Partaj judiciar ieşire din indiviziune – inadmisibilitate: reclamantul şi pârâţii nu sunt titularii unui drept de proprietate, ci al unui drept de concesiune asupra locului de veci; locul de veci nu poate face obiectul unui drept de proprietate, ci al unu

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.09.2018, sub nr. …./299/2018, reclamantul A, în contradictoriu cu  pârâţii B (Decedat), C şi D, a solicitat ieşirea din indiviziune cu privire la locul de veci ce face obiectul Actului nr. 5013/21.09.2006.

În motivare, reclamantul a arătat că este concesionarul nr. 1, deţinând o groapă de 3m în partea dreaptă a celor două gropi, astfel cum rezultă din Actul nr. 5013/21.09.2006, dorind ieşirea din indiviziune, având în vedere vârsta înaintată a sa şi a soţiei sale. A arătat că aprobarea de construcţii se dă doar pentru locurile cu privire la care s-a dispus ieşirea din indiviziune. A subliniat că nu îşi poate rezolva problema, întrucât concesionarul nr. 2 a murit, iar concesionarul nr. 3 nu şi-a rezolvat problema şi nici nu doreşte, taxele aferente fiind plătite de concesionarii nr. 1 şi 4, iar concesionarul nr. 4 nu îşi dă acordul cu privire la cripta pe care doreşte să şi-o construiască.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La data de 05.12.2018, pârâtul C, fiul pârâtului B, a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat să i se rezolve problema din dreptul său de moştenire. Cererea nu a fost motivată în drept şi nu s-au solicitat probe.

Pârâtul D nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanţă, arătând că nu este de acord cu ieşirea din indiviziune.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului B, invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din data de 26.06.2019, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 56 alin. 1 Cod proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar conform art. 35 Cod civ., capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. Având în vedere că pârâtul B era decedat de la data de 14.09.1982, astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat la f. 33, instanţa reţine că, la data formulării prezentei cereri, respectiv 03.09.2018, acesta era lipsit de capacitatea de folosinţă, motiv pentru care instanţa va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi va respinge acţiunea în ceea ce-l priveşte pe pârâtul B ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Pe fondul cauzei, instanţa are în vedere următoarele: conform actului de concesiune nr. 5013, din 21.09.2013 (f. 5), s-a concesionat numiţilor A, B, C şi D locul de veci nr. 113, figura I, în suprafaţă totală de 2x3=6m pe durată nedeterminată şi în condiţiile Regulamentului de funcţionare a cimitirelor conform C.G.M.B. nr. 109/2005. Conform menţiunilor din actul de concesiune, respectivul document a preschimbat actul nr. 655/1997, menţionându-se că, potrivit referatului de la cimitir, de verificare, concesionarul nr. 1 deţine 3 mp din loc, concesionarul nr. 2 deţine 0,375 mp din loc, concesionarul nr. 3 deţine 1,125 mp din loc şi concesionarul nr. 4 deţine 1,50 mp din loc.

În drept, potrivit art. 1.143 alin. 1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.

Având în vedere prevederile art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului Civil, în ceea ce privește regimul general al bunurilor, sunt de imediată aplicare dispozițiile noului Cod Civil. Astfel, art. 866 din C.civ. prevede că drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință gratuită. În jurisprudență s-a acceptat că dreptul de concesiune asupra unui loc de veci are natura juridică a unui drept real de folosință corespunzător dreptului de proprietate publică.

Conform art. 11 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi crematoriilor umane, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 303/2003, locurile de înmormântare din cimitirele din Bucureşti pot fi concesionate pe baza de taxe în condiţiile regulamentului. Actul de concesionare încheiat cu această ocazie, conferă titularului numai dreptul de folosinţă. Prin urmare, reclamantul şi pârâţii C şi D au dreptul de folosinţă a locului de veci concesionat prin actul de concesiune.

Potrivit art. 669 C.civ., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.  Instanţa apreciază că textul legal nu este incident în speță, având în vedere că indiviziunea este o modalitate a patrimoniului, având ca obiect o universalitate de bunuri și se caracterizează prin aceea că dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor titulari. În prezenta cauză însă, reclamantul şi pârâţii nu sunt titularii unui drept de proprietate, ci al unui drept de concesiune asupra locului de veci, iar partajul este o modalitate specifică de încetare a coproprietății temporare.

Imposibilitatea partajării dreptului de concesiune asupra unui loc de veci rezultă din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică, ce se grefează şi asupra dreptului de concesiune.

Prin urmare, având în vedere faptul că locul de veci nu poate face obiectul unui drept de proprietate, ci al unui drept real de folosință, acesta nu poate intra în formarea loturilor și nu poate fi atribuit unei singure persoane, el rămânând în indiviziune. Locul de veci aparține în cote ideale membrilor familiei, rămânând în coproprietatea forțată a moștenitorilor.

În subsidiar, instanţa va avea în vedere şi că locul de veci în care sunt depuse osemintele autorilor concesionarilor poate fi inclus în categoria amintirilor de familie, iar potrivit art. 1142 C. civ., partajul de folosință asupra locului de veci se poate realiza numai în mod voluntar. Astfel, instanța considerat că existența dezacordului între concesionari cu privire la solicitarea reclamantului de partajare a folosinței locului de veci constituie temei pentru respingerea cererii formulate de apelantul reclamant conform art. 1142 C. civ.

Faţă de aspectele învederate anterior, instanţa va respinge ca inadmisibilă prezenta acţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului B.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul B ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, CNP …., cu domiciliul în ….., în contradictoriu cu pârâţii C, CNP …., cu domiciliul în ….. şi D, CNP …., cu domiciliul în Bucureşti, ….., ca inadmisibilă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 10.07.2019.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare