Hotarare hot vc admis prematuritate

Hotărâre - din 04.05.2022


Cod ECLI ECLI:RO:JDURZ:2022:001.######

DOSAR NR. ####/330/2020

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA URZICENI

JUDEŢUL ########

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###

Şedinţa publică din data de 23.02.2022

Instanţă constituită din:

PREŞEDINTE: #### #####

Grefier: #### #######

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamantul ###### #####, CNP – #############, domiciliat în #### ########, str. Linia Mare, nr. 47, #### ########, cu domiciliul procesual ales la C.A. ##### #########, cu sediul în Urziceni, str. A.I. #### nr. 5A, #### ########, în contradictoriu cu pârâtul ####### ########, CNP – #############, domiciliat în Bucureşti, str. Sold. ###### ##### nr. 3, ### ##, ### #, ### #, ### ##, sector 2, având ca obiect  hotărâre care să ţină loc de act autentic.

Dezbaterile cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 08.02.2022 ce au fost trecute în încheierea de şedinţă din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 16.02.2022 şi ulterior la data de astăzi, când,

INSTANŢA:

Deliberând asupra acţiunii civile deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 06.10.2020, reclamantul ###### #####, în contradictoriu cu pârâtul ####### ########, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate valabilitatea contractului de promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1839/04.06.2020, cu privire la cota indiviză de 1/21 părţi din următoarele suprafețe de teren: suprafaţa de 16.587 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 475/1, parcela 11, identificată prin: nord De 475/2, est Hc 551, sud ###### ####### şi vest De 475/2; suprafaţa de 10.000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 347/2, parcela 1, identificată prin: nord ####### ######, est De 347/3, sud hotarul comunei Moviliţa şi vest ########## #####; suprafaţa de 4913 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 226/1, parcela 11, identificată prin: nord moștenitorii lui ######## ##########, est De 226/2, sud ####### ####### şi vest hotarul comunei #####; suprafaţa de 500 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 360/1/3, parcela 29, identificată prin: nord 360/1/2, est moștenitorii lui ###### ###, sud Hc 359 şi vest Biţineanu #####; suprafaţa de 23.200 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 355/3, parcela 59, identificată prin: nord ########## #####, est De 355/1/1, sud moștenitorii lui Baris ###### si V Pt 355/2.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin contractul de promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1839/04.06.2020, pârâtul s-a obligat să vândă suprafețele de teren descrise mai sus.

De comun acord s-a stabilit prețul vânzării la suma de 6572 Ron, sumă ce a intrat în posesia pârâtului odată cu semnarea promisiunii de vânzare.

Totodată, prin acelaşi antecontract s-au obligat să încheie actul în forma autentică până la data de 03.06.2030.

Din adresa nr. 377/16.07.2020 eliberată de Primăria comunei Coşereni rezultă faptul că documentația cadastrală pentru terenurile în cauză nu poate fi întocmită.

În drept, a invocat prevederile art. 1669, 1516 si 1164 Cod Civil.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, o serie de înscrisuri, solicitând încuviinţarea proba cu  înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu suma de 434 lei (fila 6).

Pârâtul nu au formulat întâmpinare.

În baza disp. art. 255 C.proc.civ., rap. la art. 258 C.proc.civ., instanţa a admis pentru reclamant proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

În şedinţa publică din data de 16.11.2021, instanţa a constatat faptul că în promisiunea de vânzare cumpărare se prevede un termen pentru executarea obligaţiilor, respectiv 03.06.2030 şi a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, fiind admisă proba cu interogatoriu sub aspectul excepției invocate.

Analizând excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia prematurităţii formulării acţiunii, excepţie de fond (fiind în legătură cu o condiţie de exercitare a acţiunii), peremptorie (tinde la respingerea acţiunii) şi absolută (normele care reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii având caracter imperativ), ce poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii, instanţa reţine că potrivit art. 32 alin. (1) Cod procedură civilă ce are denumirea marginală condiţii de exercitare a acţiunii civile, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes, iar conform art. 33 Cod procedură civilă interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

De asemenea, art. 1411 alin. (1) Cod civil prevede că obligaţia este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor şi sigur, iar conform art. 1412 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadenţa obligaţiei.

Se mai reţine incidenţa în cauză şi a prevederilor art. 1414 Cod civil, care statuează că ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii.

Astfel, instanţa reţine că prin promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare autentificată sub nr. 1839 din data de 04.06.2020 de Biroul Individual Notarial ### ######, pârâtul s-a obligat să vândă reclamantului cota indiviză de 1/21 părţi din următoarele suprafețe de teren: suprafaţa de 16.587 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 475/1, parcela 11, identificată prin: nord De 475/2, est Hc 551, sud ###### ####### şi vest De 475/2; suprafaţa de 10.000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 347/2, parcela 1, identificată prin: nord ####### ######, est De 347/3, sud hotarul comunei Moviliţa şi vest ########## #####; suprafaţa de 4.913 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 226/1, parcela 11, identificată prin: nord moștenitorii lui ######## ##########, est De 226/2, sud ####### ####### şi vest hotarul comunei #####; suprafaţa de 500 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 360/1/3, parcela 29, identificată prin: nord 360/1/2, est moștenitorii lui ###### ###, sud Hc 359 şi vest Biţineanu #####; suprafaţa de 23.200 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Coşereni, ####### ########, tarlaua 355/3, parcela 59, identificată prin: nord ########## #####, est De 355/1/1, sud moștenitorii lui Baris ###### si V Pt 355/2.

Părţile au stabilit prin promisiunea de vânzare cumpărare să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică până la data de 03.06.2030.

Instanţa constată faptul că, obligaţiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare sunt afectate de un termen suspensiv, termen care amână, până la împlinirea sa, începutul dreptului subiectiv civil şi al executării obligaţiei civile corelative, fiind astfel amânată scadenţa obligaţiei, astfel cum prevede art. 1412 alin. (1) Cod civil.

Termenul, ca modalitate a actului juridic civil este stipulat, ca regulă, în favoarea celui care se obligă, numai cel în folosul căruia este stabilit poate renunţa oricând la beneficiul termenului, fără consimţământul celeilalte părţi (art. 1413 alin. (1) şi (2) Cod civil).

Prin urmare, având în vedere prev. art. 1414 Cod civil şi clauzele promisiunii bilaterale încheiate între părţi, instanţa reţine că reclamantul nu poate cere pârâtului împlinirea înainte de termen a obligaţiilor asumate, respectiv nu poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare.

Tot în acest sens, se reţine că acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare poate fi promovată numai după împlinirea termenului la care contractul trebuia încheiat, potrivit art. 1669 alin. (1) şi (2) Cod civil: Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

Mai reţine instanţa şi faptul că, pentru a recupera suma plătită în baza antecontractului, reclamantul are dreptul, conform clauzelor promisiunii încheiate, să solicite înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale asupra bunului imobil, în situaţia în care promitenții vânzători nu îşi îndeplinesc promisiunea de a încheia contractul de vânzare.

În cauză, pârâtul păstrează beneficiul termenului, nefăcându-se dovada că acesta a renunţat la beneficiul termenului stipulat în favoarea sa, renunţare la drept care potrivit dispoziţiilor art. 13 C.civ. nu se prezumă (prin absenţa pârâtului la termenul de administrare a interogatoriului), ci trebuie să fie explicită.

Prin urmare, faţă de aspectele anterior analizate şi dispoziţiile legale precizate, instanţa constată că dreptul reclamantului nu este născut şi actual, obligaţia pârâtului fiind afectată de un termen suspensiv, până la a cărui împlinire, orice solicitare din partea reclamantului în sensul executării obligaţiei pârâtului este prematur formulată.

În consecinţă, instanţa va admite excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată din oficiu, şi va respinge cererea formulată de reclamant, ca fiind prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de către instanţă din oficiu.

Respinge cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamantul ###### #####, CNP – #############, domiciliat în #### ########, str. Linia Mare nr. 47, #### ########, cu domiciliul procesual ales la C.A. ##### #########, cu sediul în Urziceni, str. A.I. #### nr. 5A, #### ########, în contradictoriu cu pârâtul ####### ########, CNP – #############, domiciliat în Bucureşti, str. Sold. ###### ##### nr. 3, ### ##, ### #, ### #, ### ##, sector 2, ca prematur introdusă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Urziceni.

Pronunțată, astăzi, 23.02.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER,

#### ##### #### #######

Red.####/Tehnored.####

Ex. 4/07.04.2022

Com. 2 ex./

Domenii speta

Spete similare

Sentinţă penală - 07.01.2021

Judecătoria Mizil

ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1,2,3 C.p., de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196 alin.1 C.P. şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 C.P., cu aplicarea art.38 alin.2 C.P.

Hotărâre - 26.08.2019

Judecătoria Sectorul 1 București

evacuare - dreptul locatarilor de a folosi imobilul s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin rezilierea unilaterală a contractului, notificarea de reziliere fiind comunicată prin intermediul executorului judecătoresc

Hotărâre - 02.09.2019

Judecătoria Sectorul 1 București

întoarcere executare silită – autoritate de lucru judecat – identitate de părți, obiect și cauză în raport de dosarul având ca obiect contestație la executare și întoarcere executare, în cadrul căruia cererea de întoarcere a executării silite a fost respi

Hotărâre - 18.03.2015

Judecătoria Sectorul 1 București

Faţă de dispoziţiile art. 23 lit. c raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, sunt supuse notării în cartea funciară în partea a III a cărţii funciare măsurile asigurătorii. Calificarea dreptului înscris în cartea funciară nu poate face obiectul

Decizie - 04.12.2019

Curtea de Apel Brașov

Infracţiunea de şantaj. Aprecierea probatoriului prin prisma condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii. Neaplicarea principiului nemijlocirii administrării probelor în ipoteza declaraţiilor inculpaţilor din cursul urmăririi penale, care au fost prezenţi