Drept civil - ordonanța președințială-stabilire locuinţă minor/exercitare autoritate

DREPT CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1439/31 August 2018

 ordonanța președințială-stabilire locuinţă minor/exercitare autoritate.

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 09.08.2018 şi înregistrată sub nr. 5205/202/2018 reclamantul  MB, a chemat în judecată pe pârâta ŞAM, solicitând  pronunţarea unei hotărârii  judecătoreşti, pe cale de ordonanţă preşedinţială, prin care să se dispună modificarea măsurilor stabilite cu privire la minora MAŞ, născută la data de ..., după cum urmează: stabilirea locuinţei minorei la el; exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti faţă de minora de către el; obligarea pârâtei la plata unei sume lunare cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei stabilită la salariul minim pe economic; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Solicită ca cererile formulate anterior să fie încuviinţate temporar, în mod provizoriu, până la momentul pronunţării hotărârii definitive în cauza de fond având ca obiect stabilire domiciliu minor şi exercitare autoritate părintească, urmând ca hotărârea care se va pronunţa în cauză să fie executorie de îndată şi fără somaţie.

În motivarea cererii reclamantul arată că a intrat într-o relaţie de căsătorie cu pârâta la data de 25.08.2007 şi a divorţat de aceasta conform sentinţei civile nr. 4269/20.11.2011, pronunţată în dosarul 6939/202/2011 al Judecătoriei Călăraşi, ocazie cu care s-a stabilit şi situaţia minorei MAŞ, născută la data de ..., în sensul că domiciliul acesteia a fost stabilit la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti s-a decis să se facă în comun de părţi, cu încuviinţarea unui program de păstrare a legăturilor fireşti cu minora, program care a dăinuit până în 2016, când a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 2750/14.12.2016, pronunţată în cauza 7773/202/2016, în sensul că s-a dispus modificarea acestui program conform posibilităţilor de a se întâlni reale pe care le avea, întrucât ele, părţile, locuiau şi munceau în mare parte a timpului din an în străinătate.

Precizează că a înţeles să formuleze prezenta acţiune şi să solicite, practic, modificarea dispoziţiilor privitoare la situaţia minorei, respectiv modificarea hotărârilor judecătoreşti anterioare şi stabilirea domiciliului minorei la el, motivat de mai multe împrejurări care s-au schimbat şi nu puteau fi avute în vedere la pronunţarea celor două hotărâri judecătoreşti anterioare.

Astfel, cu ocazia momentului în care a luat-o pe minoră de la mama sa, conform programului de vizita pe care îl avea stabilit, respectiv la data de 01.07.2018, ocazie cu care s-a deplasat în Spania, mai multe cunoştinţe i-au solicitat în mod expres să nu mai lase minora sub nicio formă la mama să şi facă toate demersurile legale în vederea stabilirii domiciliului acesteia la el.

Mai arată că a luat aceste solicitări sub beneficiu de inventar dar, la puţin timp după ce minora a venit la el, şi-a dat seama că aceste afirmaţii sunt întemeiate şi a rămas terifiat de povestirile minorei cu privire la condiţiile în care aceasta trăieşte.

A încercat să stea de vorbă cu aceasta şi a constat că aceasta este pur şi simplu înspăimântată şi traumatizată de ceea ce i se întâmplă şi aceasta i-a cerut în mod expres să promovez această acţiune, întrucât nu mai doreşte sub nicio formă să se întoarcă la mama sa.

Arată că i-a comunicat că mama sa nu îi dă de mâncare perioade îndelungate de timp şi o lasă singură în casă pe durate îndelungate, neavând niciun fel de mâncare în frigider.

De asemenea, nu îi cumpără obiecte de îmbrăcăminte, fiind obligată să folosească obiecte vestimentare vechi sau care i-au rămas mici. Mai mult, pârâta o închide în cameră frecvent şi o lasă pe minoră perioade îndelungate singură în imobil.

În plus, atât pârâta, cât şi concubinul acesteia, consumă în mod frecvent băuturi alcoolice în mod exagerat, atât singuri, cât şi în prezenţa altor persoane, frigiderul conţinând cantităţi mari de băuturi alcoolice, astfel încât minora a ajuns să cunoască toate băuturile alcoolice şi chiar şi concentraţia alcoolică a acestora.

Cel mai grav lucru, însă, este că minora suferă în mod frecvent bătăi grave care îi sunt aplicate atât de către pârâtă, cât şi de către concubinul acesteia, astfel încât aceasta este pur şi simplu terifiată şi nu doreşte sub nicio formă să se mai întoarcă în domiciliul mamei sale, cerându - i în mod expres să formuleze această acţiune.

Situaţia ca pârâta o obligă pe minora împotriva voinţei acesteia, să îşi ţină părul lung contrar doleanţei sale, condiţii în care aceasta tinde să aibă reale probleme de sănătate, deja constituie un motiv mai puţin important, faţă de cele prezentate pe larg anterior.

Nu în ultimul rând, arată că s-a prezentat cu minora la Direcţia pentru Protecţia Copilului, condiţii în care i s-a făcut o evaluare şi s-a constatat că se confirmă aspectele pe care

le-a relatat anterior, recomandările fiind în acelaşi sens, de a promova această acţiune urgent şi de a nu mai lăsa minora să mai ajungă la mama sa, într-un mediu nociv, care poate determina schimbări irevocabile în comportamentul minorei care se află momentan într-o stare depresivă

din aceste motive.

În ceea ce priveşte minora, deşi iniţial a fost de acord ca aceasta să locuiască cu pârâta, mai arată că are o afecţiune deosebită pentru aceasta şi, de asemenea, condiţii materiale şi morale pentru creşterea şi îngrijirea sa, motiv pentru care solicită ca domiciliul acesteia să fie stabilit la el, cu atât mai mult cu cât trebuie să se ţină cont de vârsta sa şi de faptul că existenţa

acesteia este strâns legată de persoana sa.

Solicită ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv, întrucât pârâta este

dezinteresată de minoră şi are un comportament nociv şi contrar intereselor minorei.

Solicită  să se  dispună încuviinţarea acestei măsuri, întrucât consideră că sunt întrunite

condiţiile legale pentru o astfel de procedură, după cum urmează: aparenţa dreptului este în favoarea sa, în sensul că trebuie stabilită situaţia juridică a minorului care este în vârsta de 9 ani în mod urgent şi temporar, până la data de 01.09.2018, măsura solicitată este una provizorie şi care nu prejudecă fondul cauzei, solicitând să-i fi încuviinţată până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul de fond, acesta nu prejudecă fondul cauzei iar prejudiciul pentru situaţia minorei este gravă şi poate deveni iremediabilă dacă nu se ia această măsură cât mai curând posibil.

Solicită să se dispună judecarea cauzei fără citarea părţilor, hotărârea pe care se va pronunţa să fie executorie de îndată şi fără a fi necesară emiterea vreunei somaţii în vederea punerii sale în executare.

În drept, art. 997-1002 c.p.civilă.

În susţinerea cererii reclamantul a  propus proba cu interogatoriu, acte, anchetă socială, martori, audierea minorei şi evaluare psihologia de către un psiholog din cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Călăraşi.

La data de 10.08.2018 instanţa a fixat termen de judecată la data de 23.08.2018, cu citarea părţilor şi cu efectuarea unui referat de anchetă socială.

La data de  21.08.2018 Primăria municipiul  Călăraşi a transmis instanţei referatul de anchetă socială efectua la domiciliul numitului MB prin care a concluzionat următoarele:

Numitul MB în vârstă de 34 ani, lucrează în Italia ca bucătar şi realizează un venit de 1100 euro. A fost căsătorit din anul 2009 până în anul 2011 cu numita Şandru Ana Maria şi în timpul căsătoriei acestora a rezultat minora, MAŞ, născută la data de ...

În urma divorţului, minora a avut domiciliul stabilit la mamă, pensia alimentară din partea tatălui în cuantum de 110 lei şi program de vizitare, stabilite prin hotărâre judecătorească.

Minora este elevă în clasa a III -a la o şcoală din Spania, unde a locuit cu mama. Din data de 01 iulie 2018 minora se află la domiciliul tatălui, conform programului de vizită stabilit.

Din discuţiile purtate cu tatăl s-a reţinut că minora refuză să mai locuiască cu mama, datorită faptului că are un comportament violent. La data efectuării anchetei sociale la domiciliu, minora se afla cu tatăl la psiholog.

Susnumitul locuieşte la adresa mai sus menţionată în apartament proprietate personală, compus din două camere, mobilate corespunzător, având condiţii bune de igienă. Din luna mai 2018 este căsătorit cu numita OA, dar nu au copii împreună. Aceasta îl are în îngrijire pe fiul său, în vârstă de 14 ani.

Numitul MB a declarat că deşi mama poartă zilnic legătura cu minora, aceasta doreşte să locuiască cu tatăl. Tatăl a declarat că are multă afecţiune pentru fiica sa şi doreşte să se ocupe personal de creşterea şi îngrijirea ei.

Întrucât lucrează şi are reşedinţă în Italia, intenţionează să plece cu minora din ţară şi să o înscrie la o şcoală din Italia.

La data de 22.08.2018 pârâta a formulat întâmpinare prin care invocă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti române, în conformitate cu prevederile art. 130 alin l Cod procedură civilă şi REGULAMENTULUI (CE) NR. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

Solicită  admiterea excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti române în soluţionarea prezentei acţiuni judiciare şi conform art. 132 alin 4 Cod procedură civilă,  să se respingă cererea reclamantului ca inadmisibilă nefiind de competenţa instanţelor române.

Conform art. 1 alin. 1 lit. b şi alin. 2 din REGULAMENTUL (CE) NR. 2201/2003 din

27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în

materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, acest regulament sc aplică, oricare ar

fi natura instanţei, materiilor civile privind:

(b) atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parţială a răspunderii părinteşti. iar materiile prevăzute la alineatul (l) litera (b) cuprind în special:

(a) încredinţarea şi dreptul de vizită;

(b) tutela, curatela şi instituţiile similare;

(c) desemnarea şi atribuţiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se

ocupe de persoana sau bunurile copilului, să-l reprezinte sau să-l asiste;

(d) plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament:

(e) măsurile de protecţie a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziţia

cu privire la bunurile copilului.

Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din acelaşi regulament  ca fiind ansamblul drepturilor şi obligaţiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredinţarea şi dreptul de vizită.

Conform Capitolul 11, secţiunea 2, art. 8 din acelaşi Regulament. „ (1) Instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită in acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată.

(2) Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispoziţiilor articolelor 9, 10 şi 12.

În cazul de speţă, minora MAŞ are, începând cu decembrie 2015 cât şi în prezent reşedinţa obişnuită în Spania, astfel încât instanţele judecătoreşti spaniole sunt competente să soluţioneze orice cerere în materia răspunderii părinteşti.

Depune la dosar cartea de identitate prin care se certifică acordarea dreptului de rezidenţă minorei în Spania.

De asemenea, nu există în cauză nici una din situaţiile prevăzute de art. 9, 10 şi 12 din

Regulament care să reclame competenţa generală a instanţelor române.

Prevederile art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile sub rezerva prevederilor art. 9 (care reglementează menţinerea competenţei fostei reşedinţe obişnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţate înainte de mutarea copilului). art. 10 (care reglementează competenţa judecătorească în cazuri de răpire a copilului) şi art. 12 (care reglementează prorogarea de competenţă a instanţelor investite cu soluţionarea cererii de divorţ, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei).

Niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 9, art. 10 şi art. 12 din Regulamentul nr. 2201

din 2003 nu este incidenţă în prezenta cauză.

Art. 9 reglementează menţinerea competenţei fostei reşedinţe obişnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţate înainte de mutarea copilului, art. 10 reglementează competenţa judecătorească în cazuri de răpire a copilului şi art. 12 reglementează prorogarea de competenţă a instanţelor investite cu

soluţionarea cererii de divorţ,  de separare de corp sau de anulare a căsătoriei.

De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003

al Consiliului, întrucât textul menţionat reglementează, cu titlu de excepţie, posibilitatea instanţelor competente pentru a soluţiona cauza pe fond, în cazul în care consideră că o instanţă dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legătură specială este mai bine plasată pentru a soluţiona cauza sau o parte specifică a acesteia şi atunci când acest lucru serveşte interesul superior al copilului, de a suspenda procedura sau respectiva parte a acesteia şi de a invita părţile să depună o cerere la instanţa judecătorească din acest alt stat membru în conformitate cu alineatul (4) sau de a solicita instanţei judecătoreşti din alt stat membru să-şi exercite competenţa în conformitate cu alineatul (5).

Aşadar, astfel cum rezultă din textul art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003,  dreptul de a sesiza o instanţă dintr-un alt stat membru aparţine instanţei competente să soluţioneze fondul potrivit art. 8 din acelaşi regulament.

Or, instanţa competentă este instanţa din statul membru unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită iar în cazul de speţă reşedinţa este în Spania.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. 3 din Regulament, care stabilesc că instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente, de asemenea, în materie de răspundere părinteasca în alte proceduri decât cele menţionate la alineatul (l) atunci când (a)copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru. în special datorită faptului că unul dintre

titularii răspunderii părinteşti îşi are reşedinţa obişnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru şi (b) competenţa instanţelor a fost acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părţile la procedură la data sesizării instanţei, iar competenţa este în interesul superior al copilului, constataţi că nu sunt aplicabile în cauză, fiind în interesul copilului să se pronunţe instanţa de la domiciliul acestuia şi nu altă instanţă, adică instanţa română, nefăcându-se nici dovada că a fost acceptată instanţa română la data sesizării instanţei

de judecată, de către ea a competenţei instanţei române.

Prin urmare, solicită să  se reţină că, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Regulamentul nr.

2201/2003 al Consiliului,  competenţa de a soluţiona prezenta cauză revine instanţei spaniole şi că numai instanţa competentă (cea spaniolă) poate aprecia, în funcţie de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanţe dintr-un alt stat membru.

Mai mult, poate susţine că, după 01.09.2018 s-ar putea afla în situaţia prevăzută de art. 10 ce reglementează competenţa judecătorească în cazuri de răpire a copilului, conform căreia, în caz de deplasare sau de reţinere ilicită a unui copil, instanţele judecătoreşti din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reţinerii sale ilicite rămân competente.

Deci, şi în această situaţie, tot instanţele judecătoreşti spaniole sunt competente să soluţioneze orice cerere în materia răspunderii părinteşti.

Cererea formulată de reclamantul MB este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

A fost căsătorită cu reclamantul, din relaţie rezultând minora MAŞ, din cauza comportamentului reclamantului ne-am despărţit în septembrie 2010 când acesta a plecat în Italia pentru o altă femeie, iar desfacerea căsătoriei a fost pronunţată în 2011 de Judecătoria Călăraşi.

Deşi reclamantul a avut stabilit prin hotărârea de divorţ un program de exercitare a legăturilor personale cu minora nu şi-a exercitat acest drept până în iulie 2017 când a luat fata

la el pentru timp de 2 luni.

În 2016 , întrucât ambii părinţi erau plecaţi în străinătate, prin sentinţa civilă nr. 2750/ l4.l2.2016 a Judecătoriei Călăraşi s-a consfinţit o înţelegere dintre ei conform căreia s-a modificat programul de legături personale ale tatălui cu minora în sensul că o dată pe an, în perioada 01.07 -4 01.09. minora să fie luată în domiciliul tatălui.

În toţi aceşti 8 ani de când sunt despărţiţi minora a fost crescută, supravegheată, îngrijită şi întreţinută de ea. Între minoră, pe de o parte şi ea şi rudele sale, îndeosebi părinţii săi, pe de altă parte, a existat mereu şi există o relaţie foarte bună sub toate aspectele.

În octombrie 2010 a plecat şi ea în Italia iar fetiţa a rămas să locuiască la părinţii săi Ş I şi ŞV până la data de 28.08.2011, dată în care ea a luat minora cu ea în Italia, bineînţeles şi cu acordul tatălui.

Minora a frecventat o şcoala particulara în Italia şi în acelaşi timp a frecventat un curs de balet, reuşind să obţină rezultate foarte bune.

Pe data de 24.11.2015 pentru motive personale, a plecat din Italia în Tenerife-Insulele Canare - Spania, bineînţeles anunţând tatăl minorei printr-un act eliberat de domnul avocat DO.

De pe data de 09.12.2015 minora merge în institutul de învăţământ şcolar spaniol cu o frecventa continuă.

Fetiţa a fost bine crescută în toţi aceştia ani, urmărind mereu interesul acesteia, satisfacerea tuturor nevoilor şi dorinţelor ei şi nu există nici un considerent pentru care să fie modificate măsurile legale referitoare la autoritatea părintească şi stabilirea locuinţei minorei.

Toate susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt neadevărate.

 Nu este adevărat sub nici un mod că minora nu ar fi avut vreodată ce să mănânce sau că eu nu aş găti minorei. O afirmaţie mai copilărească nu avea cum să existe din partea tatălui fetiţei. Oare cum am crescut. întreţinut şi îngrijit fetiţa atâţia ani de zile?

În mod normal, ca orice mamă care are grijă de copilul său, oferind dragoste, înţelegere comunicare, supraveghere, ca orice femeie care trăieşte într-o familie organizată şi mai ales având şi un copil, găteşte şi se preocupă ca mereu să fie hrană în locuinţă, hrana în familie este diversificată, fiind atât gătită cât şi rece (mezeluri, legume, fructe, dulciuri. etc.).

Minora suferă de când a fost născută de probleme ale intestinului şi din acest motiv hrana ei trebuie să conţină mai mereu şi mâncăruri lichide.

Minora având aceste probleme a ajuns  fie adepta mâncărurilor pregătite mai mult pe moment deoarece minorei îi administra o alimentaţie bazată în primul rând pe mâncăruri lichide dar în acelaşi timp mesele conţineau şi peşte, carne roşie, paste.

Mereu a avut serviciu şi a realizat venituri, atât cu cât şi partenerul său de viaţă. Evident că o bună parte din aceste venituri au fost dedicate necesităţilor şi dorinţelor minorei. În prezent ea cu partenerul său actual sunt în Spania, Tenerife, unde amândoi lucrează iar reclamantul este în Italia.

Pentru a veni în întimpinarea nevoilor sale, ambii părinţi şi-au dat reciproc declaraţii privind acordul referitor la posibilitatea de a călători în străinătate împreună cu minora.

Astfel, în vara anului 2017 reclamantul a luat fetiţa în perioada convenită luând minora din Spania de la mine şi aducând-o înapoi.

Minora este la şcoală, începe clasa IV şi a fost de la început anul din primii elevi în privinţa rezultatelor şcolare, acest lucru datorându-se şi preocupării mele în acest sens: ajutor

oferit în facerea temelor, efectuarea de teme suplimentare, discuţii la şcoală, supraveghere. etc.

La fel de nereale sunt afirmaţiile reclamantului referitoare la aspectul că nu aş cumpăra obiecte vestimentare fetiţei, că am închide-o în cameră sau că eu sau partenerul meu am fi lovit-o sau că eu cu partenerul meu am consuma băuturi alcoolice în exces.

Sunt nişte afirmaţii gratuite şi mincinoase care sunt menţionate de reclamant doar pentru a-şi justifica acest demers făcut doar cu scopul de a nu mai plăti pensia de întreţinere la plata căreia este restant pe o lungă perioadă de timp.

Programul său de munca este de 8 ore pe zi timp de 5 zile pe săptămână. Orarul său de munca coincide cu orarul minorei în institutul de învăţământ şcolar. Minora frecventează cursul şcolar, serviciul de masă al institutului şi programul after-school care face parte tot de acelaşi institut şcolar, urmând să depună declaraţii de la persoane care cunosc mediul familiar în care a trăit minora până la data de 01.07.2018, data în care i-a încredinţat minora tatălui în urma unui acord luat mai mult forţat deoarece a fost ameninţată că nu îi va da semnătură pentru reeînnoirea paşaportului minorei de către tatăl minorei MB.

Nu a lăsat niciodată copilul singur în casa deoarece având o prietenă de familie, doamna VEA care are la rândul ei are 2 fetiţe, s-au ajutat întotdeauna reciproc în supravegherea copiilor. După propria părere nu consider că a lăsa un copil singur în casa" semnifică lăsarea timp de nici 30 de minute pentru a face mici cumpărături de la supermarketul de lângă casă.

Copilul niciodată nu a fost bătut sau maltratat cum este specificat în acuzaţie deoarece pe fetiţă a învăţat-o de la frageda vârstă ce înseamnă înţelegerea şi comunicarea şi să asculte de sfaturile sale.

Copilul a frecventat cursul şcolar, cursul de înot, s-a aflat în medii sociale şi niciodată nu s-a plâns de vreun comportament nefiresc asupra ei şi ea nu a fost trasă la răspundere niciodată de starea corporală sau vestimentară a minorei.

 Afirmă aceste lucruri deoarece daca ar fi existat vreun moment în care minora se prezenta la cursuri cu semne provenite în urma unor bătăi. din cauza legilor foarte stricte în ţara în care locuiesc, aceste instituţii la rândul lor sesizaţi autorităţi capabile de a ancheta şi interoga cazul şi persoanele direct implicate.

Reclamantul a mai invocat până şi aspectul că ea ar refuza să o tund pe minoră şi o ţine cu părul lung împotriva voinţei ei, lucru nereal întrucât a existat o discuţie la un moment dat referitoare la modul de purtare a părului şi i-a spus fetiţei că este frumos să aibă părul lung pentru că este fată, că îi stă bine, propunere cu care minora a fost de acord.

La începutul lunii iulie 2018 reclamantul a venit si a luat minora la el şi a luat-o cu el în ţară. După câteva zile de stat în Călăraşi a ajuns cu minora si în Constanţa unde locuieşte actuala lui parteneră.

 A vorbit în această perioadă cu minora şi am constatat neplăcut că este puţin distantă , acest lucru eu siguranţă fiind consecinţa unei influenţe negative în plan psihologic şi emoţional din partea tatălui care nici acum nu îşi poate reprima dorinţele rele ascunse faţă de mine.

Tatăl minorei spune că a prezentat minora la Direcţia pentru protecţia copilului însă, dacă a făcut acest lucru, l-a făcut fără nici un drept, pentru că amândoi exercită autoritatea părinteasca. Consideră că minora este supusă de către tatăl ei în această perioadă unor situaţii care o afectează emoţional., psihologic si că este influenţată de tatăl ei şi persoanele de lângă acesta.

În cauza, reclamantul nu a menţionat nici măcar o situaţie sau împrejurare care să aibă

vreo legătură cu urgenţa unei cereri de ordonanţă preşedinţială fără să mai vorbim că o asemenea situaţie sau împrejurare ar trebui dovedită.

Pe de altă parte, măsurile pe care le solicită reclamantul cu referire la minoră  sunt măsuri eu caracter definitiv prin definiţie conţinut şi regim si nu sunt măsuri provizorii, neputând să existe, spre exemplu, o autoritate părintească exclusivă provizorie până când se soluţionează fondul cauzei.

Interesul şi situaţia minorei nu reclamă sub nici un mod că ar trebui să i se stabilească, chiar şi provizoriu, locuinţa la tată.

Nici aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamantului întrucât nu există nici un motiv întemeiat si dovedit pentru care să fie modificate măsurile cu privire la autoritatea părintească şi locuinţa copilului.

Se opune audierii tuturor martorilor propuşi de reclamant întrucât martorele sunt mama şi concubina lui iar martorul CA este în relaţie de duşmănie cu partenerul său şi cu ea implicit, din cauza unui comportament inadecvat al acestuia (furt din baciş) la locul de muncă, martorul lucrând la aceeaşi firmă cu partenerul său.

 Această persoană a fost cazată în casa sa împreuna cu soţia lui şi cei 2 copii în momentul în care au decis să se transfere din Anglia în Tenerife.

Acest martor ar trebui să declare ce se găsea în congelator şi în frigiderul său şi cum a fost tratat în locuinţa noastră şi cum se pregăteşte mâncarea.

În drept : art. 396, 397. 400. 401, 403 Cod civil, art. 996 - 1001 Cod proc. civilă.

În susţinerea întâmpinării a propus proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, mijloace materiale de probă şi martori: ŞI, NC şi CRN.

La termenul din 30.08.2018, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă generală a instanţei, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare, excepţie asupra căreia reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 129 al. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești iar dispozițiile art. 130 al. 1 Cod pr. civilă prevăd că necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.

În cauză,  se invocă necompetenţa generală a instanţelor române raportat la prevederile Regulamentului nr. 2201/2003 privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, regulament ce se  aplică potrivit art. 1alin.1 litera b, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești, în special cele ce reglementează  încredințarea și dreptul de vizită ( art. 1 alin.2 litera b din acelaşi Regulament)

Astfel, instanţa este chemată în primul rând să stabilească dacă în cauză sunt aplicabile prevederile Regulamentului nr. 2201/2003, art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 enunțând principiul potrivit căruia competența instanțelor judecătorești din statele membre în materia răspunderii părintești este stabilită în funcție de locul unde se găsește reședința obișnuită a copilului la momentul la care instanța este sesizată, fără a defini totuși conținutul acestei noțiuni.

Întrucât articolul 8 alineatul (1) din Regulament nu cuprinde nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a determina sensul și sfera de aplicare a noțiunii reședință obișnuită, această determinare trebuie să fie efectuată potrivit contextului dispozițiilor și obiectivului regulamentului, potrivit căruia temeiurile de competență pe care le stabilește sunt concepute în funcție de interesul superior al copilului și în special de criteriul proximității;

Astfel, s-a stabilit că reşedinţa  obișnuită a copilului, în sensul articolului 8 alineatul (1)

din Regulament, trebuie să fie stabilită pe baza unui ansamblu de împrejurări de fapt specifice fiecărui caz în parte, în afară de prezența fizică a copilului într-un stat membru, trebuind să fie reținuți și alți factori de natură să demonstreze că această prezență nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial, în special durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acest stat, cetățenia copilului, locul și condițiile de școlarizare, cunoștințele lingvistice, precum și raporturile de familie și sociale ale copilului în statul respectiv;

Din probatoriul administrat, respectiv certificatul de recensământ familial –fila 60  şi 70 şi foaia matricolă-filel65, precum şi din susţinerile pârâtei, necontestate de către reclamant, în cauză rezultă în mod cert că MAŞ în momentul introducerii cererii de ordonanță președințială, avea reședința obișnuită în  Spania unde locuiește cu mama sa din anul 2016, unde este înscrisă la şcoală, pârâta, mama minorei, având, de asemenea reședința obișnuită unde aceasta  lucrează în temeiul unui contract de muncă şi are închiriat un imobil-filele astfel cum rezultă din copia contractului de muncă şi contractului de închiriere depuse în limba spaniolă la filele44, şi în traducere la filele 72-76 .

Faptul că minora se găseşte la domiciliul tatălui pe teritoriul României la momentul introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială în temeiul dreptului de vizită pe care acesta îl are stabilit conform sentinţei civile nr.2750/2016 a Judecătoriei Călăraşi  nu înseamnă că a survenit o schimbare a reședinței obișnuite a copilului din Spania în România .

În cauză, instanţa reţine că nu sunt aplicabile art.9  din  Regulament, ce prevăd că în cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul și dobândește o nouă reședință obișnuită, „instanțele din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului ,(  în speţă Judecătoria Călăraşi ce  sentinţa civilă nr. 2750/2016 a Judecătoriei Călăraşi  a consfinţit acordul de mediere  încheiat între reclamant şi pârât la data de 23.11.2016 privind modalitatea de  menţinerea a legăturilor  reclamantului cu minora MAŞ) își păstrează competența, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțată în acest stat membru înainte de mutarea copilului,  în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obișnuit în statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului”

Aceasta deoarece,  astfel cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei,  minora s-a mutat în Spania împreună cu pârâta în anul 2016, de la data mutării şi dobândirii de către minoră a unei noi reşedinţe obişnuite în Spania  au trecut mai mult de 3 luni.

 În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 20 din Regulamentul nr. 2201/2003 în care se arată că”  în caz de urgență, dispozițiile prezentului regulament nu împiedică instanțele unui stat membru să ia măsuri provizorii sau asiguratorii privind persoanele sau bunurile prezente în acest stat, prevăzute de legislația acestui stat membru chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr-un alt stat membru este competentă pentru soluționarea cauzei pe fond”, instanţa reține că dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză având în vedere că potrivit prevederilor art.20 din Regulament urgenţa  se analizează raportându-se la situaţia în care se găseşte copilul  şi imposibilitatea practică de a formula cererea privind răspunderea părintească  în faţa instanţei competente să soluţioneze cauza pe fond, iar reclamantul nu a dovedit imposibilitatea practică de a formula această cererea instanei de la locul reşedinţei obişnuite a minorei,

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului cu privire la aplicarea în cauză a prevederilor art.1079 pct. 5 C procedură civilă şi art.1081 alin.2 pct.1 C procedură civilă, instanţa reţine că  prevederile art.1079 pct.5 C procedură civilă nu este aplicabil în cauză, acesta reglementând competenţa instanţelor române să judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal referitoare la desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei, precum şi alte litigii între soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile situate în străinătate, dacă la data introducerii cererii ambii soţi domiciliază în România şi unul dintre ei este cetăţean român sau apatrid.”, or în cauză nu este vorba de un litigiu dintre soţi, părţile fiind despărţite din anul 2011.

În privinţa  prevederilor art.1081 alin.2 pct.1 c procedură civilă ce reglementează competenţa preferenţială a instanţelor române, instanţa reţine că aceasta este aplicabilă sub rezerva respectării dispoziţiilor art.1065 Cod pr.civilă. potrivit cărora dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Având în vedere considerentele  ce preced şi faptul că  aşa cum s-a reţinut anterior, reşedinţa obişnuită a minorei în sensul regulamentului nr.2201/2003 este în Spania, instanţa, raport la prevederile art.8 şi 17 din  Regulamentul nr.2201/2003, va admite excepţia de necompetenţă generală a instanţei , excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Pe cale de consecinţă, va respinge cererea formulată de reclamantul MB  în contradictoriu cu pârâta ŞAM ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Domenii speta

Spete similare