Cerere de restituire taxă pe poluare. Aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar. Legalitatea cererii

Prin acţiunea înregistrată la nr…. din 09.04.2014  reclamantul DF a solicitat instanţei in contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman restituirea sumei de 3483,61 lei  achitata cu chitanţa seria TS3A nr. 6796372 din data de 04.03.2008 incasata cu titlul de taxa de prima înmatriculare, cu dobânda fiscala si actualizata cu inflaţia de Ia data plaţii (04.03.2008) si pana la data achitării efective.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, actul administrativ a cărui anulare o solicită este unul nelegal, întrucât încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate faţă de dreptul intern după data aderării la UE-01.01.2007.

A susţinut reclamantul că, înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă din nou taxării cu acelaşi gen de taxă, încălcându-se principiul evitării dublei impuneri.

 Nefiind în ipoteza unei „prime înmatriculări” a autoturismului, ci în ipoteza „înmatriculării subsecvente în România”, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile articolului 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 50/2008, ci dispoziţiile articolului 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.

A învederat reclamantul că, prevederile art. 214/1 -214/3 Cod fiscal roman au fost deja declarate de instanţele româneşti ca fiind neconforme cu dispoziţiile art.90 din Tratatul UE si taxa de poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeană si reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

Art 90 par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naţionale similare"; scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor.

Jurisprudenta Curţii europene este in acelaşi sens: hotărârea CJE in cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre ; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate şi cele similare autohtone.

In cauză sunt aplicabile in mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar, care au prioritate faţă de dreptul naţional, fapt ce rezulta din art.148 din Constituţia României conf cu care "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originare ale Comunităţii, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în ţara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România după aducerea acestora aici,se apreciază că, exista o diferenţă de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal şi contravine dispoziţiilor menţionate din Tratatul CEE si se încalcă principiul libertăţii circulaţiei maturilor prin dezavantajarea, direct sau indirect, maşinilor din celelalte tari membre UE, in competiţia cu produsele similare autohtone.

 De asemenea reclamantul a făcut trimitere la hotărârile  CJE în cauzele Michel Humblot, Tatu 2011, Weigel 2004.

Cu privire la regulile privind rambursarea  sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susţinut reclamantul că, potrivit jurisprudenţei Curţii, sunt regulile naţionale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenţei (pentru cererile de rambursare bazate pe  încălcarea dreptului european  nu pot fi instituite condiţii mai puţin favorabile decât pentru cererile similare, bazate pe încălcarea dreptului naţional) şi principiul efectivităţii (regulile naţionale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practica imposibilă exerciţiului drepturilor conferite de dreptul european – afacerea C-228/96, Aprilie, în Culegere 1998, p. I – 7141, par. 18).

S-a mai arătat de către reclamant  că, legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, în timp ce Curtea de Justiţie a U. E., recunoaşte contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent şi indiferent de orice contestaţie asupra actului administrativ, prin care a fost stabilită această taxă.

În privinţa termenului în care contribuabilii pot să-şi exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare reclamantul a menţionat că, trebuie să fie unul rezonabil şi întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naţionale cu dreptul european; cel mai adesea, această incompatibilitate este constatată printr-o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curţii.

In cauza, taxa a fost perceputa pentru inmatricularea in România a unui autoturism marca VOLKSWAGEN, tipul PASSAT, nr. identificare WVWZZZ3CZ6P068290, an fabricaţie 2005, data primei înmatriculări 23.09.2005.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.1 şi următoarele din Legea nr.554/2004, art.16, 148 din Constituţia României , art.25,28,3 alin.3 , Directiva 92/12, 90/CE, art.117 Cod proc.fiscală.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus înscrisuri.

La data de 29.04.2014, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat  excepţia prescrierii dreptului la restituirea sumei de 3.483,61 lei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii formulata de către reclamant.

În motivarea excepţiei a arătat că:

Potrivit art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala „ Dreptul contribuabililor  de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire."

Prin urmare, dreptul contribuabilului DF de a cere restituirea sumei de 3.483,61 lei achitata cu titlu de taxa de prima inmatriculare s-a prescris la data de 01 ianuarie 2014.

 Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, pentru următoarele considerente:

Posibilitatea restituirii acestei taxei speciale a fost reglementata succesiv prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu.

In speţa, reclamantul solicita restituirea in integralitate a taxei , fapt neprecizat de nici un act normativ in vigoare.

Potrivit art. 4 alin (2) din acelaşi act normativ, „ Odată cu înmatricularea, înregistrarea, autorizarea provizorie sau pentru probe, autoritatea competentă eliberează solicitantului certificatul de înmatriculare de înregistrare, autorizaţia de circulaţie provizorie ori pentru probe, după caz, împreună cu plăcuţele cu numărul de înmatriculare, de înregistrare, provizoriu ori pentru probe aferent, după caz."

Art. 7 alin (1) lit. a) - n) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 prevede documentele în baza cărora se efectuează înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară; lit. j) a articolului suscitat prevede: începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii."

Prin urmare, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule face parte din documentele obligatorii în baza cărora se efectuează înmatricularea de către serviciile publice comunitare regim nise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Art. 2141 din Codul fiscal se referea doar la nivelul taxei speciale şi nu la raporturile juridice de drept administrativ existente între părţi: autoritatea publică emitentă a certificatului de înmatriculare, pentru cărui eliberare se percepe taxa solicitată de intimatul reclamant, pe de o parte, şi proprietarul autoturismului înmatriculat, pe de altă parte.

Potrivit art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule se plăteşte de orice persoană fizică sau juridică, care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.

Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunţat caracter de taxă pe poluare, introdusă în România începând cu data de 1 ianuarie 2007 este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului.

Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României şi a fost considerată o alternativă de tranziţie, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre, România a renunţat la actele normative care restricţionau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea vehiculelor non-euro şi Euro 1, iar de la 1.01.2002 şi a celor cu Euro 2).

 Absenţa unor instrumente economice care să includă în preţ şi costurile sociale (costurile generate de poluarea aerului şi cea sonoră, costurile provocate de accidente, costurile care apar datorită timpului pierdut în blocările de trafic etc.) duce subevaluarea unor bunuri şi transmite semnale şi stimulente eronate, conducând la folosirea ineficientă risipirea resurselor.

 Nu se poate vorbi în cauză de încălcarea principiului discriminării produselor importate faţă de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naţionale, taxa pentru autoturismele noi, care se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeaşi, indiferent de provenienţa lor, respectiv din producţia internă, import sau din achiziţii intracomunitare.

 Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care  se aplică în mod direct sau indirect produselor naţionale similare.

In drept, au fost invocate  prevederile art. 205 din Codul de procedura.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţiei Fondului de Mediu, pentru ca, în situaţia în care s-ar admite cererea reclamantului, să fie obligat alături de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman- Serviciului Fiscal Municipal Roşiorii de Vede  la executarea hotărârii,invocând prevederile art.1 şi 8 din OUG nr.50/2008.

Conform art.74 alin.2 Cod proc.civ. cerere de chemare în garanţie formulată de pârâtă a fost admisă în principiu,dispunându-se conceptarea şi citarea în cauză a Administraţiei Fondului de Mediu în calitate de chemat în garanţie.

Analizând cu prioritate, potrivit art.248 Cod proc.civ., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului invocată de pârâtă se constată a fi întemeiată reţinându-se că:

La data de 12.12.2007, reclamantul DF a achiziţionat autoturismul marca VOLKSWAGEN, nr. identificare WVWZZZ3CZ6P068290, an fabricaţie 2005, data primei înmatriculări 23.09.2005.

În vederea efectuării înmatriculării acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare în sumă de 3483,61 lei conform chitanţei seria TS3A , nr. 6796372 din data de 04.03.2008-fila 9 dosar.

Potrivit art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala „ Dreptul contribuabililor  de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire."

Cum, taxa a cărei restituire se solicită în cauză a fost plătită de reclamant la data de 04.03.2008, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la 01.01.2009 şi s-a împlinit la 01.01.2014,  cererea de chemare în judecată fiind  introdusă ulterior acestei date, respectiv, la data de 09.04.2014.

Găsind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă se va respinge ca  fără obiect, iar  fondul cauzei nu va mai fi analizat.

Domenii speta

Spete similare