Divort

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ..../211/2017

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Prezentul document conţine date cu caracter personal  aflate  sub incidenţa  Legii nr. 677/2001

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 6223/2018

Şedinţa publică de la ….

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ….

Grefier: ….

Pe rol se află soluţionarea acţiunii civile formulată de reclamantul MVG..., în contradictoriu cu pârâta MAV..., având ca obiect divorţ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 07.09.2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20.09.2018, iar apoi pentru data de astăzi.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.10.2017 sub nr. de mai sus, reclamantul …., prin avocat ….., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta …., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi prin divorţ, în principal prin acordul soţilor, iar în subsidiar din culpă comună. De asemenea, reclamantul a învederat că este de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit prin căsătorie şi a mai solicitat stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi cu privire la minora MTM..., stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei, obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorei, precum şi stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziţie.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că părţile s-au căsătorit la ....2000, iar din căsătorie a rezultat minora MTM..., născută la data de .... Neînţelegerile dintre părţi au apărut la scurt timp după căsătorie, după 2-3 ani, existând certuri frecvente deoarece pârâta nu îi agrea pe membrii familiei reclamantului şi îi reproşa că nu se implică suficient în viaţa de familie. Reclamantul a învederat că pe toată durata căsniciei a avut un loc de muncă şi venituri duble faţă de pârâtă. Anterior naşterii minorei, pe fondul neînţelegerilor dintre părţi, a avut loc o despărţire în fapt de aproximativ 6 luni, pârâta insistând pentru reluarea legăturilor, promiţând că îşi va schimba atitudinea. Însă după un an a revenit la vechile obiceiuri şi reproşuri constante. Reclamantul a recunoscut că în cursul anului 2014-2015 a cunoscut o altă femeie alături de care doreşte să îşi refacă viaţa, susţinând că a intenţionat să îi aducă la cunoştinţă pârâtei acest aspect şi să îi propună să divorţeze, însă aceasta a aflat înainte de relaţia extraconjugală, în august 2016, iar începând cu 23 august 2016 părţile s-au despărţit în fapt. Având în vedere acestea, relaţiile dintre părţi sunt grav şi iremediabil vătămate, iar continuarea căsniciei nu mai este posibilă.

Referitor la obligaţia de a contribui la întreţinerea minorei, reclamantul a punctat că încă de la data separării în fapt a contribuit lunar de bunăvoie, iniţial părţile convenind că va achita suma de 2000 de lei, iar pârâta va contribui la plata ratelor aferente creditului contractat pentru achiziţionarea casei fost domiciliu comun, în cuantum de 220 euro lunar. Însă ulterior s-au înţeles ca reclamantul să achite ratele şi să contribuie la întreţinerea minorei numai cu suma de 1500 de lei lunar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 alin. 1 lit. a şi b, art. 379, art. 401-402, art. 383 alin. 1 Cod civil.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, la dosar a fost depusă copia certificată a certificatului de căsătorie (f. 9) şi dovada înregistrării naşterii minorei (f. 8). Reclamantul a solicitat şi încuviinţarea probei testimoniale cu trei martori şi cu interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 220 de lei (chitanţele la f. 6, 72), în baza art. 15 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 28.11.2017 pârâta MAV...., prin S.C.A. ..., a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională (f. 13-18), prin care a solicitat ca instanţa să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, să-l oblige pe acesta la plata unei pensii lunare de întreţinere în sumă de 2000 de lei în favoarea minorei şi la suportarea a jumătate din cheltuielile ocazionate de taberele organizate de şcoala unde studiază minora şi de tratamentele medicale pe care le-ar necesita, în rest fiind de acord cu cererile formulate de reclamantul-pârât. De asemenea, a solicitat obligarea acestuia la plata în favoarea sa a unei despăgubiri în sumă de 30.000 de euro, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta-reclamantă a învederat că în primăvara anului 2015 a fost diagnosticată cu adenocarcinom rectal, fiind supusă la tratament – chimioterapie şi radioterapie, iar în 09.11.2015 s-a internat pentru a fi operată. După prima operaţie, din cauza complicaţiilor, s-a luat decizia unei a doua operaţii, ulterior fiind supusă la o a treia operaţie, în cele din urmă luându-se decizia realizării unui anus contra naturii. Datorită stării de sănătate precare, în tot cursul anului 2016 a avut plăgi care s-au tot infectat. Până în prezent, a fost supusă la 9 intervenţii chirurgicale. Având în vedere aceste probleme de sănătate, la începutul anului 2016 i s-a eliberat certificat de încadrare în grad de handicap grav, cu însoţitor, reclamantul-pârât devenind asistentul său personal, deşi în toată perioada nu i-a acordat niciun sprijin. În data de 01.02.2017 s-a eliberat un nou certificat de încadrare în grad de handicap, de data aceasta fără însoţitor, reclamantul-pârât fiind total dezinteresat.

Pârâta-reclamantă a precizat, contrar susţinerilor reclamantului-pârât, că până în anul 2015 relaţia dintre părţi a decurs normal, fiind una armonioasă. De relaţia extraconjugală a aflat în august 2016, în data de 23 reclamantul-pârât părăsind domiciliul conjugal. Acesta şi-a încălcat obligaţia de fidelitate şi de acordare a sprijinului moral de care avea nevoie, astfel că este imposibilă continuarea căsătoriei, din culpa exclusivă a reclamantului-pârât.

Cu privire la pensia de întreţinere la plata căreia va fi obligat reclamantul-pârât, pârâta-reclamantă a solicitat stabilirea în cotă procentuală, dar şi stabilirea unui plafon minim de 2000 de lei pe lună, la care să se adauge jumătate din cheltuielile minorei ocazionate de taberele organizate de şcoala unde studiază şi de tratamentele medicale pe care le-ar necesita.

Raportat la solicitarea de obligare a reclamantului-pârât la plata unei despăgubiri în sumă de 30.000 de euro, în baza art. 388 Cod civil, pârâta-reclamantă a învederat că vinovat de eşecul căsătoriei este soţul său, iar prejudiciul pe care i l-a cauzat este cert şi determinat, în strânsă legătură cu desfacerea căsătoriei. Căsătoria a durat 18 ani, iar separarea după această lungă perioadă de timp are un efect negativ asupra personalităţii pârâtei-reclamante, mai ales având în vedere starea sa de sănătate precară. De asemenea, este evident că imaginea sa este afectată în condiţiile în care reclamantul-pârât este implicat într-o altă relaţie şi a abandonat domiciliul conjugal. Toate acestea i-au provocat pârâtei-reclamante o mare tristeţe, la care s-a adăugat un stres suplimentar, reprezentat de prezenta cerere de divorţ

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit. b, art. 383, art. 388, art. 400-402, art. 503 şi art. 529 Cod civil, art. 192 şi urm., art. 453 C.p.c.

În probaţiune, la întâmpinare şi cerere reconvenţională au fost anexate copii de înscrisuri (f. 20-40), solicitându-se şi încuviinţarea probei testimoniale cu patru martori, cu interogatoriul reclamantului-pârât şi cu ancheta socială.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 170 de lei (f. 71)

La data de 20.12.2017, reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională (f. 45-51), prin care a invocat excepţia netimbrării capetelor 1 şi 8 din cererea reconvenţională, solicitând anularea acestora.

A învederat reclamantul-pârât că destrămarea relaţiilor de familie nu s-a produs din culpa sa exclusivă, ci din culpă comună. A reiterat susţinerile privind neînţelegerile constante dintre părţi care au debutat la 2-3 după căsătorie şi care au culminat cu iniţierea unei relaţii extraconjugale în anul 2014, pe care a intenţionat să i-o comunice soţiei, însă în primăvara anului 2015 a fost descoperită boala de care suferă, motiv pentru care a decis să amâne cererea de divorţ. Susţinerile că nu i-a acordat niciun sprijin pe parcursul bolii sunt nereale: în lunile cât a fost internată a vizitat-o zilnic la spital, chiar şi de două ori pe zi, iar începând cu anul 2015 a întreţinut singur familia şi a ajutat-o pe soţia sa cu tot ce avea nevoie, financiar şi moral, a îngrijit-o şi i-a aplicat pansamente. Susţinerea că în 23 august 2016 a părăsit domiciliul conjugal este de asemenea nereală, pârâta-reclamantă fiind cea care l-a dat afară din casă după ce a aflat de relaţia sa extraconjugală. Aceasta încearcă să inducă ideea că reclamantul-pârât ar fi părăsit-o într-un moment dificil al vieţii, dar adevărul este că ea i-a cerut să plece şi i-a luat cheile de la uşa de acces în casă. Reclamantul-pârât a susţinut că după această dată, chiar dacă nu mai locuiau împreună, a încercat să îi fie alături soţiei, de câte ori aceasta îi cerea ajutorul, i-l acorda. Cu toate acestea, pârâta-reclamantă se manifesta violent de câte ori se întâlneau, chiar şi fizic, aducându-le injurii lui şi actualei sale partenere. Deşi a încercat să o ajute în continuare, din cauza acestor scandaluri, care de multe ori aveau loc în faţa fetiţei, a renunţat treptat să o mai viziteze. Deşi a cerut să petreacă timp singur cu minora, pârâta-reclamantă nu îi dădea voie acesteia să se întâlnească cu tatăl său decât foarte rar. Reclamantul-pârât a susţinut că nu a avut niciodată un comportament inadecvat în faţa minorei, spre deosebire de soţia sa, care l-a denigrat în faţa copilului şi i-a adus la cunoştinţă minorei toate detaliile personale ale relaţiei sale, după ce i-a violat corespondenţa.

Reclamantul-pârât a susţinut că motivul pentru care pârâta-reclamantă urmăreşte să obţină divorţul din culpa sa exclusivă este de a obţine despăgubirile solicitate prin petitul nr. 8 al cererii. Arată că au urmat o procedură de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei, punându-se de acord cu privire la toate aspectele, însă înainte de a semna pârâta-reclamantă a solicitat să convină şi asupra partajului. Pentru că nu s-au înţeles, pârâta-reclamantă nu a mai vrut să semneze convenţia de divorţ, susţinând că a avut o cotă mai mare de contribuţie la bunurile comune. Reclamantul-pârât a susţinut că a pretins o sultă de 30.000 de euro, care este exact suma pe care pârâta-reclamantă o solicită cu titlu de despăgubiri în prezenta cauză şi pe care pârâta-reclamantă nu a fost de acord să o achite. Astfel, aceasta urmăreşte compensarea sumei solicitate cu titlu de despăgubire cu sulta, de unde reiese că prejudiciul moral invocat este nereal. Cuantumul despăgubirilor nu este justificat prin raportare la prejudiciul pretins şi este exorbitant, reclamantul-pârât arătând că nu deţine o astfel de sumă, mijloacele sale de subzistenţă fiind grav afectate în situaţia în care ar fi obligat la plata ei. A susţinut că regretă sincer că soţia sa este bolnavă, însă nu are nicio culpă pentru aceasta, deteriorarea relaţiilor de familie fiind anterioară şi fără legătură cu această boală.

Referitor la pensia de întreţinere solicitată de pârâta-reclamantă, reclamantul-pârât a susţinut că solicitarea ca suma de 2.000 de lei să fie stabilită ca şi plafon minim nu are niciun suport legal, iar această sumă depăşeşte cota de ¼ din venitul său net şi excede nevoile reale ale copilului. De asemenea, cheltuielile cu taberele şcolare şi tratamentele medicale sunt incluse în pensia de întreţinere, astfel că a solicitat respingerea acestor pretenţii.

Cu privire la programul de vizitare, singurul aspect cu care reclamantul-pârât nu a fost de acord a fost ca minora să îşi petreacă alternativ întreaga vacanţă de vară cu fiecare dintre părţi, solicitând ca în fiecare an aceasta să îşi petreacă jumătate din vacanţă cu mama şi jumătate cu tatăl.

Reclamantul-pârât a depus la dosar copii de înscrisuri (f. 54-59) şi a solicitat suplimentarea probei testimoniale cu încă un martor.

La data de 23.01.2018, pârâta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare (f. 63-66), prin care a solicitat respingerea excepţiei netimbrării întrucât nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru.

Cu privire la susţinerile soţului, a arătat că nu ştia că acesta este nemulţumit de relaţia lor înainte de anul 2015, întrucât îi spunea că o iubeşte şi niciodată nu i-a reproşat că ar avea vreo problemă cu părinţii lui. Totuşi, a susţinut că părinţii reclamantului-pârât nu i-au ajutat niciodată, însă nu au existat certuri pe această temă. Referitor la despărţirea din 2006, pârâta-reclamantă a susţinut că a fost vorba de 3 luni şi nu s-a discutat despre divorţ. Motivul a fost că îşi doreau foarte mult un copil, însă în urma unor analize s-a constatat că soţul său avea o problemă care minimiza şansele de procreare, astfel că a suferit o intervenţie chirurgicală, perioadă în care s-a simţit frustrat şi lucra şi foarte mult, motiv pentru care au decis să îşi schimbe locul de muncă pentru a putea petrece mai mult timp împreună.

În anul 2012 au achiziţionat o casă, luând şi un credit, astfel că alegaţiile reclamantului-pârât conform cărora relaţia lor nu mergea bine sunt nefondate. La fel şi în anul 2014, au amenajat mansarda şi au împrumutat bani de la părinţii pârâtei-reclamante. Pe tot parcursul acestui an s-a simţit rău, iar la finalul anului 2014 şi-a aflat diagnosticul. La începutul anului 2015, reclamantul-pârât i-a comunicat că sunt reguli noi la serviciu şi că trebuie să fie acolo de la ora 8 la ora 19, fără a putea fi înlocuit. Ulterior a aflat că o parte din acest timp era petrecut cu amanta, în schimb părinţii pârâtei-reclamante fiind în permanenţă alături de ea.

Referitor la acordul de mediere, a învederat pârâta-reclamantă că nu s-a mai concretizat pentru că soţul său nu a fost de acord cu niciuna dintre propunerile sale.

La termenul din data de 15.03.2018 (f. 81-82), instanţa a încuviinţat proba testimonială cu câte doi martori pentru fiecare parte şi proba cu ancheta socială la domiciliile părţilor, respingând ca neutilă proba cu interogatoriile părţilor.

La data de 24.04.2018 s-a depus la dosar referat de anchetă socială întocmit de Primăria .... (f. 85-86).

La termenul din data de 10.05.2018 au fost audiaţi martorii MM... (declaraţia la f. 88-89) şi PRC... (declaraţia la f. 90-92).

La termenul din data de 07.06.2018 au fost audiate martorele SA... (declaraţia la f. 96) şi PO... (declaraţia la f. 97).

La dosar au fost depuse conversaţii dintre părţi purtate prin intermediul poştei electronice (f. 73-77, 138-146), înscrisuri medicale ale pârâtei-reclamante (f. 106-115, 126-130), înscrisuri privind situaţia de serviciu a reclamantului-pârât (f. 116, 147-154), dovezi ale plăţii de sume de către reclamantul-pârât în favoarea minorei pe parcursul judecării prezentului dosar (f. 131-137).

Angajatorul reclamantului-pârât a comunicat la data de 30.07.2018 adeverinţă privind veniturile încasate în ultimul an (f. 121), iar Serviciul Fiscal Turda a comunicat la data de 17.09.2018 răspuns la adresa dispusă de instanţă.

La termenul din data de 07.09.2018 au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, iar instanţa a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20.09.2018, iar ulterior pentru data de astăzi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul-pârât MVG... şi pârâta-reclamantă MAV.... s-au căsătorit în data de ....2000, căsătoria fiind înregistrată în Registrul Stării Civile al oraşului ....sub nr. ..../....2000, conform certificatului de căsătorie (f. 9). La încheierea căsătoriei, soţia a preluat numele soţului, M…..

Din căsătoria părţilor a rezultat minora MTM..., născută la data de ..., a cărei naştere a fost înregistrată în Registrul de stare civilă al municipiului …. sub nr. ..../...2009 (f. 8).

Reclamantul-pârât a recunoscut că în anul 2014-2015 a iniţiat o relaţie extraconjugală cu o colegă de serviciu, relaţie menţinută până în prezent.

Conform susţinerilor ambilor, reclamantul-pârât a părăsit domiciliul conjugal la data de 23.08.2016.

Pârâta-reclamantă a fost diagnosticată în cursul anului 2015 cu carcinom rectal, urmând tratament cu chimio şi radio terapie şi suferind mai multe intervenţii chirurgicale, astfel cum reiese din documentele medicale depuse la dosar.

În noiembrie 2017, după introducerea prezentei acţiuni, părţile s-au prezentat la mediator LM.... în vederea soluţionării pe cale amiabilă a procesului de divorţ, însă acest demers nu s-a finalizat cu încheierea unei convenţii, din adresa comunicată de pârâta-reclamantă (f. 56) reieşind că aceasta a fost iniţial de acord cu discutarea şi clarificarea aspectelor legate de divorţ şi de efectele acestuia asupra minorei, existând un diferend cu privire la situaţia bunurilor comune, aspect asupra căruia reclamantul-pârât a insistat pe parcursul judecării prezentei cauze, susţinând că suma solicitată de pârâta-reclamantă cu titlu de despăgubiri pentru desfacerea căsătoriei ar fi echivalentă cu sulta solicitată de reclamantul-pârât pentru ca soţia sa să rămână cu bunurile dobândite în cursul căsătoriei.

Lecturând corespondenţa electronică purtată între părţi (f. 73, 75, 139, 144), instanţa observă că pârâta-reclamantă o menţionează pe actuala concubină a soţului său în majoritatea e-mail-urilor, în general utilizând un apelativ injurios. De asemenea, instanţa reţine din declaraţia martorei SA... (f. 96), propusă de reclamantul-pârât, că pârâta-reclamantă a adresat cuvinte injurioase la adresa concubinei reclamantului-pârât şi în vara anului trecut, după o întâlnire întâmplătoare cu aceasta, la care a fost prezentă şi martora, care a mai declarat că pârâta-reclamantă şi-a exprimat dorinţa ca soţul ei să înceteze relaţia extraconjugală, susţinând că doreşte să îşi crească copilul împreună cu soţul ei.

Din declaraţiile martorilor propuşi de reclamantul-pârât, mama sa şi colega de serviciu (declaraţiile la f. 88 şi 96), instanţa reţine că din relatările acestuia martorii cunosc că au existat neînţelegeri între părţi pe parcursul căsniciei, principala problemă fiind că pârâta-reclamantă era nemulţumită de diverse lucruri şi îi făcea constant reproşuri soţului.

Ambii au recunoscut că în cursul anului 2006 a existat o scurtă separaţie în fapt, după care s-au împăcat, în anul 2009 s-a născut minora TM...., iar ulterior au achiziţionat o casă, pe care au amenajat-o pentru a corespunde nevoilor lor de domiciliu comun. Martora SA... a declarat că s-a împrietenit cu reclamantul-pârât de aproximativ .... şi ştie că în toată această perioadă părţile îşi făceau planuri împreună, mergeau în concediu împreună, au mansardat casa.

Deşi reclamantul-pârât a susţinut că soţia l-a dat afară din casă, mama acestuia confirmând acest fapt, însă a arătat că ulterior pârâta-reclamantă l-a rugat să se întoarcă acasă. Conform susţinerilor sale, reclamantul-pârât locuieşte în prezent împreună cu concubina sa, în apartamentul acesteia.

Conform declaraţiilor martorilor propuşi de pârâta-reclamantă, aceasta a fost afectată de comportamentul soţului său, a suferit un şoc şi a fost copleşită de tristeţe, aspect care reiese şi din relatarea martorei SA..., se vedea că era într-o suferinţă fizică şi psihică. Aceeaşi martoră a precizat că pârâta s-a plâns întotdeauna că soţul ei nu o sprijină şi că trebuie să se bazeze pe alte persoane, de la reclamant cunosc însă că el îşi oferă întotdeauna sprijinul, însă acesta nu este acceptat.

Din probele administrate în cauză reiese că ambii părinţi au o relaţie bună cu fiica lor, aceştia fiind de acord cu mare parte din aspectele legate de exercitarea autorităţii părinteşti, iar tatăl menţine legături personale cu minora de când a părăsit domiciliul conjugal. De asemenea, instanţa reţine din declaraţia martorei PO... (f. 97-98) că minora este traumatizată emoţional din cauza situaţiei tensionate dintre părinţii săi, manifestată de multe ori în faţa ei, precum şi din cauza bolii de care suferă mama sa.

Potrivit adeverinţei de venit (f. 121), pârâtul a realizat un venit mediul lunar net în ultimul an de aproximativ 7.000 de lei pe lună, la care se adaugă tichete de masă în sumă de aproximativ 250 de lei pe lună, iar în luna iunie 2018 a încasat o primă în sumă de aproximativ 30.000 de lei, fiindu-i desfăcut contractul de muncă începând cu luna iulie 2018 (f. 147).

În mai 2018, reclamantul-pârât, împreună cu o altă persoană, a înfiinţat o societate comercială având ca obiect principal de activitate .... (f. 103-105), în luna iunie 2018 având un profit de 9.529,12 lei (f. 116).

Din ordinele de plată depuse la dosar (f. 132-137) reiese că pe parcursul derulării prezentului proces reclamantul-pârât a achitat în favoarea fiicei sale diverse sume de bani, care au variat de la o lună la alta.

În drept, conform art. 373 lit. b Cod civil, „Divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.”

Art. 379 alin. 1 Cod civil prevede că „În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.”

Conform art. 388 Cod civil „Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ.”

Art. 934 alin. 1 Cod de procedură civilă prevede că „Instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă."

Potrivit art. 263 alin. 1 Cod civil, „Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.”

Conform art. 396 alin. 1 Cod civil, „Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.”

Art. 397 Cod civil prevede că „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.”

Potrivit art. 400 alin. 2 Cod civil, „Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.”

Potrivit art. 401 alin. 1 Cod civil, „În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.”

Potrivit art. 402 alin. 1 Cod civil „Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.”

Art. 383 alin. 1 Cod civil prevede că „La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.”

În speţă, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune desfacerea căsătoriei dintre părţi prin divorţ, din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, astfel cum a solicitat pârâta-reclamantă prin cererea reconvenţională.

Reclamantul-pârât şi-a încălcat obligaţia de fidelitate faţă de soţie, prevăzută şi de art. 309 Cod civil, fiind irelevantă data la care a debutat relaţia extraconjugală, aceasta neputând fi justificată nici de atitudinea de nemulţumire şi reproş a pârâtei-reclamante, pe care reclamantul-pârât susţine că aceasta ar fi manifestat-o pe tot parcursul căsniciei şi, cu atât mai puţin, de boala descoperită în anul 2015.

Este adevărat că, astfel cum a susţinut reprezentanta reclamantului-pârât, culpa nu poate fi cuantificată, însă instanţa nu poate reţine vreun motiv care să conducă la concluzia că şi pârâta-reclamantă ar fi avut o minimă culpă pentru destrămarea relaţiilor de familie. Faptul că părţile ar fi fost separate în fapt în anul 2006 sau că ar fi existat neînţelegeri între ei nu echivalează cu stabilirea unei culpe şi în sarcina pârâtei-reclamante. Referitor la primul aspect, părţile s-au împăcat şi ulterior şi-au fructificat relaţia de familie prin aducerea pe lume a unui copil şi achiziţionarea unei case, ceea ce înseamnă, în opinia instanţei, că au decis să depăşească orice neînţelegeri anterioare. Iar privitor la atitudinea pârâtei-reclamante faţă de soţul său, dacă este adevărat că a debutat după 2-3 ani de la încheierea căsătoriei şi a continuat pe tot parcursul convieţuirii, nu a fost suficientă să-l determine pe reclamantul-pârât să ceară divorţul decât după 15 ani, după ce a început o relaţie extraconjugală. Mai mult, din declaraţiile martorelor propuse de reclamantul-pârât reiese că pârâta-reclamantă era întotdeauna nemulţumită, martora SA... declarând că aceasta nu îi agrea pe socrii săi şi acest aspect a provocat cele mai multe scandaluri dintre părţi, însă din declaraţia martorilor propuşi de pârâta-reclamantă reiese că ar fi putut avea motive pentru această atitudine, faţă de distanţa manifestată de socrii săi. Instanţa apreciază că dacă ar fi reală susţinerea reclamantului-pârât că atitudinea pârâtei-reclamante ar constitui un motiv de divorţ, atunci este inexplicabil de ce acesta nu a solicitat divorţul timp de 15 ani, ci numai după debutul relaţiei extraconjugale.

Premisa neînţelegerii este existenţa a două opinii discordante şi instanţa apreciază că reclamantul-pârât nu a făcut dovada că a manifestat un comportament impecabil, iar pârâta-reclamantă nu ar fi avut nimic să îi reproşeze.

Faţă de toate circumstanţele cauzei, instanţa constată că raporturile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate şi nu există şanse de împăcare, reclamantul-pârât având o nouă viaţă de familie, iar pârâta-reclamantă fiind relativ resemnată cu aceasta.

În consecinţă, instanţa va respinge cererea reclamantului de a se dispune desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpă comună şi va admite cererea reconvenţională, urmând a dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi în data de ....2000 şi înregistrată în Registrul Stării Civile al oraşului ....sub nr. ..../....2000, prin divorţ, din culpa exclusivă a reclamantului-pârât.

Faptul că pârâta-reclamantă a iniţiat o procedură de mediere în vederea desfacerii căsătoriei pe cale amiabilă nu poate în niciun caz sugera că aceasta şi-a asumat vreo culpă în desfacerea căsătoriei, fiind explicabilă atitudinea sa prin aceea că este conştientă că nu există nicio şansă de împăcare, având în vedere că soţul său are o nouă viaţă şi prin dorinţa de a evita prelungirea agoniei şi a scăpa cât mai repede de povara reprezentată de o căsnicie eşuată, precum şi pentru a o proteja pe minoră de perpetuarea relaţiei conflictuale dintre părinţii săi.

Luând act de acordul reclamantului-pârât, instanţa va dispune ca pârâta-reclamantă să păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de M…..

Având în vedere faptul că din căsătorie a rezultat minora MTM..., conform dispoziţiilor legale se impune ca instanţa să se pronunţe asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copil, ţinând seama de principiul fundamental al interesul superior al minorului, de concluziile referatului de anchetă socială, precum şi de învoiala părinţilor.

Astfel cum reiese din dispoziţiile art. 397 Cod civil, coroborate cu dispoziţiile art. 483 şi art. 503 alin. 1 Cod civil, exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi în mod egal de către ambii părinţi reprezintă regula şi numai în mod excepţional se poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi. Având în vedere acordul părţilor, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să fie exercitată de către ambii părinţi, împreună şi în mod egal.

Locuinţa minorei va fi stabilită la mama sa, conform înţelegerii părţilor, fiind în interesul copilului în vârstă de .... să fie alături de mama sa, mai ales având în vedere că tatăl convieţuieşte cu o altă femeie, fiind evident exclus ca minora să îşi dorească sau să fie în beneficiul său să locuiască la tată. 

Referitor la obligaţia părinţilor de a-şi întreţine fiica minoră, instanţa constată că din dispoziţiile art. 530 alin. 1 şi 2 Cod civil reiese că regula o reprezintă executarea acestei obligaţii în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor pentru educaţie, învăţătură şi pregătire profesională şi numai în cazul în care obligaţia nu este executată astfel, se justifică obligarea debitorului întreţinerii la plata unei pensii lunare. Se constată însă că reclamantul-pârât a solicitat să fie obligat să-şi execute obligaţia de întreţinere prin plata unei pensii de întreţinere stabilită la nivelul cotei de ¼ din veniturile sale nete, aceeaşi fiind şi solicitarea pârâtei-reclamante.

Faţă de acest aspect, văzând şi dispoziţiile art. 402 alin. 1, art. 529 alin. 1 şi 2, art. 530 alin. 3 şi art. 532 alin. 1 Cod civil şi întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că tatăl ar mai avea şi alte persoane în întreţinere, acesta va fi obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorei, calculată lunar la nivelul cotei de ¼ din venitul său lunar net, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la majoratul minorei sau până la noi dispoziţii. Minora fiind în vârstă de ...., în favoarea sa operează o prezumţie absolută în sensul că nu se poate întreţine din muncă, astfel că se află în nevoie şi se justifică obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreţinere în cuantumul maxim permis de lege, mai ales că şi până în prezent a contribuit la întreţinerea minorei cu sume ridicate.

Astfel cum s-a reţinut, reclamantul-pârât a contribuit cu diverse sume de bani la întreţinerea minorei şi pe parcursul derulării procesului, însă având în vedere adeverinţa de venit comunicată de fostul său angajator, cota de ¼ din veniturile sale nete corespunde unei sume mai mari decât cea pe care a achitat-o, astfel că are obligaţia de a achita diferenţa. Reclamantul-pârât nu poate invoca compensaţia sumei pe care o datorează cu titlu de pensie de întreţinere cu obligaţia de achitare a ratelor bancare, aceasta fiind exclusă potrivit dispoziţiilor art. 1618 lit. c Cod civil, aspectul privind achitarea ratelor urmând a fi stabilit cu ocazia soluţionării partajului.

Întrucât la dosar nu există dovada veniturilor realizate de reclamantul-pârât prin intermediul societăţii al cărei administrator este, se va respinge cererea de stabilire a pensiei de întreţinere într-un cuantum fix, mai ales că este notoriu că veniturile obţinute astfel fluctuează. În orice caz, plafonul minim de 2000 de lei solicitat de pârâta-reclamantă este unul ridicat faţă de nevoile unui copil de ...., iar instituirea sa nu poate fi fundamentată pe vreo dispoziţie legală, în condiţiile în care din dispoziţiile art. 527 şi art. 529 alin. 1 Cod civil reiese în mod clar că trebuie avute în vedere în concret mijloacele debitorului obligaţiei de întreţinere, or din probele administrate în cauză nu reiese că acesta ar avea mijloacele de a plăti această sumă lunar.

Va fi respinsă şi cererea de obligare a reclamantului-pârât la plata a jumătate din cheltuielile ocazionate de taberele şcolare ale minorei şi de tratamentele medicale, instanţa apreciind că, chiar dacă ar fi fost obligat la întreţinerea în natură, tatăl nu ar fi putut fi obligat la depăşirea cotei de ¼ din veniturile sale nete, care trebuie să acopere toate necesităţile copilului. În consecinţă, aceste cheltuieli trebuie incluse în cuantumul pensiei de întreţinere, însă instanţa apreciază că reclamantul-pârât a dat dovadă de bună-credinţă şi până în prezent şi urmează a achita benevol sume de bani suplimentare în favoarea minorei, dacă apreciază că este în interesul acesteia.

În baza art. 401 alin. 1 Cod civil, instanţa va stabili dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, în modalitatea convenită de părţi, cu menţiunea că în perioada vacanţelor de vară, minora va petrece jumătate din durata vacanţei la fiecare dintre părinţi, respectiv prima jumătate la părintele la care petrece Crăciunul şi Revelionul şi cealaltă jumătate la celălalt părinte, astfel cum a solicitat reclamantul-pârât. Astfel cum a învederat şi acesta, lipsa minorei de la domiciliu întreaga vacanţă nu este în interesul său, fiind despărţită pentru o perioadă destul de lungă de timp de unul dintre părinţi, ceea ce poate conduce la un dezechilibru emoţional.

În ceea ce priveşte cererea formulată de pârâta-reclamantă de obligare a reclamantului-pârât la plata în favoarea sa a unei despăgubiri în sumă de 30.000 de euro, în baza art. 388 Cod civil, instanţa apreciază că aceasta este parţial întemeiată pentru motivele care succed.

În primul rând, instanţa reţine că art. 388 Cod civil reglementează o formă de răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, ale cărei condiţii sunt: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia autorului faptei ilicite, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Dispoziţia legală menţionată adaugă şi alte două condiţii pentru antrenarea acestei forme speciale de răspundere civilă delictuală, respectiv soţul care se prevalează de ea să fie nevinovat, astfel că se impune ca divorţul să fie pronunţat din culpa exclusivă a celuilalt soţ şi prejudiciul să fie cauzat prin desfacerea căsătoriei, instanţa apreciind că nu însăşi desfacerea căsătoriei constituie fapta ilicită, ci faptele care conduc la stabilirea culpei exclusive în desfacerea căsătoriei.

Aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză, desfacerea căsătoriei urmând a fi pronunţată din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, fapta ilicită săvârşită de acesta fiind reprezentată de încălcarea îndatoririlor sale de respect, fidelitate şi sprijin moral, prevăzute de art. 309 alin. 1 Cod civil. Faptul că şi pârâta-reclamantă a formulat cerere de divorţ nu îi poate fi imputat şi nu poate fi considerat ca fiind o manifestare a dorinţei de încheiere a căsniciei, fiind singurul mijloc procedural prin care putea să obţină obligarea soţului său la plata de despăgubiri.

Prejudiciul suferit de pârâta-reclamantă este preponderent de natură morală, dar şi materială. Astfel cum a reieşit din probele administrate în cauză, aceasta suferă de o boală gravă şi necesită în permanenţă tratamente medicale, a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale şi urmează să fie supusă la încă una, fiind de asemenea încadrată în grad de handicap. Se constată din înscrisurile medicale că o îndelungă perioadă de timp i-au fost recomandate repaus fizic, diverse tratamente şi controale periodice. Este evident că în aceste condiţii, pârâta-reclamantă nu poate duce o viaţă normală şi ar avea nevoie, într-o măsură mult mai mare decât o persoană sănătoasă, de sprijin din partea soţului, atât moral, cât şi financiar, întrucât sunt notorii costurile ridicate ale diverselor medicamente şi proceduri oncologic. De asemenea, peste greutăţile provocate de starea de sănătate precară s-a suprapus şi sarcina de a o îngriji singură pe minoră şi de a se preocupa de activităţile casnice, după ce reclamantul-pârât a părăsit domiciliul conjugal şi chiar şi înainte, când reclamantul-pârât petrecea o mare parte a timpului la serviciu, precum a reieşit din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Chiar dacă reclamantul-pârât nu ar fi neglijat-o pe soţia sa, orice ajutor i-ar fi putut oferi de la distanţă, ca de exemplu transportarea minorei la şcoală dimineaţă, în opinia instanţei nu putea compensa lipsa lui de la domiciliu, întrucât pârâta-reclamantă în situaţia sa, a avut nevoie şi are nevoie în continuare ca cineva să îi fie în permanenţă alături, dovadă fiind şi faptul că, astfel cum a declarat martorul PR...., mama sa a locuit la pârâta-reclamantă pentru o perioadă mai lungă de timp, când a fost spitalizată şi ulterior, după ce părţile s-au separat. Chiar dacă ar fi adevărat că pârâta-reclamantă l-a dat afară din casă pe soţul său după ce a aflat de infidelitatea sa, acest fapt nu poate fi folosit de reclamantul-pârât pentru a justifica lipsa acordării sprijinului deplin soţiei sale, cât timp el a provocat aceasta, prin relaţia extraconjugală pe care a iniţiat-o. Mai mult, conform declaraţiei martorei MM..., pârâta-reclamantă l-a rugat pe soţul său să revină, însă acesta se mutase deja cu actuala lui concubină, astfel că în opinia instanţei această conduită confirmă concluzia că reclamantul-pârât şi-a încălcat îndatorirea de a-şi sprijini soţia şi nu pentru că aceasta nu i-ar fi permis să o ajute, ci pentru că avea alte îndatoriri de care să se preocupe.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa reţine că pârâta-reclamantă a fost profund afectată de conduita soţului său, acest aspect reieşind atât din declaraţiile martorilor propuşi de ea, cât şi din declaraţia martorei SA... şi din corespondenţa electronică depusă de ambele părţi la dosar. În mod firesc, pârâta-reclamantă a fost rănită de infidelitatea soţului său, aspect care reiese şi din cele reţinute mai sus din declaraţia martorei propusă chiar de reclamantul-pârât, precum şi din declaraţiile martorilor propuşi de pârâta-reclamantă şi din faptul că, chiar şi în prezent, o menţionează pe concubina reclamantului-pârât în majoritatea convorbirilor prin intermediul poştei electronice, folosind diverse invective la adresa sa.

Este adevărat că pronunţarea divorţului din culpa exclusivă a soţului infidel nu poate justifica per se acordarea de despăgubiri soţului nevinovat, însă circumstanţele prezentei cauză justifică admiterea acestei cereri. În opinia instanţei, este cert că pârâta-reclamantă a suferit prejudicii de natură materială şi morală prin desfacerea căsătoriei, constând în aceea că, părăsită de soţul său, este lipsită de sprijinul moral al partenerului de viaţă într-o perioadă extrem de grea, precum şi de sprijin financiar, ajutor la îngrijirea şi creşterea minorei şi la diversele activităţi cotidiene, pe care pârâta-reclamantă trebuie să le întreprindă singură, în condiţiile dificile în care se află sau să apeleze la ajutorul altor persoane, care însă nu pot compensa lipsa suportului permanent pe care numai un soţ îl poate acorda.

În concluzie, cuantificând prejudiciul suferit de reclamantă, operaţiune care ţine de o apreciere subiectivă, instanţa va obliga reclamantul-pârât la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 5.000 de euro, opinând că aceasta este o sumă justă pentru repararea prejudiciului care i-a fost cauzat prin desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât.

Conform art. 453 alin. 2 C.p.c., având în vedere că cererea introductivă şi cererea reconvenţională vor fi admise în parte şi faţă de măsura admiterii fiecăreia, instanţa apreciază că reclamantului-pârât i se cuvine un onorariu avocaţial în sumă de 500 de lei, din totalul solicitat de 2000 de lei, iar pârâtei-reclamante onorariul avocaţial de 2000 de lei, din totalul de 3000 de lei solicitat, precum şi taxa judiciară de timbru achitată în vederea soluţionării capetelor de cerere privind divorţul şi despăgubirile, întrucât cererile referitoare la obligaţia de întreţinere pentru care a achitat taxa judiciară de timbru de 20 de lei vor fi respinse.

Astfel, se vor compensa parţial cheltuielile de judecată ale părţilor, rămânând ca reclamantul-pârât să îi achite pârâtei-reclamante suma de 1.500 de lei, cu titlu de onorariu avocaţial şi 150 de lei taxă judiciară de timbru. Suma de 1000 de lei, achitată de pârâta-reclamantă cu titlu de onorariu pentru mediator nu va fi inclusă în cheltuielile de judecată, întrucât aceasta nu este o cheltuială făcută pentru desfăşurarea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MVG... CNP …., cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului convenţional avocat M…., în contradictoriu cu pârâta MAV.... CNP …., cu domiciliul în …., prin S.C.A. …...

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă MAV...., în contradictoriu cu reclamantul-pârât MGV….

Dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părţi în data de ....2000 şi înregistrată în Registrul Stării Civile al oraşului ....sub nr. ..../....2000 prin divorţ, din culpa exclusivă a reclamantului-pârât.

Ia act de acordul reclamantului-pârât şi dispune ca pârâta-reclamantă MAV.... să păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de M…..

Ia act de acordul părţilor şi dispune exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti cu privire la minora MTM..., născută la data de ....

Ia act de acordul părţilor şi stabileşte locuinţa minorei la locuinţa mamei în …..

Admite cererea reclamantului-pârât de păstrare a legăturilor personale cu minora în modalitatea solicitată de acesta.

Obligă reclamantul-pârât să plătească în favoarea minorei pensie lunară de întreţinere în procent de ¼ din veniturile sale nete, începând cu data introducerii cererii şi până la majoratul minorei sau până la noi dispoziţii.

Obligă reclamantul-pârât să plătească în favoarea minorei diferenţa dintre suma achitată cu titlu de obligaţie de întreţinere pe parcursul derulării procesului şi suma reprezentând cota de ¼ din totalitatea veniturilor nete realizate între data introducerii cererii de chemare în judecată şi data pronunţării prezentei hotărâri.

Respinge cererea pârâtei-reclamante de stabilire a limitei minime de 2.000 de lei pentru pensia de întreţinere datorată de reclamantul-pârât şi de obligare a reclamantului-pârât la plata a jumătate din cheltuielile ocazionate de taberele şcolare şi tratamentele stomatologice ale minorei.

Obligă reclamantul-pârât la plata în favoarea pârâtei-reclamante a sumei de 5.000 de euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei.

Compensează parţial cheltuielile de judecată ale părţilor şi obligă reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.650 de lei, din care 1.500 de lei onorariu avocaţial şi 150 de lei taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.10.2018.

Domenii speta

Spete similare