Dreptul muncii. Contestaţie decizie de concediere disciplinară.

Efectuarea cercetări disciplinare prealabile; concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută - art.78 alin.1 Codul muncii (Legea nr.53/2003, forma republicată şi actualizată).

Etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile.

Convocarea scrisă a salariatului - art.251 alin.2 din Codul muncii.

Sarcina probei - art. 272 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 243/21.05.2019, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosar nr. ..., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta ... S.R.L., astfel cum a fost precizată.

S-a anulat decizia de concediere nr. 2/11.01.2019 emisă de pârâta ... S.R.L.

A fost obligată pârâta ... S.R.L. la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariul indexat şi actualizat aferent perioadei 01.12.2018 - 11.01.2019, la care se aplică dobânda legală până la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

S-a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

 Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, reclamantul ... a fost încadrat în funcţia de şofer autocamion în cadrul pârâtei ... S.R.L. în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. …/28.02.2018 (filele nr. 14-19), până la data de 11.01.2019 când prin decizia nr. …/11.01.2019 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii (filele nr. 10-11).

În decizia de concediere s-a reţinut că abaterea disciplinară săvârşită de reclamant pentru care s-a dispus concedierea acestuia este reprezentată de refuzul nejustificat de a mai pleca în cursă la data de 19.12.2018, refuz care a avut ca efect imediat neonorarea de către societate a obligaţiilor contractuale faţă de un partener străin, prejudiciul creat fiind de aproximativ 5.200 euro.

În drept, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (art. 58 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii) şi poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (art. 58 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară; b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală; c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat (art. 61 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a din codul muncii, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247 – 252 din codul muncii (art. 62 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară (art. 247 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici (art. 247 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadrul legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale părţilor. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.

Procedura cercetării disciplinare prealabile presupune mai multe etape: înştiinţarea privind săvârşirea unei fapte care poate fi considerată ca fiind abatere disciplinară; desemnarea comisiei de cercetare disciplinară; convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă; încheierea procesului-verbal cu ocazia întrevederii; realizarea referatului privind propunerea de sancţionare de către comisia de cercetare disciplinară; stabilirea sancţiunii disciplinare şi emiterea deciziei de sancţionare de către angajator.

Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt: a) avertismentul scris; b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile; c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10%; d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%; e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (art. 248 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Concedierea disciplinară a salariatului, sancţiune disciplinară extremă, poate fi aplicată numai în situaţia în care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezultă că, în mod rezonabil, menţinerea în unitate a celui vinovat nu mai este posibilă.

Angajatorul poate dispune concedierea disciplinară în cazul săvârşirii cu vinovăţie a unei singure fapte grave, fiind necesar să fie vorba despre o faptă care perturbă substanţial activitatea unităţii.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (art. 251 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii (art. 251 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei (art. 252 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată (art. 252 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută (art. 78 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul (art. 80 alin. 1 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere (art. 80 alin. 2 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti (art. 80 alin. 3 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

La termenul din data de 09.04.2019 i-a pus în vedere pârâtei ... S.R.L. să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile care fac dovada desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, aceasta atașând la dosar decizia nr. 1/04.01.2019 prin care a fost numită comisia de cercetare disciplinară prealabilă (fila nr. 43) şi procesul-verbal din 11.01.2019 privind cercetarea prealabilă (filele nr. 44-45), fără a fi ataşată la dosar şi convocarea scrisă a angajatului din care să rezulte obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Cercetarea disciplinară presupune prezenţa salariatului în faţa comisiei anume constituită.

Luând cunoştinţă de fapta care îi este imputată din convocator, cu ocazia cercetării, el are posibilitatea să se apere prezentând probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.

Astfel, respectarea condiţiilor de conţinut pentru convocare sunt esenţiale deoarece numai cunoscând ce i se impută salariatul se poate apăra, raţiunea pentru care legiuitorul a inserat cerinţa notificării scrise prin precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, fiind tocmai aceea de a da posibilitatea salariatului să îşi pregătească apărările şi probele în cunoştinţă de cauză pentru fapta care îi este imputată şi care trebuie să îi fie comunicată.

Instanţa a constatat că în cauză pârâta, deşi îi revenea sarcina probei (conform art. 272 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii) şi i s-a pus în mod expres în vedere acest aspect, nu a făcut dovada convocării scrise a reclamantului pentru cercetarea disciplinară din data de 08.01.2019, ceea ce determină nulitatea absolută a deciziei de concediere a reclamantului întrucât în lipsa unei convocări care să respecte dispoziţiile art. 251 alin. 2 din codul muncii nu se poate susţine efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în condiţii de legalitate, iar în lipsa acestei proceduri intervine sancţiunea nulităţii absolute a concedierii.

Faptul că reclamantul nu a fost convocat pentru cercetarea disciplinară prealabilă rezultă chiar din procesul-verbal din 11.01.2019 privind cercetarea disciplinară în care nu se face vorbire despre existenţa convocării, nu se indică data şi ora la care salariatul ar fi trebuit să se prezinte în faţa comisiei disciplinare, ci se arată că fiind foarte grăbit acesta a scris pe o hârtie o cerere de demisie, dar pe care a refuzat să o semneze când a aflat că nu va fi plătit pentru luna decembrie şi nu a vrut să îl aştepte pe domnul …, chiar unul dintre membrii comisiei de cercetare disciplinară, ceea ce duce la concluzia că la momentul la care pârâta susţine că a fost efectuată cercetarea prealabilă disciplinară comisia de cercetare disciplinară nici măcar nu era întrunită.

De asemenea, din înscrisurile de la dosarul cauzei nu rezultă săvârşirea de către salariat a faptei grave ce i se impută, respectiv a existenţei unei obligaţii contractuale de transport din partea pârâtei în valoare de 5.200 euro şi a refuzului reclamantului de a pleca în cursă la data de 19.12.2018, la solicitarea angajatorului, din procesul-verbal din 11.01.2019 privind cercetarea disciplinară rezultând că salariatul a fost nemulţumit tocmai de faptul că nu a fost chemat la firmă până la data de 22.12.2018.

În condiţiile în care reclamantul a susţinut că angajatorul a fost cel care nu i-a acordat cursa, el neputând pleca într-o cursă fără aprobarea societăţii angajatoare şi înmânarea documentelor necesare, aspect confirmat de menţiunile din procesul-verbal din 11.01.2019 întocmit de angajator din care rezultă că salariatul a intenţionat să demisioneze pentru că nu a fost chemat la firmă până la data de 22.12.2018, revenea pârâtei ... S.R.L. obligaţia de a proba faptul că i-a solicitat reclamantului la data de 19.12.2018 plecarea în cursa internaţională la solicitarea partenerului străin, iar acesta a refuzat, însă în cauză nu a fost făcută o astfel de dovadă, astfel că nu rezultă abaterea gravă săvârşită de angajat, decizia de concediere fiind şi din acest punct de vedere lovită de nulitate.

În ceea ce priveşte achitarea drepturilor salariale, tribunal a constatat că deşi pârâta ... S.R.L. a susţinut că i-a achitat reclamantului toate aceste drepturi, din extrasul de cont ataşat de angajator la dosar rezultă achitarea salariului şi a diurnei doar pentru luna noiembrie 2018 (filele nr. 61-62), nu şi cele aferente perioadei 01.12.2018 - 11.01.2019, solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În raport de cele ce precedă, în temeiul art. 80 din codul muncii, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta ... S.R.L., astfel cum a fost precizată; a dispus anularea deciziei de concediere nr. 2/11.01.2019 emisă de pârâta ... S.R.L. şi a obligat pârâta ... S.R.L. la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariul indexat şi actualizat aferent perioadei 01.12.2018 - 11.01.2019, la care se aplică dobânda legală până la data plăţii efective.

Având în vedere că salariatul nu a solicitat repunerea sa în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul său individual de muncă a încetat de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (conform art. 80 alin. 3 din legea nr. 53/2003 privind codul muncii).

Partea care pierde procesul a fost obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 din codul de procedură civilă).

Cheltuielile de judecată au constat în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Reţinând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea procesului, instanţa a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial (conform chitanţei şi facturii de la filele nr. 46-47) şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta ... SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a susţinut că, intimatul contestator nu a pretins nicăieri în contestaţie că nu ar fi primit convocarea la cercetarea disciplinară. Dimpotrivă, chiar la ultimul termen de judecată a depus la dosar o cerere acestuia întocmita olograf, prin care solicita să se ia act de demisia sa, începând cu data de 08. 01. 2019, deci chiar data când avea loc cercetarea disciplinară la care fusese convocat.

Susţine că nu a putut să ia act de aceasta, deoarece era nesemnată, mototolită şi  aruncată pe jos de fostul angajat.

Instanţa de fond a analizat selectiv  procesul verbal din data de 11. 01. 2019, deoarece acolo au fost scrise şi aceste aspecte.

Anexează la prezenta cerere de apel dovada convocării la cercetarea disciplinara prealabilă, documente pe care nu le-a depus la fond deoarece nu s-a pus problema unei contestări a convocării.

Pe de altă parte, susţine că a arătat că intimatul - contestator a fost nesincer la momentul depunerii contestaţiei, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată, introducând cu rea-credinţă cererea, motiv pentru care a solicitat sancţionarea acestuia potrivit art. 187 pct. 1 litera a din Codul de procedură civilă.

Susţine că instanţa de fond a ignorat cererea şi  se referă nicăieri la aceasta.

Astfel, pornind de la cererea contestatorului privind anularea deciziei de concediere şi plata drepturilor salariale pentru perioada 01 decembrie 2018 — 11. 01. 2019, precum și plata despăgubirii egale cu salariile indexate, reactualizate și celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, calculate până la data rămânerii definitive a hotărârii,  se observă că instanţa de fond  i le-a acordat fără să analizeze probele care arată că începând cu data de 19 decembrie 2018, adică chiar data la care trebuia să plece în cursă,  acesta semnase contract de muncă  la societatea … SRL Pitești, (contractul de muncă nr.  189/19. 12. 2018, cu dată de începere a activităţii  20. 12. 2018.

Așadar acesta nu mai putea să plece în cursă deoarece se angajase la o firmă concurenţa iar în data de 20 decembrie u plecat în cursă pentru aceasta.

Pentru a semna contract  de muncă în data de 19.12. 2018, este evident că era nevoie de demersuri specifice (cazier judiciar, adeverinţă medicală, adeverinţă ADR) astfel că, se  explică de ce acesta a absentat anterior datei de 19. 12. 2018.

A fost  plătit pentru această perioadă de către noua societate la care lucra fără să înștiințeze societatea angajatoare.

Instanţa de spune că, un angajat poate să lucreze pentru două societăţi in acelaşi  timp câte 8 ore de muncă (adică 16 ore) şi să fie plătit, atunci când obligă să se plătească  drepturile salariale unui angajat care nu a anunţat că s-a angajat la o firmă concurentă.

De asemenea, nu a spus nici instanţei, atunci când a introdus cererea, poate pentru că stia că este ilegal și împotriva prevederilor din Fişa Postului.

Susţine că este vorba tot de un contract pe o perioadă nedeterminată, conducător autocamion pentru comunitate şi nu ar fi putut desfăşura în niciun caz în paralel o astfel de  activitate.

In soluţii recente, definitive, instanţele romane sancţionează aceasta atitudine si o considera abatere disciplinara grava, sens in care indică decizia nr. 3734 din 19 iunie 2017 pronunţată de  Curtea de Apel Bucureşti  Secţia a VII - a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,  care concluzionează că „Fapta de a nu respecta principala obligaţie ce îi incumbă în calitate de angajat este gravă și, contrar susţinerilor apelantului, a fost săvârșită cu intenţie.

Alegerea salariatului de a nu se prezenta la locul de muncă, chiar în contextul în care există dovezi cu privire la intenţia angajatorului de a înceta raportul de muncă, constituie abatere disciplinară gravă.

Ori in cazul de fata este vorba de aspecte mult mai grave, de aspecte cumulate complexe care nu sunt combătute unele şi chiar deloc altele,  astfel ca decizia de desfacere a contractului de munca este pe deplin justificata.

In probatoriu solicită  încuviinţarea probei cu înscrisuri.

In drept, invocă prevederile art. 466 și următoarele, precum şi 453 din Cpc.

Nu s-a depus întâmpinare.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată:

Potrivit art.251 alin.1 din Codul muncii (Legea nr.53/2003, forma actualizată), „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.” Deci, cu excepţia sancţiunii avertismentului scris, pentru aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare este obligatorie urmarea procedurii.

În mod corect prima instanţă a reţinut că procedura cercetării disciplinare prealabile presupune mai multe etape: înştiinţarea angajatorului privind săvârşirea unei fapte care poate fi considerată ca fiind abatere disciplinară; desemnarea comisiei de cercetare disciplinară; convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă; încheierea procesului-verbal cu ocazia întrevederii; realizarea referatului privind propunerea de sancţionare de către comisia de cercetare disciplinară; stabilirea sancţiunii disciplinare şi emiterea deciziei de sancţionare de către angajator.

Angajatorul apelant are sarcina probei, potrivit art.272 din Codul muncii. Deci acesta trebuie să facă dovada urmării procedurii, cu actele depuse la dosar.

Din convocarea dispusă de societatea apelantă la data de 24.12.2018, comunicată la 04.01.2019, după cum rezultă din AR prezentat în copie la dosar, reiese că salariatul ar fi fost convocat pentru data de 08.01.2019, fapta cercetată fiind neprezentarea la serviciu începând cu 01.12.2018.

Însă, cu privire la prezentarea la comisia de disciplină în data de 08.01.2019, s-a încheiat un proces-verbal la 11.01.2019. Aceasta constituie o primă neconcordanţă.

O a doua constă în faptul că în acest proces-verbal se face vorbire despre o plecare în cursă începând cu 15.12.2018, prorogată la 19.12.2018. Iar în decizia de sancţionare contestată nr.2  din data de 11.01.2019, fapta imputată reţinută constă în refuzul de a pleca în cursă la 19.12.2018. Însă convocarea, aşa cum s-a observat, indică drept faptă imputabilă neprezentarea la serviciu începând cu 01.12.2018.

A treia chestiune și cea mai importantă constă în faptul că, în speță, comisia de disciplină a fost numită prin decizia din data de 04.01.2019. Însă convocarea este din data de 24.12.2018, deci este anterioară.

Potrivit art.251 alin.2 din Codul muncii, „În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”. Din acest text de lege reiese clar că momentul convocării nu poate fi anterior desemnării persoanelor împuternicite să efectueze cercetarea.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, chiar din procesul-verbal din 11.01.2019 reiese că nu se face vorbire despre existenţa convocării, nu se indică data şi ora la care salariatul ar fi trebuit să se prezinte în faţa comisiei disciplinare.

Din toate aceste neconcordanţe reiese că procedura a fost într-adevăr viciată, convocarea nefiind dovedită dincolo de orice dubiu. Faţă de cele reţinute, nu are nicio relevanţă că salariatul şi-ar fi depus sau nu demisia, ori că a aruncat foaia pe care o scrisese.

Dispoziţiile art.78 alin.1 din Codul muncii prevăd imperativ: „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.”

În consecinţă, decizia contestată în speţă este nulă absolut.

Prin urmare, celelalte motive eventuale de nelegalitate ori de netemeinicie ale deciziei contestate nici nu se mai impun a fi analizate. La fel, argumentele apelantei nu mai pot fi reţinute, anume că salariatul ar fi fost de rea-credinţă, ori că fapta imputată este cu adevărat gravă.

Subsecvent, prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea art.80 din Codul muncii: „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.”

S-a mai reţinut în mod temeinic că, în ceea ce priveşte achitarea drepturilor salariale, din extrasul de cont prezentat de angajator rezultă că achitarea salariului şi a diurnei doar pentru luna noiembrie 2018, nu şi cele aferente perioadei deduse judecăţii, 01.12.2018 - 11.01.2019.

Pentru aceste considerente, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare