poate să prevadă cu precizie care vor fi diferenţele, pozitive şi/sau negative, pentru toate părţile.

Expunerea consumatorului la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat în fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătură specifică contractelor de credit accesate în monedă străină. Chestiunea care trebuie dezlegată se referă la diferenţa de curs valutar care poate fi în mod rezonabil previzionată şi acceptată de către un observator obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, respectiv cea care depăşeşte limitele rezonabilităţii, cu alte cuvinte aceasta impune a se face distincţia între riscul inerent al contractului (previzionarea şi suportarea, de către consummator, împrumutat, a unei devalorizări sau valorizări rezonabile a monedei străine a creditului) şi cel supraadăugat (imposibil de previzionat, cu caracter exceptional, care presupune intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul încheierii contractului, precum valorizarea excesivă a monedei creditului), în caz contrar s-ar goli de conţinut instituţia impreviziunii.

În speţă, s-a exemplificat mai sus evoluţia cursului de schimb CHF/LEI pentru perioada 27.08.2008 (data încheierii contractului) şi 24.02.2017 (data survenirii decesului împrumutatului, soţul reclamantei), rezultând aproape o dublare a valorii CHF în raport de moneda naţională (procentual, o creştere de aproape 52% a valorii monedei străine faţă de moneda naţională), iar prin expunerea împrumutatului şi, ulterior, a reclamantei, la această creştere excesivă a valorii CHF echilibrul contractual a fost grav afectat, schimbându-se radical condiţiile de la momentul acordării creditului şi, implicit, al încheierii contractului.

În lipsa unei definiţii legislative a noţiunii de onerozitate excesivă, instanţa apreciază că procentul de aproape 52% de creştere a valorii obligaţiei împrumutatului reprezintă un criteriu fundamental în conturarea riscului supraadăugat al contractului, suportat de consumator.

În concluzie, instanţa va reţine îndeplinirea condiţiilor impreviziunii în prezenta cauză şi va da curs solicitării reclamantei de remediere a contractului, în sensul adaptării acestuia, în aplicarea principiului echităţii şi a bunei-credinţe, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr.623/2016, mai sus citate.

Aşa cum s-a arătat mai sus, singurul aspect ce atrage dezechilibrul contractual, invocat de reclamantă şi argumentat de instanţă, potrivit celor iterate mai sus, este valorizarea excesivă a monedei contractului (CHF), astfel că instanţa va dispune adaptarea pentru viitor a clauzei stipulate în contractul de credit nr……………….., în sensul că toate sumele datorate în temeiul acestui contract se vor calcula la o valoare a valutei CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății sumelor respective și valoarea valutei CHF de la momentul contractării (27.08.2008), la care se va adăuga valoarea valutei CHF de la momentul contractării.

În considerarea principiului accesorium sequitur principale, instanţa va admite în parte şi capătul accesoriu de cerere şi va obliga pârâta să restituie reclamantei, în calitate de moștenitoare legală a autorului său, defunctul Buzaș Alexandru, sumele excedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menționată, începând cu data decesului numitului Buzaș Alexandru (24.02.2017) până la data adaptării contractului de împrumut, prin aplicarea formulei de calcul susmenționate.

Cu privire la data de referinţă stabilită pentru restituirea sumelor achitate în plus de către împrumutat, instanţa are în vedere data decesului împrumutatului Buzaş Alexandru (24.02.2017) şi nu data achitării primei rate, aşa cum a solicitat reclamanta, având în vedere aceleaşi considerente suscitate din Decizia Curţii Constituţionale nr.623/2016, care statuează expres că, în ipoteza constatării intervenirii impreviziunii, adaptarea contractului şi “reinstaurarea” echilibrului contractual produc efecte numai pentru viitor, şi nu retroactiv, or instanţa a analizat teoria impreviziunii şi implicaţiile acesteia asupra contractului în litigiu pentru perioada de referinţă cuprinsă între data încheierii contactului (27.08.2008) şi până la data intervenirii decesului lui B.A. (24.02.2017), apreciind că, de la această ultimă data, se impune adaptarea contractului de credit, acesta fiind evenimentul major care a determinat caracterul excesiv de oneros al obligaţiei de plată a ratelor de credit asumate prin contract şi preluate de soţia defunctului (reclamanta) ulterior decesului împrumutatului.

Cum niciuna dintre părţi nu a făcut dovada avansării vreunei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta G.A. SA prin întâmpinare.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.A. invocată de pârâta G.A. SA prin întâmpinare, și, în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu pârâta G.A. SA, ca fiind formulată de o persoană fără legitimitate procesuală activă în cauză.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu pârâta P. BANK ROMÂNIA SA,  și, în consecință:

Constată intervenirea impreviziunii în derularea contractului de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr……………, încheiat între pârâtă, în calitate de bancă, pe de o parte, și numitul B.A., în calitate de împrumutat, pe de altă parte, și, prin urmare:

Dispune adaptarea contractului de împrumut susmenționat, în sensul că toate sumele datorate în temeiul acestui contract se vor calcula la o valoare a valutei CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății sumelor respective și valoarea valutei CHF de la momentul contractării (27.08.2008), la care se va adăuga valoarea valutei CHF de la momentul contractării.

Obligă pârâta să restituie reclamantei, în calitate de moștenitoare legală a autorului său, defunctul B.A., sumele excedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menționată, începând cu data decesului numitului B.A. (24.02.2017) până la data adaptării contractului de împrumut, prin aplicarea formulei de calcul susmenționate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 iunie 2018.

PREŞEDINTE

GREFIER

Domenii speta

Spete similare