Ultrajul (art.257 ncp)

Sentinţă penală 905 din 02.07.2019


SENTINŢA PENALĂ NR.

Şedinţa publică din data de 2019

Completul compus din

PREŞEDINTE: 

GREFIER:

Constată că prin rechizitoriul din data de 18.01.2019 emis în dosarul nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria O., înregistrat la Judecătoria O. la data de 18.01.2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului … pentru săvârşirea infracţiunilor de refuzul  conducătorului  unui  vehicul  pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere  de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul penal, ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 din Codul penal (2 acte materiale, în dauna persoanei vătămate …), ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 206, alin. 1 din Codul penal (în dauna persoanei vătămate …), ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 193, alin. 1 din Codul penal (în dauna persoanei vătămate …), toate cu aplicarea art. 38, alin. 1 din Codul penal.

În fapt, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului … că, la data de 22.12.2018, ora 22:50, a fost depistat în trafic de organele de poliție conducând autoturismul Hyundai, cu nr. …, pe DN 76 in loc. S., jud. Bihor, iar, la solicitarea acestora, a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest și, de asemenea, a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei; la data de 22.12.2018, aproximativ în jurul orelor 23.00, a lovit-o pe persoana vătămată …, inspector de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 174 dos.u.p.), în gamba piciorului drept cu piciorul; la aceeaşi dată, în timp ce se afla în autospeciala Poliţiei, fiind condus la S.M.L. Bihor, pentru prelevare de probe biologice, a lovit-o cu piciorul în zona feţei pe persoana vătămată …, inspector de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, apoi în zona umărului; la aceeaşi dată, în timp ce se afla în autospeciala Poliţiei, fiind condus la S.M.L. Bihor, pentru prelevare de probe biologice, a muşcat-o pe persoana vătămată …, subofiţer operativ principal în cadrul I.J.J. Bihor, având gradul de plutonier major, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 174 dos.u.p.), de mâna stângă;  la data de 22/23.12.2018, în timp ce se afla la sediul SPR Bihor, a adresat persoanei vătămate …, inspector de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,  amenințări cu acte de violenţă, spunându-i acesteia că „să stau liniștit că o să mă caute şi o să îmi caute şi familia”, „las ca aflu unde stai tu cu familia ta”, provocându-i o puternică stare de temere, atât pentru persoana acestuia, cât şi pentru familia sa.

Prin încheierea nr. …  judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză. 

După începerea judecăţii inculpatul … a solicitat aplicarea procedurii judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, declarând că recunoaşte învinuirea adusă. 

În şedinţa publică din 21.06.2019, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanţa a admis cererea inculpatului …  de judecare conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declaraţia inculpatului de recunoaştere a învinuirii, instanţa reţine în fapt următoarele:

1. La data de 22.12.2018, ora  22:50, inculpatul … a condus autoturismul Hyundai cu nr. …, pe DN 76 in loc. S., jud. Bihor, iar, la solicitarea organelor de poliție, a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest și, de asemenea, a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 2. În data de 22.12.2018, aproximativ în jurul orelor 22:50, echipajul format din persoana vătămată …, subofiţer operativ principal în cadrul IJJ Bihor, având gradul de plutonier major, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 174 dos.u.p.) şi lucrătorul de poliţie …, l-a depistat în trafic pe inculpatul …, după ce anterior acesta a fost dat în consemn că se află sub influenţa băuturilor alcoolice la volanului unui autoturism, în localitatea S..

Inculpatul rula cu maşina spre localitatea S., dinspre Municipiul O.. Au fost puse în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, dar acesta nu a oprit, ci şi-a continuat deplasarea în zig-zag pe DN76. A ajuns în dreptul unui semafor, ce avea culoarea roşie pentru maşini şi a fost forţat să oprească, din cauza deplasării celorlalte vehicule. Se afla pe banda 1, iar şoferul autospecialei de poliţie, martorul … a oprit autospeciala de poliţie în faţa maşinii lui. Persoana vătămată … s-a deplasat la maşina inculpatului şi i-a solicitat să coboare şi să prezinte documentele de identitate şi actele autoturismului. Persoana vătămată a tras de uşă, a deschis portiera, moment în care a observat că trosneşte îmbinarea şi partea stângă faţă este frecată de un corp. Inculpatul a coborât din maşină, având o atitudine sfidătoare şi le-a înmânat permisul de conducere şi talonul. Imediat, după câteva minute, a început să devină recalcitrant, adresând injurii şi cuvinte obscene. Martorul … a solicitat prin staţie, aproximativ la orele 23:30, intervenţia unui echipaj al poliţiei rutiere, cu un etilotest, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică. Inculpatul a încercat să îl lovească pe martorul … cu capul, dar persoana vătămată … a observat acest aspect şi l-a imobilizat, prinzându-l cu braţele, punându-l la pământ cu faţa în jos, cu mâinile la spate şi l-a încătuşat. În tot acest timp inculpatul a fost foarte agitat şi a opus rezistenţă, dând permanent din picioare şi scuipând. În acel moment persoana vătămată ... l-a înregistrat cu telefonul mobil, înregistrare depusă la dosarul de urmărire penală. Inculpatul s-a ridicat, având cătuşele la mâini şi a luat-o la fugă de-a lungul şoselei. Persoana vătămată … s-a pornit după el, poziţionându-se pe banda a doua, astfel încât să fie observaţi de şoferi, să nu fie loviţi cu maşinile. Prin fapta sa, inculpatul a pus în pericol siguraţa circulaţiei, precum şi viaţa şi integtitatea corporală, atât a sa, cât şi a jandarmului. Inculpatul s-a împiedicat de o bordură de pe partea dreaptă şi a căzut cu faţa la pământ.

Jandarmul l-a ridicat şi l-a condus înapoi la autospecială, unde, între timp, la faţa locului, în localitatea S., sosise echipajul poliţiei rutiere solicitat, format din lucrătorii de poliţie …, inspector de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 175 dos.u.p.) şi …, din cadrul I.P.J. Bihor, dirijaţi de ofiţerul de serviciu, iar, potrivit informării acestuia din urmă, inculpatul ar fi fost implicat şi întru-un eveniment rutier. Inculpatul se afla încătuşat, în poziţia şezut pe spaţiul verde, lângă partea carosabilă şi părea liniştit. Persoana vătămată … s-a legitimat, i-a cerut să se prezinte. Inculpatul i-a comunicat un nume fictiv, iar persoana vătămată a observat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Persoana vătămată … l-a întrebat dacă este de acord să îl ridice de jos, inculpatul a acceptat şi a fost ridicat, precum şi dacă este de acord să sufle în aparatul etilotest. Inculpatul a fost de acord şi cu acest aspect, a suflat râzând în aparat, timp de aproximativ 2 secunde, care nu a fost suficient. Martorul …, care ţinea aparatul, i-a explicat că ar trebui să sufle aproximativ 7-8 secunde, pentru valabilitatea probei. În acest timp, persoana vătămată … a intenţionat să se deplaseze la maşina de poliţie, pentru a lua imprimanta necesară aparatului etilotest, dar în acel moment inculpatul, care fusese ajutat să se ridice între timp, a scuipat-o şi a lovit-o în gamba piciorului drept cu piciorul.

În continuare cei 2 lucrători de poliţie care formau echipajul poliţiei rutiere, precum şi persoana vătămată … şi poliţistul …, l-au urcat pe inculpat cu greu în maşina de poliţie, în vederea conducerii la Serviciul de Medicină Legală din O., spre a-i fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât acesta a încercat în permanenţă să lovească organele de poliţie cu picioarele, a adresat injurii acestora şi i-a scuipat, manifestând o totală lipsă de respect faţă de organele statului. Momentul urcării în maşina de poliţie a fost înregistrat cu telefonul mobil de către persoana vătămată …, înregistrare depusă la dosarul cauzei. Inculpatul a fost urcat pe bancheta din spate, cu picioarele înspre mijloc, în aşa fel încât să nu poată lovi conducătorul autoturismului, pe martorul …, în autospeciala MAI 34589. Persoana vătămată … s-a aşezat pe scaunul din dreapta faţă, iar persoana vătămată … a ocupat locul din dreapta inculpatului, pe bancheta din spate. Pe Str. Nufărului din O., în apropierea străzii Nojoridului, inculpatul, fără a fi provocat în vreun fel, l-a lovit cu piciorul în zona feţei pe insp. pr. …, care privea în faţă şi care a fost surprins de lovitură şi de atitudinea acestuia, după care suspectul … l-a mai lovit încă o dată pe insp.pr. … în zona umărului. Persoana vătămată … a reuşit să îl imobilizeze, cu ajutorul persoanei vătămate …, astfel numitul … a prins pe inculpat cu mâna dreaptă de picioare, aducându-le peste scaunul din faţă, în braţele lui, iar cu mâna stângă l-a prins de zona bărbiei, ocazie cu care a fost muşcat de acesta de mâna stângă. Inculpatul a lovit în continuare cu picioarele plafonul maşinii, după cum se observă din planşele foto ataşate la dosarul de urmărire penală, efectuate în autospeciala de poliţie (f. 51-54 dos.u.p.).

În urma loviturilor aplicate, persoana vătămată insp. pr. de poliție … a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale (f. 481-49 dos.u.p.).

La sediul SPR Bihor, inculpatul a adresat persoanei vătămate … amenințări cu acte de violenţă, spunându-i acesteia că „să stau liniștit că o să mă caute şi o să îmi caute şi familia”, „las ca aflu unde stai tu cu familia ta”, provocându-i o puternică stare de temere, atât pentru persoana acestuia, cât şi pentru familia sa.

Fiind audiat în calitate de suspect şi de inculpat, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu şi a apărătorului ales, după ce anterior i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, fiind încheiate procese verbale, în acest sens, la datele de 23.12.2018, 07.01.2019 şi de 08.01.2019, … a refuzat iniţial să dea declaraţii, iar, ulterior, după extinderea urmăririi penale, a declarat că a lovit-o o singură dată cu piciorul pe persoana vătămată …, fără intenţie, întrucât a avut un atac de panică. Nu a muşcat-o de mână pe persoana vătămată …, dar a refuzat prelevarea de probe biologice  (f. 391-48 dos.u.p.).

Inculpatul a declarat faptul că i-au fost adresate injurii, au fost exercitate acte de violenţă asupra sa de către cele două persoane vătămate, prin care i-au fost produse leziuni la nivelul feţei (nas spart, leziuni la nivelul frunţii şi al tâmplei stângi), precum şi la nivelul coastelor în partea stângă şi că a fost scuipat de persoanele vătămate după ce a fost imobilizat la pământ. A refuzat să răspundă la întrebarea procurorului privind motivele neaducerii la cunoştinţa organelor de urmărire penală, timp de 2 săptămâni, a acestui fapt.

Din declaraţia martorului … din data de 08.01.2019 reiese faptul că inculpatul nu i-a spus în niciun moment că a fost lovit, bruscat, înjurat sau scuipat de vreun poliţist sau jandarm în acea noapte şi că a acuzat dureri doar la nivelul mâinilor, din cauza cătuşelor. De asemenea, a menţionat faptul că în prezenţa lui la sediul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Bihor, când procurorul care ancheta cazul l-a întrebat dacă este de acord să meargă la Serviciul de Medicină Legală, pentru a fi examinat, iar el a refuzat acest lucru.

Mai mult, din procesul verbal încheiat de procurorul de caz la data de 23.12.2018, semnat şi de către suspectul (la acel moment procesual) …, reiese faptul că acesta nu şi-a dat consimţământul pentru a fi examinat fizic de către experţi din cadrul S.M.L. Bihor (f. 78 dos.u.p.).

Inculpatul nu a formulat plângere penală împotriva vreunei persoane pentru presupusele lovituri sau injurii aduse acestuia de către vreuna dintre persoanele vătămate … şi … în noaptea de 22/23.12.2018 şi nu le-a adus la cunoştinţa procurorului, cu ocazia declaraţiei date în calitate de suspect din 23.12.2018, de inculpat din data de 23.12.2018, în ambele cazuri refuzând să dea orice fel de declaraţie, nici în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei O., cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă din data de 23.12.2018, când iarăşi a refuzat să dea declaraţii, nici cu ocazia judecării contestaţiei formulate împotriva încheierii de dispunere a arestării preventive, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, nici cu ocazia judecării, la data de 05.01.2019, a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria O., în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei O., când, de asemenea, a refuzat să dea declaraţii, în toate aceste cazuri fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, la data de 23.12.2018 şi de apărător ales, începând cu data de 24.01.2018.

După ce din data de 22/23.12.2018 inculpatul a refuzat constant să dea orice fel de declaraţii, iar în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei O. a declarat la data de 23.12.2018 că nu-şi aminteşte cu exactitate evenimentul petrecut în seara anterioară, după 2 săptămâni, cu ocazia audierii sale în calitate de suspect, la data de 08.01.2019, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a prezentat o proprie versiune a evenimentelor şi, revenindu-i în totalitate memoria, a declarat în detaliu: „în timp ce discutam cu unul dintre poliţişti, cel de al doilea a venit pe la spate, m-a încătuşat m-a trântit la pământ, moment în care mi-am pierdut cumpătul şi i-am adresat nişte jigniri..... unul dintre aceştia a zis că o să mă facă vedetă şi o să mă dea pe la televizor, moment în care am reacţionat din nou prin injurii. .... am fost provocat înainte de a se face această filmare.... În drum spre spital am mai avut nişte schimburi cu domnul …, sau cine a fost pe bancheta din spate, nu-i ştiu exact. Acelei persoane i-am spus că mi se pare ilegal să fiu dus cu forţa încătuşat să mi se preleve probe, încă apreciem că fiind parcat sunt îndreptăţit să spun asta. Am ridicat amândoi tonul unul la celălalt, în drum el şi-a pierdut cumpătul şi m-a lovit. În acel moment, am avut un atac de panică şi m-am zbătut, dând din picioare în maşină. Cred, sau cu certitudine, în acel moment a fost lovit domnul din faţă. .... Este probabil ca atunci când m-am zbătut, după ce am fost agresat, să-l fi lovit pe …, fapt pe care de asemenea îl regret”, (nedorind să răspundă la niciun fel de întrebare adresată acestuia) invocând dintr-o dată, după 2 săptămâni de la comiterea faptelor, timp în care s-a aflat de 5 ori în faţa unui procuror şi de 3 ori în faţa unui judecător, că nu a ştiut ce face, acţionând fără intenţie.

Inculpatul şi apărătorul său nu au acceptat formularea niciunei întrebări din partea procurorului, procurorul de caz apreciind că este o declaraţie memorată.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sacina sa şi a solicitat să beneficieze de procedura privind recunoaşterea învinuirii.

Deşi inculpatul a recunoscut în cele din urmă, respectiv a recunoscut în faţa instanţei, cu ocazia începerii cercetării judecătoreşti, comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, apărarea a făcut referire la faptul că inculpatul ar fi fost provocat de către persoanele vătămate ca să reacţioneze violent, respectiv că agenţii de poliţie nu ar fi trebuit să transporte inculpatul la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice în condiţiile în care la momentul opririi sale în trafic inculpatul a refuzat acest lucru. Instanţa constată că nu este sesizată cu privire la actele exercitate de către persoanele vătămate ci cu privire la faptele penale comise de către inculpat. În acest context se constată că inculpatul a avut o atitudine sfidătoare faţă de organelle de poliţie, încă de la început, respectiv din momentul în care organele de poliţie au încercat să oprească inculpatul în trafic. Astfel, se reţine că, inculpatul rula cu maşina spre localitatea S., dinspre Municipiul O.. Au fost puse în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, dar acesta nu a oprit, ci şi-a continuat deplasarea în zig-zag pe DN76. A ajuns în dreptul unui semafor, ce avea culoarea roşie pentru maşini şi a fost forţat să oprească, din cauza deplasării celorlalte vehicule. Se afla pe banda 1, iar şoferul autospecialei de poliţie, martorul … a oprit autospeciala de poliţie în faţa maşinii lui. Persoana vătămată … s-a deplasat la maşina inculpatului şi i-a solicitat să coboare şi să prezinte documentele de identitate şi actele autoturismului. Persoana vătămată a tras de uşă, a deschis portiera, moment în care a observat că trosneşte îmbinarea şi partea stângă faţă este frecată de un corp. Inculpatul a coborât din maşină, având o atitudine sfidătoare şi le-a înmânat permisul de conducere şi talonul. Imediat, după câteva minute, a început să devină recalcitrant, adresând injurii şi cuvinte obscene. Inculpatul a încercat să îl lovească pe martorul … cu capul, dar persoana vătămată … a observat acest aspect şi l-a imobilizat, prinzându-l cu braţele, punându-l la pământ cu faţa în jos, cu mâinile la spate şi l-a încătuşat. În tot acest timp inculpatul a fost foarte agitat şi a opus rezistenţă, dând permanent din picioare şi scuipând. În acel moment persoana vătămată … l-a înregistrat cu telefonul mobil, înregistrare depusă la dosarul de urmărire penală. Inculpatul s-a ridicat, având cătuşele la mâini şi a luat-o la fugă de-a lungul şoselei. Persoana vătămată … s-a pornit după el, poziţionându-se pe banda a doua, astfel încât să fie observaţi de şoferi, să nu fie loviţi cu maşinile. Prin fapta sa, inculpatul a pus în pericol siguraţa circulaţiei, precum şi viaţa şi integtitatea corporală, atât a sa, cât şi a jandarmului. Inculpatul s-a împiedicat de o bordură de pe partea dreaptă şi a căzut cu faţa la pământ. Astfel rezultă că atitudinea recalcitrantă a inculpatului este anterioară comiterii infracţiunilor de ultraj. De asemenea instanţa constată că din înregistrarea la dosar rezultă cu certitudine atitudinea reclacitrantă şi agresivă a inculpatului, acesta adresând injurii la adresa ofiţerilor de poliţie şi dând cu piciorul cu intenţia de a-i lovi. Nu poate fi reproşată atitudinea ofiţerilor de poliţie care au dus inculpatul la SML Bihor, ocazie cu care inculpatul avea posibilitatea să aducă la cunoştinţa medicului legist dacă s-au exercitat acte de violenţă asupra sa, eventual de către agenţii de poliţie, inculpatul afirmând doar la câteva zile după incident că ar fi fost agresat însă acest aspect nu l-a reclamat oficial şi nici nu a depus dovezi în acest sens.

Starea de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă necontestate de către părţi:  proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 33-34 dos.u.p.);  declarația celor 2 persoane vătămate (f. 341-383 dos.u.p.); constatările preliminare emise de SML Bihor ( f. 39 dos.u.p.); declarațiile date în calitate de suspectul şi de inculpatul şi procesele verbale de aducere la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor procesuale (f. 391-48 dos.u.p.); raportul de expertiză medico-legală numărul 4903/II ia/313 din data de 23.12.2018 a persoanei vătămate … şi suplimentul la raportul de expertiză ( f. 481-49 dos.u.p.),  raportul de expertiză medico-legală numărul 37/II ia/2 din data de 03.01.2019 a persoanei vătămate … ( f. 491-492ddos.u.p.),  planșe fotografice ( f. 51-54 dos.u.p.); declarația martorilor …, f. 601-65, … ( f. 651-70 dos.u.p.); dovadă de predare compact disc ( f. 71, 74 dos.u.p.), procesul verbal de vizionare a imaginilor surprinse pe compact disc şi cd ( f. 72-73, 741-742dos.u.p.); acord de expertizare medico-legală a persoanei vătămate … ( f. 744 ddos.u.p.), procesul verbal de refuz de recoltare probe biologice ( f. 78-79 dos.u.p.);  procesul verbal de identificare ( f. 80 dos.u.p.); raport privind folosirea forţei pentru imobilizare şi încătuşare ( f. 81 dos.u.p.); fişa de cazier judiciar a inculpatului, din care reiese că nu se află la prima abatere de la legea penală ( f. 85 dos.u.p.); acte medicale emise persoanei vătămate … de către U.P.U. Bihor ( f. 101-106 dos.u.p.);  procesul verbal întocmit de SR, IPJ Bihor privind imposibilitatea punerii la dispoziţie a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video instalate în interiorul/exteriorul I.P.J. Bihor ( f. 131 dos.u.p.); adresele emise de IJJ Bihor şi de IPJ Bihor, privind funcţiile îndeplinite de persoanele vătămate ( f. 174-177 dos.u.p.), declaraţia inculpatului (f.74 dos.instanţă).

Luând în considerare toate probele administrate, instanţa apreciază că în prezenta cauză există probe certe de vinovăţie, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 23 alin. 11 Constituţie, art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.

În drept, fapta inculpatului …, care, la data de 22.12.2018, ora 22:50, a fost depistat în trafic de organele de poliție conducând autoturismul Hyundai, cu nr. …, pe DN 76 in loc. S., jud. Bihor, iar, la solicitarea acestora, a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest și, de asemenea, a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul  conducătorului  unui  vehicul  pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere  de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul penal.

Fapta inculpatului …, care la data de 22.12.2018, aproximativ în jurul orelor 23.00, a lovit-o pe persoana vătămată …, inspector de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 174), în gamba piciorului drept cu piciorul, iar în timp ce se afla în autospeciala Poliţiei, fiind condus la S.M.L. Bihor, pentru prelevare de probe biologice, a lovit-o cu piciorul în zona feţei pe persoana vătămată …, inspector de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, apoi în zona umărului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 din Codul penal (2 acte materiale).

Fapta inculpatului …, care la aceeaşi dată, în timp ce se afla în autospeciala Poliţiei, fiind condus la S.M.L. Bihor, pentru prelevare de probe biologice, a muşcat-o pe persoana vătămată …, subofiţer operativ principal în cadrul I.J.J. Bihor, având gradul de plutonier major, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (f. 174), de mâna stângă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 193, alin. 1 din Codul penal .

De asemenea fapta inculpatului …, care  la data de 22/23.12.2018, în timp ce se afla la sediul SPR Bihor, a adresat persoanei vătămate …, inspector de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,  amenințări cu acte de violenţă, spunându-i acesteia că „să stau liniștit că o să mă caute şi o să îmi caute şi familia”, „las ca aflu unde stai tu cu familia ta”, provocându-i o puternică stare de temere, atât pentru persoana acestuia, cât şi pentru familia sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de  ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, raportat la art. 206, alin. 1 din Codul penal .

Constatând vinovăţia inculpatului …, instanţa, în baza art. 337 Cod penal  cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru comiterea infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, la o pedeapsă de 9 luni închisoare, în baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.193 al.2 Cod penal cu aplic.art. 35 al.1 Cod penal şi art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (2 acte materiale în dauna persoanei vătămate …) la o pedeapsă de 9 luni închisoare, în baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.206 al.1 Cod penal cu aplic. art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj ) 2 acte materiale în dauna persoanei vătămate …) la o pedeapsă de 4 luni închisoare, iar în baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.193 al.1 Cod penal cu aplic. art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj ( în dauna persoanei vătămate …) la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Faptele fiind săvârşite în concurs, instanţa, în baza art. 38 al.1Cod penal, art.39 al.1 lit.b Cod penal va contopi pedepsele de mai sus,  va aplica pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul … urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni închisoare, în regim de detenţie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare, multitudinea faptelor comise de inculpat şi pericolul social concret al acestora, împrejurările în care au fost comise, perseverenţa infracţională a inculpatului, acesta săvârşind faptele în decurs de câteva minute în aceeaşi împrejurare, inculpatul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi în acest context prin activitatea sa de conducere a pus în pericol atât siguranţa sa cât şi siguranţa celorlalţi partiipanţi la trafic, prin fuga sa ulterioară pe drumul public punând în pericol şi viaţa jandarmilor, prin atitudinea sa a creat o stare de temere unei persoane şi a comis fapte de natură a aduce atingere integrităţii corporale a unor persoane aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, având o atitudine sfidătoare faţă de autorităţile statului, iar pe de altă parte s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi atitudinea de recunoaştere în cele din urmă,  fiind astfel aplicate pedepse cu închisoarea, orientate înspre limitele minime prevăzute de lege ca urmare a reducerii acestora ca urmare a recunoaşterii învinuirii.

În ceea ce priveşte atitudinea inculpatului, multitudinea actelor comise şi gravitatea acestora, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse rezultante cu privare de libertate, iar pentru aceleaşi motive, instanţa, în baza art. 399 al.1 Cod procedură penală va menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului … luată prin încheierea din data de 01.03.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O. definitivă prin încheierea penală nr. … a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 h, durata arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 23.12.2018 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu modificările şi completările ulterioare, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul …, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că persoana vătămată … a formulat pretenţii civile în cuantum de 10.000 lei cu titlu de daune morale (fila 14 dos.instanţă).

În acest sens a fost audiat martorul … (fila 86 dos.instanţă) care a declarat că  a văzut partea civilă imediat după incident, era vânăt la ochi şi părea foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat. Avea o stare de frustrare întrucât a dorit să devină poliţist cu intenţia de a apăra oamenii, iar acum a ajuns să fie bătut. Ulterior partea civilă şi-a manifestat intenţia de a-şi schimba locul de muncă, probabil din cauza incidentului.

Persoana vătămată … a formulat pretenţii civile în cuantum de 10.000 lei cu titlu de daune morale (fila 14 dos.instanţă).

În acest sens a fost audiat martorul  … (f.85 dos.instanţă), care a declarat că a văzut persoana vătămată după incident, părea să fie foarte afectată, înainte era o persoană veselă şi activă, iar atunci i se părea o persoană abătută şi retrasă. Ulterior incidentului persoana vătămată a fost sunată de către colegi şi făceau referire la faptul că aceasta a luat bătaie.  Persoana vătămată era pusă într-o ipostază mai ciudată întrucât în 23 de ani de activitate nu i s-a întâmplat aşaceva.  Persoana vătămată mai era revoltată şi datorită faptului că dacă se realiza o colaborare cu inculpatul de la bun început nu s-ar fi ajuns în această situaţie.

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa reţine că este incontestabil că în urma accidentului produs părţile civile  au suferit din punct de vedere fizic şi psihic. Suferinţa psihică nu poate fi cuantificată la modul absolut în sume de  bani, dar este aproape unanim acceptat că în astfel de situaţii, despăgubirile morale sub forma  unor sume de bani, sunt de natură să acopere într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit.

Astfel, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Mai mult decât atât omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale, instanţa va avea în vedere, pe de o parte dreptul victimei de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei psihice care este inestimabil, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia, pe toate planurile sociale ale părţilor civile.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că părţii civile … i se cuvine suma de 3500 lei, iar părţii civle …  i se cuvine suma de 2.000 lei despăgubiri pentru daune morale, aceste sume corespunzând cerinţelor unei juste şi  integrale despăgubiri.

Astfel, instanţa, în baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil va obliga inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile ... şi a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile ….

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului .

În baza art.276 al.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească 1000 lei  către partea civilă  …, reprezentând onorariul avocaţial, conform chitanţei (fila 87 dos.instanţă şi având în vedere principiul disponibilităţii, partea civilă solicitând doar suma de 1000 lei).

Va respinge ca nefondată cererea părţii civile … privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocaţial, partea civilă nedepunând şa dosar acte doveditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 337 Cod penal  cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul …, născut la data de … în Galaţi, jud. Galaţi, domiciliat în …jud. Galaţi, domiciliat fără forme legale în O., str… jud. Bihor, în prezent în stare de arest la domiciliu, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, la o pedeapsă de:

9 luni închisoare

În baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.193 al.2 Cod penal cu aplic.art. 35 al.1 Cod penal şi art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (2 acte materiale în dauna persoanei vătămate … la o pedeapsă de:

9 luni închisoare

În baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.206 al.1 Cod penal cu aplic. art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj ) 2 acte materiale în dauna persoanei vătămate …) la o pedeapsă de:

4 luni închisoare

În baza art. 257 al.1 şi 4 Cod penal rap.la art.193 al.1 Cod penal cu aplic. art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj ( în dauna persoanei vătămate …) la o pedeapsă de:

5 luni închisoare

În baza art. 38 al.1Cod penal, art.39 al.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus,  aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul … urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

1 an 3 luni închisoare, în regim de detenţie

În baza art. 399 al.1 Cod procedură penală menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului … luată prin încheierea din data de 01.03.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei O. definitivă prin încheierea penală nr. … a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 h, durata arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 23.12.2018 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu modificările şi completările ulterioare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul …, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art.19, 397 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile … şi a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile ...

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului .

În baza art.276 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească 1000 lei  către partea civilă  …, reprezentând onorariul avocaţial.

Respinge ca nefondată cererea părţii civile … privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocaţial.

Cu drept de apel la Curtea de Apel O. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din ….