Ordonanţă preşedinţială – acţiune posesorie

Sentinţă civilă 816 din 28.03.2019


Ordonanţă preşedinţială – acţiune posesorie. Problema neîndeplinirii condiţiilor aparenţei de drept, neprejudicierii fondului şi urgenței.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 februarie 2019, sub nr. _________, reclamanta S.C_______ S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. __________ S.R.L., pe cale de ordonanţă preşedinţială, a solicitat sa se dispună ca parata sa inceteze sau sa intreprinda orice act de tulburare a posesiei sale asupra suprafeţei totale de 73,3913 ha, ce face obiectul a 41 de contracte de incheiate, in calitate de arendaş, de SC ____________ SRL (societate absobita de reclamanta), asa cum aceste suprafeţe de teren au fost exploatate de aceasta din urma societate (de la data incheierii contractelor de arenda pana in anul agricol 2017-2018, inclusiv) in extravilanul comunei B______, judeţul T________, in blocurile fizice 236. 261 si 267 ( corespunzătoare tarlalei 24), conform declaraţiei la APIA T___________din anul 2018 făcuta de SC ___________ SRL si a schimburilor de terenuri efectuate in scopul comasării suprafeţelor agricole, pana la soluţionarea definitiva a dosarului nr._________ al Judecătoriei Alexandria, judeţul Teleorman ce are ca obiect o acţiune posesorie formulata împotriva aceleiaşi parate din prezenta cauza.

Totodată, a solicitat sa se aibă in vedere prevederile art. 952 alin. 1 din Codul Civil întrucât in cazul de fata exista motive temeinice din care sa rezulte ca suprafeţele de teren arătate mai sus pot fi deteriorate de parata ca urmare a unor lucrări efectuate pe acestea.

In fapt, SC _________ ____ SRL ( care a fuzionat cu reclamanta ) a fost o societate cu profil agricol, care avea ca domeniul principal de activitate cultivarea plantelor nepermanente, iar ca activitate principala cultivarea cerealelor ( exclusiv orez ), plantelor leguminoase si a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.

Aceasta societate a incheiat contracte de arenda pentru o suprafaţa totala 201,88 ha situate in extravilanul comunei B_______, judeţul T________, contracte valabile, înregistrate la Consiliul Local al Comunei B_______, aflate in derulare si-n prezent, fiind exploatate in mai multe blocuri fizice, conform declaraţiilor la APIA Teleorman făcute de aceasta societate si a schimburilor de terenuri efectuate in scopul comasării suprafeţelor agricole.

Prin sentinţa civila numărul _____ din ______ pronunţata de Tribunalul Teleorman in dosarul ________ (definitiva prin neapelare la data de ______) s-a admis cererea formulata de reclamanta si s-a constatat legalitatea hotărârilor nr. ______ a asociatului unic a SC _______ SRL si nr. ______ a acţionarilor SC _______ SA si a dispus inregistrarea in Registrul Comerţului a menţiunilor privitoare la fuziunea prin absorbtie a SC _______ SRL de către SC _________ SA.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţa, s-a mai dispus radierea din registrul comerţului a SC ________ si publicarea sentinţei in Monitorul Oficial.

Astfel, a apreciat reclamanta ca tot patrimoniul (activ si pasiv) a SC ____________ SRL a fost preluat de reclamanta, in calitate de societate absorbanta, deci si dreptul de exploatare a suprafeţei totale de 202 de hectare de teren aflat in extravilanul comunei B_______, judeţul T_______.

Pana la  momentul formularii actiunii, SC _________SRL a exploatat suprafaţa de teren agricol, in total, 201,88 ha, situata in extravilanul comunei B______, judeţul T_______, iar dupa aceasta data, in continuare, aceste activităţi au fost desfăşurate de reclamanta.

Dupa recoltarea produselor agricole, in termenul prevăzut in contract, reclamanta a plătit arenda proprietarilor care incheiasera contracte de arenda cu SC ________SRL, care au primit arenda si nu au avut nimic de obiectat fata de aceasta situaţie, fiind in continuare foarte mulţumiţi.

Pe data de 28.09.2018, reclamanta a efectuat o adresa către Consiliul Local B______ pentru a i se comunica, situaţia contractelor de arenda încheiate si inregistrate la aceasta entitate.

Prin adresa nr. 5422 din 25.10.2018, Consiliul Local al comunei B________, judeţul T__________ a comunicat ca in evidentele acestei entităţi figurează un număr de 41 de contracte de arenda înscrise si la SC ________SRL, fiind enumerati cei 41 de arendatori aflaţi in aceasta situaţie.

Acest lucru s-a întâmplat in cursul anului 2018, cand SC _________SRL, prin inducerea in eroare a cetăţenilor care aveau încheiate contracte de arenda cu SC _________ SRL, a incheiat si înregistrat contracte de arenda, desi aceasta din urma societate ( absorbita de subscrisa) avea deja inregistrate contracte de arenda cu cele 41 de persoane, acestea fiind perfect valabile si in curs de derulare, nefiind ajunse la termenul de încetare.

Vazand aceasta situaţie prin notificarea numărul 678 din 20.12.2018, reclamanta a  învederat SC _______ SRL sa nu exploateze sub nici o forma suprafeţele de teren ce fac obiectul celor 41 de contracte de arenda, conform adresei nr. 5421 din 25.10.2018 emisa de Consiliul Local B_______ (aceştia primind notificarea pe data de 27.12.2018).

Pe data de 04.10.2018 prin notificarea nr. 591 din aceiaşi data, am învederat si SC _______ SRL al cărui administrator este ______ sa nu exploateze sub nici o forma suprafeţele de teren extravilanul comunei B_____, judeţul T_____, asupra cărora reclamanta  are in derulare contracte de arenda, nestiind la acel moment ca SC _______ SRl, administrata de fiul ______, si anume ______, a incheiat in 2018 contracte de arenda pentru aceleaşi suprafeţe pentru care SC _______ SRL avea deja încheiate astfel de contracte.

Pe data de 09.01.2019, delegatul reclamantei, domnul ______, s-a deplasat in extravilanul comunei B_____ in vederea efectuării de lucrări agricole asupra terenurilor arendate, insa in tarlaua 24, numitul ______, (tatăl lui ________, administratorul SC _____ SRL) impreuna cu inca trei persoane care il însoţeau, a  împiedicat-o pe reclamanta, prin ameninţare cu acte de violenta, sa lucreze suprafeţele de teren precizate in petitul cererii de chemare in judecata, invocând faptul ca sunt ale familiei ______  si ca s-ar fi efectuat acolo anumite lucrări agricole de SC ________ SRL.

Fata de situaţia tensionata prezentata mai sus, la fata locului s-au deplasat si organele de politie.

Intr-un final nu au reuşit sa are decât o mica parte din teren ( aproximativ 20 de hectare), fiind impiedicati, in continuare, prin ameninţare cu acte de violenta, de numitul _______  (tatăl lui ______ ) si cele trei persoane care il insoteau.

Ulterior insa, din cauza paratei, reclamanta nu a mai putut sa exploateze si finalizeze lucrările agricole pe suprafeţele de teren pe care le exploata in blocul fizice 236, 261 si 267, tarlaua 24.

Ulterior, a formulat o petiţie către Secţia de Politie Rurala nr. 2 N_____ ( care are in aria de competenta si comuna B_____, judeţul T______) sesizând faptul ca nu este lasata sa exploateze suprafeţele de teren precizate in petitul prezentei acţiuni, iar prin adresa numărul 395551 din 31.01.2019 aceasta i-a răspuns ca din verificările efectuate s-a constatat faptul ca pentru suprafaţa de teren la care au făcut referire, sunt incheiate si înregistrate contracte de arenda pe anul 2018 la Primăria comunei B_______ de către doua societăţi cu profil agricol, iar pentru rezolvarea litigiului am fost indrumati sa se adreseze către Judecătoria Alexandria.

Fata de cele arătate mai sus, reclamanta a apreciat ca sunt indeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 din Codul de Procedura Civila, si anume :

1.Urgenta, rezulta din faptul ca in aceasta perioada ( cel mai târziu la începutul lunii martie 2019), reclamanta trebuie sa efectueze lucrările agricole de pregătire a terenului ide insamantare cu porumb si floarea soarelui. In plus, la data de 01.03.2019 se deschide perioada pentru a se face declaraţiile la APIA pentru terenurile exploatate si cultivate, existand urgenta, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere precum si pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu putea repara.

2.Vremelnicia. Este îndeplinita si aceasta condiţie intrucat reclamanta a solicitat ca prezenta ordonanta presedintiala sa producă efecte doar pana la soluţionarea definitiva a dosarului nr. _______ al Judecătoriei Alexandria, având ca obiect acţiune posesorie.

3.Aparenta in drept. Este indeplinita si aceasta cerinţa legala, având in vedere ca reclamanta deţine contracte de arenda cu cele 41 de persoane,  si aflate in derulare, acestea fiind exploatate de SC ______  SRL si apoi de reclamanta, inclusiv in anul agricol 2017-2018.

4.Este indeplinita si cerinţa neprejudecarii fondului cauzei, intrucat in prezenta ordonanţă instanţa doar " pipăie " fondul, stabilind aparenta in drept a reclamantei.

În dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept au fost invocate disp. art.997-1002 Cod pr.civm şo art. 952 Cod civil.

La data de 12.03.2019, pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca inadmisibila intrucat nu sunt indeplinite cumulativ cerinţele legale.

In cursul anului 2018 a luat la cunoştinţa din Monitorul Oficial nr. 2862/26.07.2018 (partea a IV-a) faptul ca SC ________ va fuziona prin absorbţie cu SC _______ SA.

Tot din Monitorul Oficial a luat la cunoştinţa faptul ca prin absorbţie sunt preluate bunurile societăţii absorbite, mai puţin contractele de arenda pe care aceasta le avea in derulare la acea data.

Aceasta a depus la dosar decât hotărârea instanţei, insa nu a depus si menţiunile din Monitorul Oficial unde se poate vedea ce bunuri sunt preluate si care nu sunt preluate.

De fapt, in patrimoniul SC ________ SRL nu este menţionat niciun contract de arenda. Cum nu este menţionat niciun contract de arenda, nu poate fi preluat prin absorbţie niciun contract de arenda. In mod cert se poate observa din Monitorul Oficial faptul ca nu este preluat prin absorbţie nici măcar un contract de arenda.

A apreciat parata ca reclamanta prin cererea de chemare in judecata incearca sa inducă instanţa in eroare prin modul cum sunt formulate argumentele acesteia.

Un contract de arenda este incheiat intre  proprietarul terenului (arendator) si arendaş este un contract incheiat "intuitu persone", astfel obligaţiile asumate de către persoana respectiva nu pot fi îndeplinite prin reprezentant si nu sunt transmisibile, fiind necesar  ca la preluarea contractului sa-si exprime părerea si cea de a treia persoana, mai exact proprietarul terenului (arendatorul).

Fiind vorba de un contract "intuitu persone", contractul de arenda nu poate fi prealuat pur si simplu , pentru ca au hotarat doua societăţi de arendare.

Proprietarul terenului (arendatorul) la momentul încheierii contractului a avut in vedere cu cine încheie contractul, persoana arendaşului fiind luata in calcul (ex .seriozitatea, utilajele deţinute, etc) in condiţiile in care operează in zona mai multe socieati de arendare, dar si condiţiile contractuale.

Tocmai din aceste motive un contract de arendare nu poate fi preluat de o noua societate prin absobtie fara consimţământul arendatorului.

Aceste aspecte 1e-a ştiut si societatea reclamanta, acest lucru fiind demonstrat de faptul ca imediat ce s-a pronunţat hotărârea de absorbţie a inceput sa-i contacteze pe proprietarii de teren ce aveau contractele cu SC _________ SRL pentru a incheia contracte de arenda noi cu noua societate SC _________ SA.

Aceştia mai aveau la dispoziţie si varianta notificării proprietarilor de teren pentru a solicita de la aceştia confirmarea preluării contractelor de către noua societate.

Dintre cele doua variante aceştia au ales prima varianta de a incheia contracte noi de arenda.

In aceste condiţii in vara anului 2018, cand a constatat ca in conformitate cu menţiunile din Monitorul Oficial nu sunt preluate si contractele de arenda, iar ______ SRL a dispărut (desfiinţat) prin absorbţie, parata a incheiat ai multe contracte de arenda cu foştii arendatori care au deţinut suprafeţe de teren la SC _______ SRL. La ora actuala avem incheiate contracte de arenda pentru o suprafaţa de 116.29 ha din terenurile ce au aparţinut SC ________, asa cum rezulta din adresa nr. 1202/12.03.2019 emisa de Consiliul Local B_____.

Tot din aceasta adresa rezulta ca reclamanta a procedat in acelaşi mod incheiind contracte de arenda pentru suprafate de teren ce au aparţinut SC ______ SRL.

A mai precizat parata ca in anul agricol 2017-2018 terenul din blocul fizic 236 nu a fost lucrat de către SC ________ SRL si nici nu apare in declaraţia APIA 2018 a reclamantei, pentru aceasta suprafaţa de teren exista un proces verbal de schimb intre societatea noastră si SC _______ SRL. Din acest punct de vedere parata a lucrat terenul din acest bloc fizic legal. Aceeaşi situaţie juridica se regăseşte si in blocul fizic 261.

In toamna anului 2018 pe aceste suprafeţe de teren parata a înfiinţat cultura o de orz asa cum rezulta si din procesele verbale ce se incheie obligatoriu pentru a putea fi verificaţi de APIA sau Administraţia financiara.

In luna ianuarie 2019, fiul administratorului SC ________ SRL impreuna cu alte 3 persoane au pătruns pe o suprafaţa de teren de 20 ha ce era insamantata de parata cu orz si i-a distrus cultura.

Pentru acest lucru aceştia sunt cercetaţi penal pentru tulburare de posesie si distrugere, dosarul fiind inregistrat sub nr.____/P/___ la Parchetul de pe langa Judecătoria Alexandria.

Având in vedere cele prezentate, urmează ca instanta sa respinga cererea de ordonanţa presedintiala ca inadmisibila intrucat nu sunt indeplinite cumulativ cerinţele legale:

Urgenta- nu este justificata intrucat terenul este deja insamantat de parata, aspect pe care reclamanata il cunoştea de mai mult timp. Dovada este ca la data de 08.01.2019 a incercat sa intre prin violenta si sa ocupe terenurile insamantate de parata inca din toamna anului 2018.

Vremelnicia- pana la data formularii intampinarii parata nu primise cererea de chemare in judecata, insa nu a contestat faptul ca aceasta nu este depusa. Faptul ca exista un dosar pe rolul instanţei nu este suficient ca aceasta cerere fie admisa, mai ales ca esste vorba de un drept de folosinţa.

Aparenta dreptului- pentru suprafaţa de 116,29 ha parata deţine contracte de arenda.

Toate aceste contracte de arenda au fost încheiate in condiţii de legalitate cu proprietarii de terenuri, iar ulterior au fost inregistrate in registrul special aflat la Primăria B______, fiind opozabile tuturor persoanelor (aspect care reiese din adeverinţa nr 1202/12.03.2019).

In conditiile in care si parata deţine contracte de arenda prin incheierea unor contracte cu foşti arendatori ce au avut contracte de arenda cu SC ______ SRL, reprezintă dovada ca " aparenta dreptului " o are parata, nu reclamanta. Numai instanţa de fond cu ocazia analizării contractelor poate sa se pronunţe in mod clar cu privire la cine deţine dreptul de folosinţa al terenului.

Cum aceasta procedura este una urgenta, a apreciat parata ca nu este indeplinita nici aceasta condiţie.

Fondul este greu de " pipăit" la modul cum se exprima reclamanta.

In drept, conform art.205 C.proc.civila.

Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Ca situație de fapt, reține instanța că între SC _______ SRL, societate care a fuzionat cu societatea reclamanta SC ______ SA prin absorbtie in luna februarie 2018, în calitate de  arendaș, și un numar de 41 de persoane, în calitate de arendatori, s-au încheiat, incepand cu anul 2006, contracte de arenda pentru un total de 73,3913 ha, prelungite prin acte aditionale incepand cu anul 2012, atat contractele cat si actele aditionale fiind înregistrate la Primăria com. B______, jud. T______. Suprafetele de teren sunt situate in blocurile fizice 236, 261 si 267 si au fost declarate la APIA pe anul agricol 2018.

Cu privire la aceleași suprafețe de teren, constată intanța că aceiasi proprietari arendatori au încheiat cu pârâta SC _______ SRL contracte de arendă, înregistrate la Primăria com. B_____ , jud. T_______ incepand cu 22 august 2018, in blocurile fizice 236, 261 si 267, parata afland din monitorul oficial la data de 26.07.2018 ca societatea SC _______ SRL a fost absorbita de societatea reclamanta SC _______ SA fara a prelua si contractele de arenda.

Din probatoriul administrat in cauza, instanța reține că la momentul soluționării prezentei, suprafața de 73,3913 ha teren arabil se află în exploatare de către pârâta  SC _______ SRL.

În drept, instanța are în vedere dispozițiile art. 997 Cod procedură civilă, potrivit cărora, instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.

Instanța are în vedere că, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, trebuie îndeplinite anumite condiții speciale, care se desprind din dispozițiile arătate anterior, respectiv: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii solicitate a se lua pe această cale, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.

Privitor la condiția existenței unei aparențe a dreptului în favoarea reclamantei, instanța are în vedere că atât reclamanta, cât și pârâta, invocă existența unor contracte de arendă încheiate cu aceiasi arendatori cu privire la aceleași suprafețe de teren situate in blocurile fizice 236, 261 si 267.

Dincolo de orice aspecte legate de valabilitatea titlurilor invocate de ambele părți, ce nu pot face obiectul prezentei proceduri speciale, instanța constată că aparența de drept revine nu doar reclamantei, ci și pârâtei, în egală măsură.

Pe calea ordonanței președințiale instanța nu ar putea da preferință titlului reclamantei, în detrimentul celui aparținând pârâtei, întrucât această operațiune presupune o analiză de fond, incompatibilă cu specificul acțiunii de față.

Nu există nicio dispoziție legală care să conducă spre concluzia că încheierea unor noi contracte de arendă, presupus a fi încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, ar fi nule în condițiile în care ar exista anterior încheiate, pentru aceleasi bunuri, alte contracte de arendă. Oricum, chiar și în condițiile în care s-ar admite că acestea ar fi nule, nulitatea ar fi trebuit să fie constatată de către instanța de judecată, nu însă pe calea unei proceduri speciale ca cea de față.

Prin urmare, în condițiile în care aparența dreptului nu se dovedește a exista doar în persoana reclamantului, ci și în persoana părții adverse, se apreciază că nu este îndeplinită această primă condiție, pentru aspectele arătate.

Arendarea, ca varietate a contractului de locațiune, este un contract prin care una dintre părți, numită arendator, transmite bunuri agricole celeilalte părți, numită arendaș, pentru a fi exploatate o perioadă de timp, în schimbul unui preț, numit arendă. 

Prin urmare, de esența contractului de arendare este posedarea bunului, a terenului, arendat. De asemenea, trebuie avut în vedere că la momentul actual, de notorietate fiind, trebuiesc efectuate lucările agricole specifice primaverii, lucrări ce trebuiesc efectuate de arendaș în considerarea obligațiilor contractuale pe care le are.

Prin urmare, exercițiul posesiei aupra terenului și efectuarea unor lucrări agricole într-o anumită perioadă de timp, cum este cea de față, sunt de natura contractului de arendă.

Or, în condițiile în care ambele părți au încheiate contracte de arendă, respectiv ambelor părți le este recunoscut dreptul de exercitare a posesiei și efectuarea lucrărilor agricole necesare, instanța constată, nu doar că aparența dreptului nu există doar în persoana reclamantei, ci și că admiterea unei acțiuni ca cea de față ar conduce la prejudicierea fondului cauzei.

Astfel, se constată că nici condiția neprejudicierii fondului nu este îndeplinită, în condițiile în care, prin eventuala admitere  a prezentei acțiuni, s-ar lipsi pârâta, chiar și parțial, de posibilitatea efectuării lucrărilor specifice, ce nu pot fi realizate decât în proxima perioadă, cu consecința imposibilității îndeplinirii obligațiilor asumate prin contracte valabil încheiate.

Aspecte legate de preferința ce ar urma să fie acordată unora dintre cele două categorii de contracte, presupus a fi valabil încheiate, nu pot face obiectul analizei de față, fiind aspecte ce țin de fondul dedus judecății pe calea acțiunii posesorii, ce ar face obiectul cauzei civile nr. _________.

De asemenea, apreciază instanța că nici condiția urgenței nu este îndeplinită, în condițiile în care contractele de arendă încheiate de pârâtă au fost înregistrate la primărie incepand cu  22.02.2018, moment de la care se presupune că reclamanta avea cunoștință de existența dreptului (și a) pârâtei de a administra terenurile în cauză.

Față de toate aceste considerente, instanța, constatând netemenicia prezentei acțiuni, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor obligatorii,