Acţiune în răspundere delictuală

Sentinţă civilă 514 din 14.03.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. S, sub nr…./…/….. ca urmare a disjungerii din dosarul iniţial nr. …./…/…., al T. C. S, prin care reclamanta G. E. a chemat în judecată pe intimaţii L.T.C.L.B., I.S.J.C.S., U.A.T. R., U.S.H şi M.E.C.T.S., a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

•obligarea intimaţilor L.T.C.L.B şi I.S.J.C.S la încadrarea reclamantei pe postul de profesor corespunzător specializării conferite de diploma de absolvire a Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B – program de studii psihologice din cadrul U.S.H., începând cu data de 01.08.2009 şi până la 31.08.2012, precum şi obligarea intimatului L.T.C.L.B la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;

•obligarea intimaţilor L.T.C.L.B şi U.A.T. R la plata diferenţei de drepturi salariale dintre salariul corespunzător funcţiei de profesor şi salariul efectiv plătit în perioada 01.08.2009 - 31.08.2012, sume actualizate cu rata inflaţiei aplicată la data plăţii efective;

•obligarea intimaţilor U.S.H. şi M.E.C.T.S. la plata sumei de 70 000 lei, în temeiul art. 1349 rap. la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, reprezentând daune morale pentru prejudiciul produse prin lipsirea de diploma de absolvire pentru o perioadă de mai bine de 6 ani de la data absolvirii şi promovării examenului de licenţă, neputând fi încadrată şi remunerată conform studiilor;

•obligarea intimaţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C.P.C.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2016, instanţa a dispus disjungerea petitului 3, respectiv “obligarea intimaţilor U.S.H. şi M.E.C.T.S. la plata sumei de 70 000 lei, în temeiul art. 1349 rap. la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, reprezentând daune morale pentru prejudiciul produse prin lipsirea de diploma de absolvire pentru o perioadă de mai bine de 6 ani de la data absolvirii şi promovării examenului de licenţă, neputând fi încadrată şi remunerată conform studiilor”, şi formarea unui nou dosar la care au fost ataşate copii după înscrisuri în prezenta cauză.

Astfel, acesta a fost înregistrată la data de 30.09.2016, pe rolul T. C. S pe rolul completul C3(0) litigii de muncă şi asigurări sociale, obiectul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză fiind: obligarea intimaţilor U.S.H.  şi M.E.C.T.S.la plata sumei de 70 000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs prin lipsirea de diploma de absolvire pentru o perioadă de 6 ani de la data absolvirii şi promovării examenului de licenţă, neputând fi încadrată şi remunerată conform studiilor efectuate.

 În motivare, reclamanta a menţionat că, urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B. din cadrul U.S.H. – cu licenţă în psihologie, i-a fost eliberată adeverinţa nr. …/…., având termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licenţă şi întrucât diploma de licenţă nu i s-a eliberat, reclamanta a primit o nouă adeverinţă având nr. …/…..

De asemenea a mai arătat că în anul 2011 a absolvit Programul de Master Consiliere psihologică şi educaţională din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B. - sesiunea iunie-iulie 2011, pentru care i-a fost eliberată adeverinţa nr. …/…., fiind valabilă 12 luni, până la eliberarea diplomei de master.

Ca urmare a solicitărilor repetate de eliberare a diplomei de licenţă şi întrucât aceasta nu a fost eliberată, reclamata a învederat că, la data de 11.09.2012 împreună cu alţi colegi a sesizat instanţa de judecată, iar prin sentinţa civilă nr 8504 din 16.12.2013 pronunţată de T.T., rămasă definitivă prin decizia nr. …. din ….. pronunţată de CAT, intimaţii M.E.C.T.S. şi U.S.H. au fost obligaţi la tipărirea şi eliberarea diplomei de licenţă, a diplomei de master şi a certificatului de absolvire.

Reclamanta a mai menţionat că a fost salariată a intimatului Liceul L.T.C.L.B (fost GSIB) în funcţia de maistru instructor titular conform deciziei nr. …/…, iar în urma absolvirii cursurilor Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B din cadrul U.S.H. a solicitat ca, începând cu data de 01.08.2009, să fie retribuită cu un salariu aferent studiilor de licenţiată în psihologie, însă intimatul a refuzat această încadrare considerând că adeverinţa nr. …/…. este insuficientă, acest refuz menţinându-se în perioada 01.08.2009 - 31.08.2012, deşi reclamanta a depus numeroase adeverinţe în dovedirea studiilor. 

Astfel, reclamanta apreciază că, întreaga culpă pentru această situaţie revine atât intimatei U.S.H.  că nu a eliberat în termenul legal de un an diploma aferentă specializării absolvite, dar şi M.E.C.T.S. prin ministru, întrucât nu a aprobat tipărirea formularelor de diplomă şi a suplimentului la diplomă, fiind din acest motiv prejudiciată datorită faptului că i s-a refuzat încadrarea pe postul calificat, dar şi că nu a fost remunerată corespunzător studiilor superioare absolvite.

Faţă de petitul privind despăgubirile morale în cuantum de 70000 lei, pe care le solicită de la intimaţii U.S.H.  şi M.E.C.T.S., reclamanta a menţionat că sunt justificate pentru a compensa suferinţele de ordin fizic şi emoţional, deoarece timp de 6 ani şi o lună, după promovarea examenului de licenţă, aceasta nu s-a putut bucura de absolvirea unei facultăţi şi de toate beneficiile corespunzătoare studiilor superioare.

Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, existând o faptă ilicită şi anume refuzul de a elibera diploma de licenţă având ca autori pe intimaţii U.S.H.  şi M.E.C.T.S., iar această faptă a fost săvârşită cu vinovăţie, culpa fiind dovedită prin cele două hotărâri judecătoreşti menţionate.

În drept, reclamantă a invocat disp. art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 teza a doua, art. 1388, alin. 1, art. 1391, alin. 1 din Codul civil, art. 453 C.P.C., art. 2, lit. b şi lit. d din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, art. 167, alin. 5 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului, art. 104 şi art. 106 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Intimatul M.E.C.T.S. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar în susţinerea acestei excepţii a menţionat că, între reclamantă şi acest intimat nu există nici un raport juridic, reclamanta nefiind reprezentanta intimatei U.S.H. pentru a avea calitatea de a solicita eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate – acte de studii. Raportul juridic dedus judecăţii s-a născut ca urmare a încheierii contractului de studii între reclamantă şi intimata U.S.H.. Calitatea procesuală activă presupune identitate între persoana care formulează cererea de chemare în judecată, în calitate de reclamant şi cea care este subiect activ, în raportul juridic dedus judecăţii. Instituţiile de învăţământ particulare acreditate solicită eliberarea avizului pentru un număr de tipizate,  iar intimatul M.E.C.T.S., având în vedere atribuţiile sale de control şi monitorizare a modului de respectare a reglementărilor din domeniul său de activitate, verifică existenţa concordanţei între numărul de tipizate solicitate cu datele raportate de A.R.A.C.I.S. şi datele existente în cadrul Direcţiei Generale Învăţământ Superior, după care eliberează avizele respective, iar predarea acestora se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituţiei şi reprezentantul unităţii de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile şi numerele.

Faţă de petitul privind acordarea de daune morale pentru suferinţa produsă prin neeliberarea diplomei de licenţă de către intimata U.S.H., intimatul M.E.C.T.S. a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în susţinerea acestei excepţii a menţionat că nu există un raport juridic obligaţional izvorât din lege sau dintr-o convenţie între intimat şi reclamantă. În consecinţă, singurul raport juridic obligaţional s-a născut doar între reclamantă şi intimata U.S.H. ca urmare a încheierii contractului de studii, contract în care intimatul M.E.C.T.S. nu este parte. 

De asemenea, intimatul M.E.C.T.S. a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în susţinere a menţionat că cererea de despăgubire este o cerere accesorie petitului principal prin care se stabileşte dacă un act administrativ are caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru şi numai în situaţia în care instanţa va stabili că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege se poate antrena şi răspunderea pentru daune.

Mai mult, deşi cuantificarea prejudiciului nu este supusă unor criterii legale de determinare, doctrina apreciază că daunele se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv şi a intensităţii cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Intimatul a mai menţionat că reclamanta nu a făcut nici o dovadă cu privire la suferinţele morale astfel că, intimatul nu poate fi acuzat de suferinţa reclamantei atâta timp şi-a respectat toate obligaţiile prevăzute de cadrul normativ în vigoare la momentul respectiv cât şi în prezent.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 din C.P.C. şi Legea nr. 1/2011, iar în conformitate cu art. 411 şi art. 223 din C.P.C., a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului de la dezbateri.

Intimata U.S.H. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a intimatului M.E.C.T.S..

Prin întâmpinare intimata a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita despăgubiri, iar în motivare a arătat că, potrivit art. 2, alin. 1 din Ordinul 657/2014 “actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior sunt documente oficiale de stat cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate şi titluri şi/sau calificări dobândite”, iar potrivit  prevederilor art. 8, alin. 1 din acelaşi act normativ, obligaţia intimatei  U.S.H. este subsidiară obligaţiei intimatului M.E.C.T.S. de a emite avizul necesar tipizării formularelor de diplomă şi în consecinţă diploma de licenţă este un act administrativ emis de stat, cu caracter oficial, care impune judecarea prezentei cauze în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

A mai arătat că, termenul de prescripţie, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, cererea se adresează instanţei de contencios administrativ în termenul de un an, prevăzut la art. 11, alin. 1-2 din lege, astfel prezenta acţiune privind acordarea daunelor morale şi materiale este prescrisă faţă de termenul imperativ de prescripţie stabilit prin articolul menţionat.

Pe fondul cauzei, intimata consideră că nu a prejudiciat prin nici un act sau fapt pe reclamantă atâta timp cât a emis adeverinţa de studii nr. 837/2009, conform dispoziţiilor O.M. nr. 2284/2007, privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior şi a depus toate diligenţele în vederea obţinerii tipizatului, însă intimatul M.E.C.T.S. s-a opus nejustificat să îndeplinească sarcinile prevăzute prin O.M. nr. 2284/2007.

În ceea ce priveşte angajarea răspunderii civile delictuale, intimata a menţionat că, nu i se poate reţine vinovăţia şi nici existenţa faptei ilicite, având în vedere atât procedura de eliberare a diplomei de licenţă prevăzută prin O.M. nr. 2284/2007, cât şi poziţia procesuală în cauza nr. 1107/59/2012, în care intimata a recunoscut titlul de licenţiată al reclamantei şi nu s-a opus la eliberarea diplomei de licenţă, însă intimatul M.E.C.T.S. fiind cel care s-a opus nejustificat la eliberarea avizului necesar tipizării formularului destinat diplomei de licenţă.

Prin cererea de chemare în garanţie a intimatului M.E.C.T.S., intimata U.S.H. a solicitat obligarea acestuia la plata tuturor pretenţiilor solicitate intimatei, inclusiv a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru.

În susţinerea cererii de chemare în garanţie, intimata a menţionat că, intimatul M.E.C.T.S a refuzat nejustificat emiterea avizului necesar tipizării actelor de studii şi astfel intimata a fost ţinută să îndeplinească obligaţia faţă de reclamantă, de a elibera diploma de licenţă în termenul prevăzut de O.M. nr. 2284/2007. Răspunderea delictuală se naşte de regulă ca urmare a nesocotirii unei obligaţii legale, ori intimata a fost ţinută să emită în termen diploma de licenţă datorită refuzului intimatului de a aproba tipizarea formularelor. 

În drept, intimata a invocat disp. art. 205, art. 72- art. 74 din C.P.C. şi art. 1082 din vechiul Cod civil, solicitând în temeiul art. 453 din C.P.C., plata cheltuielilor de judecată şi judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului de la dezbateri, potrivit art. 411, alin. 2 din C.P.C.

Faţă de întâmpinarea depusă de către intimatul M.E.C.T.S., reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi pe fond obligarea intimatului în solidar cu intimata U.S.H.la plata unei despăgubiri morale în sumă de 70 000 lei pentru toate nedreptăţile la care a fost supusă, din cauza cărora starea de sănătate a reclamantei s-a deteriorat şi agravat. 

Faţă de întâmpinarea depusă de către intimata U.S.H., reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a menţionat cele arătate prin acţiunea introductivă, iar faţă de excepţia prescripţiei acţiunii în ceea ce privesc daunele morale, reclamanta a solicitat respingerea acestei excepţii cu motivarea acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului civil privind răspunderea civilă delictuală şi nu pe disp. art. 19, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. 

Faţă de cererea de chemare în garanţie a intimatului M.E.C.T.S., reclamanta a învederat că nu se opune admiterii acesteia, menţionând că în prin sentinţa civilă nr. 8504/2013 pronunţată în dosarul nr. 1107/59/2012, T.T. a admis în parte cererea de chemare în garanţie a intimatului M.E.C.T.S.

Faţă de cererea de chemare în garanţie, intimatul M.E.N.C.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, invocând pe cale de excepţie,excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în susţinerea acestei excepţii a menţionat că, potrivit art. 72, alin. 1 din C.P.C. admiterea unei cereri de chemare în garanţie e condiţionată de existenţa unui raport juridic între intimat şi chematul în garanţie. Între intimata U.S.H.şi M.E.N.C.S. nu există un raport de subordonare, prin art. 118, alin. 1, pct. A din Legea nr. 1/2011 este consacrat principiul autonomiei universitare, rectorul universităţii fiind responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de gestionare, completare şi eliberare a actelor de studii.

Intimatul a mai arătat că, singurul raport juridic obligaţional s-a născut doar între reclamantă şi intimata U.S.H., ca urmare a încheierii contractului de studii, contract în care intimatul M.E.N.C.S. nu este parte. 

Tot prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie, intimatul M.E.N.C.S. a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în susţinerea acesteia a învederat că cererea de despăgubire este o cerere accesorie petitului principal prin care se stabileşte dacă un act administrativ are caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru şi numai în situaţia în care instanţa va stabili că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege se poate antrena şi răspunderea pentru daune.

În consecinţă, intimatul a mai menţionat că, orice persoană trebuie să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei alte persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, cât şi a echivalentului lor valoric.

În drept, a invocat disp. art. 72 şi art. 205 din C.P.C.

Prin Sentinţa civilă nr……. din data de 25.10.2016, T. C. S a admis excepţia de necompetenţă materială a T. C. S invocată din oficiu în cauză şi în consecinţă a dispus declinarea în favoarea J. R. a competenţei de soluţionare a acţiunii civile reţinându-se că între reclamanta G. E. si intimaţii U.S.H. şi M.E.C.T.S. prin Ministru nu au existat raporturi de muncă, iar singurele raporturi juridice avute de reclamantă şi care au existat  rezultă, ca urmare a încheierii contractului de studii, contract în care intimata U.S.H. este parte, aceste raporturi juridice fiind supuse legislaţiei civile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul J. R. la data de 21.11.2016 sub nr…./…/…., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală – disjuns din dosarul nr…./…/…..

La data de 05.01.2017, pârâta U.S.H. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie prin care solicită respingerea acţiunii, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanţie a MENCS, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepţie invocă excepţia necompetenţei materiale a J. R., având în vedere obiectul pricinii, respectiv despăgubiri datorate pentru neemiterea diplomei de licenţă (act administrativ de stat) în termenul prevăzut de O.M nr.2284/2007, abrogat prin O.M nr.657/2014.

În motivare arată că în prezenta cauză nu poate fi vorba de o răspundere contractuală delictuală, ci de o răspundere în accepţiunea art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, întrucât conflictul s-a născut din nesoluţionarea în termen legal a cererilor privind avizul necesar tipizării formularelor de diplomă, formulare definite prin disp.art.2 alin.1 din Ordinul 657/2014 ca fiind „documente oficiale de stat, cu regim special”.

Tot pe cale de excepţie pârâta invocă excepţia prescripţiei termenului de a solicita despăgubiri, solicitând instanţei a constatat că prezenta acţiune privind solicitarea daunelor interese, daunelor morale şi materiale, este prescrisă faţă de termenul imperativ de prescripţie, stabilit de legiuitor prin disp.art.19 alin.2 din Legea 554/2004.

De asemenea, solicită instanţei a constata faptul că în dosarul nr…./../…. al T. T., a fost admisă cererea de chemare formulată în cauză şi în consecinţă a fost obligat Ministerul Educaţiei Naţionale să emită avizul necesar tipizării formularului destinat diplomei de licenţă pentru reclamant.

Prin cererea de chemare în garanţie a M.E.C.S. formulată în cauză, pârâta solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, acesta să fie obligat la plata tuturor sumelor solicitate de către reclamantă, cu orice titlu, inclusiv cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea şedinţei publice din data de 15.02.2017, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Reşiţa invocată de instanţă, din oficiu, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâţii U.S.H. şi  M.E.C.T.S, în favoarea T. C. S, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între T. C. S şi J.R., a dispus suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la C.A.T. pentru soluţionarea conflictului.

Prin Sentinţa civilă nr… din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 15 martie 2017, C.A.T. a stabilit competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile, în favoarea J. R..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul J. R. la data de 31.03.2017, sub acelaşi număr de dosar …/…/….

La data de 16.01.2018, pârâta U.S.H. a formulat şi depus Note scrise la dosar, prin care solicită, în principal, respingerea acţiunii faţă de ea, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanţie a MENCS, cu cheltuieli de judecată.

Consideră că, în speţă se impune ca M.E.N. să răspundă faţă de pretenţiile reclamantei, acestea fiind solicitate în legătură cu neeliberarea diplomei de licenţă în termenul legal.

De asemenea consideră că, despăgubirile de natură materială şi morală solicitate de reclamantă, pot fi acordate conform dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, sub condiţia respectării termenului de prescripţie de un an, prevăzut de art.19 din Legea nr.554/2004.

 Prin Notele de şedinţă depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de  11 aprilie 2018, reclamanta subliniază faptul că, dacă i-ar fi fost recunoscute studiile de către pârâtul M.E.C.T.S., i-ar fi fost eliberată diploma de absolvire, astfel încât ar fi trebuit să fie încadrată pe postul corespunzător pregătirii sale profesionale începând cu data de 01 august 2009, şi tot din acea dată ar fi trebuit să i se calculeze şi veniturile salariale portivit acelui post.

Faţă de cererea de chemare în garanţie arată că nu se opune admiterii acesteia.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială fiind audiată în calitate de martor numita M. E., declaraţia acesteia fiind ataşată la dosar

Analizând actele dosarului, prin prisma excepţia necompetenţei  materiale a J. R., invocată din oficiu, excepţie care se soluţionează cu prioritate potrivit art. 248Cod procedură civilă,  instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta U.S.H., instanţa reţine că prin regulatorul de competenţă efectuat de C.A.T., prin Sentinţa civilă nr… din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 15 martie 2017 pronunţată în dosar nr …/…/… , a fost  stabilită competenţa materială de soluţionare a prezentei acţiuni civile, în favoarea J. R., hotărârea fiind definitivă şi obligatorie în acest sens, context în care urmează a respinge ca nefântemeiată această excepţie.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocate de pârât M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU, raportat la obiectul cauzei – daune morale pentru suferinţa produsă ca urmare a neeliberării diplomei de licenţă de către U.S.H., instanţa reţine că între reclamantă şi pârâtul în cauză nu există raport juridic obligaţional, legal sau convenţional.

Singurul raport raport juridic obligaţional există între reclamantă şi pârât U.S.H. cu care a încheiat contractele de studii, contracte în care M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU nu este parte.

În consecinţă, instanţa , constatând întemeiată excepţia invocată, urmează a o admite, şi pe cale de consecinţă a respinge acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă .

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, instanţa constată că reclamanta a formulat prezenta acţiune privind acordarea daunelor morale întemeiat pe dispoziţiile codului civil vizând răspunderea delictuală, şi nu pe calea contenciosului administrativ. Astfel,  în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art  2528 alin 1 cod civil şi art 2517 cod civil în sensul incidenţei termenului general de prescripţie de trei ani, tremen care se calculează de la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr …/…, respectiv – 10.09.2014.

În condiţiile în care acţiunea civilă a fost înregistrată pe rolul T la data de 30.09.2016, instanţa constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului legal de prescripţie, astfel încât urmează a respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele :

Reclamanta G. E. a fost salariată a L.T.C.L.B (fost G.S.I.B.) în funcţia de maistru instructor, potrivit deciziei I.S.J. C-S nr. …/….

În urma absolvirii cursurilor Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B din cadrul U.S.H. a solicitat, ca începând cu data de 01.08.2009, să fie remunerată cu un salariu aferent studiilor potrivit adeverinţei nr. …/……., din care rezultă condiţiile de studii, respectiv promovarea examenului de licenţă obţinând titlul de licenţiat în psihologie în sesiunea iulie 2009. Intimatul a refuzat această încadrare considerând că este insuficientă adeverinţa, acest refuz menţinându-se în perioada 01.08.2009 - 31.08.2012, deşi reclamanta a depus numeroase adeverinţe în dovedirea studiilor absolvite. 

Ca urmare a solicitărilor repetate de eliberare a diplomei de licenţă şi întrucât aceasta nu a fost eliberată, la data de 11.09.2012, reclamata, împreună cu alţi colegi a sesizat instanţa de judecată, iar prin sentinţa civilă nr …… din …… pronunţată de T. T., rămasă definitivă prin decizia nr. …. din ….. pronunţată de C. A. T., intimaţii M.E.C.T.S, şi U.S.H .au fost obligaţi la tipărirea şi eliberarea diplomei de licenţă, a diplomei de master şi a certificatului de absolvire.

Prin prezenta acţiune reclamanta solicită obligarea pârâtelor U.S.H.şi M.E.C.T.S, la plata daunelor morale în sumă de 70 000 lei, pentru prejudiciul produs prin lipsirea de diploma de absolvire pentru o perioadă de mai bine de 6 ani de la data absolvirii şi promovării examenului de licenţă, neputând fi încadrată şi remunerată conform studiilor.

Având însă în vedere că în prezenta cauză nu se pune problema modalităţii în care o instituţie publică a înţeles a-şi derula activitatea, instanţa se va raporta în analiza pretenţiilor reclamantei la neeliberarea diplomei de absolvire în discuţie raportat la dispoziţiile art. 1349 şi urm din Codul civil.

Din dispoziţiile art. 1349 Codul civil, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

În ceea ce priveşte condiţia privitoare la existenţa unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, aplicând cele menţionate la datele speţei, instanţa constată că în cauza de faţă, fapta ilicită este reprezentantă de neeliberarea de către pârâtă a diplomei de absolvire a cursurilor Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie B. din cadrul U.S.H. reclamantei, aspect care rezultă din sentinţa civilă nr. … din ……. pronunţată de T. T., rămasă definitivă prin decizia nr. .. din … pronunţată de C. A. T., prin care intimaţii M.E.C.T.S, şi U.S.H. au fost obligaţi la tipărirea şi eliberarea diplomei de licenţă, a diplomei de master şi a certificatului de absolvire.

Cu privire la cerinţa referitoare la existenţa unui prejudiciu, instanţa reţine că prejudiciul reprezintă consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

În cauza de faţă, la analiza prejudiciului cauzat reclamantei, instanţa are în vedere încălcarea dreptului acesteia de eliberare a diplomei de absolvire a studiilor superioare, dar şi lipsirea de beneficiile ei în sensul încadrării pe un post corespunzător studiilor absolvite şi remunerarea în consecinţă.

Astfel, în acest context, starea de sănătate a reclamantei s-a degradat major, reclamanta suferind emoţional şi psihic pentru că deşi era absolventă de studii superioare, veniturile sale erau chiar mai mici decât ale unui profesor proaspăt absolvent , precum şi decât ale altor colegi care au absolvit aceeaşi specialitate dar la o altă facultate , fiind nevoită în urma îmbolnăvirii să solicite ieşirea la pensia anticipată.

În acest sens se au în vedere atât înscrisurile mediale depuse la dosarul cauzei, cât şi declaraţia testimonială a numitei M. E..

Din coroborarea adeverinţelor medicale cu declaraţia martorei M. E., instanţa reţine existenţa prejudiciului moral invocat de reclamantă, dar şi legătura de cauzalitate cu situaţia decursă din neeliberarea de către pârâtă a diplomei de absolvire a studiilor superioare, chiar dacă obligaţia acesteia de eliberare a diplomei era subsidiară celei a chematei în garanţie de aprobare a  tipăririi formularelor tipizate astfel cum s-a reţinut în mod definitiv de instanţele judecătoreşti în  cadrul dosarului nr …/../….. .

Astfel, instanţa reţine că, situaţia dedusă judecăţii, se înscrie în rândul prejudiciilor reparabile în sensul art. 1349 din Codul civil.

Cu privire la vinovăţia pârâtei şi a chematei în garanţie, instanţa reţine că aceasta a fost reţinută prin sentinţa civilă nr. …. din ….. pronunţată de T. T., rămasă definitivă prin decizia nr. …. din ……. pronunţată de C. A. T., fiind necesar ca reclamanta să apeleze la concursul instanţelor judecătoreşti în vederea obţinerii înscrisului în discuţie.

De remarcat că în cazul vinovăţiei este suficientă forma culpei spre atragerea răspunderii unei persoane, situaţie regăsită în litigiul dedus judecăţii.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa constată că acestea privesc atingeri aduse  personalităţii sociale, reclamanta simţindu-şi lezată demnitatea din punct de vedere profesional, dar şi fizic şi emoţional prin suferinţele purtate .

Faţă de considerentele expuse, instanţa urmează a admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâta U.S.H., precum şi cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU formulată de pârâta U.S.H..

În acest sens, va obliga pârâta U.S.H. să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de pretenţii, reprezentând daune morale, cuantumul acestora având menirea de a compensa suferinţele de ordin fizic şi emoţional suferite pe parcursul a şase ani de la data absolvirii facultăţii.

Raportat la faptul că obligaţia pârâtei de eliberare a diplomei era subsidiară celei a chematei în garanţie de aprobare a  tipăririi formularelor tipizate, instanţa urmează a obliga chematul în garanţie M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU să plătească pârâtei U.S.H. suma de 10.000 lei cu titlu de pretenţii, reprezentând daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art 451, 453 cpc, va obliga chematul în garanţie M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU să plătească pârâtei U.S.H. suma de 4305 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru şi onorariu de avocat.

Respinge excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta U.S.H..

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocate de pârât M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU, şi pe cale de consecinţă respinge acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă .

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâta U.S.H..

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta G. E. cu domiciliul în R., B-dul R., nr.25, sc.., et.., ap.., jud. C-S în contradictoriu cu pârâta U.S.H. cu sediul procesual ales în B., str.I. G., nr.., sector ..

Admite cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU cu sediul în B., str.G. B., nr…, sector ., formulată de pârâta U.S.H..

Obligă pârâta U.S.H. să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de pretenţii, reprezentând daune morale.

Obligă chematul în garanţie M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU să plătească pârâtei U.S.H. suma de 10.000 lei cu titlu de pretenţii, reprezentând daune morale.

Obligă chematul în garanţie M.E.C.T.S. PRIN MINISTRU să plătească pârâtei U.S.H. suma de 4305 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru şi onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Reşiţa.

 Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod proc. civ., azi  14.03.2019.