Acţiune în declararea simulatiei

Decizie 233/R din 16.02.2012


Acţiune în declararea simulatiei

Simulaţia este o operaţiune juridică cu un caracter complex, existenţa acesteia presupunând prezenţa unor condiţii specifice, respectiv: contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie contemporan cu actul public şi intenţia comună a părţilor de a simula.

Prin caracterul contemporan al actelor se înţelege coexistenţa în timp a actului secret cu cel public, fiind suficient ca actul secret care exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi să fie încheiat anterior actului public. Faptul că înscrisul constatator al actului secret  se redactează ulterior perfectării actului public nu are nicio relevanţă cu privire la existenţa simulaţiei, esenţial fiind ca între părţi să se fi realizat anterior acordul de voinţă cu privire la operaţiunea juridică în ansamblul ei.

Prin Decizia civilă nr.349 din 09.11.2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr.1567/320/2009, s-a respins excepţia puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr.2803/14.06.2005 a Judecătoriei Tg Mureş, definitivă prin Decizia civilă nr. 153/11.04.2006 a Tribunalului Mureş, irevocabilă prin Decizia  civilă nr. 2011/R/7.12.2006 a Curţii de Apel Tg Mureş, faţă de petitul II al acţiunii precizate, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul E.I., împotriva pârâţilor S.P.M. şi S.M.D., şi E.E., şi în consecinţă, s-a constatat simulat, prin interpunere de persoană, actul juridic denumit promisiune de vânzare cumpărare, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 806/01.04.1999, a notarului public E.B. din Tg Mureş şi calitatea reclamantului de promitent  cumpărător,  pârâta E.E. fiind obligată  să încheie cu reclamantul E.I., act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Tg Mureş, str. retezatului, nr. 8, înscris în CF 8241/IV Tg Mureş, nr. top. 1373/1/2/IV, 1737/2/IV, 1373/2/IV şi 1372/2/28/IV, iar în caz de refuz prezenta hotărâre urmând a tine locul consimţământului vânzătoarei la înstrăinarea imobilului.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus radierea din CF: 8241/IV Tg Mureş, din foaia de sarcini, de sub C3,4 a menţiunii: „S.P.M. şi S.M.D. – Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare aut. Sub nr. 806/1999, notar public E.B., încheierea nr. 20979/5.11.2002”, s-a respins acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali, S.P.M. şi S.M.D., împotriva pârâtei E.E., iar  pârâţii S.P.M.şi S.M.D. la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că excepţia autorităţii lucrului judecat nu este întemeiată, întrucât între cele două cereri nu există identitate de cauză, acest aspect rezultând în mod foarte clar din conţinutul Deciziei nr. 153/2006 a Tribunalului Mureş şi al Deciziei nr. 2011/R/2006 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Pe fond, Tribunalul a reţinut că, din coroborarea declaraţiilor martorilor P.I.O. şi B.V. din dosarul acvirat nr.2505/2004, cu declaraţia olografă a lui S.P.M., rezultă de fapt că beneficiarul promisiunii de vânzare cumpărare este E.I..

S-a arătat că S.P.M. este doar o persoană interpusă între E.E. şi E.I.. Susţinerea că E.E. nu cunoştea existenţa actului secret şi a faptului că adevăratul promitent cumpărător este E.I. nu este de esenţa simulaţiei ci de natura acesteia, aflându-ne în prezenţa unei simulaţii relative subiective. Totodată s-a observat că din faptul întocmirii unei procuri de către E.E. pentru E.I. în aceeaşi zi cu data întocmirii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare aut. sub nr.806/1999 între E.E. şi S.P.M. a rezultat încheierea actului secret, în sensul de acord de voinţă în aceeaşi zi. Susţinerea lui E.E. că nu ar fi ştiut de actul secret este pusă sub semnul întrebării în condiţiile în care, cu ocazia interogatoriului luat în dosarul acvirat nr.2505/2004, a negat că l-ar cunoaşte pe E.I. dar tot ea îl mandatează în aceeaşi zi să vândă imobilul ce face obiectul promisiunii. În aceste condiţii există o prezumţie simplă în condiţiile art.1203 Cod civil ce rezultă din contradicţia dintre interogatoriul luat lui E.E. şi procura specială.

De esenţa simulaţiei este existenţa acordului simulatoriu, care exprimă convenţia reală dintre părţi, cu privire la obiectul simulaţiei.

În această situaţie, aşadar, nu există două acte distincte (contra-înscrisul şi actul aparent), ci un singur act, cel aparent, operaţiunea juridică reală existând numai la nivelul intenţiei ascunse, oculte a părţilor contractante.

În contextul în care s-a dovedit existenţa unui contra-înscris, chiar şi în condiţiile simulaţiei prin interpunere de persoane, a rezultat că s-a precizat în actul secret că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în actul public şi faţă de care se doreşte  a i se asigura anonimatul.

Cererea reconvenţională a pârâţilor S.P.M. şi S.M.D., s-a respins pentru aceleaşi motive expuse anterior, nefiind îndeplinite prevederile art.27 din Legea nr.7/1996, pârâţii – reclamanţi reconvenţionali nefiind adevăraţii titulari ai dreptului de creanţă dobândit în baza promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, acesta fiind dobândit de E.I., în baza actului secret.

Împotriva acestei hotărâri pârâţii S.P.M. şi S.M.D., au formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat, iar în subsidiar, ca nefondat, pe considerentul puterii lucrului judecat al unor hotărâri anterioare, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, recurenţii au mai solicitat admiterea cererii reconvenţionale în contradictoriu cu E.E. şi  obligarea promitentei vânzătoare la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare în favoarea  recurenţilor promitenţi cumpărători  cu privire la imobilul situat în Tg-Mureş, înscris în CF  8241/IV TG.Mureş, nr.top.1373/1/2/IV, 1373/2/IV, 1372/2/2/IV iar, în caz de refuz, hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să ţină loc de consimţământ al vânzătoarei la înstrăinarea imobilului.

În motivarea recursului, recurenţii au arătat că decizia atacată este nelegală sub aspectul respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat în privinţa petitului 2 al cererii reclamantului, întrucât prin Sentinţa civilă nr.2803 din 14.06.2005 a Judecătoriei Tg.-Mureş, pronunţată în dosarul nr.2505/2004, rămasă irevocabilă, instanţa s-a pronunţat asupra cererii reclamantului E.I., de constatare a calităţii sale de promitent cumpărător asupra aceluiaşi imobil şi în baza aceluiaşi act juridic.

Astfel, prin hotărârea menţionată, instanţa a stabilit că în cauză nu au fost dovedite nici condiţiile de constare a simulaţiei, nici condiţiile încheierii actului secret pe baza unui mandat fără reprezentare dat pârâtului S.P. pentru a încheia această promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. În consecinţă, s-a arătat că pronunţându-se asupra condiţiilor acţiunii în constarea simulaţiei instanţa s-a pronunţat implicit asupra petitului privind constatarea calităţii intimatului E.I. de promitent cumpărător în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, petit formulat identic în prezenta cauză.

De asemenea, recurenţii au arătat că, deşi petitul privind constatarea  simulaţiei prin interpunere de persoană în cuprinsul actului juridic numit  promisiune de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.806/1999 la Biroul Notarilor Publici B./D., nu a fost formulat ca atare în litigiul anterior, după cum rezultă în mod explicit din considerentele Sentinţei civile nr.2803 din 14 iunie 2005, instanţa de fond a analizat şi condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în constatarea simulaţiei, respingând cererea ca neîntemeiată sub toate aspectele avute în vedere.

Aşadar, chiar dacă un asemenea petit, cum este cel privind constatarea  simulaţiei prin interpunere de persoană, nu a fost formulat în mod explicit în cadrul cererii depuse în dosarul civil nr.2505/2005, prin toate demersurile judiciare efectuate în acel dosar, prin cererile de probaţiune şi, nu în ultimul rând,  prin precizarea naturii juridice a acţiunii depuse la termenul de judecată din 07.06.2005 în care reclamantul arată că este vorba despre existenţa unui mandat fără reprezentare, cunoscut sub numele de contract de interpunere (prete-nom, împrumut de nume), fiind un caz particular de simulaţie relativă subiectivă, acesta susţine şi argumentează intervenirea unei simulaţii, invocând în mod neechivoc prevederile art.1175 Cod civil.

Recurenţii au mai arătat că, oricum în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a simulaţiei, întrucât în cauză nu a existat acordul simulatoriu între acele persoane, după cum rezultă din interogatoriul luat promitentei vânzătoare E.E., care nu a declarat că nu îl cunoaşte pe E.I. (cum reţine în mod greşit instanţa de judecată, şi, de aici concluzia greşită privind  nesinceritatea pârâtei-intimate), ci că nu ştia că acordul de voinţă în vederea înstrăinării imobilului încheiat cu numitul S.P., urma să se realizeze în favoarea reclamantului. De asemenea, aceasta a declarat că avea convingerea că încheie promisiunea cu adevăratul promitent-cumpărător.

Mai mult decât atât, aceasta i-a dat o procură reclamantului prin care îl mandata să încheie în numele ei, în calitate de promitent-vânzător, contractul, or, aşa cum corect a reţinut prima instanţă de judecată în dosarul nr.2505/2004, dacă s-ar dovedi existenţa simulaţiei s-ar ajunge ca reclamantul să aibă dublă calitate, atât de mandatar al vânzătoarei cât şi de cumpărător, existând contrarietate de interes.

S-a mai arătat că, după cum reiese din conţinutul procurii speciale nr.809/01.04.1999, mandatara E.E. a dat împuternicire numitului E.I. ca în numele ei şi pentru sine să încheie, în calitate de vânzător, un contract translativ de proprietate a imobilului în discuţie în favoarea cumpărătorului S.P.M., ceea ce înseamnă că avem de-a face cu un veritabil mandat cu  reprezentare şi nu cu un mandat fără prezentare, cum a susţinut intimatul în dosarul nr.2505/2004, în notele de la termenul de judecată din 07.06.2005.

Recurenţii au arătat că, actul secret-contraînscrisul trebuia să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent or, aşa zisul act secret  s-a încheiat la 5 zile după încheierea contractului aparent. De asemenea, din depoziţiile martorilor audiaţi nu rezultă cu exactitate  dacă între părţi s-a încheiat un contract simulat şi când a intervenit acordul de voinţă în acest sens, înainte sau la 5 zile după încheierea contractului aparent.

Efectul principal al acţiunii în simulaţie este înlăturarea efectelor contractului aparent, singurul contract eficient rămânând contractul secret însă, în aceste condiţii, pentru a-şi produce efectele acest ultim contract trebuie ca el  însuşi să fie valabil încheiat. Sub acest aspect, în speţă nu avem de-a face cu două acte ce conţin  promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, dintre care unul aparent, public iar celălalt real, secret, ci, de o promisiune bilaterală autentică de vânzare-cumpărare pe care ambele părţi contractante au considerat-o reală şi o declaraţie făcută la 5 zile după încheierea contractului public, pe  verso-ul acestuia, de către promitentul cumpărător.

S-a mai arătat că este complet greşită susţinerea instanţei de apel în sensul că,  de vreme ce actul ce reflectă voinţa părţilor este secret, el nu va putea niciodată să îmbrace forma autentică cerută pentru actul aparent, pentru că, dacă voinţa reală a părţilor este cea cuprinsă în actul secret, nimic nu le împiedică pe acestea, dacă  într-adevăr aceasta este voinţa lor să încheie actul în forma prevăzută de lege pentru a putea produce efecte juridice. Actul juridic încheiat între adevăratele părţi contractante continuă să fie secret, respectiv nepublic,  inopozabil terţilor, chiar dacă îmbracă forma autentică de redactare.

S-a arătat că,  pentru acest viciu esenţial, al lipsei unei forme valabile pentru a produce efecte juridice, contractul secret nu poate fi validat prin hotărâre judecătorească.

Cu referire la cererea reconvenţională, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.806/1999, îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de art.948 şi urm. Cod civil.

Preţul a fost achitat integral la data încheierii convenţiei, promitentul cumpărător a intrat în folosinţa faptică integrală a bunului cumpărat permiţându-i-se să facă renovări, extinderi, restructurări ale imobilului, inclusiv modificarea destinaţiei acestuia, părţile obligându-se la ca expirarea  interdicţiei de înstrăinare, 3 martie 2009, să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului autentic. După expirarea interdicţiei de înstrăinare promitenţii cumpărători au notificat-o pe promitenta vânzătoare să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului autentic, deşi aceasta doreşte să clarifice situaţia juridică a imobilului, a refuzat să se prezinte întrucât  anterior primise cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi se notare procesul în cartea funciară.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 din Codul de procedură civilă.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constat următoarele:

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, Curtea a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat a se constata simulat prin interpunere de persoană, actul juridic numit  promisiune de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.806/1999 la Biroul  Notarilor Publici Asociaţi B.&D., având ca obiect obligaţia de vânzare, respectiv de cumpărare a imobilului situat în Tg-Mureş, imobil înscris  în CF 8241/IV Tg-Mureş, sub nr.top.1373/1/2/IV, 1373/2/IV, 1372/2/2/IV, a se constata calitatea reclamantului de promitent-cumpărător, în actul juridic numit promisiune de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.806/1999 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi B.&D., având ca obiect obligaţia de vânzare, respectiv de cumpărare a imobilului situat în Tg-Mureş, imobil înscris în CF 8241/IV Tg-Mureş, sub nr.top.1373/1/2/IV, 1373/2/IV, 1372/2/2/IV, a se dispune  radierea din CF 8241/IV Tg-Mureş din partea a III-a Sarcini, a înscrierii de sub C3,4 „S.P.M. şi soţia S.M.D., promisiunea de vânzare-cumpărare aut.sub nr.806/1999 notar public E.B.”.

Prin acţiunea formulată la data de 25.03.2004, care a făcut obiectul dosarului nr.2505/2004, E.I. a solicitat a se constata, în contradictoriu cu pârâţii S.P.M., S.M.D. şi E.E., calitatea sa de promitent-cumpărător în actul juridic numit promisiune de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 806/1999 la Biroul Notarilor Publici B.&D..

Prin Sentinţa civilă nr.2803 din 14.06.2005 a Judecătoriei Tg.-Mureş, s-a respins cererea reclamantului, reţinându-se că, deşi acesta susţine că i-ar fi dat pârâtului S.P.M. un mandat fără reprezentare, pentru a încheia această promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare în numele lui, dar în interesul reclamantului, sens în care i-a dat acestuia suma de 180.000.000  lei, pentru a achita integral preţul de vânzare-cumpărare a imobilului, convenit cu promitenta-vânzătoare, pârâta E.E., nu a făcut nicio dovadă în acest sens,  deşi sarcina probei îi  incumbă , conform dispoziţiilor art.1169 Cod civil.

S-a reţinut că pârâta E.E., la interogatoriu luat, a declarat că nu ştia că pârâtul S.P.M. urma să încheie convenţia în numele lui, dar în interesului reclamantului. Mai mult decât atât, pârâta E.E. i-a dat reclamantului procură specială, prin care îl mandata să încheie, în numele ei, contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu. Or, acest lucru ar fi fost imposibil în condiţiile în care reclamantul ar fi dat mandat fără reprezentare pârâtului S.P.M. pentru cumpărarea imobilului în litigiu, într-o astfel de situaţie ajungându-se, practic, ca reclamantul să aibă calitate dublă în contractul de vânzare-cumpărare, atât cea de mandatar al vânzătoarei cât şi cea de cumpărător, existând contrarietate de interese.

De altfel, nici din dispoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că, în speţă,  ar fi incidente dispoziţiile mandatului fără reprezentare, aceştia declarând că nu cunosc nimic în legătură cu achiziţionarea acestui imobil şi nici nu au fost prezenţi la discuţiile care au avut loc între reclamantă şi pârâtul S.P.M.. S-a apreciat că, în cauză nu au fost dovedite nici condiţiile acţiunii în constatare a simulaţiei. Astfel, pentru a se putea constata simulaţia, în cauză trebuiau îndeplinite două condiţii, existenţa, între aceleaşi părţi, a două acte, unul public şi altul secret, respectiv condiţia anteriorităţii sau concomitenţei contra înscrisului (respectiv actului secret).

Chiar dacă, în speţă, reclamantul a făcut dovada existenţei celor două acte, instanţa a constatat că actul secret invocat de reclamant şi reprezentat de declaraţia dată de pârât pe verso-ul încheierii de autentificare, este ulterior actului public, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind încheiată la data de 01.04.1999, iar declaraţia pârâtului fiind dată la data de 05.04.1999.

Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac promovate de reclamant, prin Deciziile nr.153/2006 a Tribunalului Mureş şi nr. 2011/R /2006 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Însă, prin Decizia nr.153/2006, Tribunalul la reţinut că reclamantul nu a făcut vreo referire la  acţiunea în constatarea simulaţiei şi nu a făcut trimitere la prevederile art.1173-1175 Cod civil. Abia după ce prin întâmpinare pârâtul a sugerat că ar fi putut să solicite, pe calea unei acţiuni în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art.1175 şi 973 Cod civil,  simulaţia intervenită prin interpunerea de persoane, reclamantul, cu ocazia depunerii concluziilor scrise pentru ultimul termen de judecată (07.06.2005), a depus înscris prin care a precizat natura juridică a  acţiunii civile, ca fiind un caz particular de simulaţie  relativă subiectivă, întemeiată  pe prevederile art.1175 Cod civil.

Această precizare nu a fost comunicată părţii adverse, nu a fost supusă discuţiilor în contradictoriu, iar la  acordarea cuvântului în fond a pus concluzii relativ la existenţa mandatului fără reprezentare. Fiind o precizare tardivă, depusă cu mult după prima zi de înfăţişare, prima instanţă nu  trebuia  să analizeze acţiunea reclamantului prin prisma  condiţiilor acţiunii în constatarea simulaţiei câtă vreme nu s-a respectat termenul prevăzut de art.132 alin.1 C.pr.civ.

Tribunalul a reţinut că, neexistând autoritate de lucru judecat, reclamantul va putea introduce oricând o acţiune în  simulaţie, prin care să solicite instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real. Fiind o acţiune în constatare, este imprescriptibilă. 

De asemenea, prin Decizia nr.2011/R/2006 Curtea de Apel Tg-Mureş a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, iar acţiunea în declararea simulaţiei este tot o acţiune în constatare, fundamentarea acţiunii introductive pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, nu poate conduce din start la analizarea acesteia ca o acţiune în simulaţie, în condiţiile în care în acţiunea respectivă s-a făcut referire doar la mandatul fără reprezentare, însă nu şi la operaţiunea juridică a simulaţiei.

Pe de altă parte, în speţă reclamantul a invocat faptul că între el şi pârâtul S.P.M. a intervenit un mandat fără reprezentare, pârâtul fiind împuternicit să încheie cu pârâta E.E. o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, în numele mandatarului (pârâtul), dar în interesul mandantului (reclamantul).

Deşi atât în apel, cât şi în recurs s-a făcut referire la simulaţie, s-a avut în vedere că mandatul fără reprezentare nu se confundă cu simulaţia prin interpunere de persoane, deoarece în cazul mandatului fără reprezentare, mandatarul lucrând pentru o altă persoană apare în contract în numele său propriu, identitatea mandantului fiind necunoscută, pe când în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, ambele părţi din contractul aparent urmăresc în mod conştient ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană, căreia i se asigură anonimatul.

Faţă de cele reţinute anterior, rezultă că este neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, între cele două litigii neexistând identitate de cauză, nefiind întrunite, prin urmare, condiţiile art. 1201 din Codul civil.

Astfel, este evident că nu a avut loc o judecată cu privire la constatarea simulaţiei în litigiul anterior, referirea primei instanţe la acest aspect fiind înlăturată de instanţele de control judiciar în mod expres prin deciziile pronunţate, astfel că analiza calităţii de promitent cumpărător a reclamantului E.I. s-a făcut în acel litigiu prin raportare la un alt temei legal, respectiv mandatul fără reprezentare, iar nu prin raportare la simulaţie, care este cauza prezentului litigiu.

Din această perspectivă Curtea a constat că sunt nefondate criticile recurenţilor referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi cele privind netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate pe temeiul puterii lucrului judecat al hotărârii pronunţate anterior.

Pe fond, Curtea a constat că în mod legal instanţa de apel a constatat că sunt întrunite condiţiile simulaţiei.

Astfel, în fapt, la data de 01.04.1999 s-a încheiat o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 806/01.04.1999, între E.E., în calitate de promitent – vânzător şi S.P.M. în calitate de promitent cumpărător, privind imobilul înscris în CF nr. 8241 Tg.-Mureş nr. top. 1373/1/2, 1373/2 şi 1372/2/2 sub B43, situat administrativ în Tg.-Mureş, judeţul Mureş.

La data de 05 aprilie 1999  promitentul cumpărător, S.P.M., într-o declaraţie olografă, a arătat că a primit suma de 180.000.000 ROL, cu care a cumpărat în numele lui E.I. imobilul ce făcea obiectul promisiunii, urmând ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta să fie trecut pe numele reclamantului.

Simulaţia este o operaţiune juridică cu un caracter complex, existenţa acesteia presupunând prezenţa unor condiţii specifice, respectiv: contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie contemporan cu actul public şi intenţia comună a părţilor de a simula.

În cauză contraînscrisul îndeplineşte condiţia de a fi secret, întrucât a fost încheiat astfel încât existenţa şi cuprinsul său să nu fie cunoscut terţilor.

Prin caracterul contemporan al actelor se înţelege coexistenţa în timp a actului secret cu cel public, fiind suficient ca actul secret care exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi să fie încheiat anterior actului public. Faptul că înscrisul constatator al actului secret  se redactează ulterior perfectării actului public nu are nicio relevanţă cu privire la existenţa simulaţiei, esenţial fiind ca între părţi să se fi realizat anterior acordul de voinţă cu privire la operaţiunea juridică în ansamblul ei. Din această perspectivă nu pot fi primite argumentele recurenţilor în sensul că nu există simulaţie, întrucât actul secret s-a încheiat după încheierea actului aparent. În acest sens, instanţa subliniază că din modul de redactare a actului secret rezultă foarte clar faptul că acordul de voinţă s-a produs anterior, promitentul cumpărător S.P.M. menţionând că a primit suma de 180.000 lei, bani cu care a cumpărat în numele d-lui E.I. imobilul. Astfel, rezultă foarte clar existenţa acordului de voinţe anterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul acestuia din urmă rezultă că banii s-au achitat promitentului vânzător la data semnării actului.

În fine, Curtea a constat că este îndeplinită în cauză şi cea de-a treia condiţie a simulaţiei, existând intenţia comună a părţilor de a simula, în sensul că persoanele care au încheiat actul aparent au prevăzut în înţelegerea secretă, faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă şi au stabilit cine este adevăratul contractant, în speţă E.I., în calitate de promitent-cumpărător.

Susţinerile recurenţilor în sensul că nu ar fi îndeplinită această condiţie urmează a fi înlăturate. Astfel, în mod corect instanţa a reţinut existenţa acordului simulator între cele trei părţi din coroborarea probelor testimoniale administrate în dosarul nr. 2505/2004 (declaraţiile martorilor P.I.O. şi B.V.) cu interogatoriul luat pârâtei E.E. şi cu procura întocmită de aceasta din urmă pentru E.I. în aceeaşi zi cu data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Astfel, pârâta E.E. a arătat, în răspunsul la întrebarea de la pct. 4 din interogatoriul luat în dosarul nr. 2505/2004, că nu îl cunoştea pe reclamant la momentul încheierii convenţiei. Această susţinere este contrazisă de procura specială pe care însăşi pârâta E.E. a făcut-o reclamantului E.I. la data de 01.04.1999, în aceeaşi zi cu data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată la acelaşi Birou Notarial B.&D., prin care îl împuternicea pe E.I. să semneze actul autentic translativ de proprietate asupra imobilul din Tg.Mureş, în numele său.

Susţinerile recurenţilor în sensul că instanţa a interpretat greşit răspunsul pârâtei la interogatoriu, aceasta înţelegând să spună prin răspunsul dat că nu ştia de acordul de voinţă în vederea înstrăinării imobilului încheiat cu S.P., nu pot fi primite, întrucât un atare răspuns pârâta a dat la întrebarea de la punctul 2 din interogatoriu. La întrebarea de la punctul 4 pârâta a răspuns fără echivoc, nelăsând loc interpretărilor, „nu, nu-l cunoşteam şi nu îl cunosc pe reclamant”, fapt care în mod evident, nu era adevărat.

Nu pot fi primite nici argumentele recurenţilor referitoare la faptul că actul secret nu poate fi validat prin hotărâre judecătorească întrucât nu îmbracă forma valabilă pentru a produce efecte juridice. În acest sens,  instanţa reţine că proba simulaţiei între părţile contractante se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, prin urmare, când forma cerută de lege pentru existenţa actului real este înscrisul sub semnătură privată sau înscrisul autentic, acesta nu poate fi dovedit în raporturile dintre părţi decât printr-un contraînscris care ar modifica sau combate actul aparent. În plus, ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenţei şi cuprinsului actului secret se face numai printr-un înscris. În speţă, actul aparent îmbracă forma scrisă, condiţie îndeplinită şi de actul secret, astfel cum am arătat anterior. Împrejurarea că actul aparent îmbracă forma autentică nu este de natură a atrage aceeaşi cerinţă şi pentru contraînscris, întrucât forma autentică nu constituie o cerinţă ad validitatem pentru promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, în mod legal Tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile simulaţiei, rezultând fără dubiu că adevăratul beneficiar al contractului este reclamantul, în calitate de promitent cumpărător, acesta fiind adevăratul titular al dreptului de creanţă rezultat din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare.

Din această perspectivă, Tribunalul a pronunţat  o soluţie legală şi în privinţa cererii reconvenţionale formulată de pârâţi.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constat că decizia ce face obiectul prezentei analize este legală şi temeinică, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-9 din C.pr.civ., astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din C.pr.civ., s-a respins ca nefondat recursul promovat de pârâţii S.P.M. şi S.M.D. împotriva Deciziei civile nr. 349 din 09.11.2011 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1567/320/2009.