Legea 302/2004. Cerere având ca obiect recunoaşterea hotărârilor penale străine şi transferul într-un penitenciar din românia.

Decizie 216 din 16.11.2015


 Instanţa nu este competentă în situaţia în care a fost sesizată direct de către condamnat cu o cerere privind transferarea sa în România în vederea executării pedepsei aplicate printr-o hotărâre penală străină.

Prin sentinţa penală nr. 216/16 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1540/54/2015, Curtea de Apel Craiova a scos cauza de pe rol, ce are ca obiect cererea persoanei condamnate F.C.N. privind transferarea în România în vederea executării pedepsei aplicate printr-o hotărâre penală străină şi a înaintat-o Ministerului Justiţiei, spre competentă soluţionare.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:

La data de 23.06.2015, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău cererea, prin care persoana condamnată F.C.N. a solicitat recunoaşterea pe cale principală a hotărârii pronunţate de Tribunalul Roma din data de 29.11.2009, sentinţa nr. 21788/09 şi transferarea sa într-un penitenciar din România şi executarea restului de pedeapsă în ţară.

In cuprinsul cererii, petentul a arătat că prin Sentinţa penală nr. 21788/09 a Tribunalului Ordinar din Roma, definitivă prin Sentinţa nr. 7515/2011 a Curţii de Apel Roma, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 14 zile, pedeapsă a cărei executare a început pe teritoriul Italiei.

Motivat de faptul că familia sa este în România şi nu are nici o rudă în Italia, petentul a solicitat recunoaşterea hotărârii şi transferul său pe teritoriul statului român, în vederea executării restului de pedeapsă.

Prin sentinţa penală nr.1269 din data de 16.09.2015 pronunţată în dosarul  nr.7830/180/2015, Judecătoria Bacău a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

La data de 28 octombrie 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr.1540/54/2015.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Instanţa de judecată a fost investită cu cererea formulată de petentul-condamnat F.C.N., prin care solicită recunoaşterea unei hotărâri penale pronunţată de Italia şi transferul din penitenciarul din Italia, unde execută pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 14 zile închisoare într-un penitenciar din România.

Potrivit art. 131 alin. 1 lit. a din Legea 302/2004, în ceea ce priveşte hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale statelor terţe şi ordonanţele penale străine, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent să primească cererea statului emitent de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum şi cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România.

De asemenea, şi în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit art. 143 rap. la art. 152 din aceeaşi lege, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, are aceleaşi atribuţii, de primire a cererii persoanei condamnate în vederea transferării în România.

În atare situaţie, având în vedere că instanţa a fost sesizată direct de către condamnat privind transferarea sa în România în vederea executării pedepsei aplicate printr-o hotărâre penală străină şi nu de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care la rândul său trebuia să fie sesizat de către Ministerul Justiţiei, aşa cum prevede art. 153 din Legea 302/2004, Curtea a constatat că nu este competentă în soluţionarea cauzei, dispunând scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia către Ministerul Justiţiei.