Anulare act - anularea procesului-verbal de verificare a notei de constatare şi a notei de constatare – inadmisibilitatea acţiunii în raport de faptul că documentul a cărui anulare se solicită reprezintă document justificativ, mijloc de probă cu privire l

Hotărâre 6610 din 14.10.2019


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 07.12.2018, sub nr. …./302/2018, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtele B şi C, a solicitat anularea procesului-verbal de verificare a notei de constatare nr. 192848 din data de 31.08.2018 şi a notei de constatare nr. 82204 din data de 31.08.2018, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

 Prin încheierea din data de 30.05.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cererea fiind înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 21.06.2019.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că prin procesul-verbal de verificare nr. 192848 încheiat de pârâta B s-a iniţiat un control la locul de consum din Bucureşti, ..., sector 5. În urma controlului desfăşurat la data de 31.08.2018, a fost întocmită nota de constatare în regim special şi nota de calcul consum energie electrică, emisă la data de 14.11.2018, de către pârâta C, prin care era obligat în baza Ordinului ANRE 121/2015 la plata sumei de 5648,89 lei consum energie electrică pentru perioada 29.07.2017 - 31.08.2018.

Reclamantul a mai precizat că ulterior controlului, au fost emise nota de calcul nr.1049687173, acesta fiind obligat la plata sumei de 5.648,89 lei pentru consum energie electrică pentru perioada 29.07.2017-31.08.2018 şi adresa de înştiinţare nr. 1049687173/14.11.2018 prin care era obligat la plata sumei, în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Acestea nu au fost întocmite în prezența sa, iar calculul energiei pe secțiunea coloanei de alimentare este întocmită la data de 06.09.2018.

În continuare,a  solicitat instanței să constate faptul că a achitat lunar facturile emise de C,, în prezent B, și nu i se poate imputa vreo culpă. În opinia sa, oricine ar fi putut avea acces la contor iar cele sesizate prin procesul-verbal de verificare nu sunt reale, nu i-au fost aduse la cunoștință la momentul efectuării controlului abuziv, fapt ce atrage nulitatea acestuia. A indicat că reținerea în procesul-verbal de verificare a situației de fapt nereale sunt motive care conduc la constatarea nulității lui.

CU privire al motivele de nelegalitate ale notei de constatare, a indicat că stabilirea consumului de energie s-a făcut fără a i se da dreptul să formuleze vreo apărare. A indicat că întreaga procedură de control realizată de reprezentanții C este lovită de nulitate întrucât nu a fost înștiințat cu privire la controlul efectuat, pentru a se putea discuta eventualele nereguli sesizate. A indicat cauza Anghel împotriva României și a precizat că procedura plângerii contravenționale este asimilată cauzelor penale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG 2/2001, art. 6 din CEDO.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei, dovada plăţii în original, fiind anexată la dosarul cauzei.(f.19 dosar declinat).

Prin întâmpinarea formulată la data de 21.02.2019, pârâta C, a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, ca inadmisibilă, invocând de asemenea, pe cale de excepţie, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

CU privire la excepția de inadmisibilitate a plângerii contravenționale, a indicat că nu există un proces-verbal de amendă prin care reclamantul să fi fost sancționat și care să poată constitui obiectul unei plângeri contravenționale

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a B a menționat că procesul-verbal și nota de constatare au fost întocmite de B, societate care citește contorii și care este operator licențiat de distribuție și măsură a energiei electrice. A menționat că C a fost înființată ca urmare a divizării fostei D și este continuatorul acesteia numai în ceea ce privește distribuția  energiei electrice, fiind înființată la data de 27.08.2008.

Pe fondul cauzei, pârâta solicitat respingerea cererii, având în vedere că, în urma controlului efectuat la locul de consum s-a reţinut că asupra contorului cu seria 0040000900362011 a avut loc o intervenţie neautorizată, iar cantitatea de energie electrică consumată nu a fost înregistrată şi facturată corespunzător. Pentru locul de consum din Bucureşti, ..., sector 5, societatea are încheiat contract de furnizare cu reclamantul,  pe perioadă nedeterminată.

În data de 31.08.2018 o echipă a operatorului de distribuție a efectuat o verificare la fața locului, fiind constatate o serie de nereguli. A precizat că s-a înlăturat improvizația care intercepta coloana și contorul a fost lăsat in stare corect de funcționare. Operatorul de distribuție a întocmit fișa de calcul pentru energie aferentă perioadei 29.07.2017-31.08.2018, rezultând cantitatea de 9170kWh. B a comunicat furnizorului faptul că a fost întocmită plângere penală pe numele reclamantului, cu privire al prejudiciul produs de 5648,89 lei.

De asemenea, pârâta a susţinut că nota de calcul a fost emisă respectând art. 80 alin. 1 şi 3 din Ord. ANRE nr. 64/2014, art. 19 alin. 1 lit. b, art. 21 lit. b şi art. 25 alin. 3 din Ord. ANRE nr. 121/2015. A menționat că reclamantul a beneficiat de energie și de neînregistrarea cantității efective de energie efectiv consumate, producând un prejudiciu societății. Intervenția neautorizată a creat, de asemenea, stare de pericol, iar criticile acestuia privind constatarea făcută de angajații pârâtei sunt neîntemeiate. Consumatorul are obligația să asigure accesul operatorului de distribuție la contor, contorul era montat pe spații comune. Faptul că a plătit o sumă simbolică nu îi dă dreptul să intervină neautorizat asupra contorului. A menționat că instanța a fost sesizată cu anularea unui mijloc de probă, nu a unui act juridic. Or, procesul-verbal de verificare și nota de constatare nu constituie acte juridice , care să se supună prevederilor art. 948 C.civ. Documentele care au stat la baza emiterii notei de calcul au valoarea unor mijloace de probă care constată o situație de fapt și nu pot face obiectul unei cereri de anulare act.

În continuare, pârâta a făcut trimitere la decizia nr. 1017/26.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în specialitatea electroenergie.

În drept, a indicat art. 205-208 C.proc.civ., Ord. ANRE nr. 64/2014, Ord. ANRE nr. 121/2015, Ord. ANRE nr. 121/2015, Legea nr. 123/2012.

Prin întâmpinarea formulată la data de 27.02.2019, pârâta B a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pe cale de excepţie, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în raport de sediul acestei pârâte, care este în sectorul 1.

Cu titlu de precizări prealabile, a indicat că B are calitatea de operator de distribuție a energiei electrice și este cea care desfășoară activitățile de montare, verificare și întreținere a grupurilor de măsurare a energiei electrice și că , prin raportare la dispozițiile art. 48 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, are ca obiect de activitate distribuția energiei electrice.

Cu privire la situația de fapt, a indicat că la data de 31.08.2018 a efectuat un control la locul de consum din Bucureşti, ..., sector 5, în urma căruia s-a întocmit nota de verificare nr. 82204, prin care s-a menționat că la momentul verificării s-a găsit coloana interceptată printr-o improvizației de secțiune 6mm2 cupru monofilar ce ocolește contorul. Odată cu întocmirea notei de constatare a fost încheiat și procesul-verbal de verificare nr. 192848/31.08.2018. Ulterior a fost întocmită fișa de calcul  prin care s-a stabilit că perioada  de recalculare a consumului de energie electrică este de 398 de zile. A menționat de asemenea că a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București plângere penală împotriva reclamantului.

În continuare, a indicat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, întrucât înscrisurile contestate de reclamant nu sunt procese-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. A indicat că prepușii săi nu sunt agenți constatatori în sensul reglementării din O.G. 2/2001.  Înscrisurile a căror anulare se solicită nu sunt decât înscrisuri interne prin care se constată scriptic o abatere de la normele legale de consum a energiei electrice. Nu a fost întocmit un act de constatare-sancționare contravențională, ci înscrisuri în care au fost consemnate constatările pârâtei cu privire al racordarea ilegală la rețeaua de energie electrică.

Cu privire al netemeinicia cererii, a indicat că a efectuat controlul în baza obligațiilor sale legale, impuse de Autoritatea Națională de Reglemenatare a Energiei Electrice.  Pentru a se evita situația în care aceste pierderi, constând în sustrageri neautorizate de energie electrică, sunt acoperite de consumatorii finali, E - Distribuție Muntenia S.A. trebuie să efectueze controale și să intervină în acord cu drepturile și obligațiile legale stabilite în sarcina sa. Controlul din data de 31.08.2019 a fost efectuat din inițiativa sa, în calitate de operator rețea. Verificarea grupului de măsurare se poate realiza și în lipsa clientului final/utilizatorului, cu condiția ca operatorul să informeze clientul în cel mai scurt timp și să efectueze fotografii. A precizat că deși reclamantul a lipsit la momentul efectuării lucrărilor, a fost îndeplinită obligația de a îl informa și a-i comunica documentele întocmite. A fost comunicată o adresă de înștiințare și pârâtei C

În ceea ce privește capătul de cerere ce are ca obiect exonerarea reclamantului de la recuperarea cantității de energie pe care nu ar datora-o, a indicat că acesta este direct răspunzător de prejudiciul cauzat prin intervenția neautorizată.

În drept, a indicat dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 30.09.2019, instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii și a rămas în pronunțare cu privire la acesta și cu privire la excepția inadmisibilității plângerii contravenționale,  excepția lipsei calității procesuale pasive a C și excepția inadmisibilității cererii întrucât înscrisul contestat nu e proces-verbal  de constatare și sancționare contravenție.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a C, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Potrivit notei de constatare și procesului-verbal de verificare contestate acestea au fost emisă de către B, motiv pentru care instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C, nota de constatare nefiind emisă de către această societate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ.,  excepţia inadmisibilității (de fond, absolută, peremptorie), instanţa constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de cererea reclamantei de anulare a notei de constatare nr. 82204 din data de 31.08.2018 emisă de pârât B,  și împotriva procesului-verbal  de verificare nr. 192848 din data de 31.08.2018, prin care s-a constatat existența unui contor montata în PDCD la momentul efectuării  verificării s-a găsit coloană interceptată printr-o improvizație de secțiune 6mm2 cupru monofilar ce ocolește contorul. Astfel cantitatea de energie electrică consumată nu a fost înregistrată în totalitate, respectiv facturată.

Prin intermediul acţiunii în anulare se urmăreşte desfiinţarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce efecte juridice. În funcţie de numărul părţilor actul juridic este unilateral atunci când este rezultatul voinţei unei singure părţi şi bilateral atunci când este rezultatul voinţei concordante a două părţi.

Documentul a cărui anulare se solicită reprezintă document justificativ, mijloc de probă cu privire la consumul de energie electrică şi nu constituie act juridic civil în accepţiunea art. 1179 Cod civil, indiferent dacă a fost emis sau nu în baza unui contract (cum este contractul de furnizare a energiei electrice), astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la sancţiunea nulităţii ce afectează contractele încheiate cu încălcarea condiţiilor de valabilitate cerute de lege (art.1246 Cod civil).

Conţinutul notei de constatare a consumului poate fi contestat ca apărare vizând forţa probantă a acestui înscris pentru pretenţiile ridicate de emitentul acestor documente cu privire la sumele inserate contra destinatarului înscrisurilor.

Aşadar, nu se poate cere pe calea unei acţiuni în justiţie constatarea nulităţii a acestui document pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic.

Verificarea grupurilor de măsură reprezintă un drept al societăţii în calitate de proprietar al instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, din care fac parte şi contoarele şi care se efectuează de specialişti în domeniul energiei electrice care sunt autorizaţi de operatorul de distribuţie, aceştia având cunoştinţele şi specializarea necesare pentru a localiza orice acţiune de natură să afecteze buna funcţionare a acestora de tipul consumului fraudulos, iar actele întocmite de ei au ca scop prezervarea unei situaţii de fapt aşa cum aceasta este constatată de aceştia şi au caracter intern. Documentele întocmite sunt înscrisuri preconstituite sub semnătură privată care au strict valoare probatorie (inclusiv nota de constatare), nefiind acte juridice care să creeze prin ele însele drepturi sau obligaţii pentru una din părţi. Nulităţile absolute sau relative privesc doar acte juridice în sens strict şi nu mijloacele probatorii.

Pentru acest considerente, apreciind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, o va admite şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Față de soluțiile ce urmează să fie dată cu privire la excepțiile analizate mai sus, instanța apreciază că nu se impune analiza excepției inadmisibilității plângerii contravenționale, cu atât mai mult cu cât la momentul declinării de competență instanța a recalificat cererea de chemare în judecată ca fiind o cerere în anulare, nu o plângere contravențională.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Potrivit art. 452 C.proc.civ, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Pârâta B a solicitat acordarea cheltuielilor  de judecată, însă nu a indicat care sunt acestea și nici nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării acestora. Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C în cauza privind reclamantul A, cu domiciliul în …., şi pârâta B, cu sediul în …., pârâta C, cu sediul la …

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu C ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite în rest excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B, ca inadmisibilă.

 Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de pârâta B

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată astăzi, 14.10.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta