Incidenţa impreviziunii ca urmare a devalorizării monedei naționale în raport cu francul elvețian, moneda în care a fost acordat creditul.

Prin decizia civilă nr…s-a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. …, a fost  schimbată în totalitate sentinţa civilă şi, în consecinţă, a respins ca nefondată contestaţia formulată împotriva notificării de dare în plată, înregistrate de societatea contestatoare sub nr. 275629/07.07.2016.

A fost obligată intimata contestatoare să achite apelanţilor intimaţi suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând sentinţa civilă apelată, prin prisma motivului de apel invocat şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi probele administrate în cauză, tribunalul a considerat apelul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

 Obiectul acţiunii îl constituie stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. 039397/14.01.2008, încheiat între apelanţi, în calitate de împrumutaţi şi bancă, în calitate de creditor, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii, în vederea garantării restituirii creditului.

Judecătorul fondului a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de Legea nr. 77/2016 pentru darea în plată a imobilului ipotecat, reglementate de art. 4 alin. 1 din legea specială. Totodată, a considerat că motivele invocate de apelanţii pârâţi (diminuarea veniturilor, problemele medicale ale copilului şi creşterea cursului valutar CHF/leu) nu se circumscriu noţiunii de impreviziune, neconstituind, din punctul de vedere al instanţei de fond, evenimente excepţionale, exterioare voinţei părţilor şi imprevizibile, care fac excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor debitorilor.

Motivul de apel invocat de pârâţii debitori se referă la incidenţa impreviziunii ca urmare a devalorizării monedei naţionale în raport cu francul elveţian - moneda în care a fost acordat creditul, ceea ce a avut drept efect imposibilitatea executării obligaţiilor în termenii şi condiţiile prevăzute în contractul de credit întrucât acestea au devenit excesiv de oneroase.

Faţă de dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/25.10.2016, tribunalul remarcă, în primul rând, faptul că, pentru stingerea obligaţiilor asumate în contractele de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, nu este suficientă îndeplinirea condiţiilor formale, prevăzute de Legea nr. 77/2016, instanţa de contencios constituţional impunând verificarea îndeplinirii şi a condiţiilor referitoare la existenţa impreviziunii, şi anume:

 Aşadar, ţinând seama de cele statuate de Curtea Constituţională, instanţa trebuie să verifice dacă evenimentul invocat de debitori îndeplineşte condiţiile unui caz fortuit, dacă apariţia evenimentului a avut drept consecinţă un dezechilibru contractual în sensul că obligaţiile au devenit excesiv de oneroase pentru debitori şi au determinat imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale asumate, dacă debitorii au acţionat cu bună credinţă şi au încercat să obţină adaptarea contractului înainte de demararea procedurii de dare în plată.

În cauza pendinte, debitorii au invocat faptul că derularea contractului de credit a devenit excesiv de împovărătoare pentru ei ca urmare a fluctuaţiei monedei în care a fost acordat creditul, respectiv francului elveţian, a cărui valoare s-a dublat în raport cu moneda naţională de la momentul acordării creditului până la momentul notificării de dare în plată.

Tribunalul a apreciat că, în principiu, variaţia cursului valutar nu reprezintă un caz fortuit în sensul că nu poate fi considerată ca fiind imprevizibilă având în vedere că orice contract de credit în valută este supus riscului valutar. Aceasta întrucât expunerea consumatorului la riscul financiar materializat în fluctuaţii de curs valutar este o trăsătură naturală a contractelor de credit în monedă străină. Orice împrumut într-o altă monedă decât cea în care consumatorul obţine veniturile implică obligaţia obţinerii de către debitor a valutei necesare plăţii ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie în moneda naţională, la cursul valutar la care moneda străină poate să fie procurată. Consumatorul de credite în monedă străină nu este, în general, protejat împotriva riscului valutar nici în mod natural, nici printr-un mecanism financiar contractual special. Consumatorul cunoaşte sau ar trebui să cunoască acest risc, dar urmăreşte avantajul ratelor de dobândă mai reduse practicate de bănci pentru creditele în valută în raport cu cele acordate în monedă națională, beneficiu care este mai mare în cazul creditelor pe termen lung, cum sunt cele ipotecare, în cazul cărora costurile creditului pot să difere semnificativ în funcţie de moneda împrumutului. Avantajul ratelor de dobândă mai favorabile este, cel puţin în parte, anihilat nu numai de costurile suplimentare cu comisioanele operaţiunilor de schimb valutar, plătite indiferent de variaţiile cursului, ci şi, în primul rând, de efectele fluctuaţiilor valutare. Ca urmare, este vorba de un risc inerent, asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă,.

Însă atunci când acest risc depăşeşte limita previzionării de către părţi datorită intervenirii unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul încheierii contractului, intervine riscul supraadăugat, la care se referă Curtea Constituțională în decizia nr. 623/25.10.2016. În condiţiile intervenirii acestui risc, se aplică instituţia impreviziunii care este menită să reechilibreze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice, oferind o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului şi neavând drept scop revenirea la prestațiile de la momentul încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat iniţial de către părţi.

În cauza pendinte creşterea cursului de schimb valutar franc elveţian/leu se impune a fi analizată prin raportare la riscul supra adăugat. Din această perspectivă, tribunalul a considerat că istoricul evoluţiei cursului francului elveţian înregistrat de la data încheierii contractului de credit (14.01.2008) şi până la data formulării notificării de dare în plată (07.07.2016), care evidenţiază o creştere de aproximativ două ori a valorii monedei CHF raportat la valoarea monedei naţionale, dovedeşte imprevizibilitatea amplorii acestei creşteri şi a efectelor sale, nu numai pentru un consumator normal informat şi suficient de atent şi de avizat (criteriu ce trebuie aplicat în privinţa apelanţilor), ci şi pentru profesionist. Această concluzie se impune în condiţiile în care, spre deosebire de alte monede în care erau acordate credite în anul 2008, doar moneda CHF a avut o creştere spectaculoasă, ca urmare a deciziei Băncii Centrale a Elveţiei de a nu mai susţine plafonul minim de schimb valutar al francului elveţian faţă de euro, astfel că această creştere nu poate fi încadrată în caracteristicile fireşti ale fluctuaţiilor de curs valutar, consumatorul putând anticipa o variaţie de curs asemănătoare celei din anii anteriori încheierii contractului de credit, dar în nici un caz o dublare a cursului de schimb în aproximativ opt ani. Ca urmare, devalorizarea leului în raport cu francul elveţian reprezintă un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi în sine anticipat de părţi la momentul contractării, îndeplinind deci condiţiile unui caz fortuit.

În ceea ce priveşte efectele variaţiei cursului valutar franc elveţian – leu, în favoarea monedei străine, este evident că o dublare a valorii ratelor de credit lunare, chiar şi în condiţiile unui nivel al veniturilor asemănător cu cel de la data încheierii creditului, a avut drept consecinţă un grad de îndatorare excesivă a apelanţilor debitori şi apariţia unei disproporţii vădite între activul patrimonial dobândit prin obţinerea creditului şi pasivul care trebuie suportat de pentru restituirea acestuia şi, implicit, imposibilitatea executării obligaţiilor în condiţiile şi termenii contractuali asumaţi, intervenind astfel un dezechilibru semnificativ între obligaţiile excesiv de oneroase ale debitorilor şi obligaţiile băncii.

Tribunalul a mai reţinut şi faptul că apelanţii şi au executat cu bună credinţă obligaţiile contractuale până la momentul formulării notificării de dare în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii, optând pentru stingerea obligaţiilor contractuale în modalitatea reglementată de Legea nr. 77/2016, care, în contextul prezentat, este o soluţie echitabilă pentru ambele părţi.

Faţă de considerentele expuse anterior, tribunalul a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, atât cele de ordin obiectiv, cât şi cele de natură subiectivă, astfel că, în speţă, devin incidente prevederile Legii nr. 77/2016.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar a admis apelul cu a cărui soluţionare a fost învestită, a schimbat în totalitate sentinţa apelată şi a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea intimată împotriva notificării de dare în plată, înregistrată de societatea contestatoare.

Domenii speta

Spete similare