Răspunderea patrimonială a salariatului în condiţiile încheierii unui contract de muncă fictiv. Aprecierea probelor în stabilirea stării de fapt.

Asupra apelului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 2138/2015 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., prin Primar B., în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

La data de 29.05.2013, între reclamantă în calitate de angajator şi pârât în calitate de angajat, s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1823, pe durată determinată, 01.06.2013-30.06.2015, în funcţia de consilier al Primarului, respectiv specialist în relaţii publice, cu normă întreagă, durata de lucru de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână (filele 11-13).

Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 254 şi 256 Codul  muncii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea salariului încasat de acesta pe întreaga perioadă contractuală menţionată, justificat de lipsa prestării muncii prevăzute în contractul individual de muncă, conform atribuţiilor detaliate în fişa postului.

Tribunalul a reţinut că ceea ce invocă reclamanta în cererea sa reprezintă, din punct de vedere juridic, neexecutarea contractului individual de muncă de către angajat, or acest aspect nu poate face obiect al analizei în cadrul dosarului de faţă, întrucât Codul muncii conţine prevederi speciale cu privire la situaţia menţionată.

Altfel spus, s-a reţinut că, în situaţia în care angajatul nu ar fi desfăşurat, în mod culpabil, activitatea prevăzută în contractul individual de muncă şi detaliată conform fişei postului, angajatorul avea posibilitatea de a dispune sancţionarea sa, inclusiv prin desfacerea contractului individual de muncă, raportat la împrejurările concrete ale speţei.

Or, câtă vreme nu s-a acţionat într-o astfel de manieră, contractul individual de muncă încetând prin ajungerea sa la termen, invocarea acestei neexecutări ca temei al restituirii salariului pretins a fi fost încasat în mod nejustificat, în speţa de faţă, nu este întemeiată. Angajatul nu poate fi obligat la restituirea salariului câtă vreme angajatorul a stat în pasivitate, prezumându-se, astfel, executarea corespunzătoare a contractului individual de muncă de către cel dintâi.

Conform doctrinei de specialitate şi jurisprudenţei în materie, excepţia de neexecutare a contractului individual de muncă, este inadmisibilă, argumentul esenţial fiind acela că obligaţia de plată a salariului se naşte concomitent cu prestarea muncii, dar executarea ei se produce la un moment ulterior. Excepţional, executarea prestaţiilor s-ar realiza concomitent în cazul salariaţilor plătiţi cu ziua.

S-a mai avut în vedere că reţinerea unei alte situaţii de fapt, în urma auditului exercitat de Curtea de Conturi a României, de către această instituţie nu este de natură a conduce instanţa la pronunţarea unei alte soluţii, răspunderea pentru prejudiciul produs revenind angajatorului pârâtului, care nu a acţionat conform dispoziţiilor legale din materia dreptului muncii, inclusiv prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în situaţia în care s-a constatat neîndeplinirea oricărei atribuţii de către angajat, respectiv pârâtul C., din prima lună, conform celor reţinute anterior.

Pe de altă parte, neprevederea funcţiei ocupate de pârât în organigrama Primăriei B1. nu îi este imputabilă acestuia, ci angajatorului său, aşa încât acest considerent nu poate conduce la admiterea cererii pentru perioada de până la 01.01.2014 - dată de la care funcţia pârâtului a fost menţionată în organigramă, nefiind incident niciun caz de răspundere pentru fapta altei persoane.

Pe cale de consecinţă, raportat la aceste considerente, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată, inadmisibilitatea invocată de pârât ca modalitate de respingere nefiind incidentă, în cauză, nepunându-se problema îndeplinirii unei condiţii de admisibilitate privite ca un fine de neprimire a cererii formulate.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanta A. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel sentinţa este criticată pentru faptul că prima instanţă a reţinut în mod eronat starea de fapt şi a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică.

 În urma unui control efectuat de Camera de Conturi B.2  în anul 2013 s-a constatat că, drepturile salariale ale pârâtului au fost achitate necuvenit, în condiţiile în care postul ocupat de acesta nu a fost aprobat în organigrama şi statul de funcţiuni al autorităţii publice prin Hotărâre a Consiliului Local B.1, iar pârâtul care a  ocupat această funcţie întrucât,  a avut concomitent cu contractul de muncă încheiat cu apelanta şi un contract de muncă cu o altă instituţie.

 Postul ocupat de pârât, la data încheierii contractului de muncă, nu a fost cuprins în organigrama instituţiei aprobată prin H.G. nr. 11/2012. Acest post a fost inclus în organigrama aprobată prin H.C.L. B.1 nr. 25/11.12.2013, pentru anul 2014.

În continuarea motivelor de apel se mai arată că din informaţiile furnizate de Casa Judeţeană de Pensii B.2 a rezultat că în perioada iunie  2013 – septembrie 2014, pârâtul a avut încheiate două contracte de muncă individuale, cu normă întreagă de opt ore pe zi, fiind angajat concomitent în două instituţii.

În ceea ce priveşte munca prestată ca bază pentru plata veniturilor salariale, se constată că aceasta nu a fost justificată pârâtul neputând depune rapoarte de activitate sau alte înscrisuri din care să rezulte că a prestat munca pentru care a fost remunerat.

Astfel pe baza controlului efectuat de Camera de Conturi B.2 s-a constatat prejudiciul creat în perioada iunie 2013 – septembrie 2014 în cuantum de 31.090 lei.

 Această obligaţie are la bază plata lucrului nedatorat, care de regulă exclude ideea de culpă din partea beneficiarului. În consecinţă, în cadrul procesual de faţă, instituirea în sarcina pârâtului a obligaţiei de restituire a sumelor respective se bazează pe constatarea caracterului nedatorat al plăţilor cu titlu de drepturi salariale.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că apelul este întemeiat şi în consecinţă va fi admis iar sentinţa primei instanţe va fi schimbată în tot în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă  pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod eronat starea de fapt şi de drept şi a procedat la pronunţarea unei sentinţe nelegale şi netemeinicie.

Instanţa de fond a ignorat constatările Camerei de Conturi şi faptul că, în realitate contractul de muncă încheiat între apelanta reclamantă şi pârât a fost unul fictiv, că postul de consilier al primarului  nu era menţionat în organigrama aprobată prin H.C.L. pentru  anul 2012, iar derularea raporturilor de muncă este pusă la modul serios sub semnul îndoielii, atâta timp cât pârâtul era încadrat  cu contract de muncă  la o altă unitate.

Prin raportul de control al Camerei de Conturi s-a stabilit că prejudiciul creat ca urmare a încasării salariului pentru postul de consilier al Primarului Comunei B.1 pe perioada iunie 2013 – septembrie 2014 s-a ridicat la sume de 31.090 lei.

Din cuprinsul acestui raport de control rezultă că în perioada iunie 2013 – septembrie 2014 pârâtul a avut încheiat contract individual de muncă, cu normă întreagă şi în cadrul AJDRP C. în calitate de director, iar din  perioada iulie 2014 – septembrie 2014 a lucrat şi în cadrul Asociaţiei G.P..

În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că raportul Camerei de Conturi B.2 nu este întemeiat iar constatările acestuia  sunt eronate.

Având în vedere că pârâtul nu putea desfăşura activitate cu normă întreagă la cei doi angajatori  şi pe o perioadă de trei luni chiar la trei angajatori  şi ţinând cont de faptul că pentru postul de  consilier al Primarului Comunei B.1 nu s-a putut face dovada prestării activităţii, de faptul că acest post nu figura pe organigrama de personal a Primăriei B.1 în anul 2013, se poate contura cu evidenţă,  că ne aflăm în prezenţa unei angajări fictive.

Este lipsit de relevanţă şi urmează să fie înlăturat argumentul instanţei de fond, potrivit căruia angajatorul avea obligaţia de a proceda la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în cazul în care munca nu a fost prestată şi neprocedând astfel înseamnă că constatările organelor de control sunt nerealiste. Dacă postul de consilier al Primarului nu a existat în organigrama aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local, atunci angajarea pârâtului pe acest post este nelegală, iar bugetarea postului s-a făcut tot în manieră  nelegală.

În mod evident ne aflăm în prezenţa unui contract de muncă ce disimulează realitatea,  fiind plătită o persoană care  nu a făcut dovada că a  prestat activitatea în acel loc de muncă.

În aceste circumstanţe unitatea angajatoare reprezentată prin Primar  nu avea niciun interes în a proceda la desfacerea contractului de muncă în discuţie, părţile fiind de conivenţă în săvârşirea unei fapte ilicite.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază că apelul este întemeiat şi în consecinţă urmează să fie  admis iar sentinţa primei instanţe va fi schimbată în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare