Comiterea, în cadrul termenului de supraveghere, a unei infracțiuni descoperite până la împlinirea termenului. Adăugarea pedepsei amenzii aplicate pentru cea de-a doua infracțiune, la pedeapsa închisorii aplicate pentru prima infracțiune. Nelegalitate.

Decizie 270/A din 29.05.2019


În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a comis o altă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului, dar pentru care nu s-a aplicat pedeapsa închisorii, ci a fost aplicată pedeapsa amenzii penale, pedepsele aplicate pentru prima infracțiune și pedepsele aplicate pentru noua infracțiune își păstrează individualitatea, neputându-se face aplicarea prevederilor art. 96 alin. 5 C. penal, respectiv ale art. 43 alin. 1 și 2 Cod Penal.

Art. 96 alin. 4 și 5 Cod Penal

Prin sentinţa penală nr. xxx pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. xxx, instanţa de fond a dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală şi art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal, inculpatul P.T., a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în sumă de 9000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 45 lei a unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 43 alin. 1 Cod Penal.

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 66 alin. 1 Cod Penal, i s-a interzis inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală şi art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal, inculpatul P.T. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 60 lei a unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 43 alin. 1 Cod Penal.

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 66 alin. 1 Cod Penal, i s-a interzis inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

În temeiul art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. c) Cod Penal, s-au contopit cele două pedepse principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale de 12000 lei, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa amenzii în sumă de 9000 de lei, urmând ca inculpatul să fie condamnat şi să execute amenda rezultantă finală de 15.000 lei.

În baza art. 43 alin. 2 Cod Penal, pedeapsa amenzii finale s-a adăugat la pedeapsa rezultantă finală de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispusă prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin la data de 19.07.2018 în dosar nr. xxx (definitivă prin neapelare la data de 04.07.2018), iar potrivit art. 91 alin. 2 Cod Penal, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

Instanța i-a pus în vedere persoanei condamnate că este obligată să depună la dosarul cauzei recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, precum și posibilitatea de a solicita eșalonarea plății acesteia, în eventualitatea că se află în imposibilitatea achitării integrale a amenzii în termenul stabilit.

Totodată, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. 1 Cod Penal, potrivit cu care, dacă în termenul stabilit persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 1 şi 3 Cod Penal, raportat la art. 67 alin. 1 Cod Penal şi  art. 66 alin. 1 Cod Penal, i s-a interzis inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

Instanţa i-a atras atenția inculpatului că sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare, constituie infracțiune potrivit art. 288 alin. 1 Cod Penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod Procedură Penală a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul P.T., până la data rămânerii definitive a hotărârii, dar nu mai mult de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod Procedură Penală, raportat la art. 72 alin. 1 Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 10 octombrie 2018 şi durata arestării preventive de la data de 11 octombrie 2018 la data de 21 noiembrie 2018. 

S-a dispus comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, către IPJ Mureș – Serviciul Rutier în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 114 alin.1 lit. b) din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de Stat în cuantum de 800 lei, din care 500 lei provin din faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 10.10.2018, inculpatul P.T. a condus autovehiculul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare xxx pe strada M. V. din Mun. R., sensul de mers B.-R., în condiţiile în care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Conform celor evidenţiate în procesul verbal de cercetare la faţa locului (f 10), inculpatul s-a răsturnat cu autovehiculul marca Suzuki pe strada Mihai Viteazu din Mun. Reghin şi a fost nevoie să fie transportat cu ambulanţa la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Aspectele menţionate în procesul verbal de cercetare la faţa locului se coroborează cu declaraţia martorului B.M. (f 21), dată în cursul urmăririi penale.

Fiind testat cu aparatul alcooltest la ora 09.37, inculpatul P.T. a prezentat o alcoolemie de 0.91 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vedere recoltării de probe de sânge. Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 601 din data de 10.10.2018, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița Năsăud, inculpatul P.T. a avut următoarele valori ale alcoolemiei în sânge: proba nr. I, ora 09.50 – 2.00 ‰ și proba nr. II, ora 10.50 – 1.90 ‰.

În urma verificărilor efectuate, s-a constat că inculpatul P.T. avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a faptului că a fost condamnat penal definitiv pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, iar până la momentul respectiv permisul de conducere al acestuia nu fusese anulat conform legii.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul P.T. şi-a recunoscut fapta fără rezerve. Din ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt prezentată şi în rechizitoriu, cu aceasta fiind de acord şi inculpatul. A apreciat că analiza ansamblului probator face dovada deplină a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, fiind aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acuzaţiile în materie penală formulate prin actul de sesizare al instanţei fiind astfel dovedite. Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, fiind probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa va dispune condamnarea acestuia.

Încadrarea juridică a faptei, reţinută de către instanţa de fond.

S-a reţinut că Fapta inculpatului P.T., care la data de 10.10.2018, a condus autoturismul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare xxx pe strada M. V. din Mun. R., deși avea dreptul de a conduce suspendat, astfel cum a fost reţinută de către instanţă prin prisma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, recunoscută de către acesta, săvârşită cu vinovăţie, în forma intenţiei directe, sub aspectul laturii subiective, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 Cod Penal.

Acţiunea de conducere a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. S-a arătat că acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta. Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârşirea acţiunii constitutive, şi nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanţele în care s-a săvârşit fapta şi din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, instanța a reținut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului de a conduce autoturismul marca Suzuki, pentru care lege prevede obligativitatea permisului de conducere, pe drumurile publice, respectiv pe strada Mihai Viteazu din Mun. Reghin, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

S-a reţinut că urmarea imediată a acestei fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat cât şi pentru ceilalți participanți la traficul rutier, care a luat naştere în momentul la care inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi a circulat pe un drum public. Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei, infracţiunea de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat fiind o infracţiune de pericol abstract.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reţinut că inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice ştiind că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia. Astfel, inculpatul a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta cu intenție directă, în forma prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a) Cod Penal.

S-a apreciat că fapta inculpatului P.T., care la data de 10.10.2018, a condus autoturismul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare xxx pe strada M. V. din Mun. R., județul Mureş, având în sânge o alcoolemie de peste 0.8 %o, astfel cum a fost reţinută de către instanţă prin prisma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, recunoscută de către acesta, săvârşită cu vinovăţie, în forma intenţiei indirecte, sub aspectul laturii subiective, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal.

S-a menţionat că, consumul de băuturi alcoolice reprezintă una dintre cele mai importante cauze de producere a accidentelor rutiere. Riscului introdus în societate de conducerea unor vehicule i se adaugă astfel riscul determinat de consumul de alcool sau alte substanţe psihotrope. În acest sens, instanța de fond a evocat numărul mare de accidente, inclusiv cu victime, care sunt produse zilnic din cauza persoanelor care consumă băuturi alcoolice și conduc în această stare, fiind imperios necesar a se descuraja faptele de a conduce sub influența alcoolului.

Alcoolul diminuează simţurile puterii de discernământ, capacitatea de concentrare şi atenţia conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacţie, acuitatea văzului şi în anumite situaţii chiar la modificări de raţionament, iar numărul erorilor în conducerea autovehiculelor şi al încălcărilor de lege creşte în raport direct proporţional cu cantitatea de alcool ingerat. De altfel, infracţiunea de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului este o infracţiune de pericol, astfel că, pentru a se evita producerea de accidente de circulaţie, legiuitorul a incriminat această faptă, pericolul social fiind unul real, evident.

S-a menţionat că acţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta. Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârşirea acţiunii constitutive, şi nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanţele în care s-a săvârşit fapta şi din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că atitudinea subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită și de urmările acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b) Cod penal, inculpatul având reprezentarea caracterului ilicit al faptei cât și al urmărilor produse de acesta.

S-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, deoarece a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, respectiv punerea în pericol a sa, a celorlalţi participanţi la trafic şi a bunurilor aflate în zona respectivă, dar nu a dorit atingerea acestuia, fiind indiferent faţă de consecinţele faptei sale. Modul concret de acţiune al inculpatului nu dovedeşte că inculpatul a dorit punerea în pericol a traficului rutier, deşi a prevăzut această consecinţă, apreciind probabil că la acel moment şi în acel loc nu va putea fi depistat de către organele de poliţie.

Cât priveşte legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată – starea de pericol pentru traficul rutier – instanţa de prim grad a apreciat că aceasta nu trebuie dovedită, rezultând din însăşi materialitatea faptei.

Cu privire la individualizarea pedepsei, cu titlu preliminar, instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş la data de 15.12.2017 în dosar nr. xxx (definitivă la data de 10.05.2018 prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. xxx), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanţe (faptă săvârşită la data de 02.07.2016). Prin hotărârea penală în discuţie s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani (f 159).

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin la data de 19.07.2018 în dosar nr. xxx (definitivă prin neapelare la data de 04.07.2018), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (faptă săvârşită la data de 14.06.2017). Prin hotărârea penală în discuţie s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. xxx, iar inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă finală de 1 an şi 3 luni închisoare, fiind dispusă şi de această dată suspendarea executării sub supraveghere, termenul de supraveghere fiind stabilit la trei ani (f 123).

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar au fost săvârşite la data de 10.10.2018, deci la trei luni după rămânerea definitivă a ultimei pedepse stabilite prin Sentinţa penală nr. xxx, faptele fiind stabilite în cursul termenului de încercare de trei ani, fiind incidente dispoziţiile care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni (art. 38 alin. 2 Cod Penal), revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 96 Cod Penal) şi al recidivei postcondamnatorii (art. 41 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod Penal).

Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. S-a apreciat că pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată traşi la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.

De asemenea, s-a menţionat că exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.

Faţă de aceste considerente teoretice, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa de prim grad a avut în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate în raport de criteriile prevăzute de art. 74 Cod Penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

S-a reţinut că individualizarea judiciară a pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

S-a subliniat că în cauza dedusă judecăţii, imperativul unei juste individualizări a pedepsei, prin raportare la menţiunile din cazierul judiciar al inculpatului, este dat de două limite: necesitatea scoaterii temporale a inculpatului din societate şi trimiterea acestuia în mediul carceral prin dispunerea unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, singura modalitate de individualizare posibilă fiind cu executare sau convingerea instanţei că o altă sancţiune de drept penal, care nu implică privarea de libertate a inculpatului, este suficientă şi poate atinge triplul scop stabilit de legiuitor, preventiv, educativ şi coercitiv.

Potrivit Adeverinţei emise de RNP Romsilva – Direcţia Silvică Mureş (f 125), Fişei  Postului (f 126), Contractului individual de muncă (f 130) şi Deciziei de numire în funcţie (f 132), inculpatul este angajatul Direcţiei Silvice Publice Mureş începând cu data de 15.03.1997, îndeplinind funcţia de muncitor silvicultor şi pădurar la Ocoalele Silvice Reghin şi Răstoliţa, iar în prezent îndeplineşte funcţia de pădurar gestionar al Cantonului 4 Reghin.

Conform caracterizării emise de dl. ing. M.V. – şeful Ocolului Silvic Reghin (f 93), inculpatul este o persoană muncitoare, care a gestionat unul dintre cele mai dificile cantoane din cadrul Ocolului Silvic Reghin, dovadă în acest sens fiind cantitatea scăzută de material lemnos tăiată ilegal din zona aflată în responsabilitatea sa (peste 550 ha), suprafaţă expusă permanent tăierilor ilegale, din partea persoanelor de etnie romă din zona Apalina.

Prin Referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune Mureş (f 166), se arată că inculpatul are 43 de ani şi provine dintr-o familie cu cinci copii, fiind persoana care se ocupă cu preponderenţă de îngrijirea părinţilor săi. Pentru condamnările anterioare, inculpatul a fost luat în evidenţa Serviciului de probaţiune la data de 01.08.2019 şi a avut un comportament corespunzător până la acest moment.

S-a evidenţiat că din concluziile raportului de evaluare reiese că consumul de alcool ar putea constitui un factor cu potenţial criminogen, în contextul lipsei unei familii proprii a inculpatului, nefiind identificaţi alţi factori care ar putea conduce la comiterea unor infracţiuni de altă natură. Serviciul de probaţiune a apreciat că factorii de natură a inhiba comportamentul infracţional sunt stabilitatea locativă, financiară şi ocupaţională a inculpatului, buna reputaţie profesională, nivelul educaţiei formale, relaţiile armonioase cu familia extinsă, dar şi experienţa privativă de libertate datorată faptelor din prezentul dosar. Prin Raport s-a apreciat că riscul de a comite noi infracţiuni se situează la acest moment la un nivel mic-mediu.

S-a menţionat că în prezenta cauză, prin Încheierea Penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin în dosar xxx, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin şi în temeiul art. 223 alin. 2, raportat la art. 202 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.T., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 octombrie 2018 şi până la data de 09 noiembrie 2018, inclusiv. Măsura a fost menţinută la data de 23.10.2018 de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Reghin.

La data de 20.11.2018, prin încheierea instanţei dată în dosar nr. xxx, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura preventivă a controlului judiciar. Odată cu înlocuirea măsurii, a fost impusă inculpatului obligaţia să se supună măsurilor de îngrijire medicală pentru etilism cronic și să urmeze un tratament medical specializat, pentru ameliorarea stării patologice determinată de consumul excesiv de alcool.

În acest sens, instanţa de fond a constatat că prin Adresa nr. 963/14.02.2019, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Mureş (f 152-157), instanţa a fost informată că inculpatul s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean Mureş – Secţia Clinică Psihiatrie II Târgu Mureş şi s-a conformat măsurilor de îngrijire medicală şi recomandărilor de specialitate.

Instanţa a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză, în perioada 11 octombrie 2018 – 21 noiembrie 2018. Instanţa îşi manifestă convingerea că cele 41 de zile în care inculpatul a fost privat de libertate au determinat o corijare a comportamentului socialmente deviant, au contribuit la educarea inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale protejate de legea penală, şi descurajarea acestuia în comiterea de fapte penale similare

S-a apreciat că vârsta inculpatului, faptul că are răspunderea întreținerii propriilor părinţi, profesia acestuia, buna reputaţie profesională, familia extinsă, experienţa din mediul carceral, precum şi urmarea unui tratament medical specializat, pentru ameliorarea stării patologice determinată de consumul excesiv de alcool, dau asigurări instanţei că inculpatul deţine setul de valori interne care să îl determine să-şi corecteze comportamentul socialmente deviant, şi să nu mai comită o altă faptă de natură penală pe viitor. Inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând comiterea faptelor. Instanţa are convingerea că regretul manifestat de inculpat nu este unul formal (arătat doar pentru atragerea unor consecinţe juridice favorabile), ci unul sincer, rezultat dintr-un proces volitiv intern.

Nu în ultimul rând, instanța a subliniat faptul că, clemența arătată de organele judiciare va reprezenta un argument în plus pentru ca inculpatul să nu mai comită infracțiuni. Perioada trecută de la data comiterii infracțiunii, dublată de posibilitatea pierderii locului de muncă, experienţa din penitenciar, dar şi posibilitatea majoră ca instanţa să dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executare, au reprezentat pentru inculpat prilej de reflecţie asupra propriei conduite sociale și rutiere și de conștientizare a implicațiilor multiple ale consumului de alcool urmat de conducerea unui vehicul. Alcoolul diminuează simţurile puterii de discernământ, capacitatea de concentrare şi atenţia conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacţie, acuitatea văzului şi în anumite situaţii chiar modificări de raţionament.

Instanţa de fond a concluzionat că scopul sancţiunilor penale nu este unul esenţialmente punitiv, ci este în primul rând unul educativ şi preventiv. Inculpatul a mai suferit două condamnări anterioare pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei și cu toate acestea a săvârșit din nou infracțiuni similare la regimul rutier. În alți termeni, inculpatului i-au fost acordate două șanse pentru a-și corija conduita socială, având astfel posibilitatea de a-și conștientiza propriu comportament deviant și cu toate acestea a recidivat în săvârșirea acelorași gen de infracțiuni, fapte care, la fel ca și la primele două condamnări, au fost generate de consumul de alcool, iar în prezent, instanța este chemată să pronunțe o hotărâre care să sancționeze conduita inculpatului, astfel încât triplul scop stabilit de legiuitor, preventiv, educativ şi coercitiv să fie atins de această dată.

S-a apreciat că, conduita inculpatului justifică pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare. Însă, așa cum a fost subliniat anterior, scopul sancţiunilor penale nu este unul esenţialmente represiv, ci trebuie să existe o preocupare generală la nivelul societății, și particulară, pentru instanță, la momentul individualizării sancțiunilor, astfel încât cele două componente principale ale scopului pentru care se aplică pedepse, respectiv criteriul educativ și cel preventiv să primeze.

În acord cu cele susținute de reprezentantul convențional al inculpatului, instanța de prim grad a apreciat că tratamentul specializat urmat de inculpat pentru etilism cronic și sprijinul familiei extinse îl vor determina pe inculpatul P.T. să se raporteze distinct la clemența și îngăduința organelor judiciare și să nu mai recidiveze în săvârșirea de fapte penale. Instanța de fond a avut în vedere  aprecierea și prestigiul profesional de care se bucură inculpatul (acesta are o carieră de peste 20 de ani ca pădurar și a fost reprimit la muncă deși a petrecut 41 de zile în arest preventiv), preocuparea persoanelor din anturajul său pentru soarta acestuia, dar și atitudinea acestuia din cursul cercetări judecătorești, când a solicitat instanței acordarea unei ultime oportunități pentru a-și schimba viața și a-și corija comportamentul, în ciuda faptului că a neglijat celelalte două oportunități oferite prin hotărârile anterioare de condamnare.

În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că la acest moment nu este necesară scoaterea temporară din societate a inculpatului şi executarea unei pedepse privative de libertate, care printr-un calcul elementar nu ar putea fi mai mică de 2 ani şi zece zile închisoare, ci este oportună aplicarea unei alte sancţiuni de drept penal, care nu implică privarea de libertate a inculpatului.

Având în vedere că în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2019 s-a admis solicitarea inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, s-a reţinut în cauză aplicabilitatea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, la individualizarea pedepsei urmând a fi avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, respectiv cu o pătrime în cazul amenzii.

Infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, este pedepsită potrivit art. 335 alin. 2 Cod Penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi având în vedere că instanţa se va orienta către o pedeapsă cu amenda, redusă cu o pătrime potrivit art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa va fi cuprinsă în intervalul 135 de zile închisoare – 225 zile închisoare, potrivit art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal.

Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, este pedepsită potrivit art. 336 alin. 1 Cod Penal cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă şi având în vedere că instanţa se va orienta către o pedeapsă cu amenda, redusă cu o pătrime potrivit art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa va fi cuprinsă în intervalul 135 de zile închisoare – 225 zile închisoare, potrivit art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal.

În considerarea celor expuse, pentru fapta săvârşită la data de 10.10.2018, când a condus autoturismul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare xxx pe strada Mihai Viteazu din Mun. Reghin, deși avea dreptul de a conduce suspendat, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului P.T. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 9000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 45 lei a unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 Cod Penal.

Sub aspectul aplicării pedepselor complementare, instanţa de fond a avut în vedere alături de dispozițiile penale şi criteriul constituţional al proporţionalităţii, înscris în art. 53 alin. 2, potrivit căruia restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Conform art. 67 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitări unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța a constatat că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Prima condiție este întrunită, având în vedere faptul că pedeapsa principală stabilită de instanță este amenda penală.

S-a apreciat că împrejurările în care au fost comise faptele relevă lipsă de respect și indiferență față de normele de conviețuire socială. Instanţa de fond a reţinut că pentru infracțiunile săvârșite, legea nu prevede în mod expres obligativitatea interzicerii unor drepturi, însă natura faptei săvârşite duce la concluzia că se impune pentru inculpat interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de 3 ani toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere.

De aceea, în temeiul art. 67 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 66 alin. 1 Cod Penal, față de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, i s-a interzis inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

Instanţa de prim grad a apreciat că prin săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii inculpatul a dat dovadă de un comportament vădit antisocial şi lipsă de respect față de valori sociale importante. Având în vedere implicaţiile sociale şi gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, instanţa a considerat că aplicarea pedepsei complementare astfel cum aceasta a fost anterior individualizată are rolul de a completa represiunea rezultată din aplicarea pedepsei principale. Interzicerea exercitării drepturilor mai sus menţionate pe o perioadă de 3 ani este necesară şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea pedepsei, acela de a-l reeduca pe inculpat şi de a îl determina pe acesta să îşi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

S-a subliniat că restricţionarea pentru o anumită perioadă a dreptului de a conduce poate avea un impact major asupra inculpaţilor în sensul disciplinării lor, dar şi pentru a dezvolta un sentiment de responsabilitate şi respect în desfăşurarea unei activităţi precum conducerea pe drumurile publice, pe care legiuitorul a înţeles să o reglementeze tocmai dată fiind importanţa valorilor ce trebuie protejate. În acest sens, instanţa de fond a apreciat că interzicerea dreptului de a conduce pentru o perioadă de trei ani nu constituie o situaţie care ar putea avea repercusiuni disproporţionate asupra inculpatului, acesta având posibilitatea de a apela la alte modalităţi de deplasare pentru a-şi desfăşura în mod normal viaţa cotidiană.

Pentru fapta săvârşită la data de 10.10.2018, când a condus autoturismul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare xxx pe strada M. V. din Mun. R., județul M., având în sânge o alcoolemie de peste 0.8 %o, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului P.T. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 60 lei a unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. 1 Cod Penal.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa de fond a opinat că şi pentru această infracţiune se impune aplicarea unei pedepse complementare. Astfel, în temeiul art. 67 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 66 alin. 1 Cod Penal, față de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, va interzice inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

La individualizarea celor două pedepse cu amenda s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74  Cod penal, la care s-a făcut anterior referire.

S-a susţinut că sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalităţii nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului. Pedeapsa amenzii a fost gândită de legiuitor într-un triplu scop: constrângerea inculpatului în încetarea comportamentului socialmente deviant, educarea inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale protejate de legea penală, şi descurajarea inculpatului sau a terţilor subiecţi de drept în comiterea de fapte penale. Cuantumul ridicat al pedepselor aplicate, precum şi constrângerile inerente de ordin patrimonial vor determina ca toate cele trei finalităţi urmărite prin aplicarea unei pedepse să fie atinse faţă de inculpatul P.T..

Ţinând cont de toate cele menţionate, punând în balanţă aspectele negative şi pozitive legate de faptele comise şi persoana inculpatului, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse cu amenda penală este oportună în prezentul caz, și astfel este justificată orientarea spre aplicarea unei pedepse cu amendă penală, îndreptate spre maximul prevăzut de lege, considerând justă aplicarea unor amenzi penale în sumă de 9000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 45 lei a unei zile-amendă şi respectiv 12000 de lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 60 lei a unei zile-amendă.

Sancţionarea pluralităţii de infracţiunii.

S-a arătat că cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat, în condiţiile concursului de infracţiuni (art. 38 alin. 2 Cod Penal) şi al recidivei postcondamnatorii (art. 41 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod Penal).

În primul rând prima instanţă a constatat că prin raportare la prevederile art. 96 alin 4 Cod Penal, care dispune că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, revocarea suspendării executării pedepsei stabilite prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin la data de 19.07.2018 în dosar nr. xxx, nu este obligatorie dacă pedeapsa stabilită este amenda penală. Fără a relua argumentele pe larg expuse la momentul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa a apreciat că la acest moment nu se impune revocarea suspendării.

Art. 43 Cod Penal reglementează pedeapsa în caz de recidivă. Conform alin. 1 şi 2 din dispoziţia normativă menţionată (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Cele două infracţiuni reţinute de instanţă în sarcina inculpatului au fost comise înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, acestea aflându-se în concurs. În temeiul art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. c) Cod Penal, s-au contopit cele două pedepse principale stabilite şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii de 12000 lei, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa amenzii în sumă de 9000 de lei, urmând ca inculpatul să execute amenda rezultantă finală în cuantum de 15.000 lei.

Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 Cod Penal, pedeapsa amenzii finale a fost adăugată la pedeapsa rezultantă finală de 1 an şi 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispusă prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin la data de 19.07.2018 în dosar nr. xxx (definitivă prin neapelare la data de 04.07.2018), iar potrivit art. 91 alin. 2 Cod Penal, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

Instanța de fond i-a pus în vedere persoanei condamnate că este obligată să depună la dosarul cauzei recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, precum și posibilitatea de a solicita eșalonarea plății acesteia, în eventualitatea că se află în imposibilitatea achitării integrale a amenzii în termenul stabilit.

Totodată, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. 1 Cod Penal, potrivit cu care dacă în termenul stabilit persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Sub aspectul aplicării pedepselor complementare, în temeiul art. 45 alin. 1 şi 3 Cod Penal, i s-a interzis inculpatului P.T., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod Penal, respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

I s-a atras atenția inculpatului că sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare, constituie infracțiune potrivit art. 288 alin. 1 Cod Penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Apelul declarat în cauză

În cauză, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, acesta criticând sentința apelată sub aspectul temeiniciei sale. În concret, a arătat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este prea blândă și că astfel nu se realizează funcțiile pedepsei, că în mod eronat prima instanţă a reţinut ca formă de săvârşire a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, intenţia indirectă.

Prin urmare, apelantul a solicitat admiterea căii de atac exercitate împotriva sentinţei penale nr. xxx a Judecătoriei Reghin, pronunţată în soluţionarea dosarului penal nr. xxx, privind pe inculpatul P.T., desfiinţarea parţială a acesteia şi:

A. Constatarea faptului că inculpatul P.T. a comis infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. cu intenţie directă, prev. de art. 16 alin. 3 lit. a C. pen.

B. Reindividualizarea pedepselor aplicate, după cum urmează:

- Condamnarea inculpatului P.T. la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul cu permisul suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., într-un cuantum superior celui stabilit pentru infracţiunile ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii;

- în baza art. 67 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., interzicea, cu titlu de pedeapsă complementară, a exercitării dreptului de a conduce autovehicule (toate categoriile) pe drumurile publice după executarea pedepsei principale, pe o durată superioară celei stabilite prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş (pedeapsă complementară stabilită în considerarea ambelor infracţiuni deduse judecăţii).

- în baza art. 65 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., interzicea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a conduce autovehicule (toate categoriile) pe drumurile publice după executarea pedepsei principale (pedeapsă accesorie stabilită în considerarea ambelor infracţiuni deduse judecăţii).

- în baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite.

- în baza art. 45 alin. 1, alin. 3 lit. a şi alin. 5 C. pen., contopirea pedepselor complementare şi accesorii.

- în baza art. 96 alin. 4 C. pen., revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, dispusă prin sentinţa penală nr. 156/19.06.2018 a Judecătoriei Reghin.

- în baza art. 96 alin. 5 C. pen., corob. cu art. 43 alin. 2 C. pen., contopirea pedepselor rezultante stabilite pentru infracţiunile ce compun cei doi termeni ai recidivei postcondamnatorii, prin cumularea celor două pedepse rezultante.

- conform art. 45 alin. 2, alin. 3 lit. b şi alin. 5 C. pen., contopirea pedepselor complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului.

În motivarea căii de atac declarate, s-a evidenţiat faptul că deşi prima instanţă a aplicat inculpatului P.T. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pe lângă fiecare infracţiune dedusă judecăţii şi le-a contopit conform dispoziţiilor art. 45 alin. 1 şi 3 C. pen.1, ea nu s-a pronunţat asupra pedepselor complementare stabilite prin sentinţa penală nr. 156/19.06.2018 a Judecătoriei Reghin (a se vedea voi. I al dosarului de urmărire penală, f. 30-33).

S-a susţinut că prin această omisiune au fost încălcate dispoziţiile art. 45 alin. 2 şi 3 lit. b) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 156/19.06.2018 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 04,07.2018, s-au stabilit în sarcina inculpatului P.T. următoarele pedepse complementare:

Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce toate categoriile de autovehicule pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri (pedeapsă complementară stabilită prin Sentinţa Penală nr.xxx pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. xxx, definitivă Decizia Penală nr. xxx a Curţii de Apel Târgu Mureş).

Apelantul a apreciat că potrivit art. 45 alin. 2 şi 3 lit. b Cp., instanţa era datoare să:

- aplice inculpatului P.T. pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani (desigur, cu luarea în calcul a perioadei deja executate), pe lângă pedepsele complementare stabilite pentru infracţiunile deduse judecăţii şi

- să adauge partea neexecutată din pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal stabilită anterior la pedeapsa complementară „rezultantă" stabilită pentru infracţiunile ce fac obiectul cauzei.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, apelantul a arătat că sentinţa pronunţată în cauză este vădit netemeinică în ceea ce priveşte alegerea pedepselor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului P.T..

Astfel, s-a considerat că prima instanţă nu a ţinut cont suficient de gravitatea deosebită a faptelor comise de către inculpat, care se evidenţiază prin:

A) împrejurări obiective care conferă gravitate sporită faptelor:

- alcoolemia foarte ridicată prezentată de inculpat în sânge: 2,00 %o la un interval de 30 de minute după producerea accidentului (proba I) şi 1,90 %o la un interval de o oră şi 30 de minute după producerea accidentului (proba II);

- temeiul suspendării dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice: permisul de conducere era reţinut în vederea anulării, ca urmare a faptului că inculpatul fusese condamnat definitiv cu circa 3 luni înainte, pentru comiterea unor infracţiuni rutiere;

- locul şi timpul comiterii faptelor: pe un drum principal din mun. Reghin (str. Mihai Viteazu), intens circulat, într-o zi lucrătoare (miercuri, 10.10.2018), la ora 09:21 dimineaţa;

- producerea unui accident rutier (constând în răsturnarea autovehiculului inculpatului cu roţile în sus), pe trotuarul alăturat drumului public, soldat (printre altele) cu distrugerea porţii de acces în locuinţa unor persoane.

B) împrejurări subiective care conferă gravitate sporită faptelor:

- inculpatul P.T. a comis faptele ce fac obiectul cauzei în condiţiile recidivei postcondamnatorii, după aprox. 3 luni de la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare (a se vedea fişa de cazier judiciar a inculpatului - f. 73 din dosarul de judecată);

- primul termen al recidivei este dat de tot de infracţiunile de conducere a unui vehicul cu permisul suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. (a se vedea hotărârile de ia voi. I din dosarul de urmărire penală, f. 24-26, f. 27-29, f. 30-33); o infracţiunile ce compun primul termen al recidivei au fost comise în condiţiile concursului real, la date diferite (până în prezent, inculpatul P.T. a fost depistat de trei ori comiţând infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere); o şi cu ocazia primei depistări în trafic (data de 02.07.2016) inculpatul P.T. a prezentat în sânge o alcoolemie foarte mare (1,80 %o, după aprox. 55 de minute din momentul opririi de către organele de poliţie - proba I şi 1,60 %o proba ÎI); o inculpatul nu a oferit nici un fel de explicaţie rezonabilă pentru repetarea comportamentului infracţional. S-a evidenţiat faptul că cel puţin o parte din aceste împrejurări (dacă nu toate - n.b.) au fost luate în calcul atunci când inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale şi când măsura a fost menţinută în cursul procedurii de cameră preliminară (a se vedea voi. I din dosarul de urmărire penală, f. 42-45 şi f. 37-39 şi dosarul asociat nr. xxx). În cuprinsul acelor hotărâri s-a ajuns la concluzia că inculpatul a reprezentat un pericol pentru ordinea publică, care nu poate fi înlăturat decât prin privarea lui de libertate.

S-a susţinut că deşi natura şi scopurile pedepselor penale şi măsurilor preventive nu coincid, nu se poate reţine în cazul de faţă că o pedeapsă neprivativă de libertate este suficientă pentru îndreptarea inculpatului şi prevenirea comiterii de alte infracţiuni.

Astfel, s-a subliniat că instanţele de judecată au manifestat clemenţă faţă de inculpat în două rânduri, stabilind pedepse cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării (a se vedea sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş pronunţată în dosarul nr. xxx, definitivă prin decizia penală nr. xxx a Curţii de Apel Târgu Mureş şi sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin pronunţată în dosarul nr. xxx - voi. I al dosarului de urmărire penală, f. 24-26, f. 27-29, f. 30-33). Cu toate acestea, după aproximativ 3 luni de la rămânerea definitivă a ultimei condamnări, inculpatul P.T. a demonstrat că nici clemenţa instanţelor şi nici pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (stabilită în sarcina sa prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş pronunţată în dosarul nr. xxx, definitivă prin decizia penală nr. xxx a Curţii de Apel Târgu Mureş) nu îl pot opri să comită noi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

S-a susţinut că doar hazardul a făcut ca accidentul produs de inculpat la data de 10.10.2018 să nu se soldeze cu o tragedie, având în vedere faptul că autovehiculul inculpatului s-a răsturnat peste un trotuar adiacent unui drum intens circulat din mun. Reghin şi a căzut pe poarta de acces în locuinţa unor persoane.

În altă ordine de idei, apelantul a arătat că pedepsele stabilite de prima instanţă sunt şi inconsecvente în raport cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile ce constituie primul termen al recidivei şi pedepsele stabilite în alte cazuri similare din practică.

Astfel, s-a apreciat că nu există nici o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru care inculpatul a fost sancţionat mai blând după ce a recidivat, în condiţiile în care pentru infracţiunile ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, deşi:

- cele două infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului real;

- inculpatul nu a fost implicat în vreun accident rutier în nici unul dintre cazurile anterioare;

- alcoolemia din sânge a inculpatului cu ocazia primei opriri în trafic a fost uşor mai mică decât cea din prezenta cauză,

- la data comiterii celor două infracţiuni inculpatul nu avea antecedente penale.

S-a susţinut că stabilirea unor pedepse mai blânde în cazul repetării comportamentului infracţional (în cazul de faţă fiind vorba şi despre anumite circumstanţe care conferă gravitate ridicată faptelor) poate fi interpretată de unele persoane ca fiind o încurajare la comiterea sau continuarea comiterii de infracţiuni.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, apelantul a invocat practica judiciară în materie, făcând trimitere la hotărâri în care instanţele de judecată (uneori, chiar completul care a pronunţat hotărârea atacată) au aplicat sancţiuni mai aspre în situaţii similare (uneori, chiar şi în cazuri mai puţin grave). În acest sens, s-a invocat sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. xxx, sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. xxx, sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. xxx, sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx, şi sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. xxx

În raport de aspectele prezentate, apelantul a arătat că cel mai just mod de individualizare a sancţiunilor este următorul:

- condamnarea inculpatului P.T. la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul cu permisul suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. S-a susţinut că, cuantumul pedepselor ar trebui să fie superior celui stabilit pentru infracţiunile ce constituie primul termen al recidivei, întrucât inculpatul a înţeles să repete comportamentul infracţional pentru care fusese deja sancţionat.

- în baza art. 67 alin. 1 Cp. rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară, a exercitării dreptului de a conduce autovehicule (toate categoriile) pe drumurile publice după executarea pedepsei principale (pedeapsă complementară stabilită în considerarea ambelor infracţiuni deduse judecăţii). S-a apreciat că durata acestei pedepse ar trebui să fie superioară celei stabilite prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş.

- în baza art. 65 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., interzicerea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a conduce autovehicule (toate categoriile) pe drumurile publice după executarea pedepsei principale (pedeapsă accesorie stabilită în considerarea ambelor infracţiuni deduse judecăţii).

- în baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite.

- în baza art. 45 alin. 1, alin. 3 lit. a şi alin. 5 C. pen., contopirea pedepselor complementare şi accesorii.

- în baza art. 96 alin. 4 C. pen., revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, dispusă prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin.

- în baza art. 96 alin. 5 C. pen., corob. cu art. 43 alin. 2 Cp., contopirea pedepselor rezultante stabilite pentru infracţiunile ce compun cei doi termeni ai recidivei postcondamnatorii, prin cumularea celor două pedepse rezultante.

- conform art. 45 alin. 3 lit. b şi alin. 5 C. pen., contopirea pedepselor complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului.

Referitor la forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea de conducere sub influenta alcoolului, s-a menţionat că prima instanţă a reţinut că, spre deosebire de infracţiunea de conducere a unui vehicul cu permisul suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. care a fost comisă cu intenţie directă, infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. a fost comisă cu intenţie indirectă.

În concret, instanţa a arătat că „Modul concret de acţiune al inculpatului nu dovedeşte că inculpatul a dorit punerea în pericol a traficului rutier, deşi a prevăzut această consecinţă, apreciind probabil că la acel moment şi în acel loc nu va putea fi depistat de către organele de poliţie".

Ministerul Public a formulat rezerve în a considera că o persoană care consumă băuturi alcoolice în mod conştient şi benevol până când alcoolemia în sânge îi ajunge la nivelul de 2 %o şi mai apoi urcă la volan în acea vădită stare de ebrietate şi conduce pe un drum principal din interiorul unui municipiu, într-o zi lucrătoare (miercuri, 10.10.2018), la ora 09:21 dimineaţa, nu urmăreşte punerea în pericol a valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare de la art. 336 alin. 1 C. pen., ci doar acceptă acest fapt.

Mai mult decât atât, a evidenţiat faptul că nu este pentru prima dată când inculpatul P.T. a condus pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie foarte mare. Reamintim faptul că prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Târgu Mureş (dosar nr. xxx), definitivă prin decizia penală nr. xxx a Curţii de Apel Târgu Mureş, acesta a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cp. şi s-a reţinut cu acea ocazie că fapta a fost comisă cu intenţie directă (a se vedea hotărârile în discuţie la vol. I din dosarul de urmărire penală, f. 24-26 şi f. 27-29).

A susţinut că este cel puţin bizar a se considera că prima dată inculpatul a acţionat cu intenţie directă, dar în cazul de faţă (la a doua faptă de acelaşi tip şi, suplimentar, având în sânge o alcoolemie mai mare) acesta a acţionat cu intenţie indirectă.

De asemenea, nu este de acord nici cu motivarea instanţei în sensul că inculpatul a acceptat punerea în pericol a valorilor sociale ocrotite întrucât probabil a apreciat „că la acel moment şi în acel loc nu va putea fi depistat de către organele de poliţie".

Pericolul pentru valorile sociale ocrotite se produce din momentul în care o persoană începe să conducă pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita stabilită de lege, indiferent dacă este sau nu depistată de către organele de poliţie şi chiar dacă făptuitorul speră că nu va fi prins.

Organele de poliţie, prin activitatea lor, nu pot influenţa pericolul social al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.

Mai mult decât atât, s-a susţinut că împrejurarea că inculpatul „probabil" a considerat că nu va fi depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă o dovadă că acesta şi-a dat seama că pune în pericol siguranţa traficului rutier şi urmăreşte să facă asta fără a fi prins.

Legat de forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., s-a menţionat că în cuprinsul sentinţei atacate instanţa a reţinut că inculpatul P.T. a comis infracţiunea de conducere a unui vehicul cu permisul suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. cu intenţie directă.

În condiţiile în care cele două infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului ideal (art. 38 alin. 2 C. pen.), s-a apreciat că este greu de înţeles cum latura subiectivă a acestora s-a scindat în acest fel:

- pe de o parte, inculpatul a urmărit punerea în pericol a traficului rutier prin aceea că a condus cu permisul suspendat, dar,

- pe de altă parte, doar a acceptat punerea în pericol a traficului rutier prin conducerea în stare avansată de ebrietate (alcoolemie de 2 %o în sânge, după 30 de minute după producerea accidentului).

Nu în ultimul rând, s-a susţinut că aplicând în mod consecvent raţionamentul instanţei (inculpatul a acceptat punerea în pericol a valorilor sociale ocrotite întrucât probabil a apreciat „că la acel moment şi în acel loc nu va putea fi depistat de către organele de poliţie'), se exclude practic posibilitatea comiterii acestei infracţiuni cu intenţie directă.

În concluzie, s-a considerat că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. a fost comisă de către inculpatul P.T. cu intenţie directă, prev. de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen.

Examinând apelul promovat inculpat, prin prisma materialului probator aflat la dosar, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, potrivit dispoziţiilor art. 417 - 418 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar a constatat că acesta este parţial fondat având în vedere următoarele:

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă. Astfel, atât din conţinutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, cât și din probele administrate în primă instanță, reiese că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat. În concret, existenţa faptei şi a vinovăţiei reiese din următoarele mijloace de probă care se coroborează: procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 10.10.2018, buletinul de analiză toxicologică nr. 2436/IX/A-601/10.10.2018, adresa nr. 295.673/10.10.2018 emisă de IPJ Mureș și declarația martorilor S.M. și B.M..

Totodată, inculpatul nu a contestat starea de fapt reţinută în actul de sesizare, recunoscând în totalitate infracţiunile de care a fost acuzat şi prevalându-se în faţa primei instanţe de prevederile art. 375 alin. 1 C.pr.pen.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, şi instanţa de control judiciar apreciază că în cauză, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite în afara oricărui dubiu.

În privința cuantumului și tipului pedepsei aplicate, instanţa de control judiciar subliniază că în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere, în primul rând, particularitățile cauzei, care sunt date de: gravitatea concretă a faptei, de persoana infractorului, de efectele faptei, de posibilitățile de îndreptare ale infractorului. Este adevărat că trebuie să se pună accent și pe caracterul exemplificator al pedepsei, însă trebuie să existe un just echilibru între pericolul concret și efectele infracțiunii comise, pe de-o parte, și pedeapsa aplicată, pe de altă parte, pentru că în caz contrar, din necesitatea oferirii unui exemplu de tratament sancționator (determinat și de așteptările societății), este posibil să se creeze inculpatului o situație devaforabilă, concretizată în aplicarea unei pedepse care să nu-și atingă scopul și să nu asigure funcțiile pedepsei, printre care, pe lângă cea de exemplaritate (care servește îndeosebi prevenției generale), se numără funcțiile de constrângere și reeducare. Aceste două funcții servesc îndeosebi prevenției speciale au ca scop pedepsirea, dar și reeducarea inculpatului și sunt menite să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Astfel, în situațiile în care pericolul concret al faptei permite și atunci când se apreciază că șansele de îndreptarea ale infractorului sunt mari, iar cele de recidivă sunt mici, pedeapsa nu trebuie să aibă ca scop doar reprimarea socială a acestuia, ci trebuie îndeosebi aplicată în scopul îndreptării și reeducării acestuia.

Aplicând aceste raționamente în speța dedusă judecății, curtea de apel a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului și modalitatea de individualizare la care s-a oprit prima instanță, sunt în măsură să îndeplinească toate funcțiile pedepsei, prin raportare directă la persoana condamnatului și la posibilitățile sale concrete de îndreptare. Această apreciere nu este una pur subiectivă, ci se bazează pe elemente concrete din dosar, respectiv pe concluziile  referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Mureș, potrivit cărora există mai mulți factori de natură a inhiba comportamentul infracțional al inculpatului, decât factori favorizanți ai activității infracționale, pe caracterizarea oferită de angajatorul inculpatului, din care reiese că acesta desfășoară o activitate de răspundere pe care a gestionat-o întotdeauna cu responsabilitate, seriozitate și competență, pe faptul că responsabilitatea funcției îndeplinite de inculpat poate fi un factor ajutător în reintegrarea acestuia, precum și pe faptul că după perioada petrecută în stare de arest preventiv, inculpatul a luat contact cu viața de detenție pe care considerăm că va dori cu orice preț să o evite pe viitor.

Totodată, instanţa a constatat că la luarea rezoluţiei infracţionale a inculpatului, a contribuit şi un element exterior (acesta a primit sesizări privind tăieri ilegale de arbori în zona gestionată), astfel că situaţia acestuia se deosebeşte de alte cazuri, când inculpaţii iau cu lejeritate şi fără nici un motiv obiectiv hotărârea de a conduce sub influenţa alcoolului, aspect care, în cazul său, reduce din pericolul social al faptei.

Desigur că nu trebuie neglijat faptul că inculpatul a mai comis fapte similare în trecut și că, sub influența alcoolului, acesta a produs un accident de circulație (care însă nu s-a soldat cu victime), dar raportat la elementele ce țin de persoana inculpatului şi la modul de comiterea a faptelor, prezentate mai sus, apreciem că cea mai bună șansă pentru reeducarea inculpatului și pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni, ar rezulta din aplicarea unor pedepse care să nu implice în cazul său executarea acestora în regim de detenție.

Prin urmare, curtea de apel nu va primi criticile Parchetului cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate, sub acest aspect apelul urmând  a fi considerat ca nefondat.

În ceea ce privește critica Parchetului referitoare la forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, apreciem că aceasta este fondată.

În acest sens, trebuie observat că în structura intenției indirecte intră două elemente:

1.un element intelectiv – făptuitorul prevede elementele ce țin de tipicitatea obiectivă a faptei sale;

2.un element volitiv – făptuitorul nu urmărește producerea rezultatului sau urmarea rezoluției sale infracționale, dar acceptă producerea acestuia sau acesteia.

Totuși, pentru a ne afla în cazul unei intenții indirecte este imperativ ca urmarea prevăzută de făptuitor să fie doar eventuală. În cazul în care această urmare este inevitabilă sau prezintă un grad mare de probabilitate, nu se mai poate vorbi de o intenție indirectă, ci de una directă.

Or, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe este o infracțiune de pericol abstract, starea de pericol fiind prezumată de legiuitor ca existând prin chiar incriminarea faptei. Deci, chiar din momentul în care făptuitorul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, pune în mișcare un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, existența stării de pericol este prezumată, iar astfel pericolul este unul cert.

Prin urmare, în acord cu Parchetul, curtea de apel constată că forma de vinovăție cu care inculpatul a comis infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe este intenția directă, nu intenția indirectă.

Cu privire la legalitatea sentinței apelate, curtea de apel a constatat că nu se impunea adăugarea pedepsei rezultante a amenzii aplicată pentru noile infracţiuni, la pedeapsa închisorii aplicată prin sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Reghin, întrucât, în speţă, prevederile art. 96 alin. 5 C. pen. sunt aplicabile. Pentru ca acest text legal să devină aplicabil trebuie ca înainte de toate să se fi dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei anterioare (ce, în speță, constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii). În caz contrar, în situaţia în care nu există o revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere nu devine executorie, astfel că, așa cum am arătat,.prevederile art. 96 alin. 5 Cod Penal nu se aplică.

În concluzie, prevederile art. 96 alin. 5 nu se interpretează în mod singular, ci trebuie corelate cu cele ale art. 96 alin. 4 C.pr.pen., aplicarea primelor depinzând de existența situației premise reglementate de cele de-al doilea.

Pe de altă parte, chiar dacă prevederile art. 43 alin. 2 C.pr.pen. stipulează că atunci”Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta”, acestea au caracter general și, în materia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, devin aplicabile doar în situația în care se aplică și prevederile art. 96 alin. 5 C.pr.pen. (acestea fiind cele care fac trimitere expresă la aplicarea prevederilor recidivei), care au caracter special și care, așa cum am arătat, sunt incidente doar atunci când se dispune și revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei anterioare.

În aceeași ordine de idei, instanța de control judiciar constată că, atâta vreme cât pedeapsa principală anterioară, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, nu a devenit executorie, nici pedepsele complementare aplicate pe lângă aceasta nu pot avea alt regim decât pedeapsa principală, astfel că nu pot fi alăturate sau contopite cu pedepsele complementare care au fost stabilite alături de pedeapsa principală aplicată pentru noua infracțiune.

În acest sens, este edificator și titlul art. 45 din Codul Penal, care se referă la aplicarea pedepselor complementare, accesorii și măsurile de siguranță în caz de pluralitate de infracțiuni. Deci pentru a fi aplicabile prevederile art. 45 Cod penal, trebuie mai întâi să poată fi aplicate regulile pluralității de infracțiuni, ceea ce nu este cazul în speță.

În concluzie, în situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana condamnată a comis o altă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului, dar pentru care nu s-a aplicat pedeapsa închisorii, ci a fost aplicată pedeapsa amenzii penale, pedepsele aplicate pentru prima infracțiune (principală, complementară ori accesorie) și pedepsele aplicate pentru noua infracțiune (principală, complementară ori accesorie) își păstrează individualitatea, neputându-se face aplicarea prevederilor art. 96 alin. 5 C.pen., respectiv ale art. 43 alin. 1 și 2 Cod Penal.

Un alt motiv de nelegalitate, sesizat și de Parchet, constă în aceea că, deși a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod Penal, respectiv a dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, prima instanță nu a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii aceluiași drept, deși, din prevederile art. 65 Cod Penal, reiese fără echivoc că, atunci când se aplică pedepse complementare a interzicerii unor drepturi, este obligatorie și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi. Acest neajuns va fi remediat în faza apelului, urmând ca pedepsele accesorii să fie aplicate pe lângă fiecare pedeapsă principală, iar în final, va fi stabilită o pedeapsă accesorie rezultantă.

În concluzie, față de toate aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că sentința apelată este temeinică, însă este parțial nelegală, motiv pentru care va admite apelul formulat, o va desființa parțial şi, rejudecând cauza, va înlătura din cuprinsul sentinței apelate, următoarele dispoziții referitoare la aplicarea art. 43 alin. 2 C.penal: ”În baza art. 43 alin. 2 Cod Penal, pedeapsa amenzii finale se adaugă la pedeapsa rezultantă finală de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispusă prin Sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin la data de xxx în dosar nr. xxx (definitivă prin neapelare la data de 04.07.2018), iar potrivit art. 91 alin. 2 Cod Penal, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.”

Totodată, în temeiul art. 65 alin. 1, raportat la art. 66 alin. 1 lit. i Cod Penal, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță în sarcina inculpatului P.T. (cdp), a plicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod Penal, respectiv a dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, iar în baza art. 45 alin. 5 și 3 lit. a Cod Penal, coroborat cu art. art. 65 alin. 1, raportat la art. 66 alin. 1 lit. i Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod Penal, respectiv a dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, este necesară deţinerea unui permis de conducere.

În final, s-au menţinut acele dispoziții din sentința apelată care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Notă: În același sens, a se vedea și decizia penală nr. 286/A/07.06.2019, pronunțată în dosarul nr. 3807/289/2018.

Domenii speta