Criterii ce trebuie avute în vedere la identificarea interesului superior al copilului

Prin sentinţa civilă nr. 192/16.03.2017, Judecătoria Z, a admis acţiunea precizată, având ca obiect principal divorţ privind pe reclamant OIT şi pe pârât OCD  având ca obiect divorţ.

A desfăcut prin acordul părţilor căsătoria încheiată între acestea la data de 11.07.2009 la Primăria Z şi trecută în registrul stării civile de la aceeaşi localitate sub nr.33 din aceeaşi dată.

A dispus ca după desfacerea căsătoriei, reclamanta să îşi reia numele purtat anterior,- „Nistor”.

S-a stabilit la pârât locuinţa minorei OAI, şi s-a dispus exercitarea în comun, de către ambii părinţi, a autorităţii părinteşti cu privire la minoră.

A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 250 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei, cu începere de la data introducerii acţiunii,- 25.11.2016, şi până la majoratul minorei.

A obligat pârâtul să permită reclamantei să păstreze legăturile personale cu minora, în primul şi al treilea week-end din lună, începând de vineri, de la ora 16,00 şi până duminică la ora 20,00; în anii impari, prima jumătate a vacanţei de vară; în anii pari, o jumătate din vacanţa de primăvară; în anii impari, perioada 22.12-27.12 iar în anii pari, perioada 28.12. - 03.01, cu dreptul de a lua minora de la domiciliu –şi obligaţia de a o readuce la domiciliu la finalul programului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art.373 din Noul cod civil, , incident în cauză în condiţiile art.5 din Legea nr.71/2011, divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ.

A constatat că sunt întrunite în cauză cerinţele impuse de textul de lege invocat anterior, motiv pentru care a dispus admiterea acţiunii de divorţ şi a desfacerea căsătoriei încheiate între soţi prin acordul părţilor.

În condiţiile art.383 din Noul cod civil, după desfacerea căsătoriei, reclamanta îşi va  relua numele purtat anterior,- „Nistor”.

În ceea ce priveşte capetele de cerere  vizând stabilirea locuinţei minorilor,  exercitarea autorităţii părinteşti, precum şi pensia de întreţinere în favoarea minorilor, instanţa având în vedere interesul superior al minorei şi  concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi solicitările părţilor a apreciat că este în interesul minorei să locuiască la tatăl său, care prezintă garanţii materiale şi morale adecvate creşterii şi îngrijirii - pârâtul este ajutat de părinţii săi, gospodăria este una închegată, fiind dotată cu cele necesare unui trai civilizat, iar membrii acesteia implicându-se în creşterea şi educarea minorei.

De  altfel, în acelaşi sens a fost şi opţiunea minorei.

Cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti , după desfacerea căsătoriei, instanţa de tutelă a avut în vedere prevederile art.397 Cod Civil, care  instituie regula exercitării acesteia în comun de către ambii părinţi, aşa încât, având în vedere şi convenţia părţilor exprimată în acest sens şi  neidentificând  în speţă motive pentru a decide altfel, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă de ambii părinţi.

În condiţiile art.402 C. civ. a obligat reclamanta la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, în fracţiunea de o pătrime prevăzută de art.529 din acelaşi cod, raportată la venitul minim pe economie, în absenţa altor dovezi cu privire la veniturile pe care le-ar realiza reclamanta.

În temeiul.art.401 C. civ şi văzând modalitatea convenită de părţi cu privire la exercitarea legăturii personale dintre reclamantă şi minoră, precum şi interesul superior al acesteia din urmă a încuviinţat  ca reclamanta să aibă legături personale cu minora, astfel: în primul şi al treilea sfârşit de săptămână, începând de vineri, de la ora 16,00 şi până duminică la ora 20,00; în anii impari, prima jumătate a vacanţei de vară; în anii pari, o jumătate din vacanţa de primăvară; în anii impari, perioada 22.12-27.12 iar în anii pari, perioada 28.12. - 03.01, cu dreptul de a lua minora de la domiciliu –şi obligaţia de a o readuce la domiciliu la finalul programului.

Împotriva sentinţei civile nr. 192 din data de 16.03.2017, a declarat apel, apelanta reclamantă OIT, criticând sentinţa apelată sub aspectul netemeiniciei.

În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că la primul termen de judecată, raportat la atitudinea procesuala a pârâtului şi-a modificat acţiunea introductiva şi a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul pârtilor.

Prin sentinţa civila nr. 192/2017 s-a admis acţiunea modificata.

De la data pronunţării sentinţei şi până în prezent, au intervenit noi motive pentru care a solicitat instanţei de control judiciar, având în vedere interesul superior al minorei si necesitatea protecţiei interesului superior al acesteia, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul său din S, jud. S.

A arătat că deşi a solicitat stabilirea unui program de vizitare minor prin intermediul căruia sa aibă posibilitatea să ţină legătura cu minora aşa cum este în mod firesc, pârâtul se interpune în mod continuu, brutal şi fără justificare între apelantă şi minora în sensul că refuză categoric să îi fie dată la telefon, invocând diverse motive.

Deşi a fost legal citat, intimatul pârât nu a formulat apărări.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul  constată apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.

Motivul de apel vizează stabilirea locuinţei minorei la apelanta reclamantă, aceasta afirmând că, de la data pronunţării sentinţei atacate şi până în prezent au intervenit schimbări în atitudinea intimatului pârât, în sensul că acesta întreprinde acţiuni care îngreunează desfăşurarea legăturilor personale cu minora. A exemplificat în acest sens refuzul nejustificat al intimatului de a permite minorei să vorbească la telefon cu mama ei, inocularea în educarea minorei a unor sentimente de ură faţă de mama, aspecte pe care le apreciază ca fiind contrare interesului minorei.

Potrivit art. 400 alin. 1 şi alin. 2 C. civ. în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul superior al copilului.

Criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă la identificarea interesului superior al copilului, în cazul stabilirii locuinţei la unul dintre părinţi, după divorţ, sunt: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă de părinţi, grija manifestată de părinţi faţă de copii în timpul convieţuirii dar şi după despărţirea în fapt, precum şi altele asemenea.

În speţa de faţă, din anchetele sociale efectuate la domiciliile părţilor, văzând şi învoiala părţilor înfăţişată manifest la instanţa de fond, în sensul stabilirii locuinţei minorei la tata, a reliefat ca minora locuieşte împreună cu tatăl ei şi bunicii paterni într-un imobil , proprietatea bunicului patern, compus din 6 camere şi dependinţe, îngrijit şi utilat corespunzător. De asemenea a rezultat  că minora a locuit în această locuinţă de la vârsta de 1 an, în prezent aceasta fiind în clasa a III la Scoala gimnazială C, are rezultate foarte bună la învăţătură, se înţelege bine cu colegii dar şi cu cadrele didactice, este bine îngrijită. Ancheta a evidenţia şi faptul reclamat de bunica paternă potrivit căruia mama minorei nu a mai ţinut legătura cu aceasta din anul 2015, de la data separării în fapt a soţilor.

Apelanta reclamantă locuieşte, conform anchetei sociale din 21.12.2016 – fila 30, dosar fond,  în prezent în mun. S, într-un apartament compus din 2 camere, proprietatea părinţilor săi; în imobil , pe perioada anotimpului rece, locuiesc şi părinţii apelantei precum şi o sora a mamei acesteia, care are o serie de afecţiuni medicale. În cuprinsul anchetei s-a menţionat şi poziţia apelantei cu privire la situaţia minorei, aceasta afirmând că minora este îngrijită şi educată corespunzător de tatăl ei precum şi de bunicii paterni, de la data plecării ei din domiciliu – septembrie 2015. Deşi reclamanta şi-a manifestat dorinţa de a o vedea mai des pe minoră( în cursul anului 2016 a văzut-o de 2 ori) acest lucru nu s-a realizat întrucât tatăl minorei o privează de acest drept, motivând că minora nu doreşte menţinerea legăturii cu mama sa.

Aşadar, la momentul efectuării anchetei sociale la locuinţa apelantei din mun. S, unde are stabilită reşedinţa, apelanta reclamanta avea cunoştinţă de presupusa opunere a tatălui în exercitarea legăturilor personale dintre mama şi fiică, şi cu toate acestea, la concluziile pe fondul cauzei, a solicitat stabilirea locuinţei minorei la tată, conform punctului 4 din acţiunea introductivă.

Critica apelantei în sensul că, ulterior pronunţării sentinţei apelate, intimatul pârât „ se interpune continuu, brutal şi fără justificare”  în relaţia afectivă dintre mama şi fiică nu a fost probat, nerezultând din dovezile administrate, aşa încât, având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de dorinţa exprimată de minoră, astfel cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 49, dosar fond, de a locui cu tatăl ei şi de a avea legături personale cu mama ei, Tribunalul constată existenţa unei legături de ataşament evidentă între intimatul pârât şi minoră, vitală pentru confortul şi dezvoltarea armonioasă a acesteia.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul, apreciind că interesul superior al minorei, astfel cum este definit la art. 263 C. civ. precum şi la art. 3 alin. 2 şi 9 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului ratificată de România prin Legea 18/1990, art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004, este de a locui împreună cu tatăl acesteia,  apelul declarat este privit ca  nefondat, urmând să fie respins în temeiul art. 480 alin. 1 C. proc. civ.

Domenii speta

Spete similare