Acţiune având ca obiect plângere contravenţională

Prin procesul verbal de contravenţie seria ... număr ... din data de ......2019  petentul D.M.D.  a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1305 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât la data mai sus menţionată, a condus autovehiculul condus auto marca ... cu numărul de înmatriculare ..., pe DN 1B - E 577, km. 44, în localitatea ..., fiind înregistrat de aparatul radar PYTHON II, seria PYT673000233, montat pe autospeciala MAI 26904, aflat în staţionare, cu viteza de 102 km/h (depășind cu 52 km/h), fiindu-i totodată aplicată și sancțiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, cu consecința reținerii permisului.

Din perspectiva legalităţii procesului verbal, instanţa a reţinut faptul că acesta trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 16, precum și de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a căror lipsă se sancţionează cu nulitatea absolută, respectiv, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii sau semnătura agentului constatator. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Referitor la motivul de nulitate a procesului verbal vizând marja de eroare a cinemometrului raportat la viteza de 102 km/h având în vedere prevederile art. 5 punctul 311Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, instanța subliniază faptul că această problemă a fost lămurită prin decizia nr. 3/2018 pronunțată de către ÎCCJ.

Potrivit deciziei anterior menționate, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările și completările ulterioare, erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerințe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entitățile prevăzute la art. 4 din ordinul sus-menționat, respectiv doar la momentul verificării și omologării aparatului.

În considerentele acestei decizii, s-a arătat că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale vizate rezultă că erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei reprezintă cerințe metrologice care sunt avute în vedere doar cu ocazia verificării metrologice a aparatelor „cinemometru”, în vederea atestării legalității acestora, iar nu cu ocazia utilizării acestor aparate pentru măsurarea vitezei participanților în trafic.

Astfel, controlul metrologic legal se efectuează, atât inițial, înainte de punerea în funcțiune, în vederea constatării și confirmării că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală, cât și periodic, fiind obligatorie verificarea mijloacelor de măsurare, la intervale de timp specificate, conform unei proceduri stabilite prin reglementări de metrologie.

În urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor se aplică marcajele metrologice prevăzute de pct. 3.7 din Norma de metrologie legală NML 021-05 și se eliberează buletinul de verificare metrologică ce atestă legalitatea aparatului pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor.

Din momentul în care se eliberează buletinul de verificare metrologică, măsurătorile efectuate în termenul de valabilitate al acestuia exprimă o valoare legală, fără a se aplica niciun fel de marjă de eroare.

Aceasta, întrucât toleranța menționată de dispozițiile pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 nu constituie o valoare fixă, ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie să se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologică. De altfel, erorile de măsurare inerente oricărui sistem de măsurare a unei valori fizice se pot încadra oriunde în acest interval, nefiind obligatoriu ca acestea să se încadreze în nivelul maxim arătat.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002), care reglementează regimul legal de viteză, precum și dispozițiile art. 108 din același act normativ, care reglementează contravențiile la regimul de viteză, viteza în funcție de care se aplică sancțiunea contravențională este cea constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, prezumându-se că acestea exprimă viteza reală cu care a circulat autovehiculul surprins în trafic.

Astfel, înscrisul depus la fila 19 dovedeşte faptul că săvârșirea faptei a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit art. 6 pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel că marja de eroare nu poate fi aplicată, scopul edictării normei supuse interpretării fiind respectarea cerințelor metrologice și tehnice de punere în funcțiune și utilizare a cinemometrelor.

Un alt motiv de nelegaliate invocat de către petent vizează inexistența unei identități între persoana care a constatat contravenția ca urmare a înregistrării realizate cu ajutorul cinemometrului și cea care a aplicat sancțiunea însă instanța îl va înlătura ca neîntemeiat având în vedere și decizia I.C.C.J. nr.4/30.01.2017.

Instanța supremă a decis că referitor la încheierea procesului-verbal de contravenţie de către un agent constatator, pe baza informaţiilor comunicate prin staţia de emisie-recepţie de către operatorul radar, acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate a actului sancţionator întrucât „situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ”.

S-a menționat faptul că și prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 a ICCJ s-a stabilit că, în raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Or, în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor respective.

Astfel, aparenta scindare a constatării şi sancţionării contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal, în condiţiile în care contravenţiile de această natură sunt constatate, în majoritatea cazurilor, pe drumuri de mare viteză, iar un agent constatator unic nu ar putea opri în siguranţă autovehiculul identificat ca circulând cu viteză peste limita legală.

În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de nulitate invocat de către petent, instanţa a reţinut faptul că procesul verbal contestat conţine date exacte privind locul săvârşirii contraveţiei, respectiv pe drumul naţional 1B E577 km 44 în localitatea ..., fiind individualizat şi cinemometrul cu ajutorul căruia a fost înregistrat, respectiv cel marca Python II seria PYT 673000233 montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI 26904.

Lipsa mențiunii vizând sensul de deplasare ar putea constitui un motiv de nulitate relativă  care potrivt art.175 Cod proc civ este condiționată de dovedirea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, însă probele administrate în cauză nu au dovedit o astfel de împrejurare în contextul în care petentul nu a negat faptul că s-ar fi aflat în interiorul localității când a fost înregistrat cu radarul, subzistând obligația de a respecta limita legală de viteză indiferent de sensul de deplasare.

Sub aspectul temeiniciei, este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului, beneficiază de o prezumţie relativă legalitate şi veridicitate, procesul verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (cauza Anghel contra României, par. 58 şi 59).

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku c. Franţa/7.10.1988, par. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolga şi Vulic c. Suedia/23.07.2002, par. 113.

În ceea ce privește prezunția de nevinovăție invocată de către petent instanța dorește să evidențieze anumite aspecte statuate prin jurisprudența CEDO.

Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

Aşadar, Curtea Europeană nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională, reţinând în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku contra Franţei (Cererea nr. 10.519/83), că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar acestea nu trebuie să depăşească limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei şi prezervând dreptul la apărare.

În acelaşi sens, în Cauza Haiducu şi alţii contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă sancţionarea încălcărilor legislaţiei în materia circulaţiei rutiere.

Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României – Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

Spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate înscrisurile întocmite în baza lor.

Instanța subliniază faptul că în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor respective.

Prin urmare, în cazul faptelor contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de contravenţie este pusă în sarcina organului din care face parte agentul constatator, care trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului. În lipsa acestor probe nu este răsturnată prezumţia de nevinovăţie a contravenientului.

De altfel, contravențiile referitoare la depășirea vitezei-limită legale de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice se constată, potrivit art. 108 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 121 alin. (1) și art. 181 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, doar prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, emitentul procesului-verbal de contravenție având obligația de a pune la dispoziția instanței de judecată înregistrările video sau planșele foto rezultate din înregistrarea video, care să evidențieze și simbolurile esențiale pentru stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului tipărite permanent pe înregistrare.

Instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Constatarea contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice,  se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

În speţă, intimatul a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului - verbal de constatare a contravenţiei, respectiv, 2 planşe foto, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică a aparatului radar.

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către intimat, instanţa constată că acestea îndeplinesc condiţiile legale mai sus menţionate şi confirmă situaţia de fapt reţinută în procesul - verbal de contravenţie.

Din analiza planşelor foto, având în vedere succesiunea cronologică a acestora, se poate observa că autovehiculul cu numărul de înmatriculare  … a circulat cu viteza de 102vkm/h în interiorul localităţii …, la km 44.

Acestea conţin toate elementele obligatorii la care face referire textul de lege, respectiv pct. 3.5.1  din  Norma de Metrologie Legală NML  021 – 05, aşa cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009 „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.”

Prin urmare, toate elementele care se regăsesc inscripţionate pe aceste înregistrări sunt în fapt informaţii descărcate de pe blocul înregistrator al aparatului radar.

Cu privire la aparatul montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare  MAI-26904 care a măsurat viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, instanţa constată că acesta este omologat şi verificat din punct de vedere metrologic cu o valabilitate până la data de 06.09.2019. Mai mult, se reţine că  aparatul este omologat în a măsura viteza atât în regim staţionar cât şi în regim de deplasare.

Faţă de viteza de 1028 km/h, înregistrată pe o porţiune de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h potrivit art. 49 alin.1 O.U.G. 195/2002, instanţa constată că petentul a depăşit limita de viteză pe acel sector de drum cu peste 50 km/h.

Astfel, ținând cont și de decizia ICCJ nr.3/2018, agentul constatator a înscris în procesul-verbal de contravenție valoarea afișată de mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, care este prezumat că afișează viteza reală de deplasare a autovehiculului, fără a avea în vedere erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei reglementate de pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05, obligația de a da eficiență acestor norme incumbând, așa cum s-a arătat în precedent, Biroului Român de Metrologie Legală, la emiterea buletinului de verificare metrologică pentru aparatul radar.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa constată că această faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost probată, fiind dovedită vinovăţia acestuia, şi întrucât, în speţă, nu se poate reţine existenţa unei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal atacat, instanţa constată că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa, după ce verifică legalitatea şi temeinicia procesului - verbal, hotărăşte asupra sancţiunii.

Verificând proporţionalitatea sancţiunilor aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, în acord cu disp. art. 5 coroborat art. 21 alin. 3 OG 2/2001, pentru determinarea acesteia se va ţine seama de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Astfel, instanţa apreciază că amenda contravenţională în cuantum de 1305 lei aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoz art.102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002 constând în depăşirea limitei legale de viteză cu 52 km/h în interiorul reprezintă o faptă contravenţională de o gravitate sporită, aducând atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunţat în art. 1 alin. 2, este de a asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

Referitor la sancţiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile aplicată petentului, instanţa reţine că sancțiunile contravenționale complementare reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, printre, au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, corespunzând unei necesități primordiale privind interesele siguranței rutiere (Decizia Curții Constituționale nr. 427 din 7 aprilie 2011 ).

În jurisprudența C.E.D.O., astfel de sancțiuni care au privit limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate și prin caracterul lor punitiv și descurajant, au fost asemănate unei pedepse penale, supuse controlului instanței de judecată (Cauza Maszni c. România - Hotărârea din 21 septembrie 2006 - Cererea nr. 59.892/00, Cauza Malige c. Franța - nr. 27.812/95, Cauza Nilsson c. Suedia - Cererea nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005).

Principiile constituționale impun ca legiuitorul să aibă competența exclusivă de a reglementa faptele care au gradul de pericol social al unei contravenții și sancțiunile aplicabile acestora, revenind autorităților administrative competența de a aplica în concret respectivele dispoziții legale.

Instanța de judecată poate verifica legalitatea aplicării sancțiunii complementare, astfel cum s-a statuat în Cauza Ioan Pop c. România (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), în care se arată că instanțele naționale trebuie să ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară, instanţa putând să verifice legalitatea dar și temeinicia aplicării sancțiunii complementare astfel că faţă de dispoziţiile art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, instanţa o apreciază ca fiind legală.

În ceea ce privește temeinicia sancțiunii complementare, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii contravenției care confirmă gravitatea faptei întrucât petentul se deplasa cu o viteză excesivă în interiorul unei localități, unde există numeroase treceri de pietoni,  instanța apreciază că se impune menținerea sancțiunii complementare.

Constatând că procesul verbal de seria … număr … din data de ......2019  încheiat la data de ......2018, este legal şi temeinic, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 34 din OG 2/2001, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.M.D.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Zota Petruţa Daniela

Domenii speta

Spete similare