Pretenții. Rezilierea implică, per se, situaţia premisă a nerespectării prevederilor contractuale.

Hotărâre 3757 din 09.07.2020


Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu dispoziţiile. art. 395 alin. (1) C.proc. civ., constată  următoarele aspecte de fapt şi de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 30952/3/2019 la data de 30.09.2019, reclamanta B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul SM -UM, obligarea acestuia la plata sumei de 11.888,10 lei reprezentând contravaloarea facturii seria BDS nr. 07640 din data de 25.03.2019 aferente furnizării Kit-ului barierei 5 M; rezilierea Contractului multianual de prestări servicii de întreţinere şi reparaţii la subsistemele control acces cu bariere auto bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare nr. 2/28.01.2019, în temeiul art. 11.7 din Contract, coroborat cu dispoziţiile art. 1549-1550 C.civ; obligarea pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile art. 453  C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestui litigiu.

În motivare, a arătat că a încheiat cu pârâtul Contractul multianual de prestări servicii de întreţinere si reparaţii la subsistemele control acces cu bariere auto bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare nr. 2/28.01.2019, fiind rezultatul procedurii de achiziţie publică organizate prin "procedura simplificata". Obiectul Contractului este evidenţiat atât în întreaga documentaţie a procedurii de achiziţie, cat si in cuprinsul clauzelor contractuale. Astfel, aşa cum rezulta din cuprinsul Specificaţiei tehnice ce constituie Anexa Caietului de Sarcini, la secţiunea intitulata definiţii, „(...) întreţinere - operaţia de curăţare a echipamentului de praf, reglaje curente, verificarea funcţionarii in parametri normali. Reparaţii curente - operaţii de diagnosticare si reparaţii curente, cu repunerea in funcţiune a echipamentului in parametri normali (cu înlocuirea de piese sau subansamblelor, componentelor). Contravaloarea pieselor defecte ce urmează a fi înlocuite este aprobata de beneficiar, in urma întocmirii unui raport de service si a unui deviz estimativ întocmit de prestator si aprobat de beneficiar. Echipamentele achiziţionate vor fi de acelaşi tip sau de un tip cu caracteristici echivalente cu cele înlocuite(...)".

Totodată, din cuprinsul Anexei nr. 1 a Specificaţiei tehnice intitulate Echipamentele ce fac obiectul Contractului, rezulta fără putinţă de tăgada faptul ca echipamentele vizate de Contractul de prestări servicii constau în „3 Subsisteme control acces cu bariere auto bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare" – K. B. L. Park 2.

Astfel, arată reclamanta, oferta sa a fost în sensul prestării serviciilor de întreţinere şi reparaţii curente la cele 3 subsisteme Benica de control acces cu bariera autobazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare, obiectul prestaţiei la care s-a obligat constituindu-l prestarea serviciilor de întreţinere şi efectuare a reparaţiilor curente pentru cele 3 subsisteme de control, conform art. 9.1 şi art. 9.5 (2) din contractul încheiat cu pârâtul.

A subliniat că, atât potrivit documentaţiei de atribuire, cât şi potrivit prevederilor Contractului, îi incumba obligaţia de asigurare a întreţinerii preventive şi a reparaţiilor curente aferente celor 3 Subsisteme control acces cu bariere auto bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare – K.B. L Park 2.

În acest context, după încheierea Contractului, una dintre barierele existente la sediul pârâtului s-a defectat, în sensul în care motorul avea elementele mecanice rupte. Cu aceasta ocazie, a constatat faptul că echipamentele existente la faţa locului şi implicit bariera defectată era bariera tip Proteco Barry şi nu bariera tip B. L. Park 2, astfel cum se preciză în documentaţia de atribuire. Aşadar, echipamentele existente şi calitatea acestora era completamente diferită faţă de cea menţionată în cuprinsul documentaţiei, echipamentele existente la faţa locului fiind net inferioare calitativ şi mult mai puţin fiabile decât cele menţionate în Caietul de sarcini.

A menţionat că, după ce a fost anunţată despre existenţa acestei defecţiuni, reprezentanţii echipei tehnice ajunşi la fata locului au întocmit Note de constatare, însuşite prin semnătura şi de reprezentanţii pârâtului, prin care s-au consemnat următoarele aspecte:

Potrivit Notei de constatare nr. 1548/06.03.2019, se retine faptul că „elementele mecanice motor rupte deoarece modelul de bariera este uzat moral. Producătorul nu mai furnizează piese de schimb. Se recomanda înlocuirea barierei”, iar potrivit Notei de constatare nr. 1549/06.03.2019, se retine faptul ca „braţul a fost avariat de lovitura unei maşini (...). Se recomanda înlocuirea braţului barierei”.

Totodată, a subliniat faptul că această soluţie a înlocuirii întregului echipament al barierei a fost propusă chiar de către reprezentanţii societăţii T. S.R.L (distribuitor autorizat echipamente Proteco, conform Autorizaţiei anexate), sens în care a fost încheiat Procesul-Verbal de constatare din data de 08.03.2019, ocazie cu care au constatat următoarele: „(...) 1. Sistemul de barieră marca Proteco Barry are un grad de uzură extrem de ridicat şi nu funcţionează corespunzător. 2. În locaţia susmenţionată este un trafic intens pe bariera inspectată - destinată zonelor cu trafic mediu sau redus, fapt care a determinat uzura prematura fiind depăşit numărul de cicluri. Concluzii: 1.Uzura extrem de ridicata constituie un pericol în exploatare. 2. Din considerente tehnico-economice nu recomandam înlocuirea componentelor mecanice. Observaţii: Din cauza faptului că bariera nu corespunde utilizării, fiind destinate unui trafic mediu sau redus, consideram că uzura echipamentului va fi în continuare foarte ridicată. Componentele mecanice din motoreductor sunt deja uzate”.

Având în vedere necesitatea înlocuirii echipamentului în întregime, a precizat reclamanta că a procedat la întocmirea Devizului pentru înlocuirea întregului mecanism defect înregistrat sub nr. 230/11.03.2019. În urma comunicării acestui Deviz pârâtului, acesta a confirmat că este de acord cu acesta, sens în care au remis Adresa nr. 1053/4959 din data de 13.03.2019.

În baza Devizului astfel confirmat reclamanta a emis Factura seria BDS nr. 07640 din data de 25.03.2019 reprezentând contravaloarea întregului mecanism al barierei respectiv întregul KIT al barierei de 5 M (compus din corp, braţ, joncţiune, benzi reflectorizante, arc, lampa, fotocelule, receptor radio, antena, telecomanda), cu toate acestea, pârâtul în mod nejustificat a refuzat plata acestei facturi prin transmiterea Adresei nr. 172382/27.03.2019.

Or, susţine reclamanta, înlocuirea întregului echipament (întregul kit de barieră) excede obligaţiilor asumate în calitate de prestator de „asigurare şi înlocuire a pieselor”, întrucât nu reprezintă o reparaţie curentă, obişnuită, neintrând astfel în sfera obligaţiilor asumate în baza Contractului, ci constituie mai mult decât o reparaţie, reprezentând chiar înlocuirea întregului echipament al barierei. Din aceasta perspectivă, pârâtului îi incumbă obligaţia achitării contravalorii acestei înlocuiri de echipament, nefiind o cheltuiala inclusă în costul prestaţiei asumate contractual.

Astfel, prin raportare la prevederile Caietului de sarcini si prin raportare la prevederile contractului, reclamanta avea obligaţia înlocuirii pieselor de schimb, în sensul consumabilelor, precum uleiul, şuruburile, ustensilele, etc., nicidecum obligaţia înlocuirii ansamblelor întregi. Mai mult decât atât, între părţi a intervenit un Contract de prestări servicii, iar nu unul de vânzare-cumpărare sau de furnizare kit-uri bariera, ca atare doar şi din acest punct de vedere rezultă faptul ca părţile nu au contractat şi nu au avut în vedere furnizarea unor echipamente întregi, ci eventual a unor componente ce necesită înlocuire. De asemenea, costul serviciilor de revizie în cuantum de 700 de lei, cuvenit potrivit contractului, nu are cum în mod rezonabil să fie considerat ca fiind costul înlocuirii întregului kit de bariera.

Nu în ultimul rând, a subliniat că dovada faptului că înlocuirea echipamentului în întregime excede obligaţiilor contractuale asumate, este faptul că, urmare defectării în integralitate a unei alte bariere (ce nu putea fi reparată), pârâtul a solicitat o ofertă pentru înlocuirea acesteia, iar ulterior a postat în SEAP un anunţ de consultare a pieţei pentru repararea acestui subsistem defectat în întregime. Cu alte cuvinte, implicit  pârâtul recunoaşte faptul că furnizarea kitului în întregime nu reprezintă un serviciu ce face obiectul contractului.

Astfel, pârâtului îi incumba obligaţia achitării contravalorii facturii în cuantum de 11.888,10 lei, reprezentând furnizarea Kit-ului barierei 5 M.

Cât priveşte rezilierea Contractului multianual de prestări servicii de întreţinere şi reparaţii la subsistemele control acces cu bariere auto bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare, a învederat faptul că, pe de o parte, Contractul şi documentaţia de atribuire a vizat doar 3 (trei) kit-uri bariera Benica LPR PARK 2, iar în realitate, după semnarea contractului şi începerea executării acestuia, s-a constatat că pârâtul deţine de fapt 5 (cinci) kituri Proteco Barry 3-6 m, fiind evidentă intenţia pârâtului de a plăti mult mai puţin pentru prestaţii aproape duble, iar pe de altă parte, pârâtul a contractat şi a susţinut că deţine kituri bariera Benica LPR PARK, însă în realitate acesta deţinea kituri Proteco Barry.

Or, în raport de prevederile Art. 11.7 din Contract, „nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţii, în mod culpabil, dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului şi de a pretinde plata de daune-interese”, este evidentă încălcarea obligaţiilor contractuale de către pârât, inducând în eroare subscrisa atât cu privire la numărul echipamentelor, cât şi cu privire la calitatea echipamentelor existente. Barierele (kiturile) nu sunt Benica LPR PARK 2, ci Proteco Barry 3-6 m, având astfel o calitate net inferioară, pentru care piesele de schimb se găsesc cu mare dificultate din cauza faptului că sunt produse chinezeşti, de foarte proastă calitate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art.  194 C. proc. civ., 1549-1550 C. civ.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 699,4 lei + 1.113,84 lei (filele9-10 vol. JS1).

La data de 27.11.2019, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

A invocat excepţia netimbrării şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului.

În motivare, pe fondul cauzei, a arătat că a refuzat plata factura emisă în temeiul art. 9.1 lit. b) din contract, defectarea barierei încadrându-se în aceste prevederi, conform cărora reparaţiile curente se execută în cazul apariţiei unor evenimente care au drept consecinţă funcţionarea necorespunzătoare sau imposibilitatea exploatării echipamentelor, context în care asigurarea şi înlocuirea pieselor de schimb vor fi suportate de prestatorul de servicii şi vor fi incluse în preţul prestaţiei.

Propunerea de soluţionare a imposibilităţii exploatării echipamentelor a fost aprobată de către pârât potrivit contractului, luând în considerare că, în urma achiziţiei barierelor, pârâtul a prezentat interesul bunei funcţionări a acestora, indiferent de mijloacele pe care reclamanta a înţeles să le uziteze. Decizia reclamantei de a înlocui mai multe piese ţine de managementul societăţii, pe care pârâtul l-a apreciat, prin aprobarea propunerii.

Cu privire la marca şi modelul barierelor, a menţionat că reclamanta, prin acceptarea şi semnarea contractului, şi-a exprimat acordul tacit.

În legătură cu rezilierea contractului, a precizat că ambele părţi au onorat contractul, excepţie constituind demersul reclamantei privind plata facturii seria BDS nr. 07640. Pe de altă parte, a arătat că, dacă reclamanta consideră că nu au fost respectate obligaţiile din contract, putea invoca prevederile art. 18.2, conform cărora contractul se reziliază de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia unei instanţei

În drept, a invocat prevederile art. 205 C. proc. civ.

În dovedire, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 07.01.2020, pârâtul a depus la dosar cerere de chemare în garanţie a numitei Avitech Co S.R.L., respinsă ca tardiv formulată prin încheierea din data de 24.06.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 121/14.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat la data de 18.02.2020

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţi a fost încheiat contractul multianual de prestări servicii de întreţinere şi reparaţii la subsistemele control acces cu bariere bazat pe recunoaşterea numerelor de înmatriculare nr. 02/28.01.2019, pentru o durată de 60 de luni.

La data de 25.03.2019, reclamanta a emis pe seama pârâtului factura seria BDS nr. 07640 în valoare de 11.888,10 lei, contravaloare kit barieră 5M (corp, braţ, joncţiune, benzi, ar, lampă fotocelule, receptor radio, antenă, telecomandă).

Pârâta a refuzat achitarea facturii antemenţionate, invocând art. 9.1 lit. b) din contract, conform căruia prestatorului îi revine obligaţia de a executa reparaţiile curente, în cazul apariţiei unor evenimente care au drept consecinţă funcţionarea necorespunzătoare sau imposibilitatea exploatării echipamentelor. Asigurarea şi înlocuirea pieselor de schimb diagnosticate ca defecte vor fi suportate de prestatorul de servicii şi vor şi incluse în preţul prestaţiei.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 1.270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţi, în timp ce art. 1.350 alin. (1) C. civ. stabileşte că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Mai mult, în conformitate cu art. 1350 alin. (2) C. civ., atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Se reţine că înlocuirea kit-ului s-a făcut la recomandarea reclamantei, considerând că modelul este „uzat moral”, deşi aceasta avea şi posibilitatea tăierii şi repoziţionării braţului (filele 65-66 vol. TMB). Deşi în adresa depusă la filele 106-107 vol. TMB a susţinut reclamanta că nu există piese de schimb/componente care se pot recondiţiona, repara sau folosi pentru eventuale reparaţii, reclamanta nu a dovedit, cu documente emise de producător, că acesta nu mai produce piese de schimb. Reclamanta nu a dovedit nici că ar fi încercat să găsească piese de schimb, ci s-a limitat să afirme că acestea se importă greu şi foarte rar (fila 56 vol. TMB).

În speţă, cu privire la înlocuirea barierei, instanţa apreciază că este incident art. 9.1 lit. b) din contract, care, contrar susţinerii reclamantei, nu face referire doar la asigurarea consumabilelor (ulei, şuruburi etc.), ci la piese de schimb defecte, care determină funcţionarea necorespunzătoare / imposibilitatea exploatării echipamentului („asigurarea şi înlocuirea pieselor de schimb diagnosticate ca defecte vor fi suportate de prestatorul de servicii şi vor şi incluse în preţul prestaţiei”). Aceste dispoziţii contractuale includ şi ipoteza înlocuirii tuturor pieselor care formează un ansamblu, incluse aşadar în preţul prestaţiei contractuale.

Or, în condiţiile în care prestaţia reclamantei, conform facturii seria BDS nr. 07640/25.03.2019, face parte din executarea obligaţiilor contractuale, fiind acoperită de preţul contractului, reclamanta nu poate pretinde plata separată a acesteia.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului, se reţine că, potrivit art. 1549 alin. (1) C. civ., dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin. Pe de altă parte, art. 1550 alin. (1) C. civ. stabilește că rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită. Conform art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative.

Or, pentru a se dispune rezilierea judiciară a contractului, trebuie verificată îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) neexecutarea însemnată și culpabilă a obligației contractuale de către debitor (condiție ce se desprinde din coroborarea art. 1516, 1550 C. civ.), 2) acordarea - prealabilă sesizării instanței - a unui termen suplimentar de executare [condiție de rezultă implicit din prevederile art. 1516 alin. (2), 1522 alin. (5) C. civ.].

Conform art. 11.7 din contractul încheiat între părţi, nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţii, în mod culpabil, dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului şi de a pretinde plata de daune-interese.

Astfel, rezilierea implică, per se, situaţia premisă a nerespectării prevederilor contractuale. Or, reclamanta nu invocă nerespectarea, de către pârât, a unor obligaţii care derivă din contract, ci este nemulţumită de o împrejurare anterioară încheierii contractului, referitoare la însuşi obiectul convenţiei (numărul şi calitatea barierelor existente). Totodată, invocă reclamanta că ar fi fost indusă în eroare de către pârât cu privire la numărul şi calitatea echipamentelor, însă aceste chestiuni antamează ideea de viciilor de consimţământ, nicidecum pe cea a nerespectării obligaţiilor contractuale. Faptul că, deşi în contract erau menţionate 3 echipamente Benica LPR Park 2, iar la faţa locului au fost identificate 5 echipamente marca Proteco Barry, nu se transpune în săvârşirea unei fapte ilicite contractuale de către pârâtă (în încălcarea unei obligaţii contractuale), ci vizează eventuala eroare cu privire la obiectul contractului sau eventualul dol cu care ar fi acţionat partea co-contractantă, ceea ce implică cu totul alte sancţiuni decât cea învederată de către reclamantă – rezilierea contractului.

Reţinând cele anterior expuse, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a reclamantei, soluţia de respingere se extinde şi asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.