Litigii cu profesioniştii. sechestru asigurător

Cod ECLI: X

DOSAR NR. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X – SECŢIA X

DECIZIA CIVILĂ NR. X A

Şedinţa Publică din data de X

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: X

JUDECĂTOR: X

GREFIER: X

Pe rol soluţionarea apelului declarat de apelanta-reclamantă X S.R.L. împotriva Încheierii de şedinţă din data de X pronunţată de Judecătoria Sectorului X, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-pârâtă X S.R.L., având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordinea listei de şedinţă, nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Tribunalul în temeiul art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 dispune strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică la sfârşitul şedinţei de  judecată nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier în cadrul căruia învederează obiectul cauzei, stadiul judecăţii, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, fiind solicitată judecata cauzei în lipsă, după care,

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL,

Prin încheierea de şedinţă din data de X pronunţată în dosarul nr. X, Judecătoria Sectorului X a respins, ca neîntemeiată, cererea de înfiinţare sechestru asigurător şi poprire asiguratorie, formulată de reclamanta X S.R.L. în contradictoriu cu pârâta X  S.R.L., a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art.953 C. proc. civ., (1) creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă. (2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată. (3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.

De asemenea, potrivit art. 970 C. proc. civ., poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art. 953.

Reclamanta a făcut dovada înregistrării pe rolul instanţei a unei acţiuni pe fond, sub nr. X. Pentru a dovedi creanţa sa, reclamanta a depus la dosar facturi fiscale emise în anul 2018, ce poartă menţiunea că se achită cu ordin de plată în termen de 5 zile.

Instanţa a reţinut că măsurile asigurătorii au ca scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului pentru a se evita dispariţia sau degradarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, în acest mod, nu mai poate dispune de bunurile mobile şi imobile asupra cărora se instituie sechestrul.

Legea oferă creditorului posibilitatea de a se asigura, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite dacă va obţine titlu executoriu. Totuşi, măsura indisponibilizării bunurilor urmăribile ale debitorului, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, este o măsură excepţională ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plata unei sume de bani, ci numai în cazuri temeinic justificate, care nu au fost probate în cauza de faţă. 

În speţă, nu rezultă din probele administrate reaua-credinţă a debitorului sau faptul că  situaţia sa economică şi financiară este de natură a determina riscul imposibilităţii de executare. De altfel, reclamanta nu a invocat vreo faptă sau împrejurare din care să rezulte şi să se poată reţine o conduită previzibilă a pârâtei în sensul menţionat, simplul fapt că aceasta nu ar fi achitat suma de bani pretinsă în acţiunea de fond nefiind suficient pentru a justifica necesitatea instituirii unei măsuri asigurătorii.

Faptul că pârâta ar fi recunoscut realitatea operaţiunilor pretinse de societatea reclamantă şi realitatea obligaţiei de plată este o chestiune ce ţine de fondul cauzei, urmând a fi analizată în dosarul nr. X şi nu justifică luarea măsurilor asigurătorii în prezentul dosar.

De asemenea, faptul că în dosarul de fond a fost solicitată, de către reclamantă, administrarea unui probatoriu complex, care implică un interval de timp sau faptul că pârâta ar avea mai multe litigii pe rolul instanţelor de judecată nu demonstrează urgenţa şi necesitatea luării măsurilor asigutărorii, nefiind motive temeinice pentru a se dispune în sensul celor solicitate de reclamantă.

Totodată, motivele invocate nu sunt nici suficiente, nici raportate în concret la specificul măsurilor asigurătorii, în sensul că nu dovedesc faptul că ar exista pericol de insolvabilitate / sustragere de la plata obligaţiilor sau alte impedimente care ar determina imposibilitatea recuperării, de către reclamantă, a sumelor pretinse.

Pe cale de consecință, instanţa a respins, ca neîntemeiate, cererile de înfiinţare sechestru asigurător / poprire asigurătorie.

Faţă de această soluţie, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanţa a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, din moment ce nu subzistă culpa procesuală a acesteia.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta X S.R.L, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a încheierii civile pronunţate de judecatoria sectorului X la data de X în dosarul nr. X în sensul încuviinţării cererii privind înfiinţarea măsurilor asigurătorii a popririi şi a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul pârâtei până la concurenţa sumei de 33.603,10 lei, reprezentând valoarea rămasă de achitat pentru un număr de 3 facturi emise de către subscrisa în perioada 01.06.2018 - 18.09.2018 şi a sumei reprezentând valoarea dobânzii legale penalizatoare datorate de pârâtă pentru neachitarea la scadenţă a facturilor emise în perioada de referinţă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în acest ciclu procesual.

În motivare s-a arătat că hotărârea apelată este nelegală pentru considerentele ce succed:

- legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă nu prevede decât în mod particular caracterul excepţional al măsurilor asigurătorii;

- judecătorul cauzei, prin soluţia pronunţată, a adăugat la lege, ceea ce nu este admisibil .

- vinovăţia societăţii pârâte privind situaţia litigioasă este, în opinia societăţii X SRL, mai mult decât evidentă şi este imputabilă în mod exclusiv reprezentanţilor societăţii pârâte.

Astfel, pentru a respinge cererea privind înfiinţarea măsurilor asigurătorii pentru suma menţionată, instanţa de judecată a fondului a reţinut un pretins caracter excepţional al acestora arătând că „Totuşi, măsura indisponibilizării bunurilor urmăribile ale debitorului, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, este o măsură excepţională ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plata unei sume de bani, ci numai în cazuri temeinic justificate, care nu au fost probate în cauza de faţă."

Potrivit jurisprudenţei existente în materia măsurilor asigurătorii, condiţiile privind instituirea acestora rezultă din dispoziţiile art. 953 alin. 1 C.Pr.Civ. coroborate cu art. 970 C.Pr. Civ., acestea fiind enumerate exhaustiv: i) creditorul să aibă o creanţă constatată în scris şi care să fie exigibilă; ii) creditorul să dovedească faptul că a intentat o cerere de chemare în judecată.

Legiuitorul nu a prevăzut condiţia suplimentară a probării temeiniciei justificate pentru a fi înfiinţată o măsură asiguratorie. Urmând principiului de drept ubilex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanţa nu poate adăuga de la sine cerinţe ce nu sunt prevăzute deja de normele în vigoare, în speţă, de Codul de Procedură civilă.

Rămânând fideli metodelor de interpretare a textelor de lege şi făcând aplicarea interpretării sistematice, observăm cum măsurile asigurătorii şi provizorii sunt prevăzute în Titlul IV din Cartea a Vl-a a Codului de Procedură civilă, existând secţiuni diferite dedicate procedurilor excepţionale: pe de-o parte, avem dispoziţiile generale, iar pe de altă parte, avem dispoziţiile speciale privind sechestrul asigurător al navelor civile, singurele dispoziţii despre care se poate spune că au un caracter excepţional în regimul măsurilor asigurătorii, astfel cum rezultă din art. 960 - art. 961 C.Pr.Civ..

Deşi se admite că există şi alte texte de lege care prevăd caracterul excepţional al acestor măsuri asigurătorii (id est, art. 213 alin. 2 din Codul de Procedură fiscală: „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/ sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale.), nu se vede ce aplicabilitate ar avea acest text în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care se discuta despre relaţii între profesionişti conform Codului de Procedură civilă, şi nu de relaţii specifice dreptului public astfel cum acestea sunt reglementate de Codul fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

Din această perspectivă, hotărârea apelată este nelegală iar instanţa de judecată, prin considerentele expuse, a adăugat într-o modalitate nepermisă la legea procesual civilă, motiv pentru care solicităm admiterea prezentei cereri, astfel cum aceasta a fost formulată.

Raportat la pretinsa inexistenţă a „relei credinţe" a reprezentanţilor societăţii X SRL solicită  instanţei de control judiciar să aibă în vedere următoarele aspecte:

i) În dreptul pozitiv, sintagma „rea-credinţă" se regăseşte definită în mod legal la art. 16 din Codul Civil privind vinovăţia unei persoane.

Potrivit art. 16 alin. 2 C.Civ., „fapta este săvârşită cu intenţie când autorul prevede rezultatul faptei sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat."

În opinia sa, vinovăţia reprezentanţilor societăţii X SRL este mai mult decât evidentă în condiţiile în care aceştia, independent de executarea obligaţiilor civile asumate faţă de  aceasta, executare care ar fi trebuit realizată potrivit principiului reglementat de art. 14 Cod Civil, au refuzat executarea unei obligaţii legale instituită în sarcina acestora prin O.M.F.P. nr. 2861/2009, respectiv obligaţia de a le comunica în mod benevol valoarea obligaţiei de plată înregistrată în contabilitatea acestora potrivit contului contabil 401 Furnizori ţinută analitic pentru societatea noastră.

ii) În situaţia unei bune credinţe din partea reprezentanţilor societăţii X SRL şi a temeiniciei apărării acestora potrivit căreia nu ar exista relaţiile profesionale învederate de către apelanta reclamanta pentru perioada de referinţă, aceştia nu ar fi avut nicio problemă în a le comunica în mod direct punctul lor de vedere încă din perioada în care apelanta reclamanta a efectuat demersuri pentru prevenirea acestei situaţii litigioase. Or, aceştia au manifestat o pasivitate echivocă, au comunicat instanţei tardiv această „contestare" a relaţiilor profesionale pretinse de apelanta si au omis să aducă la cunoştinţa, atât a reprezentanţilor apelantei cât si la cunoştinţa instanţei de judecată, aspectul că au declarat la A.N.A.F, potrivit normelor financiar - fiscale care reglementează întocmirea şi înregistrarea declaraţiei model 394, relaţiile profesionale derulate cu  apelanta în integralitatea acestora, astfel cum acestea au fost prezentate de apelanta.

