Fond funciar – emitere titlu de proprietate: reclamanta nu a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Municipiului București; necompetenţă materială în raport de obiectul cererii şi de prevederile Legii nr. 18/1991

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 27.01.2020 sub nr. …/299/2020, astfel cum a fost precizată, reclamanta A a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B,  C ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună reglementarea situației juridice a terenului situate în București, ..., sector 1 în sensul emiterii unui singur titlu de proprietate pentru suprafața de 126,85 mp, suprafață care să fie trecută în proprietatea reclamantei.

În motivarea cererii,a arătat că este proprietara imobilului construcție situat la aceeași adresă, conform certificatului de moștenitor nr. 7 eliberat de BNP D la data de 16.04.2003, iar la momentul la care autorii săi au cumpărat acest imobil, terenul în suprafață de 126,85 mp era deja în proprietatea statului, în baza prevederilor art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1974. În consecință, în actul prin care autorii săi au dobândit imobilul s-a menționat doar suprafața de 100 mp.

A arătat că prin Ordinul Prefectului nr. 154/18.09.1996 Primăria Sectorului 1 a soluționat corect cererea reclamantei și a dispus atribuirea către reclamantă a suprafeței de teren de 126,85 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 12972/26.11.1996.

Reclamanta a precizat că, după 11 ani, a primit un al doilea titlu de proprietate cu nr. 23728/1/02.02.2007 prin care i se trece în proprietate suprafața de 100 mp din același imobil. Actul a fost contestat prin raportare la Ordinul precedent al Prefectului, precum și având în vedere că noul titlu vizează o suprafață mai mica de teren- 100 mp în loc de 126,85 mp.

A mai arătat reclamanta că, ulterior, i s-a comunicat adresa nr. 20922/11/10/2019, adresată C prin care se solicit revocarea poziției nr. 6 din tabelul anexă la Ordinul nr. 154/1996, prin emiterea Ordinului Prefectului pentru suprafața de 25,35 mp, cotă indiviză aferentă imobilului situate în București, ..., pe numele A.

În fapt, reclamanta a susținut că este nelegală revocarea primului Ordin care cuprinde suprafața corectă totală (126,85 mp) și emiterea unui nou titlu pentru diferența de 25,35 mp și menținerea celui de al doilea titlu, partial, cu privire la suprafața de 100 mp, cu atât mai mult cu cât nici nu se cunoaște când va fi emis ordinul pentru diferența de 25,35 mp.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi art. 194-195 C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 08.04.2020 pârâtul C a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a C. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În apărare, a arătat că, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenurile care pot fi trecute în proprietatea actualilor deținători sunt terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor. Având în vedere că suprafața dobândită în folosință, prin contractual nr. 4888/23.09.1977 este de 100 mp, rezultă că doar la această suprafață este îndreptățită reclamanta, deci Titlul de proprietate nr. 23728/02.02.2007 este emis în mod correct.

În drept, a indicat dispozițiile art. 201, 205 C.proc.civ., Legea nr. 18/1991, HG nr. 890/2005.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 08.04.2020 pârâtul C a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea Ordinului Prefectului nr. 154/1996 în cee ace privește suprafața de 26,85 mp.

La data de 08.04.2020 pârâta B a formulat întâmpinare, prin care a invocate excepția inadmisibilității cererii raportat la susținerea nedovedită a reclamantei în sensul contestării titlului de proprietate nr. 23728/1/02.02.2007. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că propunerea de revocare a fost restituită cu mențiunea că nu poate fi soluționată favorabil de către Instituția Prefectului.

În drept, a indicat dispozițiile art. 205 C.proc.civ., Legea nr. 18/1991.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 10.06.2020 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate și admiterea cererii astfel cum a fost precizată. De asemenea, a formulat întâmpinare cu privire la cererea reconvențională, arătând că este de acord cu admiterea acesteia în sensul anulării totale sau parțiale a actelor care nu corespund situației de fapt, cu consecința reglementării totale a situației juridice a imobilului.

La data de 19.08.2020 pârâtul C a formulat note scrise față de cererea precizată, invocând excepția lipsei calității procesuale passive, atribuțiile conform legii fiind exercitate de Prefect și nu de Instituția Prefectului, astfel cum a menționat reclamanta.

În ședința publică din data de 23.09.2020, la primul termen de judecată la care părțile legal citate puteau pune concluzii, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, in raport de exceptia invocata, instanţa reţine următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 248 alin. 1  Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

Conform art. 53 din Legea nr. 18/1991 ”Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Se instituie astfel, cu titlu special, competența judecătoriei în soluționarea litigiilor de fond funciar îndreptate împotriva hotărârilor emise de comisiile județene sau locale. Având în vedere caracterul special al acestei dispoziții, care derogă de la dispozițiile de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă și care stabilesc în favoarea tribunalului competența generală de soluționare a cauzelor (art. 95 alin. 1 C.proc.civ.), instanța reține că dispozițiile Legii nr. 18/1991 sunt aplicabile strict în ceea ce privește litigiile având ca obiect hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Or, în situația de față, reclamanta nu a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Municipiului București (de altfel, nici nu a chemat în judecată aceastp entitate și nici Subcomisia Locală Sector 1), ci a solicitat obligarea pârâților B și C la emiterea unui singur titlu de proprietate.

Ca atare, la acest moment procesual, reclamanta nu a formulat o cerere prin care să solicite anularea uneia dintre hotărârile acestor organe administrative pentru a atrage incidența prevederilor art. 53 din Legea nr. 18/1991 și, implicit, competența materială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei.

Actul administrativ la care face referire reclamanta este adresa nr. N20438/11.10.2019, emisă de o altă entitate, respectiv Direcția Cadastru, fond funciar, patrimoniu și registru agricol, prin care se propune revocarea parțială a tabelului anexă la Ordinul Prefectului nr. 154/18.09.1996 și constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 25,35 mp. Însă reclamanta nu solicită anularea sau revocarea acestei adrese, ci doar, subsecvent emiterii celor două titluri de proprietate (pentru suprafața de 126,85 mp, respectiv pentru suprafața de 100 mp), solicită emiterea unui singur act cu privire la suprafața totală de 126,85 mp.

Nu pot fi reținute ca aplicabile nici dispozițiile art. 54 din Legea nr. 18/1991 deoarece reclamanta apreciază că în mod corect a fost emis Ordinul Prefectului și, așa cum rezultă din actele dosarului, propunerile din adresa menționată au fost respinse, cu consecința implicită a menținerii actelor emise până la acest moment.

Ca atare, reținând că prezenta cerere de chemare în judecată nu se circumscrie sferei de competență delimitate de art. 53-54 din Legea nr. 18/1991 (prin raportare și la prevederile art. 94 lit. j C.proc.civ.), instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a judecătoriei și va declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant A, cu domiciliul în …., şi pe pârât B cu sediul în …. 9, pârât C ….., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 07.10.2020.

PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare