Contestaţie creditor. Legea nr.77/2016. Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea impreviziunii atat în temeiul art.969 şi art.970 C.civ. 1864 (aplicabil în cauză contractului de credit nr. ./24.01.2011, conform art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.04.2019, sub nr.10238/299/2019, contestatoarea B. S.R.L., in contradictoriu cu intimatii IV,  IIV, CNP-2940930211204,  si IMS, a formulat contestaţie la cererea de plată comunicată prin notificarea nr.803/28.03.2019, inregistrata la intimata in data de 29.03.2019 sub nr.1686, privind darea în plată a imobilului situat în N., intersectie cu str. X, judetul C. , identificat prin numar cadastral ..., intabulat in cartea funciara nr....9 a localitatii N. si a imobilului situat in B., str. Int. G. ...,  sector 1, avand numar cadastral ..., intabulat in cartea funciara nr. ... a municipiului Bucuresti, sector 1.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, la data de 25.04.2012 intre B.  S.A. si intimatii IV, in calitatea de imprumutat si garant ipotecar si IMS, in calitate de garant ipotecar, a fost încheiat contractul de credit imobiliar nr.00050/25.04.2012, având ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 820.000 lei cu ipoteca de rang I asupra imobilului situat în N. , intersectie cu str. X , judetul C. identificat prin numar cadastral ..., intabulat in cartea funciara nr....a localitatii N. si a imobilului situat in B., str. Int. G. ...,  sector 1, avand numar cadastral ..., intabulat in cartea funciara nr. ...a municipiului Bucuresti, sector 1, scadenta finala fiind la data de 20.04.2032. Acesta a fost modificat prin Actul aditional nr.1/17.06.2013, prin care au fost inlocuiti garantii ipotecari IV și IMS, cu  intimata IIV, in calitate de garant ipotecar. De asemenea, intre .  S.A. si intimatii IV, in calitate de imprumutat si garant ipotecar si IMS, in calitate de garant ipotecar, a  mai fost încheiat si contractul de ipoteca pentru garantarea creditului nr.0/ ...2012. Intre Banca Transilvania S.A. si intimatul IV a mai fost incheiat si contractul de credit nr. ../.2011 pentru suma de 105.242 lei.

Contestatoarea a menţionat că, prin notificarea nr. ../28.03.2019, inregistrata la intimata in data de 29.03.2019 sub nr.1686, debitorii au solicitat prezentarea instituţiei sale la notar la data de 24.03.2020 pentru a încheia actul translativ de proprietate asupra imobilelor mentionate mai sus în vederea stingerii obligaţiilor provenite din contractul de credit imobiliar nr. ../25.04.2012 si din contractul de credit nr. ../24.01.2011.

Cu privire la inadmisibilitatea notificării, contestatoarea a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca debitorii sa poata beneficia de darea in plata a imobilelor. Fiind sesizată cu notificarea de la art.5, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce, îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia. Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului. Aşadar, nici probarea condiţiilor în faţa instanţei de judecată nu ar putea să determine, în mod retroactiv, admisibilitatea notificării.

In continuare, contestatoarea sustine ca debitorii nu au facut dovada impreviziunii iar sarcina probei imposibilitatii fortuite de executare revine celui care face notificarea de dare in plata, respectiv debitorului. Or, in notificarea transmisa de catre intimatii din prezenta cauza nu a fost indicat niciun element prin care sa se faca dovada aparitiei cazului de impreviziune, notificarea trebuind sa cuprinda in mod obligatoriu detalierea conditiilor impuse de lege pentru a obtine dare in plata. Se mai sustine ca, in aceste conditii, notificarea de dare in plata apare ca fiind un abuz din partea debitorilor cu atat mai mult cu cat, contestatoarea a fost invitata la notar la un an de la data notificarii, respectiv 24.03.2020.

In drept, contestatoarea a invocat Legea nr.77/2016.

In dovedire, contestatoarea a solicitatat proba cu acte.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru in suma de 20 lei.

Intimatii, legal citati, nu au depus întâmpinare si nici nu s-au prezentat in fata instantei pentru a combate in fapt si in drept sustinerile contestatoarei.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 25.04.2012 intre B.  S.A. si intimatii IV , in calitatea de imprumutat si garant ipotecar si IMS, in calitate de garant ipotecar, a fost încheiat contractul de credit imobiliar nr.  .../25.04.2012, având ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 820.000 lei cu ipoteca de rang I asupra imobilului situat în N. , intersectie cu str. X, judetul C. , identificat prin numar cadastral  ...., intabulat in cartea funciara nr.... a localitatii N.  si a imobilului situat in B , str. Int. G. ... sector 1, avand numar cadastral .., intabulat in cartea funciara nr. ... a municipiului Bucuresti, sector 1, scadenta finala fiind la data de 20.04.2032. Acesta a fost modificat prin Actul aditional nr.1/17.06.2013, prin care au fost inlocuiti garantii ipotecari IV si IMS, cu  intimata IIV, in calitate de garant ipotecar. De asemenea, intre Banca T. S.A. si intimatii IV in calitate de imprumutat si garant ipotecar si IMS, in calitate de garant ipotecar, a  mai fost încheiat si contractul de ipoteca pentru garantarea creditului nr..../2012. Intre Banca T. S.A. si intimatul IV a mai fost incheiat si contractul de credit nr. .../.2011 pentru suma de 105.242 lei. B. S.R.L. are calitatea de cesionar de drepturi al Bancii T. S.A.

Prin notificarea nr.803/28.03.2019, inregistrata la intimata in data de 29.03.2019 sub nr.1686, debitorii au solicitat prezentarea instituţiei sale la notar la data de 24.03.2020 pentru a încheia actul translativ de proprietate asupra imobilelor mentionate mai sus în vederea stingerii obligaţiilor provenite din contractul de credit imobiliar nr./25.04.2012 si din contractul de credit nr. .../24.01.2011.

Instanţa reţine că, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.77/2016, în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art.5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de actul normativ anterior menţionat.

Conform art.5 alin.1 din Legea nr.77/2016, în vederea aplicării acestei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. 

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa reţine următoarele:

Conform art.4 alin.1 din Legea nr.77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

In speta, B. S.R.L. nu a contestat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.4 din Legea nr.77/2016 ci si-a intemeiat cererea pe faptul ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea impreviziunii.

Instanta retine astfel ca, aceasta aparare este intemeiata in sensul ca, in speta, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea impreviziunii atat în temeiul art.969 şi art.970 C.civ. 1864 (aplicabil în cauză contractului de credit nr. ./24.01.2011, conform art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 în raport de data încheierii contractului de credit) cat si in baza art.1.271 din noul cod civil aplicabil contractului de credit imobiliar nr. .../25.04.2012, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr.623/25.10.2016, au fost reţinute următoarele:

„119. Aşadar, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art.57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

120. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art.11 teza întâi raportate la cele ale art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr.77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art.4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art.7 din lege, respectiv art.8 ori în cadrul art.9 din aceeaşi lege.

121. Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr.77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art.969 şi art.970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr.77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.”

Astfel, în lumina celor statuate de instanţa de contencios constituţional prin decizia anterior menţionată, în afară de cerinţele prescrise de art.4 din Legea nr.77/2016, trebuie invocate şi dovedite condiţiile specifice impreviziunii, respectiv condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului) şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale).

Sub imperiul Codului civil din 1864, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art.970, conform cărora „convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.'' Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Conform art.1.271 din noul cod civil:’’ (1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei. (2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă: a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;  d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.’’

Prin urmare, in esenţă, impreviziunea intervine când în cursul executării contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face în concret obiectul unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supra-adăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

De asemenea, regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului. Ca principiu general, echitatea se manifestă sub două aspecte: obiectiv - denumind principiul exactei compensaţii cu implicarea egalităţii de tratament - şi subiectiv - însemnând luarea în considerare a unei situaţii particulare, de regulă, slăbiciunea unei părţi contractante.

Din coroborarea dispoziţiilor art.969 şi art.970 C.civ. 1864 si art.1.270 din noul cod civil rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forţa obligatorie pe care acesta o are pentru părţile contractante, pe de-o parte, şi buna-credinţă în executarea acestuia, pe de altă parte. Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa. Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului.

Aşadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forţa obligatorie şi executarea cu buna-credinţă), principii care nu au existenţă de sine stătătoare, ci se condiţionează reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situaţie imprevizibilă, însă niciuna dintre părţile contractante nu abdică de la obligaţiile care îi revin potrivit executării cu bună-credinţă a contractului. Prin urmare, echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele.

Astfel, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti.

