R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. ..../211/2017
Operator de date cu caracter personal - 3185
SENTINŢA CIVILA NR.3768/2018
Şedinţa publica din data de .....
Instanţa compusa din:
JUDECATOR: ......
GREFIER: ......
Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii CA.., PRC.., MM...., CI...., CA...., MA...., TI...., TMM...., TVL.... in contradictoriu cu pârâtele CL LG18/1991.... şi CJ LG18/1991....având ca obiect fond funciar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţa, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 16.04.2018 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă civilă când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi 23.05.2018.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin actiunea civila inregistrata sub nr. de mai sus la data de 20.06.2017 reclamantele CA.., PRC....si MM...., toate trei in calitate de mostenitoare ale defunctului CG...., CI...., CA...., MA...., toti trei in calitate de mostenitori dupa defunctul CD... si respectiv TI...., TMM... si TVL..., toti trei in calitate de mostenitori ai defunctei TA..., au chemat in judecata pe paratele CL LG18/1991.... si CJ LG 18/1991..., solicitand pronuntarea unei hotarari prin care, in principal : 1) sa fie obligata parata de rd. 1 sa procedeze la intocmirea documentatiei necesare, la punerea in posesie a reclamantilor de rd. 1-3, precum si la inmanarea titlului de proprietate asupra terenului in suprafata de 2.900 mp, inscris in anexa 34, pozitia 135 (parte din suprafata de 0,79 ha), imobil situat in locul numit „F...”; 2) sa fie obligata parata de rd 1 sa procedeze la intocmirea documentatiei necesare, la punerea in posesie a reclamantilor de rd. 4-9, precum si la inmanarea titlului de proprietate asupra terenului in suprafata de 2.900 mp, inscris in anexa 34, pozitia 135 (parte din suprafata de 0,79 ha), imobil situat in locul numit „F...” si respectiv 3) sa fie obligata parata de rd. 2 sa procedeze la eliberarea titlului de proprietate in favoarea reclamantilor de rd. 1-3 pentru suprafata de 2.900 mp si respectiv in favoarea antecesorului reclamantilor de rd. 4-9, CD..., pentru suprafata de 2.900 mp.
In subsidiar, reclamantii au aratat ca, in situatia in care parata de rd. 1 nu poate sa le atribuie terenurile solicitate pe vechiul amplasament, solicita ca punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate sa se efectueze pe un teren echivalent valoric, conform dispozitiilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul de Aplicare a L. nr. 247/2005. De asemenea, reclamantii au solicitat obligarea paratei de rd. 1 la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii formulate, reclamantii au aratat in esenta ca, asa cum rezulta din cererea de reconstituire nr. ..../19.03.1991, antecesorul lor a solicitat mai multe terenuri, printre care si terenul ce face obiectul prezentului litigiu, iar prin anexa nr. 34, pozitia nr. 135, s-a validat suprafata de 0,79 ha, cu precizarea ca pentru suprafata de 0,21 ari de la locul numit „B....” le-a fost deja eliberat titlul de proprietate, astfel ca a mai ramas in discutie doar diferenta de suprafata de 0,58 ari in litigiu, situata la locul numit „F...”.
S-a mai aratat ca reclamanta de rd. 1 este sotia supravietuitoare a defunctului CG.... si respectiv ca reclamantele de rd. 2-3 sunt descendentele acestuia, in vreme ce reclamantii de rd. 4-6 sunt descendentii directi ai defunctului CD..., conform certificatului de mostenitor nr. ..../11.08.2008 eliberat de BNP D...., iar reclamantii de rd. 7-9 sunt mostenitorii legali ai defunctei C...., conform certificatului de mostenitor nr. ..../1998 eliberat de BNP P....
In consecinta, reclamantii au calitatea de persoane indreptatite a fi beneficiarii suprafetei solicitate, iar formularea prezentului demers judiciar a fost necesara deoarece punerea in posesie nu a avut inca loc, desi la dosarul de fond funciar au fost depuse toate actele doveditoare pentru suprafata solicitata in petitele actiunii, dovada in acest sens fiind si faptul ca validarea pe anexa 34 s-a facut inca din anul 2003.
Au mai aratat reclamantii ca terenul solicitat se gaseste din punct de vedere administrativ in extravilanul localitatii ....., fara constructii amplasate pe acesta si nerevendicat de alte persoane, astfel ca refuzul Comisiei Locale ..... privind punerea in posesie apare total nejustificat.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 8, art. 11, art. 13, art. 27 si art. 64, art. 116 din L. nr. 18/1991, art. 5 lit. h), i), art. 33-38 din HG nr. 890/2005 si art. 453/NCPC.
Prin intampinarea formulata in cauza la data de 18.09.2017 parata de rd. 1 a aratat ca, reclamantii trebuie sa justifice motivele pentru care, alaturi de titularul cererii cu nr. .../1991, CD..., pe anexa de validare apar inscrise si alte persoane, respectiv sa precizeze numarul cererii, in ipoteza in care aceste din urma persoane au formulat in termenul prevazut de lege o alta cerere (f. 26-29).
De asemenea, se impune a se clarifica de ce validarea in anexa nr. 34, pozitia 135, este facuta dupa defunctul CG...., in conditiile in care, potrivit certificatului de deces seria ...., numitul CD... era fiul lui .... si nu al numitului CG.... si N....., in conditiile in care in cartea funciara nr. .... ...., proprietar tabular asupra terenului situat la F... este CG.... a D.... si sotia nascuta RN...., astfel ca, in mod legitim, se naste intrebarea care este legatura de rudenie intre CD... si CG.....
A mai aratat parata ca in temeiul L. nr. 247/2005 dupa numitul CD... a fost inregistrata cererea nr. ..../2005 de CI...., MA...., CA...., TN.... si CG...., prin care acestia solicita suprafata totala de 1,38 ha, din care la F... suprafata de 0,58 ha. Or, aceasta cerere este nelegala, deoarece suprafata solicitata in baza L. nr. 247/2005, este validata in anexa 34, pozitia 135, in urma cererii validate in baza legii 18/1991, iar solicitarea din nou a aceluiasi teren este inadmisibila.
De asemenea, este de observat faptul ca reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 13 din L. nr. 18/1991, insa aceste dispozitii legale sunt incalcate in mod flagrant prin solicitarea de eliberare a doua titluri de proprietate pentru suprafata de cate 2.900 mp fiecare, din care unul pe numele reclamantilor de rd. 1-3, iar al doilea pe numele antecesorului reclamantilor de rd. 4-9, in conditiile in care validarea s-a facut pentru suprafata de 0,58 ha, iar dispozitiile art. 13 alin. (3) prevad in mod expres faptul ca titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmand ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun si nu incercand sa evite dezbaterea succesorala dupa antecesorul comun.
Totodata, parata a invocat faptul ca, pentru a putea fi pusi in posesie cu aceste suprafete de teren, reclamantii trebuie sa-si identifice terenurile inscrise in registrul agricol si din punct de vedere topografic, pentru a putea stabili amplasamentul acestor terenuri si pentru a face dovada filiatiei cu proprietarii de carte funciara.
Parata de rd. 2 nu a depus intampinare.
La data de 28.09.2017 reclamantii au inregistrat raspuns la intampinarea paratei de rd. 1 (f. 31-32), invocand tardivitatea depunerii acesteia, cu consecinta decaderii paratei din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, raportat la faptul ca intampinarea nu a fost inregistrata in termenul procedural de 25 de zile prevazut de art. 208 alin. (2)/NCPC.
Referitor la fondul cauzei, reclamantii au aratat ca lamuririle solicitate de parata cu privire la persoanele care apar inscrise pe anexa nr. 34 alaturi de titluarul cererii nu mai intereseaza in prezent, deoarece, atat timp cat Hotararea Comisiei Judetene nr. 90/12.05.2003 prin care s-a validat anexa nr. 34, pozitia 135, nu este anulata, parata are obligatia de a aduce la indeplinire aceasta hotarare, unde apare validata suprafata de 0,58 ha, parte din 0,79 ha, cu atat mai mult cu cat pentru diferenta de 0,21 ha s-a eliberat deja titlu de proprietate, pe numele acelorasi persoane inscrise in respectiva anexa.
De asemenea, nu este necesara nici depunerea cartii funciare la dosar, atata timp cat validarea a fost efectuata pe baza de registru agricol, iar identificarea sub aspect de carte funciara nu este necesara deoarece terenul se afla in extravilan; or, potrivit dispozitiilor art. 87 alin. (1) pct. 6 din Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI „pentru terenurile inscrise in vechile carti funciare, situate in extravilan, care au facut obiectul legii proprietatii, nu este obligatorie identificarea cu nr. topo din cartile funciare vechi, exceptie facand cazurile cand pe aceste imobile se afla constructii”.
La termenul de judecata din data de 16.10.2017 instanta a constatat ca intampinarea paratei de rd. 1 a fost tardiv formulata.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica extrajudiciara intocmita de dl. expert SD.....
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din dosarul de fond funciar depus la (f. 59 si urm.) instanta retine ca la data de 19.03.1991 numitul CD..., in calitate de fiu al lui CG...., a inregistrat la CLFF.... .... cererea cu nr. …., prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, printre care si suprafata de 0,58 ha in litigiu, situata in zona denumita popular “F...” si respectiv suprafata de 0,21 ha situata in zona denumita popular “S….”.
Prin HCJ nr. 90/2003 s-a dispus validarea propunerii Comisiei de Fond Funciar .... pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 0,79 ha mai-sus mentionat, inscris in anexa 34, pozitia 135, in favoarea numitului CD... si a reclamantelor de rd. 1-3 din prezenta cauza, toti in calitate de mostenitori dupa CG...., din F…., nr….. (f. 53-58).
Prin cererea introductiva de instanta, reclamantii au aratat ca din suprafata totala de 0,79 ha validata prin anexa 34, pozitia 135, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,21 ha, in vreme ce pentru diferenta de 0,58 ha in litigiu cererea nu a fost solutionata nici pana in prezent.
Din inscrisul depus la (f. 47) rezulta ca, intr-adevar, prin titlul de proprietate nr. ……/23.06.2009, s-a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea reclamantelor CA.., CM…. si CR…. si a numitului CD..., pentru suprafata de 0,21 ha, iar paratele nu au contestat sustinerea ca pentru diferenta de 0,58 ha in litigiu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost inca solutionata.
Din certificatul de mostenitor nr. …/2008 emis de BNP D...., depus la (f. 10), rezulta ca sus-numitul CD... a decedat la data de ….., mostenitorii acestuia fiind reclamantii de rd. 4-6 si numita TA..., iar din certificatele de mostenitor cu nr. ..../1998 emis de BNP P... si nr. …../2015 emis de SCPN “……”, depuse la (f. 9 si 11) rezulta ca mostenitoarea TA... a decedat la data de …, avand ca mostenitori pe TI.... jn., TMM..., TVL... si TI.... sn, care a decedat la randul sau in data de …., avand ca mostenitori pe TI.... jn., TMM..., TVL....
Din actele de stare civila depuse la (f. 13-16) rezulta ca sus-numitul CG...., nascut in anul ….., a mai avut un fiu in persoana lui CG.... jn, care a decedat, avand ca mostenitori pe reclamanta de rd. 1, CA.., in calitate de sotie supravietuitoare si respectiv pe reclamantele de rd. 2-3, PRC....si MM...., in calitate de fiice.
Prin raportul de expertiza tehnica extrajudiciara efectuat in cauza de dl. expert SD.... (f. 82 si urm.) s-a aratat ca terenul in litigiu se identifica in regim de carte funciara veche cu imobilele cu nr. top. ..... in suprafata de 2.664 mp si nr. top. .... cu suprafata de 3.020 mp, iar conform planurilor cadastrale, terenul este situat in tarlaua nr. 118, parcela nr. .... si parcela nr. ......
A mai aratat expertul ca terenul in discutie se afla la dispozitia CLFF ...., are categoria de folosinta L....si este liber de constructii, drumuri si alte lucrari de orice fel care ar putea reprezenta impedimente la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
In drept, instanta retine ca potrivit disp. art. 8 alin. (2) din L. nr. 18/1991, de prevederile acestui act normativ beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie, sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.
Potrivit disp. art. 27 din Legea nr. 18/1991 raportat la dispozitiile art. 5 lit. i) din HG 890/2005, comisiile locale pun in posesie prin delimitare in teren persoanele indreptatite sa primeasca terenul, completeaza fisele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute si inmaneaza titlul de proprietate .
Conform art. 36 alin. (1) din HG nr. 890/2005 pe baza documentatiilor inaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere in posesie si schitele terenurilor, comisia judeteana emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat in anexa nr. 20.
In speta, instanta retine ca inscrisurile depuse la dosarul de fond au dovedit faptul ca antecesorul reclamantilor de rd. 4-9, defunctul CD..., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul in suprafata de 0,58 ha mp in litigiu si are calitate de persoana indreptatita pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, iar reclamantii de rd. 4-9, in calitate de mostenitori ai acestuia, au calitate procesuala activa in prezenta cauza si justifica un interes in formularea prezentei actiuni.
In ceea ce le priveste pe reclamantele de rd. 1-3, instanta retine ca in speta nu s-a dovedit faptul ca antecesorul in drepturi al acestora, defunctul CG...., ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, insa reclamantii de rd. 4-9 nu au contestat calitatea acestora de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate, recunoscand astfel, implicit, faptul ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a numitului CD... a fost formulata, atat in nume propriu, cat si pentru succesoarele in drepturi ale defunctului CG.....
De altfel, instanta retine ca aceasta chestiune, respectiv indreptatirea reclamantelor de rd. 1-3 si a numitului CD... la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 0,58 ha in litigiu constituie un aspect care nici nu mai poate fi pus in discutie la acest moment deoarece, asa cum in mod just s-a subliniat si prin raspunsul la intampinare, sus-numitii au fost validati in Anexa 34 ...., pozitia 135, iar Hotararea Comisiei Judetene prin care s-a dispus validarea nu a fost atacata in termenul legal, astfel ca aplicarea acesteia a devenit obligatorie.
Pe de alta parte, pentru acelasi motiv, instanta retine ca nu mai poate fi pus in discutie nici aspectul referitor la persoanele pe numele carora trebuie eliberat titlul de proprietate, acestea neputand fi altele decat persoanele mentionate la pozitia 135 din anexa nr. 34, cum, de altfel, s-a facut si la emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 0,21 ha, urmand ca acestea sa procedeze apoi la sistarea starii de indiviziune conform dreptului comun.
Cat priveste impedimentul invocat de parata CL…., privind necesitatea identificarii terenului in litigiu din punct de vedere topografic, acesta a fost acoperit prin raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza.
Asa fiind, instanta apreciaza ca actiunea formulata de reclamanti este intemeiata si, in consecinta, va dispune admiterea acesteia, conform dispozitivului prezentei hotarari.
Referitor la petitul avand ca obiect cheltuieli de judecata, instanta retine ca potrivit disp. art. 452/NCPC partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar potrivit disp. art. 453 alin. (1)/NCPC, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa-i plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
In speta, reclamantii au justificat efectuarea unor cheltuieli de judecata in cuantum de 3.100 lei, pe care au inteles sa le solicite exclusiv de la parata de rd. 1, avand in vedere faptul ca atributiile paratei de rd. 2 in procedura de eliberare a titlului de proprietate sunt subsidiare indeplinirii de catre comisia locala a obligatiilor ce-i revin.
Asa fiind si avand in vedere si principiul disponibilitatii partilor in procesul civil, instanta va obliga parata de rd. 1 sa achite reclamantilor cheltuielile de judecata ocazionate de promovarea prezentului demers judiciar, in masura in care au fost solicitate si justificate, respectiv suma de 3.100 lei reprezentand onorariu avocatial (f. 175-177).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea civila formulata de reclamantii CA.., PRC.., MM...., CI...., CA...., MA...., TI...., TMM... si TVL..., toti cu domiciliul procesual ales la .....in contradictoriu cu paratele CL LG18/1991...., cu sediul in .... şi CJ LG 18/1991..., cu sediul in ....., avand ca obiect fond funciar.
Obliga parata de rd. 1 sa procedeze la intocmirea documentatiei necesare, la punerea in posesie a reclamantelor de rd. 1-3 si respectiv a numitului CD..., precum si la inmanarea catre acestia a titlului de proprietate asupra terenului in suprafata de 0,58 ha in litigiu, inscris in anexa 34, pozitia 135 (parte din suprafata de 0,79 ha), imobil situat in locul numit „F...”, asa cum a fost acesta identificat prin raportul de expertiza tehnica extrajudiciara intocmit in cauza de expert SD.....
Obliga parata de rd. 2 la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul in suprafata de 0,58 ha in litigiu in favoarea reclamantelor de rd. 1-3 si respectiv a numitului CD....
Obliga parata de rd. 1 sa achite reclamantilor suma de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea si motivele de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-Napoca, sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 23.05.2018.
Judecătoria Sectorul 1 București
Contestaţie la executare. La momentul formulării cererii de executare silită, contestatorul achitase, cu titlu de pensie de întreţinere, o sumă mai mare decât cea care era datorată, instanţa apreciază că susţinerile intimatei în sensul că trebuie analizat
Judecătoria Sectorul 1 București
pretenții – excepția prescripției dreptului material la acțiune: termenul de prescripție, pentru fiecare dintre cotele de întreținere, indiferent dacă termenul este guvernat de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 sau de C.civ., începe să curgă de la 90 d
Tribunalul Teleorman
Consecinţa nulitătii absolute a încheierii
Curtea de Apel Brașov
Confiscarea specială. Infracţiuni de pericol. Darea de bani cu dobândă.
Judecătoria Sectorul 1 București
servitute – consfințirea unui drept de trecere în favoarea reclamantei: nu există o imposibilitate absolută de acces la calea publică, reclamanta având la dispoziție alte două modalități de acces la boxă