Cu alte cuvinte, într-un limbaj comun, când este vorba de exercitat dreptul de deducere al valorii TVA şi de achitat o valoare a TVA mai mică la bugetul de stat, relaţiile profesionale sunt declarate în integralitate şi recunoscute la autorităţile competente însă la momentul la care este în discuţie executarea obligaţiilor privind plata sumelor datorate şi recunoaşterea relaţiilor convenţionale încheiate în mod amiabil, alegaţiile formulate de către reprezentanţii aceleiaşi persoane relevă o pretinsă „inexistenţă" a operaţiunilor în baza cărora aceeaşi persoană şi-a exercitat dreptul de deducere a valorii TVA datorate. Or, o astfel de atitudine/manifestare procesuală este adoptată în mod intenţionat, din punct de vedere al factorului volitiv, în opinia apelantei.

În drept, s-au invocat dispoziţiilor art. 954 alin. 3 C.Pr.Civ. raportat la art. 466 C.Pr.Civ. şi art. 480 alin. 2 C.Pr.Civ.

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul conform art.479 C.pr.civ. tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a fost investită de către apelanta-reclamantă cu o cerere de înființare a sechestrului asigurător și popririi asiguratorii pe care a analizat-o în raport de dispozițiile art.953 alin.1 C.pr.civ. și cele art.970 C.pr.civ., prin prisma probelor administrate în cauză.

În apel se critică sdentinta primei instanțe pentru nelegalitate susținându-se că aceasta a adaugat la lege analizând cererea introductivă din perspectiva caracterului excepțional al măsurilor asiguratorii și nu a avut în vedere  faptul că măsurile asigurătorii cuprinse în titlul IV din cartea a VI-a din Codul de procedura civilă se referă la dispoziții speciale cu caracter excepțional cu privire la sechestrul asigurator al navelor civile.

Pe de alta parte apelantul arată că prima instanță nu  analizat reaua credință a pârâtei.

Tribunalul reține că măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale al căror scop este indisponibilizarea și conservarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau alte bunuri care formează obiectul procesului, pentru a evita degradarea sau dispariția lor (în cazul acțiunilor reale) ori, după caz, diminuarea activului patrimonial al debitorului (în cazul acțiunilor personale). Apelanta reclamantă a solicitat înființarea a două măsuri asiguratorii împotriva intimatei-pârâte poprire asiguratorie și sechestru asigurator.

Cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.953 alin.1 C.pr.civ. și art.970 C.pr.civ. și întrunește condițiile formale de admisibilitate de ordin procedural.

Îndeplinirea acestor condiții nu este suficientă pentru a se putea încuviința instituirea celor două măsuri asiguratorii.

Aceste mijloace procesuale reprezintă măsuri speciale de asigurare a creanței si de constrângere a debitorului la plată.

În aceste situații  instanța este datoare sa cerceteze elementele relative la solvabilitatea debitorului, la existența sau inexistența unor acte de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul debitorului de natură a produce riscuri majore pentru îndestularea creditorului.

În speță, astfel cum a reținut instanța de fond, nu sunt elemente care să ateste reaua credință a debitorului și intenția acestuia de a-și sărăci patrimoniul în defavoarea creditorului.

În ce privește aspectele invocate de apelanta-reclamantă relativ la răspunderea contractuală a debitorului și la elementele constitutive ale acesteia inclusiv vinovăția, tribunalul reține că în cadrul cererii având acest obiect nu se analizează fondul raporturilor juridice dintre părți.

Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse tribunalul apreciază legală și temeinică sentința apelată motiv pentru care, potrivit art.480 C.pr.civ. va respinge apelul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă X S.R.L. înregistrată în registrul comerţului X de pe lângă Tribunalul X sub nr. JX/X/X, având CUI X, cu sediul social în oraşul X, Şoseaua X nr. X, judeţul X şi cu sediul ales la Cabinet de avocat X în X, sector X, X, nr. X, bl. X, sc. X, ap. X împotriva Încheierii de şedinţă din data de X pronunţată de Judecătoria Sectorului X, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-pârâtă X S.R.L., înregistrată în registrul comerţului sub nr. JX/X/X, având CUI X, cu sediul social în Sector X, Drumul X, nr. X, ap. Biroul X, ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, X.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. X

Dact. X./4 ex/

Judecătoria Sectorului X Dosar nr. X

Judecător fond X

Domenii speta

Spete similare