Acţiune în constatare

Decizie **** din 06.03.2019


DOSAR NR  X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI A CIVILĂ

I N C H E I E R E

Şedinţa publică de la: X

Tribunalul compus din:

PREŞEDINTE  X

JUDECĂTOR  X 

GREFIER X

Pe rol soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta- parata X ( fosta X SA ) împotriva sentinţei civile nr X pronunţată de Judecătoria Sector X în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamanta  X si tertul X SA, având ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns intimata-reclamanta prin avocat X, intimata-tert prin avocat  X, cu delegatiile la dosar, lipsind apelanta-parata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei obiectul cauzei, stadiul judecăţii şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care, precum si faptul ca tertul a depus la dosar, prin serviciul registratura, anexele la contractul de cesiune de creanta.

Intimata-reclamanta, prin apărător, arata ca actul depus la dosar mentioneaza ca cesionarul a dobandit o creanta in baza unui act aditional la contractul initial si ca apelul a fost facut mentionandu-se clauzele din contractul principal. Hotararea judecatoreasca se refera si la actele aditionale si la contractul initial.

Eurobank prin apărător, solicita a se observa ca in notificarea cesiunii depusa la dosarul cauzei  se prevede in mod foarte clar ca se cesioneaza contractul de credit, ca intr-adevar nu s-au mai mentionat si actele aditionale, insa apreciaza ca acest aspect se subînţelege.

Intimata-reclamanta, prin apărător, invedereaza ca se mentioneaza o creanta in baza unui act aditional, insă apreciaza ca nu este necesar a se depune inscisuri suplimentare pe acest aspect.

Tribunalul pune in discutie introducerea in cauza in raport de disp. art 39 alin 2 C.pr.civ a X SA

X, prin apărător, solicita admiterea cererii avand in vedere ca s-a facut dovada cesiunii de creanta.

Intimata-reclamanta, prin apărător, arata ca lasa la aprecierea instantei cererea formulată.

Fata de actele depuse la dosar, vazand disp. art 39 alin 2 C.pr.civ , tribunalul dispune introducerea in cauza, avand in vedere ca a intervenit un drept litigios cu titlu particular, a societatii X SA

Aparatorii celor două părţi, avand pe rand cuvantul solicita încuviintarea probei cu inscrisuri, respectiv inscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind cereri de soluţionat sau probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă parţilor cuvântul în calea de atac promovată.

Apelanta-parata X SA, prin apărător, solicita admiterea apelului formulat de X, schimbarea in parte a sentintei civile atacata, in sensul respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata. Solicita amanarea pronuntarii pentru a depune note scrise. 

Cu privire la caracterul abuziv al dobanzii, apreciaza ca in mod gresit instanta de fond a constatat acest caracter intrucat la momentul la care s-a depus cererea de credit chiar intimata-reclamanta a optat pentru un astfel de credit cu dobanda variabila. A avut cunostinta de acest contract de la data depunerii cererii de credit pana la data incheierii contractului , nu s-a precizat faptul ca s-au solicitat informatii suplimentare cu privire la acest aspect si ca acestea nu ar fi fost furnizate. In cuprinsul cererii introductive nu a fost invocat nici un viciu de consimtamant. Mai mult, clauzele cu privire la dobanda au un caracter clar si inteligibil astfel incat apreciaza ca nu sunt incidente disp. Legii 193/2000. Arata ca intelege să îsi rezerve dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecata pe cale separata.

Intimata-reclamanta, prin apărător, solicita respingerea apelului, mentinerea sentintei civile atacata ca fiind legala si temeinica. Arata ca nu sunt legale decat contractele incheiate potrivit legii, ca acesta nu este un contract incheiat potrivit legii pentru ca nu s-a negociat nimic, a fost un contract de adeziune. Dobanda variabila nefiind stabilita in ce conditii poate fi aplicata in contract la data incheierii, este clar ca este clauza abuziva si urmeaza a fi anulata.

T R I B U N A L U L:

Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise, amână pronunţarea asupra cauzei, astfel că

PENTRU ACESTE MOTIVE

D I S P U N E:

Amână pronunţarea cauzei la 06.03.2019.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.02.2019.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR

 GREFIER

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:X

DOSAR NR X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X SECŢIA X

DECIZIA CIVILĂ NR. X

Şedinţa publică de la: X

Tribunalul compus din:

PREŞEDINTE  X

JUDECĂTOR X

GREFIER X

Pe rol soluţionarea cererii de apel formulată de apelanta-parata X (fosta XSA ) si apelanta-parata X SA împotriva sentinţei civile nr X pronunţată de Judecătoria Sector X în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamanta X, având ca obiect actiune in constatare.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică de la X, susţinerile parţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceea dată care face parte integrantă din prezenţa şi când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate parţilor să depună note scrise, a amânat pronunţarea asupra cauzei la: X, când a decis următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin sentinţa civilă nr. X pronunţată în dosarul nr. X Judecătoria Sectorului X Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată-modificară de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta X SA a constatat  caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit nr.  X la art. 4.1 (privind comisionul de constituire garanţii), art. 4.3, art. 9.1, art. 9.2, art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, respectiv art. III pct. 2 din Condiţiile generale ale aceluiaşi act adiţional, declară nulitatea absolută a clauzelor menţionate anterior, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 9,95% pe an, fără a fi fost datorată, pentru perioada 03.08.2006-30.09.2009, respectiv a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 12% pe an începând cu data de 30.09.2009, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.141,3 lei, cu titlu de comision constituire garanţii perceput în mod abuziv, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respins cererea formulată de reclamantă în rest, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între reclamantă, în calitate de împrumutat, respectiv pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr. X, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 35.000 lei, cu obligaţia rambursării în 120 de luni, calculată de la data primei trageri din credit (f. 8-14).

De asemenea, părţile au încheiat actul adiţional nr. X

Nu s-a probat de către pârâtă că aceasta ar fi propus reclamantei încheierea unui nou act adiţional, spre respectarea dispoziţiilor OUG nr. 50/2010.

În drept - Legea aplicabilă în cauză:

Având în vedere data încheierii contractului de credit, raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum prevede art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a actualului Cod civil.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori (citată în continuare Lege), întrucât reclamanţii au calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice parte la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa a avut în vedere Legea nr.193/2000 în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei).

De asemenea, instanţa a reţinut caracterul derogator, special al dispoziţiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil/Codului de procedură civilă. Astfel, la soluţionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor încheiate între comercianţi şi consumatori trebuie avută în vedere Legea nr.193/2000 indiferent dacă persoana pretins prejudiciată s-a adresat direct instanţei de judecată, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Această împrejurare reiese în mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă: contractele încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi sunt contractele în care au fost stipulate clauze abuzive; dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă devin aplicabile în condiţiile principiului ”legea specială se completează cu legea generală”.

Aplicarea în cauză a Directivei nr. 93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege naţională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuşi de efect direct (înţeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor naţionale), în situaţia în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerinţe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiţionată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinţe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiţie în mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părţi nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanţa a analizat caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma dreptului Uniunii Europene (chiar şi prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Instanţa a apreciat că nu există nici un impediment în ceea ce priveşte interpretarea textului legii naţionale - art. 4 alin. 6 din Lege - în sensul că acesta se referă la preţul şi la obiectul contractului. Astfel, potrivit art.4 alin.6 din Lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Legiuitorul român a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, respectiv produsele şi serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

De altfel, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanţa naţională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .

În opinia CJUE, posibilitatea instanţei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă „un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul că respectivele clauze abuzive să nu creeze obligaţii pentru un consumator individual, cât şi pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanţei a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protecţie efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu îşi cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăţi în exercitarea lor” (Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 33).

Totodată, prin hotărârea pronunţată în cauza C-602/10,  SC Volksbank România SA împotriva Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi (CJPC), CJUE a reţinut că articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură naţională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituţiilor de credit obligaţii, care nu sunt prevăzute de directiva menţionată, în ceea ce priveşte tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri, precum şi că normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziţii de drept naţional prin care instituţiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.

În acelaşi sens, a reţinut instanţa de Luxemburg, în cauza C-348/14, Bucura împotriva Bancpost SA, următoarele:

„Articolele 3-5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul aprecierii sale cu privire la caracterul abuziv, în sensul articolului 3 alineatele (1) și (3) din această directivă, al clauzelor unui contract de credit de consum, instanța națională trebuie să țină seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea acestui contract. În această privință, revine instanței menționate obligația să verifice că, în cauza în discuție, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său. Joacă un rol decisiv în această apreciere, pe de o parte, aspectul dacă clauzele sunt redactate în mod clar și inteligibil astfel încât să îi permită unui consumator mediu, și anume un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat, să evalueze un astfel de cost și, pe de altă parte, împrejurarea legată de lipsa menționării în contractul de credit de consum a informațiilor considerate, având în vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a încheiat contractul, drept esențiale și în special a celor prevăzute la articolul 4 din Directiva 87/102, astfel cum a fost modificată”.

Mai mult decât atât, excluderea prevăzută de 4 alin. 2 din Directivă nu se poate aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului (Hotărârea din data de 26.04.2012 pronunţată în cauza C-472/10).

Concluzionând, instanţa poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecăţii în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Constituţia României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituţia României, care statuează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Cerinţele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:

Potrivit art. 4 alin. 1 şi alin. 2 din Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege (în forma în vigoare la data încheierii contractului), evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. 3 din Lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Totodată, art. 1 alin. 1 din Lege prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C 168/05, Rec., p. I 10421, punctul 25, Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C 243/08, Rep., p. I 4713, punctul 22, şi Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C 40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29).

Aşadar, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanţa a reţinut că din prima categorie fac parte convenţiile ale căror prevederi sunt rezultatul voinţelor concordante ale ambelor/tuturor părţilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor şi contrapunerilor sau chiar al concesiilor părţilor, în timp ce din a doua categorie fac parte convenţiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părţi, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, o parte având o poziţie economică superioară celeilalte; existenţa unei oferte generale şi abstracte (adresate tuturor potenţialilor contractanţi), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) şi detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante.

Convenţia de credit în discuţie, încheiată între părţi, are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menţionate: între reclamantă, parte contractantă aflată în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primei, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanta; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamanta doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul îşi poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condiţiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) şi nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” şi „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanta a avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.

Faptul că reclamanta a acceptat să semneze convenţia de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunţat la dreptul de a solicita anularea clauzelor. Totodată, simpla împrejurare că banca îi pune clientului la dispoziţie mai multe tipuri de contracte preformulate din care acesta poate alege o variantă sau alta nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior menţionate, instanţa a reţinut, în principiu, caracterul de adeziune al convenţia de credit analizate, şi deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de către reclamantă.

Clauzele contractuale criticate de reclamantă

1. Conform art. 4.1 din contract, creditul se acordă cu o dobândă de 9,95% pe an, valabilă în primele 3 luni, după care se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON în vigoare la respectivul moment.

Potrivit art. 4.3 din contract, pe parcursul derulării contractului banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele bancare…, fără însă a fi menţionat într-o manieră clară şi inteligibilă mecanismul de modificare a dobânzii.

Totodată, conform art. 2.2 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, rata anuală a dobânzii fixe la data încheierii contractului este de 12% pe an. În schimb, prin prevederile art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, s-au stipulat următoarele: rata anuală a dobânzii variabile este de 19,45% pe an; banca va revizui şi va actualiza permanent, dacă este cazul, nivelul dobânzii variabile, conform metodologiei descrise în condiţiile generale; dobânda anuală efectivă este de 19,15% pe an. De asemenea, prin art. III pct. 2 din Condiţiile generale ale aceluiaşi act adiţional s-a stipulat că rata anuală a dobânzii este specificată în condiţiile speciale şi va varia în conformitate cu metodologia descrisă în Anexa I.

Caracterul nenegociat al clauzei prevăzute la art. 4.3 din contract reiese din formularea utilizată de bancă, deoarece reclamanta nu a avut posibilitatea de a negocia prevederea din moment ce aceasta nu a fost clar exprimată (prin ipoteză, reclamanta nu putea face judecăţi de valoare cu privire la o dispoziţie contractuală pe care nu a putut-o înţelege).

Instanţa a constatat că reclamanta a putut afla de la data încheierii convenţiei numai caracterul variabil al dobânzii ulterior expirării primelor 3 luni contractuale, câtă vreme condiţiile în care modificarea dobânzii urma să aibă loc (elementele în raport de care nivelul dobânzii urma să fie modificat) nu au fost reglementate expres, neechivoc, în contract menţionându-se doar cu titlu general că „dreptul de a modifica dobânzile”, fără a indica elementele esenţiale în funcţie de care se poate determina dobânda variabilă.

Cazurile în care o convenţie poate fi amendată prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-şi prefigura de la început condiţiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanţa să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenţei şi temeiniciei acestora. Având în vedere formularea deosebit de generală, instanţa a considerat că art.  4.3 din contract, sub aspectul indicelui de referinţă stabilit de bancă, nu este clar, fără echivoc, ci permite pârâtei să modifice discreţionar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamanţi, care scapă aprecierii acestora şi eventualului control al instanţei, contrar principiului bunei-credinţe şi creând un vădit dezechilibru contractual. 

Clauzele care conferă băncii dreptul de a modifica (creşte) dobânda în funcţii de criterii lăsate exclusiv la aprecierea sa, neprevăzute în contract şi care scapă controlului debitorilor şi instanţei, sunt contrare bunei-credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, banca având întotdeauna interesul de a modifica dobânda în sensul creşterii valorii acesteia.

Aşadar, modalitatea de determinare a dobânzii variabile prin sintagma „indicele de referinţă stabilit de bancă” nu poate fi realizată decât de către bancă, lăsând loc necunoscutului şi, deci, abuzului faţă de reclamanţii consumatori, sens în care argumentele avute în vedere de către instanţă reprezintă tot atâtea motive pentru care nu pot fi reţinute apărările pârâtei.

Într-adevăr, dobânda este inclusă în preţul contractului. Însă, potrivit art.1 alin. 1 din Lege şi din art. 4 alin. 2 din Directiva nr.903/13/CEE, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la preţul contractului trebuie să fie exprimată „clar şi inteligibil”. Or, în speţă, formularea posibilităţii de revizuire a dobânzii este neclară, neinteligibilă.

Mai mult decât atât, excluderea prevăzută de 4 alin. 2 din Directivă nu se poate aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-472/10).

Pe de altă parte, nu s-a probat că a fost încheiat sau că s-a considerat a fi încheiat un act adiţional în virtutea OUG nr. 50/2010, care prevede în art. 37 din OUG nr. 50/2010 că, în contractele de credit cu dobândă variabilă, se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;

b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru;

c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, prin excepţie de la prevederile lit. b), valoarea marjei şi valoarea indicilor de referinţă pot fi reduse;

d) formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;

e) elementele care intră în formula de calcul a variaţiei dobânzii şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.

Prin contractul de credit în discuţie nu s-a prevăzut că dobânda ar fi fixă pe întreaga durată contractuală, ci dimpotrivă, părţile au convenit şi precizat în mod expres că dobânda este variabilă, cu excepţia primelor 3 luni de la data tragerii creditului. Însă, prin acelaşi contract nu s-a prevăzut un indice obiectiv în funcţie de care să se stabilească dobânda, respectiv indicele de referinţă ROBOR, cum a impus ulterior OUG nr. 50/2010.

Totodată, în privinţa dobânzii doar art. 2.2 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X are o exprima clară şi lipsită de orice echivoc, în sensul că rata anuală a dobânzii fixe la data încheierii contractului este de 12% pe an. În schimb, prevederile art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, coroborate cu cele din art. III pct. 2 din acelaşi act adiţional, sunt lipsite de claritate şi inteligibilitate.

Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, iar prin limbaj inteligibil se înţelege posibilitatea pentru consumatori de a prevedea consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i priveşte. 

Or, însăşi formulările utilizate în art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, respectiv în art. III pct. 2 din acelaşi act adiţional, nu sunt clare şi inteligibile, ci chiar se contrazic din perspectiva dobânzii variabile şi a dobânzii anuale efective, în sensul că rata anuală a dobânzii variabile ar fi de 19,45% pe an, în timp ce dobânda anuală efectivă ar fi de 19,15% pe an, deşi dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului şi, prin definiţie, acesta nu ar putea fi mai mic decât dobânda aplicabilă în cauză. În acelaşi sens, prin actul adiţional în discuţie nu s-a determinat în mod clar şi inteligibil mecanismul de modificare a dobânzii, banca putând modifica dobânda în baza unor criterii necunoscute de către reclamantă şi care ar putea fi considerate arbitrare de orice consumator prudent şi diligent, de tipul observatorului obiectiv şi rezonabil.

În acest context, instanţa a reţinut că nu există absolut niciun alt element în funcţie de care să fie calculată dobânda percepută de pârâtă, cu excepţia cuantumului iniţial al dobânzii – 9,95% pe an, pentru perioada 03.08.2006-30.09.2009 (data încheierii actului adiţional), respectiv 12% pe an începând cu data de 30.09.2009, fără însă prin aceasta a se considera că dobânda a devenit fixă, întrucât părţile au convenit că dobânda este variabilă.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la art. 4.3 din convenţia de credit, art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, respectiv art. III pct. 2 din acelaşi act adiţional, recte nulitatea absolută a acestei prevederi, în aplicarea principiului retroactivităţii (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) şi a principiului restabilirii situaţiei anteriore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanţa a dispus restituirea prestaţiilor efectuate de către reclamantă în baza acestei clauze abuzive anulate. În cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestaţiilor executate are la bază instituţia plăţii nedatorate, reglementată de art. 1092 C.civ. 1864.

Instanţa a constatat întrunirea în cauză a condiţiilor plăţii nedatorate, în cazul executării unei obligaţii nule: existenţa unei plăţi – sumele achitate de solvens (reclamantă) cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 9,95% pe an, fără a fi fost datorată, pentru perioada 03.08.2006-30.09.2009, respectiv dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 12% pe an începând cu data de 30.09.2009; şi inexistenţa datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca şi când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanţa a reţinut faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea – credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzei stipulate şi prevederile Legii (nemo censetur ignorare legem).

În consecinţă, în temeiul art. 1092 C.civ. 1864, instanţa a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 9,95% pe an, fără a fi fost datorată, pentru perioada 03.08.2006-30.09.2009, respectiv a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 12% pe an începând cu data de 30.09.2009.

2. Conform art. 4.1 din contract, printre altele, s-a prevăzut perceperea următoarelor comisioane: verificare şi acordare credit – 3,482% din valoarea creditorului; constituire garanţii - 6,118% din valoarea creditului.

Referitor la comisionul de acordare a creditului, clauza în discuţie este foarte clară şi nu creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. La o banală lecturare a acestei clauze de către orice consumator rezonabil rezultă cu prisosinţă motivaţia pentru care a fost perceput acest comision, recte verificarea cererii de creditare şi acordarea creditului. Banca a efectuat o prestaţie (verificare şi acordare credit) astfel că se justifică perceperea unui comision pentru această prestaţie.

Totodată, comisionul de acordare a fost stabilit într-o cotă procentuală lipsită de orice echivoc, fiind uşor determinabil, iar debitoarea reclamantă a cunoscut cu exactitate ce sumă datorează pentru acordarea creditului.

Reclamanta a avut posibilitatea de a cunoaşte anterior încheierii contractului faptul că, în măsura în care doreşte să contracteze cu pârâta, are obligaţia de a achita un comision de acordare a creditului. Acest comision de acordare a fost clar determinat, prin menţionarea cotei procentuale de 3,482% din valoarea creditului, neexistând absolut nicio neclaritate sub acest aspect. Clauza a fost redactată în mod inteligibil şi s-a menţionat că acest comision este datorat pentru acordarea creditului. Reclamanta a contractat în deplină cunoştinţă de cauză cu pârâta, iar pe piaţa financiară exista o multitudine de oferte, astfel că, în momentul în care a ales să contracteze cu pârâta, reclamanta şi-a asumat fără absolut niciun dubiu obligaţia de a achita un comision de acordare credit.

Cuantumul comisionului de acordare a fost menţionat în mod expres în contract, nefiind un cost ascuns, ci cunoscut şi acceptat de către reclamantă, iar atitudinea băncii nu poate fi considerată drept rea-credinţă sau neloială faţă de consumator. Desigur, valoarea acestui comision poate fi considerată considerabilă, dar alegaţia reclamantei privind caracterul abuziv al clauzei în discuţie este lipsită de orice suport probator, fiind mai degrabă o dorinţă a acesteia de diminuare a costurilor creditului, care însă este contrazisă de realitatea faptică.

Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, iar prin limbaj inteligibil se înţelege posibilitatea pentru consumatori de a prevedea consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i priveşte.

Concluzionând, este fără putinţă de tăgadă că această clauză nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Aceste constatări reprezintă tot atâtea argumente pentru care nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei, clauza în discuţie nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

În schimb, comisionul de constituire garanţii are caracter abuziv, întrucât clauza în discuţie nu a fost negociată direct cu consumatorul; această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; această clauză nu este clară şi inteligibilă, consumatorul necunoscând motivul pentru care se percepe acest comision.

Banca nu îndeplineşte nicio prestaţie prin perceperea unui comision de garanţii de 6,118% din credit, ci nu face altceva decât să perceapă o dobândă mascată printr-un cost nejustificat. Acest „comision de garanţii” nu reprezintă în mod real o garanţie pentru executarea contractului, iar suma percepută cu titlu de „garanţie” mu ar fi restituită debitorului în măsura în care acesta şi-ar îndeplini întocmai şi la timp obligaţiilor izvorâte din contractul de credit în discuţie.

Aşadar, este fără putinţă de tăgadă că art. 4.1 din contract, în ceea ce priveşte comisionul de constituire garanţii are caracter abuziv.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la art. 4.1 din convenţia de credit (privind comisionul de constituire garanţii), recte nulitatea absolută a acestei prevederi, în aplicarea principiului retroactivităţii (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) şi a principiului restabilirii situaţiei anteriore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanţa a dispus restituirea prestaţiilor efectuate de către reclamantă în baza acestei clauze abuzive anulate. În cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestaţiilor executate are la bază instituţia plăţii nedatorate, reglementată de art. 1092 C.civ. 1864.

Instanţa a constatat întrunirea în cauză a condiţiilor plăţii nedatorate, în cazul executării unei obligaţii nule: existenţa unei plăţi – suma achitată de solvens (reclamantă) cu titlu comision de constituire garanţii; şi inexistenţa datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca şi când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanţa a reţinut faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea – credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzei stipulate şi prevederile Legii (nemo censetur ignorare legem).

În consecinţă, în temeiul art. 1092 C.civ. 1864, instanţa a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.141,3 lei, cu titlu de comision constituire garanţii perceput în mod abuziv.

3. Potrivit art. 9.1 şi 9.2 din contract, împrumutatul este de acord ca banca să aibă acces la disponibilitatea din toate conturile sale şi să reţină din conturile sale de disponibilităţi contravaloarea tuturor debitelor aferente creditului…

Aceste clauze au un pronunţat caracter abuziv şi permit băncii să acţioneze de pe o poziţie dominantă, cu nesocotirea regulilor elementare de drept, în general, respectiv de drept execuţional, în mod special.

Astfel, eludând normele legale, banca îşi asigură prin acest mijloc neloial posibilitatea de a executa contul curent deţinut de către client, fără a urma procedura executării silite, ceea ce nu poate fi decât abuziv. În măsura în care debitorul nu înţelege să îşi mai execute obligaţia de a plăti ratele lunare ale împrumutului, banca are posibilitatea de a declara scadenţa anticipată a creditului şi poate demara procedurile de executare silită, obţinând încuviinţarea executării silite din partea instanţei de executare, care efectuează un control legal în privinţa procedurii de încuviinţare.

Or, aceste clauze contractuale îi conferă pârâtei facultatea de a ocoli doar în drept procedura de executare, căci în fapt banca procedează la o executare.

În atare condiţii, clauzele sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Pe cale de consecinţă, conform art.4 din Legea nr.193/2000, instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.1, art. 9.2 din contractul de credit, urmând a declara nulitatea absolută a acestor clauze.

4. Toate celelalte clauze criticate de către reclamantă nu au caracter abuziv întrucât sunt clare şi inteligibile, respectiv nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

 Astfel, clauza de la art. 4.2 din contract, privind perceperea unei dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale în cazul nerambursării la termen a creditului, nu reprezintă altceva decât stabilirea în mod anticipat a întinderii prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii cu întârziere a obligaţie debitorului de a achita contravaloarea ratei de credit. Rolul acestei clauze este unul preventiv, dar şi sancţionator, fiind aplicabilă exclusiv atunci când debitorul nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte cu întârziere obligaţiile contractuale.

Banca prestează o activitate comercială (actualmente o activitate profesionistă). Penalitatea impusă nu se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei. Modul de calcul este uşor determinabil şi este perceput exclusiv atunci când debitorul nu îşi achită rata de credit. Penalitatea de este rezonabilă în raport cu prejudiciul produs, dar şi cu ideea de sancţiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligaţiilor contractuale. Cota suplimentară de 5 puncte procentuale se calculează prin raportare la suma datorată, astfel că perceperea unei asemenea sume este proporţională, iar clauza nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Clauza de la art. 4.6 din contract, referitoare la dobânda anuală efectivă, nu are caracter abuziv, fiind menţionată în conformitate cu prevederile Legii nr. 289/2004, în vigoare la data încheierii contractului de credit în discuţie. De altfel, reclamanta nu a precizat în concret motivele pentru care această clauză ar avea caracter abuziv, limitându-se la o simplă alegaţie.

Totodată, nu există nici un motiv pentru care ar interveni nulitatea integrală a actului adiţional încheiat de părţi, condiţii speciale şi condiţii generale. În primul rând, reclamanta nu a susţinut şi dovedit motive care să atragă nulitatea integrală a actului adiţional în discuţie. Pe de altă parte, actul adiţional a reprezentat voinţa părţilor, acesta a fost însuşit de către părţi, acesta nu cuprinde alte clauze abuzive cu excepţia celor constatate de către instanţă, sens în care nu poate interveni sancţiunea nulităţii pentru că ar avea în întregime un caracter abuziv.

Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept reţinute, instanţa a admis, în parte, cererea, a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit nr.  X la art. 4.1 (privind comisionul de constituire garanţii), art. 4.3, art. 9.1, art. 9.2, art. 2.3, 2.4 şi 2.5 din Condiţiile speciale ale actului adiţional nr. X, respectiv art. III pct. 2 din Condiţiile generale ale aceluiaşi act adiţional şi a declarat nulitatea absolută a clauzelor menţionate anterior. Totodată, instanţa a obligat pârâta la restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 9,95% pe an, fără a fi fost datorată, pentru perioada 03.08.2006-30.09.2009, respectiv a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent faţă de dobânda de 12% pe an începând cu data de 30.09.2009, urmând ca pârâta să restituie reclamantei şi suma de 2.141,3 lei, cu titlu de comision constituire garanţii perceput în mod abuziv.

Pe de altă parte, luând în considerare dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ. şi constatând culpa procesuală a pârâtei în declanşarea prezentului proces, instanţa a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (f. 201), cheltuieli pe care instanţa le apreciază drept reale, necesare şi rezonabile.

În final, instanţa a respins cererea formulată de reclamantă în rest, ca neîntemeiată.

Impotriva sentintei pronuntata de judecatoria Sector X a declarat apel parata, aceasta criticand solutia instantei de fond sub urmatoarele apsecte:

Cu privire la clauza privind aspectele dobanzii variabile si dreptul bancii de a modifica dobanda si comisioanele pe parcursul derularii contractului, aceasta nu poate fi considerata abuziva, intrucat nu este indeplinita conditia caracterului nenegociat al acesteia. Caracterul sau negociat rezulta din din faptul ca clauza referitoare la dobanda variabila nu este formulata in acelasi fel in toate contractele de credit incheiate de banca, existand diferente semnificative de formulare a acestora.

Instanta ar fi trebuit sa aprecieze ca motivele cuprinse in contract ce confera dreptul bancii de a revizui in mod unilateral structura ratei dobanzii sunt redactate in termeni clari si neechivoci, astfel ca nu se poate considera ca acestea reprezinta un motiv in intelesul Legii 193/2000. Respectivele clauze nu sunt abuzive, avand in vedere ca nu este indeplinita cerinta existentei dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor  in defavoarea consumatorului, intrucat in chiar cuprinsul clauzei de la art. 4.3 este prevazuta posibilitatea pentru consumator de a refuza modificarea cuantumului dobanzii, astfel incat sunt aplicabile disp. art. 1 lit. a teza II din Anexa la Legea 193/2000.

Notificarea bancii reglementata de prevederile contractului de credit coroborat cu posibilitatea oferita intimatului de a rambursa anticipat creditul in conditiile contractuale are natura juridica  a unei oferte de modificare a actului juridic, pe care consumatorul are libertatea de a o accepta tacit sau de a o repudia in mod expres. Este firesc ca banca, in cazul dobanzii variabile sa aiba initiativa modificari acesteia in conditiile variatiilor indicilor de referinta, dobanda fiind unul din elementele esentiale ale contractului de credit in lipsa caruia banca nu ar fi incheiat contractul.

Reclamantul nu a facut dovada indeplinirii cumulative a conditiilor impuse de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate. Dreptul bancii de a modifica dobanda contractuala este o consecinta a caracterului variabil al dobanzii, pentru care chiar imprumutatul a optat prin cererea de creditare. Fiind vorba despre o dobanda variabila, de esenta acesteia este inregistrarea unor fluctuatii. In ce priveste structura dobanzii variabile, aceasta poate varia in functie de un singur indice sau in functie de indicele de referinta al bancii, influentat de mai multi factori si nu exista nicio dispozitie legala care sa interzica un asemena mod de calcul al dobanzii variabile.

Intrucat la data incheieirii contractului de credit imprumutatului i-a fost inmanat si un grafic de rambursare pe toata perioada contractuala, rezulta ca intimatul a avut reprezentarea exacta a sumelor platite cu titlu de dobanda. Rezulta ca este indeplinita cerinta ca o clauza contractuala sa fie exprimata in termeni clari si inteligibili, intrucat graficul de rambursare face parte integranta din contract.

Atat dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, cat si art. 4 alin. 2 din Directiva 93/12/CEE exclud de la orice analiza clauzele referitoare la caracterul adecvat al prestatiei principale a conventiei. Instanta nu poate interveni asupra unei clauze in sensul modificarii ei in forma solicitata de reclamanti.

Arata apelanta si ca nu exista nici un fel de criterii legale orientative pentru a stabili dobanda contractuala. Nu ii este permis judecătorului sa stabileasca cu titlu definitiv si obligatoriu cuantumul dobanzii contractuale, prin impunerea unui cuantum fix al marjei, in conditiile in care partile au statuat ca dobanda este variabila dupa primele 12 luni.

Referitor la comisionul de evaluare garantii prevazut in contract arata ca, desi acesta a fost denumit comision, in realitate reprezinta o cheltuiala a creditului, intrucat suma a fost utilizata pentru a acoperi costul evaluarii bunului adus in garantie. Prin urmare, beneficiarul final al acestei sume nu este banca, ci evaluatorul care a intocmit raportul de evaluare a imobilului.

Cu privire la solicitarile reclamantei referitoare la obligarea apelantei la restituirea sumelor platite arata ca instanta era chemata sa stabileasca daca banca a perceput sau nu cu titlu de dobanda variabila sau comisioane vreo suma fara acoperire contractuala. Pentru solutinarea acestui capat de cerere instanta era obligata sa se raporteze strict la prevederile contractului de credit. Neintemeiat este si petitul referitor la acordarea dobanzii legale, iar aceasta nu poate fi acordata oricum decat de la data ramanerii definitive a sentintei.

Prin intampinarea depusa la dosar intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Arata ca afirmatia apelantei ca a fost negociata clauza privind dobanda variabila si dreptul bancii de a modifica dobanda si comisioanele pe parcursul derularii contractului este nereala. Clauza prin care in mod unilateral banca poate stabili valoarea dobanzii si a creditului printr-o simpla notificare informativa fara alte elemente obiective, ci la discretia bancii este in mod vadit abuziva.

Stabilirea dobanzii variabile prin indicele de referinta stabilit de banca nu poate fi realizata decat de banca, lasand loc la necunoscut si, deci, abuzului fata de consumator. Comisionul de constituire garantii este abuziv deoarece banca nu a indeplinit  nici un serviciu sau prestație pentru perceperea unui astfel de comision.

La data de 05.12.2109 X SA a formulat cerere de interventie in baza art. 39 Cod procedura civila, aratand ca in martie 2018 a intervenit contractul de cesiune intre Bancpost SA, in calitate de cedent si aceasta in calitate de cesionar, prin care creanta rezultand din contractul de credit incheiat cu reclamanta a fost cesionat catre intervenienta. Ca urmare, aceasta a dobandit calitatea de succesor cu titlu particular al dreptului litigios dedus judecatii.

La termenul de la 20.02.2019 tribunalul a dispus introducerea in cauza a intervenintei, in conformitate cu disp. art. 39 alin. 2 Cod procedura civila.

Analizand apelul cu care a fost investit tribunalul retine ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la clauza referitoare la dreptul bancii de a modifica dobanda variabila si comisioanele pe parcursul derularii contractului nu pot fi retinute sustinerile apelantei legate de negocierea clauzei. Atfel, faptul ca in diverse contracte nu exista o clauza identica, ci cu continut diferit nu echivaleaza cu negocierea respectivei clauze. Relevant este faptul ca nu a existat o negociere efectiva a clauzei cu intimata, aceasta neavand posibilitatea in mod real sa influenteze continutul clauzei, sa isi impuna propriul punct de vedere.

Tribunalul nu poate retine nici argumentul legat de redactarea clauzei in termeni clari si inteligibili, avand in vedere ca din continutul acesteia nu rezulta modul concret in care banca poate proceda la modificarea dobanzii si a comisioanelor, criteriile obiective pe care aceasta le are in vedere pentru a putea modifica respectivele comisioane. In acest context, intimatul nu cunoaste mecanismul prin care se fac modificarile, argumentele pentru care banca isi aroga dreptul de  a modifica dobanda si comisioanele. In esenta dreptul bancii este unul subiectiv, fiind la latitudinea sa sa efectueze modificari exclusiv in favoarea bancii, fara o negociere prealabila cu consumatorul si fara ca acesta sa isi poata exprima punctul de vedere. Consumatorul nu cunoaste la momentul incheierii contractului intinderea obligatiilor sale si se afla intr-o pozitie de inferioritate, creandu-se in acest fel un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, care nu are posibilitatea sa cunoasca ce cuantum au dobanda si comisioanele pe tot parcursul derularii  contractului si care sunt motivele pentru care acestea pot fi modificate.

Faptul ca imprumuttaul poate refuza majorarea dobanzii nu ii da acestuia dreptul sa negocieze cuantumul dobanzii, singura posibilitate fiind aceea de reziliere a contractului, in conditiile in care este posibil si veridic ca acest aspect sa nu ii fie favorabil, daca respectivul contract s-a derulat pe o perioada lunga, consumatorul achitand rate si costuri legate de contract.

Este normal ca dobanda variabila sa fluctueze, dar la fel de normal este ca in contract sa fie prevazut mecanismul prin care se modifica aceasta si conditiile concrete, situatiile concrete care justifica aceste modificari, fara ca banca sa isi aroge dreptul discretionar de a modifica dobanda dupa bunul sau plac, in baza unor criterii subiective, cunoscute doar de aceasta, fara ca in prealabil sa existe o negociere cu consumatorul.

Lipsa unor astfel de explicatii confera contractului, respectiv acestei clauze un caracter netransparent, discretionar, la latitudinea exclusiva a bancii, aceasta putand modifica dobanda in functie de propriile interese. Existenta in contractele de credit a unei dobanzi variabile nu este exclusa de lege, insa nu se poate considera ca neindeplinirea cerintelor prevazute de legislatia speciala in materia protectiei consumatorului poate fi ignorata in aceasta ipoteza. In speta, fiind incalcate dispozitiile Legii 193/2000, clauza nu se poate considera decat ca avand caracter abuziv.

Este adevarat si ca dobanda face parte din obiectul contractului, reprezentand prestatia esentiala alaturi de restituirea imprumutului si ca clauzele referitoare la dobanda sunt excluse de la analiza caracterului abuziv, cu conditia insa ca acestea sa fie redactate in termeni clari, usor inteligibili, neechivoci. Or, asa cum s-a retinut anterior, clauza in discutie nu este redactata in termeni clari si neechivoci. Din modul de redactare a clauzei nu rezulta mecanismul care sta la baza modificarii dobanzii, criteriile avute in vedere si care trebuie sa fie cunoscute si intelese de consumator in raport cu care pot surveni aceste modificari. Intimata a fost in imposibilitate de a cunoaste la data incheierii contractului intinderea obligatiilor sale, neoferindu-i-se o predictibilitate a obligatiilor asumate. Nefiind redactata in limbaj clar, clauza este supusa analizei din perspectiva legislatiei privind protectia consumatorului.

Faptul ca intimatei i s-a inmanat la data incheierii contracului graficul de rambursare care continea ratele pe care aceasta le avea de achitat nu substituie lipsa de negociere a clauzei si nici lipsa exprimarii clare si inteligibile a acesteia. In plus, graficul de rambursare cuprindea ratele pe care imprumutatul trebuia sa le restituie la nivelul dobanzii din momentul incheierii contractului, nu si pe cele viitoare care urmau sa fie diferite de acestea in raport cu modificarile pe care banca urma sa le faca in timp.

Instanta de fond nu a intervenit in contract astfel cum sustine apelanta, ci nu a facut decat sa constate caracterul abuziv al unei clauze in conformitate cu legislatia specifica, consecinta constatarii caracterului abuziv fiind, conform legii, aceea a constatarii nulitatii clauzei si a restituirii sumelor incasate in mod nejustificat in baza acestor clauze nule.

Dispozitile art. 7 din Legea 193/2000 nu au caracter imperativ in conditiile in care contractul poate continua si dupa eliminarea clauzelor abuzive. In speta, contractul poate continua si cu o dobanda fixa astfel cum a fost stabilita prin contract, respectiv rata anuala a dobanzii indicata chiar in respectiva clauza, fara insa sa se mai aplice criteriile apreciate ca fiind abuzive. Instanta nu a stabilit un alt mecanism de calcul al dobanzii, ci l-a avut in vedere pe cel din contract, din respectivele clauze supuse analizei, mentinand dobanda anuala stabilita in cuprinsul acestora.

Nefondate sunt si argumentele apelantei legate de comisionul de evaluare garantii. Acesta este un comision, accesoriu obligatiei principale a contractului si a fost denumit ca atare chiar in contract, astfel ca nu i se poate da o alta interpretare in acest moment, diferita chiar de voința bancii de la momentul contractării. In conditile in care in contract nu se explica ce reprezinta acest comision, nu se poate cunoaste ratiunea pentru care a fost perceput, care au fost contraprestațiile oferite de banca sau daca au fost oferite de unui tert. In lipsa unei definitii a comisionului nu se poate retine existenta unei justificari pertinente pentru perceperea acestuia.

Obligația de restituire a sumelor incaste in baza clauzelor abuzive este o consecinta fireasca a constatarii nulitatii acestora. Avand in vedere ca banca a perceput in mod nejustificat respectivele sume, avand in vedre retroactivitatea nulitatii banca are obligatia sa restituie sumele incasate in aceste conditii. Dobanda legala aferenta acestora este datorata pentru aceleasi considerente de la data incasarii  sumelor, avand in vedere nu doar principiul retroactivitatii, ci si necesitatea repararii integrale a prejudiciului suferit ca urmare a incasarii unor sume in temeiul unor clazue care nu au existat in mod valabil.

In concluzie, avand in vedere toate aspectele retinute, precum si disp. art. 480 Cod procedura civila tribunalul va respinge ca nefondat apelul cu care a fost investit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul  formulat de apelanta- parata X (fosta X SA) cu sediul în X, X nr. X, X si apelanta-parata X SA cu sediul in X, având JX/X, CUI X împotriva sentinţei civile nr X pronunţată de Judecătoria Sector X în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamanta  X, CNP X, cu domiciliul în X, ca nefondat.

Cu recurs in 30 de zile de la comunicare

Recursul se va depune la registratura sectiei X a Tribunalului X

Pronuntata in sedinta publica, azi X.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR

 GREFIER

Red. X

Dact.X./X./X ex/X

Judecătoria Sectorului X  Bucureşti  Dosar nr. X

Judecător fond X