Revendicare imobiliară – necompetență materială în raport de valoarea obiectului cererii: intervenirea unor modificări în ceea ce privește cuantumul valorii obiectului cererii, restrângerea unor pretenții ori renunțarea la judecată nu produc modificări în

Hotărâre 1253 din 19.02.2020


INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/299/2019, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L. pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să dispună următoarele: 1) obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ..., sector 1, format din teren în suprafață de 2165,30 m.p., identificat cu nr. cadastral ..., precum și terenul în suprafață de 370 m.p. cu destinația „drum de servitute”, identificat cu nr. cadastral ...; 2. Obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor existente (stâlpi-gard) amplasate în mod abuziv pe terenul reclamantei anterior menționat și aducerea terenului la forma sa inițială, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, în caz contrar să se dispună încuviințarea desființării de către reclamantă, pe cheltuiala pârâtei; 3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că potrivit contractului de vânzare autentificat sub nr. 1708/19.02.2012 de BNP C, este proprietarul imobilului situat în București, ..., sector 1, format din teren în suprafață de 2165,30 m.p., identificat cu nr. cadastral ..., și terenul în suprafață de 370 m.p. cu destinația „drum de servitute”, identificat cu nr. cadastral ....

Pârâta folosește abuziv drumul de servitute, neavând un drept de servitute asupra acestuia, aducând astfel atingere dreptului de proprietate al reclamantei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555, 755, 561 C.civ.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza în specialitatea topografie.

Pârâta, deși a fost legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză și nu a formulat apărări pe altă cale procesuală.

La primul termen de judecată stabilit pentru prezenta acțiune în revendicare, 10.12.2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, instanţa expune următoarele considerente:

Conform art. 94 C.pr.civ., judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: a)cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel; b)cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii; c)cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; d)cererile de evacuare; e)cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească; f)cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire; g)cererile posesorii; h)cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe; i)cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane; j)cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare; j) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare; j1) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare; j2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare; j3) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe; k)orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;

Astfel, judecătoria soluţionează, în primă instanţă, cererile date în competenţa sa, fie după natura litigiului – cele enumerate la pct. 1 lit. a) – j3), fie după valoarea obiectului cererii – cele de la pct. 1 lit. k).

În concordanţă cu dispoziţiile art. 98 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar conform art. 106 alin. (1), instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Aplicând dispozițiile legale precitate în prezenta cauză, instanța constată că valoarea primului capăt al cererii de chemare în judecată atrage competenţa tribunalului conform art. 94 alin. (1) pct. k) C.pr.civ., interpretat per a contrario, coroborat cu art. 106 C.pr.civ., valoarea obiectului cererii depășind pragul de 200.000 lei.

Astfel, valoarea cumulată a celor două terenuri în privința cărora reclamanta a solicitat lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie este de 5.368.413,46 lei (4.911.144,86, echivalentul a 1.037.178,7 euro, terenul în suprafață de 2.165,30 m.p. și 457.268,6 lei terenul în suprafață de 370 m.p.), conform evaluării reclamantei (f. 51) și grilelor notariale aferente anului 2019, atașate în extras la filele 52-53 din dosar (1 m.p. teren cu destinația „alei de acces” = 261 euro, 1 m.p. teren aferent spații industriale = 479 euro).

Chiar dacă reclamanta a renunțat la judecata pretențiilor ce vizează terenul în suprafață de 2.165,30 m.p. (act de dispoziție asupra căruia instanța nu s-a pronunțat), se impune a fi avute în vedere prevederile art. 106 alin. 1 C.pr.civ., anterior citate, din care reiese că intervenirea unor modificări în ceea ce privește cuantumul valorii obiectului cererii, restrângerea unor pretenții ori renunțarea la judecată nu produc modificări în planul competenței materiale, fiind relevantă sub acest aspect valoarea obiectului cererii la momentul învestirii instanței de judecată.

Chiar dacă nu s-ar lua în considerare valoarea terenului în suprafață de 2.165,30 m.p. (4.911.144,86), instanța competentă material să soluționeze prezenta acțiune în revendicare este tot tribunalul, raportat la valoarea terenului în suprafață de 370 m.p., respectiv 457.268,6 lei, echivalentul a 96.570 euro.

Pe cale de consecință, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1, invocată din oficiu.

Declină competenţa de judecare a cauzei privind pe reclamanta A S.R.L., cu sediul …  şi pe pârâta B S.R.L., cu sediul în  ….. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 19.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTEGREFIER