Constatare nulitate act juridic – clauza referitoare la posibilitatea restituirii avansului în cazul imposibilităţii prestării serviciilor medicale din motive obiective, şi anume imposibilitatea oferirii serviciilor medicale de către pârâtă (prin raportar

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.06.2019 sub nr. …./299/2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamanta A în contradictoriu cu pârâta B a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art. 3.6, 8.3, 8.4 şi 8.5 din contractul de servicii medicale şi să oblige pârâta la restituirea sumei de bani reţinute în mod abuziv, împreună cu dobânda legală, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 10.11.2017, între părţi a fost încheiat contractul având ca obiect serviciile medicale prevăzute în Anexele 1 şi 2, respectiv naştere prin cezariană, preţul fiind stabilit la suma de 11.150 de lei.

În continuare, a susţinut că, prin actul adiţional nr. 1 din data de 10.11.2017, a fost stabilită suma totală de 8.350 de lei cu titlu de cost servicii, reducerea fiind generată de decontarea serviciilor medicale prin CASMB şi a achitat suma de 4.175 de lei cu titlu de avans.

Reclamanta a indicat că, la data de 21.02.2018, a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi, iar, la data de 23.02.2018, a fost transferată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, naşterea având loc la data de 26.02.2018.

A precizat că, având în vedere că spitalizarea urma să depăşească cele trei nopţi standard de cazare, pentru a evita un cost exorbitant, a ales transferul la o altă unitate medicală decât cea prevăzută în contractul încheiat cu pârâta.

Reclamanta a învederat că a solicitat restituirea avansului de la pârâtă, însă aceasta nu a dat curs solicitării.

A mai evidenţiat că art. 8.4 din contract conţine o clauză abuzivă deoarece nu sunt prevăzute şi compensaţii pentru consumator, iar art. 3.6 stabileşte că motivele obiective sunt doar cele care ţin de unitatea medicală.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 193/200, Legea nr. 296/2004 şi art. 453 C. proc. civ. 

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a precizat că, în urma analizării înscrisurilor trimise de către reclamantă, a considerat că nu sunt întrunite condiţiile menţionate la art. 3.6 din contract şi a informat reclamanta că poate acorda pacienţilor săi servicii în urgenţă şi poate trata afecţiuni identice.

Pârâta a susţinut că internarea la alt prestator de servicii medicale s-a făcut în cea de a 33-a săptămână de sarcină, avansul fiind reţinut integral.

A arătat că art. 8.4 nu conţine o clauză abuzivă deoarece modalitatea de denunţare şi modul de calcul al despăgubirii sunt prevăzute în mod expres şi sunt uşor de înţeles, existenţa clauzei derivă din necesitatea pârâtei de a evita pierderile pe care le poate suferi în cazul neexecutării de către pacienţi.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. civ.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a indicat că, în cazul neexecutării contractului, pierderile pârâtei nu sunt semnificative, iar pârâta a fost anunţată în cel mai scurt timp posibil cu privire la situaţia intervenită.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 10.11.2017, părţile au încheiat un contract, având ca obiect, potrivit art. 1.1, prestarea de către pârâtă a unor servicii medicale (filele 6-23). Prin actul adiţional nr. 1, preţul serviciilor a fost stabilit la suma de 8.350 de lei, iar reclamanta a achitat suma de 4.175 de lei cu titlu de avans (filele 22-23 şi 24-25).

În conformitate cu art. 3.6, „Dacă din motive medicale, obiective, dovedite şi independente de voinţa pacientei nu se vor putea presta serviciile obiect al prezentului contract, Pacientei i se va returna avansul în termen de 30 de zile de la cererea scrisă şi motivată a Pacientei. Prin motive medicale obiective se înţelege imposibilitatea oferirii serviciilor medicale de către Maternitate. (…)”

Art. 8.3 arată că „Denunţarea unilaterală a contractului nu este permisă, cu excepţia cazului expres şi limitativ prevăzut de art. 2.2 din prezentul Contract”, în timp ce, în temeiul art. 8.4, „În cazul în care Pacienta decide să renunţe la serviciile medicale contractate respectiv denunţă prezentul contract, indiferent de motiv, până în săptămâna 31 de sarcină, B va reţine 20% din avansul achitat de Pacientă, cu titlu de daune-interese. În cazul în care renunţarea se face după cea de-a 31-a săptămână de sarcină, avansul va fi reţinut integral”. În continuare, art. 8.5 prevede că „Intrarea în vigoare a prezentului contract este condiţionată de îndeplinirea de către Pacientă a obligaţiilor esenţiale stabilite prin articolele 3.3, 3.5 din prezentul contract, cu excepţia cazului în care Spitalul renunţă în scris la aplicarea prevederilor acestui articol”.

Cu titlu preliminar, contractul de servicii medicale încheiat între părţi reprezintă o convenţie dintre un profesionist şi un consumator. Concluzia se întemeiază pe faptul că pârâtă a încheiat contractul în realizarea obiectului său de activitate, iar reclamanta nu a acţionat în exercitarea unei activităţi profesionale. Aşadar, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care dispoziţiile actului normativ menţionat sunt aplicabile contractului din data de 10.11.2017.

În drept, art. 4 din Legea nr. 193/2000 stabileşte că  „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”. În continuare, art. 6 din Legea nr. 193/2000 dispune: „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.

Totodată, art. 3 din Directiva nr. 93/13/CEE prevede că „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și  obligațiile  părților  care  decurg  din  contract,  în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei. (3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive”. În conformitate cu art. 4 din acelaşi act al Uniunii Europene, „(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Din interpretarea dispoziţiilor menţionate rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să fie declarată abuzivă, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv i) clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi ii) clauza să creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În plus, în cazul prevederilor contractuale care vizează obiectul principal al contractului, acestea trebuie, suplimentar, să nu fie redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

1.Clauza cuprinsă în art. 3.6 din contract

Prin clauza menţionată s-a prevăzut posibilitatea restituirii avansului în cazul imposibilităţii prestării serviciilor medicale din motive obiective. Însă, motivele obiective au fost prevăzute drept imposibilitatea oferirii serviciilor medicale de către pârâtă. Prin urmare, aspectul privind definirea motivelor obiective urmează a fi analizat din perspectiva respectării dispoziţiilor legislaţiei privind protecţia consumatorilor.

Din lecturarea contractului din data de 10.11.2017 rezultă că dispoziţia din art. 3.6 este o clauză standard preformulată. În această ordine de idei, pârâta nu a dovedit faptul că s-ar fi purtat negocieri cu privire la clauza menţionată. Astfel, modul de redactare a clauzei denotă faptul că definiţia motivelor obiective a fost impusă de către pârâtă, neexistând elemente din care să reiasă că prevederea contractuală putea fi modificată sau completată ca rezultat al negocierilor. Aşadar, clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul.

Totodată, definirea motivelor obiective drept imposibilitatea oferirii serviciilor medicale de către pârâtă (prin raportare doar la oferta pârâtei) produce în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, printr-un asemenea mecanism contractual, clauza referitoare la restituirea avansului ar fi aplicabilă doar în funcţie de conduita pârâtei. Mai exact, pârâta ar putea invoca, atunci când se formulează o cerere de restituire a avansului, faptul că nu se afla în imposibilitatea furnizării serviciilor, iar clauza ar deveni inaplicabilă. În plus, pot exista şi alte motive care să facă imposibilă executarea contractului, independente de culpa pacientului, precum necesitatea efectuării unei intervenţii medicale urgente, care în cazul invocării nu ar atrage aplicabilitatea clauzei deoarece nu se referă la serviciile pârâtei. Or, o asemenea situaţie conduce la încălcarea drepturilor consumatorului, restrângând în mod nejustificat sfera cauzelor care pot atrage restituirea avansului.

Având în vedere aceste argumente, rezultă că, pentru dispoziţia cuprinsă în art. 3.6 din contract referitoare la definirea motivelor medicale obiective, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care aceasta are caracter abuziv şi nu poate produce efecte asupra consumatorului.

2.Clauza cuprinsă în art. 8.3 din contract

Clauza menţionată prevede că denunţarea convenţiei nu este permisă, cu excepţia cazului prevăzut de art. 2.2 din contract referitor la riscul în sarcină.

Similar clauzei anterioare, art. 8.3 din contract conţine o clauză standard preformulată, fiind cuprinsă într-un contract tip, redactat exclusiv de către pârâtă. În plus, pârâta nu a probat faptul că părţile ar fi purtat negocieri cu privire la prevederea contractuală menţionată.

În aceeaşi ordine de idei, clauza 8.3 produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului. Astfel, consumatorului îi este restrâns în mod nejustificat dreptul de a denunţa contractul, fiind deschisă posibilitatea unei asemenea manifestări de voinţă doar în cazul unei sarcini cu risc. Or, un asemenea mecanism contractual este contrar cerinţelor bunei-credinţe, consumatorul fiind, implicit, obligat să menţină relaţia contractuală, indiferent de situaţia apărută. Concluzia se întemeiază pe faptul că interdicţia denunţării unilaterale este generică, nefiind prevăzute ipoteze exceptate, mai puţin situaţia de la art. 2.2.

În plus, pct. 1 lit. j) din Anexa Legii nr. 193/2000 prevede că dispoziţiile contractuale care „restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: - profesionistul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e); - profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale; - profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale” sunt considerate clauze abuzive. În prezenta speţă, art. 8.3 produce exact consecinţa indicată în anexă, respectiv restrângerea dreptului consumatorului de a denunţa contractul.

Din aceste motive, sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte clauza 8.3, astfel încât aceasta are caracter abuziv şi nu produce efecte asupra consumatorului.

3.Clauza cuprinsă în art. 8.4 din contract

Art. 8.4 din contract arată că în cazul denunţării unilaterale intervenite înainte de săptămâna 31 de sarcină se reţine 20% din avans, iar, dacă denunţarea intervine ulterior, avansul se reţine în integralitate.

Clauza menţionată reprezintă o dispoziţie contractuală standard preformulată, fiind redactată în mod exclusiv de către pârâtă. În această ordine de idei, pârâta nu a dovedit că ar fi negociat clauza cu reclamanta. Astfel, clauza 8.4 nu conţine rubrici din care să reiasă că părţile ar fi putut stabili modalitatea de reţinere a avansului sau cuantumul sumelor reţinute. Aşadar, clauza nu a fost negociată cu consumatorul.

Referitor la dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligaţiile părţilor, acesta se produce prin faptul că reclamanta este obligată, în cazul denunţării contractului, să achite o sumă fixă, indiferent de motivul denunţării şi de prejudiciul pârâtei. Or, o asemenea prevedere este contrară cerinţelor bunei-credinţe, obligând reclamanta să achite o despăgubire, deşi pârâta nu a suferit un prejudiciu sau valoarea acestuia ar fi redusă.

Totodată, în conformitate cu pct. 1 lit. j) din Anexa Legii nr. 193/2000, clauza prin care se restrânge dreptul de denunţare a contractului prin impunerea plăţii unei sume fixe este considerată ca fiind abuzivă. În speţă, art. 8.4 se încadrează în această dispoziţie, stabilind plata unei sume fixe pentru denunţarea contractului.

În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar art. 8.4 din contract are caracter abuziv şi nu produce efecte asupra consumatorului.

Având în vedere constatarea caracterului abuziv al clauzei menţionate, rezultă că suma de 4.175 de lei a fost reţinută în mod neîntemeiat de către unitatea medicală, motiv pentru care pârâta este obligată la restituirea acesteia.

Totodată, ţinând seama de faptul că, prin perceperea acestei sume, reclamanta a fost lipsită de folosinţa banilor, pârâta va fi obligată şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra acestei sume, în temeiul art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011 („(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale”), începând cu data de 29.03.2018 (data la care pârâta a comunicat faptul că va reţine avansul) până la data plăţii efective.

4.Clauza cuprinsă în art. 8.5 din contract

Potrivit art. 8.5 din contract, intrarea în vigoare a contractului este condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor stabilite de art. 3.3 şi 3.5 referitoare la sarcina cu risc şi plata avansului. Aşadar, din coroborarea clauzelor contractuale rezultă modalitatea de achitare a serviciilor (costuri suplimentare, plata avansului şi plata finală). Într-o asemenea situaţie, clauza respectivă nu produce niciun dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Mai exact, prin efectele clauzei nu se ajunge la obţinerea unui beneficiu nejustificat de către pârâtă. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, motiv pentru care clauza nu poate fi declarată abuzivă.

Din aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută ale clauzelor stipulate la art. 3.6 (referitor la definirea motivelor medicale obiective), art. 8.3 şi art. 8.4 din contractul din data de 10.11.2017. Totodată, instanţa va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 4.175 de lei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra acestei sume, începând cu data de 29.03.2018 până la data plăţii efective, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

În cazul cheltuielilor de judecată, art. 452 C. proc. civ. stabileşte că „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”. În continuare, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada achitării vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, motiv pentru care instanţa urmează să respingă solicitarea reclamantei de acordare a acestora ca neîntemeiată.

De asemenea, instanţa va respinge solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată deoarece pârâta nu este partea care a câştigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta A, cu domiciliul în ….. în contradictoriu cu pârâta B SRL, cu sediul în …..

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută ale clauzelor stipulate la art. 3.6 (referitor la definirea motivelor medicale obiective), art. 8.3 şi art. 8.4 din contractul din data de 10.11.2017.

Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 4.175 de lei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra acestei sume, începând cu data de 29.03.2018 până la data plăţii efective.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Respinge solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Respinge solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.11.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare