Simulaţie. Proba simulaţiei între părţile contractante se face potrivit dreptului comun.

Simulaţie. Proba simulaţiei între părţile contractante se face potrivit dreptului comun.

Art. 1175 şi 1191 Cod civil.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr. 678/30  septembrie 2011

Prin sentinţa civilă nr. 3587/2010 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.14788/306/2009  s-a respins acţiunea  civilă precizată formulată de reclamanţii OG şi OL în contradictoriu cu pârâţii SI şi SC.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SI şi SC constatarea simulaţiei contractului  de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul înscris in Cf 5004 Sibiu, A+2, nr. top 4050/30/1, casă situată în S., str. P., nr. 3-5, în sensul că în realitate au încheiat cu pârâţii  un contract de împrumut si nu unul de vânzare-cumpărare, aşa cum rezultă  din înscrisul sub semnătură privată;  constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca fiind lipsit de o cauză licită si morală; refacerea  situaţiei de CF, în sensul reînscrierii imobilului  pe numele reclamanţilor.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat şi proba testimonială. Instanţa de fond a încuviinţat doar proba cu interogatoriul.

Potrivit doctrinei, proba simulaţiei se face diferit după cum este invocată de către părţile contractante sau de către terţele persoane interesate.

În prezenta cauză simulaţia a fost invocată de către  părţile contractante.  În această situaţie, proba simulaţiei, adică a existenţei şi a conţinutului actului secret, se face potrivit normelor de drept  comun privitoare la dovada  actelor juridice. În cazul în care valoarea contractului este mai mare de 250 lei, dovada existenţei şi conţinutului actului secret se poate face numai printr-un înscris conform art. 1191 C. civ. sau prin început de dovada  scrisă  completat cu martori. Ori de câte ori  actul aparent  a fost perfectat în formă scrisă, chiar dacă aceasta nu este cerută pentru  valabilitatea sa, dovada existentei si cuprinsului actului secret se poate face numai printr-un înscris, deoarece art. 1191 alin 2 C. civ.  dispune că nu se va primi niciodată  o dovadă cu martori  în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

Reclamanţii nu au un contraînscris deoarece potrivit expertizei criminalistice aflată la filele X dos. 1590/2005 al Tribunalului Sibiu, semnătura şi menţiunea împrumutătorului pârât SI, de pe contractul de împrumut, au fost transpuse/copiate pe cale electronică/electrostatică de pe un act original/copie. Nefiind însuşit prin semnătură  de către pârât „contractul de împrumut”  nu poate produce efecte juridice  si deci nu poate  fi primit ca un înscris sub semnătură privată sau măcar ca un început de dovadă scrisă. În răspunsurile date la interogatoriu, reclamanţii neagă faptul că  acel „contract de împrumut” este fals.

Potrivit art. 1175 C civ. , actul  secret  care modifică  un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante si succesorii lor universali.

Având  în vedere că reclamanţii nu au dovedit existenţa unui act secret, în temeiul art. 1175 C civ., instanţa a respins capătul de cerere având ca obiect  constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare 980/2002 încheiat între părţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii  solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat, printre altele, că  proba testimonială solicitată de reclamanţi trebuia admisă, chiar şi numai dacă se consideră că interogatoriul este doar un început de dovadă scrisă.

Prin decizia civilă nr. 226/2011, Tribunalul Sibiu a respins apelul reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că în interogatoriul luat intimaţilor, aceştia nu au recunoscut existenţa acestei convenţii, respectiv a contractului de împrumut.

Referitor la critica vizând faptul neadministrării probei cu martori, s-a reţinut că dovada simulaţiei poate fi făcută, în condiţiile de admisibilitate a dovezii testimoniale, chiar în situaţia în care actul aparent este unul autentic, nefiind necesar ca şi actul secret să fie încheiat în aceeaşi formă, dacă legea nu prevede o asemenea condiţie pentru validitatea lui. Aşa fiind, actul secret şi acordul simulator pot fi încheiate sub semnătură privată sau chiar verbal, dar nu pentru acest considerent instanţele nu au considerat, în speţă, admisibilă proba testimonială.

Tribunalul nu a considerat admisibilă în speţă posibilitatea dovedirii exclusiv cu martori a actului secret dintre părţi. Între părţi, cărora actul secret le este opozabil, se aplică regulile de drept comun ale probaţiunii din materia actelor juridice: pentru acte juridice cu o valoare mai mare de 250 lei proba cu martori este inadmisibilă, ca şi aceea cu prezumţii. Aceste probe ar fi putut fi admise dacă exista un început de dovadă scrisă, însă tribunalul nu a primit punctul de vedere al apelanţilor potrivit cărora înscrisul expertizat este un început de dovadă scrisă, întrucât nu numai că nu emană de la intimaţi, însă s-a dovedit că semnătura şi numele au fost copiate de pe un alt înscris. Nici interogatoriul nu poate fi considerat un început de dovadă scrisă, întrucât intimaţii nu au recunoscut încheierea unei convenţii de împrumut.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză nici dispoziţiile art. 1198 Cod civil, pentru a considera admisibilă proba testimonială, întrucât nu e nicio dovadă că preconstituirea unui înscris ar fi fost imposibilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru administrarea probelor cerute de aceştia.

În expunerea motivelor, recurenţii critică decizia instanţei de apel susţinând că în mod greşit nu a fost încuviinţată proba testimonială.

Recurenţii susţin de asemenea că, deşi tribunalul a reţinut în considerente că este admisibilă proba testimonială chiar dacă actul aparent este unul autentic, a considerat că în cauză nu este posibilă dovedirea actului secret exclusiv cu martori.

Analizând recursul de faţă, prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul, reţinând următoarele:

Reclamanţii au solicitat atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel, administrarea probei testimoniale pentru a face dovada caracterului simulat al contractului autentic de vânzare-cumpărare şi a încheierii contractului de împrumut, care reprezintă adevărata voinţă a părţilor.

În cazul simulaţiei, este de esenţa acestei instituţii juridice existenţa a două acte juridice: actul simulat, care creează o anumită aparenţă juridică, necorespunzătoare realităţii şi actul secret, care reprezintă voinţa reală a părţilor şi anihilează total sau parţial aparenţa juridică creată prin actul simulat, public. Ca urmare, dovada actului simulat nu poate fi făcută de părţi decât printr-un contraînscris, care să constate acordul real dintre acestea.

Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţele de fond au constatat că proba testimonială nu poate fi primită pentru a dovedi caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare.

În ce priveşte admisibilitatea probei testimoniale pentru a dovedi încheierea de către părţi a unui act juridic, în speţă a contractului de împrumut, Curtea a constatat că, faţă de valoarea obiectului acestui contract, de peste 250 de lei, admisibilitatea probei cu martori este restrânsă de dispoziţiile art. 1191 C. civ.

În mod corect au constatat instanţele de fond că nu sunt aplicabile excepţiile reglementate în această materie de art. 1191 alin. 3 şi art. 1198 C. civ.. Pe de-o parte, pârâţii s-au opus administrării acestei probe, iar pe de altă parte, reclamanţii nu au făcut dovada unui început de dovadă scrisă. Existenţa unei copii a unui contract de împrumut, întocmit de reclamantul O şi pe care semnătura pârâtului S este copiată, conform concluziilor expertizei grafologice întocmite în cauză, nu întruneşte cerinţele pentru a considera acest înscris ca un început de dovadă scrisă.

În aceste condiţii, în lipsa unui început de dovadă scrisă, administrarea probei testimoniale pentru dovedirea contractului de împrumut este inadmisibilă, astfel că criticile reclamanţilor sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea a respins recursul reclamanţilor ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare