Dispoziţiile oug nr. 34/2004 se aplică numai în cazul contractelor încheiate între un profesionist şi un consumator, iar dreptul de retragere este prevăzut doar în situaţia contractelor la distanţă sau încheiate în afara spaţiilor comerciale. Însă, în spe

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de … sub nr. … pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamanta TMC SRL în contradictoriu cu pârâta C. România SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea actului adiţional nr. … din data de 16.02.2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.685,6 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost contactată pe e-mail de către un reprezentant al pârâtei, care i-a trimis o ofertă.

În continuare, a susţinut că a observat, în cuprinsul ofertei, un număr nou de telefon, pe care nu l-a solicitat, iar actul conţine clauze abuzive, care nu au fost negociate şi care încalcă prevederile art. 1, 4 şi 7 din Legea nr. 193/2000.

Reclamanta a precizat că este obligată să menţină actul adiţional timp de 2 ani, motiv pentru care a solicitat anularea contractului în baza OUG nr. 34/2014, însă pârâta nu a răspuns în scris şi nu a anulat contractul. 

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriu.

Cererea a fost legal timbrată (filele 38 şi 45).

La data de 18.08.2018, reclamanta a depus precizări prin care a indicat că solicită anularea contractului deoarece pârâta nu a precizat în cuprinsul acestuia dreptul de retragere în termen de două săptămâni.

A susţinut că actul adiţional conţine o clauză în sensul că trebuie menţinut doi ani, care nu a fost prezentată în ofertă şi nu a fost negociată.

Reclamanta a motivat că încheierea unui asemenea contract i-a produs prejudicii materiale şi morale.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar, pe fond, a solicitat, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 1 din Codul consumului, prin consumator se înţelege doar persoana fizică ori grupul de persoane fizice constituie în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, în timp ce reclamanta este persoană juridică şi nu poate fi încadrată noţiunea de „consumator”.

Pe fond, a susţinut că legislaţia referitoare la clauzele abuzive se aplică numai contractelor încheiate între profesionişti şi consumatori, iar clauza vizând dreptul Orange România de a percepe despăgubiri a fost agreată prin semnarea contractului.

A motivat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de plată integrală, la scadenţă, a contravalorii facturilor emise de C România pentru serviciile prestate, iar, în temeiul art. 1531 C. civ., creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

Pârâta a adăugat că dreptul C România de a impune perioade minime obligatorii şi despăgubiri este prevăzut expres în decizia ANCOM nr. 158/2015.

A evidenţiat că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea daunelor morale deoarece este o societate comercială, neputând suferii prejudicii reparabile prin plata unor daune morale.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 C. proc. civ.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a indicat că Legea nr. 72/2013 interzice stipularea clauzelor abuzive în contractele dintre profesionişti.

A precizat că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar pârâta aplică tarife care nu sunt prevăzute în contract.

În temeiul art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă. Totodată, instanţa a respins proba cu interogatoriu ca nefiind utilă.

La termenul din data de 06.12.2018, instanţa a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale active ca o apărare de fond.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 16.02.2017, a fost încheiat actul adiţional nr. …, între pârâtă, în calitate de furnizor, şi reclamantă, în calitate de client, având ca obiect un abonament pentru furnizarea serviciilor de telefonie mobilă (filele 2-3). Din cuprinsul contractului rezultă că acesta a fost semnat şi ştampilat de către ambele părţi (fila 3).

În drept, art. 2 pct. 1 din OUG nr. 34/2004 defineşte noţiunea de „consumator” drept „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii (subl. ns.), aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. În continuare, art. 3 alin. (1) stabileşte că „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator (subl. ns.), inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală”. Totodată, potrivit art. 9 alin. (1), „Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale (subl. ns.), fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14”.

Din interpretarea normelor menţionate rezultă că dispoziţiile OUG nr. 34/2004 se aplică numai în cazul contractelor încheiate între un profesionist şi un consumator, iar dreptul de retragere este prevăzut doar în situaţia contractelor la distanţă sau încheiate în afara spaţiilor comerciale.

Însă, în speţă, reclamanta este organizată sub forma unei persoane juridice. Prin urmare, reclamanta nu se încadrează în noţiunea de „consumator”, prevăzută de art. 2 pct. 1 din OUG nr. 34/2004, motiv pentru care contractul încheiat de aceasta cu pârâta reprezintă o convenţie dintre profesionişti, iar nu un contract dintre un profesionist şi un consumator. În consecinţă, dispoziţiile OUG nr. 34/2004 nu sunt aplicabile actului adiţional nr. … , astfel încât nu se poate reţine existenţa vreunui drept de retragere din contract în favoarea reclamantei.

În plus, dreptul de retragere intervine doar în cazul contractelor la distanţă sau din afara spaţiilor comerciale, pe când, în prezenta cauză, actul adiţional a fost semnat şi ştampilat de către ambele părţi şi nu a fost întocmit în afara spaţiilor comerciale, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) din OUG nr. 34/2004.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia nu a cunoscut introducerea unui nou număr de telefon este neîntemeiată, fiind infirmată de mijloacele de probă aflate la dosar. Astfel, din mesajul transmis pe e-mail de către reprezentanţii pârâtei rezultă că oferta a fost prevăzută pentru numărul de telefon 0745574649 (fila 4). În plus, acelaşi număr de telefon a fost indicat şi în actul adiţional, semnat şi ştampilat de către reclamantă (fila 2). Într-o atare situaţie, nu se poate susţine că reclamanta nu a cunoscut numărul de telefon pentru care a fost emisă oferta de servicii.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii (subl. ns.), care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

După cum s-a arătat, reclamanta este organizată sub forma unei persoane juridice, motiv pentru care nu poate fi inclusă în noţiunea de „consumator”, iar dispoziţiile Legii nr. 193/2000 nu îi sunt aplicabile. Astfel, nu poate fi cercetat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în actul adiţional nr. … prin prisma Legii nr. 193/2000.

Argumentul reclamantei în sensul că actului adiţional îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 72/2013 nu poate fi reţinut din următoarele considerente:

Art. 12 din Legea nr. 72/2013 arată că „Practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă”, iar art. 13 pct. b) prevede că „În determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, în special de: b) nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor”.

Aşadar, din interpretarea acestor prevederi rezultă că dispoziţiile art. 12 sunt aplicabile în cazul unei clauze contractuale care afectează drepturile creditorului. Or, în speţă, calitatea de creditor revine pârâtei, aceasta fiind titulara dreptului de a obţine plata contravalorii serviciilor furnizate. Totodată, reclamanta nu a probat încălcarea de către pârâtă a principiului bunei-credinţe. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 72/2013.

Având în vedere argumentele anterioare, actul adiţional nr. … nu este lovit de nulitate, motiv pentru care acţiunea este neîntemeiată sub acest aspect.

Referitor la acordarea despăgubirilor materiale şi morale, având în vedere faptul că actul adiţional nu este lovit de o cauză de nevalabilitate şi nu s-a constatat existenţa vreunei clauze abuzive, iar plata despăgubirilor este accesorie acestui capăt de cerere, rezultă că solicitarea reclamantei este neîntemeiată. În plus, reclamanta nu a probat existenţa vreunui prejudiciu material sau moral cauzat de încheierea actului adiţional nr. … .

Din aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cazul cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanţa va respinge solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată deoarece aceasta nu este partea care a câştigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta TMC SRL cu sediul în  … în contradictoriu cu pârâta C România SA cu sediul în … ca neîntemeiată.

Respinge solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.12.2018.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare