Pretenţii – cheltuieli de judecată pe cale separată – onorariu orar; avocatul a detaliat activităţile juridice facturate, însă acesta nu a indicat care este numărul de ore facturat pentru fiecare dosar în parte; instanţa se află în imposibilitate obiecti

Hotărâre 1202 din 17.02.2020


I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.12.2019, sub nr. …./299/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 695 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. .../299/2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr. .../299/2014, pârâtul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu instituţia sa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal seria C nr. 0034390/27.05.2014. Reclamanta a menţionat că, prin sentinţa civilă nr. .../17.03.2017 pronunţată în rejudecare de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. .../299/2014**, instanţa a respins plângerea contravenţională ca fiind neîntemeiată.

Reclamanta a învederat că, pentru asigurarea apărărilor în cauza civilă anterior menţionată, instituţia sa a efectuat unele cheltuieli constând în onorariu avocat plătit cu ocazia derulării procedurii de judecată (analiză dosar, redactare întâmpinare, reprezentare în faţa instanţei de judecată). În acest sens, a fost emisă factura fiscală seria S nr 60/23.02.2015, care a fost achitată conform ordinului de plată nr. 159/24.02.2015. Reclamanta a precizat că factura fiscală însumează o sumă globală, cuprinzând mai multe dosare care erau în instrumentarea cabinetului de avocatură.

În continuare, reclamanta a arătat că, potrivit art. 5.1 din contractul de prestări servicii juridice nr. 35/11.12.2014, preţul este stabilit la un onorariu de 270 lei/oră, la care se adaugă TVA. Astfel, în conformitate cu anexele la facturi, activităţile realizate de către reprezentantul convenţional au constatat în redactarea întâmpinării.

Reclamanta a susţinut că, în raport de volumul mare de muncă, în condiţiile în care, la momentul respectiv, organigrama instituţiei prevedea un compartiment cu doi consilieri juridici, ce desfăşurau activităţi de avizare legalitate, în vederea asigurării continuităţii şi a unei bunei desfăşurări a activităţii juridice, a fost imperios necesar contractarea serviciilor juridice externe, motiv pentru care a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 35/1.12.2014 cu Cabinetul de Avocat „C.”

Reclamanta a invocat prevederile art. 453 C.pr.civ., menţionând că instituţia sa a ales varianta recuperării  cheltuielilor de judecată pe cale separată, ipoteză în care urmează să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C.civ., ca temei de drept procesual. În acest sens, a susţinut că prejudiciul este cert, lichid şi exigibil, ceea ce implică siguranţă atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare. Acesta nu a fost reparat, iar, potrivit înscrisurilor doveditoare, este în cuantum de 695 lei şi reprezintă onorariul de avocat.

Cu privire la fapta ilicită, reclamanta a menţionat că aceasta este reprezentată de formularea unei acţiuni neîntemeiate în instanţă, care a prilejuit efectuarea de către instituţia sa a cheltuielilor solicitate în prezenta cauză. De asemenea, între fapta pârâtului şi prejudiciul cauzat există o legătură de cauzalitate, în sensul că, dacă pârâtul nu ar fi formulat o acţiune în instanţă, reclamanta nu era pusă în situaţia de a efectua aceste cheltuieli în vederea susţinerii şi apărării intereselor şi drepturilor acesteia în faţa instanţei de judecată.

Reclamanta a mai precizat că vinovăţia constă în neglijenţa şi imprudenţa de a acţiona, în sensul formulării unei acţiuni în justiţie neîntemeiată. Prin urmare, a considerat că sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de răspundere civilă delictuală.

De asemenea, reclamanta a menţionat că, întrucât preţul serviciilor juridice asigurate instituţiei este stabilită per oră (270 lei/oră la care se adaugă TVA), cabinetul de avocatură cu care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nu putea emite facturi decât după încheierea oricăror dezbateri într-un anumit dosar, abia atunci cunoscându-se câte ore efectiv a prestat în cadrul respectivului dosar. A mai subliniat că onorariul nu este lăsat la aprecierea aproximativă a acestuia, ci are la bază un algoritm de calcul în baza căruia avocatul respectiv s-a calificat în prealabil la o licitaţie publică de achiziţii de servicii de asistenţă juridică. Acestea sunt cheltuieli din banii publici – un prejudiciu public ce se cere acoperit în totalitate, iar nu cheltuieli voluptuorii asupra cărora să se aproximeze întinderea.

