Pretenții daune morale – malpraxis medical: inexistența faptei ilicite a unității medicale în raport de faptul că personalul medical a avut o conduită corespunzătoare, iar regulile de igienă au fost respectate, potrivit recomandărilor bunei practici cu pr

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2016 sub nr. …./299/2016, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B S.R.L. și S.C. C S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 102141,68 lei, sumă compusă din 30299 lei cheltuieli materiale efectuate în țară, respectiv drepturi salariale de recuperat și echivalentul sumei de 16254 euro, cheltuieli efectuate în străinătate, reprezentând despăgubiri materiale ca urmare a prejudiciului cauzat prin contactarea din mediul intra-spitalicesc al unității medicale D a unui agent infecțios, cu ocazia unei intervenții chirurgicale desfășurate în această unitate medicală, obligarea pârâtelor la plata sumei de 100 000 lei, cu titlu de daune morale ca urmare a suferințelor fizice și psihice, cauzate de contractarea din mediul intraspitalicesc al unității medicale D a unui agent infecțios cu ocazia unei intervenții chirurgicale desfășurate în această unitate medicală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, a precizat că la data de 17.08.2013 a efectuat toate analizele recomandata de doctorul E în vederea efectuării unei operații de ligamentoplastie – afecțiune cu care a fost diagnosticată anterior în cadrul D, deținut de cele două pârâte, furnizori de servicii medicale specifice, ambele aparținând rețelei private de ... .... Intervenția chirurgicală a avut loc la data de 23.08.2013, însă aceasta nu a decurs conform discuțiilor purtate cu medicii anterior operației. Deși i s-a spus că anestezia va fi una rahidiana, aceasta nu și-a făcut efectul, motiv pentru care a fost supusă unei anestezii generale. Nu își aduce aminte durata exactă a intervenției chirurgicale, revenindu-și din anestezie foarte târziu, deși operația s-a efectuat în timpul dimineții. I s-a administrat preventiv tratament cu antibiotic, însă la o săptămână de la operație genunchiul a început să se umfle. A revenit la control medical, însă doctorul E a precizat că nu este niciun fel de problemă – și i-a recoltat o cantitate mare de lichid – puroi și sânge - din locul operației și i-a schimbat antibioticul, fără ca substanța recoltată să fi fost trimisă spre analize în laborator.

În continuare, reclamanta a precizat că imediat a început să se simtă din ce în ce mai rău, a avut stări febrile și dureri insuportabile în mod continuu, motiv pentru care s-a reîntors la spital unde i-au fost recoltate mai multe seringi cu sânge și puroi din locul operației, lichidul recoltat fiind trimis spre analiză. Ulterior s-a interesat și a aflat că în astfel de cazuri se impune recoltarea a cel puțin 2 probe și trimiterea lor la 2 laboratoare distincte, fiind recomandat cel de boli infecțioase. I-au fost recoltate și analize de sânge fără a fi solicitată și o hemocultură, analiză care ar fi fost obligatorie în condițiile în care urma tratament cu antibiotic iar riscul ca rezultatul analizei de sânge să nu fie concludent era extrem de mare. Medicul E a apreciat că în mod cert infecția a fost contractată în timpul operației, motiv pentru care se impune redeschiderea operației și curățarea rănii. Atitudinea medicului a lăsat să se înțeleagă că situația este destul de gravă și că trebuie intervenit rapid.

Cea de-a doua intervenție chirurgicală s-a realizat la data de 02.09.2013, fiindu-i atașat un furtun cu antibiotic la genunchi, fiindu-i interzisă îndoirea genunchiului, motiv pentru care a stat într-o poziție orizontală aproape o săptămână. Administrarea antibioticului a avut inclusiv reacții adverse, culminând cu dezvoltarea unei ciuperci în gât. A menționat că pe tot parcursul timpului cât a fost internat în spital nu i s-a recomandat și nici nu a fost consultată de un medic specialist în boli infecțioase, aspect care a dus la imposibilitatea realizării unei analize de hemocultură care ar fi indicat ce bacterie sau stafilococ a contractat în timpul operației. I-au fost administrate o serie de antibiotice, vancomicina fiind administrată uneori foarte rapid, deși acest antibiotic poate provoca stop cardiac dacă se introduce prea repede în sânge. A specificat că  început să citească și să se informeze singură și a apelat la F, doctor la Spitalul G, care i-a prescris mai multe antibiotice și a ținut-o sub observație. După externare, în 08.09.2013, i s-a recomandat continuarea tratamentului cu vancomicină, intravenos.

Timp de o lună jumătate s-a deplasat zilnic – la 12 ore – la spital pentru a-i fi administrată vancomicina, împrejurare ce poate fi confirmată și de H, asistenta șefă de la Secția de ortopedie a D. A aflat că în același an, în iarnă, fusese operat în același spital un sportiv  de către medicul I, acesta fiind infectat în timpul operației cu stafilococ auriu. I s-a adus la cunoștință inclusiv împrejurarea că vancomicina este antibioticul la care stafilococul auriu ar fi sensibil, probabil din aceste motive fiindu-i administrat acest tratament. A specificat că, corelând această situație cu atitudinea doctorului E a fost aproape sigură că aceasta era și situația sa. Ulterior a fost schimbat tratamentul și înlocuit antibioticul injectabil cu antibiotice orale. Până în octombrie 2013, înainte de a treia operație, a mers la Spitalul G. A precizat că nu se putea deplasa singură cu cârje, nu putea conduce, fiul său fiindu-i alături pe toată perioada și a apelat la o menajeră întrucât nu se putea nici gospodări singură. La cererea sa, a fost în audiență al directorul spitalului, unde a fost primită cu reticență și cu insinuări în sensul că nu a fost infectat pe timpul operației la spital, referitor la tratamentul îndelungat cu antibiotice i -sa spus că probabil suferă de alte afecțiuni. A acceptat să fie consultată de un alt medic în specialitatea boli interne, J, iar raportul acestuia, a confirmat că singura problemă medicală era cea din zona genunchiului, nicidecum altă afecțiune.

Ulterior, față de starea de sănătate proastă și de rezultatele analizelor de sânge, doctorul E a luat decizia de a-i scoate ligamentul printr-o intervenție chirurgicală în același spital, propunere cu care nu a fost de acord, realizând noile riscuri. A treia intervenție a fost făcută într-o clinică din Viena, specialistul confirmând că scoaterea ligamentului ar fi creat un rău fizic mult mai mare decât cel anterior intervenției inițiale, întrucât locul liber lăsat de implant ar fi putut crea probleme serioase. Odată cu externarea din spital a început recuperarea medicală fizică și a continuat să meargă la S.C. B S.R.L. pentru recuperare, menționând referitor la acest aspect că deplasarea se făcea greu, nu putea îndoi genunchiul deloc. A fost consultată, al inițiativa spitalului și în raportul redactat s-a menționat infectarea sa în timpul intervenției chirurgicale. Deși a continuat recuperarea, rezultatele nu au fost cele așteptate și doctorul E i-a recomandat să o anestezieze și să îi rupă piciorul sub anestezie. Întrucât a dorit și o a doua opinie, a fost consultată de J a K care a precizat că este o intervenție barbară și i-a recomandat o artoscopie de curățare a aderențelor, dar că nu dorește să facă intervenția în spitalul său, pentru a nu-l contamina cu bacterii din alt spital. Realizând că nu e posibilă intervenția în țară, s-a deplasat la Dobling unde a fost supusă unei a treia intervenții, chiar medicul care a efectuat intervenția spunând că riscă să dobândească o infirmitate permanentă în măsura în care acceptă să i se rupă piciorul sub anestezie.

În noiembrie 2013 a mers la Viena, unde i s-a recomandat recuperare în continuare. A precizat că nu se putea deplasa singură, nu și-a mai putut lua concediu, motiv pentru care era dusă și adusă de al serviciu zilnic de fiul său. În perioada 2013 – 2014 a făcut exerciții de kinetoterapie, starea generală fizică devenind una rezonabilă, însă genunchiul încă nu se îndoia complet, având dureri mai rar. În septembrie 2014 au reapărut durerile de intensitate mare, ocazie cu care a efectuat un RMN, al cărui rezultat l-a trimis la Viena, de unde i s-a recomandat să facă scintigrafie. Rezultatul scintigrafiei a dovedit modificări osoase care pot fi de natură infecțioasă sau de natură inflamatorie, condiție în care riscul de a dobândi o infirmitate permanentă este unul major, care nu poate fi neglijat, fără vreo culpă din partea sa.

În susținerea situației de fapt, a precizat că chiar medicul care a realizat intervenția chirurgicală a specificat în cadrul scrisorii medicale care i-a fost remisă că dacă este o bacterie, probabil este vorba de staphylococ. În avizul medical emise de Centrul Medical Andalou se face vorbire despre o infecție intra-articulară, ce necesita tratament anterior intervenției chirurgicale, iar în cuprinsul diagnosticului pus la clinica din Viena se face referire la o infecție a articulației genunchiului. La fel, în biletul de externare emise de Institutul G este specificată artrita septică genunchi stâng (menționat din eroare genunchiul stâng, deși este vorba despre genunchiul drept).

Referitor la răspunderea civilă delictuală a pârâtelor, a menționat că sunt întrunite condițiile prin raportare la prejudiciul material și la cel moral, sens în care a făcut trimitere la art. 644 din Legea nr. 95/2006.  A menționat că infecția nosocomială reprezintă acea infecție care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital și se supraadaugă bolii  pentru care pacientul s-a internat, reclamantul făcând trimitere al Ordinul nr. 916/2006. De obicei, infecția este post-operatorie, fiind depistată ulterior intervenției chirurgicale. Potrivit art. 646 din Ordin, răspunderea unității spitalicești urmează a fi atrasă inclusiv în cazul utilizării unor dispozitive medicale deja infectate cu anumite bacterii, mai ales în contextul în care s-au făcut implanturi cu șuruburi și o scoabă, pe care le-a atins doar personalul medical, neexistând certitudinea că acestea erau sterile sau că se aflau în perioada de garanție. Răspunderea unității sanitare este antrenată în măsura în care prin serviciul medical prestat pacientul a fost infestat, odată aflat la unitatea medicală. A precizat că fiecărei unități sanitare, publice sau private, în calitate de spital, îi revine obligația de a lua toate măsurile care se impun în vederea depistării la timp a posibilelor surse de infecție, a igienizării mediului spitalicesc și creării unor condiții optime pentru realizarea intervenției medicale.  În ipoteza contractării unei infecții intra-spitalicești culpa unității sanitare se prezumă, cât timp pacientul, dacă nu ar fi fost internat/supus unei intervenții, nu ar fi contractat respectiva infecție, legătura de cauzalitate fiind evidentă. Cât timp a  prezentat simptomele post-operator, existența infecției fiind confirmată inclusiv cu acte medicale, este evidentă culpa unității sanitare. Riscul unei infecții spitalicești nu a fost gestionat în mod corespunzător de unitatea sanitară, prin organele sale cu atribuții în acest sens, responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat revenindu-i în deplin acord și cu dispozițiile C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Reclamanta a precizat că sunt incidente dispozițiile art. 1357 C.civ., iar în ceea ce privește prejudiciul produs, acesta este evident, fiind atât de natură materială, cât și morală. Prejudiciul material fiind reprezentat de toate costurile, respectiv cheltuielile efectuate din fonduri personale ulterior intervenției chirurgicale pentru remedierea situației generate: înlăturarea infecției, intervențiile chirurgicale secundare întreținerea operației, recuperarea medicală, costurile cazării și internării în străinătate în vederea remedierii situației ivite, costurile intervențiilor suferite în străinătate. Cuantumul acestor cheltuieli se regăsește în cuprinsul documentelor justificative atașate cererii de chemare în judecată și în centralizatorul atașat. A indicat că daunele materiale se ridică la suma de 30299 lei, sumă necesară intervențiilor chirurgicale suferite, tratamentului medicamentos, analizelor și investigațiilor de specialitate, tratamentului recuperator efectuat în localitatea Mangalia, respectiv traducerii în limba română a actelor medicale din străinătate. În sumă sunt incluse şi prețurile sale salariale, care i se cuvin pentru întreaga perioadă de timp cât nu s-a putut deplasa la locul de muncă și costurile suportate și în afara țării, în legătură cu deplasarea sa la clinici de specialitate, tratamentul efectiv urmat în aceste unități, cu opiniile medicale furnizate s-au ridicat la suma de 16254 euro. A precizat că toate cheltuielile suportate din fonduri personale au fost într-un cuantum mult mai mare, însă a înțeles să formuleze cerere de pretenții exclusiv cu privire la sumele pe care le poate dovedi.

Referitor la prejudiciul psihologic/moral a indicat că este reprezentat de suferința fizică și psihică – trauma reală – pe care a îndurat-o o lungă perioadă de timp ca urmare a contractării infecției din mediul spitalicesc, a tratamentelor îndelungate cu antibiotice și alte medicamente, spaima că ar fi putut rămâne cu o infirmitate permanentă, pierderea încrederii în sine, afectarea vieții  personale – intime și de familie – întrucât ca urmare a complicațiilor ivite a fost inițial imobilizată la pat, având dureri insuportabile, apoi s-a deplasat cu greutate, cu însoțitor permanent, condiții greu de îndurat, mai ales pentru o femeie aflată la vârsta sa, realizată pe deplin profesional și familial. Tratamentul cu vancomicină i-a produs multiple suferințe fizice, fiind cunoscute efectele adverse ale tratamentului. În lipsa infecției contractate în spital, operația s-ar fi vindecat mult mai repede și nu ar fi trebuit să îndure toate suferințele pe care le-a redat anterior. Deși prejudiciul moral nu este unul evaluabil în bani, nu poate fi omisă compensarea valorică rezonabilă ce urmează a fi acordată victimei unui fapt ilicit cauzator de prejudicii, prin raportare la suferința îndurată, la trauma suferită, la destabilizarea emoțională a acesteia.

Cu privire la fapta ilicit, a menționat că aceasta constă în condițiile improprii existente în incinta spitalului/sala operație în care s-a desfășurat intervenția chirurgicală, din mediul ambiental fiind contractat stafilococul ce a condus la complicațiile apărute. Orice unitate sanitară are obligația esențială de a realiza o asistență medicală curativ-profilactică de calitate, care să contribuie la menținerea unei stări de ... și la prelungirea speranței de viață a pacienților, nu invers.

Raportul de cauzalitate rezultă din faptul că este evident că în măsura în care s-ar fi depus toate diligențele în vederea dezinfectării, igienizării și sterilizării mediului ambiental în care pacientul a fost internat și supus intervenției chirurgicale nu ar fi apărut niciun fel de complicație post-operatorie, respectiv operația nu ar fi fost supra-infectată. Orice altă cauză a infecției este exclusă, cum reiese din documentele medicale, infecția apărând ulterior intervenției chirurgicale, fiind evident că stafilococul a fost contractat în mediul intraspitalicesc.

Vinovăția este evidentă, unitatea sanitară răspunde inclusiv pentru cea mai ușoară culpă, inclusiv din perspectiva împrejurării că serviciul medical se presupune a fi prestat de un profesionist, ceea ce presupune a fi prestat de un profesionist, o garanței în plus a excluderii oricărui risc de infectare a pacientului. Culpa unității medicale rezidă și în neîndeplinirea obligațiilor profesionale, în imprudență, nepricepere, lipsă de prevedere și de nepăsare față de cerințele profesiei medicale și de riscurile la care este expusă o persoană, condițiile de lucru fiind utilizate inadecvat.

Pârâtele, entități care coordonează D au ca domeniu de activitate activități de asistență medicală specializată. Unitatea medicală prestatoare se află în culpă cu privire la complicațiile survenite în urma intervenției chirurgicale, câtă vreme infectarea s-a datorat unui agent exogen actului medical, agent infecțios care s-a regăsit în mediul ambiental al spitalului.

Cu privire la răspunderea medicală a unității spitalicești, a indicat că sunt întrunite condițiile pentru fapta proprie, proba vinovăției fiind realizată prin faptul c infecția s-a produs ca urmare a mediului impropriu sănătății în care a fost realizată intervenția chirurgicală. A indicat că, prin culpa unității sanitare i-au fost nesocotite drepturile fundamentale: dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate și dreptul de a fi respectat ca persoană umană, dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul al integritate fizică.

Referitor la persoanele care sunt ținute să răspundă în raportul juridic delictual, a precizat că toți pârâii au calitate procesual pasivă, existând identitate între aceștia și entitatea obligată în raportul juridic dedus judecății. D urmează să răspundă pentru prejudiciul cauzat, ca unitate sanitară, având în vedere că infecția a fost contractată în mediul ambiental al acestuia. Unității sanitare îi revine obligația de a lua toate măsurile de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, astfel încât acestea să nu fie generate de agenți infecțioși care se regăsesc în incinta sa. B reprezintă o entitate ținută în raportul juridic generat de faptul ilicit cauzator de prejudicii, atâta vreme cât unitatea sanitară își desfășoară activitatea în subordinea sa, sub supravegherea și coordonarea acestei persoane juridice. Această entitate, ca furnizor /prestator de servicii medicale specifice, operatorii și spitalicești, își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate de unitatea sanitară/medicală pe care o deține.

Atât D, cât și B aparțin Rețelei private de ... .... Răspunderea civilă medicală este supusă unei reglementări proprii, potrivit art. 642-648 din Legea nr. 95/2006, prevederi care se întregesc cu cele ale C.civ. și cu dispozițiile Legii nr. 46/2003.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale cu martorii M, N și expertiza medico-legală.

În drept, nu au mai fost indicate alte dispoziții incidente.

La data de 30.06.2016 pârâta B a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bucureşti, excepția netimbrării  și pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, a precizat că B desfășoară activități exclusiv în domeniul analizelor de laborator precum și servicii medicale de policlinică. Din cererea de chemare în judecată reiese că fapta reclamată este intervenția chirurgicală efectuată în cadrul spitalului ..., intervenție în care B nu are nicio implicare.

Pârâta a formula cerere de chemare în garanție a societăți O., prin care solicită instanței ca, în măsura în care consideră pretențiile reclamantei întemeiate să oblige chemate în garanție la plata sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată, dat fiind faptul că la data de 1312.2012 între societatea de asigurare și pârâtă s-a încheiat polița seria G nr. 844937 prin care a fost asigurată răspunderea civilă a personalului medical, a unităților sanitare și a furnizorilor de produse și servicii medicale, în temeiul căreia O este obligată să acopere eventualele prejudicii.

În probațiune, a solicitat încuviințare a probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială cu martorul E, expertiza medico-legală.

Pârâta S.C. C S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat , excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bucureşti, excepția netimbrării  și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a formulat cerere de chemare în garanție.

În motivare, în esență, a precizat că în măsura în care instanța va aprecia ca fiind întemeiate susținerile reclamantei să fie obligată chemata în garanție, O. la plata sumelor solicitate reclamantei, având în vedere faptul că la data de 2.12.2012 între chemata în garanție și S.C. C S.A. s-a încheiat polița de răspundere civilă profesională seria G nr. 844937 prin care a fost asigurată răspunderea civilă a personalului medical, a unităților sanitare și a furnizorilor de produse și servicii medicale, în temeiul poliței O., se obliga să acopere eventualele prejudicii pe care societatea este obligată să le repare în urma actelor de malpraxis.

În fapt, a precizat că la data de 23.08.2013 reclamanta a efectuat în Spitalul ..., deținut de pârâtă o intervenție denumită ligamentoplastie artroscopică. Conform biletului de externare, evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacientei administrându-i-se preventiv tratament cu antibiotice și antiinflamatoare, așa cum se administrează tuturor pacienților internați. În perioada 25.08.2013 – 31.08.2013 genunchiul reclamantei s-a inflamat, medicul curant apreciind necesară schimbarea antibioticului.  Dată fiind starea inflamatorie a genunchiului, în data de 01.09.2013 medicul curant a practicat o puncție articulară prin care a extras lichid sero-hemolific pentru a se analiza, efectuându-se examen bacteriologic, frotiu și antibiogramă. Rezultatele analizelor de laborator nu evidențiază prezența vreunui germene, ci doar un bogat substrat inflamator. În data de 02.09.2013 reclamanta s-a internat de urgență la Spitalul ..., cu diagnostic suspiciunea unei artrite septice post ligamentoplastie. Cu ocazia internării s-a decis intervenția chirurgicală de urgență și s-a practicat eliminarea substratului inflamator. Și de această dată evoluția postoperatorie a fost favorabilă. În urma analizelor din data de 01.09.2013 nu s-a evidențiat existența unui anumit germene, însă s-a confirmat existența unui inflamator, medicul curant a decis schimbarea antibioticului, fiind folosită vancomicina.

În ceea ce privește opinia medicului E a solicitat să se observe că în raportul emis de acesta se menționează că datorită evoluției clinice credem c este vorba de o infecție acuă a genunchiului și l-am internat pe pacient în secția de urgență pentru tratament chirurgical. Cultura de lichid articular a fost negativă și presupunem că dacă este o bacterie probabil este staphylococc. A precizat că potrivit practicii medicale nu este obligatorie consultarea de către un medic specialist de boli infecțioase și nici întrunirea unei comisii de medici, medicul curant fiind cel care dictează conduita medicală de urmat. Consultul unui medic de boli infecțioase se putea face la cererea pacientului. Prelevarea hemoculturii se efectuează înainte de tratament antimicrobian, dacă acest lucru nu este posibil, sângele poate fi prelevat imediat înaintea administrării unei noi doze de antibiotic. Efectuarea hemoculturii nu era concludentă, deoarece pacienta era deja sub tratament antibiotic.

Referitor la susținerile reclamantei, a precizat că mențiunile din biletul de externare emis de Institutul G” infirmă existența unei infecții. Referitor la actele medicale emise de clinica din Viena în data de 17.10.2013 a precizat că nici în aceste acte medicale nu se certifică cu exactitate existența unei infecții, ci doar suspiciunea. Ultimul document analizat, rezultatul examenului scintigrafic osos, eliberat de Clinica ... în data de 13.02.2015, indică următoarele: aspect scintigrafic de osteită evoluția femuroplatelar și intercondilian posterior genunchi drept cu substrat inflamator sau infecțios, deci nici acest document nu obiectivează prezența unei infecții.

Pârâta a precizat că se poate concluziona că în urma tuturor documentelor medicale depuse de reclamantă, care cuprind atât acte medicale emise de pârâtă, cât și emise de alte instituții din România sau din străinătate, nu a identificat diagnosticul clar de infecție. A precizat că toate documentele medicale duc la concluzia unei inflamații, care este rezultatul unei complicații apărute în urma primei intervenții chirurgicale nicidecum o infecție apărută în mediul spitalicesc. Complicația este un eveniment încadrat juridic în sfera cazului fortuit pentru care spitalul nu este răspunzător, acesta fiind asumat de către pacient prin semnarea consimțământului informat.

CU privire la răspunderea civilă, a indicat dispozițiile art. 1357 C.civ.,art. 655 din Legea nr. 95/2006 și Ordinul nr. 916/2006. Astfel, răspunderea unităților sanitare este atrasă atunci când există infecții nosocomiale  și nu se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de instituție și/sau atunci când nu își îndeplinește activitățile de supraveghere și control al acestor infecții. Niciun document medical nu atestă o infecție, ci mai degrabă o inflamație, care poate apărea frecvent n cazul acestor tipuri de intervenții chirurgicale. Din istoricul medical al pacientei reies în mod clar trei factori de risc care puteau favoriza apariția acestei infecții și care pot conduce la concluzia că există i cauză externă ce nu putea fi controlată de instituție:  imunitatea scăzută – multitudinea de infecții pe care pacienta le-a avut anterior intervenției chirurgicale, infecția cu stafilococ auriu – conform raportului din 0802.2013, poliartrită reumatodoidă. Acest episod infecțios a fost izolat, iar în acea perioadă nu au fost înregistrate alte infecții în spital.

A precizat că societatea își îndeplinește obligațiile de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale, sens în care depune înscrisuri.  În ciuda acuzațiilor, pacienta a revenit postoperator în spital, fiind în prezent pacienta dr. E.

Cu privire la prejudiciu, a indicat dispozițiile art. 1349 alin. 2  și 1357 C.civ. Referitor la prejudiciu, a precizat că acesta trebuie limitat, după cum urmează: cheltuieli prima intervenții Spitalul ... – intervenția a avut succes, aspect necontestat de reclamantă și dovedit prin acte medicale, medicamente – din analiza documentelor fiscale depuse se observă că reclamanta solicită costul unor medicamente care nu au nicio legătură cu presupusa infecție nosocomială, valoarea reală a medicamentelor fiind 19 lei; costurile aferente intervențiilor efectuate în Viena – sunt aferente unor cheltuieli voluptorii, intervențiile putea fi efectuate cu succes și în România, sens în care a indicat mențiunile din cadrul raportului întocmit la clinica din Viena, în sensul că după detensionarea și curățarea aparatului de extensie și fosei piriforme, articulația s-a mișcat încet până la 1300 la extensie liberă. Referitor la prejudiciul moral, a solicitat instanței să respingă cererea, ca nedovedită, întrucât presupusele suferințe fizice și psihice aveau o cauză anterioară intervenției chirurgicale,  aspect confirmat de rapoartele medicale din 04.01.2012, 18.01.2012, 01.08.2013, nefiind dovedită o accentuare a suferințelor fizice și psihice preexistente.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, a precizat că, în cauza de față, în absența oricărei deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale, concretizarea eventuală a acestui raport apărut frecvent în intervențiile ortopedice nu poate fi asimilată erorii de normă, având în vedere obligația de diligență perfect respectată de către medicul curant și de către unitatea spitalicească. Or, suferințele fizice și psihice aveau o cauză anterioară, nefiind dovedită o accentuare a acestora.

Referitor la vinovăție, a precizat că medicul curant și spitalul și-au îndeplinit obligațiile în deplin acord cu recomandările literaturii și practicii de specialitate, și cu normele de drept în materia prevenirii și controlului infecțiilor nosocomiale, prin urmare nu se poate reține culpa societății.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu expertiza medicală, proba cu interogatoriul reclamantei, proba cu martori.

În drept, nu a mai indicat incidența altor dispoziții legale.

Prin sentința civilă nr. …./14.03.2016 a Tribunalului București instanța a excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a dispus declinare judecății cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

La data de 05.08.2019, chemata în garanție O. a depus întâmpinare prin care  a solicitat respingerea acțiunii.

Î motivare, a indicat că la data de 12.09.2015 a fost avizată producerea unui eveniment în legătură cu polița de asigurare seria G nr. 844937, eveniment în urma căruia a fost deschis dosarul de daună nr. RG/15/70104193.  În legătură cu condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, a specificat că nu există o faptă ilicită, deoarece nu există dovezi în sensul că vătămarea suferită de către reclamantă a fost cauzată de neglijența personalului medical din cadrul S.C. C S.A., prin urmare nu se poate vorbi de angajarea răspunderii civile delictuale a asiguratului și implicit suportarea prejudiciului de către asigurător. Niciun document medical nu indică o infecție, ci mai degrabă o inflamație.

Referitor la prejudiciu, a precizat că acesta nu este cert și nici dovedit. Astfel, se solicită cu titlu de prejudiciu suma de 102141,68 lei iar cu titlu de daune morale suma de 100000 ei. Referitor la suma solicitată cu titlu de drepturi salariale de recuperat, reclamanta nu a făcut niciun minim de probatoriu. A mai precizat că suma de 1000 euro se va reține din despăgubire, cu titlu de franșiză.

Chemata în garanție a indicat că nici condiția culpei sau relei credințe nu este îndeplinită, fiind necesară o expertiză medicală de specialitate. Referitor la legătura de cauzalitate a indicat că fără prejudiciu și faptă ilicită, nu se poate pune problema răspunderii civile delictuale.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza medico-legală.

În drept, întâmpinare a fost întemeiată pe prevederile la care s-a făcut trimitere în cuprinsul acesteia.

Prin încheierea din data de 14.09.2016 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B S.R.L., a respins ca inadmisibilă cerere de chemare în garanție formulată de acesta, a admis în principiu cererea de chemare în garanție a O. formulat de S.C. C S.A.

În ședința publică din data de 05.10.2016 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu expertiza medico-legală, iar pentru reclamantă a încuviințat și proba testimonială cu martorii M și N, iar pentru pârâtă proba testimonială cu martorul E. De asemenea, instanța a luat act de faptul că pârâta a renunțat la proba cu interogatoriul reclamantei. Probele testimoniale au fost administrate în ședința publică din data de 16.11.2016.

La data de 05.05.2017 a fost depus raportul de expertiză medico legală și la data de 29.11.2017 a fost depus, la solicitarea instanței, suplimentul la raport.

Prin încheierea din data de 21.01.2019 instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, cu două opinii de specialitate, oropedie-traumatologie și epidemiologie, raport depus la data de 10.01.2020.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, având probleme de sănătate, reclamanta A a apelat la serviciile medicale oferite de S.C. C S.A. și, în raport de diagnosticul stabilit la acel moment, a fost supusă, cu acordul său, unei intervenții chirurgicale ce a fost efectuată de medicul E la data de 23.08.2013 și la data de 25.08.2013 reclamanta a fost externată, aspecte ce reies din foia de observație clinică generală – f. 32 – 41 vol. 1, dosar declinat. La data de 02.09.2013 reclamanta s-a prezentat din nou la unitatea medicinală pârâtă, fiind internată cu diagnosticul suspiciune artrită septică genunchi drept post ligamentoplastie (f. 53-64 vol. 1 dosar declinat). În acest context s-a efectuat puncție aspirativă, lichidul fiind trimis către bacteriologie. Potrivit planului de îngrijire – caz chirurgical, a fost administrată Vancomicină 500 mg (f. 65-71).

Ulterior, reclamanta s-a internat la Institutul G pentru consult și tratament de specialitate, la momentul internării prezentând durere, tumefacție și mobilitate redusă genunchi drept. Diagnosticul de internare este artrită septică, fără a exista un rezultat de cultură, potrivit opiniei în specialitatea ortopedie inclusă în cadrul raportului de expertiză medico-legală, terapia antibiotică fiind orientată după prevalența statistică a germenilor implicați în etiologia artritelor de genunchi.

La data de 17.10.2013 reclamanta este supusă unei intervenții artroscopice la nivelul genunchiului drept într-o clinică din Viena. În diagnosticul de internare este menționat că este o suspiciune de infecție a genunchiului post-operator, însă acest aspect nu este confirmat ulterior.

În drept , se constată incidența dispozițiilor art. 1349 C.civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală și a prevederilor speciale în materia malpraxisului din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Instanța are în vedere că, potrivit art. 642 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006, malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Conform art. 168 din Legea nr. 95/2006, 1. spitalul asigură condiții de investigații medicale, tratament, cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății publice. 2. Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților.

Potrivit art. 644 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința: a) infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție.

Art. 2 din Ordinul nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire ș i control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare, în vigoare de la 06 septembrie 2006 până la 06 octombrie 2016, fiind abrogat și înlocuit prin Ordin 1101/2016 , însă incident în cauză prin raportare la perioada internării în Spitalul ... Regina, respectiv 23.08.2013 - 25.08.2013, stipulează faptul că depistarea/identificarea, înregistrarea și declararea/raportarea infecțiilor nosocomiale de către orice unitate sanitară sunt obligatorii, iar art. 3 prevede că fiecare unitate sanitară elaborează anual un program propriu de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale.

Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare, prevede că I. infecția nosocomială (IN) este infecția contractată în unități sanitare cu paturi (de stat și private), care se refer ă la orice boală infecțioasă ce poate fi recunoscută clinic și/sau microbiologic și pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării/actului medical sau manevrelor medicale, care afectează  fie bolnavul - datorită îngrijirilor medicale primite, fie personalul sanitar - datorită activității sale și este legată prin incubație de perioada asistării medicale în unitatea respectivă , indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării. Definiția infecției nosocomiale se bazează pe date clinice, epidemiologice, de laborator, precum și pe alte tipuri de teste de diagnostic. Fiecare caz de infecție nosocomială trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii în unități sanitare și că nu era în incubație sau în faza de debut/evoluție clinică în momentul internării/actului medical/manevrei medicale.

Instanța reține că răspunderea civilă intervine în situația în care persoanele fizice sau juridice implicate în actul medical comit o faptă ilicită care are legătură cu exercitarea profesiei medicale sau asigurarea condițiilor pentru executarea actului medical. În literatura de specialitate s-au conturat atât opinii potrivit cărora răspunderea civilă medicală este o răspundere civilă contractuală, sau delictuala după caz, cât și opinii potrivit cărora răspunderea civila medicală este întotdeauna o răspundere civila delictuală.

Instanța apreciază că răspunderea civilă medicală este o răspundere delictuală întrucât viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică nu pot face obiectul unei convenții și dacă totuși s-ar încheia asemenea acte juridice, acestea sunt socotite nule pe temeiul art. 1229 C.civ., potrivit căruia contractele nu pot avea ca obiect lucruri care nu sunt în circuitul civil.

Fără a exclude posibilitatea antrenării răspunderii medicale ca răspundere profesională conform Legii nr. 95/2006, răspunderea civilă medicală, în sens larg, care se referă nu numai la răspunderea medicului față de pacient, ci și la răspunderea furnizorilor de servicii medicale față de pacient, este o răspundere delictuală pentru motivele enunțate mai sus, dar și pentru ca obligația încălcată este o obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor medicilor, medicilor dentiști, respectiv tuturor subiecților pasivi ai raportului juridic civil (medical) și nu una concretă care revine doar unui medic sau altui subiect pasiv al raportului juridic civil (medical).

Norma legală este întotdeauna cea care stabilește drepturile și obligațiile subiectelor raportului juridic medical (civil), iar în ceea ce privește răspunderea medicală, legea specială stabilește cel mult situațiile de răspundere medicală, însă condițiile antrenării răspunderii sunt cele din dreptul comun. 

Răspunderea civilă medicală, ca răspundere delictuală, poate fi răspundere pentru fapta proprie și/sau răspundere pentru fapta altei persoane. 

Temeiul juridic al răspunderii civile medicale pentru fapta proprie în speța dedusă judecății este art. 1349 alin. 1 ș i 2 C.civ. potrivit căruia orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. 2. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral; art. 1357 C.civ. care stipulează faptul că 1. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. 2. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă medicală pentru fapta proprie este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția.

Fapta ilicita ca element obiectiv al răspunderii este descrisă prin dispozițiile legale amintite astfel încât să se poată identifica unele categorii generale de acțiuni sau inacțiuni ale subiecților raportului juridic medical, sancționate de lege și care antrenează răspunderea civilă a acestora.

Prejudiciul ca element esențial al răspunderii civile medicale constă în rezultatul negativ suferit de pacient, în calitate de utilizator de servicii medicale, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de persoana fizică sau juridică prestatoare de servicii medicale. Apreciem că în cazul răspunderii civile medicale, ca și în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul trebuie să fie rezultatul încălcării unui drept subiectiv sau a lezării unui interes apropiat în conținut de un adevărat drept subiectiv.

Prejudiciul rezultat în urma actului medical defectuos poate fi: patrimonial , determinat și imediat evaluabil, constând, de exemplu, în cheltuieli medicale necesare refacerii stării de sănătate, pierderea venitului curent, pierderea veniturilor viitoare, cheltuieli necesare recuperării capacității de muncă, compensării capacității de muncă etc. sau moral, fără conținut economic, care constă în vătămarea adusă integrității corporale și sănătății.

Prejudiciile morale pot fi: 1. prejudicii corporale grupate astfel: prejudicii constând în dureri fizice sau psihice (pretium doloris), prejudicii estetice (pretium pulchritudinis), prejudicii de agrement, pierderea speranței de viață, prejudiciu indirect (pretium affectionis), sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de afecțiune și de dragoste şi 2. prejudicii cauzate personalității umane rezultate din atingerea drepturilor referitoare la demnitate și onoare, prestigiul profesional, drepturile referitoare la secretul vieții private la confidențialitate etc.

De regulă prejudiciul, ca element al răspunderii civile medicale, este de natură morală. De aceea repararea prejudiciului are caracter compensatoriu, iar la stabilirea cuantumului prejudiciului se va avea în vedere criteriul gravității prejudiciului moral precum și criteriul echității. Prejudiciul este, așadar, nu numai condiția răspunderii civile medicale, dar și măsura acestei răspunderi.

Pentru antrenarea răspunderii civile medicale, ca și în cazul răspunderii civile delictuale, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv prejudiciul cauzat să fie consecința faptei ilicite. Raportul de cauzalitate cuprinde atât faptele care constituie cauza necesară și directă, cât și faptele care au făcut posibilă acțiunea cauzală sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare. Pentru stabilirea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este necesar a se stabili, pe baze științifice, toate corelațiile dintre fapte și împrejurări, reținându-se în câmpul cauzal doar acelea care au o contribuție directă sau indirectă, mediată sau nemijlocită la producerea prejudiciului și care fac posibilă identificarea cauzelor principale, secundare, interne, externe, concomitente (congruente sau asociate) și condițiilor care au mediat acțiunea cauzelor.

Vinovăția ca element subiectiv al răspunderii trebuie analizată prin specificul răspunderii medicale ce decurge din particularitățile acestei profesii și din caracteristica actului medical.

Doctrina a explicat responsabilitatea medicala pornind de la teorii diferite, după cum urmează: potrivit teoriei rigoriste , actele medicului și comportarea sa trebuie judecate în raport cu rezultatele muncii sale şi nu cu mijloacele puse la dispoziție în scopul obținerii vindecării. Fundamentarea răspunderii medicale prin rezultatele muncii medicului are efecte negative asupra acestei activități, prin dezafectarea relației medic-pacient și adoptarea unei atitudini pasive față de obligațiile medicului; potrivit teoriei imunității medicului , faptele medicului sunt susceptibile doar de o judecata profesională, deoarece grija acestuia față de om pleacă dintr-o intenție de binefacere, iar actul medical nu poate fi asimilat cu o lovire sau un omor. Nici aceasta teză nu justifică științific responsabilitatea medicală, căreia îi conferă, în mod neprincipial, o poziție privilegiată în societate; potrivit teoriei responsabilității medicale bazate pe greșeală , faptele ilicite ale medicului trebuie să fie sancționate iar potrivit teoriei riscului exercitării profesiei , medicul trebuie să răspundă în toate situațiile în care a cauzat un prejudiciu pacientului său pentru că și-a asumat riscul profesiei sale. Apreciem că răspunderea medicală, ca răspundere civilă, se fundamentează pe ideea clasică de culpă (greșeală) și/sau noțiunea de eroare profesională introdusă prin Legea nr. 95/2006.

Culpa profesională poate fi definită ca o formă a vinovăției în care medicul nu a prevăzut rezultatul faptelor sale, deși putea și trebuia să îl prevadă sau a prevăzut rezultatele faptelor sale, dar a considerat în mod ușuratic că acestea nu vor apărea.

Orice formă de culpă profesională poate fi identificată în funcție de următoarele repere: culpa comisivă care constă în neîndeplinirea obligațiilor profesionale, imprudență, nepricepere, nedibăcie, lipsă de prevedere, nepăsare față de cerințele profesiunii sau riscurile la care este expusă o persoană, folosirea inadecvată a condițiilor de lucru și a cunoștințelor profesionale; culpa omisivă care se caracterizează, de exemplu, prin pierderea șanselor de supraviețuire ale bolnavului, în condițiile în care există omisiuni sau întârziere în aplicarea tratamentului de către medic; culpa în eligendo care apare dintr-o alegere greșită a procedurilor terapeutice sau, mai frecvent, în delegarea obligațiilor proprii unor alte persoane; culpa în vigilendo care apare în momentul în care se incalcă o datorie de confraternitate privind o solicitare și obligația de a răspunde la aceasta, nesolicitarea unui ajutor, neinformare privind soarta bolnavului, nesupravegherea corectă şi continuă a subalternilor.

În ceea ce privește fundamentarea răspunderii medicale pe noțiunea de eroare profesională, legea nr. 95/2006 se limitează la o definiție sumară a acesteia, respectiv definește malpraxis-ul ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului. Malpraxisul se produce din eroare, neglijență, imprudență, cunoștințe medicale insuficiente, prin acte individuale în cadrul procesului de prevenție, diagnostic și tratament, sau din depășirea limitelor competențelor, cu excepția cazurilor de urgență. Rezultă, așadar că noțiunea de eroare profesională depășește sfera culpei, erorii sau bunei credințe.

Din reglementările legale menționate rezultă că răspund pentru fapta altei persoane: unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 95/2006 titlul XV – răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, rezultă că există un singur caz de răspundere civilă pentru fapta altei persoane.

Astfel, art. 644 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 prevede: unitățile sanitare, publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Raportat la această dispoziție precum și raportat la prevederile Codului civil amintite, rezultă că pentru antrenarea răspunderii medicale (civile) pentru fapta altei persoane sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții: condiții generale : existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția prepusului şi condiții speciale : existența raportului de prepușenie şi prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile ce li s-au încredințat.

Persoanele prejudiciate prin faptele ilicite medicale, denumite generic de lege acte de malpraxis, se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, fie direct instanței de judecată.

În ceea ce privește condiția existenței unei fapte ilicite, instanța reține că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, din raportul de expertiză medico-legală depus la data de 10.01.2020 reiese faptul că, potrivit opiniei de specialitate ortopedie examenul bacteriologic nu examenul bacteriologic nu decelează niciun germene în lichidul articular, însă, ca atitudine, este normală prevenția prin lavajul artroscopic al genunchiului. Potrivit tabloului biologic, sindromul inflamator era în remisiune, doar proteina C reactivă având în continuare valori crescute, cu leucocitele și fibrinogen în limite normale. Ulterior intervenției efectuate al clinica din Viena, evoluția pacientei este favorabilă și la examenul de laborator din data de 18.07.2015 probele inflamatorii au valori normale, deci se poate considera procesul inflamator al genunchiului rezolvat.

În concluziile prezentate în cadrul  opiniei de specialitatea ortopedie, se menționează că este greu de precizat etiologia procesului inflamator al genunchiului, în cazul reclamantei,, putând fii implicați foarte mulți factori: sala de operație, factorul uman, implantele utilizate, condițiile postoperatorii, condițiile domestice după externare etc. Nu se poate preciza cu certitudine că reacția inflamatorie descrisă clinic și biologic în documentele medicale însoțea un proces septic, în absența unui germene izolat. Decizia medicului curant de a aborda atât chirurgical, cât și prin antibioterapie această complicație este justificată sub aspectul prevenției.

În cadrul opiniei de specialitate epidemiologie s-a reținut că prin buletinul de analize medicale bacteriologice efectuate imediat după intervenție nu a fost pus în evidență niciun agent patogen intraarticular la nivelul genunchiului drept. Nici cultura în examinare microscopică, nici  analizele hematologice efectuate nu sugerează un proces infecțios, leucocitele fiind în limite normale. S-a precizat că nici investigațiile efectuate la clinica privată din Dobling, Austria, în perioada 17 – 21.10.2013 nu au pus în evidență vreun patogen intraarticular la nivelul genunchiului drept. S-a precizat de asemenea că la nivelul unității sanitare activitatea de prevenire și control a infecțiilor nosocomale era organizată conform prevederilor legale. În lipsa identificării unui agent patogen intraarticular la nivelul genunchiul drept nu se poate confirma existența unei infecții, cu atât mai puțin a unei infecții nosocomiale apărute ca urmare a unei erori medicale.

În cadrul răspunsului la primul obiectiv stabilit de instanță, în cadrul raportului de expertiză medico-legală se menționează că incertitudinea unei etiologii infecțioase enunțată în concluziile opiniei de specialitate ortopedie este susținută și argumentată de elementele de strictă specialitate enunțate de medicul epidemiolog cooptat. Stabilirea cauzelor nu se poate preciza obiectiv-științific, existând multipli factori etiologii posibili, algoritmul diagnostic fiind unul de excludere, fără a se identifica exclusiv elementele caracteristice unui singur lanț etiologic. Se menționează, în cadrul răspunsului la obiectivul al II-lea, că având în vedere datele din întreaga documentație înaintată nu au relevat elemente care să permită cu certitudine obiectiv științifică  ca reacția inflamatorie descrisă clinic și biologic în documentele medicale, la aproximativ două săptămâni  post-operator să fie apreciată ca un fenomen clinico-biologic ce însoțea un proces septic, în absența unui germene izolat prin examenul bacteriologic. La obiectivul III s-a menționat că în cazul infecției de care susține că a suferit reclamanta s-a identificat obiectiv-științific un sindrom inflamator sistemic și localizat la nivelul articulației genunchiului drept, fără a se putea preciza obiectiv - științific caracterul infecțios, respectiv evidențierea unui agent bacteriologic prin examenele microbiologice și serologice, cu atât mai mult date care să permită susținerea unei legături epidemiologice cu asistența medicală acordată în unitatea medicală implicată. La obiectivul IV s-a reluat faptul că nu se poate confirma existența unei infecții, cu atât mai puțin a unei infecții nosocomiale apărute ca urmare a unei erori medicale.

Potrivit răspunsului la obiectivul VII din cadrul raportului de expertiză medico legală, reiese că spitalul are asigurate proceduri de pregătire a sălii de operație și a echipei operatorii  care să asigure un mediu corespunzător pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale.

În ceea ce privește declarația  dată de E (f. 131-132 vol. I), instanța reține că potrivit acestuia operația a decurs favorabil, au fost respectate toate principiile chirurgicale, evoluția post-operatorie a fost favorabilă. La câteva zile după externare starea locală s-a deteriorat, și, în urma examenului clinic efectuat la 8-9 zile după operație s-a constatat un genunchi inflamat, dureros, reclamanta afirmând că a avut febră și frisoane. A fost efectuată o puncție articulară, lichidul fiind dat la cultură. Cunoscând posibilele riscuri care apar dacă nu se ia o decizie agresivă, a decis reintervenire chirurgicală, suspectând posibilitatea existenței unei infecții, intervenția agresivă fiind necesară pentru a salva ligamentul reconstruit. A precizat că a suspectat prezența unei infecții, chiar dacă culturile efectuate au fost negative. A specificat că intervenția a fost fără complicații, recuperarea totală durează între 6 și 9 luni. Vancomicina, antibioticul folosit în cazul reclamantei se dă cu predilecție pentru stafilococi și că în cazul unei inflamații nu se folosește antibiotic, schimbarea în sensul administrării acestuia antibiotic fiind făcută întrucât a suspicionat existența unei infecții și trebuia să fie mai agresiv. Cele 3 analize, fibrinogen, VSH și PCR cresc în orice proces inflamator, inclusiv în infecții. Martorul a mai precizat că în perioada în care a fost operată reclamanta nu a mai avut și alți pacienți care să reclame infecții.

Referitor la primul raport de expertiză medico-legală efectuat în cauză, anume raportul nr. A1/10044/2016, instanța reține că și în cadrul acestuia s-a reținut faptul că urmare a intervenției chirurgicale din data de 23.08.201 s-a constata existența unei colecții lichidiene la nivelul articulației genunchiului drept, cu examen bacteriologic negativ și microscopic cu floră bacteriană negativă și elemente inflamatorii. S-a precizat că u sunt elemente obiectiv științifice care să ateste existența unei infecții nosocomiale.

Contrar susținerilor reclamantei, instanța reține că declarația dată de martorul E se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală refăcut, în sensul că doar a fost suspectată existența unei infecții, motiv pentru care medicul curant a administrat un antibiotic mai agresiv. Acesta nu a menționat că pacienta ar fi contractat o infecție nosocomială, ci doar că a acționat preventiv, prin administrarea unui antibiotic puternic, alegând astfel răul cel mai mic.

În ceea ce privește declarațiile date de martorii M  și N instanța apreciază că acestea prezintă relevanță sub aspectul prejudiciului suferit de reclamantă, nu sub aspectul existenței faptei ilicite.

Potrivit raportului depus de pârâta S.C. C S.A. (f. 331 vol. II declinat), în luna august 2013 au fost recoltate 94 de uroculturi din care 20 au fost pozitive, niciunul dintre pacienții cu uroculturi pozitive nu a avut în antecedente internări sau intervenții în Spitalul ..., toți sunt pacienți prezentați în ambulatoriul spitalului, pentru celelalte recolte rezultatele fiind negative. În cadrul buletinelor de analiză depuse, aferente perioadei 09.07.2013 -20.08.2013 (f. 334 -348 vol. II dosar declinat), se menționează că, urmare a determinării microbiologice, rezultatul a fost „steril”. Aceste înscrisuri se coroborează cu mențiunile din carul raportului de expertiză medico legală potrivit cărora echipamentul utilizat pentru intervenția chirurgicală din data de 23.08.2013 a fost sterilizat în mod corect; la nivelul unității sanitare activitatea de prevenire și control a infecțiilor nosocomale era organizată conform prevederilor legale și spitalul are aplicate proceduri de pregătire a sălii de operație și a echipei operatorii care să asigure un mediu corespunzător pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale.

Din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța constată că nu se poate reține existența unei fapte ilicite a pârâtei S.C. C S.A. dat fiind faptul că personalul medical a avut o conduită corespunzătoare, regulile de igienă au fost respectate, potrivit recomandărilor bunei practici cu privire la asigurarea strictă a regulilor de igienă în cadrul spitalului, totodată, fiind respectate normele în vigoare de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale. Mai mult, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada contractării unei astfel de infecții, cu atât mai puțin a faptului că aceasta ar fi fost contractată din mediul spitalicesc, deși sarcina probei îi revenea potrivit prevederilor art. 249 C.proc.civ. De asemenea, potrivit prevederilor pct. 1 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 916/2006 privind aprobarea  Normelor de supraveghere , prevenire și control a infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare: definiția infecției nosocomiale se bazează pe date clinice, epidemiologice, de laborator, precum și pe alte tipuri de teste de diagnostic. Fiecare caz de infecție nosocomială trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii în unități sanitare și că nu era în incubație sau în faza de debut/evoluție clinică în momentul internării/actului medical/manevrei medicale.

Instanța reține că fapta ilicită reclamată de  A în sensul existenței unor condiții improprii în incinta spitalului/sala operație în care s-a desfășurat intervenția chirurgicală, din mediul ambiental fiind contractat stafilococul ce a condus la complicațiile apărute, nu a fost dovedită. Niciunul dintre înscrisurile medicale depuse și nici raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/3093/2019 nu relevă existența infecției invocate de reclamantă. În cadrul înscrisurilor depuse în dovedirea cererii de chemare în judecată se menționează doar existența unei suspiciuni în acest sens, aspect insuficient atât timp cât acesta nu a fost confirmat de analizele de laborator.

Prin urmare, neputându-se reține existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, constând într-o eroare medicală săvârșită în exercitarea actului medical, nefiind întrunită una din cele 4 condiții esențiale şi cumulative pentru existența răspunderii civile delictuale, instanța va constata că a devenit inutilă analizarea celorlalte condițiilor pentru existența răspunderii civile delictuale și, pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată acțiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C S.A., condiția existenței faptei ilicite fiind necesară atât pentru ambele capete de cerere formulate de pârâtă, cu privire la  repararea prejudiciului material, respectiv moral suferit.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. C S.A. în contradictoriu cu O., instanța reține că  potrivit art. 72 C.proc.civ., partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri. Rațiunea textului anterior enunțat are în vedere evitarea unui proces ulterior prin care partea ce cade în pretenții se poate regresa cu o acțiune în despăgubiri. Așadar, pentru a se analiza raporturile juridice dintre partea ce formulează cererea de chemare în garanție și chematul în garanție, în vederea soluționării unei asemenea cereri, este necesar ca partea care o formulează să cadă în pretenții.

Având în vedere faptul că, în speță, partea care a formulat cererea de chemare în garanție, nu a căzut în pretenții, instanța constată că cererea de chemare în garanție este rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu u pârâta B S.R.L., instant va da prin hotărâre efect faptului că prin încheierea din data de 14.09.2016 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B S.R.L. și va respinge cererea introdusă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Având în vedere faptul că în sarcina reclamantei se reține culpa procesuală în demararea prezentului litigiu, instanța apreciază că se impune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către aceasta, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., CUI 5919324, cu sediul în ….. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, ….. în contradictoriu cu pârâta S.C. C S.A., ….. , ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. C S.A. în contradictoriu cu O., ….. ca rămasă fără obiect.

Ia act că pârâta S.C. C S.A. îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțat astăzi, 30.03.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare