Acțiune în constatare

Document finalizat

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

Dosar nr. …./252/2018Cod operator 2926

SENTINŢA CIVILĂ NR. …/2018

Şedinţa publică din data de .. Iunie 2018

Instanța constituită din:

PREŞEDINTE: C. R.C.

Grefier: I. P.

Pe rol se află pronunţarea cauzei Civile privind pe reclamantul M.D. şi pe pârâta U. C. F. IFN SA, având ca obiect acţiune în constatare -DAUNE MORALE.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2018, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise şi pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru acest termen.

Se constată că reclamantul a depus concluzii scrise.

INSTANŢA

Deliberând, asupra  cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.02.2018, sub nr. …/252/2018, formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta U.C. F.IFN SA, s-a solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa: 

- să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 2.3 lit. „b" din Contractul de credit nr. …../19.01.2012, încheiată între subsemnatul şi pârâtă privind comisionul lunar de administrare şi în consecinţă, să se dispună eliminarea acestuia;

- să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate în mod abuziv, cu titlu de comision lunar de administrare în sumă de 5.218 lei (73,5 lei/lună X 71 rate) reactualizată la data plăţii efective conform înscrisurilor depuse;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, în fapt,  reclamantul a învederat următoarele:

La data de 19.01.2012, a încheiat cu U. T. Bank SA, Sucursala Lugoj, jud. Timiş, contractul de credit nr. … pentru un credit de nevoi personale în valoare de 27.039,55 lei.

Prin convenţia de credit încheiată între părţi, prin Sucursala Lugoj, i s-a impus plata unui comision de administrare cu valoarea fixă de 73,50 lei/lună în conformitate cu condiţiile speciale prev. la art. 2.3. lit. b, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţie, aspect ce contravine dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010.

Clauza privind obligarea lui la plata comisionului de administrare o apreciază ca fiind abuzivă, şi crează un dezechilibru (în defavoarea sa şi contrar cerinţelor bunei credinţe), dezechilibru semnificativ între drepturi şi obligaţii.

A amintit practica judecătorească, care a fost unitară în ceea ce priveşte declararea ca abuzive a clauzelor contractuale care se contrazic unele prin altele, creează confuzii şi lasă loc de interpretări prin prisma faptului că ele contravin dispoziţiilor legale, respectiv Legea 193/2000, care prevede în mod imperativ la art. 1 al. că „orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare fără echivoc pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate". Astfel, potrivit aceluiaşi act normativ, prin aliniatul 3 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii".

În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 cu modificările şi completările ulterioare privind clauzele abuzive din contract, precum şi faptul că acest comision a fost impus fără să existe o clauză obiectivă care să necesite plata lui, apreciază, faţă şi de modul în care banca a acţionat în derularea relaţiilor contractuale, că în mod evident i-au fost încălcate drepturile de consumatori protejaţi prin lege privind obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 lei este întemeiat.

Cererea a fost motivată în drept, pe dispoziţiile 14 din Legea. 193/2000

În conf. cu prev. art. 223 coroborate cu art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a Cod proc. civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susţinerea cererii a depus înscrisuri. (f.7-14 ).

La data de 20.04.2018, fila 35 dosar, pârâta în apărare, a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, în principal, să se admită excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea subscrisei la plata daunelor morale şi anularea acestuia ca netimbrat, iar în subsidiar, să se respingă ca neîntemeiat; în rest, să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată; să se oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, pentru considerentele:

La data de 19.01.2012, UCFIN a încheiat cu dl M. Contractul de credit nr. ….(în continuare, „Contractul de credit"), prin care i-a fost acordat împrumutatului un credit pentru nevoi personale în cuantum de 24.500 lei, stabilindu-se obligaţia debitorului de a achita un comision administrare lunar, în cuantum de 73,50 lei.Până în prezent, debitorul şi-a achitat la scadenţă obligaţiile contractate.

Mai arată că, conform disp. art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia „acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 lei", petitul privind plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale, se impune a fi timbrat, în caz contrar se impune anularea acestuia.

Pe fondul cauzei, apreciază că este inadmisibilă evaluarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare, întrucât clauzele sunt incluse în obiectul principal al Contractului de credit şi au un caracter clar şi inteligibil prin raportare la standardele impuse de legislaţia din materia dreptului consumatorului.

De asemenea, nici cele trei condiţii impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală inserată într-o convenţie încheiată între un profesionist şi un consumator să fie considerată abuzivă, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ. Astfel, nu se poate susţine caracterul nenegociat al Contractului de credit, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar prezumţia de bună-credinţă nu a fost răsturnată prin probele administrate. Nici condiţiile răspunderii civile delictuale nu au fost demonstrate pentru ca reclamantul să solicite obligarea UCFIN la plata daunelor morale.

În drept au fost invocate disp. art 205 şi urm. din C.proc.civ; art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1), (2) şi (6) din Legea nr. 193/2000; art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE; art. 14 alin. (2) C.civ.

În susţinerea apărării nu a depus înscrisuri (f. )

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 07.05.2018, fila 54, reclamantul a subliniat faptul că pretenţia sa se încadrează în disp. art. 29 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013, acest text de lege referindu-se la protecţia drepturilor consumatorilor, subsemnatul-persoană fizică având calitatea de reclamant, fiindu-i prejudiciate drepturile şi interesele legitime.

Banca a încasat comision de administrare fără a avea o obligaţie corelativă, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Faptul că reclamantul a avut cunoştinţă despre perceperea comisionului de administrare nu echivalează cu o negociere directă, în sensul legii, în condiţiile în care nu a avut puterea de a schimba sau de a exclude încasarea lui.

Cu privire la acordarea daunelor morale, consideră că pârâta a îngreunat situaţia financiară lunară a sa prin perceperea comisionului de administrare contrar art. 15 din Legea nr. 190/1999 pentru servicii pe care nu le prestează dar şi prin modalitatea de stabilire a unilaterală a acestuia, fără o negociere şi pentru servicii pe care nu le prestează.

În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale.

Apreciază în acest context, faţă de modul în care banca a acţionat în derularea relaţiilor contractuale că în mod evident i-au fost încălcate drepturile de consumator protejat prin lege privind obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 lei este întemeiat.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând întregul material probator depus la dosar, instanţa reţine următoarele:

Părţile au încheiat la data de 19.01.2012 contractul de credit  „Nevoi personale” nr. ….. având ca obiect acordare unui  împrumut în cuantum de 24500 Ron, pentru o durată de 100 luni.

Prin acţiunea civilă formulată la data de 19.02.2018 reclamantul a solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 2.3. din contract privind comisionul lunar de administrare şi în consecinţă eliminarea lui, obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în mod abuziv cu titlu de comision lunar de administrare în sumă de 5218 lei reactualizată la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, „ se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”

Art. 4 alin. 1-2 din Legea 193/2000 prevede că „ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”

Conform art. 6 din acelaşi act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene consumatorul a fost definit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată în materie juridică. O dimensiune esenţială a protecţiei consumatorilor în cadrul contractelor de credit bancar vizează eliminarea clauzelor abuzive din aceste convenţii. Mult mai frecvente sunt situaţiile în care sub aparenţa unei legalităţi, instituţiile de creditare nesocotesc drepturile consumatorilor, însă în mod subtil. Este cazul contractului de credit bancar, în care, sub pretextul libertăţii contractuale şi al obligativităţii contractului, uneori, instituţiile de creditare inserează şi impun clauze abuzive.

Prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr.193/2000, cu modificările ulterioare, legiuitorul european şi cel naţional au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda”, dând instanţei posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reţine că acesta cuprinde clauze abuzive.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecţia acestui act normativ conferă judecătorului naţional posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta.

Întrucât o asemenea examinare presupune existenţa în prealabil a unui contract semnat de către cele două părţi care şi-a şi produs integral sau parţial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligaţiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conţinutului său de către instanţa de judecată, critica apelantei în sensul că nu poate fi analizat caracterul abuziv al unor clauze deoarece au trecut mai mult de şase din derularea contractului fiind nefondată.

În speţă, contractul de credit încheiat de părţi este un contract de adeziune, între un comerciant cu o mare forţă financiară, respectiv o bancă şi o persoană fizică.

Într-un asemenea contract, clauzele sunt stabilite în mod unilateral de către bancă, posibilităţile de negociere fiind extrem de reduse sau lipsind cu desăvârşire, singura posibilitate pe care o are clientul fiind de a semna sau nu contractul.

Rolul instanţei de judecată este acela de a pune în balanţă pe de o parte principiul forţei obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat şi pe de altă parte principiul bunei-credinţe şi cel al protecţiei consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă şi susceptibilă de a fi supusă unor abuzuri.

Atunci când justul echilibru dintre aceste principii este rupt, instanţa este datoare să intervină, nu doar în temeiul dispoziţiilor legale existente „de lege lata”, atât în dreptul intern, cât şi în cel comunitar, ci şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii.

În acelaşi sens, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii Europene de Justiţie, sistemul de protecţie pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că în ceea ce priveşte puterea de negociere şi nivelul de informare al consumatorului, acesta se află într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor, situaţie care îl determină să adere la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08).

Având în vedere o astfel de situaţie de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure că orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.

În acest cadru, instanţa naţională trebuie să stabilească, ţinând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 aliniatul 1 şi articolul 5 din Directiva 93/13 dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speţei, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei-credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).

Cu toate acestea, articolul 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 8 din aceasta permite statelor membre să prevadă, în legislaţia prin care se transpune această directivă, că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziţie, respectiv cele care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preţ al bunurilor sau serviciilor furnizate, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

Contrar susţinerilor pârâtei că o atare excepţie ar fi incidentă în cauză deoarece clauzele al căror caracter abuziv se solicită a fi constatat intră în preţul total al creditului ce reprezintă obiectul principal al contractului, instanţa consideră contrariul. Instanţa apreciază că în obiectul principal al contractului nu intră comisioanele percepute de bancă deoarece obiectul principal al unui contract de împrumut, cel de credit bancar fiind o specie a acestuia, se rezumă la acordarea unei sume de bani pentru care împrumutatul trebuie să plătească o dobândă ca preţ al împrumutului, celelalte obligaţii contractuale fiind adiacente, accesorii.

Aceasta mai cu seamă că ţinând cont şi de caracterul derogatoriu al articolului 4 aliniatului 2 din Directiva 93/13 şi de cerinţa unei interpretării stricte a dispoziţiei respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noţiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziţii, trebuie înţelese ca fiind cele care stabilesc prestaţiile esenţiale al acestui contract şi care îl caracterizează, în speţă suma împrumutată şi preţul ei.

Prin urmare, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii „obiect principal al contractului” în sensul articolului 4 aliniatului 2 din directivă.

Instanţa apreciază că este  îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât contractul de credit încheiat între părţi este unul de adeziune, împrumutatul neavând posibilitatea de a negocia prevederile contractuale.

Cu privire la condiţia producerii unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, instanţa constată că banca nu a justificat raţiunea încasării acestui comision de administrare, distinct de dobândă, iar în contract nu sunt indicate activităţile prestate în schimbul perceperii acestui comision, existând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, având în vedere valoarea percepută lunar cu acest titlu, aceea de 73,50 ron.

Această clauză prezintă caracter abuziv întrucât nu este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil, nefiind determinate elementele care necesită plata unui asemenea cost, clauza nefiind negociată considerente pentru care instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 2.3 lit. b din contractul de credit „Nevoi personale” nr. …. încheiat la data de 19.01.2012 privind comisionul lunar de administrare şi va dispune eliminarea ei din contract.

Reţinând caracterul abuziv al comisionului de administrare şi luând în considerare regimul juridic al clauzelor abuzive ca fiind cel al nulităţii absolute, constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale şi eliminarea ei din contract impune şi restitutio in integrum a ceea ce s-a executat în temeiul acestei clauze, astfel că instanţa va admite acest capăt de cerere şi va obliga pârâta la restituirea sumei de 5218 lei reprezentând contravaloarea celor 71 rate lunare privind comisionul de administrare.

În vederea acoperirii prejudiciului cauzat de fluctuaţiile monetare apărute de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, această sumă urmează a fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie de la data restituirii efective.

Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1000 Ron instanţa reţine că daunele morale au ca scop repararea prejudiciilor civile ce constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătate şi integritatea sa corporală, la cinste, prestigiu profesional, la demnitate şi onoare. Prin urmare, scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Având în vedere natura juridică şi scopul daunelor morale solicitate instanţa apreciază ca neîntemeiat acest capăt de cerere şi pe cale de consecinţă urmează a-l respinge.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, instanţa reţine că acestea nu au fost dovedite pe parcursul cercetării judecătoreşti considerent pentru care urmează a respinge şi acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M.D., …… în contradictoriu cu pârâta U. C. F. IFN  S.A., ….. cu sediul procesual ales la av. C. T. din ….

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 2.3 lit. b din contractul de credit „Nevoi personale” nr. …. încheiat la data de 19.01.2012 şi dispune eliminarea ei din contract.

Obligă pârâta la restituirea sumei de 5218 lei reprezentând contravaloarea celor 71 rate lunare privind comisionul de administrare, sumă ce urmează a fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie de la data restituirii efective.

Respinge în rest pretenţiile reclamantului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Lugoj.

Pronunţată în şedinţa publică de azi, 19 iunie 2018.

PREŞEDINTE GREFIER

 C. R. C. I. P.

EX.4

RED. C.R.C.- 20 iunie 2018.

 TEHNORED. I.P. 22 iunie 2018.

COM- 2  EX/22 iunie 2018

Domenii speta

Spete similare