Cerere în constatarea unui proces simulat

Cerere în constatarea unui proces simulat.

Un proces civil este simulat dacă scopul pentru care reclamanţii au promovat litigiul pe rolul instanţei nu a fost acela prezentat în cererea de chemare în judecată (respectiv refuzul intimatului de se prezenta la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică), ci necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească prin fraudarea legii şi a intereselor unei alte persoane.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 4.04.2008, reclamanta Gina Gheorghe a chemat în judecată pe pârâţii Dan Ion  şi Prangachii Maria, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa: 1. să se constate simularea procesului civil înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 1493/2005, ce a purtat între Prangachii Maria în calitate de reclamantă şi Dan Ion în calitate de pârât, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare cumpărare, în sensul în care în realitate acest proces nu a reprezentat reflectarea unui litigiu dintre părţi ci o modalitate de ascundere a naturii tranzacţiei private încheiate între părţi, şi care, bunul fiind litigios nu ar fi putut fi realizată în faţa unui notar public; 2. să se constate inopozabilitatea faţă de reclamantă a Sentinţei civile nr. 1758 pronunţate la data de 18 februarie 2005 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005; 3. să se constate nulitatea absolută a antecontractului" de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4654/18.12.2003 şi a actului adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1596/03.05.2004 de BNP Simionescu Cornelia - Cristina, acte ce au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 1758/18.03.2005 în dosarul nr. 1493/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; 4. să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare conţinut de Sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005; 5. pronunţarea, în contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare, motivat de faptul că s-a schimbat cauza juridică ce a stat la baza pronunţării Deciziei Civile nr. 129/11.03.2008 a Curţii de Apel Bucureşti; 6. să se constate faptul că Prangachii Maria a preluat dreptul de proprietate asupra bunului imobil, afectat de obligaţia de a-1 înstrăina către reclamantă; 7. pronunţarea, în contradictoriu cu pârâta Prangachii Maria, a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare; 8. în situaţia  respingerii capătul 7 al cererii, să se dispună obligarea pârâtei să se prezinte la BNP Crişan Nedelcu şi Asociaţii, în termen de 5 zile de la pronunţare în vederea încheierii contractului de vânzare — cumpărare cu privire la bunul imobil situat in Bucureşti, str. Moineşti, nr. 5, bl. 130, sc. A, ap. nr. 7, sector 6.

La termenul din 30.04.2008, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere 1, 2, 4 şi 6, acestea fiind puse în discuţie la termenul din 17.09.2008.

La termenul de judecată din 03.09.2008, pârâţii, prin avocat, au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul 5 al cererii de chemare în judecată, având în vedere decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.43705/3/2006, totodată au invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere 1, 2, 4, 6 şi 8 şi a lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Prangachii Maria.

Prin sentinţa civilă nr. 5916/24.09.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capetelor 1, 2, 4 şi 6 ale cererii principale având ca obiect constatarea simulării procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6, constatarea inopozabilităţii faţă de reclamantă a sentinţei civile nr. 1758/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 6, constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare conţinut în sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 a Judecătoriei sectorului 6 şi constatarea faptului că pârâta Prangachii Maria a preluat dreptul de proprietate asupra bunului imobil, afectat de obligaţia de a-l înstrăina către reclamantă.

Astfel, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea simulării procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 , constatarea inopozabilităţii faţă de reclamantă a sentinţei civile nr. 1758/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 6, constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare conţinut în sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 a Judecătoriei sectorului 6 şi constatarea faptului că pârâta Prangachii Maria a preluat dreptul de proprietate asupra bunului imobil, afectat de obligaţia de a-l înstrăina către reclamantă, formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii DAN ION şi PRANGACHII MARIA, ca inadmisibile.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Prangachii Maria în raport de capetele de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare asupra apartamentului nr. 7 situat în Bucureşti, str. Moineşti nr. 5, bloc 130 scara A, ap. Sector 6 şi respectiv obligarea pârâtei de a se prezenta la BNP Crişan Nedelcu şi Asociaţii în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare a imobilului sus menţionat, fiind respinge aceste capete de cerere ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

De asemenea, în baza art. 165 C.pr.civ., a disjuns capetele 3 şi 5 ale cererii principale având ca obiect constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4654/18.12.2003 şi a actului adiţional autentificat sub nr. 1596/3.05.2004 de BNP  Simionescu Cornelia Cristina formulate de reclamanta GINA GHEORGHE în contradictoriu cu pârâţii DAN ION şi PRANGACHII MARIA şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare formulat de reclamanta GINA GHEORGHE în contradictoriu cu pârâtul DAN ION, formând dosarul nr. 7679/303/2008, suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.494/03.04.2009, Tribunalul Bucureşti Secţia a  IV-a Civilă a  respins  apelul declarat de apelanta reclamantă Gheorghe Gina, ca nefondat.

Prin  decizia civilă nr.456/16.03.2010, Curtea de Apel  Bucureşti Secţia  a IV-a Civilă a admis recursul formulat de  recurenta reclamantă Gheorghe Gina, casând decizia civilă pronunţată  de Tribunalul Bucureşti în apel, cu consecinţa  admiterii  apelului declarat de reclamantă împotriva  sentinţei civile nr.5916/2008 a Judecătoriei Sectorului  6,  desfiinţând în parte sentinţa apelată şi trimiţând spre rejudecare capetele 1, 2 şi 4 din  cererea de chemare în judecată, menţinând soluţia de respingere a capetelor 6, 7 şi 8  de cerere, precum şi cea de disjungere a capetelor 3 şi  5 ale  cererii principale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului  6 la data de 04.06.2010.

Prin încheierea interlocutorie pronunţată la data de 06.10.2010, instanţa a dispus conexarea dosarului 7679/303/2008 la prezentul dosar, în interesul unei bune  administrări a justiţiei şi având în  vedere că soluţia de disjungere a capetelor 3 şi  5 ale  cererii principale nu se mai impunea faţă de soluţia pronunţată în recurs de către Curtea de Apel Bucureşti cu privire la admisibilitatea cererii având ca obiect constatarea simulării  procesului civil ce a  constituit obiectul dosarului nr.1493/2005 al Judecătoriei Sectorului  6. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a calificat excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca fiind o apărare de fond şi a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii  de lucru judecat în ceea  ce priveşte capătul 5  de  cerere, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, dispunând totodată ataşarea dosarului nr.1493/2005 al Judecătoriei Sector 6.

La acelaşi termen de judecată, reclamanta a învederat că solicită revocarea actelor ca efect al acţiunii pauliene şi în subsidiar nulitatea absolută a antecontractului  de vânzare cumpărare şi  a  actului  adiţional încheiate între  cei  doi pârâţi, cât şi  a  actului  de  vânzare cumpărare conţinut  de sentinţa civilă nr.1758/18.03.2005 a Judecătoriei Sectorului  6.

Prin sentinţa civilă nr. 9655/21.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au fost respinse  cererea principală  şi cererea conexă, ca neîntemeiate.

În motivarea sentinţei s-a arătat că prin sentinţa civilă nr.1758/18.03.2005 pronunţată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr.1493/2005 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de pârâta Prangachii Maria în contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, fiind constatată ca intervenită vânzarea cumpărarea între cele două părţi a apartamentului nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, etaj 2, sector 6, compus din două camere şi dependinţe, preţul fiind integral achitat, în dispozitivul hotărârii făcându-se menţiunea că aceasta ţine loc de act de vânzare cumpărare. Hotărârea judecătorească astfel pronunţată a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către pârât.

În ceea ce o priveşte pe  reclamantă, instanţa  reţine că prin  sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003, a fost  admisă  acţiunea formulată de reclamanta Gheorghe Gina în  contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, constatându-se că între cele două părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect acelaşi apartament nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, sector 6, la preţul  de 300.000.000 lei, hotărârea urmând  a ţine loc  de act  de vânzare cumpărare. S-a reţinut în esenţă că pârâtul este proprietarul apartamentului sus  menţionat conform contractului de construire nr.181/1979 şi în baza sentinţei civile nr.5653/1986 a Judecătoriei Sectorului 6, reclamanta şi  pârâtul convenind  să  cumpere,  respectiv  să vândă  apartamentul  la preţul  de  300.000.000  de lei, neputând fi încheiate însă  actele notariale întrucât exista interdicţie  de înstrăinare asupra imobilului instituită  de fosta soţie a pârâtului pentru un drept de creanţă  de 122.885.069 lei, sumă pe care a achitat-o reclamanta pentru pârât la  data de 09.07.2003, convenind cu pârâtul ca  suma  astfel achitată  în contul acestuia să  reprezinte avansul din preţul  apartamentului. Astfel, instanţa  de  fond a apreciat că reclamanta  a  dovedit încheierea antecontractului  de vânzare cumpărare, pronunţând o hotărâre care să  ţină loc de act de vânzare cumpărare.

Prin  decizia civilă nr.849/2006 Tribunalul Bucureşti  a respins apelul formulat de pârâtul  Dan Ion, precum  şi  cererea de intervenţie formulată  de intervenienta Prangachii Maria în interesul apelantului, ca neîntemeiată, ulterior, prin  decizia  civilă nr.1980/08.12.2006, Curtea de Apel  admiţând  recursul a dispus  trimiterea cauzei spre  rejudecarea apelului, în  rejudecare Tribunalul Bucureşti prin decizia  nr.592/04.05.2007 respingând apelul ca nefondat.

Tribunalul Bucureşti a reţinut în considerentele deciziei nr. 592/2007 de respingere a apelului faptul că pârâtul Dan Ion a manifestat rea credinţă în raporturile cu reclamanta, în sensul că pe parcursul judecării cauzei intervenienta l-a chemat în judecată pe pârât solicitând să se constate intervenită vânzarea cumpărarea imobilului, acţiune soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, fără a se aduce la cunoştinţa judecătoriei existenţa dosarului nr.11260/2003.

Din  această perspectivă, prin  decizia  civilă nr.129/11.03.2008 pronunţată  de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IX-a Civilă, s-a admis recursul declarat  de pârâtul  Dan Ion împotriva  deciziei  tribunalului pronunţată în apel, în  sensul că sentinţa fondului a fost schimbată în parte, fiind înlăturată dispoziţia potrivit căreia hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, Curtea reţinând în esenţă că  în mod corect instanţa  de apel a concluzionat  asupra relei credinţe a pârâtului, având în  vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului, în  sensul  că a înţeles să încheie un alt antecontract  de vânzare cumpărare privind acelaşi bun cu o terţă persoană, deşi  situaţia juridică a imobilului nu  fusese încă stabilită.

Însă, Curtea a apreciat că, întrucât la momentul pronunţării deciziei în apel dreptul de proprietate asupra imobilului ieşise din patrimoniul pârâtului pronunţându-se o hotărâre  definitivă şi irevocabilă cu caracter constitutiv de drepturi în patrimoniul cumpărătoarei Prangachii Maria, la data de 04.05.2007, momentul când  a fost pronunţată  decizia în apel, acest drept  de proprietate nu mai putea face obiectul unui alt transfer, transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul intervenientei neîmpietând  asupra dreptului  de creanţă al reclamantei asupra sumelor de bani ce fac obiectul promisiunii de vânzare cumpărare şi care poate fi valorificat pe cale separată.

Astfel, ca o primă concluzie, instanţa apreciază  că prin decizia nr. 129/11.03.2008 pronunţată  în  recurs de Curtea de Apel, a consolidat cu autoritate de lucru judecat efectele sentinţei civile nr.1758/18.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 6, recunoscând reclamantei numai existenţa unui drept  de creanţă atâta vreme cât bunul nu s-a mai aflat în patrimoniul pârâtului la  data pronunţării deciziei în apel.

Este adevărat că raportat la data pronunţării sentinţei civile nr.3365 în dosarul nr.11260/2003 de către Judecătoria Sectorului 6, prin care s-a constatat atât încheierea antecontractului  de vânzare cumpărare între  reclamantă şi pârât, cât şi intervenirea contractului  de vânzare cumpărare între  cele două  părţi, şi anume, 17.05.2004, sentinţa nr.1758/18.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 a fost pronunţată ulterior.

Ambele hotărâri având însă efecte constitutive de drepturi, instanţa remarcă faptul că sentinţa civilă pronunţată în favoarea reclamantei a rămas definitivă, cel puţin cu caracter provizoriu, la data pronunţării primei decizii în apel de  către Tribunalul Bucureşti-decizia  civilă nr.849/11.04.2006, în  timp  ce  sentinţa civilă nr.1758/18.03.2005 a rămas definitivă la data de  21.03.2005.

Pe de altă parte, antecontractul de vânzare cumpărare, atât în sensul de negotium iuris cât şi instrumentum probationis intervenit între Prangachii Maria şi Dan Ion a fost încheiat anterior, la  data de 18.12.2003, în timp ce reclamantei i s-a constatat încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare cu pârâtul abia la data de  17.05.2004, când în mod nedefinitiv s-a pronunţat Judecătoria Sectorului  6 prin  sentinţa civilă nr.3365.

Instanţa mai  reţine valoarea probatorie a înscrisului olograf de la fila 97  din dosar,  reprezentând o  adeverinţă  eliberată de Asociaţia de Locatari a blocului 130 la  23.05.2006, prin care administratorul blocului atestă că la 12.06.2003, la casieria blocului s-a prezentat pârâtul Dan Ion cu o  altă persoană prezentată ca  fiind vărul  său, pârâtul solicitând  emiterea unei chitanţe pentru plata sumei  de  12.000.000  de lei din  restanţa pe care o  avea la cotele de întreţinere pentru apartamentul nr.7.  A doua zi, vărul  pârâtului  a  revenit cu  chitanţa eliberată cu o zi înainte, solicitând restituirea sumei de 12.000.000 de lei pentru că nu înţelege să-i mai dea aceşti bani lui Dan Ion, de unde se poate prezuma, (având în vedere implicarea directă a vărului pârâtului în derularea tranzacţiei dintre reclamantă şi pârât ce rezultă din declaraţia sa de martor în prezenta cauză, cât şi în celelalte procese) că reclamanta a luat cunoştinţă de schimbarea rezoluţiei de voinţă a pârâtului încă de la acea dată, iunie 2003, ori cel mai târziu în data de 9.07.2003 , cum vom expune mai jos, dată la care dosarul nr. 11260/2003 nu era pe rol şi nu se constatase intervenirea între reclamantă şi pârât a unui antecontract de vânzare cumpărare. În acelaşi înscris olograf, se mai arată că ulterior restanţele la cotele  de întreţinere au fost achitate de Prangachii Maria care a procedat la zugrăvirea şi  renovarea apartamentului, schimbând instalaţiile, plăcile  de gresie şi faianţă etc.

Din  răspunsurile reclamantei la interogatoriul formulat în prezenta cauză de pârâtă rezultă  toate elementele de fapt  reţinute de instanţă anterior, şi  anume faptul  că în ceea ce priveşte chitanţele prin care se atestă plata de către reclamantă a sumelor  datorate de pârât creditorilor săi Pandu Eftimie şi  Pandu Anica, acestea nu au fost semnate de către pârât, a rezultat de  asemenea faptul că  reclamanta s-a aflat în posesia  documentelor ce atestau dreptul de proprietate al pârâtului asupra apartamentului nr.7, în original, acesta fiind unul din motivele pentru care actul autentic de vânzare cumpărare cu pârâta Prangachi Maria nu s-a putut finaliza, reclamanta a  recunoscut de  asemenea că i s-a oferit restituirea sumei  de bani pe care o achitase creditorilor pârâtului,  însă a  refuzat,  a  recunoscut  de  asemenea  că în cadrul judecării apelului declarat în  dosarul nr.11260/2003  al Judecătoriei Sectorului 6 situaţia juridică creată prin pronunţarea sentinţei civile nr.1758/18.03.2005 a fost adusă  la cunoştinţa părţilor litigante cât şi a instanţelor de judecată prin cererea de intervenţie  formulată de Prangachii Maria,  reclamanta  recunoscând  de  asemenea, la întrebarea nr.9, că pârâtul Dan Ion s-a răzgândit în a-i vinde apartamentul întrucât preţurile pe piaţa imobiliară înregistraseră o creştere, fiind în cunoştinţă de asemenea că pârâţii nu au putut finaliza încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică datorită faptului că litigiul dosarului nr.11260/2003 era notat în cartea funciară  a imobilului.

Astfel, este evident atât din considerentele deciziei nr. 129/2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi  din  declaraţiile martorilor Dobre Mircea şi  Floria Gheorghe, că pârâta, la data introducerii acţiunii în dosarul nr.1493/2005 al Judecătoriei Sector  6, era în cunoştinţă  de faptul  că  pârâtul se afla în litigiu cu  reclamanta, litigiul purtând asupra unei înţelegeri de vânzare cumpărare pentru acelaşi apartament nr.7, proprietatea pârâtului.

Elementele de fapt reţinute din declaraţia martorului Floria Gheorghe relevă însă în aceeaşi măsură împrejurarea că, prin prisma relaţiei de rudenie cu reclamanta şi acţionând ca intermediar între cele două părţi, la data introducerii de reclamantă a cererii de chemare în judecată în dosarul nr. 11260/2003 al Judecătoriei sectorului 6 – 27.10.2003, când încă raporturile juridice dintre reclamantă şi pârât nu erau concretizate într-o convenţie ad probationem, ca izvor de obligaţii, reclamanta era la rândul său în cunoştinţă de faptul că pârâtul intenţionează să vândă apartamentului unei alte persoane, respectiv pârâta în cauză, pârâtul solicitând martorului Floria Gheorghe să-i predea actul de proprietate, aflat în posesia reclamantei. 

De  asemenea, din declaraţia martorului Dobre Mircea rezultă  în mod cert  faptul  că şi pârâta  cunoştea de  existenţa  litigiului  dintre reclamantă şi pârât încă din toamna anului 2003, acela  fiind  şi  momentul  declanşării litigiului,  pârâta  nefiind încă parte în procesul civil, dar fiind prezentă  la  două  termene de judecată, când  a comunicat  reclamantei că ar trebui să  respecte voinţa pârâtului de a vinde imobilul către aceasta şi să-i înmâneze  actul  de proprietate asupra apartamentului.

Rezultă astfel că unicul  motiv pentru care pârâtul Dan Ion a hotărât să vândă imobilul unei alte persoane decât reclamanta în cauză, nemaiputând fi pus în discuţie aspectul existenţei unui  antecontract de vânzare cumpărare între reclamantă şi pârât atâta  vreme cât  s-a  constatat cu autoritate de lucru  judecat existenţa acestei convenţii între părţi, a fost nemulţumirea legată  de preţul oferit  de reclamantă, în acest sens martorul Scarlet Neguţa declarând că pârâtul a  comunicat tatălui reclamantei că ar mai  dori o  sumă  de bani în plus faţă  de cea negociată în februarie 2003 întrucât preţurile au  crescut, această  discuţie având loc la data de 09.07.2003, dată la care reclamanta a achitat creditorilor pârâtului dreptul de creanţă despre care s-a făcut vorbire anterior,  aceştia  renunţând la judecata apelului, aşa cum  rezultă din declaraţia olografă de la fila 114 şi încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IIIa civilă la data de 12.09.2003 în dosarul nr. 4276/2002.

În drept, instanţa a reţinut că simulaţia actului juridic aparent, prin actul secret, dar real (contraînscrisul) este dominată de regula potrivit căreia actul secret nu produce efecte asupra terţelor persoane, categorie în care se încadrează şi creditorii chirografari, cum este reclamanta şi care se bucură de protecţia instituită de art. 1175 cod civil fiindu-le opozabil numai actul public. Terţii îşi întemeiază drepturile pe aparenţa creată de simulaţie, ori în cauză reclamanta invocă, dimpotrivă, pretinsul acord simulatoriu în apărarea drepturilor sale, ceea ce nu corespunde în întregime mecanismului simulaţiei, ci al acţiunii revocatorii.

Aşa cum s-a arătat,  reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de creditor chirografar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Pornind  de la natura drepturilor şi obligaţiilor create prin încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, instanţa urmează a aprecia dacă din perspectiva drepturilor dobândite de  reclamantă prin constatarea  existenţei unei astfel de convenţii între aceasta şi pârât, interesele sale puteau  fi susceptibile de fraudare prin încheierea de către pârât a unui alt antecontract de vânzare cumpărare şi ulterior prin constituirea  dreptului  de proprietate în patrimoniul altei persoane  decât reclamanta, dar în baza voinţei liber exprimate a pârâtului  Dan Ion.

Astfel, în calitate de promitent cumpărător reclamanta  a dobândit odată cu  rămânerea  definitivă  a  sentinţei civile pronunţată  de  Judecătoria Sectorului  6 în  dosarul nr.11260/2003 un  drept  de creanţă, şi  anume, promisiunea pârâtului de  a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului său, iar nu un drept de proprietate, nici  măcar un  dezmembrământ  al dreptului  de proprietate în lipsa unei  stipulaţii contrare, fiind evident din coroborarea probelor astfel cum au fost  expuse mai sus faptul că reclamanta a preluat actele imobilului  în original cât şi cheia apartamentului refuzând restituirea acestora către pârât, cu încălcarea voinţei acestuia. Pârâtul, la rândul  său,  în calitate de promitent vânzător, şi-a  asumat o obligaţie  de  a face faţă de reclamantă, şi  anume  de  a transmite în patrimoniul  reclamantei  dreptul  de proprietate asupra imobilului.

Conform teoriei unanim îmbrăţişate în materia promisiunii bilaterale  de vânzare cumpărare  s-a statuat că întrucât  actul nu  transmite  dreptul de proprietate, acesta nu conferă părţii lezate dreptul de  a intenta acţiunea în  revendicare sau de a intenta acţiune în anularea vânzării făcute cu nesocotirea acestei promisiuni, afară de cazul în care se dovedeşte că vânzarea s-a făcut în frauda beneficiarului promisiunii cu complicitatea la fraudă din partea terţului achizitor. În lipsa fraudei, beneficiarul promisiunii va avea acţiune împotriva promitentului vânzător  numai pentru daune interese, conform regulilor generale privitoare la răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligaţiei  de  a face.

Concluzionând, instanţa a apreciat, potrivit expunerii coroborate a probelor  administrate, faptul că, pe de o parte, nu a fost dovedită simulaţia procesului civil  în dosarul nr.1493/2005 al Judecătoriei Sector  6, în sensul că dimpotrivă rezultă în mod indubitabil faptul că hotărârea judecătorească astfel pronunţată reprezintă voinţa reală a  celor două părţi în  sensul transferului  dreptului de proprietate de la pârâtul Dan Ion în patrimoniul pârâtei Prangachii Maria, voinţa reală  rezultând  atât din anterioritatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâtă, potrivit argumentelor expuse mai sus, dar şi din toate celelalte acte de procedură efectuate de cei doi pârâţi în litigiile purtate cu reclamanta în cauză. Actul jurisdicţional nu reprezintă manifestarea unei voinţe simulate, întrucât scopul  şi cauza procesului civil au fost tocmai transmiterea dreptului  de proprietate către pârâtă în intenţia  exercitării  efective  de către aceasta a  dreptului de proprietate, interesul acesteia în cumpărarea imobilului rezultând în mod evident din  declaraţia  martorului Floria Gheorghe şi Dobre Mircea.

Pârâta  a  tins  astfel să obţină scopul procesului  pentru sine, iar nu pentru a crea o situaţie aparentă, frauduloasă şi nici în dauna intereselor reclamantei, afirmaţiile acesteia din urmă în susţinerea întrunirii condiţiilor de existenţă ale acţiunii revocatorii, în sensul că pârâtul ar fi devenit astfel insolvabil şi astfel nu ar mai putea să execute dreptul de creanţă, nefiind întemeiate atâta vreme cât reclamantei i s-a oferit returnarea banilor achitaţi creditorilor pârâtului încă din  anul 2004, aşa cum a recunoscut la întrebarea nr. 4 din interogatoriul formulat de pârât în dosarul nr. 11260/2003 la termenul din 9.02.2004-fila 90, dar şi luând în considerare faptul că la rândul său reclamanta, la data demarării procesului civil în dosarul nr. 11260/2003, era în cunoştinţă de împrejurarea că pârâtul intenţionează să vândă apartamentul unei alte persoane pentru un preţ mai mare.

Pe de altă parte, nu a fost  dovedită nici cauza ilicită şi nici frauda la lege ca motive de nulitate a  actelor încheiate între cei doi pârâţi, aşa cum s-a arătat vânzarea bunului către o terţă persoană , alta decât  reclamanta în cauză în calitate de promitent cumpărător,  nu  poate constitui  motiv de nulitate a actului astfel întocmit, în sens contrar ar reprezenta o ingerinţă nejustificată adusă dreptului de proprietate, neprevăzută de lege, ce ar îngrădi nu numai exercitarea atributelor dreptului de proprietate de către pârât, dar şi încălcarea principiului libertăţii contractuale ce trebuie să caracterizeze încheierea unei convenţii.

Neîndeplinirea obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate la data menţionată în act dă calea deschisă creditorului obligaţiei de a face, iar nu de a da, care este promitentul cumpărător, a unei acţiuni în justiţie, fiind recunoscută în doctrină şi jurisprudenţă, ca efect al executării în natura obligaţiilor care trebuie să primeze faţă de executarea prin echivalent, ca instanţa judecătorească să suplinească consimţământul debitorului obligaţiei de a face şi să consfinţească transferul dreptului de proprietate (hotărârea fiind prin ea însăşi un act autentic), atâta vreme cât dreptul de proprietate asupra obiectului promisiunii de vânzare cumpărare se mai află în patrimoniul promitentului vânzător.

Aşa cum s-a arătat, pârâta Prangachii Maria a înţeles să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului în aceste condiţii, litigiul dintre reclamantă şi pârât, având caracterul unui drept personal din perspectiva înscrierii în cartea funciară, fiind notat în CF  la data de 25.11.2003 potrivit extrasului de carte funciară de la dosar-fila 80 tocmai pentru opozabilitate faţă de terţi, pârâta având însă calitatea de terţ în raport cu litigiul notat şi ca atare protecţia oferită de Legea nr. 7/1996 funcţiona în beneficiul acesteia în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 7/1996. Ca atare, această împrejurare nu poate constitui, din perspectiva reclamantei, un motiv de nulitate al actului de vânzare cumpărare conţinut de sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 a Judecătoriei sectorului 6.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen reclamanta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Având în vedere că motivele de apel au fost structurate pe 35 de pagini, tribunalul va reda în esenţă, din considerente de spaţiu şi de timp, criticile formulate de apelantă .

În motivarea apelului, s-a arătat în esenţă că hotărârea instanţei de fond  este nelegală şi netemeinică  pentru următoarele considerente:

1. Hotărârea primei instanţe  este pronunţată cu nesocotirea materialului probator administrat în cauză.

A reţinut prima instanţă, contrar întregului material probator administrat în cauză faptul că „Gina Gheorghe s-a oferit să-l ajute să plătească creditorilor săi Pandu Eftimie şi Pandu Chiva (fostul socru şi fosta soţie) suma totală de 122.885.069 lei, plus cheltuieli de judecată de 13.973.965 de lei, încheind în acest sens cu creditorii pârâtului înscrisuri sub semnătură privată, nesemnate de pârât şi vizualizate de aceasta în dosarul nr. 11477/2003 unde a fost chemat în judecată de reclamantă pentru instituirea unui sechestru asupra apartamentului proprietatea sa".

Cele reţinute prima instanţă sunt contrazise de înscrisurile depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 24.10.2010. Totodată aceste înscrisuri au fost prezentate instanţei în original, fiind confirmate de martori şi de răspunsul la interogatoriul administrat intimatei Prangachii Maria.

2. Hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată ca urmare a preluării motivării dintr-o altă cauză total distinctă din punct de vedere al obiectului şi cauzei, rezultând faptul că hotărârea primei instanţe este nemotivată.

Prima instanţă, cu ocazia soluţionării cauzei în al doilea ciclu procesual, analizează cererea de chemare în judecată pornind de la soluţiile date de Curtea de Apel Bucureşti în recursul promovat de intimatul pârât Dan Ion în dosarul nr. 11260/2003. Totodată prima instanţă, pentru a respinge cererea de chemare în judecată, reţine argumentele Curţii de Apel Bucureşti în soluţiile date cu privire la cererea de revizuire şi contestaţia în anulare promovate împotriva Deciziei nr. 129 din 11.03.2008.

Este adevărat faptul că aceste hotărâri nu pot fi ignorate, însă, cu toate acestea prima instanţă era obligată să dea curs, cu prioritate deciziei de casare a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Deciziei nr. 456 R din data de 16.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 2831/303/2008.

În  situaţia în care prima instanţă ar fi considerat că hotărârile avute în vedere de aceasta la pronunţarea sentinţei apelate ar fi avut incidenţă majoră în soluţionarea prezentei cauze, avea obligaţia să pună în discuţia părţilor acest aspect şi să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat.

Or, rezultă clar faptul că obiectul şi cauza celor două litigii promovate sunt fundamental diferite, astfel încât nu poate fi îmbrăţişată soluţia adoptată de prima instanţă. Pe cale de consecinţă, nu putem vorbi de existenţa autorităţii de lucru judecat, cu atât mai puţin de puterea lucrului judecat.

3. Hotărârea primei instanţe este nelegală motivat de faptul că prima instanţă a înţeles greşit situaţia de fapt, formându-şi o idee asupra cauzei cu ocazia soluţionării pricinii în primul ciclu procesual

Prima instanţă a refuzat să înţeleagă obiectul pricinii, rezumându-se obsesiv la ideea că reclamanta ar  benefica de un drept de creanţă, în raport de care, cererea de chemare în judecată nu poate fi primită.

Prima instanţă nu a analizat condiţia interesului în promovarea cererii de chemare în judecată.

Chiar dacă cererea de chemare în judecată este atipică în contextul practicii instanţelor de judecată, condiţia interesului promovării unei astfel de cereri prezintă importanţă, fiind apreciată constant în doctrină. Mai mult, decizia de casare a Curţii de Apel Bucureşti analizează, chiar dacă uneori indirect, interesul reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată.

După cum au detaliat cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, contrar celor reţinute de prima instanţă, de rea credinţă şi acţionând în mod fraudulos, intimaţii pârâţi au scos din patrimoniul lui Dan Ion exact bunul ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare dintre apelantă şi Dan Ion. Evident că această situaţie a condus şi la insolvabilitatea lui Dan Ion. Convenţia frauduloasă a celor doi a condus fără îndoială la lezarea intereselor reclamantei.

Or, reclamanta este  creditor chirografar al lui Dan Ion, în temeiul antecontractului privind vânzarea cumpărarea imobilului.

Cu privire la creditorii chirografari (categorie de avânzi cauză),  trebuie reţinut că această calitate încetează fată de actele încheiate de debitor, cu terţe persoane, în frauda intereselor creditorilor chirografari. Faţă de asemenea acte, creditorii chirografari nu mai au calitatea de avânzi cauză (trebuind să le respecte) ci calitatea de terţi, în sensul că pot ataca asemenea acte prin acţiune pauliana (revocatorie) - reglementată de art. 975 C.civ., ori prin acţiunea în declararea simulaţiei reglementată prin art. 1175 C.civ.

În consecinţă, din moment ce reclamanta  este creditor chirografar, iar înstrăinarea ulterioară a imobilului către intimata pârâtă Prangachii Maria s-a făcut în frauda intereselor sale, reclamanta  poate ataca actul de înstrăinare prin acţiune pauliana şi acţiune în declararea simulaţiei.

Un act obţinut prin fraudarea drepturilor sale legitime, chiar dacă este conţinut într-o hotărâre judecătorească poate fi atacat pe calea acţiunii pauliene, instanţa având căderea de a cerceta modul în care pârâţii au procedat la obţinerea lui si la formarea convingerii instanţei de judecată.

Prima instanţă nu se pronunţă asupra capetelor de cerere, astfel încât hotărârea acesteia este total nemotivată.

Prima instanţă, nu analizează sub nicio formă simulaţia procesului civil şi sub nicio formă capetele de cerere subsecvente.

Pe cale de consecinţă, rezultă faptul că prima instanţă i-a încălcat dreptul la un proces echitabil astfel cum este acesta prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în Constituţia României.

În ceea ce priveşte capătul unu de cerere având ca obiect constatarea simulării procesului civil înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 1493/2005:

a) Aşa cum a arătat în prezentarea situaţiei de fapt, pârâţii din prezenta cauză au promovat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti dosarul nr. 1493/2005, în cadrul căruia Prangachii Maria avea calitatea de reclamantă, iar Dan Ion avea calitatea de pârât. Obiectul acestui dosar a fost „pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare".

La data de 18.03.2005, Judecătoria în baza unui probatoriu sumar şi al achiesării intimatului pârât Dan Ion la pretenţiile intimatei pârâte Prangachii Maria, prin sentinţa civilă nr. 1758 a admis cererea de chemare în judecată formulată de aceasta din urmă. Cu vădită rea credinţă şi în deplină conivenţă cu intimata pârâtă Prangachii Maria, intimatul pârât Dan Ion nu şi-a apărat dreptul de proprietate în cadrul acestui proces şi în mod fraudulos, a evitat să aducă la cunoştinţa instanţei faptul că exista deja un litigiu cu privire la antecontractul pe care îl încheiase cu apelanta reclamantă cu privire la acelaşi imobil.

Împotriva hotărârii menţionate anterior, intimatul pârât Dan Ion nu a formulat nici o cale de atac, ci a renunţat la declararea acestora (conform menţiunii existente pe titlul executoriu sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 învestită cu formulă executorie), demonstrând încă o dată determinarea de a sustrage bunul de la executarea antecontractului pe care îl încheiase cu apelanta reclamantă.

Scopul pentru care cei doi au promovat litigiul pe rolul instanţei nu a fost acela prezentat în cererea de chemare în judecată, respectiv refuzul intimatului pârât Dan Ion de se prezenta la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică, ci necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească prin fraudarea legii şi a intereselor reclamantei.

Motivul pentru care cei doi au ales procedura judiciară în vederea constituirii actului care să ateste transmiterea dreptului de proprietate, a fost justificat de faptul că notarul a refuzat încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică datorită existenţei litigiului înregistrat pe rolul instanţei de judecată sub nr. 11260/2003.

În situaţia în care notarul public ar fi procedat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare, acesta ar fi încălcat, pe de o parte dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 36/1995 privitoare la activitatea notarială, iar pe de altă parte dispoziţiile Legii nr. 7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, în forma aflată în vigoare la data respectivă.

Mai mult decât atât, intimata pârâtă Prangachii Maria cunoştea situaţia bunului imobil, respectiv ştia că acest bun urma să fie înstrăinat către reclamantă aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă din probele administrate în cauză.

În acest sens ,intimata pârâtă Prangachii Maria a fost propusă ca martor în dosarul penal înregistrat sub nr. 2858/2004 ce a purtat între Dan Ion, în calitate de parte vătămată şi Floria Gheorghe şi Gina Gheorghe în calitate de inculpaţi. Drept urmare, răspunsul acesteia la interogatoriu, potrivit căruia nu ar fi cunoscut situaţia litigantă existentă între reclamantă şi Dan Ion este mincinos.

Deşi simulaţia în procesul civil este o instituţie foarte rar întâlnită în dreptul român, totuşi posibilitatea simulaţiei în dreptul procesual civil, deci posibilitatea unui proces simulat, a fost evocată atunci când a fost analizată cauza acţiunii civile în doctrină.

În ceea ce priveşte cauza exhibată în dosarul simulat înregistrat sub nr. 1493/2005, aceasta nu îndeplineşte condiţiile cerute pentru promovarea unei cereri de chemare în judecată:

i) cauza nu a existat - pârâţii au prezentat o altă situaţie de fapt, total eronată, ce a condus la admiterea acţiunii formulate de Prangachii Maria, făcând imposibilă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale;

ii) cauza nu a fost reală - părţile au pretins existenţa unei situaţii de fapt ce a condus la promovarea cererii de chemarea în judecată, însă această situaţie de fapt, transpusă într-un temei de drept general aplicabil unor situaţii similare, a condus la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti pe o situaţie de falsă; argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit cărora Dan Ion refuza încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică au fost false, în realitate Dan Ion şi Prangachii Maria nu puteau să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică din cauza faptului că în cartea funciară era notat litigiul ce purta între reclamantă şi Dan Ion; mai mult, imobilul avea carte funciară, contrar susţinerilor pârâţilor;

iii) cauza acţiunii civile nu a fost licită şi nu a fost morală - ilicitul provenea din interdicţia generală privitoare la încheierea actului de vânzare cumpărare în situaţia existenţei litigiului.

Pârâţii din prezenta cauză, înainte de promovarea cererii de chemare în judecată s-au înţeles cu privire la transferul dreptului de proprietate de la intimatul pârât Dan Ion către intimata pârâtă Pangrachii Maria în frauda drepturilor reclamantei, această înţelegere constituind, de altfel actul secret.

Astfel, pentru a crea o aparenţă de legalitate au convenit generarea unui litigiu simulat, în speţă procesul civil înregistrat sub nr. 1493/2005, actele de procedură realizate pentru declanşarea procesului constituind actele publice, realizând astfel aparenţa specifică simulaţiei.

 În realitate, dacă litigiul reclamantei, cu privire la bunul imobil ce face obiectul Sentinţei civile nr. 1758, nu era înscris în Cartea Funciară, pârâţii nu aveau nevoie de o acţiune în instanţă, fiind suficientă prezenţa lor în faţa notarului şi încheierea actului de vânzare - cumpărare.

în susţinerea acestui capăt de cerere există următoarele argumente:

Simulaţia nu poartă asupra actului jurisdicţional, deci acţiunea în constatarea simulaţiei  procesului  civil  nu  are drept ţintă  hotărârea  magistratului, ci  are ca ţintă voinţa frauduloasă a părţilor acelui litigiu simulat.

Hotărârea judecătorească reprezentată de Sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005 nu este altceva decât rodul aparentei litigioase create de părţi prin comportamentul lor simulator - simulaţia fiind numai opera părţilor, nu si a magistratului.

Aşadar, cererea este admisibilă, urmând a fi constatat faptul că întregul litigiu a fost simulat şi că raporturile juridice dintre părţi sunt altele decât cele deduse judecăţii, respectiv altele decât cele rezultate din sentinţa instanţei, iar acţiunea în constarea simulaţiei este admisibilă fără a se opune hotărârea obţinută în litigiul simulat.

Sentinţa civilă nr. 1758 pronunţată în dosarul nr. 1493/2005 tinde spre o hotărâre de expedient, element definitor al simulaţiei procesului civil.

Părţile nu au încheiat totuşi o tranzacţie în conformitate cu dispoziţiile art. 271 şi următoarele din Codul de procedură civilă întrucât tranzacţia judiciară poate fi atacată pe calea acţiunii în anulare de terţii interesaţi, în timp ce simularea procesului civil, aşa cum este cazul de faţă, este foarte greu de dovedit.

b)  Pârâţii au fost de rea credinţă .

Cu privire la reaua credinţă a pârâţilor, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV - a Civilă în cuprinsul Deciziei nr. 456R din 16.03.2010 reţine că „notarea litigiului are ca efect împiedicarea invocării cu succes a bunei credinţe de către subdobânditor, reclamanta putând utiliza argumentul privind efectele notării litigiului în cadrul cererii de constatare a nulităţii convenţiei frauduloase încheiată între părţi". Mai mult decât atât, în mod corect şi legal a reţinut Curtea faptul că „notarea acţiunii de rectificare a cărţii funciare se face tocmai cu scopul de a aduce la cunoştinţa terţilor împrejurarea că înscrierea existentă în folosul titularului tabular actual este contestată în cadrul unei proceduri judiciare, astfel încât, orice dobânditor ulterior îşi asumă riscul eventualei radieri a dreptului autorului său, fiind prezumat de rea credinţă, deoarece a cunoscut existenţa litigiului".

În ceea ce priveşte capătul doi de cerere prin intermediul căruia a solicitat să se constate inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1758 pronunţate la data de 18 februarie 2005 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005:

Art. 978 din Codul civil prevede că actul trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice (actus interpretandus est poţius ut valeat quam ut pereat). Acest text, corelat cu art. 1073 din Codul civil potrivit căruia „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea executării obligaţiei", impune ca interpretarea voinţei interne a părţilor să se facă în sensul în care îi asigură cea mai mare eficienţă juridică şi face posibilă executarea obligaţiilor.

Or, în speţă, prin fraudă Dan Ion a reuşit înstrăinarea imobilului către intimata-pârâtă Prangachii Maria, amândoi de rea credinţă.

Intimatul pârât i-a produs un prejudiciu prin înstrăinarea singurului bun aflat în patrimoniu către un terţ, respectiv către intimata pârâtă Prangachii Maria afectând în acest mod solvabilitatea intimatului pârât.

Prejudiciul, deşi produs la data de 18.03.2005, este actual şi o împiedică să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului imobil în scopul de a stinge creanţa prin executare în natură.

Prin menţinerea antecontractului de vânzare cumpărare de instanţa de recurs, intimatul pârât are în continuare faţă de apelantă obligaţia de a-i vinde bunul, din perspectiva existenţei, în continuare, a obligaţiei de a nu face.

 Intimatul pârât a încheiat actele subsecvente promisiunii sale de vânzare - cumpărare în scopul fraudării apelantei. Cu privire la esenţa noţiunii de fraudă, practica în materie a stabilit că frauda debitorului constă în aceea că „a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului fată de creditor, provocându-şi conştient insolvabilitatea ori a agravat-o".

Hotărârea Judecătorească, precum si antecontractul de vânzare – cumpărare au fost obţinute cu ajutorul intimatei Prangachii Maria respectiv cu frauda terţului dobânditor.

Oricât de amplu ar fi rolul activ al instanţei, înţelegerea frauduloasă a părţilor poate, uneori, să ducă la pronunţarea unei hotărâri care lezează drepturile legitime ale creditorului reclamant. Instanţa îşi formează convingerile în baza probatoriului administrat de părţi în cauză. Prin urmare, atât timp cât părţile, urmare a înţelegerii lor frauduloase, prezintă o situaţie eronată, atunci şi hotărârea judecătorească va reflecta înţelegerea frauduloasă a părţilor conducând la fraudarea terţilor.

Efectul direct al admiterii acţiunii pauliene constă în revocarea actului fraudulos conţinut de hotărârea judecătorească.

În ceea ce priveşte capătul trei de cerere prin intermediul căruia a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4654/18.12.2003 şi a actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1596/03.05.2004 de BNP Simionescu Comelia-Cristina, acte ce au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 1758/18.03.2005 în dosarul nr. 1493/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti:

Cele două acte juridice bilaterale (antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat şi actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat) sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.

Analizând cele două elemente ale cauzei, potrivit art. 948 raportat la art. 966 din Codul civil, cea obiectivă şi cea subiectivă se constată că aceasta din urmă, numită în doctrină scop indirect şi mediat sau cauză impulsivă şi determinantă a celor două acte juridice a constat în punerea bunului imobil din patrimoniul vânzătorului la adăpost de urmărire prin folosirea unor norme referitoare la posibilitatea recunoscută părţilor de a stinge un litigiu (1704 Cod civil), de a recunoaşte pretenţiile celeilalte părţi (1206 Cod civil), de a renunţa la calea de atac (art. 267 alin. (1) din Codul de procedură civilă) pentru a înlătura în persoana vânzătorului - Dan Ion aplicarea art. 969 Cod civil ce transpune în dreptul pozitiv principiul general - pacta sunt servanda. Chiar dacă din punct de vedere al cauzei obiective, directe şi imediate (causa proxima) apare ca licit şi moral - obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului către intimata pârâtă Prangachii Maria, aceasta nu exclude ilicitatea/imoralitatea scopului mediat.

Totodată rezultă din întregul context probator că s-a obţinut prin omisiune din partea ambelor părţi (de a prezenta anumite acte judecătorului - extras de carte funciară cu notarea în partea a IlI-a a primului litigiu) şi fraudă la lege o hotărâre judecătorească ce ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare. Faţă de aceasta este evident faptul ca în lipsa acestui antecontract, judecătorul nu ar fi putut pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, părţile fiind nevoite să se prezinte în faţa notarului pentru încheierea actului.

În ceea ce priveşte capătul patru de cerere prin intermediul căruia a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare conţinut de Sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005:

Această cerere nu este inadmisibilă întrucât ea nu tinde la constatarea nulităţii hotărârii judecătoreşti ci a actului conţinut de aceasta. Astfel cum a menţionat mai sus, prin conivenţa lor frauduloasă, părţile au reuşit încheierea unui contract de vânzare cumpărare prin intermediul instanţei de judecată, în condiţiile în care la acel moment exista o interdicţie legală expresă ca urmare faptului că pe rolul instanţelor de judecată se afla, deja în faza apelului, un litigiu cu privire la acelaşi bun imobil, ba mai mult acest litigiu era înscris în cartea funciară.

Aşa cum a arătat anterior, argumentele dezvoltate sunt pe deplin aplicabile şi în ceea ce priveşte constatarea nulităţii, efectele fiind distincte în raport terţi şi de părţile actului simulat.

În ceea ce priveşte capătul cinci de cerere prin intermediul căruia a solicitat să se pronunţe, în contradictoriu cu Dan Ion, o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare:

Premisa care a determinat admiterea recursului formulat de Dan Ion şi înlăturarea dispoziţiilor deciziei instanţei de fond în dosarul nr. 11260/2003, în sensul înlăturării dispoziţiei potrivit căreia hotărârea ţinea loc de contract de vânzare cumpărare pentru subsemnata reclamantă a fost aceea că deşi, instanţa a constatat intervenită promisiunea de vânzare - cumpărare între Dan Ion şi reclamantă, totuşi a considerat că între timp un terţ (Prangachii Maria) obţinuse deja o hotărâre care ţine loc de titlu de proprietate pentru apartamentul care face obiectul litigiului. Pe cale de consecinţă a apreciat instanţa de recurs că obligaţia intimatului pârât Dan Ion faţă de apelantă nu mai putea fi executată în natură.

Însă, prin constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4654/18.12.2003, încheiat între Dan Ion şi Prangachii Maria,nulităţii absolute a actului adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1596/03.05.2004 de BNP Simionescu Cornelia - Cristina, acte ce au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 1758/18.03.2005 în dosarul nr. 1493/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; inopozabilităţii/nulităţii actului de vânzare - cumpărare conţinut de Sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005,bunul imobil care face obiectul litigiului revine în patrimoniul intimatului pârât Dan Ion grevat de promisiunea de vânzare cumpărare în favoarea apelantei reclamante.

Pe cale de consecinţă, în lumina principiilor statuate de prevederile art. 1073 (principiul executării în natură a obligaţiilor) şi art. 1077 (principiul reparării în natură a pagubelor) din Codul civil, precum şi în considerarea situaţiei de fapt şi de drept nou create ca urmare a constatării nulităţii înstrăinării imobilului către intimatului pârât Prangachii Maria, se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare în favoarea apelantei reclamante.

Intimata pârâtă Prangachii Maria a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Analizând actele existente la dosarul cauzei, precum şi hotărârea instanţei de fond, prin raportare la motivele de apel formulate, tribunalul apreciază că apelul formulat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul retine că prin sentinţa civilă nr.1758/18.03.2005 pronunţată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr.1493/2005 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de pârâta Prangachii Maria în contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, fiind constatată ca intervenită vânzarea cumpărarea între cele două părţi a apartamentului nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, etaj 2, sector 6, compus din două camere şi dependinţe, preţul fiind integral achitat, în dispozitivul hotărârii făcându-se menţiunea că aceasta ţine loc de act de vânzare cumpărare. Hotărârea judecătorească astfel pronunţată a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către pârât.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că prin antecontractul autentificat sub nr.4654/18.12.2003 de BNP Simionescu Cornelia Cristina, promitentul vânzător Dan Ion şi promitentul cumpărător Prangachi Maria, au convenit asupra promisiunii de vânzare cumpărare a imobilului sus menţionat  la suma de 14.000 USD încasată în întregime de promitentul vânzător la data încheierii antecontractului. Termenul fixat pentru încheierea actului autentic a fost 30.12.2004, dată la care, prin neprezentarea pârâtului, actul autentic nu s-a putut încheia. Instanţa a reţinut astfel că sunt incidente în cauză disp.art.1073 şi art.1075 Cod civil, raportat la art.970 alin.2 Cod civil, fiind admisibilă pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act de vânzare cumpărare. În practicaua sentinţei  civile  astfel pronunţate se menţionează  că pârâtul a fost prezent personal la termenul de judecată din 18 martie 2005, învederând că  este de acord cu admiterea acţiunii.

În ceea ce o priveşte pe  reclamantă, tribunalul  reţine că prin  sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003, a fost  admisă  acţiunea formulată de reclamanta Gheorghe Gina în  contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, constatându-se că între cele două părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect acelaşi apartament nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, sector 6, la preţul  de 300.000.000 lei, hotărârea urmând  a ţine loc  de act  de vânzare cumpărare. S-a reţinut în esenţă că pârâtul este proprietarul apartamentului sus  menţionat conform contractului de construire nr.181/1979 şi în baza sentinţei civile nr.5653/1986 a Judecătoriei Sectorului 6, reclamanta şi  pârâtul convenind  să  cumpere,  respectiv  să vândă  apartamentul  la preţul  de  300.000.000  de lei, neputând fi încheiate însă  actele notariale întrucât exista interdicţie  de înstrăinare asupra imobilului instituită  de fosta soţie a pârâtului pentru un drept de creanţă  de 122.885.069 lei, sumă pe care a achitat-o reclamanta pentru pârât la  data de 09.07.2003, convenind cu pârâtul ca  suma  astfel achitată  în contul acestuia să  reprezinte avansul din preţul  apartamentului. Astfel, instanţa  de  fond a apreciat că reclamanta  a  dovedit încheierea antecontractului  de vânzare cumpărare, pronunţând o hotărâre care să  ţină loc de act de vânzare cumpărare.

Prin  decizia civilă nr.849/2006 Tribunalul Bucureşti  a respins apelul formulat de pârâtul  Dan Ion, precum  şi  cererea de intervenţie formulată  de intervenienta Prangachii Maria în interesul apelantului, ca neîntemeiată, ulterior, prin  decizia  civilă nr.1980/08.12.2006, Curtea de Apel  admiţând  recursul a dispus  trimiterea cauzei spre  rejudecarea apelului, în  rejudecare Tribunalul Bucureşti prin decizia  nr.592/04.05.2007 respingând apelul ca nefondat.

Tribunalul Bucureşti a reţinut în considerentele deciziei nr. 592/2007 de respingere a apelului faptul că pârâtul Dan Ion a manifestat rea credinţă în raporturile cu reclamanta, în sensul că pe parcursul judecării cauzei intervenienta l-a chemat în judecată pe pârât solicitând să se constate intervenită vânzarea cumpărarea imobilului, acţiune soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, fără a se aduce la cunoştinţa judecătoriei existenţa dosarului nr.11260/2003.

Tribunalul a  apreciat că pârâtul, deşi  a fost iniţial de acord cu privire la vânzarea bunului în  litigiu către reclamantă, acesta s-a răzgândit ulterior, nemulţumit  fiind de preţul pe care l-ar fi obţinut de la reclamantă. Totodată, tribunalul a apreciat că existenţa sentinţei civile nr.1758/2005 nu poate duce la concluzia nelegalităţii hotărârii apelate, sentinţa civilă nr. 3365/17.05.2004 a Judecătoriei sectorului 6, pronunţată anterior celei invocate de pârât şi intervenientă, nefiind în măsură a  schimba natura convenţiei intervenită între pârât şi  reclamantă, cât şi consecinţele acesteia, fiind lipsit de relevanţă data încheierii promisiunii de vânzare cumpărare între reclamantă şi pârât atâta vreme cât hotărârea are caracter constitutiv  de drepturi.

Din  această perspectivă, prin  decizia  civilă nr.129/11.03.2008 pronunţată  de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IX-a Civilă, s-a admis recursul declarat  de pârâtul  Dan Ion împotriva  deciziei  tribunalului pronunţată în apel, în  sensul că sentinţa fondului a fost schimbată în parte, fiind înlăturată dispoziţia potrivit căreia hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, Curtea reţinând în esenţă că  în mod corect instanţa  de apel a concluzionat  asupra relei credinţe a pârâtului, având în  vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului, în  sensul  că a înţeles să încheie un alt antecontract  de vânzare cumpărare privind acelaşi bun cu o terţă persoană, deşi  situaţia juridică a imobilului nu  fusese încă stabilită.

Însă, Curtea a apreciat că, întrucât la momentul pronunţării deciziei în apel dreptul de proprietate asupra imobilului ieşise din patrimoniul pârâtului pronunţându-se o hotărâre  definitivă şi irevocabilă cu caracter constitutiv de drepturi în patrimoniul cumpărătoarei Prangachii Maria, la data de 04.05.2007, momentul când  a fost pronunţată  decizia în apel, acest drept  de proprietate nu mai putea face obiectul unui alt transfer, transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul intervenientei neîmpietând  asupra dreptului  de creanţă al reclamantei asupra sumelor de bani ce fac obiectul promisiunii de vânzare cumpărare şi care poate fi valorificat pe cale separată.

În raport de această situaţie de fapt, tribunalul constată simulat procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 precum şi  inopozabilitatea faţă de reclamantă a sentinţei civile nr. 1758/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 6.

La pronunţarea acestei soluţii tribunalul are în vedere că reclamanta este  creditor chirografar al lui Dan Ion, în temeiul antecontractului privind vânzarea cumpărarea imobilului.

Cu privire la creditorii chirografari (categorie de avânzi cauză),  trebuie reţinut că această calitate încetează fată de actele încheiate de debitor, cu terţe persoane, în frauda intereselor creditorilor chirografari. Faţă de asemenea acte, creditorii chirografari nu mai au calitatea de avânzi cauză (trebuind să le respecte) ci calitatea de terţi, în sensul că pot ataca asemenea acte prin acţiune pauliana (revocatorie) - reglementată de art. 975 C.civ., ori prin acţiunea în declararea simulaţiei reglementată prin art. 1175 C.civ.

În consecinţă, din moment ce reclamanta  este creditor chirografar, iar înstrăinarea ulterioară a imobilului către intimata pârâtă Prangachii Maria s-a făcut în frauda intereselor sale, reclamanta  poate ataca actul de înstrăinare prin acţiune pauliana şi acţiune în declararea simulaţiei.

Un act obţinut prin fraudarea drepturilor sale legitime, chiar dacă este conţinut într-o hotărâre judecătorească poate fi atacat pe calea unei acţiuni în constatarea simulării procesului civil, instanţa având posibilitatea de a cerceta modul în care pârâţii au procedat la obţinerea lui si la formarea convingerii instanţei de judecată.

Tribunalul apreciază că procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 a fost simulat întrucât scopul pentru care Prangachii Maria şi Dan Ion au promovat litigiul pe rolul instanţei nu a fost acela prezentat în cererea de chemare în judecată (respectiv refuzul intimatului pârât Dan Ion de se prezenta la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică), ci necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească prin fraudarea legii şi a intereselor reclamantei, pentru a anihila efectele sentinţei civile nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003, prin care  a fost  admisă  acţiunea formulată de reclamanta Gheorghe Gina în  contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, constatându-se că între cele două părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect acelaşi apartament nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, sector 6, la preţul  de 300.000.000 lei, hotărârea urmând  a ţine loc  de act  de vânzare cumpărare .

La pronunţarea acestei soluţii tribunalul are în vedere că atât Prangachii Maria cât şi  Dan Ion au fost de rea credinţă în promovarea drepturilor civile şi procesuale iar reaua credinţă a pârâtului Dan Ion este evidentă din moment ce acesta fusese parte în litigiul finalizat prin sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003.

Aşadar, la data soluţionării dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 exista un alt litigiu soluţionat anterior, prin hotărâre care nu era definitivă (sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004) prin care pârâtul pierduse proprietatea asupra imobilului însă acesta ,cu vădită rea credinţă a ascuns instanţei acest lucru, tocmai pentru a se putea pronunţa o altă hotărâre  care să ţină loc  de act  de vânzare cumpărare astfel încât sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 să rămână ineficientă.

De altfel, reaua credinţă a pârâtului Dan Ion a fost reţinută irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat în considerentele deciziei nr. 592/2007  a Tribunalului Bucureşti unde s-a menţionat expres că  pârâtul Dan Ion a manifestat rea credinţă în raporturile cu reclamanta, în sensul că pe parcursul judecării cauzei intervenienta l-a chemat în judecată pe pârât solicitând să se constate intervenită vânzarea cumpărarea imobilului, acţiune soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, fără a se aduce la cunoştinţa judecătoriei existenţa dosarului nr.11260/2003.

Tribunalul a  apreciat că pârâtul, deşi  a fost iniţial de acord cu privire la vânzarea bunului în  litigiu către reclamantă, acesta s-a răzgândit ulterior, nemulţumit  fiind de preţul pe care l-ar fi obţinut de la reclamantă. Totodată, tribunalul a apreciat că existenţa sentinţei civile nr.1758/2005 nu poate duce la concluzia nelegalităţii hotărârii apelate, sentinţa civilă nr. 3365/17.05.2004 a Judecătoriei sectorului 6, pronunţată anterior celei invocate de pârât şi intervenientă, nefiind în măsură a  schimba natura convenţiei intervenită între pârât şi  reclamantă, cât şi consecinţele acesteia, fiind lipsit de relevanţă data încheierii promisiunii de vânzare cumpărare între reclamantă şi pârât atâta vreme cât hotărârea are caracter constitutiv  de drepturi.

Din  această perspectivă, prin  decizia  civilă nr.129/11.03.2008 pronunţată  de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IX-a Civilă, s-a admis recursul declarat  de pârâtul  Dan Ion împotriva  deciziei  tribunalului pronunţată în apel, în  sensul că sentinţa fondului a fost schimbată în parte, fiind înlăturată dispoziţia potrivit căreia hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare, Curtea reţinând în esenţă că  în mod corect instanţa  de apel a concluzionat  asupra relei credinţe a pârâtului, având în  vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului, în  sensul  că a înţeles să încheie un alt antecontract  de vânzare cumpărare privind acelaşi bun cu o terţă persoană, deşi  situaţia juridică a imobilului nu  fusese încă stabilită.

 În ceea ce priveşte reaua credinţă a pârâtei Prangachii Maria ,aceasta rezultă din faptul că aceasta  cunoştea situaţia bunului imobil, respectiv ştia că acest bun urma să fie înstrăinat către reclamantă .

În acest sens ,intimata pârâtă Prangachii Maria a fost propusă ca martor în dosarul penal înregistrat sub nr. 2858/2004 ce a purtat între Dan Ion, în calitate de parte vătămată şi Floria Gheorghe şi Gina Gheorghe în calitate de inculpaţi.

De asemenea , din  declaraţiile martorilor Dobre Mircea şi  Floria Gheorghe rezultă că pârâta, la data introducerii acţiunii în dosarul nr.1493/2005 al Judecătoriei Sector  6, era în cunoştinţă  de faptul  că  pârâtul se afla în litigiu cu  reclamanta, litigiul purtând asupra unei înţelegeri de vânzare cumpărare pentru acelaşi apartament nr.7, proprietatea pârâtului.

De  exemplu, din declaraţia martorului Dobre Mircea rezultă  în mod cert  faptul  că pârâta  cunoştea de  existenţa  litigiului  dintre reclamantă şi pârât încă din toamna anului 2003, acela  fiind  şi  momentul  declanşării litigiului,  pârâta  nefiind încă parte în procesul civil, dar fiind prezentă  la  două  termene de judecată, când  a comunicat  reclamantei că ar trebui să  respecte voinţa pârâtului de a vinde imobilul către aceasta şi să-i înmâneze  actul  de proprietate asupra apartamentului.

Totodată, dovada cea mai evidentă a relei credinţe a celor doi pârâţi este faptul că la data soluţionării dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6  în cartea funciară era notat litigiul ce purta între reclamantă şi Dan Ion (soluţionat prin sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004).

Potrivit art. 17 din Legea nr. 7/1996, publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din acelaşi teritoriu administrativ şi se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora.

Totodată, potrivit art. 84 din Ordinul nr. 2371/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor ( în vigoare la data respectivă), notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte şi drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor şi alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul.

În această categorie pot fi enumerate, printre altele, arătarea de raporturi juridice cu o altă persoană, de natură să afecteze regimul juridic al bunului imobil (lit. d), arătarea oricărei acţiuni care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară(lit. e), sau orice alte fapte, drepturi personale sau acţiuni a căror notare este permisă de lege şi au legătură cu imobilul (lit. q).

Scopul cărţii funciare este acela de informare cu privire la situaţia juridică a unui imobil, or, notarea litigiului ce se  purta între reclamantă şi Dan Ion  a fost adusă  la cunoştinţa publică pentru a se efectua în cunoştinţă de cauză orice acte juridice cu privire la imobil( filele 80,81,83,84).

În concluzie, notarea litigiului are ca efect împiedicarea invocării cu succes a bunei credinţe de către subdobânditor, pentru că notarea acţiunii de către reclamantă  s-a făcut tocmai cu scopul de a aduce la cunoştinţa terţilor împrejurarea că înscrierea existentă în folosul titularului tabular actual( Dan Ion) este contestată în cadrul unei proceduri judiciare, astfel încât, orice dobânditor ulterior îşi asumă riscul, fiind prezumat de rea credinţă, deoarece a cunoscut existenţa litigiului.

Un alt argument  din care Tribunalul apreciază că procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 a fost simulat este că intimatul pârât Dan Ion nu şi-a apărat dreptul de proprietate în cadrul acestui proces şi împotriva hotărârii pronunţate, intimatul pârât Dan Ion nu a formulat nici o cale de atac, ci a renunţat la declararea acestora (conform menţiunii existente pe titlul executoriu sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 învestită cu formulă executorie), demonstrând încă o dată determinarea de a sustrage bunul de la executarea antecontractului pe care îl încheiase cu apelanta reclamantă.

În schimb , împotriva sentinţei civile nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003, prin care  a fost  admisă  acţiunea formulată de reclamanta Gheorghe Gina în  contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, acesta a declarat apel.

 Tribunalul constată că pârâtul, în dosarul nr.1493/2005 a fost prezent personal la termenul de judecată din 18 martie 2005, învederând că  este de acord cu admiterea acţiunii.

Ori, dacă vânzătorul promitent este de acord cu vânzarea , aceasta înseamnă că nimic nu împiedica părţile să se prezinte la notarul public pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică .

În realitate, acest lucru nu se putea face datorită existenţei litigiului înregistrat pe rolul instanţei de judecată sub nr. 11260/2003, astfel încât  notarul public nu ar fi procedat la autentificarea contractului de vânzare cumpărare.

Dacă totuşi s-ar fi încheiat contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică ,acesta putea fi atacat printr-o acţiune în constatarea nulităţii absolute pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, pe deplin admisibilă în dreptul civil român( a se vedea considerentele expuse mai jos la analiza capetelor 3 şi 4 de cerere).

De asemenea deşi  pârâtul, în dosarul nr.1493/2005 a fost prezent personal la termenul de judecată din 18 martie 2005, învederând că  este de acord cu admiterea acţiunii, părţile nu au încheiat totuşi o tranzacţie în conformitate cu dispoziţiile art. 271 şi următoarele din Codul de procedură civilă( cum ar fi fost firesc) întrucât tranzacţia judiciară poate fi atacată pe calea acţiunii în anulare de terţii interesaţi, în timp ce o hotărâre judecătorească nu poate fi anulată prin introducerea unui litigiu.

Aşadar, în mod intenţionat  cei doi pârâţi au ales promovarea unui litigiu având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care  ţine loc de act  de vânzare cumpărare, soluţionat printr-o sentinţă civilă , întrucât un contract de vânzare - cumpărare în formă autentică sau o  tranzacţie puteau fi uşor atacate în instanţă de reclamantă, pe câtă vreme o hotărâre judecătorească nu poate fi anulată.

Cauza exhibată în dosarul simulat înregistrat sub nr. 1493/2005 nu îndeplineşte condiţiile cerute pentru promovarea unei cereri de chemare în judecată întrucât  nu a fost reală (argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit cărora Dan Ion refuza încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică au fost false), nu a fost licită şi nu a fost morală ( ilicitul provenea din interdicţia generală privitoare la încheierea actului de vânzare cumpărare în situaţia existenţei litigiului).

În consecinţă, în raport de aceste considerente, tribunalul va admite apelul, va  schimba în tot sentinţa civilă apelată în sensul că va admite acţiunea principală şi cererea conexă ,va constata simulat procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 şi va constata inopozabilitatea faţă de reclamantă a sentinţei civile nr. 1758/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 6.

Susţinerile pârâţilor în sensul că nu există un act secret , specific simulaţiei ,sunt neîntemeiate şi irelevante în speţa dedusă judecăţii întrucât noţiunea de proces simulat este diferită de cea de act simulat din dreptul comun.

În ipoteza simulaţiei  de drept comun , actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii şi deci este simulat, supus regimului juridic prevăzut de art. 1075 C.civil, fiind necesar să se să dovedească faptul că mai înainte sau concomitent cu actul aparent a fost încheiat şi un act secret care a consemnat adevărata natură a operaţiunii juridice încheiate.

În ipoteza unui proces simulat , în realitate manifestarea de voinţă a părţilor dedusă judecăţii este nereală şi implicit cauza acţiunii formulate , iar scopul urmărit de părţi în dosarul nr. 1493/2005 al Judecătoriei sectorului 6 a fost evident să se  pronunţe o altă hotărâre  care să ţină loc  de act  de vânzare cumpărare astfel încât sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 să rămână ineficientă şi să nu poată fi executată.

Aşadar, simulaţia nu poartă asupra actului jurisdicţional, deci acţiunea în constatarea simulaţiei  procesului  civil  nu  are drept ţintă  hotărârea  magistratului, ci  are ca ţintă voinţa frauduloasă a părţilor acelui litigiu simulat.

Oricât de amplu ar fi rolul activ al instanţei, înţelegerea frauduloasă a părţilor poate, uneori, să ducă la pronunţarea unei hotărâri care lezează drepturile legitime ale creditorului reclamant. Instanţa îşi formează convingerile în baza probatoriului administrat de părţi în cauză. Prin urmare, atât timp cât părţile, urmare a înţelegerii lor frauduloase, prezintă o situaţie eronată, atunci şi hotărârea judecătorească va reflecta înţelegerea frauduloasă a părţilor conducând la fraudarea terţilor.

Hotărârea judecătorească reprezentată de Sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005 nu este altceva decât rodul aparentei litigioase create de părţi prin comportamentul lor simulator - simulaţia fiind numai opera părţilor, nu si a magistratului.

De altfel, acest lucru a fost tranşat irevocabil prin decizia civilă nr.456/16.03.2010 a  Curţii de Apel  Bucureşti Secţia  a IV-a Civilă ( prin care s-a trimis cauza  spre rejudecare ), prin care s-a arătat că cererea având ca obiect constatarea  simulaţiei procesului este admisibilă, întrucât terţii  vătămaţi printr-o asemenea transmisiune nu pot  fi  lipsiţi de posibilitatea de a invoca frauda  săvârşită de părţile contractante şi  de  a pretinde pe calea acţiunii revocatorii să se constate inopozabilitatea actului juridic vătămător, efectul  admiterii acţiunii  revocatorii fiind acela că terţul poate urmări bunul care a format obiectul transmisiunii frauduloase şi  implicit  a hotărârii judecătoreşti prin care acea transmisiune a  fost concretizată, ca şi cum acesta nu  a ieşit niciodată din patrimoniul  debitorului.

În motivarea deciziei pronunţate în  recurs, Curtea a  mai reţinut că în  situaţia inedită a acţiunii în constatarea simulării procesului efectul  admiterii acestei acţiuni ar trebui să fie acela al înlăturării efectelor  actului public,  adică a operaţiunilor  juridice întreprinse  de părţi, a comportamentului lor simulat care a condus la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, noţiunea de proces simulat presupune nu un act secret ci existenţa unui comportament simulat şi de rea credinţă al părţilor care să conducă la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu scopul evident de a fraudare a drepturile anterioare ale unui terţ  .

În raport de chestiunea de drept tranşată de Curtea  de Apel  Bucureşti, în mod evident tribunalul a admis şi capătul doi de cerere având ca obiect  să se constate inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1758 pronunţate la data de 18 februarie 2005 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005, cu atât mai mult cu cât acest capăt de cerere e unul accesoriu şi o consecinţă firească, implicită a admiterii primului capăt de cerere (sancţiunea simulaţiei nu este nulitatea actului, ci inopozabilitatea acestuia).

În al doilea rând, Tribunalul reţine că acţiunea revocatorie sau pauliană prevăzută de art. 975 C.civ. este acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea ( desfiinţarea ) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de către debitor în vederea prejudicierii sale, prejudiciere care se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează  stare in insolvabilitate.

În cauză sunt întrunite aceste condiţii întrucât actul atacat (sentinţa civilă nr. 1758/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 6) a creat creditorului un prejudiciu care constă în faptul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate (prin înstrăinarea imobilului către intimata-pârâtă Prangachii Maria, amândoi de rea credinţă), debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, creditorul avea  o creanţă în principiu, anterioară actului atacat (sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6).

Prejudiciul, deşi produs la data de 18.03.2005, este actual şi o împiedică pe apelantă să dobândească dreptul de proprietate asupra bunului imobil în scopul de a stinge creanţa prin executare în natură.

În ceea ce priveşte capetele 3  şi 4 de cerere acestea sunt întemeiate fiind capete de cerere accesorii şi o consecinţă firească, implicită a admiterii primelor două capete de cerere.

În orice caz, antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat , actul adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat şi contractul de vânzare – cumpărare sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.

Există fraudă la lege ori de cîte ori, prin convenţia lor, părţile încalcă, cu intenţie o lege de ordine publică, ceea ce înseamnă că actul a avut ca scop fraudarea unei legi de interes general.

Această definiţie îşi are temeiul legal în dispoziţiile art.5 din Codul civil, potrivit cărora „nu se pot deroga prin convenţie sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

Totodată, cauza  este acel element al actului juridic civil care constă  în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, iar pentru a fi valabilă cauza trebuie să existe, să fie reală şi să fie licită  şi morală.

Văzută prin prisma acestor consideraţii, vînzarea  încheiată cu o altă persoană, în dauna beneficiarului-cumpărător dintr-o promisiune bilaterală de vînzare-cumpărare, poate fi concepută ca o fraudă la lege şi ca o cauză ilicită.

Analizând cele două elemente ale cauzei, potrivit art. 948 raportat la art. 966 din Codul civil, cea obiectivă şi cea subiectivă se constată că aceasta din urmă, numită în doctrină scop indirect şi mediat sau cauză impulsivă şi determinantă a celor trei acte juridice a constat în punerea bunului imobil din patrimoniul vânzătorului la adăpost de urmărire prin folosirea unor norme referitoare la posibilitatea recunoscută părţilor de a stinge un litigiu (1704 Cod civil), de a recunoaşte pretenţiile celeilalte părţi (1206 Cod civil), de a renunţa la calea de atac (art. 267 alin. (1) din Codul de procedură civilă) pentru a înlătura în persoana vânzătorului - Dan Ion aplicarea art. 969 Cod civil ce transpune în dreptul pozitiv principiul general - pacta sunt servanda. Chiar dacă din punct de vedere al cauzei obiective, directe şi imediate (causa proxima) apare ca licit şi moral - obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului către intimata pârâtă Prangachii Maria, aceasta nu exclude ilicitatea/imoralitatea scopului mediat.

Totodată rezultă din întregul context probator că s-a obţinut prin omisiune din partea ambelor părţi (de a prezenta anumite acte judecătorului - extras de carte funciară cu notarea în partea a IlI-a a primului litigiu) şi fraudă la lege o hotărâre judecătorească ce ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare. Faţă de aceasta este evident faptul ca în lipsa acestui antecontract, judecătorul nu ar fi putut pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, părţile fiind nevoite să se prezinte în faţa notarului pentru încheierea actului.

In concluzie,  în opinia instanţei, promitentul vânzător  Dan Ion  , urmărind să se sustragă de la obligaţia de a face, asumată prin contractul de promisiune şi prin sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 ,dând dovada de o vădita rea credinţa a acceptat pronunţarea unei alte hotărâri care să ţină loc de  vânzare-cumpărare  a bunului, ulterioară  sentinţei civile nr.3365/17.05.2004.

Vânzarea-cumpărarea din speţă ( conţinută în sentinţa civilă nr. 1758/18.03.2005 a Judecătoriei sectorului 6) s-a făcut însă, în frauda dreptului cumpărătoarei reclamante, de către vânzătorul promitent Dan Ion cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului pârât Prangachii Maria, ceea ce constituie în caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic „frauda corupe totul” si al principiului promovării bunei-credinţe în raporturile dintre oameni, a exercitării drepturilor numai în conformitate cu scopul lor social şi economic, potrivit legii şi regulilor de convieţuire sociala.

Reaua-credinţă a vânzătorului şi cumpărătorului, cauza ilicită şi, respectiv, complicitatea la fraudă a acestuia, rezultă cu prisosinţă, din faptul ca ambele părţi au cunoscut faptul ca imobilul vândut a format obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare şi al unei sentinţe judecătoreşti anterioare  şi cu toate acestea au preferat  sa ignore această realitate cu intenţia evidenta de a o prejudicia pe reclamantă.

În ceea ce priveşte capătul cinci de cerere, acesta este întemeiat pentru următoarele motive:

Tribunalul constată că prin  sentinţa civilă nr.3365/17.05.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr.11260/2003, a fost  admisă  acţiunea formulată de reclamanta Gheorghe Gina în  contradictoriu cu pârâtul Dan Ion, constatându-se că între cele două părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect acelaşi apartament nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, sector 6, la preţul  de 300.000.000 lei, hotărârea urmând  a ţine loc  de act  de vânzare cumpărare.

Prin  decizia  civilă nr.129/11.03.2008 pronunţată  de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IX-a Civilă, s-a admis recursul declarat  de pârâtul  Dan Ion împotriva  deciziei  tribunalului pronunţată în apel, în  sensul că sentinţa fondului a fost schimbată în parte, fiind înlăturată dispoziţia potrivit căreia hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Prin decizia nr. 129/11.03.2008 pronunţată  în  recurs de Curtea de Apel, a consolidat cu autoritate de lucru judecat efectele sentinţei civile nr.1758/18.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 6,în ceea ce priveşte  constatarea  că între cele două părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect acelaşi apartament nr.7 situat în Bucureşti, strada Moineşti nr.5, bloc 130, scara A, sector 6, la preţul  de 300.000.000 lei

Prin menţinerea antecontractului de vânzare cumpărare de instanţa de recurs, intimatul pârât are în continuare faţă de apelantă obligaţia de a-i vinde bunul, din perspectiva existenţei, în continuare, a obligaţiei de a face.

Aşadar, Tribunalul  reţine  că manifestarea de voinţă a părţilor are valoarea unui antecontract de vinzare cumparare in temeiul caruia pârâţii s-au obligat sa transmită catre reclamant dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Intrucit un antecontract prin care partile intentioneaza transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil naste in sarcina lor o obligatie de a face, constind in incheierea in viitor a contractului in forma autentica, aceasta obligatie este susceptibila de executare silita prin pronuntarea de catre instanta a unei hotariri care sa tina loc de act autentic de vinzare cumparare.

Aceasta posibilitate intemeiata pe disp.art.1073-1077 C.civ. vizeaza suplinirea consimtamintului partilor la incheierea actului in forma autentica si presupune prin ipoteza un antecontract valabil incheiat in care clauzele contractuale au fost respectate, conditii care sunt indeplinite in speta dedusa judecatii.

Mai  mult  decât  atât,  potrivit  art. 5 alin.  2 din Titlul  X (Circulaţia juridică a terenurilor) din Legea 247/2005, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

Or,  în speţa  dedusă  judecăţii,  sunt întrunite  toate  condiţiile  prevăzute  de  lege  pentru  pronunţarea  unei  hotărâri  care  să  ţin  loc  de  act  autentic  de  vânzare-cumpărare  cu privire  la imobilul  în litigiu  având  în vedere  că  imobilul ce  formează obiectul antecontractului  este  în proprietatea promitentului -  vânzător ,iar  preţul a fost integral achitat.

Tribunalul face precizarea că premisa care a determinat admiterea recursului formulat de Dan Ion şi înlăturarea dispoziţiilor deciziei instanţei de fond în dosarul nr. 11260/2003, în sensul înlăturării dispoziţiei potrivit căreia hotărârea ţinea loc de contract de vânzare cumpărare pentru apelanta reclamantă a fost aceea că ,deşi instanţa a constatat intervenită promisiunea de vânzare - cumpărare între Dan Ion şi reclamantă, totuşi a considerat că între timp un terţ (Prangachii Maria) obţinuse deja o hotărâre care ţine loc de titlu de proprietate pentru apartamentul care face obiectul litigiului. Pe cale de consecinţă a apreciat instanţa de recurs că obligaţia intimatului pârât Dan Ion faţă de apelantă nu mai putea fi executată în natură.

Însă, prin constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4654/18.12.2003, încheiat între Dan Ion şi Prangachii Maria,a nulităţii absolute a actului adiţional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1596/03.05.2004 de BNP Simionescu Cornelia - Cristina, acte ce au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 1758/18.03.2005 în dosarul nr. 1493/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a  inopozabilităţii actului de vânzare - cumpărare conţinut de sentinţa civilă nr.1758/18.03.2005 dată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1493/2005,bunul imobil care face obiectul litigiului revine în patrimoniul intimatului pârât Dan Ion grevat de promisiunea de vânzare cumpărare în favoarea apelantei reclamante.

În consecinţă,  în raport  de  toate  considerentele  arătate  în cele ce preced, tribunalul  constată  că  sunt  întrunite  condiţiile prevăzute  de  lege pentru pronunţarea  unei  hotărâri  care  să  ţină  loc  de  act  de  vânzare-cumpărare, motiv  pentru  care prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător şi pârâtul DAN ION, în calitate de vânzător,  cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Str. Moineşti nr. 5, bl. 130, sc. A, et. 2, ap. 7, sector 6.

Totodată, Tribunalul va obliga intimaţii la plata sumei de  6245,8 lei reprezentând  cheltuieli de judecată,la instanţa de fond şi în apel , câte 3122,9 lei fiecare intimat .

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A  IV-A  CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1091 A/15.12.2011

Domenii speta

Spete similare