Reclamanta a învederat că aceste cheltuieli de judecată au un caracter necesar (lipsa de personal din aparatul de specialitate datorat reducerilor cheltuielilor bugetare şi numărului de posturi de consilieri juridici); au un caracter real (preţ/oră); au un caracter cert, lichid şi exigibil (suma este detaliată în facturile fiscale emise şi achitate din bugetul public al Poliţiei Locale Sector 1 prin ordinele de plată ataşate la dosar).

În drept, au fost invocate prevederile art. 453 C.pr.civ., art. 1357 şi următoarele C.civ., ale Legii nr. 155/2010, ale HCLS1 nr. 7/2011, ale O.U.G. nr. 80/2013.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: extras de cont (fila 6), ordin de plată nr. 159/24.02.2015 (fila 7), factura nr. 60/23.02.2015 (fila 8), listă activităţi luna februarie (filele 9-11), comunicare hotărâre civilă (filele 12, 15, 18), sentinţa civilă nr. .../21.01.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. .../299/2014 (filele 13-14), decizia civilă nr. .../19.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. .../299/2014 (filele 16-17), încheiere din 23.02.2017 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. .../299/2014** (filele 19-23), sentinţa civilă nr. .../17.03.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. .../299/2014** (filele 24-27), contract de prestări servicii nr. 35/11.12.2014 (filele 28-32), dispoziţia nr. 2231/28.06.2019 (fila 33), decizia nr. 914/02.12.2019 (fila 34).

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. .../299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa a încuviinţat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 13.06.2014 sub nr. .../299/2014, pârâtul B a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal seria C nr. 0034390/27.05.2014 şi restituirea sumei de 170 lei reprezentând contravaloarea amenzii, respectiv a sumei de 434 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de ridicare şi transport prestate de D S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. .../17.03.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. .../299/2014** (filele 42-45 d.f.), cu ocazia rejudecării fondului, instanţa a respins plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu A, ca neîntemeiată. Instanţa reţine că sentinţa civilă anterior menţionată a rămas definitivă prin neapelare.

Astfel cum rezultă din împuternicirea avocaţială seria B nr. DB nr. TB/12/2016 (fila 54 dosar apel), Cabinetul de Avocat C a fost împuternicit de către reclamanta A, în baza contractului de asistenţă juridică nr. 35/11.12.2014 (filele 28-32), să asigure asistenţa juridică şi reprezentarea acesteia în faţa Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. .../299/2014 cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului promovat de către pârât.

Analizând posibilitatea reclamantei de a solicita în baza art. 453 C.pr.civ., pe cale separată, sumele achitate efectiv cu titlu de cheltuieli de judecată, se reţin următoarele:

Potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Dispoziţiile legale care reglementează posibilitatea solicitării cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea unui anumit litigiu nu prevăd obligativitatea formulării unei cereri în acest sens doar în cadrul judecării procesului respectiv. Pe cale de consecinţă, analizând dispoziţiile legale în materia cheltuielilor de judecată prin prisma principiului de drept potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă, instanţa apreciază că, în lipsa unei limitări legale exprese în acest sens, cererea cu privire la cheltuielile de judecată poate fi formulată şi separat.

Instanţa reţine că temeiul acordării cheltuielilor de judecată, indiferent dacă acestea sunt solicitate în cadrul unui litigiu pendinte sau pe cale separată, este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, cheltuielile de judecată la care este îndreptăţită partea care a câştigat procesul având natura unei despăgubiri acordate acestei părţi pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Având în vedere modul în care litigiul derulat între părţi a fost soluţionat, astfel cum a fost detaliat anterior (respingerea cererii formulate de către pârât în mod definitiv), instanţa reţine culpa procesuală a acestuia din prezenta cauză, apreciindu-se, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 453 C.pr.civ., că reclamanta este îndreptăţită a solicita obligarea acestuia la plata cheltuielilor efectuate cu litigiul anterior menţionat.

Instanţa reţine că reclamanta a încheiat cu cabinetul de avocatură contractul de asistenţă juridică pe parcursul derulării litigiului, respectiv la data de 11.12.2014.

Analizând prevederile contractului de asistenţă juridică anterior menţionat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat pentru prestarea serviciilor de reprezentare juridică reprezentând întreaga gamă de activităţi specifice domeniului juridic, fiind stabilit un preţ de maxim 532.217 lei la care se adaugă TVA, respectiv un tarif orar de 270 lei fără TVA, valoarea lunară nedepăşind suma de 55.000 lei cu TVA (art. 5.1 din contract).

Instanţa reţine că, în derularea raporturilor contractuale, Cabinetul de Avocat C a emis factura fiscală nr. 60/23.02.2015 (fila 8), pentru plata sumei totale de 54.907 lei reprezentând contravaloarea a 164 ore de servicii juridice prestate conform contractului nr. 35/11.12.2014. Astfel cum rezultă din cuprinsul ordinului de plată nr. 159/24.02.2015 (fila 7) şi al extrasului de cont aferent (fila 6), reclamanta a procedat la achitarea sumei de 54.907 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale anterior menţionate.

Analizând cuprinsul listei de activităţi juridice luna februarie (filele 9-11), instanţa constată că avocatul a detaliat activităţile juridice facturate pentru suma de 54.907 lei conform facturii fiscale nr. 60/23.02.2015, însă acesta nu a indicat care este numărul de ore facturat pentru fiecare dosar în parte, limitându-se să completeze olograf la finalul listei un total de 164 ore. Astfel, deşi dosarul nr. .../299/2014 este indicat în lista depusă, instanţa se află în imposibilitate obiectivă de a stabili câte ore au fost facturate pentru asigurarea apărării în acest dosar, cu atât mai mult cu cât, contrar susţinerilor reclamantei, avocatul a facturat activitatea de „verificare soluţii, extras portal instanţă de judecată” (punctul 2 poziţia 6), şi nu aceea de redactare întâmpinare.

Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la faptul că, pentru dosarul nr. .../299/2014, a fost nevoită să achite suma de 695 lei reprezentând contravaloarea a două ore de activităţi juridice prestate, nu sunt probate în nici un fel, deşi, potrivit art. 249 C.pr.civ., sarcina probei îi revenea. Or, pentru a se putea stabili caracterul cert al sumei solicitate, lista de activităţi juridice ar fi trebuit să cuprindă, pentru fiecare dosar în parte, atât enumerarea activităţilor desfăşurate, cât şi numărul total de ore facturate, nefiind suficientă, din acest punct de vedere, completarea olografă la finalul listei a unui număr total de ore, cu privire la care nu rezultă modalitatea concretă de calcul.

Pe de altă parte, în condiţiile în care, pentru dosarul nr. .../299/2014, avocatul a facturat doar activitatea de verificare a soluţiei pe portalul instanţelor de judecată, este absurd a se considera că această activitate a durat mai mult de câteva minute şi, prin urmare, solicitarea achitării unui onorariu de 695 lei, calculat pentru 2 ore, este vădit neîntemeiată.

Astfel, instanţa apreciază că, pentru a putea solicita, pe cale separată, recuperarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, nu este suficient ca partea care a câştigat litigiul să achite suma de bani menţionată în mod global în factura fiscală emisă în baza contractului, dacă modalitatea de calcul a acestei sume reprezentând un onorariu orar nu rezultă în mod concret din anexa la factură.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente,  instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.

Instanţa va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta A, cu sediul în ….., în contradictoriu cu pârâtul B, cu domiciliul în …., ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17.02.2020.

PREŞEDINTE  GREFIER

Domenii speta