Caracterul simulat al contractului de vanzare cumparare

Deliberând asupra apelului de faţă, se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.X/22.10.2018 pronunţate de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2017 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea în constatarea simulaţiei formulată de reclamanţii B I, G M şi B G  în contradictoriu cu pârâţii B S şi B R R.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, întocmit la data de 05.12.2014, sub semnătură privată (fila 34 dosar), încheiat între pârâţi cu privire la autoturismul marca Dacia Logan, nr. identificare XXXXXXXXXXX, seria motor DOXXXXX, cu nr. înmatriculare XX XX XXX, în sensul că acesta este fictiv şi nu le este opozabil.

Susţinerile în fapt ale reclamanţilor poartă asupra faptului că aceştia sunt creditorii pârâtului B S, potrivit sentinţei penale nr. X/16.02.2016, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2014 (fila 18 dosar), rămasă definitivă prin decizia penală nr. X/2016 din 16.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova (fila 12 dosar), respectiv vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, sub semnătură privată.

Prin încheierea de şedinţă din 24.11.2014, pronunţată în dosarul penal nr. X/311/2014 (fila 5 dosar), s-au dispus măsuri premergătoare în vederea instituirii sechestrului asigurător, respectiv instanţa, în baza art. 397 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art 249 alin. 5 din acelaşi cod, a admis cererea formulată de apărătorul părţilor civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat, pârâtul B S din procesul de faţă, iar în vederea solicitării sechestrului asigurător asupra întregii averi deţinute de inculpat, s-a apreciat că se impune a se emite adrese către Serviciul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară S O, pentru a comunica dacă pe numele inculpatului apar şi alte bunuri imobile în afara comunei B, precum şi către Primăria Comunei B pentru a comunica relaţii cu privire la bunurile mobile şi imobile cu care inculpatul figurează înregistrat, cu indicarea valorii acestora.

În realitate, conform susţinerilor reclamanţilor, autoturismul marca Dacia Logan cu nr. înmatriculare XX XX XXX nu a ieşit din patrimoniul vânzătorului, acesta avându-l în continuare în domiciliul său, cumpărătorul-pârât B R R fiind nepotul său, iar autoturismul este utilizat inclusiv de B S şi familia acestuia.

Reclamanţii, în calitate de creditori ai vânzătorului B S din actul sub semnătură privată, trebuiau să dovedească faptul că vânzarea este fictivă, pentru a-şi putea realiza creanţa asupra pârâtului respectiv, în speţă era necesară dovada faptului că voinţa reală a pârâţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, sub semnătură privată, întocmit la data de 05.12.2014, a fost aceea de a crea aparenţa existenţei unui contract care de fapt nu există, în scopul de a sustrage de la urmărire autoturismul care face parte din bunurile mobile deţinute de debitor la data de 24.11.2014, când s-a dispus prin încheiere de către instanţa de judecată penală, dispoziţii premergătoare privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de B S.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Aşadar, în principiu, prin acţiunea în simulaţie nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, constatarea sau pronunţarea nulităţii simulaţiei. Simulaţia prin ea însăşi este valabilă; sancţiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret. Deci, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil.

Acţiunea în simulaţie poate fi dublată şi de acţiunea în nulitate când simulaţia s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii sau este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri sau de o altă acţiune în executarea sau rezoluţiunea contractului secret pentru neexecutare.

Acţiunea în simulaţie poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, dacă este valabil, sau să ceară constatarea nulităţii acelui act, cum sunt: o parte contractantă, succesorii în drepturi ai părţilor contractante sau terţii propriu-zişi. Cel mai adesea, această acţiune este introdusă de creditorul uneia din părţile simulaţiei pe care actul aparent îl prejudiciază şi are, astfel, interesul să invoce actul secret care îi este favorabil.

Acţiunea în simulaţie este, din punct de vedere procedural, o acţiune în constatare care poate fi exercitată oricând pe cale principală ori de excepţie. Deci este imprescriptibilă. Această soluţie este în concordanţă cu principiul potrivit căruia aparenţa în drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului. Desigur însă că, acţiunea în constatarea simulaţiei este subordonată interesului procesual de a o formula. Astfel, dacă interesul declarării simulaţiei este legat de executarea sau desfiinţarea actului secret, atunci şi admisibilitatea acţiunii în constatare este dublată de admisibilitatea acestei acţiuni în executarea sau desfiinţarea actului secret.

În privinţa probei simulaţiei, contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voinţa reală a părţilor, până în momentul în care se dovedeşte contrariul. Chestiunii probei simulaţiei, legiuitorul îi dedică art. 1292 noul Cod civil, aplicabil speţei de faţă prin raportare la data întocmirii acestuia – 05.12.2014 – şi dispoz. art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, acest text fiind completat însă cu regulile generale aplicabile în materie de probaţiune.

Din analiza textelor legale se desprinde ideea că proba simulaţiei se face diferit, după cum actul secret este invocat de către una dintre părţile contractante, de către succesorii lor universali şi cu titlu universal sau de către un terţ, fie el terţ absolut devenit interesat să probeze simulaţia, fie creditor.

Între părţile contractante, proba simulaţiei se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice. Aceleaşi reguli se aplică şi atunci când acţiunea în simulaţie este introdusă de succesorii în drepturi ai părţilor, dacă prin actul secret nu le-au fost fraudate interesele.

Excepţia consacrată chiar de art. 1292 teza a Il-a noul cod civil (care nu face decât să reia o regulă de drept comun în materie de probe) este că proba existenţei actului secret se poate face prin orice mijloc de probă chiar şi între părţi, dacă cel care invocă simulaţia invocă şi caracterul ilicit al acesteia.

Terţii propriu-zişi, incluzând în această categorie şi creditorii părţilor, respectiv reclamanţii din procesul dedus judecăţii, pot dovedi existenţa şi cuprinsul actului secret, atunci când introduc acţiunea în simulaţie, prin orice mijloc de probă, deoarece, neparticipând la încheierea contractului, nu au avut posibilitatea să-şi preconstituie un înscris doveditor al simulaţiei. Faţă de ei, actul secret are valoarea unui fapt juridic, în sensul restrâns al cuvântului.

Concret, probele reclamanţilor au vizat înscrisuri şi martori, ultimii – P D şi C S – nereliefând caracterul simulat al contractului în litigiu, aceştia din urmă spunând că autoturismul marca Dacia Logan cu nr. înmatriculare XX XX XXX este în continuare în domiciliul pârâtului B S, fiind folosit de acesta şi alte persoane, despre pârâtul B R R nefiind oferite informaţii, dar acest lucru nu poate conduce de plano la reţinerea caracterului simulat al contractului, având în vedere că nu s-a probat cu certitudine faptul că pârâtul-cumpărător B R R a realizat un act fictiv, cu atât mai mult cu cât este nepotul primului pârât, iar autoturismul este utilizat şi de alte persoane conform martorilor, numai martorul P D fiind sigur că numai pârâtul B S l-a folosit. Pe acest aspect, instanţa constată că depoziţiile martorilor sunt lapidare şi prea generale pentru a fi reţinute ca motiv suficient pentru caracterizarea vânzării contestate ca fiind una simulată.

Cum instanţa nu este ferm convinsă pe baza probei testimoniale că vânzarea realizată de pârâţi este fictivă, în condiţiile în care această operaţiune a fost înscrisă în registrele publice ale administraţiei publice locale, conform certificatului fiscal nr. X/18.09.2018 (fila 79 dosar), la data de 31.12.2016, nefiind suficientă afirmarea gradului de rudenie dintre cei doi pârâţi pentru a conchide că orice vânzare între aceştia ar fi fictivă, cererea a fost respinsă, nefiind dovedit că autoturismul nu a ieşit din patrimoniul vânzătorului-pârât B S.

Conform art. 453 C.pr.civ., a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a identificat culpa procesuală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, la data de 21.12.2018, B I, G M, şi B G, solicitând instanţei de apel ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să procedeze la: schimbarea în totalitate a sentinţei civile apelate şi la rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată ca fiind întemeiată, precum şi obligarea intimaţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

 Criticile aduse sentinţei apelate privesc faptul că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea apelanţilor reclamanţi, reţinând, în esenţă, că aceştia nu ar fi furnizat suficiente dovezi de natură să conducă la concluzia că vânzarea-cumpărarea autoturismului marca DACIA LOGAN cu nr. de înmatriculare XX XX XXX intervenită între intimaţii pârâţi ar fi simulată, fictivă.

Or, contrar motivării primei instanţe, din declaraţiile testimoniale ale celor doi martori audiaţi pe fondul cauzei a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că cel care foloseşte în continuare autoturismul marca DACIA LOGAN cu nr. de înmatriculare XX XX XXX este, în realitate, intimatul pârât B S, ceea ce denotă caracterul fictiv, simulat al contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 05.12.2014 între intimaţii pârâţi.

În această privinţă, face referire şi la faptul că argumentele apelanţilor reclamanţi în sensul că intenţia intimatului pârât a fost aceea de a crea aparenţa existenţei contractului în discuţie în scopul vădit de a-i prejudicia pe apelanţii reclamanţi astfel încât aceştia, în calitate de creditori, să fie puşi în imposibilitatea de a-şi îndestula creanţa, au fost înlăturate de prima instanţă fără a oferi, în schimb, o justificare pertinentă.

In acelaşi timp, raţionamentul instanţei de fond în sensul că vânzarea intervenită între intimaţii pârâţi nu ar putea avea caracter fictiv ca urmare a faptului că această operaţiune ar fi fost înscrisă în registrele publice ale administraţiei publice locale este eronat, cu atât mai mult cu cât scopul intimaţilor pârâţi a fost acela de a crea aparenţa unui contract real acţionând, aşa cum a rezultat, cu rea-credinţă în vederea realizării acestui obiectiv.

Astfel, cunoscând că în dosarul penal nr. X/311/2014 au fost dispuse măsuri premergătoare în vederea instituirii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de intimatul pârât B S, pentru a-i împiedica pe creditori, respectiv apelanţii reclamanţi din prezenta cauză, să-şi realizeze creanţa, debitorul intimat a ticluit un plan bine pus la punct pentru a sustrage de la urmărire autoturismul proprietate personală care, s-ar părea, a şi funcţionat, contribuţia instanţei de fond la pronunţarea unei astfel de soluţii, lăsând nesancţionate actele şi faptele intimatului pârât, fiind esenţială.

Ca atare, intervenţia instanţei de apel în sensul pronunţării unei hotărâri juste şi temeinice este necesară, cu atât mai mult cu cât intenţia intimatului pârât B S de a-i prejudicia pe creditorii apelanţi şi, implicit, de a ocoli dispoziţiile legale, imperative, este clară în condiţiile în care la nici o lună de la data încheierii de şedinţă din 24.11.2014 a luat decizia de a crea aparenţa scoaterii din patrimoniul său a autoturismului marca DACIA LOGAN prin încheierea cu nepotul său, intimatul pârât B R R, a unui contract fictiv.

Conchide în a preciza că în literatura de specialitate simulaţia a fost definită ca o formă de manifestare a minciunii, în drept, fiind răspunsul la nevoile umane reale de a ascunde anumite fapte ce presupune disimulare, adică ascundere a unei realităţi şi înfăţişare a altei aparenţe. Or, având în vedere aspectele redate pe fondul cauzei, reiterate şi în apel, coroborate cu întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă că au fost îndeplinite cumulativ condiţiile legale reglementate în cuprinsul art. 1289, art. 1290, precum şi ale art. 1291, astfel că primei instanţe îi revenea sarcina constatării caracterului simulat al contractului public, aparent, dar mincinos.

În  consecinţă, intimaţii pârâţi nu puteau opune simulaţia creditorilor apelanţi care au obţinut sechestru asupra bunului obiect al simulaţiei (autoturismul marca DACIA LOGAN).

In considerarea aspectelor redate în cele ce preced, apreciază apelul declarat ca fiind fondat, urmând a fi admis cu consecinţa schimbării în totalitate a sentinţei civile apelate şi, rejudecând, admiterii cererii de chemare în judecată ca fiind întemeiată.

In drept invocă  dispoziţiile art. 466 şi urm., art. 480 şi urm. CPC, precum şi celelalte prevederi legale menţionate în cuprinsul cererii de apel.

În scop probator, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, suplimentarea probei testimonial cu martorul C F, domiciliat în Comuna L C, sat M, jud. A, precum şi a oricăror alte probe a căror necesitate va reieşi din dezbateri.

Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru de 73 lei conform chitanţei ataşate la dosar fila 62.

Nu s-a depus întâmpinare.

Apelanţii – reclamanţi au depus concluzii scrise, prin care au reiterat aspectele susţinute anterior.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul C F.

Analizând sentinţa prin prisma  motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor  legale incidente în cauză  şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul  constată că apelul  este fondat, având în vedere  următoarele  considerente:

În fapt, la data de 05.12.2014, a fost încheiat între pârâţii B S şi B R R contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, înscris sub semnătură privată, cu privire la autoturismul marca Dacia Logan, nr. identificare XXXXXXXXXXX, seria motor DOXXXXX, cu nr. înmatriculare XX XX XXX (fila nr. 34 din dosarul primei instanţe).

Apelanţii - reclamanţi sunt creditorii pârâtului B S, potrivit sentinţei penale nr. X/16.02.2016, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2014 (fila 18 dosar), rămasă definitivă prin decizia penală nr. X/2016 din 16.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova (fila 12 dosar), respectiv vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, sub semnătură privată.

Prin încheierea de şedinţă din 24.11.2014, pronunţată în dosarul penal nr. X/311/2014 (fila 5 dosar), s-au dispus măsuri premergătoare în vederea instituirii sechestrului asigurător, respectiv instanţa, în baza art. 397 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art 249 alin. 5 din acelaşi cod, a admis cererea formulată de apărătorul părţilor civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat, pârâtul B S din procesul de faţă, iar în vederea solicitării sechestrului asigurător asupra întregii averi deţinute de inculpat, s-a apreciat că se impune a se emite adrese către Serviciul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară S O, pentru a comunica dacă pe numele inculpatului apar şi alte bunuri imobile în afara comunei B, precum şi către Primăria Comunei B pentru a comunica relaţii cu privire la bunurile mobile şi imobile cu care inculpatul figurează înregistrat, cu indicarea valorii acestora (f. 5-7 ds. fond).

În drept, sunt incidente prevederile din Noul Cod Civil referitoare la simulaţie, raportat la data încheierii actului juridic şi la dispoz. art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, art. 1292 C. Civ. fiind completat însă cu regulile generale aplicabile în materie de probaţiune.

 Pe calea acţiunii în declararea simulaţie unui act se urmăreşte constatarea existenţei actului secret, dar real, şi inexistenţa actului public, aparent. Altfel spus se înlătură întreaga operaţiune juridică a simulaţiei, în sensul restabilirii realităţii prin distrugerea aparenţei.

Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică complexă care constă în încheierea şi existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi contractante, a două contracte: unul aparent sau public, prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrară realităţii; altul secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă în temeiul contractului public.

Pentru a fi în prezenţa simulaţiei este necesar ca ambele acte să fie încheiate între aceleaşi părţi şi ca actul secret (contraînscrisul) să fie  contemporan cu actul public. Cele doua acte sunt contemporane nu numai atunci când se încheie simultan, ci şi atunci când are loc mai întâi încheierea actului secret (în sens de negotium) şi apoi a actului aparent.

În ceea ce priveşte formele simulaţiei, în funcţie de elementul asupra căruia poartă acordul simulatoriu, care este definitoriu pentru orice formă de simulaţie, se distinge în doctrină între simulaţia absolută care se caracterizează prin aceea că părţile stabilesc faptul că între ele nu s-a încheiat în realitate nici un contract - caz în care orice contract între aceste părţi va fi calificat ca fiind fictiv şi simulaţia relativă în care acordul simulatoriu va face referire doar la unul sau mai multe elemente ale actului public.

La rândul său simulaţia relativă se subclasifică în simulaţie relativă obiectivă, ce poartă asupra naturii juridice ori asupra unui element obiectiv al contractului public, cum ar fi obiectul raportului juridic sau cauza, putând fi de două feluri simulaţie prin deghizare totală sau simulaţie prin deghizare parţială; şi simulaţie relativă subiectivă ce se referă la identitatea persoanelor care au calitatea de părţi ale contractului secret sau real şi se realizează prin interpunere de persoane.

Deghizarea reprezintă procedeul prin care actul aparent îmbracă forma unui alt act decât acela încheiat în realitate între părţi şi a cărui natură juridică adevărată este stabilită în actul secret. Aceasta este totală când se urmăreşte a se ascunde însăşi natura actului secret, ceea ce înseamnă că în actul public se indică un anumit contract, iar în actul secret se arată adevăratul contract încheiat de părţi, stabilindu-se raporturile reale dintre acestea.

În cauza pendinte apelanţii - reclamanţi au invocat de fapt o simulaţie absolută care se caracterizează prin aceea că părţile contractului, pârâţii B S şi B R R, stabilesc faptul că între ele nu s-a încheiat în realitate nici un contract, caz în care contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între aceste părţi la data de 05.12.2014 va fi calificat ca fiind fictiv. În acest sens, şi la termenul din data de 11.06.2019, în faţa instanţei de apel, reclamanţii, prin avocat, au precizat faptul că în realitate nu a avut loc acel transfer al dreptului de proprietate, conform contractului de vânzare – cumpărare.

Pentru existenţa valabilă a simulaţiei se impun a fi îndeplinite două condiţii: intenţia comună a părţilor de a simula (animus simulandi) şi existenţa concomitentă a două acte unul public şi altul ascuns – cu menţiunea că simulaţia absolută se caracterizează prin aceea că părţile stabilesc faptul că între ele nu s-a încheiat în realitate nici un contract. Actul public trebuie să îmbrace o formă susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publică, fiind necesar să îndeplinească toate condiţiile impuse contractului a cărei formă o îmbracă.

Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite aceste condiţii, rezultând fără dubiu intenţia intimaţilor- pârâţi B S şi B R R de a simula contractul de vânzare-cumpărare încheiat între aceste părţi la data de 05.12.2014, contract care în realitate nu a fost încheiat.

În doctrină s-a admis, aşa cum s-a arătat mai sus, că actul public este simulat şi atunci când nu a fost încheiat un act secret.

Astfel, în realitate, în cauza de faţă, autoturismul marca Dacia Logan cu nr. înmatriculare XX XX XXX nu a ieşit din patrimoniul vânzătorului, acesta avându-l în continuare în domiciliul său, cumpărătorul-pârât B R R fiind nepotul său, iar autoturismul este utilizat inclusiv de B S şi de familia acestuia, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi.

Martorul P D a arătat că pârâtul Sandu avea un Logan, maşină care se află tot la acest pârât şi doar pe acesta l-a văzut circulând cu ea, martorul neavând cunoştinţă de vânzarea autovehiculului (f. 87 ds. fond). De asemenea, martorul C S, audiat şi el de prima instanţă, a arătat că pârâtul Sandu avea o Dacia Logan, pe care a văzut - o la acesta în curte, neştiind dacă a fost vândută  (f. 88 ds. fond).

Martorul C F, audiat de tribunal,  a arătat că B S are un Logan, pe care îl foloseşte şi îl deţine, aspect observat direct de martor, care merge des la B, pentru a face cumpărături. A menţionat că nu a auzit ca maşina să fi fost vândută lui B R, acesta având un alt autoturism (f. 73 ds. apel).

Totodată, intimaţii-pârâţi au înregistrat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.12.2014, la organele fiscale pentru a crea aparenţa de vânzare – cumpărare a bunului mobil, conform menţiunilor din înscrisul emis de Primăria Comunei B, jud. O – Dosar Fiscal – Patrimoniu, pentru contribuabilul B R R, pe numele căruia apare înregistrat pentru impunere începând cu data de 31.12.2016 (f. 79 ds. fond.). Astfel, actul public îndeplineşte condiţia de a avea o formă susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publică, fiind luate chiar măsuri în acest sens.

Sancţiunea specifică simulaţiei este, ca regulă, inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi, după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.

În baza principiului voinţei reale între părţile simulaţiei îşi va produce efecte doar actul ascuns care este rodul voinţei lor, actul public neproducând efecte între părţi întrucât acestea nu au intenţionat niciodată să îi confere acestuia eficienţă juridică.

În schimb în baza principiului beneficiului aparenţei pentru terţii de bună-credinţă există doar actul public pe care sunt ţinuţi să îl respecte. În acelaşi sens, în baza principiului inopozabilităţii actului secret, o aplicaţie particulară a teoriei beneficiului aparenţei, faţă de terţii de bună-credinţă actul ascuns este inopozabil, inopozabilitatea înfăţişându-se ca o sancţiune pentru părţile contractante simulante care întocmesc actul ascuns fără a îndeplini formalităţile de publicitate necesare pentru ca acest act să fie adus la cunoştinţa terţilor (art. 1175 din codul civil din 1864).

Fundamentul instituţiei simulaţiei constă în securitatea dinamică a tranzacţiilor, legea admiţând că, faţă de terţi, aparenţa se va impune realităţii, efectele actului public putând fi întotdeauna invocate de către terţi ca şi când actul secret nu ar exista. Aşadar, buna-credinţă şi echitatea nu îngăduie ca actele secrete să fie opuse terţilor. Daca s-ar admite contrariul ar însemna ca actul secret să prevaleze în prejudiciul terţilor care s-au încrezut cu bună-credinţă în actul public şi, ca atare, pentru ei n-ar mai exista nicio securitate în circuitul civil.

Terţii au însă dreptul de a invoca în beneficiul lor şi împotriva părţilor efectele actului secret atunci când acestea le sunt favorabile, renunţând la inopozabilitatea faţă de ai a acestui act.

În cazul simulaţiei sunt terţi (penitus extranei) persoanele străine de simulaţie, care nu participă nici direct şi nici prin intermediar la încheierea acesteia.

Sunt terţi de bună-credinţă cei care nu au avut cunoştinţă de încheierea actului secret.

Astfel, apelanţii-reclamanţi B I, G M şi B G, terţi de bună – credinţă, pot invoca inopozabilitatea situaţiei juridice create prin contractul secret şi înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie. În cauza de faţă, se va constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 05.12.2014, contract care nu este opozabil apelanţilor – reclamanţi. Aceştia pot invoca faptul că vehiculul folosit marca Dacia Logan, cu numărul de identificare XXXXXXXXXXXXXXşi numărul de înmatriculare XX-XX-XXX nu a ieşit în fapt din patrimoniul pârâtului B S, contractul de vânzare – cumpărare nefiind de fapt încheiat.

Faţă de aspectele care precedă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanţii-reclamanţi B I, G M şi B G şi va dispune schimbarea în totalitate a sentinţei civile nr. X/22.10.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în sensul că va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B I, G M şi B G în contradictoriu cu pârâţii B S şi B R R şi va constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 05.12.2014 cu privire la vehiculul marca Dacia Logan, cu numărul de identificare XXXXXXXXXXXX şi numărul de înmatriculare XX-XX-XXX încheiat între pârâţii B S şi B R R.

De asemenea, reţinând culpa procesuală a intimaţilor-pârâţi, în temeiul art. 453 Cpc,  tribunalul va dispune obligarea intimaţilor - pârâţi B S şi B R R să achite apelanţilor - reclamanţi B I, G M şi B G suma de 3.217,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial (1.500 lei – fond şi 1.500 lei în apel) şi taxă judiciară de timbru (145 lei – fond şi 72,5 lei în apel).

Data publicarii pe portal: 19.12.2019

Domenii speta

Spete similare