Comunicare prin publicitate - art. 207 alin. 5-7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Condiţii.

Realizarea procedurii de comunicare prin publicitate se impune în situaţia în care partea nu procedează la ridicarea corespondenţei în legătură cu care a fost avizată la domiciliul său.

Comunicarea prin publicitate se justifică în situaţia în care nu este posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, din culpa exclusivă părţii, care nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, constând în neridicarea corespondenţei pentru care a fost avizată la domiciliul său.

Prin sentința nr. 797/2019 din data de 24.09.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 1977/95/2019, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtele Y şi Z, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 797/2019 din data de 24.09.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1977/95/2019, a formulat recurs reclamanta X, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 al 1 pct. 8 NCPC.

În motivarea recursului, recurenta, în esenţă, a susţinut că nu este tardivă contestaţia formulată în procedura prealabilă, împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 N.C.proc.civ. care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a redat integral conţinutul cererii de chemare în judecată, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicat în cererea de recurs: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Contrar aprecierilor recurentei reclamante, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Curtea reţine că prin Decizia CRR-REG-7678/13.03.2019 emisă de Z a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJG-DEC 29437/27.08.2018 emisă de Y pentru suma de 918.135 lei.

Instanţa de fond, analizând modul de soluţionare a contestaţiei administrative, a reţinut că reclamantei X, conform dovezii din dosar, i s-a expediat de către pârâta Y, prin poştă, cu scrisoarea recomandată nr. 43788, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. GJG-DEC 29437/27.08.2018, conform dispoziţiilor art. 47 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 207/2015, însă, corespondenţa a fost înapoiată pârâtei deoarece a expirat termenul de păstrare.

Potrivit art. 47 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală „(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15) - (17).  (3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”

Întrucât această comunicare nu a fost posibilă, pârâta, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 207/2015 a procedat la comunicarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJG-DEC 29437/27.08.2018, prin publicitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 4, 5, 6, 7 din Legea nr. 207/2015 „(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;

b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.

(6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente:

a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/ plătitorului;

b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.

(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.”

Art. 47 alin. 14 din Legea nr. 207/2015 prevede că „(14) Ori de câte ori comunicarea se realizează prin publicitate, potrivit alin. (5) sau prin afişare potrivit alin. (9), organul fiscal întocmeşte un proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte şi în situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora primeşte actul administrativ fiscal, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate semna.”

Instanţa de fond a reţinut, din înscrisurile din dosar, că pârâta a procedat conform anunţului GJ 53133 din 13.09.2018, la publicarea, în data de 14.09.2018, a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJG-DEC 29437/27.08.2018, anunţ ce a conţinut elementele prevăzute de art. 47 alin. 6 lit. a-c din Legea nr. 207/2015.

Instanţa de fond a reţinut corect ca fiind valabilă comunicarea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJG-DEC 29437/27.08.2018 prin publicitate, deoarece în situaţia descrisă anterior, în care corespondenţa prin scrisoare recomandată a fost returnată cu menţiunea „expirat termen de păstrare”, pârâta Y, cu respectarea etapelor prevăzute de art. 47 alin. 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 14 din Legea nr. 207/2015, aplicabile în situaţia unui act administrativ fiscal emis pe suport hârtie, a îndeplinit obligaţia de a comunica decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantei, prin publicitate, prevăzută de legiuitor tocmai pentru situaţii în care îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreţia destinatarului comunicării sau în situaţii care să greveze obligaţia autorităţii pârâte cu o sarcină imposibil de realizat.

Realizarea procedurii de comunicare în această modalitate legală s-a impus faţă de împrejurarea că reclamanta nu a procedat la ridicarea corespondenţei în legătură cu care a fost avizată la domiciliul său, fapt care justifica pe deplin comunicarea prin publicitate.

Pârâta a procedat la comunicarea prin publicitate, doar după ce nu a fost posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, din culpa exclusivă a reclamantei, care nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, constând în neridicarea corespondenţei pentru care a fost avizată la domiciliul său.

Referitor la aplicabilitatea Deciziei nr. 536/2011 a Curţii Constituţionale, Curtea reţine că principiile stabilite în cuprinsul acesteia se referă la ordinea de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003, neincidente în cauză.

În speţă, contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost transmisă prin poştă la data de 21.12.2018, fiind înregistrată la sediul pârâtei Y la data de 27.12.2018, sub nr. GJG_REG 61437/27.12.2018, astfel că, fiind depăşit termenul de decădere prevăzut de art. 270 alin. 1 din Legea nr. 270/2015, a fost respinsă contestaţia ca nedepusă în termen.

Potrivit art. 270 alin. 1 din Legea nr. 270/2015 - Termenul de depunere a contestaţiei „(1) Contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.” Potrivit art. 276 alin. 6 din Legea nr. 207/2015 „(6) Organul de soluţionare competent se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.” 

Potrivit art. 280 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 - Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale „(1) Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.”

Recurenta reclamantă a formulat contestaţie administrativă cu depăşirea termenului legal, astfel că a intervenit sancţiunea decăderii, ceea ce justifică respingerea contestaţiei ca nedepusă în termen.

Curtea constată că recurenta reclamantă nu a furnizat argumente cu referire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond şi nu a probat că dispoziţiile legale referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal nu au fost respectate întocmai.

Susţinerile recurentei reclamante referitoare la încălcarea unor drepturi prin modalitatea de comunicare a actului fiscal sunt nefondate.

Curtea Europeană a statuat că revine în primul rând instanţelor naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor H. împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalităţile şi termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiţiei şi respectul principiului securităţii juridice, cei interesaţi trebuie să se poată aştepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (Cauza Stone Court T. D. S.A. împotriva Spaniei,  2003).

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a normelor de drept material, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 N.C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare