Drept civil- Cerere valoare redusă

DREPT CIVIL-

Cerere valoare redusă

Sentinţa civilă nr. 116/29.03.2019

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 14.01.2019, sub nr. 189/202/2019, reclamanta S.C. ... S.A. a chemat în judecată pe pârâtul AM, solicitând  instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.472,2 lei,  reprezentând debit principal și a sumei de 143,87 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că, la data de 28.12.2007, a încheiat cu pârâtul Contractul de prestări servicii de salubritate nr. ..., acesta beneficiind de servicii de salubritate prestate de reclamantă, constând în ridicarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere la punctele de lucru din Călărași – ...

Reclamanta a precizat că, pentru serviciile prestate, a emis pe numele pârâtului facturi lunare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, și că, potrivit clauzelor contractuale, pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în termenul de scadență de 15 zile, calculat de la data emiterii facturilor, lucru care nu s-a întâmplat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270 C. civ., art. 1025-1032 C. proc. civ..

În susținerea celor invocate, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile atașate la dosar (f. 6-34), probă ce a fost încuviințată, în temeiul art. 255 și art. 258 C. proc. civ., ca fiind admisibilă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din data de 29.03.2019, instanța a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată în ceea ce privește sumele de bani pentru care reclamanta a emis facturi în perioada 26.11.2016-30.09.2017, ridicată din oficiu.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, având în vedere că, în ședința publică din data de 29.03.2019, instanța a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată în ceea ce privește sumele de bani pentru care reclamanta a emis facturi în perioada 26.11.2016-30.09.2017, ridicată din oficiu, ca o consecință a acestei soluții, instanța, în temeiul art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 550,45 lei, reprezentând debit principal aferent facturilor emise în perioada 30.11.2016-30.09.2017, ca lipsită de interes.

În fapt, între reclamanta S.C. ... S.A. și pârâtul AM s-a încheiat Contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru asociații de proprietari/locatari nr.  .../28.12.2007 (f. 10-12), având ca obiect precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide, pentru un număr de o persoană, conform art. 2 alin. (1) din contract.

Conform art. 3 alin. (1) și (2) din contract, operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate, respectiv să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen.

Corelativ, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din contract, utilizatorul are obligaţia să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care a beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prima zi după data scadenței și fără ca valoarea totală a acestora să poată depăși cuantumul debitului principal.

În drept, art. 1026 C. proc. civ. limitează aplicabilitatea procedurii privind cererile cu valoare redusă la pricinile în care valoarea obiectului cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data învestirii instanței. În afara limitării privitoare la pragul valoric, soluționarea pricinii în baza acestei proceduri speciale este condiționată și de natura obiectului cererii, art. 1026 alin. (2) și (3) C. proc. civ. exceptând din domeniul de aplicare al cererilor cu valoare redusă anumite materii ori tipuri de litigii.

Observând că sumele reprezentând debit principal și penalități de întârziere în cuantum total de 1.616,07 lei pretinse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată se situează sub pragul valoric prevăzut de art. 1026 alin. (1) C. proc. civ., precum și că obiectul cererii, reprezentat de pretenții în baza unui contract de prestări servicii, nu este exceptat de la judecata în procedura prevăzută de Titlul X C. proc. civ., instanța apreciază că sunt respectate condițiile de admisibilitate a cererii cu valoare redusă și că instanța a fost legal învestită cu soluționarea pricinii pe calea acestei proceduri speciale.

De asemenea, se cuvine a fi menționat că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, iar în cazul modificării contractului, vor fi supuse legii noi numai elementele ce fac obiectul modificării.

În ceea ce privește Contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru asociații de proprietari/locatari nr.  7388, acesta a fost încheiat la data de 28.12.2007, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Prin urmare, fiind efecte ale executării și, respectiv, neexecutării contractului, instanța va analiza obligațiile de plată a prețului și a penalităților prin prisma dispozițiilor legii vechi.

Cu referire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 921,75 lei, cu titlu de debit principal aferent facturilor emise în perioada 30.11.2014-30.09.2016, instanţa constată că existenţa relației contractuale dintre părțile litigante, precum și executarea acesteia sunt dovedite fără putere de tăgadă prin înscrisurile anexate la dosar.

Având în vedere dispoziţiile art. 969 Cod civil din 1864, conform cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, şi ale art. 970 alin. (1) din Codul civil din 1864, în baza căruia convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, pârâtul este ţinut de obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta, acesta producând efecte depline între părţi, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate putând fi angajată răspunderea contractuală.

Așadar, pârâtul, în calitate de beneficiar, este ţinut de îndeplinirea obligaţiei sale corelative de plată a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, la preţul convenit de părţi.

Prin neexecutarea obligaţiilor contractuale referitoare la efectuarea plăţii, astfel cum s-a convenit, pârâtul a adus atingere dreptului subiectiv corelativ al reclamantei, căreia i-a produs, în acest mod, un prejudiciu.

Culpa pârâtului este dovedită în speţă, având în vedere că reclamanta a probat existența creanţei, iar debitorul acesteia nu şi-a executat obligaţia de plată a sumelor datorate conform convenţiilor asumate, neexistând nicio dovadă pe care acesta să o fi produs în sens contrar, astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale contractuale.

Pe cale de consecință, instanța constată că pretențiile reclamantei vizând debitul principal în cuantum de 921,75 lei, aferent facturilor emise în perioada 30.11.2014-30.09.2016, sunt întemeiate.

Cu referire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităților de întârziere pentru neplata facturilor scadente în perioada 30.11.2014-30.09.2017, se cuvine a fi menționat că, pe de o parte, facturile emise de către reclamantă și atașate la dosar vizează exclusiv sumele de bani reprezentând prețul contractual datorat de către pârât, fără a fi avute în vedere și penalitățile de întârziere, astfel încât art. 42 alin. ( ) din Legea nr. 51/2006, potrivit cu care factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu, nu este aplicabil, acest text legal conferind executorialitate exclusiv facturilor emise în executarea unui contract de prestare servicii de utilitate publică, nu și contractului însuși. Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat și în literatura de specialitate majoritară, un contract care constituie titlu executoriu și în care este inserată o clauză penală moratorie nu își extinde executorialitatea și asupra acesteia, întrucât, în vreme ce existența creanței principale vizând prestația ce face obiectul obligației rezultă din însuși contractul titlu executoriu, nașterea dreptului de creanță decurgând din clauza penală este condiționată de neexecutarea la timp a obligației contractuale. Or, spre deosebire de existența obligației contractuale principale, întârzierea în executarea unei obligații nu poate rezulta exclusiv din cuprinsul titlului executoriu, astfel încât creanța corelativă clauzei penale să fie certă, în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., și să poată fi pusă în executare silită. Dimpotrivă, întârzierea în executarea obligației, precum și eventualele motive care au condus la o asemenea conduită din partea debitorului trebuie să facă obiectul unei analize separate pe fond, în cadrul unei acțiuni de drept comun, neputându-se dispune direct încuviințarea executării silite, potrivit art. 666 C. proc. civ. cu privire la o creanță care nu are caracter cert. Cu alte cuvinte, activarea clauzei penale moratorii este condiționată de existența unei întârzieri în executarea obligației principale, fiind de domeniul evidenței că neexecutarea la timp a obligației nu poate fi dovedită prin sau numai prin contractul încheiat între părți, ci este necesară suplimentarea probatoriului pentru dovedirea respectivului fapt juridic, aspect ce ar exceda procedurii încuviințării executării silite, prevăzute de art. 666 C. proc. civ..

Prin urmare, instanța va proceda la analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei vizând penalitățile de întârziere pentru neplata facturilor scadente în întreaga perioadă cuprinsă între data de 30.11.2014 și data de 30.09.2017.

Ținând cont că este vorba despre un efect al neexecutării obligațiilor contractuale de către pârâtă, instanța reține aplicabilitatea art. 1087 din Codul civil din 1864, potrivit căruia, când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din contract, utilizatorul are obligaţia să achite facturile, reprezentând contravaloarea serviciului de care a beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prima zi după data scadenței și fără ca valoarea totală a acestora să poată depăși cuantumul debitului principal.

Sub acest aspect, instanța constată o succesiune în timp a legilor în materie fiscală, după cum urmează:

Potrivit art. 120 alin. (7) C. de proc. fisc. din 2003, în vigoare până în data de 31.12.2015, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin urmare, acesta este nivelul aplicabil penalităților datorate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale scadente în intervalul cuprins între data de 15.01.2015 ce reprezintă scadența primei facturi emise (f. 17) și data de 31.12.2015.

Cu toate acestea, însă, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat penalități de întârziere în cuantum de numai 0,02% pe zi, instanța, în temeiul principiului disponibilității, consacrat de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., constată că este învestită numai cu privire la pronunțarea unei soluții în limita acestui prag valoric.

De asemenea, potrivit art. 174 alin. (5) din C. proc. fisc. din 2015, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Așadar, acesta este nivelul aplicabil penalităților datorate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale scadente în intervalul cuprins între data de 15.01.2016, reprezentând scadența primei facturi emise după data de 31.12.2015 (f. 23), și data de 13.11.2017, moment până la care reclamanta a înțeles să solicite penalități de întârziere, astfel cum rezultă din Fișa calcul penalități (f. 16).

Pe cale de consecință, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, obligația de plată a contravalorii facturilor emise de către reclamantă, precum și că părțile au procedat la o evaluare convențională anticipată a daunelor-interese moratorii prin mecanismul clauzei penale, instanța reține că reclamanta este în drept să solicite obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere contractuale, astfel încât va admite capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităților de întârziere pentru neplata facturilor scadente în perioada 30.11.2014-30.09.2017.

Față de considerentele anterior expuse, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.029,06 lei cu titlu de debit principal aferent facturilor emise în perioada 30.11.2014-30.09.2016, precum și a sumei de 143,87 lei, reprezentând penalități în cuantum de 0,02% pe zi întârziere, calculate asupra debitului principal aferent facturilor emise în perioada 30.11.2014-30.09.2017.

Domenii speta

Spete similare