Condiţiile de existenţă a cauzei justificative a legitimei apărări

Rezumat:

Condiţiile de existenţă a cauzei justificative a legitimei apărări. Nu este legitimă apărare când faptele inculpatului nu au fost săvârşite pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general. Totodată, nu este considerată legitimă apărare dacă victima nu a pătruns în curtea inculpatului prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 25 din 14.02.2019 a Judecătoriei Vatra Dornei a fost condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovire sau alte violenţe” prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., la pedeapsa de 1.800 lei amendă penală reprezentând un număr de 180 zile amendă a câte 10 lei/zi, parte civilă fiind B.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 C.pen., potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte numărul de zile – amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 397 alin. 1 C.p.p. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 5.577,44 lei cu titlu de daune materiale și suma de 15.000 lei daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții ale părții civile cu titlu de daune materiale și morale, ca neîntemeiate.

S-a luat act că persoana vătămată Spitalul Judeţean nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 398 C.p.p. rap. la art. 272, 274 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 150 lei din faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 925/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, înregistrat la instanţă la 20.12.2017 sub nr..../334/2017, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., părţi civile fiind B. şi Spitalul Judeţean.

În descrierea situaţiei de fapt, prin actul de sesizare a instanţei de fond s-a reţinut, în esenţă, că la data de 16.08.2017 inculpatul A. în urma unor neînţelegeri cu vecinul său B. l-a lovit pe aceasta de mai multe ori cu o ţeavă metalică peste mâini, provocându-i leziuni care au necesitat un număr 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal cu nr. 157 CM/A2 din data de 28.08.2017 emis de către Cabinetul Medico Legal Câmpulung Moldovenesc.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a fost susţinută de următoarele mijloace de probă: ....

Prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, partea civilă B. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 lei plus cheltuielile de spitalizare.

De asemenea, prin adresa cu nr. 41031 din data de 28.09.2017, partea civilă Spitalului Judeţean, a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2763,19 lei privind cheltuielile de spitalizare a numitului B. în perioada 17.08.2017 – 25.08.2017 cât acesta a fost internat.

În procedura de cameră preliminară în faţa primei instanţe, prin adresa nr.../15.01.2019 înaintată la dosar, Spitalului Judeţean a arătat că persoana vătămată B. a achitat cheltuielile de spitalizare în sumă de 2.763,19 lei, cu chitanța nr.../5.10.2017, astfel încât nu se constituie parte civilă în cauză, iar în ceea ce privește legalitatea actelor de procedură efectuate de către organele de urmărire penală în dosarul de urmărire penală, nu are excepții de formulat.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 februarie 2018 dată în dosarul nr. .../334/2017/a1, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 925/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” prev. de art. 193 alin.2 C.pen., părţi civile fiind B. şi Spitalului Judeţean.

Pentru a dispune astfel, în analiza regularităţii actului de sesizare, s-a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, profilul moral şi de personalitate al inculpatului, actele de urmărire penală efectuate, trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

De asemenea, s-a constatat că în termenul de 20 de zile prevăzut de art.344 alin. 2 C.p.p., nu au fost formulate cereri şi excepţii de către părți şi nici din oficiu cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

La termenul din 12 aprilie 2018, persoana vătămată B., s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile cu intervenţiile chirurgicale, medicamente, deplasările la spitalele din Suceava şi Târgu Mureş, precum şi beneficiul nerealizat în toată această perioadă şi cu suma de 25.000 lei reprezentând daune morale pentru suferinţa pricinuită

La același termen de judecată, prin declarația dată în fața instanței (filele 22-23), inculpatul a arătat că nu recunoaşte săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. pentru care a fost trimis în judecată și a susținut că la data de 16.08.2017 persoana vătămată a intrat în curtea sa înjurând și amenințându-l cu moartea, moment în care a ieșit din locuință și datorită atitudinii acesteia a avut intenția să ia o coadă de furcă sau de lopată care se afla lângă gard pentru a-l determina să plece, însă când a făcut primul pas de pe prag pe scară, persona vătămată, care era în stare de ebrietate, a călcat în șanțul pentru scurgerea apei aflat lângă trotuar, s-a dezechilibrat și a căzut cu mâna stângă de prima treaptă a scării și cu capul de a doua treaptă pe piciorul său.

A mai arătat inculpatul că a încercat să îl ajute pe persoana vătămată să se ridice de jos, iar aceasta l-a prins de piept cu mâna dreaptă și apoi de gât foarte tare, astfel încât s-a speriat că o să-l omoare, moment în care a luat un băț care era în apropiere pentru a sprijini o floare și l-a lovit pe persoana vătămată peste mâna dreaptă de cca.4 – 5 ori și peste spate, după care a părăsit curtea și inculpatul a închis poarta de la intrare.

Faţă de poziţia procesuală a inculpatului, după acordarea cuvântului la probe, în temeiul prevederilor art. 100 al. 3 C.p.p., instanța de fond a admis cererea procurorului privind administrarea probei cu înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală şi proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii din lucrări C., D., E., F., cu citarea acestora la adresele din rechizitoriu, precum şi cererea privind audierea agenţilor de poliţie ... din cadrul Postului de Poliţie .. şi .. din cadrul Postului de Poliţie .., în suplimentarea probatoriului, a încuviințat pentru partea civilă proba cu înscrisuri, audierea martorilor G. şi H. pentru dovedirea laturii civile şi audierea martorilor din lucrări pentru latura penală și pentru inculpat proba cu înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, audierea martorilor din lucrări şi a martorilor I. şi J..

Din oficiu, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico legale de către IML, prin care să se precizeze dacă leziunile suferite de partea civilă B. s-au putut produce şi prin cădere şi dacă există legătură între leziunile depistate recent şi cele din certificatul medico legal nr.157 – CM/A2 emis la data de 28.08.2017 de Cabinetul de Medicină Legală, precum și avizarea certificatului medico legal nr.157 – CM/A2 emis la data de 28.08.2017 de Cabinetul de Medicină Legală de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

Prin raportul de expertiză medico – legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală s-a menţionat că: „persoana vătămată a prezentat fractură cominutivă 1/3 proximală și medie humerus stâng operată și imobilizată, hematoame, echimoze și escoriații ce a necesitat tratament balneofizioterapic, leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent la data de 16.08.2017 și având în vedere tratamentul de recuperare efectuat, timpul de zile de îngrijiri medicale se prelungește la 60-65 zile, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă”.

Din concluziile raportului de expertiză medico - legală întocmit de I.M.L. Iași (filele 92-93) a rezultat că „leziunile de violență prezentate de B. s-au putut produce prin lovire activă cu corp contondent, fiind puțin probabilă producerea lor prin cădere și pot data din 16.08.2017, la data examinării actuale acesta prezintă veche fractură 1/3 medie humerus stâng, hipoamiotrofie centură scapulară secundară (consecințe ale traumatismului din august 2017) pentru care s-a recomandat kinetoterapie, între leziunile de violență suferite în luna august și cele prezentate la data examinării există legătură de cauzalitate.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a probatoriul testimonial administrat atât în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească coroborate cu certificatul medico-legal nr. 157 – CM/A2 emis la data de 28.08.2017 de Cabinetul de Medicină Legală, raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava și raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași în faza de cercetare judecătorească, instanţa de fond a constatat că sunt date elementele constitutive - atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective - ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., fiind dovedită întreaga situaţie de fapt aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare.

Apărările inculpatului exprimate cu ocazia declarațiilor date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, prin care a arătat că la data de la data de 16.08.2017 înainte de a veni la domiciliul său numitul B. umbla prin curtea sa cu o sârmă în mână și amenința că-l va spânzura precum și alte amenințări la adresa sa, context în care a ieșit din locuință și a încercat să se apere, însă persona vătămată a călcat în șanțul pentru scurgerea apei aflat lângă trotuar, s-a dezechilibrat și a căzut cu mâna stângă de prima treaptă a scării și cu capul de a doua treaptă pe piciorul său, sunt infirmate prin depoziţiile martorilor audiați C., D., E., F. și prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML, în concluziile căruia se menționează că leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corp contondent, fiind puțin probabilă producerea lor prin cădere.

În concluzie, instanța de fond a constatat că prin întregul probatoriu administrat în cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului fiind dovedit fără putință de tăgadă că acesta a săvârșit infracțiunea de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., persoană vătămată fiind B. și nu au fost dovedite susținerile acestuia că ar fi existat, în accepțiunea art. 75 alin. 1 lit. a C.pen., o provocare din partea persoanei vătămate.

Astfel, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările în care a fost comisă (pe fondul unor discuții contradictorii între părţi), gradul de pericol social al faptei pentru ordinea publică, reliefat prin modalitatea în care a fost lovită persoana vătămată (cu o țeavă în cap și peste ambele mâini), urmările produse (persoana vătămată a prezentat fractură cominutivă 1/3 proximală și medie humerus stâng operată și imobilizată, hematoame, echimoze și escoriații necesitând un nr. 60-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) precum și repercusiunile ulterioare stabilite în raportul de expertiză medico-legală IML Iași și reținute mai sus.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care este în vârstă de 72 de ani, pensionar, diagnosticat cu boli cardiace și pancreatită cronică, nu are antecedente penale, iar din ancheta socială depusă la dosar a rezultat că este o persoană cu o conduită pozitivă în societate, fără abateri de la regulile de conviețuire socială.

Prin prisma acestor criterii, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 1.800 lei amendă pentru săvârșirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., este necesară dar şi suficientă pentru a-şi atinge scopul prevenţiei generale şi de reeducare a inculpatului.

De asemenea, instanța de fond a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 C.pen., potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte numărul de zile – amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Referitor la pretenţiile civile formulate în cauză în sumă de 15.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile cu intervenţiile chirurgicale, medicamente, deplasările la spitalele din Suceava şi Târgu Mureş, precum şi beneficiul nerealizat în toată această perioadă şi a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale pentru suferinţa pricinuită, instanţa de fond a reţinut că în drept sunt incidente prev. art. 19 al. 1 şi 2 C.p.p., potrivit cărora: „Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, acţiune care se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.”

Răspunderea civilă delictuală este definitivă de art. 1349 al. 1 C.civ., care stabileşte că: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Referitor la condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, art. 1357 al. 1, 2 C.civ. reglementează: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”, iar „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”.

Noţiunea de prejudiciu, în accepţiunea prev. art. 1357 Cod civil, are două conotaţii respectiv aceea de daună materială care reprezintă atingerea adusă dreptului patrimonial şi daună morală care reprezintă orice atingere adusă uneia din prerogativele care constituie atributul personalităţii umane.

Din analiza textelor art. 1349, art. 1357 şi urm. Cod civil, a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenta vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar și depozițiile martorilor audiați, partea civilă a făcut dovada unor daune materiale în limita sumei de 5.577,44 lei.

Referitor la daunele morale prin raportare la fapta care a făcut obiectul laturii penale şi pentru care s-a stabilit vinovăţia inculpatului sunt incidente prev. art. 1391 alin. 1 Cod civil potrivit cărora: „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.”.

În aplicarea textelor de lege enunțate, chiar dacă pe latura penală soluția nu este definitivă, instanța de fond a constatat că prin întreg probatoriul administrat în cauză, s-a dovedit vinovăţia inculpatului pentru fapta de lovire a părţii civile.

Având în vedere că obligaţia generală stabilită în cuprinsul prev. art. 1349 Cod civil de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, este evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă, vinovăţia (care poate îmbrăca şi forma celei mai uşoare culpe), există, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral rezultă în mod expres din însăşi săvârşirea faptei.

Cu alte cuvinte, aşa cum s-a stabilit şi în practica judiciară, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţa deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluţie care, deşi atipică în raport cu regimul general al răspunderii, apare în esenţa ei justificată, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral.

În speță, având în vedere numărul de 60-65 zile de îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea părţii civile, perioadă în care s-a aflat în incapacitate de muncă, precum și repercusiunile faptei dovedite prin actele medicale depuse la dosar și în special concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de IML Iași (fractură 1/3 medie humerus stâng, hipoamiotrofie centură scapulară secundară, consecințe ale traumatismului din august 2017, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu corp contondent, fiind puțin probabilă producerea lor prin cădere), instanţa de fond a constatat că a avut loc în accepţiunea prev. art. 1391 Cod civil o restrângere a posibilităţilor de viaţă familială şi socială, iar partea civilă a suferit un prejudiciu de ordin moral.

Prin prisma celor reținute mai sus, statuând în echitate, instanţa de fond a apreciat că suma de 15.000 lei este suficientă pentru a oferi părții civile o satisfacţie echitabilă, în sensul compensării prejudiciului moral cauzat.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 alin. 1 C.p.p., instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.577,44 lei cu titlu de daune materiale și suma de 15.000 lei daune morale şi a respins celelalte pretenții ale părții civile cu titlu de daune materiale și morale, ca neîntemeiate.

Față de adresa nr. 1975/15.01.2019 înaintată la dosar de persoana vătămată Spitalul Judeţean, prin care a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât persoana vătămată B. a achitat cheltuielile de spitalizare în sumă de 2.763,19 lei, cu chitanța nr. 242009/ 5.10.2017, instanța de fond a luat act de poziția procesuală a acesteia.

Față de soluția pronunțată, în baza art. 398 C.p.p. raportat la art. 272, 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 150 lei din faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele dezvoltate în scris şi susținute oral de apărătorul ales, la termenul de judecată din data de 15.04.2019.

În esenţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p., apreciind că fapta nu există şi respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă B., ca nefondată.

Prin concluziile orale, apărătorul ales al inculpatului a solicitat reţinerea în cauză a prevederilor art. 44 C.pen., considerând că a comis fapta în stare de legitimă apărare în condiţiile în care persoana vătămată a pătruns pe proprietatea sa, a vrut să-l atace, aspect care a fost recunoscut chiar de persoana vătămată şi confirmat de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Cu privire la latura civilă a cauzei, a solicitat respingerea acțiunii civile, considerând că este nejustificată acordarea de daune materiale.

Procedând la soluţionarea apelul promovat, prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 C.p.p., Curtea constată următoarele:

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, ajungând în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.

Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care Curtea şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), se vor sublinia punctual aspectele esenţiale ale cauzei.

Rezultă, în esenţă, din ansamblul probator la care a făcut referire detaliată prima instanţă, că la data de 16.08.2017 inculpatul A., în urma unor neînţelegeri cu vecinul său B.,  l-a lovit pe aceasta de mai multe ori cu o ţeavă metalică peste mâini, provocându-i leziuni care au necesitat un număr 60-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Contrar punctului de vedere expus de apărare, Curtea nu poate reţine solicitarea inculpatului de achitare a inculpatului A. pe considerentul că fapta nu există, având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus şi faptul că prin întregul probatoriu administrat rezultă că fapta de lovire a persoanei vătămate B., cu consecinţa producerii de leziuni pentru a căror vindecare a fost nevoie de un număr de 60-65 zile de îngrijiri materiale, există în materialitatea ei şi, faţă de acest considerent, în cauză este exclusă de plano incidenţa dispoziţiilor art.16 lit.a C.p.p.

Curtea apreciază ca neîntemeiată solicitarea inculpatului, prin apărător, de reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 44 C.pen. (articol cu denumirea marginală „Pluralitatea intermediară”) în condiţiile în care inculpatul nu are antecedente penale şi, mai mult de atât, în propria cale de atac a inculpatului nu i se poate agrava situaţia prin reţinerea faptului că a săvârşit infracţiunea în stare de pluralitate intermediară întrucât ar însemna o agravare a situaţiei în propria cale de atac.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că a săvârşit faptele în stare de legitimă apărare, Curtea o apreciază ca neîntemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art.19 alin.2 C.pen. este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

Conform alin.3 al aceluiaşi text de lege se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

În cauză, Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de alin.2 al art.19 C.pen. în sensul că fapta inculpatului nu a fost săvârşită pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general.

Din însăşi susţinerile inculpatului A. rezultă că în data de 16.08.2017 se afla în interiorul locuinţei sale când l-a auzit pe B., vecinul şi finul său, care era în curtea inculpatului provocând scandal. Or, în condiţiile în care inculpatul se afla în interiorul unei locuinţe iar persoana vătămată se afla în curtea acelei locuinţe, chiar şi în ipoteza în care aceasta din urmă striga şi ameninţa, nu se poate reţine că ţipetele şi „ameninţările” constituie un atac material şi imediat care să necesite o ripostă atât de fermă încât să producă leziuni care au nevoie de un număr de 60-65 zile pentru vindecare.

Pe de altă parte, Curtea reţine că nu este dată nici incidenţa dispoziţiilor art.19 alin.3 C.pen. în condiţiile în care nu se poate reţine că persoana vătămată B. a pătruns în curtea inculpatului prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

Curtea reţine că apărările inculpatului exprimate cu ocazia declarațiilor date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond şi a celei de control judiciar, prin care a arătat că la data de la data de 16.08.2017 înainte de a veni la domiciliul său numitul B. umbla prin curtea sa cu o sârmă în mână și amenința că-l va spânzura precum și alte amenințări la adresa sa, context în care a ieșit din locuință și a încercat să se apere, însă persona vătămată a călcat în șanțul pentru scurgerea apei aflat lângă trotuar, s-a dezechilibrat și a căzut cu mâna stângă de prima treaptă a scării și cu capul de a doua treaptă pe piciorul său, sunt infirmate prin depoziţiile martorilor audiați C., D., E., F. și prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML Iași, în concluziile căruia se menționează că leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corp contondent, fiind puțin probabilă producerea lor prin cădere.

Totodată, Curtea apreciază ca neverosimilă susţinerea inculpatului în sensul că s-a speriat de ameninţările persoanei vătămate şi doar în aceste condiţii a acţionat violent raportat la faptul că dacă inculpatul A. ar fi fost speriat de conduita finului său, B., nu ar fi ieşit din casă când a auzit „ameninţările” şi ar fi solicitat intervenţia organelor de ordine pentru a îndepărta victima din curtea sa.

În concluzie, raportat la starea de fapt reţinută, Curtea, în baza propriului examen, constată că, în drept, fapta inculpatului A. întruneşte condiţiile constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. şi în mod corect a fost condamnat de către prima instanţă pentru săvârşirea acestei infracţiuni. 

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate în cauză Curtea reţine că aceasta a fost în mod temeinic şi legal individualizată de către prima instanţă, avându-se în vedere, conform art. 74 C.pen., împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor (mai sus descrise), faptul că inculpatul apelant nu și-a recunoscut în mod sincer fapta săvârșită, ceea ce denotă că nu a înțeles pe deplin gravitatea celor petrecute, natura şi gravitatea rezultatului produs (persoana vătămată a prezentat fractură cominutivă 1/3 proximală și medie humerus stâng operată și imobilizată, hematoame, echimoze și escoriații necesitând un nr. 60-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (pe fondul unor discuţii contradictorii intre părţi), antecedentelor penale ale apelantului (inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale), nivelul de educaţie, vârsta (72 de ani la data săvârşirii faptei), starea de sănătate, situaţia familială şi socială (pensionar, diagnosticat cu boli cardiace și pancreatită cronică, iar din ancheta socială depusă la dosar a rezultat că este o persoană cu o conduită pozitivă în societate, fără abateri de la regulile de conviețuire socială), Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că aplicarea unei pedepse de 1.800 lei amendă penală, este pe deplin proporțională cu gravitatea faptei săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, astfel că nu se impune reindividualizarea acesteia.

În concluzie, Curtea apreciază că avertismentul dat inculpatului, prin soluţia de condamnare pronunţată, este de natură să îl facă pe acesta să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată în mod corespunzător şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care ar putea-o cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca şi în cazul de faţă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, aspectul criticat de către inculpat este cuantumul mare al daunelor morale, în sumă de 15.000 de lei, acordat de către prima instanţă.

Curtea reţine că prejudiciul moral suferit de partea civilă B. este evident. Nimeni nu poate contesta durerea suferită de o persoană care suferă leziuni în urma unei altercaţii.

Deşi nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de partea civilă, Curtea reţine că prin daune morale se înţelege prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale şi care se manifestă prin suferinţele fizice sau morale resimţite de victimă. Aprecierea prejudiciului moral înseamnă cuantificarea tuturor consecinţelor negative ale faptei ilicite şi a implicaţiilor acesteia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate. Prejudiciul moral trebuie apreciat in concreto în funcţie de circumstanţele şi împrejurările cazului supus judecăţii, având în vedere, atât criterii patrimoniale, cât şi nepatrimoniale, precum importanţa prejudiciului, tulburările şi neajunsurile suferite de partea civilă, precum şi consecinţele prejudiciului pe plan social, profesional şi familial.

Prin raportare la aceste criterii, indemnizaţia trebuie să fie justă, raţională şi echitabilă, astfel încât să se asigure efectiv o compensaţie suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit. În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora trebuie stabilită în raport cu gravitatea prejudiciului real şi efectiv produs, acesta fiind un criteriu obiectiv în aprecierea întinderii daunelor morale.

În materia daunelor morale, având în vedere imposibilitatea obiectivă de cuantificare exactă a prejudiciului suferit, spre deosebire de materia daunelor materiale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ. Pentru stabilirea sumei de bani ce va fi acordată, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Trebuie precizat, însă, că despăgubirile civile, pe care instanţa le acordă părţii civile, nu reprezintă o modalitate de repunere în situaţia anterioară săvârşirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valoarea de care a fost lipsită, în raport de modalitatea în care faptele ilicite au afectat viaţa persoanei şi normala desfăşurare a relaţiilor sociale ale acesteia.

Important de precizat este faptul că despăgubirile băneşti au rolul de a compensa prejudiciul moral, suferinţa resimţită de partea civilă, fără însă, a tinde să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire şi să deturneze această instituţie de la finalitatea sa.

Raportându-se la toate aspectele mai sus prezentate, precum şi la împrejurările concrete ale speţei, aşa cum acestea au rezultat din întreg probatoriul administrat în cauză, în ceea ce o priveşte pe partea civilă, Curtea apreciază că suma acordată de către instanţa de fond este rezonabilă pentru compensarea prejudiciului moral suferit de către partea civilă, fără a reprezenta o sursă de îmbogăţire pentru aceasta.

Curtea apreciază că suma de 15.000 lei este în măsură să compenseze prejudiciul moral încercat de către partea civilă intimată, fiind un echivalent rezonabil al suferinţei pricinuite, după cum a reținut și prima instanță relevante în acest sens fiind numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (60-65 zile), perioadă în care s-a aflat în incapacitate de muncă, precum și repercusiunile faptei dovedite prin actele medicale depuse la dosar și în special concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de IML (fractură 1/3 medie humerus stâng, hipoamiotrofie centură scapulară secundară, consecințe ale traumatismului din august 2017, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu corp contondent, fiind puțin probabilă producerea lor prin cădere), numărul şi caracterul leziunilor suferite de către B. în urma acţiunilor inculpatului.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că nu se impune înlăturarea/ diminuarea daunelor morale acordate de către Judecătoria Vatra Dornei prin sentinţa atacată, aşa cum inculpatul apelant.

Totodată, Curtea apreciază că în mod corect au fost stabilite despăgubirile materiale acordate persoanei vătămate raportat la materialul probator administrat în cauză.

Faţă de aspectele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 14.02.2019 a Judecătoriei Vatra Dornei.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, în baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Domenii speta

Spete similare