Analizând in concret prezenta speta, instanta observa ca, asa cum in mod corect a sustinut si contestatoarea, nici în cuprinsul notificării de dare în plată si nici in fata instantei de judecata in prezentul dosar, intimatii nu au învederat contestatoarei sau instantei situaţia de excepţie care ar fi generat imposibilitatea obiectivă viitoare de a rambursa creditele, limitându-se la a invoca indeplinirea condiţiilor formale prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art.4 alin.1 din legea nr.77/2016. În mod evident, sub acest aspect, notificarea nu răspunde scopului legii, astfel cum acesta a fost definit în expunerea de motive a actului normativ şi explicat în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.623/25.10.2016, darea în plată ca mod special de stingere a obligaţiilor asumate, neputându-şi produce efectele prevăzute de lege „de plano”, prin simpla transmitere a intenţiei debitorului către creditorul său, o astfel de interpretare devenind contrară dispoziţiilor art.11 alin.1 din Legea nr.77/2016. Nici in fata instantei debitorii nu au indicat niciun aspect in legatura cu situatia lor financiara, nu au depus intampinare si nu au depus niciun inscris in sustinerea notificarii si a imposibilitatii de achitare a creditelor.

Se mai retine de asemenea si perioada mare, de 1 an, de la data inregistrarii notificarii la contestatoare, respectiv 29.03.2019 si data la care debitorii au solicitat prezentarea contestatoarei la notar, respectiv 24.03.2020. Or, in mod evident, daca situatia debitorilor era una asa de grava incat nu mai puteau continua derularea contractelor de credit, atunci nu se explica cum de si-au mai permis sa mai astepte inca un an pana sa se prezinte la notar, notificarea fiind in mod evident transmisa numai pentru a impiedica continuarea executarii silite impotriva lor.

In fine, instanta mai observa si ca, astfel cum rezulta din relatiile cu privire la veniturile debitorilor, obtinute de catre instanta in baza rolului activ, veniturile acestora pe anii 2018-2019 sunt unele considerabile, care le permit continuarea derularii contractelor (f.145-150).

Oricum, instanta apreciaza ca, in mod evident, schimbarea împrejurărilor pe care părţile le-au avut în vedere la momentul încheierii contractului şi care constau, în esenţă, în fluctuaţiile veniturilor nu se circumscriu intervenirii unei situaţii excepţionale care să poată fi asimilată unui risc supra-adăugat, astfel cum a fost definit de către Curtea Constituţională, ci unui risc asumat şi previzibil în condiţiile unui climat economico-social în dinamică. Ceea ce doreşte judecătorul fondului să evidenţieze nu este în mod necesar dovedirea unei teze conform căreia este absolut improbabil ca o persoană să aibă acelaşi venit pe o perioadă asimilată celei active pentru o persoană fizică (respectiv 30 de ani), ci faptul că este în mod rezonabil şi mai lesne de acceptat varianta în care o persoană realizează venituri în dinamică, în sens negativ sau pozitiv şi care în contextul social şi economic al unei societăţi marcate de ideea de tranziţie ar trebui să plaseze orice consumator diligent pe o poziţie de prudenţă.

Scăderea veniturilor nu poate fi considerata un eveniment exterior intimatilor, imprevizibil şi care să imprime actului juridic încheiat între părţi un caracter excesiv al obligaţiilor care incumbă în sarcina acestora.

Chiar dacă, în motivarea Deciziei nr.623/2016 Curtea Constituţională, se face referire la posibilităţile de plată ale debitorului, în sensul că executarea obligaţiei contractuale ar presupune un efort exorbitant şi vădit nerezonabil din partea acestuia, acest criteriu se analizează coroborat cu incidenţa evenimentului imprevizibil care a determinat această imposibilitate de plată. Supraîndatorarea debitorului nu constituie, în sine, un caz de impreviziune, ci eventual, efectul intervenirii acesteia.

Pe cale de consecinta, instanta constata că intimatii nu au invocat/dovedit niciun motiv de natură să constituie per se o împrejurare excepţională şi de neprevăzut care să determine incidenţa impreviziunii. De asemenea, nu poate fi primita nici o eventuala aparare in sensul ca Legea nr.77/2016 nu instituie nicio obligatie in sarcina consumatorului de a face dovada ca intampina dificultati la rambursarea creditului, in speta neputand fi vorba numai despre o simpla decizie de oportunitate. Or, in raport de toate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr.623/25.10.2016, instanta apreciaza ca, in situatia de fapt din speta, intimatii nu pot invoca cu succes in favoarea lor beneficiul Legii nr.77/2016.

Prin urmare, pentru toate aceste considerente, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.77/2016, instanţa urmează să admită cererea, să constate că notificarea nr.803/28.03.2019, inregistrata la intimata in data de 29.03.2019 sub nr.1686, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.77/2016 si sa dispuna repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr.77/2016.

In baza art.453 alin.1 din NCPC, instanta va obliga intimatii sa achite contestatoarei cheltuieli de judecata in suma de 20 lei taxa de timbru.

Domenii speta

Spete similare