Drept civil - pretenţii

DREPT CIVIL

PRETENŢII

SENTINŢA CIVILĂ NR. 878/19.04.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2019, sub numărul de dosar 78/202/2019, reclamanta SJU... a chemat în judecată pârâții AAN şi TI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 2449,93 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a persoanei vătămate S M și a dobânzii legale aferente de la data de 21.08.2017, data externării persoanei vătămate, și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat, în esență, că, prin ordonanța nr. 2098/P/2013 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași în data de 04.12.2018, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală privind infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 1357 C.civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. 1 lit. g) C.proc.pen.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei TI. În ceea ce privește proba cu înscrisuri, reclamanta a atașat în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul nota de calcul din 17.08.2017 (fila 7), adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași (fila 8), referatul cu propunere de clasare (filele 9-11) și ordonanța de clasare din data de 29.11/2018 (filele 12-14).

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 29 alin. 1 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Deși legal citați, pârâții A A N şi T I nu au formulat întâmpinare.

În ședința publică din data de 15.03.2019, instanța, în temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 C.proc.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării pricinii. La același termen de judecată, instanța a dispus suplimentarea probatoriului cu interogatoriul pârâtului AAN și cu emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, în vederea atașării copiei dosarului penal nr. 2098/P/2017, acesta regăsindu-se atașat la dosarul cauzei (filele 54-130).

La termenul de judecată din data de 19.04.2019, reclamanta a precizat că solicită obligarea în solidar a pârâților la plata debitului principal.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele considerente:

În fapt, prin ordonanța nr. 2098/P/2017 din data de 29.11.2018 (filele 22-23), Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus clasarea cauzei penale privind infracțiunea de lovire sau alte violențe pentru care au fost cercetați pârâții AAN și TI, întrucât persoana vătămată, S M, și-a retras plângerea formulată împotriva pârâților.

Astfel cum rezultă din nota de calcul întocmită în baza fișei de observații nr. 13700 (fila 7), reclamanta a prestat persoanei vătămate SM servicii de îngrijire medicală în valoare de 2449,93 lei în perioada 17.08.2017-21.08.2017 pentru recuperarea în urma unui traumatism acut deschis cu plagă contuza vertex, unei fracturi a piramidei nazale și a unei contuzii toracice, cauzate în urma unei agresiuni.

Conform adresei nr. 2098/P/2017 din data de 04.12.2018 (fila 18), Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a comunicat soluția reclamantei prin același document reținându-se că persoana vătămată SM a fost internată în unitatea reclamantei în perioada 17-21.08.2017.

În drept, instanța reține aplicabilitatea art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în conformitate cu care „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.

Potrivit Deciziei nr. 22/2017 pronunțată în recurs în interesul legii și obligatorie conform art. 517 alin. 4 C.proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților. În interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților”. Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei invocate, acțiunea furnizorului de servicii medicale împotriva celui care a adus prejudicii sănătății persoanei care a beneficiat de tratament reprezintă o aplicație particulară a răspunderii civile delictuale în privința prejudiciului corporal constând în vătămarea integrității corporale sau a sănătății persoanei vătămate. În cadrul acestui litigiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia menționată, „subiect activ al raportului juridic obligațional este furnizorul de servicii medicale, care are un drept de acțiune directă pentru recuperarea acestor cheltuieli, iar subiect pasiv este persoana care, prin fapta sa, a adus atingere sănătății altuia (sau, după caz, persoana care, prin fapta sa culpabilă, și-a adus atingere propriei sănătăți)”.

Prin urmare, instanța reține că unitatea sanitară își poate exercita dreptul prevăzut de art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 numai în condițiile prevăzute de legea civilă pentru acțiunea în răspunderea civilă delictuală.

Potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 C.civ., cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta legea sau obiceiul locului și de a nu aduce atingere, prin conduita sa, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane răspunde pentru toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă.

Din aceste dispoziții legale rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesară dovedirea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția autorului faptei ilicite, existența prejudiciului, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește prima condiție, instanța reține că prin faptă ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.

În prezenta pricină, fapta ilicită este reprezentată de agresarea fizică a persoanei vătămate SM de către pârâții AAN și TI, care, în data de 16.08.2017, în jurul orei 2030, au lovit persoana vătămată, trântindu-l la pământ de mai multe ori, pe fondul unui conflict spontan cauzat de faptul că persoana vătămată a aplicat o lovitură cu palma minorului AAO fiul pârâtului AAN. Cu toate că această situație de fapt este expusă în ordonanța de clasare din data de 29.11.2018, emisă în dosarul penal nr. 2098/P/2017 (filele 11-12), în cadrul căruia pârâții au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen., constatările procurorului nu sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, acesta fiind un atribut exclusiv al hotărârii judecătorești definitive, pronunțate de o instanță de judecată. Această concluzie rezultă și din interpretarea per a contrario a art. 28 alin. 1 C.proc.pen., care reglementează efectele hotărârii penale în procesul civil. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 27 alin. 2 teza a doua C.proc.pen., care prevăd că „probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile”, instanța se va raporta probele administrate în dosarul penal nr. 2098/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași pentru a analiza îndeplinirea primei condiții a angajării răspunderii civile delictuale. 

Astfel, instanța constată că a fost dovedită existența faptei ilicite săvârșite de pârâții A AN și TI împotriva persoanei vătămate SM prin coroborarea declarației persoanei vătămate SM (filele 18-19 d.u.p.) cu declarațiile martorilor MAF (filele 32-33 d.u.p.) și TCM (filele 35-38 d.u.p.), audiați în cursul urmăririi penale, din care rezultă că persoana vătămată SM a lovit cu palma pe fiul pârâtului AAN, motiv pentru care acesta din urmă l-a lovit la rândul său pe SM cu pumnii și picioarele, iar TI i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu un băț în zona spatelui. De altfel, instanța reține că existența faptei ilicite astfel descrise nu a fost contestată de pârâți nici pe calea întâmpinării, nici prin intermediul interogatoriului, aceștia nefiind prezenți la termenul pentru care au fost legal citați în vederea administrării acestei probe. Prin urmare, în temeiul art. 358 C.proc.civ., instanța apreciază atitudinea procesuală a pârâților ca pe un început de dovadă, care completează materialul probator administrat în cauză în sensul de a aprecia dovedită îndeplinirea primei condiții a răspunderii civile delictuale.

Cu privire la cea de-a doua condiție, prin vinovăție se înțelege atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și prejudiciabile față de fapta respectivă și față de urmările acesteia. Vinovăția este privită în literatura de specialitate ca un proces de conștiință compus din doi factori - un proces intelectiv și un proces volitiv. Procesul intelectiv constă în reprezentarea, în conștiința omului, a semnificației sociale a faptei sale și în prevederea sau, cel puțin, posibilitatea de prevedere a urmărilor acelei fapte, pe care o săvârșește în acel moment sau pe care urmează să o săvârșească. Procesul volitiv este acela în care are loc deliberarea, fără constrângeri, asupra faptelor și asupra motivelor care pot determina luarea hotărârii de a adopta sau nu o anumită conduită.

În ceea ce privește formele vinovăției, art. 16 alin. 2 și 3 C.civ. reglementează intenția sau dolul, direct sau indirect, culpa și culpa gravă.

Cu toate că ordonanța de clasare nu este înzestrată cu autoritate de lucru judecat nici în privința vinovăției pârâților, instanța reține că ansamblul materialului probator, completat de începutul de dovadă reprezentat de lipsa ambilor pârâți la termenul fixat pentru administrarea interogatoriului, conform art. 358 C.proc.civ., este în măsură să dovedească faptul că atât pârâtul AAN cât și pârâta TI au acționat pe fondul conflictului spontan ivit între părți, cu intenția de a cauza o suferință fizică persoanei vătămate SM, prevăzând și urmărind rezultatul produs.

Cea de a treia condiție a răspunderii civile delictuale este reprezentată de producerea unui prejudiciu cert, personal și direct, rezultat din atingerea unui drept sau, cel puțin, a unui interes legitim. Prejudiciile produse ca urmare a unei fapte ilicite pot fi materiale, atunci când constau în diminuarea valorii activelor patrimoniale ale victimei, sau morale, atunci când se concretizează în orice atingere a vreunuia dintre atributele personalității umane.

Instanța reține că, în cauză, prejudiciul cauzat de către pârâții AAN și TI persoanei vătămate S M s-a concretizat în atingerea integrității corporale și a sănătății victimei, căreia i-au fost pricinuite leziuni traumatice a căror gravitate a fost estimată la 17-18 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 3062/A2/427 din 19.09.2017 (filele 39-41 d.u.p.). Prin urmare, instanța apreciază dovedită existența prejudiciului material suferit de victima directă a faptei ilicite, aspect necontestat de pârâți în cadrul prezentului litigiu.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite ale pârâților și prejudiciul material cauzat victimei, instanța apreciază că aceasta este dovedită în întregime de ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultând chiar din materialitatea faptelor de lovire pentru care pârâții au fost cercetați penal în dosarul nr. ...P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că în cauză a fost dovedită întrunirea condițiilor pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâților ....

Cu toate acestea, pentru ca acțiunea directă promovată de reclamanta în temeiul art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 să fie admisibilă, este necesară dovedirea de către aceasta a prejudiciului suferit în propriul patrimoniu ca urmare a faptei ilicite a pârâților. Instanța reține că reclamanta a făcut, conform art. 249 C.proc.civ., proba că a suferit un astfel de prejudiciu prin internarea în unitatea sa și acordarea de tratament și îngrijire medicală persoanei vătămate în perioada 17.08.2017-21.08.2017, serviciile prestate având o valoare patrimonială de 2449,93 lei, conform notei de calcul din 17.08.2017 (fila 17). În legătură cu condiția punerii în întârziere a debitorului delictual, instanța reține că, potrivit art. 1523 alin 2 lit. e) C.civ., acesta se află de drept în întârziere atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Cât privește modalitatea în care pârâții vor fi executa această obligație, instanța reține aplicabilitatea art. 1382 C.civ., conform căruia „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat”.

Prin urmare, instanța va admite capătul principal de cerere și va dispune obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 2449,93 lei, cu titlul de cheltuieli de spitalizare.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâților la suportarea dobânzii legale penalizatoare, instanța reține că, potrivit art. 1535 alin. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu, în acest caz debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Ținând cont că obligația pârâților față de reclamantă este una legală, născută în baza art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, rezultă că este exclusă incidența vreunei clauze penale prestabilite, astfel încât devin aplicabile dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită „dobândă penalizatoare”.

În lumina art. 3 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 13/2011, în raporturile dintre profesioniști și civili, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale, dobânda de referință a Băncii Naționale a României reprezentând rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

Având în vedere că textul art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu reglementează nici un termen de grație, rezultă că obligația de restituire a sumelor de bani se naște în patrimoniul debitorului delictual pe măsura efectuării cheltuielilor de către furnizorul de servicii medicale, moment care este reprezentat, cel mai târziu, de data externării pacientului supus tratamentului. Așadar, față de neexecutarea la timp a obligației de restituire a cheltuielilor de spitalizare, pârâții datorează reclamantei penalități de întârziere calculate asupra cheltuielilor de spitalizare, începând cu data externării pacientului, respectiv 21.08.2017, conform notei de calcul din 17.08.2017 (fila 17).

Prin urmare, instanța va admite și capătul de cerere privind dobânda legală penalizatoare și va obliga pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculate potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 prin raportare la suma de 2449,93 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare, începând cu data de 21.08.2017, data externării persoanei vătămate, și până la data plății efective a cheltuielilor de spitalizare.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții și îi va obliga pe aceștia din urmă la plata către reclamantă a sumei de 2449,93 lei, cu titlu de daune materiale, precum și a dobânzii legale penalizatoare calculate potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 prin raportare la suma de 2449,93 lei, începând cu data de 21.08.2017 și până la data plății efective a cheltuielilor de spitalizare.

Domenii speta

Spete similare