Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie tabel preliminar de creanţe, formulată de unul din creditorii din procedură, prin care se solicită înlăturarea altui creditor din tabel

Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie tabel preliminar de creanţe, formulată de unul din creditorii din procedură, prin care se solicită înlăturarea altui creditor din tabel, ca urmare a intervenirii compensaţiei legale a creanţelor reciproce ale acestui din urmă creditor şi ale debitorului falit. Netemeinicia contestaţiei, câtă vreme creditorul a cărui creanţă este contestată şi debitorul falit nu au înţeles să solicite compensarea creanţelor lor

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 179 din 22 mai 2019

- art. 90 alineat 1 din Legea nr. 85/2014

- art. 1617 din noul Cod civil

Prin Sentinţa nr. (...)/F/13.11.2018, Tribunalul (...) a respins contestaţia formulată de contestatoarea (Banca) SA, cu sediul în (…), împotriva tabelului preliminar al creanţelor întocmit de (...) SPRL, cu sediul în (...), CUI RO (…), nr. de înregistrare RFO II (...)/2008, în calitate de administrator judiciar al debitoarei  SC (D) SRL, cu sediul în (...), CUI (…), J(…)/2005, în contradictoriu cu creditorul SC (C) SRL, cu sediul în (...), având ca obiect contestaţie creanţe.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. (...)/F/2018 pronunţată de Tribunalul (...), Secţia a II-a Civilă la data de 13.06.2018 în dosarul nr. (...)/2018 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei SC (D) SRL, cu sediul în (...), fiind desemnat administrator judiciar (...) SPRL, cu sediul în (...), căruia i s-au stabilit atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014.

La data de 08.08.2018, administratorul judiciar a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, tabel ce a fost publicat în BPI Nr. (...)/08.08.2018, din care rezultă că debitoarea datorează creditorilor săi suma de 39.078.046,26 lei – fila 46 dosar.

În termenul stabilit de instanţă prin încheierea menţionată mai sus, creditoarea SC (C) SRL, cu sediul în (...) a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 19.791.509,34 lei din care 7,183.802,65 lei, reprezentând contravaloarea împrumuturilor acordate debitorului, şi suma de 12.607.706,69 lei penalităţi de întârziere – fila 47 dosar.

În urma analizării declaraţiei de creanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea 85/2014, administratorul judiciar a admis întreaga creanţă şi a înscris creditoarea (C) SRL fiind înscrisă în Grupa 4 (art.161, pct. (9) - Creanţe chirografare cu întreaga sumă solicitată - fila 46 dosar.

Conform sentinţei nr. (...)/F/2015 din data de 07.10.2015 pronunţată de Tribunalul (...), Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. (...)/2015, a fost dispusă deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva (C) SRL, administrator judiciar confirmat pe poziţie fiind (...) SPRL, procedură aflată în continuare în desfăşurare.

Ca urmare a soluţionării contestaţiilor formulate la tabelul de creanţe prin sentinţa nr. (...)/F/30.01.2018, pronunţată în dosarul nr. (...)/2015, de Tribunalul (...) (...), Secţia a II a Civilă,  s-a dispus înscrierea la masa credală  a creditoarei (C) SRL, cu sediul în (...) cu suma de 45.274.789,59 lei, cu titlu definitiv – fila 14 dosar.

Debitoarea SC (C) SRL se află în procedura reorganizării judiciare (l8.09.2018), iar pentru creditorul (D) SRL sunt prevăzute plăţi în luna 36 a planului de reorganizare.

Critica adusă tabelului preliminar este neîntemeiată:

Astfel, conform prevederilor art. 90 alin. (l) din Legea nr. 85/2014: ,,Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Prevederile alin. (l) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei”.

Potrivit art. 1617 Noul Cod civil ,,(1) Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.

(3) Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie”.

Raportat la textele de lege menţionate mai sus, judecătorul sindic a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune compensarea creanţelor reciproce, respectiv, a creanţei de 19.791.509,34 lei pe care societatea creditoare SC (C) SRL o are faţă de societatea debitoare SC (D) SRL, cu creanţa în sumă de  45.274.789,59 lei pe care debitoarea o are la rândul său faţă de creditoarea SC (C) SRL.

Astfel, din textul de lege menţionat mai sus reiese că se poate dispune compensarea creanţelor reciproce doar în situaţia în care unul dintre creditori solicită acest lucru. Ori în cauză, niciunul dintre cei doi creditori cu creanţe reciproce, respectiv SC (D) SRL şi SC (C) SRL, nu au solicitat acest lucru.

Mai mult, la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului SC (D) SRL, creanţa acestuia nu era exigibilă, având în vedere că prin planul de reorganizare al SC (C) SRL, creanţa societăţii (D) SRL este prevăzută la plată abia în luna 36, aspect necontestat de către contestatoare.

Faţă de cele reţinute, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel (Banca) SA, prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate, în conformitate cu art. 480 alin. 6 Cod procedură civilă, cu reţinerea procesului spre rejudecare, iar pe fond, admiterea contestaţiei cu privire la înscrierea creanţei aparţinând (C) SRL, sub aspectul legitimităţii creanţei în sumă de 19,791,509.34 lei, pretins datoare de către debitoare, respectiv înlăturarea integrală din tabelul de creanţe, ca fiind nelegitimă, constatând inexistenţa acestei creanţe ca urmare a stingerii de drept prin compensaţie legală. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fond şi în apel.

În motivare, apelanta a arătat, în esenţă, că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, apreciind că sentinţa apelată este lovită de nulitate, faţă de garanţiile implicite ale art. 6 par. l din C.E.D.O., care includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (H. împotriva Belgiei, pct. 53), o decizie motivată permiţând părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Atunci când un motiv (argument), invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, acest aspect impune un răspuns specific şi explicit (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 30; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 28).

O hotărâre este considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială

În susţinerea apelului a invocat şi dispoziţiile art. 425 noul Cod de procedură civilă şi art. 131 alin 3, teza a III-a din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

A susţinut că motivarea hotărârii apelate nu permite concluzia că instanţa s-a preocupat efectiv de problemele care au fost deduse spre soluţionare, în condiţiile în care era necesară tratarea cu o atenţie sporită a apărărilor conţinute în contestaţie, astfel încât să existe posibilitatea de a înţelege motivele pentru care argumentele formulate nu au izbutit să formeze convingerea instanţei într-o manieră favorabilă admiterii cererii.

A considerat că hotărârea dată este netemeinică, pentru următoarele motive:

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor privind compensaţia legală, a arătat că, raportat la motivele reţinute de către judecătorul sindic (pct. 5 de mai sus), s-a constatat contrariul, respectiv că, la data deschiderii procedurii asupra (D) SA (încheierea nr. (...)/F/13.06.2018. pronunţată în dosarul nr. (...)/2018, de Tribunalul (...) (...), Secţia a II-a Civilă), erau îndeplinite condiţiile privind operarea compensaţiei legale:

a) reciprocitatea obligaţiilor - creanţele existau între aceleaşi persoane, creditor şi debitor, în acelaşi timp, una faţă de cealaltă;

b) creanţele aveau ca obiect bunuri fungibile - sume de bani, iar prin compensaţie cei doi creditori reciproci sunt în situaţia în care ar fi fost dacă s-ar fi făcut plata efectivă;

c) creanţele cu privire la care a operat compensarea erau certe, lichide şi exigibile.

A menţionat că motivul decisiv reţinut de către prima instanţă pentru respingerea contestaţiei este acela că „din textul de lege menţionat mai sus” (probabil judecătorul sindic a avut în vedere art. 1617 Noul Cod civil, deşi în considerente anterioare sunt reluate prevederile art. 90 alin. (l) - (2) din Legea nr. 85/2014 şi ale art. 1617 Noul Cod civil) reiese că se poate dispune compensarea creanţelor reciproce doar în situaţia în care unul dintre creditorii (reciproci) solicită acest lucru.

Or, acest aspect intră în contradicţie cu prevederile art. 90 alin. (1), fraza a II-a din legea specială: „Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.”

Prin contestaţia formulată, sub cap. II „Motivarea în drept, paragrafele 8 - 19”, au fost arătate argumentele pentru care se impune înlăturarea din tabelul preliminar întocmit în cadrul insolvenţei (D) SA a creanţei aparţinând (C) SRL, în sumă de 19,791,509.34 lei, pretins datorate de către debitoare, ca fiind nelegitimă, constatând inexistenţa acestei creanţe ca urmare a stingerii prin compensaţie legală în raport de data de 13.06.2018.

A susţinut că aceste apărări/argumente au fost ignorate în totalitate de către judecătorul sindic. A reiterat prevederile art. 106 din Legea 85/2016 alin (1).

În opinia apelantei, constatarea de administratorul judiciar a stingerii prin mecanismul compensaţiei legale (de drept) a unei creanţe solicitată a fi înregistrată într-un tabel de creanţe nu este o opţiune a acestuia, fiind obligatorie îndeplinirea atribuţiilor legale care îi revin. Modalitatea de redactare a frazei a II-a a art. 90 alin 1 din Lege („compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.”) nu are semnificaţia creării de către legiuitor a unei opţiuni, ci aceea a acordării exprese în competenţa practicianului în insolvenţă a atribuţiei de constatare a operării compensaţiei legale, spre deosebire de modalitatea de redactare a textului similar (art. 52 din Legea 85/2006).

Ignorarea efectelor compensaţiei legale de către administratorul judiciar nu este compatibilă cu procedura insolvenţei, având în vedere că însuşi scopul procedurii este reprezentat de acoperirea pasivului (art. 2 din lege).

În legătură cu obligativitatea precedentului judiciar a instanţelor de ultim grad, a menţionat că, prin contestaţie a arătat că invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor, concurent celui dintâi este pe deplin admisibilă.

În acest sens, a făcut referire (şi anexat contestaţiei formulate), la extrase din doctrina juridică - dr. (...), judecător, Curtea de Apel Timişoara, „Compensarea creanţelor şi datoriilor reciproce ale creditorului şi debitorului în procedura insolvenţei”, articol publicat în „Revista Română de Drept al Afacerilor” cu numărul 5/2014, precum şi jurisprudenţă:

- decizia civilă nr. 1630 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă,

- decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Curta de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă

În raport de aceste argumente jurisprudenţiale, a reţinut că sintagma „proces echitabil” este observată de C.E.D.O. ca fiind acel proces în care este respectată obligativitatea precedentului judiciar a instanţelor de ultim grad într-o anumită materie (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României, Hotărârea din 9 iulie 2013 în Cauza Stanciulescu împotriva României).

Referitor la eroarea privind îndeplinirea condiţiilor de exigibilitate a creanţelor reciproce, apelanta a precizat că judecătorul sindic a reţinut în mod cu totul eronat că „la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului (D) SRL, (13.06.2018) creanţa acestuia nu era exigibilă, având în vedere că prin planul de reorganizare al (C) SRL (confirmat la data de 18.09.2018 -  Sentinţa nr. (...)/F/2018 pronunţată de, Tribunalul (...) la data de 18.09.2018), creanţa societăţii (D) SRL este prevăzută la plată abia în luna 36”, aspect care nu ar fi fost contestat de către (BANCA).

A considerat că faptul nu prezenta nicio relevanţă, modificarea scadenţei la data de 18.09.2018, a unei creanţe stinse în temeiul legii la data de 13.06.2018. La fel lipsit de relevanţă este şi faptul că prin Sentinţa nr. (...)/F/11.12.2018, pronunţată în dosarul nr. (...)/2015, de Tribunalul (...) (...), Secţia a II-a Civilă, a fost deschisă procedura de faliment privind debitorul (C) SRL.

În ceea ce priveşte faptul că acest „aspect nu ar fi fost contestat de către (BANCA)”, menţiunea este de neînţeles în condiţiile în care (astfel cum rezultă şi din cele de mai sus) către (BANCA) nu a fost comunicată nicio apărare formulată de către vreuna dintre celelalte părţi în cauză, în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile. Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi existat posibilitatea combaterii unei asemenea afirmaţii, lipsa unui răspuns nu ar fi absolvit judecătorul sindic de rolul deţinut în cadrul procesului, de aflare a adevărului.

Probabil această afirmaţie a fost preluată de către judecătorul sindic (fără nicio altă verificare) din concluziile-scrise depuse la dosar la data de 12.11.2018, aşadar cu o zi înainte de pronunţarea din data de 13.11.2018) de către (...) SPRL în calitate de administrator judiciar al debitorului (D) SRL (acesta îndeplinind aceeaşi calitate deţinută şi în ceea ce priveşte creditorul contestat (C) SRL), despre care se face vorbire în considerentele hotărârii.

Or, în raport de prevederile art. 394 alin. 3 noul Cod de procedură civilă (forma aplicabilă la data procesului de bază): „După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.”

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 85/2014 şi pe dispoziţiile legale invocate.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Părţile intimate, legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea a reţinut că acesta este nefondat,  urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui şi menţinerea în tot a sentinţei atacate pentru următoarele considerente:

Curtea nu a putut reţine criticile apelantei cu privire inexistenţa creanţei contestate ca urmare a stingerii de drept a acesteia prin compensaţie legală.

Într-adevăr potrivit art. 90 alin. (l) din Legea nr. 85/2014: ,,Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei”.

Totodată, potrivit art. 1617 Noul Cod civil ,, (1) Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.

(3) Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie”.

Având in vedere dispoziţiile legale mai sus citate, în mod corect a apreciat judecătorul sindic că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune compensarea creanţelor reciproce, respectiv, a creanţei de 19.791.509,34 lei pe care societatea creditoare SC (C) SRL o are faţă de societatea debitoare SC (D) SRL, cu creanţa în sumă de  45.274.789,59 lei pe care debitoarea o are la rândul său faţă de creditoarea SC (C) SRL.

În mod judicios a reţinut judecătorul fondului că, din  dispoziţiile art. 1617 Noul Cod civil reiese că se poate dispune compensarea creanţelor reciproce doar în situaţia în care unul dintre creditori solicită acest lucru.

În speţa de faţă niciunul dintre cei doi creditori cu creanţe reciproce, nu au solicitat constatarea compensaţiei, putându-se aprecia că aceştia au renunţat în mod tacit la aceasta, după cum dispune alin. 3 al art. 1617 Cod civil, mai sus citat.

Pentru motivele de fapt şi de drept mai sus arătate, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta (Banca) SA, în contradictoriu cu intimaţii SC (C) SRL prin lichidator judiciar (...) SPRL, lichidator (...) SPRL, în reprezentarea debitoarei (D) SA, (...), administrator special al debitoarei,împotriva Sentinţei nr. (...)/F/13.11.2018, pronunţată de Tribunalul (...), pe care a menţinut-o în totalitate.

Faţă de soluția de respingere a apelului, a fost respinsă şi cererea apelantei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare