Dreptul muncii

In calificarea caracterului permanent al sporurilor salariale ce pot fi luate în considerare la calcul indemnizației de concediu de odihnă trebuie stabilit modul in care sporurile in discutie au un caracter ocazional – adică sunt dobândite in mod fractionat numai pe o scurtă perioadă din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul - sau sunt primite pe toată perioada sau pe cea mai mare parte din perioada cuprinsă in ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul de odihnă.

Or, in această ultimă situaţie, sporurile au un caracter permanent, legat de modul obisnuit cu care acestea sunt dobândite in ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 367 de la 23.05.2019 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului M. şi a respins pretenţiile faţă de această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis în parte cererea de chemare în judecată ulterior modificată şi precizată, formulată de reclamanta B M în contradictoriu cu pârâta U.A.T. M.

A obligat pârâta U.A.T. M la calculul şi plata către reclamantă a diferenţelor de indemnizaţie de concediu de odihnă rezultate din stabilirea acestei indemnizaţii, pentru perioada 2015-2018, prin luarea în considerare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi a sporului de prevenţie, de care a beneficiat reclamanta.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei U.A.T. Motru la calculul pentru viitor, conform art. 150 din Codul muncii, a indemnizaţiei de concediu cu luarea în considerare a tuturor sporurilor cu caracter permanent.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului M, instanţa a reţinut că potrivit art. 32 din Codul de procedură civilă: ,,Orice cerere poate fi formulată şi susținută în fata instanţei de judecată numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.

 Aceste prevederi stabilesc condiţiile de exercitare a acţiunii civile, ce trebuie întrunite cumulativ  în ipoteza formulării cererilor în justiţie.

La art. 36 Cod de procedură civilă este definită calitatea procesuală ca rezultând din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel  cum acesta este  dedus judecăţii.

 Există situaţii când legea stabileşte persoanele ce pot avea calitate procesuală în anumite tipuri de cauze,  cum este situaţia litigiilor de muncă.

 Codul muncii republicat, cu modificările şi completări ulterioare, la art. 267 determină cu rigoare persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii.

Astfel, conform art. 267 din Codul muncii, ,,Pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă”.

Conflictele de muncă sunt definite la art. 231 din Codul muncii republicat, cu modificările şi completări ulterioare, ca fiind  conflictele dintre salariaţi şi angajatori  privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Litigiul de faţă are ca obiect calculul şi plata unor diferențe de indemnizaţie de concediu şi calculul pentru viitor a acestei indemnizaţii, pretenţii solicitate de reclamantă în calitate de salariat, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.427/01.04.2009, modificat prin actele adiționale  nr.1/28.09.2016 și nr.2 /03.01.2018.

Aşadar, este vorba de un litigiu ce izvorăște din raportul de muncă stabilit între părţi,  deci suntem în prezenta unui conflict de muncă în sensul art. 231 din Codul muncii.

Fiind vorba de un conflict de muncă ce priveşte raportul de muncă stabilit între angajator şi salariat, unitatea administrativ teritorială Municipiul M, în calitate de angajator al pârâtei,  justifică legitimarea procesuală activă, în baza art. 267 din Codul muncii.

 În consecinţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului M, invocată de această pârâtă, cu consecința respingerii pretențiilor față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta U.A.T.  M, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta ocupă postul de asistent medical în cadrul Serviciului de Asistență și Protecție Socială al municipiului M, Compartimentul Asistență Medicală Școlară și Preșcolară, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.427/01.04.2009, modificat prin actele adiționale  nr.1/28.09.2016 și nr.2 /03.01.2018.

Reclamanta este nemulțumită de modul de calcul a indemnizației pentru concediul de odihnă, solicitând obligarea la calculul și plata diferenței de indemnizaţie de concediu de odihnă, pentru perioada 2015-2018, cu luarea în calcul  a sporurilor cu caracter permanent neluate în considerare - sporul de prevenție și  sporul pentru condiții deosebite,  precum și obligarea la calculul pentru viitor, conform art. 150 din Codul muncii, a indemnizaţiei de concediu, cu luarea în considerare a tuturor sporurilor cu caracter permanent.

În baza contractului individual de muncă, dispoziției nr.903/19.10.2015 dispoziției nr.179/18.03.2016, dispoziției nr.535/15.09.2016, dispoziției nr.16/13.01.2017, dispoziției nr.685/03.08.2017, dispoziției nr.580/24.05.2018, dispoziției nr.620/14.06.2018, emise de Primarul Municipiului Motru, și statelor de plată, depuse la dosar de pârâtă, la solicitarea instanței,  reclamanta a beneficiat de spor de prevenție în cuantum de 11% din salariul de bază, în perioada ianuarie 2015-august 2016, și de spor pentru condiții deosebite, în cuantum de 15% din salariul de bază, în perioada septembrie 2016-decembrie 2018.

Aceste sporuri nu au fost luate în considerare la calcul indemnizației de concediu acordată reclamantei.

În calitate de asistent medical în cadrul Serviciului de Asistență și Protecție Socială al municipiului M, Compartimentul Asistență Medicală Școlară și Preșcolară, angajată cu contract individual de muncă, reclamanta face parte din categoria personalului bugetar contractual.

La art.  23  din O.G. nr.10/2008 se prevede că:

 ,,(1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii.

(2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare pe an.

 (3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii.

(5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.

(6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.

 (7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

Întrucât reclamanta face parte din personalul bugetar contractual, îi sunt aplicabile aceste dispoziții în privința modului de calcul al indemnizației de concediu pentru perioada 2015-2018.

Astfel, potrivit prevederilor legale enunțate, la calculul indemnizației pentru concediul de odihnă se iau în considerare și sporurile de care reclamanta a beneficiat, potrivit legii.

Dispozițiile art. 7 alin.2  H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare nu sunt incidente în speță sub aspectul luării în considerare la calculul indemnizației pentru concediu de odihnă, pe lângă salariul de bază, doar a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, în condițiile în care, dispoziții derogatorii în sensul luării în considerare a tuturor sporurilor de care personalul bugetar contractual beneficiază potrivit legii sunt prevăzute  la art. O.G. nr.10/2008, iar reclamanta face parte din personalul bugetar contractual.

 Așa cum rezultă din dispozițiile art. 23 alin. 6 din O.G. nr.10/2008, conform cărora ,,celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare”, art. 23 din O.G. nr.10/2008 a modificat implicit art. 7 din H.G. nr. 250/1992, în privința modului de calcul a indemnizației pentru concediu de odihnă, cuvenită personalului bugetar contractual, sub aspectul sporurilor ce se iau în considerare la calculul acestei indemnizații.

Așadar, în mod eronat s-a procedat la calculul indemnizației de concediu acordate reclamantei în perioada 2015-2018, fără luarea în considerare a sporului de prevenție și a sporului pentru condiții deosebite, de care reclamanta a beneficiat.

Chiar și în situația în care s-ar considera că la calculul indemnizației de concediu trebuie să se țină seama doar de sporurile cu caracter permanent, cele două sporuri se încadrează în această categorie. Sporurile au fost acordate pentru condițiile de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, deci caracterul de spor permanent se raportează la perioada de timp în care salariatul și-a desfășurat activitatea în aceste condiții. Reclamanta  și-a desfășurat activitatea la același loc de muncă, în aceleași condiții, primind lunar sporul de prevenție în perioada ianuarie 2015-august 2016, respectiv sporul pentru condiții deosebite în perioada septembrie 2016-decembrie 2018, concluzia fiind că aceste sporuri au avut caracter permanent.

Prin urmare, este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare la calculul și plata diferenţelor de indemnizaţie de concediu de odihnă rezultate din stabilirea acestei indemnizaţii, pentru perioada 2015-2018, prin luarea în considerare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi a sporului de prevenție, de care a beneficiat reclamanta.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei U.A.T. M la calculul pentru viitor, conform art. 150 din Codul muncii, a indemnizaţiei de concediu cu luarea în considerare a tuturor sporurilor cu caracter permanent, instanța reține că o astfel de obligație nu se poate stabili la acest moment în sarcina pârâtei,  întrucât nu se poate cunoaște cu certitudine cât timp reclamanta va fi salariată a pârâtei, în ce condiţii va lucra în viitor, dacă prevederile legislative vor rămâne neschimbate.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, s-a  admis în parte cererea de chemare în judecată ulterior modificată şi precizată, se va obliga pârâta U.A.T. M la calculul şi plata către reclamantă a diferenţelor de indemnizaţie de concediu de odihnă rezultate din stabilirea acestei indemnizaţii, pentru perioada 2015-2018, prin luarea în considerare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi a sporului de prevenție, de care a beneficiat reclamanta. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei U.A.T. M la calculul pentru viitor, conform art. 150 din Codul muncii, a indemnizaţiei de concediu cu luarea în considerare a tuturor sporurilor cu caracter permanent.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială M. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului a arătat că în fapt, prin sentinţa apelată a fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost precizată şi modificată de către intimata şi obligată pârâta U.A.T.M la calculul şi plata către reclamantă a diferenţelor de indemnizaţie de concediu rezultate din stabilirea acestei indemnizaţii, pentru perioada 2015 - 2018, prin luarea în considerare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi a sporului de prevenţie, de care a beneficiat reclamanta.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut în esenţă că; „Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.23 alin.6 din O.G nr.10/2008, conform cărora „ celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare", art.23 din OG nr.10/2008 a modificat implicit art.7 din HG nr.250/1992, în privinţa modului de calcul a indemnizaţiei pentru concediu de odihnă, cuvenită personalului bugetar contractual, sub aspectul sporurilor ce se iau în considerare la calculul acestei indemnizaţii. Aşadar, în mod eronat s-a procedat la calculul indemnizaţiei de concediu acordate reclamantei în perioada 2015-2018, fără luarea în considerare a sporului de prevenţie şi a sporului pentru condiţii deosebite, de care reclamanta a beneficiat."

Critică hotărârea apelată în privinţa soluţionării fondului cauzei, prin care s-a dispus admiterea în parte a acţiunii, cu interpretarea şi aplicarea în mod eronat, nelegal şi netemeinic a prevederilor legale aplicabile prezentului litigiu, şi fără a avea în vedere condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, care trebuie să aibă la bază buletine de determinare care să ateste existenţa condiţiilor vătămătoare la locul de muncă şi care să justifice acordarea sporului solicitat prin acţiune, şi nu a ţinut cont de faptul că buletinele de determinare prin expertizare au şi o serie de recomandări tehnico-organizatorice şi medicale, precum şi o valabilitate determinată în timp.

Motivarea instanţei de fond este în contradicţie cu dispoziţiile Anexei nr. VIII, Cap. II, lit. A din Legea-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: I. Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administraţia publică ART. 1, potrivit cărora: (1) „Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A – lit. E poate beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat. (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, conform prevederilor art.5, art.6 şi art.7 din Regulamentul anexă la HOTĂRÂRE nr. 569 din 4 august 2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum si condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică locală:

ART.5

"Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă, pe baza rezultatelor buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, întregului personal al instituţiei respective sau numai pentru anumite categorii de personal.

ART.6

Personalul altor instituţii, precum şi personalul din alte compartimente din aceeaşi instituţie, care îşi desfăşoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă prevăzut la locurile de muncă respective, proporţional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.

ART. 7

Cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), potrivit anexei la prezentul regulament."

Conform prevederilor art.5 şi art.8 din Regulamentul anexă la HOTĂRÂREA nr. 153 din 29 martie 2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupatională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială" se stipulează că:

ART. 5 "(1) Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens,(…..)"

ART.8

"(1) Sporurile pentru condiţii de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru.

(2) Personalul altor unităţi care îşi desfăşoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru beneficiază de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporţional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.

(3) Personalul care în cadrul programului de lucru îşi desfăşoară activitatea fracţionat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru, cu sporuri diferite, va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Evidenţa timpului lucrat efectiv, în ore şi în zile, în diferite locuri de muncă unde se acordă spor în procente diferite, precum şi certificarea efectuării acestuia se realizează de către şeful fiecărui/fiecărei compartiment/secţii/laborator/structuri."

Precizează faptul că, având la bază Buletinul de Determinare prin Expertizare a Locurilor de Muncă înregistrat cu nr.111/2018 emis de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu valabilitate de 1 an de la data emiterii, a fost stabilit sporul pentru condiţii deosebite, în baza Anexei 8 a Regulamentului - cadru din H.G nr.153/2018. Astfel, indemnizaţia de concediu de odihnă se stabileşte raportat la salariul de bază fără a se lua în calcul sporul de condiţii deosebite, care este un spor aflat în afara salariului de bază, nefiind considerat spor cu caracter permanent.

Prin urmare, raportat la textele de lege prezentate, se consideră că, sporul pentru condiţii de muncă solicitat de către reclamanta intimată se acordă pentru activitatea desfăşurată, proporţional cu timpul cât prestează activitate la locul de muncă, si nu poate beneficia de acest spor în afara programului normal de lucru ori pe perioada concediului de odihnă.

Mai mult decât atât, legea nu a instituit un drept în favoarea personalului salarizat, ci doar o vocaţie, întrucât locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia sunt stabilite de către ordonatorul de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit legii, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

În ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la acordarea echivalentului sporului de prevenţie pe durata concediului de odihnă, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că acest spor nu este luat în considerare la stabilirea indemnizaţiei de concediu acordată intimatei.

Sporul de prevenţie a fost luat în calcul la stabilirea salariului de bază, încă de la data preluării prin Protocolul nr. 1677/11417/22.04.2009, cu respectarea drepturilor salariale de care reclamanta beneficiase.

Referitor la calculul salariului de bază şi a sporului de prevenţie, în speţa de faţă, instanţa de fond în mod greşit a înţeles că ar exista o diferenţă între salariul de bază stabilit şi acordat de către Primăria M intimatei, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile de reîncadrare de la 01.01.2010- prezent, contractul individual de muncă şi actele adiţionale la acesta, este menţionat salariul, componentele sale şi cuantumul sporurilor.

Astfel, în perioada 01.01.2010 - 01.08.2016, sporul de prevenţie se afla în afara salariului de bază, iar după acesta dată, sporul de prevenţie în cuantum de 11% a fost introdus în bază. Datorită acestui aspect, al includerii acestui spor în salariul de bază, fiind considerat spor cu caracter permanent, începând cu data de 01.08.2016, intimatei i-a fost acordat sporul de prevenţie în perioada concediilor de odihnă, astfel că, în mod greşit apelanta a fost obligată de către instanţa de fond la plata diferenţei de concediu de odihnă cu luarea în calcul a sporului de prevenţie.

Referitor la sporul pentru condiţii deosebite în cuantum de 15%, în perioada 01.01.2010 -01.08.2016, acesta s-a aflat inclus în salariul de bază, iar după data de 01.08.2016-prezent, se află în afara salariului de bază.

Faţă de toate prevederile legale menţionate anterior, consideră că salariul de bază şi sporurile acordate intimatei au fost calculate conform actelor normative în vigoare.

În drept, invocă dispoziţiile art.466 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Având în vedere motivele de fapt şi de drept expuse, solicită admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii formulată de intimata reclamantă în contradictoriu cu UATM M.

Dovada celor susţinute de apelantă se face cu înscrisuri, respectiv cu actele existente la dosar şi cu toate celelalte documente pe care instanţa de apel le va considera concludente în timpul cercetării cauzei.

Intimata reclamantă la data de 24.09.2019, a depus întâmpinare,  prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile.

Apelul este nefondat.

Problema de drept care se solicită a fi solutionată in speţa pendinte este cea a modului de aplicare a disp. art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, adică media zilnică a salariilor de bază, indemnizaţiilor şi sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Apelanta nu prezintă un alt algoritm de calcul al indemnizaţiei cuvenite reclamantei, pentru concediul de odihnă, diferită de cea stabilită prin sentinţa apelată, ci contestă  luarea in calcul a sporului de preventie sau a celui pentru conditii deosebite, considerând că nu pot fi calificate drept sporuri  cu caracter permanent, in raport de modul de acordare al acestora.

De subliniat in acest sens este că, in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (cauza C-155/10, Williams si altii/British Airways plc), prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere a solicitat Curții, în esență, să stabilească dacă din articolul 7 din Directiva 2003/88, precum și din clauza 3 din acordul european se desprind indicații în ceea ce privește remunerația la care are dreptul un pilot de linie pe durata concediului anual, iar în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt acestea.

Or, în jurisprudenţa CJUE s a amintit că rezultă chiar din cuprinsul alineatului (1) al articolului 7 din Directiva 2003/88 o dispoziție de la care această directivă nu permite să se deroge, că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni și că acest drept la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz Hoff și alții, C 350/06 și C 520/06, Rep., p. I 179, punctele 22 și 54, precum și jurisprudența citată).

De altfel, dreptul la o astfel de perioadă de concediu anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, căreia articolul 6 alineatul (1) TUE îi recunoaște aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

În acest context, Curtea a avut deja ocazia să precizeze că expresia „concediu anual plătit”, care figurează la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificație faptul că, pe durata „concediului anual” în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2006, Robinson Steele și alții, C 131/04 și C 257/04, Rec., p. I 2531, punctul 50, precum și Hotărârea Schultz Hoff și alții, citată anterior, punctul 58).

Astfel, obiectivul cerinței de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menționat, într o situație care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (a se vedea Hotărârile citate anterior Robinson Steele și alții, punctul 58, și Schultz Hoff și alții, punctul 60).

Prin urmare rezultă din cele ce precedă că remunerația plătită pentru concediul anual trebuie calculată, în principiu, astfel încât să corespundă remunerației obișnuite primite de lucrător.

Or, atunci când remunerația primită de lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remunerației obișnuite și, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică.

În această privință, trebuie constatat că, deși structura remunerației obișnuite a unui lucrător, ca atare, intră în sfera de aplicare a dispozițiilor și a practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului, menționat la punctul 19 din prezenta hotărâre, de a se bucura, în perioada de repaus și de relaxare, de condiții economice comparabile cu cele privind perioada în care își exercită activitatea.

Astfel, orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă și care este compensat printr o sumă de bani ce intră în calculul remunerației globale a lucrătorului, trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual.

În această privință, este de competența instanței naționale să aprecieze legătura intrinsecă dintre diversele elemente care compun remunerația globală a lucrătorului și executarea sarcinilor care îi revin potrivit contractului său de muncă. Această apreciere trebuie să se aplice pe baza unei medii calculate pentru o perioadă de referință considerată reprezentativă și în lumina principiului desprins din jurisprudența citată anterior, potrivit căruia Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual și cel la obținerea unei plăți în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic (a se vedea Hotărârile citate anterior Robinson Steele și alții, punctul 58, precum și Schultz Hoff și alții, punctul 60).

Pe cale de consecinţă, trebuie stabilit la calificarea drept sporuri  cu caracter permanent a modului in care sporurile salariale in discutie au un caracter ocazional – adică sunt dobândite in mod fractionat numai pe o scurtă perioadă din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul - sau sunt primite pe toată perioada sau pe cea mai mare parte din perioada cuprinsă in ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, in această ultimă situaţie, sporurile au un caracter permanent, legat de modul obisnuit cu care acestea sunt dobândite in ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Aceasta este si solutia adoptată de către prima instanţă, prin raportare la precizarea efectuată de către reclamantă in sedinta din data de 09 05 2019, faţă de care apelanta nu a expus un punct de vedere concret nici in faza procesuală a apelului, cu toate că îi revine sarcina probei, in calitatea sa de angajator.

Astfel, in raport de disp. art. 272 c. muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Totodată, potrivit disp. Art. 273 c. muncii, administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a impus in sarcina pârâtei-apelante o obligatie de respectare a  disp. art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, pe perioada dedusă judecăţii, in sensul luării in considerare a sporului de preventie si a celui pentru conditii deosebite de muncă, in conditiile in care aceste sporuri au fost achitate in ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul, in raport şi de precizarea efectuată de către reclamantă.

Numai in măsura in care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, in raport de procedura prevăzută de disp. Art. 443 cpc.

In concluzie, potrivit disp. art. 480 cpc, apelul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare