Obligaţie de a face – excepţia necompetenţei materiale; reclamanţii au înţeles să învestească instanţa cu o cerere prin care pârâta să fie obligată la emiterea pe numele acestora a unui act administrativ de concesiune având ca obiect concesionarea unei co

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2019 sub nr. …./3/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca urmare a declinării de competenţă, reclamanţii A şi B în contradictoriu cu pârâta C, au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la emiterea pe numele reclamanţilor a unui act administrativ de concesiune având ca obiect concesionarea unei cote părţi indivize în suprafaţă de 3 mp care a aparţinut numitei D din Locul de înhumare 104 din Cimitirul Sfânta Vineri Bucureşti, al cărei drept de folosinţă a încetat în condiţiile art. 19 alin. 1 lit. d din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi crematoriilor umane Bucureşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 303/2003, partajarea (parcelarea) întregii suprafeţe de 6 mp prin concesionarea a 3 mp situaţi în partea dreaptă, pe numele A şi 3 mp situaţi în partea stângă a suprafeţei pe numele B şi autorizarea executării pe această suprafaţă a unor lucrări funerare subterane, în condiţiile legii.

În motivare, reclamanţii au arătat faptul că deţin, în calitate de concesionari, o cota parte indiviză de 1/2 (3,00mp) din locul de înhumare 104 (Fig 12) în cimitirul Sfânta Vineri, cealaltă cota parte indiviză de 1/2 (3,00mp) fiind concesionată numitei D, fără a se preciza în actul de concesiune poziţionarea, stângă sau dreapta, a celor două suprafeţe.

Au menţionat că prin cererea pe care au transmis-o pârâtei la data de 08.01 2018 (prin serviciu poştal, cu confirmare de primire) şi ulterior prin alte mesaje transmise prin poşta electronică, au solicitat cele de mai sus având în vedere şi faptul că numita D, care are calitatea de concesionar a unei cote părți indivize de 1/2 din locul de veci 104 (Fig. 12) nu a plătit o lungă perioada de timp taxa legală de întreţinere pentru suprafaţa ce i-a fost concesionată, iar în conformitate cu prevederile art. 19 alin (1) lit. d) din Regulamentul menţionat, dreptul de folosinţă a suprafeţei concesionate se pierde "în cazul neachitării taxei de întreținere în timp de trei ani consecutivi şi dacă timp de 30 de zile de la somaţia scrisă sau anunţul din presă concesionarul nu se prezintă la ACCU pentru achitarea taxelor de întreținere".

Au avut în vedere şi dispoziţiile alin (4) al aceluiaşi art. 19, potrivit cărora "părţile indivize de concesiune care nu răspund la somaţiile scrise sau la anunţul din presă în condiţiile stabilite expiră si pot fi reconcesionate părţilor indivize interesate care solicită acest lucru, cu plata taxei unei noi concesionări".

Prin răspunsul din data de 05.02.2018 pârâta c comunicat reclamanţilor că a luat act de solicitare şi urmează a întreprinde verificări privind achitarea tarifelor anuale de întreținere si ulterior, dacă este cazul, aplicarea art. 19 alin (1) litd) din Regulament.

 Ulterior, la data de 04 04.2018 a  comunicat prin poşta electronică faptul că pentru a beneficia de concesiunea suprafeţei de 3.00 mp, deţinută de D din acest loc de veci, se pot adresa unul notar public, în vederea emiterii contractului de donaţie sau certificatului de moştenitor.

Reclamanţii au considerat că acest răspuns echivalează, practic, cu un refuz de a emite actul de concesiune la care au dreptul, deoarece trimiterea la "notarul public" nu are nicio legătură cu aplicarea art 19 alin (1) lit d) si alin (4) din Regulament, întrucât în cauză nu se pune problema emiterii unui "contract de donaţie" sau "certificat de moştenitor", titularul concesiunii cotei părţi indivize de 3,00mp (D) pierzându-şi dreptul de folosinţă asupra acesteia, întrucât concesiunea trece, potrivit alin (3) al aceluiaşi art. 19 în proprietatea ACCU (potrivit Codului civil), care, potrivit alin (4), îl poate reconcesiona părţilor indivize interesate care solicită acest lucru.

Au învederat că este adevărat că în anul 2016, le-a fost concesionată suprafaţa de 3,00mp din locul de înhumare 104, dar această suprafaţă reprezintă doar o cotă parte indiviză de 1/2 din acest loc (care are o lăţime sub limita prevăzută de Regulament) si care nu înlătură posibilitatea (şi dreptul) de a primi în concesiune, în condiţiile legii, şi cealaltă parte indiviză.

S-a menţionat că această posibilitate (şi drept) este expres prevăzută de dispoziţiile art. 19 alin (1) lit. d) din Regulament, pârâta urmând a emite direct actul administrativ de concesiune, fără mijlocirea notarului public întrucât, în cauza, nici nu se mai pune problema existenţei vreunui "donator" sau "succesor"care să transfere această cotă parte altuia, deoarece se prezumă că, dacă ar fi existat, ar fi plătit în mod regulat tarifele anuale de întreținere sau s-ar fi prezentat la sediul pârâtei în urma somaţiei sau publicaţiei prevăzută de art. 19 (1) lit. d) din Regulament.

La data de 03.08.2018, pârâta le-a comunicat că procedura de disponibilizare pentru locul de veci în discuţie a fost finalizată, fără a se referi şi la cererile reclamanţilor care i-au fost adresate iniţial.

Drept urmare, printr-un mesaj prin poşta electronică din 12 august 2018 au făcut cunoscut pârâtei că procedura de disponibilizare ( care a durat în mod nejustificat peste şapte luni) reprezintă doar o etapa prealabilă şi necesară pentru rezolvarea problemei în discuţie, nicidecum soluţionarea celor solicitate de reclamanţi.

Ulterior, la data de 06.09.2018, printr-un mesaj prin poşta electronică, au solicitat pârâtei şi precizarea poziţionării în partea dreaptă a acestui loc a suprafeţei care nu le-a fost concesionată, precum şi autorizarea executării pe aceasta a unei lucrări funerare subterane cu două sau trei cripte.

La aceste cereri, pârâta le-a comunicat prin poşta electronică că partajarea locurilor de veci se poate face numai de către concesionari, a căror voinţă trebuie sa îmbrace forma autentică, fără să aibă în vedre faptul că, în speţă, după disponibilizarea suprafeţei care a aparţinut numitei D, reclamanţii sunt singurii concesionari ai unei cote părți indivize de 1/2 din locul de veci în discuţie, cealaltă cotă parte de 1/2 aparținând statului (sau municipiului Bucureşti), în calitate de proprietar.

Totodată, pârâta a omis şi rezolvarea celei de-a doua solicitări din cerere privind autorizarea executării lucrării funerare solicitate în cauză, deşi le-a precizat, prin aceeaşi adresă, că autorizarea executării unei asemenea cereri este de competenţa sa exclusivă.

În subsidiar, au precizat şi faptul că partea indiviză care le aparţine şi care reprezintă 1/2 din locul de înhumare în discuţie, având o lăţime de numai 1,00m, nu permite nici măcar efectuarea unei lucrări funerare supraterane sau subterane, întrucât între cele două părţi indivize care compun locul 104 trebuie să existe, potrivit art. 8 din Regulament, şi un spaţiu cu o lăţime minimă de 0,30m necesar pentru circulaţie şi îngrijirea fiecărui loc, orice loc de înhumare trebuind sa aibă minim 2,50m/1,20m.

Este încă un motiv pentru care dispoziţiile imperative ale Regulamentului obligă ca partea indiviză în discuţie (care a aparţinut numitei D sa fie reconcesionată în condiţiile legii, pe numele acestora, aşa cum au solicitat, pârâta urmând a fi obligată de instanţa de judecata la emiterea actului de concesionare pe numele reclamanţilor  şi ulterior  şi la autorizarea executării lucrărilor funerare solicitate pe întreaga suprafaţa de 6,00mp a locului de înhumare 104 (din Cimitirul Sf. Vineri.

În drept au fost invocate dispoziţiile din Legea 554/2004, art.1,2 al.1 lit. h, 2, 8 al.1, 18 al.1 şi urm. , art.16 din OUG 80/2013 .

În dovedire, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 7-14).

Prin cererea modificatoare depusă la data de 02.11.2018, reclamanţii au arătat că înţeleg să renunţe la capetele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, înţelegând să le solicite ulterior, printr-un litigiu separat.

Cererea a fost timbrată cu taxă în cuantum de 300 de lei.

La data de 11.12.2018  pârâta a depus întâmpinare (f. 33-34), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de lipsa procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei a arătat faptul că reclamanţii deţin în concesiune, potrivit actului nr. 27993/14.09.2016 suprafaţa de 3,00 mp ( din totalul de 6,00 mp) din locul de veci nr. 104, situat în Cimitirul Sf. Vineri, figura 12. Împreună cu cei doi reclamanţi, concesionară a suprafeţei de 3,00 mp din locul de veci menţionat mai sus este şi D. Prin cererea înregistrată la sediul ACCU sub nr. 326/10.01.2018 reclamanţii au solicitat eliberarea pe numele acestora a unui nou act de concesiune, pe termen nelimitat, pentru întreaga suprafaţă de 6 mp, prin aplicarea art. 19 din HCGMB nr. 303/2003.

Art. 19 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Cimitirelor şi Crematoriilor Umane aprobat prin H.C.G.M.B. nr.303/2003 stabileşte o sancţiune împotriva concesionarilor care prezintă dezinteres faţă de locul concesionat şi nu achită taxa de întreţinere timp de 3 ani consecutivi, fără a exista o obligaţie din partea instituţiei pârâte de a concesiona unei persoane anume locul de veci sau cota parte disponibilizată. Potrivit art. 53 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor, aprobat prin HCGMB nr. 303/2003, fiecare concesionar are obligaţia de a achita tarifele anuale de întreţinere, diferenţiat pe categorii de cimitire, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei, pentru un loc veci, respectiv a cotelor deţinute dintr-un loc de veci, în concesiune.

Prin adresa nr. 326/05.02.2018, a răspuns solicitării reclamanţilor în sensul comunicării faptul că a luat act de solicitarea acestora, urmând a se face verificări privind achitarea tarifelor anuale de întreţinere a locului de veci şi ulterior, dacă este cazul, se va aplica art. 19 din H.C.G.M.B. nr.303/2003. După trecerea celor 3 ani de neplată consecutiv a tarifului de întreţinere pentru cota parte indiviza din locul de veci, ACCU notifică concesionarii în vederea achitării debitului, cu consecinţa încetării dreptului de concesiune, potrivit dispoziţiilor art. 19 lit. d din Regulament concesionarea şi dreptul de folosinţă încetează în cazul neachitării tarifului de întreţinere timp de 3 ani consecutivi şi dacă, timp de 30 zile de la somaţia scrisă sau anunţul din presă, concesionarul nu se prezintă la ACCU pentru achitarea tarifelor de întreţinere.

Prin anunţul publicat în ziarul Evenimentul zilei din data de 24.05.2018, a fost notificată concesionara D în vederea efectuării plaţii debitului restant, în caz contrar concesiunea încetând de drept.

 Concesionara nu a răspuns notificării. Ulterior, prin referatul nr. 2024/10.07.2018, s-a disponibilizat suprafaţa de 3 mp deţinută de către concesionara D, în baza art. 19 alin. 1 lit. d din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor, aprobat prin HCGMB nr. 303/2003. Pe perioada efectuării procedurii de disponibilizare a suprafeţei de 3 mp deţinută de către D, a comunicat reclamanţilor stadiul procedurii - adresa nr. 6194/29.06.2018 şi adresa nr. 7178/03.08.2018.

Având în vedere numeroasele petiţii formulate de către reclamanţi, prin adresa nr. 2422/04.04.2018 a comunicat faptul că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a cimitirelor aprobat prin HCGMB nr. 303/2003 stabileşte două tipuri de dobândire a concesiunii - prin donaţie şi/sau succesiune. Datorită faptului că aceştia deţineau cota de 3 mp din suprafaţa de 6 mp, pentru a putea beneficia si de restul suprafeţei de 3 mp deţinută de către D, se puteau adresa unui notar public în vederea emiterii unui contract de donaţie sau unui certificat de moştenitor întocmit de pe urma defunctei D ( după caz).

A solicitat instanţei să observe faptul că art. 19 alin 4 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor, aprobat prin HCGMB nr. 303/2003, conţine în cuprinsul acestuia sintagma "pot fi reconcesionate", excluzând obligativitatea ACCU de a reconcesiona reclamanţilor suprafaţa de 3 mp din locul de veci nr. 104 situat în Cimitirul Si Vineri, figura 12. Acest raţionament a avut în vedere lipsa locurilor de înmormântare la nivelul Municipiului Bucureşti precum şi asigurarea unui număr de 12.000 de locuri necesare în cazul producerii unor calamităţi. Aceste aspecte au fost comunicate prin adresa nr. 11097/20.11.2018.

În drept pârâta a invocat art.205-208 Cod proc.civilă şi HCGMB 03/2003.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisurile depuse la dosar (f. 42-72).

Reclamanţii au depus răspuns la întâmpinare (f. 74-75) prin care au solicitat respingerea apărărilor pârâtei având în vedere susţinerile din cererea introductivă.

Analizând excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”

Art. 2 alin. 1 lit. b, i şi h din Legea nr. 554/2004 arată că prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile, iar prin nesoluţionare în termenul legal a unei cereri se înţelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol arată că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c indice 1 din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.

Potrivit art. 8 alin 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.  Alineatul doi al aceluiaşi articol arată că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun. 

Art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 arată că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Cu titlu prealabil, raportat la modificarea acţiunii prin cererea depusă la data de 02.11.2018, reţine că reclamanţii au înţeles să învestească instanţa cu o cerere prin care pârâta să fie obligată la emiterea pe numele acestora a unui act administrativ de concesiune având ca obiect concesionarea unei cote părţi indivize în suprafaţă de 3 mp care a aparţinut numitei D din Locul de înhumare 104 din Cimitirul Sfânta Vineri Bucureşti.

În soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, instanţa reţine că prin Decizia nr. 6/06.01.2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, un contract de concesiune va fi asimilat unui act administrativ şi va fi supus unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică. Per a contrario, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, nu va fi supus competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Deci, cu alte cuvinte, un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ în sensul normei legale citate și va fi supus, pe cale de consecință, unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, exclusiv.

Analizând prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (forma în vigoare la momentul introducerii cererii), respectiv prevederile listei cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, instanţa reţine că domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:  10. cimitirele orăşeneşti şi comunale.

Astfel, având în vedere că prezentul contract de concesiune cu privire la care se solicită suplinirea acordului pârâtului pentru încheiere are ca obiect un bun proprietate publică, respectiv o cotă dintr-un loc de înhumare, instanţa reţine că acest contract este unul cu natură administrativă şi este supus unui regim juridic de drept administrativ, devenind incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ fiind competentă pentru a soluţiona litigiul legat de încheierea contractului.

Mai mult, pârâta C se încadrează în noţiunea de autoritate publică cât timp este un organ al unităţii administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, respectiv pentru administrarea spaţiilor cu destinaţie de cimitire şi crematorii umane.

Din aceste motive, instanţa urmează să admită excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu şi să decline competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispune că există conflict de competenţă atunci când două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces. În speţă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, iar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti urmează să dispună declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Într-o atare situaţie devine actual conflictul negativ de competenţă, instanţa urmând să constate ivirea acestuia.

Conflictul negativ de competenţă se soluţionează, în conformitate cu art. 135 alin. (1) C. proc. civ., de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict. În prezentul dosar, instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict este Curtea de Apel Bucureşti. Din acest motiv, instanţa va dispune trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Totodată, în temeiul art. 134 C. proc. civ., instanţa va dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A şi B, ambii domiciliaţi în …., în contradictoriu cu pârâta C, cu sediul în …., în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competenţă.

Dispune trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 01.07.2019.

PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare